Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 16 mai 2015

Libertatea de opinie



Libertatea de opinie este pusă în pericol nu de terorism, ci de cei care pretind că luptă împotriva terorismului! Supremaţia Big Brother!

Sambata 16 Mai 2015 

  big-brotherUnul dintre lucrurile care merită admirat la Occident este acela al libertăţii de exprimare. Şi ăsta e un lucru al naibii de bun: să-ţi poţi exprima liber opinia, fără să-ţi fie frică că vreo autoritate ar sări la gâtul tău. De asemenea, în Occident există o societate civilă foarte puternică care se opune oricăror încercări ale guvernului de a suprima libertatea de opinie. Pentru că trebuie să recunoaştem că oriunde în lume, guvernele au tendinţa “naturală” de a suprima din libertatea de exprimare. Şi pentru asta, ele aduc în discuţie spectrul terorismului. Reţineţi însă un lucru: libertatea de opinie este pusă în pericol nu de terorism, ci de cei care pretind că luptă împotriva terorismului!
Într-un articol foarte bun de pe site-ul firstlook.org, aflăm mai multe despre acest subiect. Autorul se referă la guvernul britanic, care, în noile măsuri de luptă împotriva terorismului, se atinge grav de libertatea de exprimare. Iată ce declară prim-ministrul britanic David Cameron:
De prea mult timp, am fost o societate tolerantă şi pasivă, spunându-le cetățenilor noștri că atâta timp cât se supun legii, noi îi vom lăsa în pace. Nu-i de ajuns pentru cetăţeni doar să respecte legea; ei trebuie să se abțină în a crede sau în a exprima ideile care displac guvernului Majestății Sale.
Cum vă sună spusele premierului britanic? Ceva de genul: “Dacă nu credeţi în ceea ce credem noi, atunci taceţi din gură!” Un fel de căluş la gură, un început de dictatură…
Amenințările la adresa libertății de exprimare pot veni dintr-o mulțime de locuri. Dar acum, cea mai mare amenințare a idealurilor de exprimare liberă în Occident nu vine de la musulmanii radicali sau de la terorişti, ci de guvernele occidentale care pretind că luptă împotriva terorismului. Guvernele din Marea Britanie, Australia, Franța, Noua Zeelandă sau Canada au o dorință foarte mare în a reduce libertățile cetăţenilor, pentru a-i “proteja”: astfel, orice poate deveni infractor dacă îşi expune ideile “radicale” pe Internet. 
Din păcate, scriitorul George Orwell a intuit în 1948 foarte bine viitorul atunci când a scris celebrul său roman SF “1984″, în care “Big Brother” pune stăpânire deplin pe destinul oamenilor…
P.S. Sper că nu am să aud comentarii că şi site-ul firstlook.org e un site finanţat de Kremlin!
Secretele lui Lovendal


Picnic



 
Picnic

Stau la picnic şi gândesc
O friptură să prăjesc.
Carnea-i scumpă şi, văd bine,
---Click pe poză---

....


Pofta buna !


vineri, 15 mai 2015

UKIP

Did you watch Question Time last night?

Mesaje primite
x

UKIP Campaign Team prin sendgrid.info 

14:42 (Acum 3 ore)
către mine
Dear Odorica --

Last night UKIP Leader Nigel Farage was on BBC Question Time, dispelling the rumours and media speculation that UKIP has been subjected to these past few days.

If you weren't able to watch Question Time last night you can click the image below to view it on iPlayer and see for yourself Nigel putting things to rest.

QTplayer.jpgClick Here to watch BBC question time
Kind Regards,

UKIP Campaign Team

http://www.ukip.org/
UKIP · Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT, United Kingdom 

Cu banii mei ??? de Ion Pribeagu



De la domnul Katz bancherul
Cerşetorul Moise Floi
Căpăta – ca o ofrandă
Zece lire în orice joi. Cum intră numai pe uşe
Casieru-în mod intim
Îi da zece lire în mînă
Şi-i spunea discret: poftim!
Da-ntr-o joi, venind la bancă
Casierul supărat
Nu i-a spus nimic şi-n grabă
Numai cinci lire i-a dat.
Floi îi numără şi rece
A întrebat ca un milog:
- Totdeauna mi-a dat zece
De ce astăzi cinci mă rog?
- Pentru că-şi mărită fata,
Domnul Katz cu socoteală,
A dat ordin să reducem
Orice fel de cheltuială.
- Îşi mărită fata?
Domnul verse-şi haru-asupra ei!
Înţeleg să şi-o mărite
Dar de ce cu banii mei?

:)))


Destine



Alice Cocea a fost una dintre cele mai cunoscute actriţe românce de teatru şi film din perioada interbelică. Şi una dintre cele mai frivole femei. Poate că în puţine cazuri epitetul de femeie fatală se potriveşte atât de bine ca şi in cazul ei: cel puţin trei barbaţi s-au sinucis pentru că nu şi-au asigurat dragostea şi fidelitatea frumoasei actriţe.
Ion Iancu Brezeanu (n. 1 decembrie 1869 - d. 17 martie 1940) – sau “Nenea Iancu Brezeanu” cum îl numeau contemporanii - a fost actorul identificat de români cu personajele lui Caragiale : Ipingescu din „O noapte furtunoasă“, Cetăţeanul turmentat din „O scrisoare pierdută“ sau Ion din „Năpasta".
Superlativele nu sunt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămâne marea lui vedetă, - populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rânduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rânduri de balcoane..
Maria Filotti a fost una dintre cele mai apreciate actriţe ale României din perioada interbelică. A jucat în 167 de piese de teatru. A apărut pe scenă în compania selectă a unor mari actori ai teatrului românesc: C. I. Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu si mulţi alţii....
Dacă se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică, în cazul lui Constantin Brâncuşi se poate afirma că în spatele geniului său au stat iubirile și muzele sale: Margit Pogany (pictoriţa maghiară), Eillen Lane (o frumoasă americancă de origine irlandeză), prinţesa Maria Bonaparte, sau franţuzoaica Leonie Ricou.
deieri-deazi.blogspot.com

Ultimul rinocer alb nordic

Aceasta este ultima bărbat rinocer alb nordic lăsat pe Pământ
SUDAN, un bărbat rinocer alb nordic 42 ANI este sub protecție armată de 24 de ore, la o rezervă din Kenya să-l împiedice de a fi atacat de braconieri. El este singurul bărbat din stânga al speciei sale.
Să-l facă mai puțin atrăgătoare pentru braconieri, corn Sudan a fost tăiat, dar va crește în cele din urmă înapoi.
El este luată de îngrijire de la Ol Pejeta Conservancy în Kenya cu doi tovarăși de sex feminin: Fătu și Najin. Acestea sunt 3 din ultimele 5 alb rinocer de nord a plecat de pe această planetă.
 · 
All for a horn that has no medicinal qualities whatsoever; studies in Switzerland, the UK, and China have all confirmed it.

Hanul cu tei



Hanul cu nume frumos ca o doină – Hanul cu Tei


Hanuri bucurestene
Hanul cu Tei în 1935
Hanul cu Tei este unul dintre puținele vechi hanuri care – după o viață plină de glorie dar și după lungi perioade de decădere – a rezistat și trăiește încă în centrul Bucureștiului. Hanul cuprins între străzile Blănari și Lipscani a fost construit în anul 1833 de către Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici ale căror sigilii se pot vedea și azi la intrarea din strada Blănari („A.P.” și „S.P.”). Hanul avea două intrări: una dinspre strada Lipscani și una dinpre strada Blănari, iar prăvaliile, 14 pe o parte și 14 pe cealaltă, erau așezate în pivnițele adânci și cu bolți mari care se văd și astăzi.

Putem să spunem ca Hanul cu Tei a fost construit sub semnul unei zodii norocoase. Marele cutremur din 11 ianuarie 1838 – cutremur care aproape a pus la pământ Hanul lui Manuk – nu l-a afectat deloc. Incendiul din 23 martie 1847 a ocolit Hanul cu Tei. Un moment de cumpănă din istoria Hanului cu Tei a și fost incendiul din 30 ianuarie 1871. Construcția și mărfurile au scăpat însă aproape neatinse “datorită zelului cu care au activat pompierii, sacagii particulari de serviciu în acea noapte și organele de poliție” (George Potra – “Hanurile bucureștene” – ed.1943)



Strada Blanari
Hanul cu Tei în anul 1933
 fațada dinspre strada Blănari
 gangul de intrare
În perioada interbelică hanurile erau încă o prezență plină de farmec în lumea bucureșteană. Dar vremea lor de glorie trecuse și unul câte unul își închideau porțile. “Prăvăliile cu ziduri groase, cu uși ferecate care dădeau în curți bine închise și bine apărate, trebuiră să facă loc magazinelor moderne, cu uși la stradă, cu ferestre largi și luminoase, cu vitrine care să atragă clienții. Strada cu lumini vii, cu trotuare și cu vitrine mari gonise lumea din curțile hanurilor, din șirul prăvăliilor cu tot felul de mărfuri și golise aceste curți care sunau a gol și a pustiu.” (George Potra – “Istoricul hanurilor bucureștene” – ed.1985). Cu toate acestea, hanul cu “nume frumos ca o doină” a reușit să-și păstreze arhitectura inițială, să supraviețuiască și să renască în epoca noastră. Asta deși reporterul din anul 1935 al “Ilustrațiunii române” îi prevestea “prăbușirea sub loviturile casmalelor”:


Hanuri bucurestene
Hanul cu Tei la 1927
 aquaforte de A. Poilevin
Ce parfum arhaic din Bucureștiul de altădată, cu boieri în caftan de mătase, trecând în goana telegarilor cu caleștele peste poduri de lemn, ne amintește frumosul nume al Hanului cu tei !
Pe locul acesta din inima Capitalei s'a răsfățat pe vremuri un  han cu tei umbroși, ale căror flori, în faptul primăverii, parfumau până departe, la biserica Zlătari. Dăinuind până în vremurile noastre, Hanul cu tei este un monument desuet al unei capitale, care ia aspect de New-York, în miniatură. Comerțul a cotropit de mult cartierul și astfel Hanul cu tei și-a schimbat menirea, devenind și el un umil supus al zeului Mercur.
Hanul cu tei a avut vremurile lui de glorie, cari au ținut până în ultimii zece ani. Se găseau aici în special lucruri de marchitănie și cucoanele mondene se îmbulzeau în curtea pavată cu pietre de râu, prin magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin și mai frumos. Mărfuri de Lipsca, de Paris, de Dresda și de Viena stăteau burduf în rafturile de lemn nevopsite și aurul curgea ca un val furtunos în buzunarele negustorimii instalată aici.
Pentru acele vremuri, negustorii din Hanul cu tel erau o elită închisă unde se intra cu mare greutate. Pentru un magazin cât de mic, în curtea hanului se plăteau bani grei, sume ce par astăzi fabuloase, având în vedere halul de uitare în care erau lăsate aceste prăvălii cu dever de milioane.

Hanuri bucurestene
La Hanul cu Tei
așteptând clienții
 care nu mai vin...
Astăzi aspectul Hanului cu tei e neschimbat. Aceeași viață patriarhală de bazar turcesc, aceeași molcomă prietenie domnește între negustorii cari vând mai toți mărfuri identice.
Mai la față stau pânzarii, alături postăvarii și marchitanii, amestecați unul ici, unul colea, la întâmplare. Dar de unde aici era un du-te vino permanent, acum e o pace, o liniște care prevestește agonia. Mărfurile stau ca și înainte, expuse pe tarabe de lemn, promițând cumpărătorului toată tentația lor de lumini, de foc și de culori. Dar nimeni nu trece pe-acolo, nimeni nu se apleacă să pipăie calitatea unei țesături, nimeni nu privește desenul măestrit al unei pânze. Pe scaune, în fața dughenelor insalubre, caro altădată produceau aur curat, negustorii stau și așteaptă, bând cafele (3 lei ceașca mică) și discutând politică.
Cel mai bătrân negustor din Hanul cu tei, un moș simpatic și vorbăreț ne spunea oftând :

-              Sunt zile când închid prăvălia fără să fac un ban saftea. Ehei ! Ce vremuri am apucat noi și unde am ajuns! Altădată, seara, mi-era frică să mă duc cu banii acasă, atâta bănet făceam toată ziua în prăvălie... Eram înainte eu și patru băieți pricepuți și nu puteam sta un minut locului, atâta ne hărțuiau clientele. Azi sunt singur și am timp să mă plictisesc, de mi s'a urât și mie !
-              Bine, dar cum explici d-ta decăderea Hanului cu tei ? am întrebat.
-              Cum să explic ? Alte vremuri, alți oameni cu alte obiceiuri. Noi nu le mai cunoaștem. Femeile de azi cumpără marfă proastă în magazine frumoase, cu lumini și galantare “cubiste". Noi le dăm marfă aleasă dar avem niște chicinețe de magazine în care nici nu vor să calce....Se schimbă vremurile!

Hanuri bucurestene

Povestea continuă...
Hanul cu Tei astăzi


Batrânul negustor, decanul Hanului cu tei, ne părăsește. După 48 de ore, în sfârșit, se arată o clientă. E o bătrână sărmană, care vrea să cumpere jumătate de metru de stofă, pentru peticit o haină ce i se pare ei încă bună.
Din înfloritorul Han cu tei nu a mai rămas nimic. Multe prăvălii, pentru cari altădată s'ar fi dat bani grei, stau astăzi goale, cu jalnicele bilete de închiriat, atârnând îngălbenite pe ușă. Și curând Hanul cu tei se va prăbuși sub loviturile casmalelor! Povestea lui romantica a durat prea mult…
În curând pe locul acesta, cu amintiri și parfum vechi în nume, se va ridica un anost block-haus, la fel cu toate celelalte, răspândite în diferitele colțuri ale orașului. Și suntem siguri că nimeni nu va plânge după Hanul cu tei, măcar pentru numele lui, frumos ca o doină cu haiduci și cu prințese.


Surse:

-      Articolul “Bucureștii care dispar – Hanul cu Tei” – semnat Rex. – apărut în numărul din 9 octombrie 1935 al “Ilustrațiunii române” ;
-      George Potra -  “Hanurile bucureștene” – ed.1943 și “Istoricul hanurilor bucureștene” – ed.1985.

deieri-deazi.blogspot.com

:):):)


miercuri, 13 mai 2015

Despre casatorie



Despre căsătorie şi... avere


Voi continua un joc început mai demult pe paginile blogului. Şi o să vă provoc şi pe voi, stimate doamne şi domniţe din anul 2015 să vă jucati împreună cu mine, răspunzând la o întrebare delicată şi uşor indiscretă pusă în 1910 cititorilor săi de redactorii revistei “Moda nouă ilustrată”:

  Ce credeţi: e mai fericită căsnicia între o fată săracă şi un bărbat bogat, ori între un bărbat sărac şi o fată bogată. Sau când ambii soţi sunt ori bogaţi, ori săraci ?”

D-ra Aurelia Mărăşescu
 Craiova
Ca să vă ajut o să  transcriu pentru voi câteva dintre răspunsurile date de doamnele, domnişoarele şi de... domnii curajoşi din anul 1910 la această întrebare, păreri exprimate în cadrul rubricii “Tribuna cititorilor”  publicată de revistaModa Nouă Ilustrată”  (numerele din 10 martie, 25 martie şi 25 aprilie 1910). Ca şi până acum, o să “amestec”  răspunsurile şi comentariile voastre cu cele date acum un veac de străbunicele noastre. Pentru culoare, am presărat prin articol câteva fotografii din aceiaşi epocă ale unor cititoare ale revistei “Moda nouă ilustrată” (poate că astfel, cine ştie, cineva va găsi o fotografie necunoscută a vreunei străbunici... ):


D-şoara Lucreţia Davidescu
 Bălceşti - Vâlcea
„Îmi închipui că cea mai fericită căsnicie e cea în care bunul D-zeu împreunează o fată săracă cu un bărbat sărac, căci amândoi ştiind ce-i sărăcia vor căuta să lupte pentru a o înlătura.”
Contele Romeo Ralmondi, Loco.

  Fericirea în căsnicie, după mine nu constă în avere. Ea e mulţumirea sufletească ce îmbălsămează inimile ambilor soţi. Atunci când gusturile lor corespund, când se condideră egali şi nu caută nici unul să planeze asupra voinţei celuilalt. Acolo e fericirea ! unde e dreptate, unire şi iubire.”
Eugenia – Câmpina

D-şoara Adela F. Teodorescu
 Brăila
„ În căsnicie, cred eu, bogăţia şi sărăcia n’au nici un rol. Căsnicia înseamnă iubire şi numai atât. În iubire nu poate fi vorba nici de bogăţie nici de sărăcie, nici de clasă, nici de rang, ci numai de sentiment. Dar sentimentul nu-i durabil şi nici în acelaşi mediu n’are aceiaşi durabilitate. Dacă fericirea casnică stă numai în sentiment, atunci totul se reduce în a găsi condiţiile durabilităţii lui. Ele însă nu pot fi de natură externă ci numai de natură internă (...).”
Natalia Veritas, Iaşi


„ Unei fete bogate, de-i va place un băiat sărac, dar cu un caracter nobil şi demn de ea, iubindu-l mult, poate că căsnicia lor ar fi fericită. Tot asemenea şi cu un bărbat bogat şi o fată săracă, dar de multe ori iubirea aceasta este de scurtă durată şi îşi află sfârşitul şi atunci cel bogat îşi asupreşte soţul sărac; e mai bine deci ca soţii să fie de aceiaşi stare socială.”
Ştrengăriţa din Teleorman


D-ra Elisa Demetrescu
 Bucureşti
„ Fericită, găsesc eu, căsnicia în care ambii soţi sunt bogaţi, căci atunci se vor înţelege de minune în orice neînţelegere.”
Aureliu Zamfirescu, Loco
„ E mai bine ca bogatul să-şi ia femeie săracă şi atunci poate fi un trai fericit (mă rog, eu nu mă ocup decât de bărbat !...) căci de va fi el sărac şi ea bogată, va fi el femeie în casă...; dar mai bună e o căsătorie între soţi de aceiaşi condiţie socială.”
C.B. Haisse, Constanţa


“ Numai când o iubire sinceră ideală se naşte în mod desinteresat între două persoane de sex diferit, când caracterele se potrivesc şi când starea material şi socială sunt de o potrivă, numai în acest caz, căsnicia poate fi cu adevărat fericită. Când soţul va fi mai bogat atunci fără voie el va atinge succebilitatea ei şi de aici se ivesc diferite discuţiuni apoi fericirea e tocmai ca cerul plin de nori.”
Azalia – Focşani


D-şoara Virginia Gheorghiu
 Fălticeni
“ Întrebarea e foarte vicleană, căci atinge în mod esenţial ce preocupă azi pe ambele părţi bazate pe căsătoriile bazate pe avere. Deci: o femeie ori un bărbat bine educat şi instruit îşi va da seama întotdeauna de drepturile sale şi nu va cosntitui un nemerit lipsa material a tovarăşei sale (sau vice-versa). Pe câtă vreme o femeie bogată şi lipsită de educaţie şi de instrucţie îl va judeca pe bărbatul ei sărac întotdeauna inferior, va fi lipsită de tactica analizei sufleteşti şi întotdeauna nu vor înceta cu certurile. Acelaşi lucru se va întâmpla când bărbatul va fi bogat dar needucat şi neinstruit. El va căuta cu cel mai mic prilej a-i asvârli în faţă că << ce ai fost tu faţă de mine: puteam să iau fată bogată, nu una ca tine! >>. De aici resultă că nici averea, nici sărăcia nu formează casa ci baza adevărată a fericirei casnice se formează numai în buna înţelegere a caracterelor lor.”
Minodora Caşolţeanu – Cernavodă.  
deieri-deazi.blogspot.com

:)


Alla Pugaciova Arlekino

Pofta buna !



Teatru

 
Teatru în familie

Formăm un cuplu ideal,
Căci, în familie, soţia
Îmi lasă rolul principal,
---Click pe poză---

marți, 12 mai 2015

Bragagiul



O meserie dispărută – bragagiul


Meserii disparute
Un bragagiu...
Un furnicar de negustori mărunţi îşi purtau mărfurile în coşuri purtate pe umeri pe străzile târgurilor româneşti de la începutul secolului XX. Dintre ei, cei mai căutaţi şi mai “cu dever” erau bragagii şi limonagii.
Bragagii erau în marea majoritate negustori turci sau bulgari, având încropite - prin dughene risipite pe la periferia oraşelor - adevărate “laboratoare de cofetărie”  în care preparau bragă, halva, halviţă sau nuga.
Erau o prezenţă nelipsită prin preajma şcolilor, având cu ei nelipsitele coşuri cu zaharicale şi, bineînţeles, doniţa cu bragă  răcita cu un bulgăre de gheaţă. Aceşti comecianţi ambulanţi erau bucuria copiilor care , cu un “gologan de cinci parale” puteau cumpăra de la ei o cană de bragă sau “un rahat şi o jumătate de bragă”, după cum aveau poftă. Dar...


“ Rând pe rând dispar figurile caracteristice ale Bucureştilor de altă dată. Apariţia bragagiului constituia — cu ani în urmă — deliciul copiilor. Amintirile de şcolar nu pot şterge imaginaţia sârbului sau albanezului cu tichia de dimie albă pe vârful capului, stând ca o stană în picioare, lângă doniţa nichelată, plină cu bragă şi coşul ochiu de zaharicale. În recreaţii se făcea tot aliş-veriş-ul.

Care mamă nu dăruia odraslei cinci sau zece bani, în fiecare dimineaţă? La ora prânzului negustorul se întorcea acasă uşurat de marfă, dar cu buzunarul doldora de bani mărunţi şi lucitori.

Meserii disparute
În timp ce se prepară
 braga...
Vremurile au luat acum altă faţă. Copiii nu mai sunt aceiaşi de acum două decenii, îşi economisesc banii pentru bicicletă sau aeroplan, iar în plină arşiţă preferă băuturii din mei fermentat, limonada cu gust înţepător de acid, pe care o beau pe nerăsuflate, cu ochii strălucitori de plăcere.

Într’un colţ depărtat de suburbie, în plină vecinătate a cazărmilor am întâlnit unul din puţinii bragagii cari mai există pe la noi. Stătea pe un scăunaş, spre marginea trotuarului şi privea fix înainte, cufundat în gânduri. I-am cumpărat un ciubuc de zahăr roz, dăltuit parcă la suprafaţă, cu drotul.


-        Merge treaba?
-        Deloc. De dimineaţă până acum am vândut două „brăgi”. Nu cumpără nimeni. Azi e Duminecă şi nu ştiu dacă am să mă întorc diseară cu un pol acasă.
-        Mâncarea şi dormitul de unde ies atunci?
-        Mi le dă jupânul. Mai încearcă şi el vechea meserie.
-        E departe bragageria stăpânului d-tale ?
-        O palmă de loc — peste drum de fabrica Lessel.

Am pornit înainte, tot înainte,  pe Calea Plevnei în sus, pe un drum drept nesfârşit de lung. Impresii de autohtonism mai stăruiau încă pe ici-colo. Un camion vopsit în verde se odihnea lângă un gard. Aproape, în curtea unui regiment, o goarnă începu să sune umplând aerul cu un şir de note prelungi, melancolice.
Am dat în sfârşit de mica prăvălioară tupilată spre pământ. Stăpânul vazând că vechiul comerţ nu merge a înjghebat un mic birt "cu preţuri accesibile” chiar celui mai nevoiaş om. Acolo, cu treispreze lei ţi se servesc două farfurii încărcate cu mâncare şi pâine din belşug.

Meserii disparute
Un mic fabricant de rahat
-        Lazăre, dă-mi o furcă... strigă răguşit clientul şi furculiţa de cositor sboară prin aer, prinsă cu agilitate de acrobat.

Prin rafturi zăreşti bomboane şi seminţe. Braga o ţine sub tejghea, într’o damigeană de câteva chilograme.

-        Copiii de prin împrejurimi nu beau bragă?
-        Le e ruşine... vorbi cu o umbră de mustrare în priviri.

Familia sârbului Lazăr a venit în ţara noastră acum cincizeci de ani, cu întreaga pojijie.


-        Ce bine-i mergea bătrânului !... vorbi negustorul. A cumpărat loc de casă, a clădit şi avea şi bani strânşi. În fiecare săptămână se făcea foc jos în subsol, la cazan.

Meserii disparute
O tratatie cu rahat...
 în curtea fabricii
Şi m’a condus într’un fel de pivniţă, arătându-mi instalaţia, explicându-mi în acelaşi timp cum se prepară braga: Într’un cazan de alamă de câteva sute de chilograme, - prevăzut jos cu un cuptor, se pune apă. Când aceasta se înfierbântă, se toarnă înăuntru făină albă şi mei măcinat. O zi întreagă trebue să fiarbă, mestecându-se aproape încontinuu cu un „raz” de alamă. După ce s’a răcit se scot douăzeci-treizeci de lopeţi şi se pun într’o copaie adăogându-li-se apă, puţină bragă şi drojdie de bere — în timpul verii — ca fermentaţia să se facă cât de curând.
Când suprafaţa acestui amestec se umple cu băşici, se strecoară printr’un capac, cu ochiuri mari şi o sită deasă de alamă. La sfârşit negustorul are grijă să-i adaoge şi o mică cantitate de zahăr.
Condiţiile nehigienice în care e întreţinută această băutură, după fierbere, a fost principalul motiv care a îndepărtat poporul micilor clienţi. Fel de fel de zvonuri – parte neîntemeiate - mergeau din gură în gură:

-        La bragageria din colţ a căzut astă noapte un şoarece în butoiul cu bragă...

Meserii disparute
Fabricarea halvalei
Băutura de culoarea borşului a produs atunci scârbă şi numai la amintirea ei ţi se întipărea pe chip o grimasă de desgust. Nu va trece mult şi acest produs va fi amintit doar de dicţionarele care nu vor putea omite pitoreştile tipuri ale vânzătorilor, chipuri atât de clare ale copilăriei noastre.

Persistă insă în vremurile noastre negoţul ambulant al alviţei şi rahatului. Prin funduri de mahala, rezistând încă progresului mechanic, mai găseşti ici colo, înjghebări primitive pentru fabricarea celor două produse. În strada Dr. Obedenaru No. 23, am descoperit unul din aceste fosile.
Stăpânul tocmai se aşezase la lucru. Prepara rahat. Într’o râşniţă ciudată începu să macine scrobeală, în timp ce în cazan glucoza amestecată cu zahăr fierbea cu înverşunare. Dădu jos vasul, al cărui conţinut răcit fu amestecat cu făina albă a scrobelii. Turnat în nişte saltare ale unui vechi dulap, după un scurt timp, pasta gelatinoasă presărată cu un strat de amidon, fu tăiată şi aşezată în cutii pentru vânzare. Toată operaţia de mai sus bătrânul o făcu domol, tacticos, cu gândurile aiurea, parcă.

-        Nu mai merg treburile... bolborosi el. Ne concurează fabricile, care produc mult şi ieftin. Lucram înainte susan, alviţă, bomboane. Astăzi am rămas numai la rahat. Ni-l cumpără puii de olteni şi negustoraşii de pe la margine.


* * *

Meserii disparute
O fabrică de halva
din Bucureştiul interbelic
Nu departe de locuinţa bătrânului se înalţă, ca o sfidare, un furnal de fabrică.
Acolo un şirag de numeroase maşini lucrează susanul pentru prepararea halvalei.Poţi urmări diferitele faze prin care trec seminţele: muierea, curăţirea de coaje, punerea în saramură, spălarea, prăjirea şi măcinarea lui. Bobul mare la început devine mai apoi mic şi fin ca orezul. Zdrobit în nişte pietre, aidoma celor de moară tahânul curge în valuri incete.
Pentru prepararea halvalei, tahânul se amestecă într’un cazan, cu ajutorul unei lopeţi. Lucrul acesta trebuie să se facă manual, deoarece fibrele nu permit o intervenţie mecanică. Vedem dar că dezvoltarea industriei a încheiat o epocă, nimicind parfumul de orientalism. Era şi timpul. Rămâne acum ca anume organe gospodăreşti, conştiente de sănătatea indivizilor şi estetica străzilor să exileze definitiv ultimile rămăşiţe ale comerţului ambulant."


Sursa: articolul “Tipuri şi meserii cari dispar” – semnat Margareta Nicolau – publicat în “Realitatea ilustrată” numărul din 21 aprilie 1932 – din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca
deieri-deazi.blogspot.com