Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 23 mai 2015

Interviu secret al lui Tesla de acum 100 de ani


Interviul secret al lui Tesla de acum 100 de ani! Aflaţi informaţii şocante ale marelui savant despre lumină, energie, nemurire şi înviere!



  Tesla electricitateÎn 1915, Tesla a dat un interviu, care rareori a fost publicat. Se poate spune chiar că e un “interviu secret”. Acesta este absolut incredibil, pentru că dezvăluie multe din preocupările marelui savant. O parte din acest interviu este dedicat criticii lui Tesla asupra teoriei relativității a lui Einstein, care înlătură eterul ca energie. Dar, poate că Einstein s-a înşelat; nu există niciun vid, iar totul este energie.
Pentru că interviul este foarte mare, l-am scurtat foarte mult, l-am adaptat şi am tradus doar ideile principale, pentru a nu plictisi repede. Sursa acestui interviu este articolul de pe site-ul aetherforce.com.
Reporter: Domnule Tesla, v-ați câștigat slava omului care s-a implicat în procesele cosmice. Cine sunteţi dvs, domnule Tesla?
Tesla: Este o întrebare corectă, domnule Smith, și voi încerca să vă dau un răspuns corect la ea.
Tesla e sârb, nu român!
Reporter: Unii spun că sunteţi din Croația, din zona numită Lika, unde împreună cu oamenii cresc copaci, pietre și cer înstelat.
Tesla: Aşa e, toate acestea sunt adevărate. Sunt mândru de originea mea sârbă și de patria mea Croaţia.
(Comentariu Lovendal: Cred că acest răspuns pune capăt speculaţiilor conform cărora Tesla ar fi fost român, aşa cum întâlnim în multe articole publicate pe la noi în ţară. Să nu ne mai amăgim!)
Tesla recunoaşte că cutremurele pot fi produse artificial!
Reporter: Futuriștii spun că primul secol 20 s-a născut cu Nikola Tesla. Ei celebrează câmpul magnetic inversat și laudă inducţia motorului. Tatăl curentului alternativ va face fizica și chimia să domine jumătate din lume. Industria îl va proclama ca sfântul lor suprem. În laboratorul lui Nikola Tesla, pentru prima dată un atom este rupt. Se creează o armă care cauzează vibrațiile seismice. Razele cosmice întunecate sunt descoperite.
(Comentariu Lovendal: Interesant e faptul că reporterul vorbeşte de arma care produce cutremure acum 100 de ani! Când vă spun că unele cutremure din lume sunt produse de o asemenea armă, mulţi râd şi nu cred că există aşa ceva. Iată că Tesla recunoaşte că există…)
Există suficientă electricitate pentru ca Pământul să devină al doilea Soare!
Tesla: Da, acestea sunt unele dintre descoperirile mele cele mai importante. Dar totuşi sunt un om înfrânt. Nu am realizat cel mai bun lucru pe care îl puteam.
Reporter: Care este, domnule Tesla?
Tesla: Am vrut să luminez întregul pământ. Există suficientă electricitate pentru a deveni un al doilea soare. Lumina ar apărea în jurul ecuatorului, ca un inel în jurul lui Saturn. Omenirea nu este gata pentru ceva măreţ. În Colorado Springs am străpătruns pământul cu electricitate. De asemenea, putem obţine electricitate din celelalte energii, cum ar fi energia mentală pozitivă. Ea se află în muzica lui Bach sau Mozart sau în versurile de poeți mari. În interiorul Pământului, există energie de bucurie, pace și dragoste. Am petrecut ani în căutarea modului în care această energie ar putea influența oamenii. Frumusețea și parfumul de trandafir poate fi folosit ca medicament, iar razele soarelui ca aliment.
Viața are un număr infinit de forme și datoria oamenilor de ştiinţă este aceea de a le găsi în orice formă de materie. Trei lucruri sunt esențiale în acest sens. Tot ce fac este să le caut. Știu că nu le voi găsi, dar nu voi renunța la ele.
Ce stea misterioasă descoperise Tesla?
Reporter: Ce sunt aceste lucruri?
Tesla: Prima problemă este mâncarea. Ce energie stelară sau terestră este necesară pentru a-i hrăni pe cei flămânzi de pe Pământ? Un alt lucru este acela de a distruge puterea răului și a suferinței din viața trecătoare a omului! Iar cel de-al treilea lucru este următorul: există o lumină în exces în întreg Universul? Am descoperit o stea care ar face ca toate legile astronomice și matematice să fie date peste cap. Aceasta stea se află în această galaxie. Lumina ei s-ar putea concentra într-o asemenea densitate, încât ea ar încăpea într-o sferă mai mică decât un măr şi mai grea decât sistemul nostru solar. Religiile și filozofiile ne învață că omul poate deveni Hristos, Buddha și Zoroastru. Ceea ce am încercat să dovedesc este aproape de neatins. Aşa trebuie făcut în Univers, astfel încât fiecare ființă să se nască ca Hristos, Buddha sau Zoroastru.
Știu că gravitația atrage tot ceea ce zboară şi intenția mea nu este de a face dispozitive de zbor (avioane sau rachete), ci să învăţ oamenii să-și recapete conştiinţa pe propriile lui aripi. Mai mult decât atât: am încercat să trezesc energia din aer. Acestea sunt principalele surse de energie. Ceea ce este considerat ca spațiu gol este doar o manifestare a materiei care nu este trezită. Nu există spațiu gol pe această planetă, nici în Univers. În găurile negre, despre care vorbesc astronomii, se află cele mai puternice surse de energie și de viață.
Cele 4 legi ale Universului
Reporter: Admiratorii dvs. se plâng că atacaţi relativitatea. Ciudat este afirmația dvs. că materia nu are nicio energie. Totul este îmbibat cu energie, unde este ea?
Tesla: În primul rând energia contează, apoi materia.
Reporter: Domnule Tesla, e ca atunci când aţi spus că aţi fost născut de tatăl dvs. şi nu că “v-aţi născut”.
Tesla: Exact! Ce-i cu nașterea Universului? Materia este creată din energia inițială și veșnică, care este lumina. Din strălucirea ei au apărut stelele, planetele, omul și totul pe Pământ și în Univers. Materia este o expresie a formelor infinite de lumină, pentru că energia este mai veche decât ea. Există patru legi ale Creației. Prima este aceea că există o sursă pe care mintea nu o poate concepe şi nici matematica nu o poate măsura. În această sursă se află întreg Universul. În a doua lege, întunericul, care este adevărata natură a luminii, se transformă în lumină. Cea de-a treia lege este necesitatea luminii de a deveni o materie a luminii. Cea de a patra lege este aceasta: nu există nici început și nici sfârșit; cele trei legi anterioare au întotdeauna loc, iar Creația este eternă.
Premoniţia lui Tesla
Apoi, la un moment dat, Tesla povesteşte reporterului o mică întâmplare paranormală:
Tesla: Mă aflam în Paris, atunci când am văzut moartea mamei meleÎn cer, plin de lumină și muzică, plutea creaturi minunateUna dintre creaturi semăna cu mama mea,care se uita la mine cu o dragoste infinităCum viziunea a dispărutam știut că mama meaa murit.
Omul este energie electrică!
Apoi, Tesla ne vorbeşte despre obsesia sa privind electricitatea:
Tesla: Totul este energie electrică. La început a fost lumina, o sursă nesfârşită, din care provine materia şi care se distribuie în toate formele care reprezintă Universul și Pământul, cu toate aspectele ei de viață. Negrul este adevărata față a luminii, numai că noi nu vedem acest lucru. Electricitatea are puterea de a conduce Pământul, cu orbita sa.

Reporter: Domnule Tesla, sunteţi prea obsedat față de electricitate.

Tesla: Eu sunt electricitatea. Sau, dacă doriți, eu sunt electricitatea în forma umană. Şi dvs. sunteţi electricitate, dle Smith, numai că nu vă daţi seama.
Omul poate învia!
Reporter: Aţi spus că sunt, ca orice ființă, luminăAcest lucru mă flatează, dar trebuie sămărturisesc, că nu prea înțeleg.
Tesla: De ce trebuie să înţelegeţidomnule SmithE suficient să credeţiTotul este luminăȘi nu uitați: nimeni nu moare, ci se transformă în lumină. Adică, particulele de lumină revin la starea lor inițială.
Reporter: Aceasta este învierea!
Tesla: Eu prefer să o numesc revenirea la starea ei energetică iniţialăHristos și mulţi alţiicunoșteau secretul. Eu acum caut cum să păstrez energia umană, nu pentru mine, ci pentru binele tuturor.
Reporter: Credeți că timpul poate fi abolit?
Tesla: Nu chiardeoarece prima caracteristică a energiei este aceea  ea se transformă. Energia se află în transformare perpetuăDar omul îşi păstrează conștiința după viața pământeascăÎn fiecare colț al Universului există energia viețiiuna dintre ele estenemurireaa cărei origine se află în afara omului, așteptându-l pe el.
Sursa originală a interviului din 1915 poate fi găsit AICI.
Secretele lui Lovendal

Palmyra


 
Consiliul de Securitate al ONU și-a exprimat îngrijorarea profundă pentru mii de oameni prinși în interiorul vechi oraș din Siria de Palmyra dupa ce a fost capturat de militanții Isil Takfiri.
The UNSC voices concern for people trapped inside Syria's Palmyra city after it is captured by ISIL.

vineri, 22 mai 2015

Pofta buna !

Rețetă ușor pentru cei în grabă!
Afișează textul original

....


....


Crizoi



Frunzuliţă de trifoi, nu e criză… e crizoi !


Pentru că prea suntem mult prea încrâncenaţi zilele astea din urmă şi pentru că trebuie să ne mai şi destindem uneori o să vă invit să citiţi o amuzantă poezioară publicată de "Realitatea ilustrată" în 13 iulie 1933. Subiectul? Criza economică. Se pare că oamenii trec dar crizele rămân... Sau revin, cum vreţi să o luaţi. Cele două caricaturi din "Furnica" de la începutul secolului trecut îmi dau şi ele dreptate...



CRIZĂ !...


IONIŢĂ  DELATEATRU
Frunzuliţă de trifoi,
Nu e criză… e crizoi,
Vai de alţii, vai de noi,
Talpa ruptă, punga sloi !!!
Dar... problema e banală...
Să oftezi de-o pungă goală…
Fiind-că'n lumea amorală,
Criza'i cea mai sfântă şcoală !
Numai criza… numai  criza...
Pe vieţi aplică viza!
Ea creiază şi deviza,
Şi auto-analiza !
Te deprinde cu de toate !
Cel ce nu ştie să’noate…
A'nvăţat a da din coate,
Şi-a  pus creierul pe roate !...
Pune mintea'n consumaţie,
Şi pe om în comparaţie,
Criza stimuleaz'o naţie
Duce la civilizaţie !


- Cum, d-le măcelar, măreşti preţurile din zi în zi ?
- Doamne fereşte, cucoană.
- Eu văd că azi vinzi mai scum ca ieri.
- Mai scump ca ieri, dar mult mai ieftin ca mâine !
("Furnica" - 26 aprilie 1912)
S'a sfârşit cu echivocul
Când era la preţ norocul,
Şi dădeau toţi cu ghiocul !
Omu-i azi ! Nu dobitocul !!
S'au dus vremile'nvechite,
Când trăiai pe nemuncite...
Pe saltele vătuite,
Şi cu icre tescuite !
Într'a “Domnului grădină",
Criza-i graţie divină !
Ea alege şi desbină
Grâuleţul de neghină !!
S'a sfârşit cu mura'n gură,
Cu sclavia prin procură...
Cu halva şi prăjitură,
Şi viteji de umplutură !...
S’a sfârşit cu rămăşagul !
Astăzi ţi-e mai mare dragul,
Dacă te loveşti cu pragul...,
Ştii ce-i plopul şi ce-i fagul !!



- Mizerabilo, când te-am luat n'aveai nici cămaşe
şi acum drept răsplată mă'nşeli cu băcanul
 de vizavi... Pentru ce?...
- Pentru o litră de zahăr, bărbate!
("Furnica" - 30 iunie 1915)
Când aveai în buzunare...
Siguranţa sunătoare...
Te aşezai cu burta'n soare,
Nu-ţi păsa că ţara moare !
Dar de când cu “şomereala",
Parcă’i altfel socoteala !...
Rămân boii pe tânjeală,
Iese omul la iveală !!
Criza naşte energia !
Cere... autonomia !
Când învinge sărăcia…
Unu e mai mult ca mia !...
Criza, multe-o să invente...
Va descoperi talente,
Minţi deschise, eminente,
Criza, va creea curente !
Deci sistemul cu oftatul
Să-l mai dăm la necuratul
Să'nflorească rezultatul
Sus cu viaţa, cu luptatul !!!

deieri-deazi.blogspot.com

joi, 21 mai 2015

UKIP

Odorica, see how the Conservatives have let you down again on immigration.

Mesaje primite
x

The UK Independence Party prin sendgrid.info 

18:39 (Acum 56 de minute)
către mine
UKIP LOGO
Odorica --

The Office for National Statistics today showed that net migration for 2014 hit a record 318,000, an increase of 109,000 on 2013. The ONS reported that 285,000 people came to work in the UK last year. That is a city the size of Nottingham.

The Conservatives have again and again failed on their promise to get immigration down to the "tens of thousands".
Only UKIP has the sustainable and suitable immigration policy that this country needs. But we need your support to help us get our message out to the wider public.

graph_for_tories.png



The UK Independence Party
http://www.ukip.org/
UKIP · Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT, United Kingdom
Thi

Costume cosplay


Destinul tragic al lui Amilcar Sandulescu

         Simbolul României Mari. Povestea din spatele Eroului Necunoscut
de Dan Gheorghe .

Făurirea celui mai mare vis al naţiunii - România Mare, la 1 decembrie 1918 - nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul de sânge al poporului. Simbolul renaşterii naţionale este Eroul Necunoscut, ostaşul ales, în 1923, dintre sutele de mii de anonimi ce şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Dar cine a fost cel care a desemnat Eroul? Ţara a lăsat această decizie pe mâna unui suflet neprihănit, un băieţel de numai 12 ani, Amilcar Săndulescu.
Imensele sacrificii pe care poporul român le-a făcut în Primul Război Mondial - aproape un milion de morţi, dintre care mai mult de 300.000 de soldaţi şi ofiţeri, restul fiind civili - au creat în ţară, după conflagraţie, un curent de opinie care exprima ideea ca toţi eroii să fie comemoraţi de întreaga naţiune. Aducem în atenţia tuturor simbolul ţării reîntregite, Eroul Necunoscut. Soldatul fără nume întruchipând sutele de mii de anonimi care şi-au dat viaţa pentru ţara lor.
Copilul intrat în istorie
La fel de important însă este să-l descoperim pe copilul care l-a ales pe Erou. Tragic destin pentru micuţul intrat el însuşi în istorie drept Fiul Eroului Necunoscut. Aşa a fost cândva cel care s-a numit Amilcar Săndulescu, meteorica fiinţă născută în 1911, la 20 februarie, într-un sat din judeţul Vâlcea - Mădulari de Beica e consemnat numele acelui loc.
O ţară plină de morminte
Câtă suferinţă a provocat poporului român Primul Război Mondial - asta putem înţelege dacă ne lăsăm imaginaţia liberă, ca să vedem o mare parte a României acoperită de cruci. Morminte săpate la repezeală, pe câmpuri, pe drumuri sau la marginea satelor. Oamenii fuseseră îngropaţi acolo unde muriseră, în timpul luptelor. Avem date certe ale dezastrului şi putem vorbi despre 330.000 de soldaţi şi ofiţeri morţi sau dispăruţi, adăugându-se 650.000 de victime din rândul civililor. Sunt cifrele prezentate, la finalul conflagraţiei, în Buletinul de Informaţii al Secţiei a II-a din cadrul Marelui Cartier General al Armatei Române.
Funeralii pe tot cuprinsul României
Un efort naţional urmează, de la Ministerul de Război venind ordinul ca toate osemnintele celor ce şi-au dat viaţa pentru ţară să fie strânse în cimitirele militare. Fiecare localitate trebuia să-şi mobilizeze întreaga suflare, oamenii să meargă la mormintele acelea ad-hoc, de pe raza comunităţii respective, să dezgroape rămăşiţele pământeşti şi, cu preoţii în frunte, să fie îngropaţi eroii în perimetre bine stabilite din satul sau oraşul în cauză, după cum scria în Legea 502 din 27 februarie 1919. Nu va mai trece mult timp şi, pe 12 septembrie, acelaşi an, se constituie Societatea "Mormintele eroilor căzuţi în război", prin Decretul-Lege 4106, sub înaltul patronaj al Reginei Maria. Structură naţională menită a se îngriji de tot ceea ce înseamnă memoria eroilor.
Codul numeric al ostaşilor români
Ostaşii care porniseră în luptă nu aveau asupra lor acte de identitate, ci numai nişte bănuţi metalici, pe care-i purtau la gât. Pe acea bucată metalică era înscris un cod numeric. Acesta corespundea cu datele care existau la fiecare unitate militară. Dar în focul luptelor, din cauza schijelor, bănuţii aceştia au fost distruşi. Tocmai de aceea devenea imposibil să mai ştii cum îl chema pe soldatul ucis.
Model occidental
Belgia este prima ţară din Europa în care se instituie, după războiul nimicitor, conceptul de Erou Necunoscut, ostaşul care să întruchipeze sacrificiul tututor camarazilor săi, ştiuţi sau neştiuţi. Modelul va fi preluat de Franţa, Marea Britanie, Italia. La noi se pune problema aceasta încă din 1921, iar Societatea patronată de Regina Maria primeşte însărcinarea de-a stabili exact modul în care va fi ales Eroul Necunoscut. Trebuie remarcat că în alte ţări fie o femeie, fie un ofiţer, au ales Eroul naţiunii. La noi, în schimb, Ţara şi-a pus Eroul în braţele unui copil.
Cei zece soldaţi necunoscuţi
Vom vedea acum care au fost etapele premergătoare, până la ceremonia din 14 mai 1923, de la Mărăşeşti. Trebuia iniţial să fie alese rămăşiţele pământeşti ale unor soldaţi necunoscuţi din opt zone ale României în care se dăduseră lupte aprige. Iată şi cele opt localităţi - Raşcoviţa, judeţul Gorj, reprezentând frontul de pe Jiu, Bălăria, judeţul Vlaşca, reprezentând teatrul de război unde s-au dat lupte pentru apărarea Bucureştiului, Azuga, judeţul Prahova, pentru apărarea Văii Parhovei, Topraisar din judeţul Constanţa, pentru frontul din Dobrogea, apoi de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pentru frontul Moldovei, iar în final de la Târgu Ocna. Au mai fost alese ulterior două zone - Ciucea, din apropiere de Cluj, dar şi Chişinău. Români din toate zonele ţării luptaseră în Războiul Reîntregirii. Se stabileşte că în fiecare din aceste localităţi, de unde va fi dezhumat un soldat necunoscut, alegerea să depindă de voinţa unui copil orfan de război sau a unui elev cu note foarte bune la învăţătură. Toată procesiunea se face în prezenţa întregii suflări a localităţii şi cu slujbele religioase de rigoare. Rămăşiţele pământeşti ale soldaţilor aleşi au fost aşezate în zece sicrie din stejar, căptuşute cu tablă zincată. Sicriele erau la fel. Apoi lumea porneşte în alai, de la cimitir, conducându-şi eroul local până la gară. Sicriul va fi dus cu trenul, într-un vagon special amenajat, până la Mărăşeşti. Cele zece sicrie ajunse în gara din Mărăşeşti în data de 12 mai 1923 vor fi preluate de soldaţi aflaţi sub comanda plutonierului Sârbu şi duse în biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului".
Ministerul de Război alege Copilul Eroului Necunoscut
Trebuia ales copilul care va desemna Eroul Necunoscut al României. Operaţiunea începe în data de 1 mai 1923, când Ministerul de Război emite Ordinul 567 către Direcţia Şcoli din cadrul acestei structuri militare. Ordinul spune că va fi ales un copil de clasa I, orfan de război, din liceele militare, având cele mai bune rezultate la învăţătură. La vremea aceea, ţara noastră avea patru licee militare - la Iaşi, Craiova, Chişinău şi la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Răspunsul vine după numai cinci zile, Direcţia Şcoli arătând că s-au primit rapoarte asupra felului în care învaţă elevii din clasa I, rezultând că Amilcar Săndulescu este cel mai bun elev din toate cele patru licee militare.
Un elev de nota zece
Amilcar avea şase ani când tatăl său a murit, în 1917, la data de 8 martie, într-un sat din Moldova. Doar atât s-a ştiut, că din ziua aceea camarazii lui nu l-au mai văzut în viaţă. Unde i-or fi rămas oasele, greu de spus. Se ştie astăzi că Amilcar Săndulescu a fost al treilea copil în familia învăţătorului Constantin Săndulescu. Mama celor trei fraţi se numea Maria. Tatăl a fost înrolat, în 1916, în Regimentul 66 Infantierie de la Balş, luptând, pe rând, în mai multe zone ale ţării, în Oltenia, Muntenia şi Moldova. Amilcar a făcut primele două clase la şcoala din satul natal, după care a fost înfiat de fratele tatălui său, locotenent colonelul Cicerone Teodorescu, şeful Statului Major al Diviziei 11 din Craiova. Băiatul va face următoarele două clase la Şcoala de Aplicaţie din cadrul Şcolii Normale de Băieţi, pe care o va absolvi, în 1922, cu media 9,98. Doi învăţători din această instituţie - David şi Godeanu - spune despre Amilcar că "are o inteligenţă şi o isteţime a minţii puţin obişnuite, o stăruinţă şi perseverenţă în micile lui acţiuni de şcolar". Va susţine, în acelaşi an, examenul de admitere la Liceul "Dimitrie Sturdza" din Craiova, obţinând media zece. A fost primul pe lista admişilor. Rezultatele lui la învăţătură sunt admirabile în prima clasă de liceu - echivalentul primei clase de gimnaziu, de azi - media obţinută fiind de 9,25. Era primul în clasa lui, în primăvara anului 1923, când a primit vestea că el va desemna Eroul Necunoscut al României.
Efortul unui documentarist de excepţie
Atât de multe informaţii - şi atât de precise - greu să fi ieşit la suprafaţă fără munca de ani la rând a unui documentarist de excepţie. Vorbesc în acest caz despre Valeria Bălescu, muzeograf al Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I". Aflu mai întâi că a fost, în 1991, martora ceremonialului prin care rămăşiţele pământeşti ale Eroului Necunoscut au fost luate de la Mărăşeşti şi aduse în acelaşi loc în care fuseseră înhumate în 1923, în Parcul Carol din Bucureşti. Eroul a fost scos, pe vremea comunismului, de la locul lui de veci, în miez de noapte, şi dus la Mărăşeşti. Valeria îmi spune că din anul 1991 a pornit curiozitatea ei de-a afla tot ce este în spatele acelei clipe extraordinare din urmă cu exact 90 de ani. Aşa a început să caute prin arhive, mai ales cele ale Armatei. Reuşeşte să aducă în actualitate povestea extraordinară a modului în care a fost ales Eroul Necunoscut, descoperind totodată imaginea, caracterul, dar mai ales sufletul unui copil de excepţie  - Amilcar Săndulescu. Tot acest efort s-a materializat, între altele, printr-un film documentar, al cărui scenariu l-a scris Valeria Bălescu, intitulat "Eroul necunoscut, legământ pentru totdeauna", dar şi printr-o carte - "Eroul necunoscut".
Arhivele pot încă să vorbească
Cel mai interesant lucru este că specialistul de la Muzeul Militar a reuşit să găsească jurnalul lui Amilcar. Documentul face parte din jurnalul unităţii militare. Copilul era, în 1923, elev al uneia dintre cele mai prestigioase şcoli militare ale României interbelice - Liceul "Dimitrie Sturdza" din Craiova - instituţie menită să formeze ofiţerii de carieră ai Armatei Regale. Liceu inaugurat de însuşi Carol I, în 1885. Din care azi n-a mai rămas nimic. Doar amintirile. Şi arhiva. Acolo, în arhive, a găsit Valeria gândurile lui Amilcar. Copilul avea talent la scris. El face o descriere cinematografică, se poate spune, pentru că poţi să vezi azi, prin ochii lui, tot ce s-a întâmplat în memorabila zi de 14 mai 1923.
Păşim, alături de Amilcar Săndulescu, prin istorie 
Foarte mulţi oameni adunaţi în curtea bisericii, la Mărăşeşti, în acea zi de luni. Amilcar ne spune, iată, data exactă a evenimentului. El înaintează prin mulţimea aceea, avându-l alături pe ministrul de Război de la acea vreme, generalul de divizie Gheorghe Mărdărescu. Erau foarte multe flori, o atmosferă de sărbătoare. Ştim şi ora exactă - trei după-amiaza. Dar să-l lăsăm pe Amilcar să povestească mai departe - "în sfârşit, sosi şi ora trei, oră divină, când trebuia ca eu să aleg pe acela ce odinioară s-a jertfit pentru scumpa lui patrie. Când am ajuns la biserică stăteam ca pe ghimpi, abia aşteptam momentul când să intru, să văd cele zece sicrie. Când intru în biserică, văzui biserica veche, care cu mult mai înainte îndurase atâtea şi atâtea gloanţe care o ciuruiseră. Înauntru erau înşirate, pe două rânduri, osemintele acelor zece eroi care se jertfiseră pentru întregirea neamului. Ce mulţime mai era!". Băiatul zăreşte în mulţimea aceea, de afară, în curtea bisericii, un copil orfan, pentru că erau mulţi copii orfani de război prezenţi acolo. Amilcar se vede el însuşi în ochii acelui copil şi descrie momentul - "prin mulţimea aceea aşa de mare era şi un copil orfan, îmbrăcat jerpelit, aşteptând momentul alegerii, ca să vadă şi el unde să arunce flori, ca şi cum ar fi aruncat pe tatăl său". Urmează slujba religioasă, preoţii cântă "veşnică pomenire", iar apoi, dintr-odată, se face linişte, şi afară, şi în biserică. Sosise deci momentul în care copilul trebuia să aleagă Eroul României. Să vedem în continuare descrierea lui Amilcar - "o mare tăcere s-a făcut în biserică. Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând, şi, emoţionându-mă, stăteam la îndoială, neştiind pe care să pun mâna. Dar deodată m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conşiinţă, am pus mâna pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi mi-au venit pe buze cuvintele - acesta este tatăl meu". Copilul povesteşte că imediat după aceea a îngenuncheat în faţa sicriului ales de el. Atunci s-a gândit şi la propriul lui tată. Şi a spus - "Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, ai şi pe tatăl meu".
Alături de Regele Ferdinand şi Regina Maria
Ce ar putea să ne povestească azi Amilcar Săndulescu despre experienţa prin care a trecut cu aproape un secol în urmă? Chiar atunci, în ziua de 14 mai 1923, după ce-a ales Eroul Necunoscut, a însoţit cortegiul funerar cu celelalte nouă sicrie, drumul lor fiind spre înhumarea de la Mărăşeşti. Copilul a stat, în acest timp, alături de soţia ministrului de Război, în maşina oficială. A urmat drumul spre Bucureşti, de data asta în trenul cu 13 vagoane, în care a fost transportat sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale celui ales de Amilcar. Trei vagoane au fost transformate în tot atâtea rampe. Pe cel din mijloc era sicriul, iar pe celelalte două - numeroasele buchete sau coroane. Foarte multe flori au fost la ceremonia de la Mărăşeşti. Aşa au cerut chiar oficialităţile de la Bucureşti - să nu fie o atmosferă funebră, ci una de sărbătoare. Amilcar s-a aflat, în trenul spre Capitală, în vagonul destinat familiei ministrului de Război. Trenuri, unul după altul, sosiseră la Mărăşeşti, din toată ţara. Au venit oamenii să omagieze eroii. Şi mai ales pe cel care, din acea zi, a devenit simbolul sacrificiului suprem dat de popor pentru patria sa. Şi ce-a mai făcut după aceea Amilcar? A fost invitat acasă la ministrul de Război, a mâncat şi s-a jucat alături de copilul gazdei. Pe urmă, în ziua cea mare, pe 17 mai 1923, când Eroul Necunoscut a fost înhumat în Parcul Carol, copilul a stat alături de cele mai înalte oficialităţi ale ţării. Aşa i-a cunoscut, cu prilejul acelor ceremonii, pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria, dar şi pe prinţul Carol.
Premoniţia sfârşitului
Precise sunt datele pe care le arată Jurnalul Istoric al Liceului Militar "Dimitrie Sturdza" din Craiova despre nenorocirea întâmplată pe data de 28 iulie 1923, atunci când Amilcar Săndulescu a murit. El şi colegii lui au mers în tabără - doar era vacanţa de vară - la Techirghiol. Cei care l-au cunoscut pe Amilcar, colegii lui, îl descriu ca având o fire melancolică. Altfel n-ai putea interpreta faptul că acestui băieţel de 12 ani îi plăcea să privească îndelung răsăriturile şi apusurile de soare, stând pe malul mării. Şi mai ales îi plăcea să privească marea atunci când era agitată. Aşa era şi când el s-a stins. Nu se poate să nu ne gândim din nou la destin. Amilcar are un vis în noaptea premergătoare tragediei. Pe care el l-a povestit colegilor. Ştim despre vis de la cel mai bun prieten al său, Ianciu - se făcea că un cal mare, negru, venea cu gura deschisă spre "mine", gata să mă înghită. Ianciu mai spune ce se întâmplase cu o zi înainte de tragedie. Alte două negre premoniţii. Amilcar se îngroapă cu tot corpul în nisip. Numai capul îi rămăsese afară. Ba îşi mai face şi o cruce din trestie. Apoi îl întreabă pe prietenul său - "ce vei zice tu dacă eu voi muri?". Şi tot ca o joacă un epitaf scris din melcişori, pe nisip, de cel urmărit de crunta soartă. "Aici odihneşte Amilcar Săndulescu, Fiul Eroului Necunoscut".
Fatidica zi
Ziua cea neagră, 28 iulie 1923. Amilcar stătea pe malul mării. Agitate valuri. Atât de mari, întât nimeni nu avea curaj să intre în apă. Se ştie, din relatările martorilor, că nici acest copil nu dorea să facă baie. Doar admira natura dezlănţuită. Pe urmă a vrut să se spele pe picioare de nisip, depăşind însă limita, dincolo de pământ, spre talazuri. Dar un val mare s-a năpustit asupra lui şi l-a doborât la pământ. Copilul era ameţit. Al doilea val a venit însă imediat şi a tras plăpândul trup în larg. Totul s-a petrecut în câteva secunde. Alţi copii care erau în apropiere dau imediat alarma, povesteşte acelaşi Ianciu. Un elev de clasa a şaptea, Florescu pe numele lui, încearcă să intre în valuri. Dar cât pe ce să se înece şi el, fiind scos cu greu la mal de intervenţia colegilor lui, cu ajutorul unei corzi. Câţiva marinari sar într-o barcă şi încearcă să ajungă la Amilcar. Marea însă plesneşte barca şi o răstoarnă, ca şi cum n-ar fi vrut să dea drumul "prăzii" pe care tocmai o dobândise. Ianciu mai spune apoi că de patru ori a văzut capul lui Amilcar ieşind deasupra apei, departe, cu mâinile ridicate, ca şi cum ar fi implorat cerului scăparea. Apoi nu l-a mai văzut. Abia târziu, spre seară, nemiloasele valuri au aruncat la mal corpul neînsufleţit al copilulului. Ca şi cum natura luase numai ce-i trebuia, sufletul.
"Amilcare, destinul a vrut astfel cu tine!"
Vom fi acum martorii unui alt moment, şi tragic, dar şi înălţător, al înmomântării lui Amilcar, în ziua de 30 iulie. Consemnăm cu această ocazie discursul unui profesor, Balaban - nu se ştie numele întreg - de la Liceul "Carol I" din Craiova, care s-a adresat mulţimii, mai ales elevilor strânşi în jurul celui trecut în nefiinţă. Dar era ca şi cum cuvintele acelea ar fi trebuit să le audă, din altă lume, şi Amilcar, să-şi înţeleagă astfel menirea pe acest pământ, al României. "Amilcare, destinul a vrut astfel cu tine, şi ceea ce este scris în Cartea Destinului este lucru sfânt şi se împlineşte, căci asta-i vrerea lui Dumnezeu. Tu ai încetat să mai fii al familiei, al şcolii, tu ai devenit Fiul Eroului Necunoscut, tu ai devenit copilul suferinţelor şi umilirilor, speranţa şi chezăşia zilei de mâine a Neamului". S-a împăcat oare Amilcar cu soarta sa?!...
"Sufletul mi l-am simţit curat şi liniştit"
Te uiţi la cuvintele pe care copilul acesta le-a aşternut pe hârtie. Şi încerci să-l înţelegi. Ce-a simţit el atunci? Trecuse prin război. A văzut suferinţă. Dar şi speranţă. Poţi face faţă atâtor sentimente? "Jertfa sufletelor de mii de ostasi care, cu bărbăţie şi cu dispreţul de moarte al românului pentru apărarea moşiei strămoşeşti, au înfruntat ploaia de foc în care s-a făurit Coroana României Mari". A trecut prin experienţa alegerii Eroului Necunoscut. Iată ce credea el că trebuie să rămână, şi generaţiilor viitoare, ca un înţeles al acelui moment. "Românimea toată trebuie să-şi plece genunchii, pentru că el este întruchiparea jertfei tuturor acelora care cu sângele lor au udat pământul din care a răsărit mândrul copac al României". A îndeplinit ceea ce destinul i-a hărăzit. Şi, la final, atât mai spune - "sufletul mi l-am simţit curat şi liniştit".

:(((

Paranormal..

Realitati


 
Realităţi geopolitice

Sunt două state româneşti;
Dacă-ai uitat din care eşti,
Să nu te duci la ghicitoare –
---Click pe poză---

Desteptii



“Aşa trăiesc deştepţii la Bucureşti !”


Orice se poate spune despre români doar că nu sunt inventivi nu. Şi ca dovadă o să vă vorbesc astăzi despre oamenii cu ocupaţii insolite din Bucureştiul interbelic. Ocupaţii care se mai regăsesc şi azi prin unele locuri. Aşadar să începem să redescoperim aceste “meserii şi ocupaţii ciudate”, după cum le numea în articolul său din “Realitatea ilustrată” (13 februarie 1935) vechiul nostru prieten, reporterul Alex F. Mihail:
   

“SPITALUL DE URGENŢĂ"

Căruţă parcată la...
"Spitalul de urgenţă"
Prin unele străzi periferice ale Bucureştilor sunt gropi şi hopuri îngrozitoare. Sunt anumite puncte, pe unde nu-i zi de la Dumnezeu să nu se frângă o osie, să nu se rupă o roată sau să nu se întâmple alt accident de acest fel.
Am găsit, în str. Baicului, la o asemenea răspântie pustie, pe un meşteşugar rotar-fierar. Atelierul lui este intitulat “Spitalul de urgentă". Sunt obligaţi să-l cunoască toate căruţele de pâine, sifoane, oţet, cărămidarii şi căruţaşii de nisip, precum şi birjarii care se încumetă să treacă pe acolo. Unii localnici susţin că  dacă nu se pavează strada Baicului şi cele vecine, ar fi o influenţă ocultă, nefastă, a proprietarului “spitalului de urgenţă al căruţelor, din cartierul citat.
Se spune că un cismar, ajuns primar într'o staţiune climaterică, aşternea în fiecare vară câte un strat proaspăt de pietricele colţurate pe drumurile pe unde treceau vizitatorii. Gheata cea mai solidă nu rezista nici două săptămâni…”.
Nimic nou sub soare, nu-i aşa? Ştim cu toţii vulcanizările de azi aşezate în “locuri strategice”, asemeni “spitalelor de urgenţă” din România interbelică.

“ŞMECHERII  LOCALURILOR”  DE NOAPTE


Deschizător de sticle
de şampanie
Prin localurile de noapte din Bucureşti, în special la cele din centru, veţi vedea indivizi suspecţi, fără meserie, musafiri nelipsiţi de pe la mese. Din ce trăiesc şi cine sunt? Dacă sunt voinici şi sdraveni, atunci să ştiţi că sunt cei cari fac “poliţia" localului; dau afară pe câte un indezirabil sau iau la bătaie pe cel care-ar protesta că e scumpă consumaţia. Atleţii aceştia sunt anume angajaţi de patronul localului, care fără concursul lor n'ar putea să-şi facă afacerile.
Pe lângă gări, sunt localuri suspecte, pe unde se joacă cărţi sau alte jocuri de noroc. Atletul respectiv se amestecă şi el printre jucători, ca şi cum ar fi o persoană străină, intervenind de câte ori interesele patronului sunt periclitate sau şmecherii lui sunt pe cale de-a fi demascaţi.
În localurile de noapte veţi vedea uneori câte-un filfison, care face mare chef cu prietenii, cerând, sgomotos, să i se dea numai o anumită şampanie. Acesta e un agent plătit de fabrica de şampanie respectivă, care întelege să-şi facă în acest chip reclamă, pentru “marca" ce vrea să o lanseze.
Dinnou e vorba de ocupaţii perpetuate până în epoca noastră - “modernă”. Cluburile, localurile de noapte sau stabilimentele în care se joacă la ruletă, “păcănele” sau la alte asemenea “jocuri de noroc”  colcăie de astfel de specimene.

“POETUL" CARE DEDICĂ VOLUME


Cunosc un “poet" care n'a făcut în viaţa lui o poezie şi câţiva “ziarişti" cari nu-s capabili să scrie o informaţie, dar care totuşi au reputaţia de “băieţi deştepţi". (notă: e vorba de “băieţii deştepţi” şi de “ziariştii” din anul 1935 – nici o legătură cu cei de azi…). “Poetul” dedică volume marilor industriaşi, pe cari apoi îi tapează.
"Clientul de taxi"
în Bucureştiul interbelic
taxiurile  nu aveau voie
 să ajunga în centrul oraşului
decât "ocupate"
-              Va să zică, tot scrie ceva - va obiecta poate cineva.
Eram, într'o zi, în biroul proprietarului unei mari fabrici, când se prezentă “poetul" cu cinci, şase volume frumos legate şi dedicaţia tipărită pe copertă. Atât tipărise: numai coperta! Restul erau nişte volume vechi, cumpărate de pe la anticari. Răsfoind cărţile, am cunoscut imediat că sunt versuri de Carol Scrob, ofiţerul-poet, care şi-a avut succesele sale, prin anii 1880. Dealtfel, în josul unei pagini am şi găsit tipărit numele lui Carol Scrob, cum obişnuesc editorii. “Poetul", în graba lui, neglijase acest amănunt, uitând să scoată afară foile care îl dădeau de gol.
Am citat mai sus pe “ziariştii" care nu ştiu să scrie o informaţie. Aceştia sunt
indivizii care trăiesc, cum se spune, în “marginea presei". Semnează articolele scrise de alţii, bieţi proletari intelectuali, unii foarte talentaţi, dar care n'au simţul practic al vieţii. “Ziaristul" dibăceşte portiţele lui, dosnice, pe unde poate pătrunde pe la diferite gazete. Apoi are o mare îndemânare de-a scoate subvenţii de pe la autorităţile oficiale, de pe la diferite alte instituţii. Din când în când, graţie reputaţiei ce şi-a format, mai scoate câte o revistă (scrisă bineînţeles în întregime de alţii), sau mai dă câte o dibace lovitură cu câte un şantaj. “Aşa trăiesc deştepţii", la Bucureşti! “.

DOMNUL CARE LICITEAZĂ


Tipul acesta şi-a strâns un mic capital iniţial, cine ştie prin ce mijloace, şi citeşte toate rubricile din ziare, unde se anunţă licitaţii. Se prezintă la aceste licitaţii, depune garanţia necesară,  apoi liciteză. De multe ori o licitaţie e un fel de aranjament fictiv între câţiva complici, aranjament de pe urma căruia, iese păgubit statul sau comuna. Dar domnul care “licitează" vine, pe neaşteptate, să strice toate socotelile. Atunci i se dă o “filodormă" şi e convins să se retragă de la licitaţie şi astfel omul nostru iese cu câştig de la toate deşi niciodată nu ia parte la dânsele.
Muncitorul
pe picioroange
Uite că am găsit şi o ocupaţie fără echivalent în zilele noastre. Sau poate mă înşel? Poate că e vorba de bunicii “băieţilor deştepţi” din lumea licitaţiilor moderne – care găsesc mereu mijloace mai mult sau mai puţin igenioase – dar întotdeauna legale, nu-i aşa? – de trucare a licitaţiilor publice...
 O să mă opresc astăzi aici. Nu o să vă mai spun despre cel care ţine loc în tren”, despre “cel care aduce taxiurile în staţie” sau despre “falsul epileptic care îmbrăcat în frac şi joben, gesticulează disperat pe trotuar arătând firma unei prăvălii”. Poate voi face asta într’un articol viitor.



Sursa: articolul “Meserii şi ocupaţii ciudate” – semnat Alex F. Mihail – “Realitatea ilustrată” numărul din 13 februarie 1935 - citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com