Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 2 mai 2015

....


Imi este rusine.....

\

Imi este rusine cu imaginile despre distractia tinerilor de 1 Mai. Dar ce este mai grav este ca, toate comentariile sunt admirative la adresa lor. La felul cum vomita, cum isi arata partile intime, cat de beti sunt!
Ce poate sa insemnne asta decat o retrogradare a fiintei umane, nedispunand de un tineret viguros pentru inceperea unei vieti noi, bazate de demnitate si umanism.
Poate  daca s-ar intampla aceste mizerii in cadrul intim si nu la tv. unde dau exemplu de degenerare, cum ca, ar fi cel mai indicat mod de distractie, nu ar avea nici o urmare.
Dar poate reporterii cred ca prin astfel de imagini arata ce nu este bine sa se faca,insa cuvintele de admiratie dau exemplul contrar.
Insa nu este numai vorba de cateva cazuri izolate. Eu cunosc  scursori umane mature, sau la varsta senectutii si care nu sunt cu nimic mai breji decat acesti tineri fara experienta. Ce pot sa cred ? Cu buna stiinta se  realizeaza alienarea poporului roman, pusa la cale de  generatiile inca active, de securisto-comuniste????
Daca ar fi blocati de catre institutiile statului ? Daca ar vrea ? Dar.... numai plecarea pe alte taramuri ale dreptatii, se mai poate stopa acest fenomen dar, dupa zeci de ani.
Cand incepem un asalt serios impotriva celor care ruineaza tara din toate punctele de vedere, financiar, moral, si existentional?
Parca incep sa admir pe  cei care au castigat alegerile in Ungaria. Macar sunt hotarati, lucru ce ne lipseste noua.
Prin ingenunchiere consideram ca ne slujim corect tara si neamul? Nu cumva cadem in dispretul celorlalti ?

:)))


Podul suspendat



Podul suspendat Hussaini, cel mai periculos pod din lume! Traversează câteva sute de metri un râu uriaş, iar din el lipsesc o mulţime de scânduri!

Vineri 01 Mai 2015 /

  Hussaini podÎntr-o lume a zborurilor cu avioanele supersonice, putem uita uşor cât de greu se poate călători în unele părți ale acestei planete.
Locuitorii din zona Gilgit-Baltistan din nordul Pakistanului au fost rupţi de restul ţării până la 1978, din cauza terenului muntos și a lipsei de drumuri. Singura modalitate era aceea de a zbura cu un avion mic, dar această modalitate era accesibilă doar celor mai bogaţi. În 1978 a fost realizată autostrada Karakoram, dar totuşi, chiar şi aşa, călătoria în această zonă a rămas una cu multe dificultăţi, ca acum 100 de ani.
În această zonă, se găseşte poate şi cel mai periculos pod din lume de traversat, podul suspendat Hussaini, care traversează râul Hanza. Acest pod este făcut din frânghii şi scânduri, însă multe scânduri lipsesc, iar dacă vă aventuraţi pe acest pod, de multe ori vânturile puternice îl agită puternic.
Şi totuşi, în ciuda periculozităţii sale, podul Hussaini a devenit un fel de atracţie turistică, mulţi aventurieri dorind să-l traverseze. Dar cui plac aventurile, acest pod e perfect!
P.S. Există informaţii că acest pod ar fi fost “măturat” în timpul unui muson din 2011…

Secretele lui Lovendal


Lipscani 1932

2014 |

Lipscani – strada vanităţilor



Bucurestiul interbelicAm evitat până acum să aduc voba pe blog despre Lipscani – cea mai celebră stradă a Bucureştiului. De ce? Pentru că spaţiul virtual e plin de informaţii şi de fotografii ale Lipscaniului de altă dată şi credeam că un articol în plus nu poate aduce nimic nou în acest amalgam. M-am răzgândit însă atunci când am dat peste un reportaj apărut în numărul din 24 februarie 1932 al “Ilustraţiunii române”. Un articol care nu vorbeşte despre istoria, clădirile sau magazinele Lipscaniului, ci despre “societatea aparte” care îşi ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale acestei străzi negustoreşti. O societate pestriţă alcătuită din clienţi de toate categoriile, din negustori şi vânzătoare, manechine şi “vânători… de manechine”. Un articol – aproape o nuvelă - care vă va capta atenţia încă de la început. Dar pentru că ştiu că nu iubiţi introducerile prea lungi, o să vă las în compania reporterului P.B.M.” şi al poveştii lui fermecătoare despre lumea Lipscaniului de altădată:

Pe Lipscani, după ce am trecut de “Cafeul Elite”, aud deodată nişte urlete grozave:
-              Dar ce’i d-le? Ar putea întreba un necunoscător în tainele acestei străzi. S’a mutat vre’o grădină zoologică aici?
-              Nu, sunt negustorii ambulanţi cari îşi strigă marfa.

Înşiruiţi pe marginea trotuarului, micii negustori cu marfa răspândită dinainte, ţipă din răsputeri:

-              Ciorapi –3 perechi 100 de lei; genţi de damă luate de la faliment. Grăbiţi-vă, să nu pierdeţi chilipirul! O pereche mi-a mai rămas! Le-am dat drumul!
Strânse, presate, ca icrele în cutie, sgomotoase, târându-şi alene paşii, cucoane se duc, vin, se opresc în faţa vitrinelor, intră, ies din magazine, toate cu aceiaşi intenţie: să vadă ultimele noutăţi.
Trotuarele sunt pline de lume, dar şi în mijlocul străzii, printre şirul lung de maşini şi trăsuri, la dreapta, la stânga, pretutindeni, cucoanele se strecoară.
Ce hărmălaie!
Ce de încurcături, pe cari agentul de circulaţie, şeful de orchestră al vehiculelor, cu bastonul într’o mână, gesticulând şi vociferând, încearcă să le reglementeze.

CLIENTE ŞI... CLIENTE


Bucurestiul interbelicCeea ce e mai grozav e că, la această lume care se înghionteşte, numai o persoană la zece dintre cele care vizitează magazinele Lipscaniului cumpără ceva. Celelalte nouă o fac din alte motive: sunt cumpărătoare platonice şi cari, de multe ori sunt mai bine informate decât vânzătoarele magazinelor. Atunci ce fac aceste platonice? Nimic. Şi tocmai aceasta e plăcut şi înduioşător. Ele vin să aleagă marfa pe care ar alege-o, dacă ar avea bani. Totuşi ele intră prin magazine, răscolesc, întreabă, dând vânzătoarelor speranţa unei cumpărături regale.
Iată de pildă doamna aceasta care  străbate magazinul cu aerul cuiva care ştie precis ce vrea şi unde se duce. Cu toate acestea, se opreşte la toate raioanele. În sfârşit, chiamă o vânzătoare, o face să deschidă douăzeci de cartoane, caută, ezită, îşi schimbă părerea, se duce să vadă sub lumina electrică, cere de zece ori aceiaşi informaţie, repetă de douăzeci de ori „dar nu aveţi alta cu o mică bandă bleu?”.

VÂNZĂTOARELE


Bucurestiul interbelicÎntre o cumpărătură şi alta, la ora când magazinele sunt încă goale, vânzătorele îşi fac între ele confidenţe:
-              Ştii brunul acela slab care m’a urmărit ieri…
Dar uşa se deschide. Vânzătoarele şi premiera se reped la uşă. Intră o doamnă în vârstă, cam grasă, îmbrăcată într’o blană bogată de vison. Se duce imediat la raionul rochiilor. Zăreşte o vânzătoare mai nostimă:
-              Nu e aşa, duduie, că rochia asta îmi vine mai bine? Dar e greu să-ţi dai singură seama. Dacă eşti drăguţă, vrei s’o încerci şi d-ta?
Vânzătoarea se execută. În câteva clipe şi-a desfăcut rochia, gata s’o încerce pe cea nouă. Dar, în cămăşuţa’i modestă şi scurtă, clienta o priveşte ca o cunoscătoare, examinează calitatea sânilor, rotunjimea umerilor, bogăţia şoldurilor.
-              Ah ! da, într’adevăr e foarte frumosă. O iau. Da ce ce bine ştii d-ta duduie să porţi o rochie ! Îţi place rochia asta? Ţi-o dăruiesc.
Iată pe cele două femei, cumpărătoare şi vânzătoare, camarade, aproape complice.
-              Vino să mă vezi, domnişoară. Îmi eşti foarte simpatică. Voi face ceva pentru d-ta... E păcat să te pierzi aici!...
Se va duce? Nu se va duce? Nu pot s’o spun. Nouă din zece se abţin.
De altfel, meseria de vânzătoare este una dintre acelea unde întâlneşti mai multe tentaţii. De pretutindeni, ele asaltează femeile. E contactul cu podoabele minunate, cu toaletele seducătoare, pe care vânzătoarea nu le va avea niciodată. Şi mai e apoi clientela cochetă, în faţa căreia totul se închină, mirajul unei vieţi elegante şi uşoare, pilda celor care au părăsit magazinul şi revin cu cliente suverane în acele raioane unde au fost vânzătoare supuse.
-              Eşti proastă, fetiţo; fă cum am făcut şi eu!
Apoi sunt solicitările bărbaţilor: cei cari le-au remarcat şi vin în fiecare zi, elocvenţi şi presanţi în mutismul lor; acei mai puţin timizi, cari le acostează pe stradă, la ieşire, cei cari le şoptesc fel de fel de promisiuni ispititoare.
Aşa, am intrat într’un mare magazin de confecţiuni, unde sunt cunoscut, şi întreb pe o vânzătoare:
-              Clienţii sunt totdeauna respectuoşi cu dv.?
-              Da, răspunse moale Mimi, vânzătoarea.
-              Dar craii? Arunc eu întrebarea aşa, într’o doară.
-              Oh, mă amuză grozav! Se destăinuieşte Mimi. Îmi aduc flori şi bomboane, pe cari mi le dau în ascuns, să nu vadă şeful... Şi zău, asta nu-mi face decât plăcere.
Bucurestiul interbelicGlasul fetei devine mai grav.
-              Şi apoi sunt clienţi buni... Şi pe timpul ăsta de criză. Uite, anul trecut, un colonel în retragere simpatic venea să mă vadă în fiecare zi.Venea dimineaţa, când e mai puţină lume şi putea să-mi vorbească. Ei bine! Ce crezi dumneata? A cumpărat o mulţime de lucruri, de care, sincer să-ţi spun, cred că nici nu avea nevoie...
Apoi conchise cu duioşie:
-              Era drăguţ… foarte drăguţ...
-              Şi după aceia? Hazardez eu întrebarea.
-              Ce? Ce vrei să spui?
-              În sfârşit, după această simpatie manifestată zilnic prin fel de fel de târguieli?...
-              Oh! Dar cine mă iei? Spune ea indignată. Nu cred că-ţi închipui că eu şi bătrânul ăla!... ha, ha! Ştii că ai haz!
Dar iată că întâmplarea pare s'o dezmintă pe Mimi. Un tânăr de vârstă mijlocie, îmbrăcat  „á quatr pingles, vine şi cere o pereche de mânuşi, întinzând o mână pe care un inel îl arată că a trecut pe la ofiţerul stării civile. E însă foarte simpatic, aşa că vânzătoarea trece cu vederea acest amănunt de mică importanţă.
-              Doriţi de piele de Suedia?
-              Da, duduie...
“Duduia” se simte obligată să roşească, se fâstâceşte şi răstoarnă cutia cu mânuşi. Tânărul se apleacă s’o ajute şi poate să-i admire astfel o pereche superbă de picioare:
-              Lasă gluma, d-le, nu vezi că sunt ocupată?...
Dar tânărul nu se lasă aşa de lesne: figura plăcută a vânzătoarei l-a prins.
-              Duduie, aş ţine mult să vă văd...
-              D-le, te rog... Vrei să termini? Dacă te-ar auzi soţia d-tale...
-              Soţia mea? Îşi revine clientul. E plecată...
-              A, e plecată? Probabil că te plictiseşti!... Pardon, un moment să încerc mânuşa.
Şi ia mâna tânărului, care o strânge pe a ei. I-a şoptit probabil ceva, căci vânzătoarea răspunde roşind:
-              Ah, glumiţi d-le… Nu, nu pot; mănânc acasă…

Acest asalt de scrimă, care aduce în munca încordată a vânzătoarei o notă de veselie şi de parfum de aventură, se termină de cele mai multe ori cu o întâlnire.

PE LIPSCANI, CÂND SE ÎNSEREAZĂ


Bucurestiul interbelicOra 7. S’a întunecat. Casele s’au învăluit în pânzele uriaşului păianjeniş al înserării. Ferestrele deschid în noapte dreptunghiuri luminate. Obloanele magazinelor cad obosite. Vitrinele şi-au pus fardul: luminile, chemările diavolului, ispita femeilor cari pornesc spre casă, fiecare cu câte un pacheţel pe deget.
În faţa magazinelor de la „Dermata”, puternic laminate, doi şomeri, vagabonzi, cu feţele speriate şi nerase, cu picioarele vârâte în nişte petece de piele, cu pretenţii de încălţăminte, privesc cu jind la zecile de perechi de încălţăminte.
-              Şi când te gândeşti, spune unul, că sunt unii care-şi cumpără încălţăminte adevărată...
Strada Lipscani s’a însufleţit din nou: sunt vânzătoarele – midinetele noastre – şi vânzătorii, cari nu discută decât de cămăşi, ciorapi de mătase, gulere şi noua modă a paltoanelor.
La poarta de ieşire a personalului, o mică mulţime aşteaptă. Grămadă. Și una câte una, fetele scoboară. De cum au ieşit pe stradă, clipesc din ochi ca ameţite de lumină şi libertate.
Un tânăr s’a desprins din umbră şi mai departe la fel. Perechi, perechi, pornesc înlănţuite, poate fericite, după o zi de muncă istovitoare. Întâlneşti, la ora aceasta pe Lipscani, sute de fete, şi nu din cele mai urâte. Poate că cea de colo, cu capul Jeanettei Macdonald, va fi mâine, doamna elegantă şi distinsă din „Packardul” care trece în goană.

Câte din vânzătoarele şi manechinele admirate ziua prin magazine, unde s’au învârtit zâmbitoare, prin saloanele de modă, învăluite în catifea, argint şi brocat, trec apoi neştiute şi neobservate de nimeni, în rochiţele lor simple, pe dinaintea atâtor trecători, nepăsători, în faţa acestei frumuseţi. Nu degeaba poetul a cântat:
Drag Lipscani, în vremuri grele,
Te slăvea tot Ţarigradu’
Şi veneau la Bagadele
Doamnele lui Vodă Radu.
Astăzi ai doiniri de harfă,
Iar dealungu-ţi manevrează
Cea mai căutată marfă,
Pe Lipscani, când înserează.”
Surse:

-      Articolul “Lipscani – strada vanităţii” – semnat “P.B.M.” – publicat în “Ilustraţiunea română” – numărul din 24 februarie 1932.
-      deieri-deai.blogspot.com

UKIP Campanie electorala

Nigel Farage on #AskFarage

Mesaje primite
x

UKIP Campaign Team prin sendgrid.info 

21:42 (Acum 6 ore)
către mine
Dear Odorica --
Last night Nigel Farage took part in #AskFarage on BBC1. You may have missed it because of the strange scheduling by the BBC, but don’t worry, it’s available to watch on YouTube below:
Screen_Shot_2015-05-01_at_18.47.48.png
Nigel was absolutely fantastic last night. He gave straight answers on a whole range of topics from the EU to the impact of uncontrolled mass immigration and stated how UKIP MPs, if elected, will make defence of the realm and care of our veterans a major issue.
If you want to see UKIP MPs in the House of Commons,  here
Kind regards,
UKIP Campaign Team
Published and Promoted by Steve Crowther on behalf of UKIP, Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT
UKIP · Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT, United Kingdom 

vineri, 1 mai 2015

Veselie

:)


:(((


Batem pasul pe loc


Suntem tinuti in subdezvoltare  prin scursorile neamului nostru.
Citind ultima adresa scrisa din Anglia m-am gandit ca dansii vor sa fie  mereu in fruntea Europei si noi suntem tinuti  mereu cu capul la fund de catre conducerea Romaniei si de catre institutiile statului de pe plan local.
Ce sa facem cand luptam sa scapam de tutela tiganilor si tuturor  fostelor cadre securisto-comuniste si  institutiile care ar trebui sa  faca ceva pentru a intoarce roata la 180 de grade, nu ne iau in seama si le dau apa la moara celor care, tin tara pe loc si ne fac de ras,  fiind condusa dupa mintea lor inapoiata si fara nici o sansa de  modernizare. De unde nu este, nici Dumnezeu nu cere.
Nu stiu ce sa spun dar,  nici noi ceilalti  care suntem delasatori, nu pornim cu tot sufletul si chiar cu violenta daca altfel nu se poate, pentru a misca acest car in 3 roti, din loc.
Invidiez societatea engleza preocupata de  a tine Anglia in fruntea Europei. Gentlemeni nu gluma. Dar sa nu stie dansii ca, ii invidiez si vreau sa le-o luam inainte!Sa nu ne puna piedica prin conationalii nostrii, cu care nu ne mandrim, romiii!
Ati vazut ce  frumos imi scriu!!!
Nu ma ridic la inaltimea asteptarilor dansilor. Imi este rusine, dar nu am ce sa fac!!!

joi, 30 aprilie 2015

.....


POFTA BUNA !(lb.indoneziana)

Resep Masakan Simbok - Lumpia merupakan jajanan yang paling banyak di gemari dan menjadi idola para penikmat jajanan gorengandan tergolong dalam makanan ringan , 

TVR p.2


Azi am vazut la TVR cum un domn sef de acolo spunea ca, are leafa mica, de cateva ori mai mica decat in celelalte tari europene. Si vrea sa se mareasca salariile in TVR :))) Mai sunt 3.000 de salariati angajati, unii doar la cardul de salariu?
Dar  emisiunile ? Bazate numai pe arhiva TVR? Ne-am saturat sa o vedem pe Stela Popescu fata mare.
 Fosta-i Lele cat ai fost ...
Un domn sindicalist Popescu ii spunea ca si arhiva poate fi valorificata judicios pentru a genera profituri...
Salariatii care mai merg la serviciu, sunt plafonati, invechiti in conceptii si nu este nici o speranta de iesire  pentru, a face concurenta celorlalte televiziuni:(((
Eu speram sa se desfiinteze, nu sa le fie marite salariile celor care,  ridica de la bancomat salariile si atat.
Directorul adus acolo, nu a creat o noua conceptie despre o televiziune  a poporului. Numai cu plata din 3 parti a ramas.

O lectie de invatat si de urmat

islanda b
   Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild Încă din secolul trecut marea […]
opinia1.ro

Glume 1894

2015 |

Viaţa ca o… glumă

Am “cules” pentru voi câteva versuri vesele care dovedesc – dacă mai era nevoie - că nimic nu e nou sub soare. “Alte măşti, aceiaşi scenă…” cum s-ar zice. Versurile sunt semnate “Nicodem” (pseudonim al ziaristului şi publicistului Dumitru Marinescu-Marion !?) şi sunt publicate în anul 1894 de suplimentul literar al ziarului “Universul”:

Pe brânci !

Universul literar 13 (25) iunie 1894
Pe brânci !... Cu toţii dau pe brânci,
Se svârcolesc şi se aruncă,
Să dea mai iute de Cuptor,
Să scape de atâta muncă...
Pe brânci şcolarii se muncesc,
Învaţă până'i bate sfântul,
Şi dau examene pe rând,
Le dau - de merge la toţi untul...
Şi profesorii sunt în zor,
Muncesc pe brânci, pân'la sudoare,
Şi trec, şi lasă repetenţi
Aşa, cum lor li se năzare...
Şi magistraţii dau pe brânci
De'i trec sudori şi reci şi dese,
Muncesc, - ce-aşi vrea şi eu munci-,
Ş'amână 'n toamnă la procese...
Şi'n ministere dau pe brânci,
Slujbaşii toţi muncesc în grabă,
Ca să sfârşească, bine-rău,
Ce au de muncă şi de treabă...
Şi toţi, cu toţii'n Cireşar,
Muncesc cu zor şi cu speranţă,
Muncesc pe brânci de'i trec sudori,
Să intre iute în vacanţă...
Şi toţi, cu toţii gălbejiţi
Brăzdaţi la chip, brăzdaţi pe frunte,
Să se'ntremeze vor pleca
La cer şi aer, pe la munte...
Sau se vor duce pe la băi,
La băi de ape minerale,
Cei scrufuloşi, cei of !... ticoşi,
Sau cei ce au dureri de şale...
Doar cei săraci vor rămânea
Ca'n tot-d'a-una, în capitală,
Şi numai ei vor înghiţi,
Căldură, praf şi năduşală...
Şi ca să doarmă liniştiţi,
Când vor voi ca să se culce,
Vor face baie de… şi ei…
În Dâmboviţa, apă dulce...

MODA

Universul literar 16 (28) mai 1894
S'a schimbat iar moda
Bat'o D-zeu !
Că în toată luna
Se schimbă mereu !
S'a schimbat ş'acuma,
În luna lui Mai,
Că cocoana'ţi cere
Pălării de pai...
Şi'ţi mai cere rochii
Feţe fel de fel,
Date la maşină
Cu frumos tighel...
Ba vrea prăzulie,
Ba vrea conabiu,
Ba vrea didiţie.
Ba vrea stacojiu...
Ba să fie faţa
Ca floarea de soc,
Ba nu, ea să fie
Ca para de foc !...
Ba alta pofteşte
Ca faţa de mac,
Ş'alta, mai moţată,
Ca cea de dovleac...
Dracu-să mai ştie
Câte feţe sunt,
Că eu ştiu atâtea,
Şi pui aci punt...
Ş'apoi coana cere
Umbreluţă, na !...
Zisă Graţioasă
Pe la mahala...
Şi mai cere încă,
De !... Să n'o omori !...
Mânuşi de atică
Şi doi pantofiori...
Şi mai cere încă,
Cere tot mereu,
Tot ce e de modă,
Bat-o D zeu !...

D'ale Bucureştilor

Universul literar 1(13) august 1894
Ce petrecere frumoasă
E acum în Bucureşti,
Caşti într'una de căldură
Şi grozav te plictiseşti!...
De n'ai slujbă, stai în casă
Îmbrăcat de tot uşor,
Prinzi la muşte ciupitoare
Sau îi tragi un somnişor.
De ai slujbă, vai de tine,
Faci la băi ! uf !... de sudori,
Tot scriind la verzi-uscate,
Chiar cămăşi pe călători...
Seara, hait ! la preumblare !
De ai bani, mergi la şosea,
Dacă nu, te'ntorci pe stradă
lci şi colo, iac'aşa!...
Sau te plimbi cu mulţumire
În grădină'n Cişmigiu,
Unde corul cântă nostim,
Zău, al dracului să fiu!...
Sau te duci la operetă,
La Purcel sau Paradis,
Unde'ţi toarnă la ureche
Arii faine cu dichis...
Sau, de eşti high-life, atuncea
La Frascati nimereşti,
Unde bei la mazagrane
Până ce te răcoreşti !...
Altă lume nasu'şi plimbă
Pe la Raşca, Cazino,
Sau îl dă prin Herăstraie
Unde'i lume ho !... ho !... ho...
Alţii, de!, mai burtă-verde
Cum sunt eu şi alţii mii,
Merg la aer, la răcoare,
Ici si colo'n berării...
Că'i petrecere frumoasă,
Zău, acum în Bucureşti,
Ziua crapi de zăbuşală
Seara bând, te... răcoreşti !...

FIN DE SIÈCLE

Universul literar
 21 noiembrie (3 decembrie) 1894
N'ai ce zice, nici ce face,  
E curat sfârşit de veac !
Şi la patimile lumei
Nu mai poţi să dai de leac !
Şi afară şi în casă
Totul s'a întors pe dos,
Zău, frumosul e ca naiba
Şi urâtul e frumos…
Vezi cucoanele pe stradă
Cu păr creţ, făcut inel,
Pămătuf adus pe frunte
Şi cu pieptănaş în el…
Şi gătite, Doamne Sfinte !
Cât se poate mai luxos,
Vai săracul, bărbăţelul,
El plăteşte, dă din gros...
Ce paltoane şi ce blane !
Uite, lungi pân'la călcâi,
Şi manşoane pântecoase
Gură-cască să râmâi…
Şi fardate sunt la chipuri.
Par'car fi nişte papuşi,
Şi făcute la sprâncene
Să te.sperii, să faci: Uşi !...
Pân'şi'n casă e de spaimă,
Toate's toate fistichii,
Cic'aşa i-acuma moda,
De s'ar duce în pustii…
Ici un scaun verde-negru,
Colea altul roşu-alb,
Canapeaua ca cireaşa
Iar fotelul strâmt şi slab…
Ş'apoi toate aşezate,
Zău, cruciş şi curmeziş,
Talmeş-balmeş aruncate
Ca şi slovele p’afiş.
Zău, curat că'i zăpăceală,
Zăpăceală fără leac,
Că i-aşa întotdeauna
La orice sfârşit de veac !
Sursa:  numere din anul 1894 ale revistei “Universul literar” citite din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca
deieri-deazi.blogspot.com