Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 14 martie 2015

Legea calusului



În Spania s-a aprobat “legea căluşului”! Cetăţenii pot primi peste jumătate de milion de euro amendă pentru simple proteste paşnice! Ruşine să le fie guvernanţilor pentru aceste aberaţii!

Vineri 13 Mar 2015 / 781 vizualizari / Fara comentarii

  legea calusuluiObserv că Spania devine pe zi ce trece o ţară din ce în ce mai nedemocratică. O nouă lege aprobată de Spania, denumită “legea căluşului”, vrea să oprească şi să sancţioneze manifestaţiile de stradă. Citez de pe hotnews.ro:
Parlamentul spaniol stabileste limite stricte in ceea ce priveste demonstratiile, limite ce aduc cu ele amenzi usturatoare. Senatul spaniol a votat continuarea controversatului demers de a aduce schimbari legilor securitatii si sigurantei publice, limitand cetatenilor drepturile la afiliere la grupuri si de expresie, in ciuda opozitiei din partea activistilor si a grupurilor ce promoveaza drepturile omului.
In ultimii ani, 7 milioane de spanioli au iesit in strada pentru a-si exprima nemultumirea cu privire la conducerea Partidului Poporului, protestand impotriva masurilor de austeritate si incercarilor de a impinge inapoi legile asupra adoptiei. Acum guvernul riposteaza cu ajutorul legislativului, prin ceea ce criticii numesc “legea calusului”, ce cauta sa limiteze protestele, stabilind limite stricte in ceea ce priveste cand si unde pot avea loc aceste miscari si impunand totodata amenzi mari celor ce incalca aceste prevederi.
Printre altele legea include amenzi de pana la 600 de euro in cazul in care nu sunt anuntate autoritatile cu privire la demonstratia in zone publice, chiar si in cazul protestelor pasnice. Odata aprobata legea, marsurile ce deraiaza de la itinerariul comunicat si aprobat i-ar putea costa pe protestatari amenzi de pana la 600 de euro. Amenzile ajung la 30.000 de euro in cazul protestelor ce duc la “perturbari serioase ale sigurantei publice” in incinta cladirilor parlamentului si guvernului. Protestele neautorizate ce au loc in apropoierea zonelor infrastructurale cheie, precum statii de autobuz, uzine electrice nucleare, rafinarii si instalatii de telecomunicatii, pot duce la amenzi de pana la 600.000 de euro.
In ultimele luni, mii de spanioli defileaza pe strazile a mai mult de 25 de orase exprimandu-si dezacordul cu privire la lege, tinand esarfe albastre peste gura, simbolizand efectul legii asupra liberei exprimari.
P.S. Multe din guvernele lumii au această tentaţie de a pune “căluş” democraţiei, inventând tot felul de legi care limitează dreptul oamenilor la liberă opinie. După ce unele guverne ale lumii (chiar occidentale) vor să controleze Internetul, acum s-au gândit să oprească oamenilor şi dreptul de a protesta paşnic şi de a-şi exprima public opiniile. Ruşine să le fie! Iar Spania mă dezamăgeşte pe zi ce trece, căci devine o ţară din ce în ce mai restrictivă. Şi culmea e că aceste legi aberante sunt iniţiate de Partidul “Poporului”! Ce fel de partid al “poporului” este acesta care pune căluş propriului popor!?
A nu se uita că în 2013, în aceeaşi Spanie mai era o reglementare legislativă care interzicea instalarea de panouri solare, fără acordul guvernului! Adică, s-a produs un fel de privatizare a Soarelui! Am scris despre această aberaţie într-un articol publicat pe 27 iulie 2013 (Incredibil! În Spania s-a “privatizat” Soarele! Iar dacă îţi instalezi panouri solare pentru consumul propriu iei amendă de 30 de milioane de euro!). Oare ce aberaţii legislative vor mai apărea? Guvernele acestea sunt o pacoste pentru omenire…
Secretele lui Lovendal


:)))


:)))


Pofta buna !

MIRIAM POLI:
imaginea nu este afișată
Pavlova con crema al cioccolato - Miriam nella Mia Cucina
La pavlova è un dolce molto goloso con una base di meringa , panna fresca e frutta fresca . Quest'anno ho deciso di prepararla a festa in occasione...

Vizualizează postarea

:(((


vineri, 13 martie 2015

:)

El Dulce de Pau:
Feliz Viernes!!!

Mirad que idea tan original y rica de decorar cupcakes!!!

Los #colorantes en #spray de #Wilton los podéis encontrar aquí:
http://www.eldulcedepau.es/14-colorante-alimentario-en-spray

Vizualizează postarea

Bucurie mare



Nu-mi mai incap in piele de bucurie

Dragii mei  acesta este adevarul, de cand am citit ca grecii nu vor sa plateasca gusatilor din UE nici un ban din cei imprumutati, ci le mai cere si  despagubiri 500 miliarde de euro.
Asta da palma peste cap UE-istilor, care au pierdut simtul ratiunii. Si se dovedeste ca natiunea care a inventat democratia, care nu este perfecta dar este perfectibila, nu se dezminte cu toate ca are  sub 10 mil.de locuitori, dar locuitori cu vana nu gluma.
Le tin pumnii sa reusasca, daca prostii aia imbuibati nu le da banii ceruti de greci, vor bate in retragere si nu le vor mai cere datoria:))), pentru ca i-au imprumutat tot din banii lor.
AS VREA CA SI NOI ROMANII DAR, NU PRIN DOVLEAC SEC, CARE UNA SPUNE ALTA FACE SI S-A FACUT PRES SI LA MATRAFOXAT, SI PE UNDE A FOST PE LA CURTILE EUROPEI A VENIT  CU COADA INTRE PICIOARE(daca nu o avea deja acolo).
As vrea ca si noi romanii, nu noi cei condusi ci, conducatorii sa rupa aceasta  meteahna impamantenita aici, de a fi slugile tuturor celor veniti din patru vanturi, ca ungurii si tiganii. Sa  luam exemplu si sa luam si notite de la greci apoi, sa intelegem ca tanarul  Tsipras  are sangele fierbinte si navalnic si si-a dat seama ca, daca cedeaza si incepe sa plateasca la datorii nu mai scapa din acest clenci, nici peste  inca 2.500 de ani. Daca nu luam exemplul lor, asta ne asteapta si pe noi romanii, sclavia si anihilarea noastra ca neam de catre  UE perfid si sangeros, care are in continuare nevoie de slugi.
Sa fim atenti ce fac grecii si sa facem si noi.
Grecii ca si noi romanii, au ajuns datori vanduti acestor papionati pentru ca, ne-au prins la stramtoare, ne-au luat bogatiile si orice strop de vlaga si acum inrobindu-ne, ne pun tot in carca noastra datoria facuta catre ei dar, de ei fiind stransi cu usa.
 Sa ne aliem cu grecii si sa fim darji in a nu ceda nici cat un fir de praf, in favoarea  europenilor care in mod perfid si calculat ne-au indatorat pe mii de ani, pentru ca vom merge din datorie in datorie si apoi dobanda, de parca am fi datori la tigani.
Sa nu platim nimic din ce ne pretind in mod  smecheresc si sa fim constienti ca mai devreme sau mai tarziu, sandramaua UE se va darama. Sa fim noi primii care le dam un bobarnac  si vom vedea cum cosmelia lor se va ruina, ca un castel de carti de joc. De aceea va spun ca, nu-mi mai incap in piele de bucurie ca, grecii  dovedesc ca sunt prima  natie civilizata care, a pus bazele democratiei in lume. Si avem datoria sa-i sprijinim, nu sa mergem in urma papionatilor ca niste caini de pripas, sa le mirosim flatulatiile sparcaite :))) :))))  Vedeti ca, aici am nimerit-o ?:))) 

Pofta buna !

chedelizie chedelizie:
Un accostamento azzardato ma il vostro palato ringrazierà #ricettadelgiorno#giallobligs #gnocchi #scampi #yogurt #chedelizie
imaginea nu este afișată
Gnocchi yogurt e scampi | Che delizie
gli gnocchi yogurt e scampi sono un'accostamento insolito ma l'aggiunta della crema creata con lo yogurt li renderanno freschi al palato,deliziosi!

Vizualizează postarea

Arta



“Artă“ pe străzile Bucureștiului


O notă caracteristică a străzilor bucureștene din prima jumătate a secolului XX o reprezentau comercianții ambulanți. Pe oriunde te învârteai, din centrul luxos și pănă în îndepărtatele mahalale ale orașului, întâlneai “oltenii” îmbrăcați cu cămăși lungi și albe, cu cobilițele lor purtate pe umeri care te îmbiau să cumperi zarzavaturi, fructe, pește, flori, iaurt sau…găini, “moții” cu tot felul de obiecte și farfurii din tinichea, “bulgarii” și “turcii” cu tichie sau cu fes alb sau roșu “cu ciucure” care îți ofereau bragă, înghețată, alviță  sau alte zaharicale. Mai erau “evreii” cu joben negru și pantofi de lac , cumpărători  de haine vechi, țărăncile venite din vecinatatea Bucureștiului să văndă lapte covăsit, “țiganii” cu îmbrăcămintea viu colorată cu “porumbelul fierbinte” sau “floricelele de porumb”. Dar ce nu găseai pe străzile Bucureștiului…

Iată cum descrie George Potra în cartea sa “Din Bucureștii de altă dată" negoțul stradal bucureștean:  “În Bucureștii de altă dată, în intregul secolul al  XIX-lea și până dupa primul război mondial, cu aproximativ încă un deceniu, orașul-capitală printre multe trepte urcate pe plan urbanistic și edilitar, avea și o amprentă de orientalism, de arhaic și de pitoresc în același timp, prin cei care practicau comerțul ambulant. Negustorașii își strigau marfa cu glas tare, cu înflorituri și diminutive, din zorii zilei pănă seara tărziu, bineînțeles ținănd cont de specificul mărfii pe care o vindeau. Nu exista practic nici o ramură alimentară care să nu-și aibă locul ei în acest negoț. De la fructele și legumele cele mai variate, preparate de simigerie și bombonerie, ciorbă de burtă, iaurt, lapte bătut sau covăsit, “cășuleanul”, urda, brânza de vaci, până la găini, pește, mielul gras etc., etc., toți se luau la întrecere, pe ulițele mahalalelor și de multe ori chiar pănă pe străzile centrale ale Capitalei.”

Printre acești pitorești neguțători ambulanți se amestecau și “comercianții de artă”: pictorii anonimi, fotografii, vânzătorii de statuete și “antichități”, muzicanții… Chipurile și povestea câtorva dintre ei, a fost surprins în articolul “Arta ambulantă” , scris de reporterul “Ilustrațiunii române” (25 noiembrie 1931) - D. Luca :

Pictorul


Ați văzut desigur și d-voastră pe gardul fostei berării “Carpați" un număr remarcabil de pânze, care-ți săreau în ochi prin culorile lor stridente și stângace, par'că adunate din glumă de o pensulă copilăroasă. Iau în mână o pictură, o apuc pe rând de toate muchiile, ca să stabilesc ce vrea să reprezinte.
Mă înduioșează privirea artistului și cu toate că sunt departe de a mărturisi adevărul, îi spun :
-          Nu e rău, reprezintă... (?)
-          Țiganii în cort, la lumina lunii; vedeți, de aceea am pus atât albastru.
-          Unde ai învățat să pictezi?
Ochii pictorului se luminează. 0 rază de bucurie pentru eventualul câștig, sau pentru interesul pe care-l aduc artei lui ?
-          Am învățat de cănd eram mic, la un pictor de firme. Mama îmi trăgea câte o sfântă de bătaie, când mă prindea cotrobăind printre culorile și pensulele vecinului. Ei, săraca, ce știa ea ? Vroia să mă facă funcționar …
Artistul are un zămbet plin de satisfacție pentru triumful vocațiunii lui asupra visurilor prozaice ale mamei. Și se felicită, desigur, de câte ori se găsește un cumpărător, pentru aceste parodii ale picturii, de a fi ales calea artei, pentru a-și câstigă păinea zilnică.”

Vânzătorul de statuete


Vânzătorul de statuete
Într’un alt colț al Bucureștiului, mă ciocnesc de o altă manifestare artistică menită să pervertească bunalul gust al populației. În fața Palatului de Justiție stă de strajă un italian, lângă niște statuete de gips, înșirate pe parapetul podului, ca niște pescăruși în odihnă. Mă opresc și le privesc, cum se străduiesc, să reprezinte, care mai de care
scene mai duioase și mai gingașe. Unele sunt copii după opere celebre. Altele imitații mediocre ale unor clasice subiecte banalizate.
-       Doriți o sculptură italiană artistică?- mă întreabă negustorul de artă.
Văzând că nu-i răspund, insistă :
-      Vi-l dau ieftin, am nevoie de parale.
-      Dar de ce ai așa nevoie mare de parale ?
-      Vreau să-mi adun bani și să plec în Italia. Cu sculptura se câștigă foarte greu!
-      Dacă câștigi puțin, de ce nu te apuci de o altă meserie?
-      Nu-mi place. Și tatăl meu, tot sculptor a fost, venit din Italia...
Și italianul îmi înșiră o lungă poveste, în care apar un maestru al daltei, napolitan, o italiancă cu ochi negri arzători, o sclipire de pumnal și teama de “vendetta" Sudului pătimaș, care l-au adus pe tatăl lui, pe atunci încă ucenic în artă, pe meleagurile noastre. Tatăl sculpta prost și turna în gips. Băiatul n'a învățat decât meșteșugul gipsului, dar pune mândrie și dragoste în arta pe care o numește cu multă mândrie : sculptură "italiană".”

Fotograful


Fotograf
Zâmbiți, vă rog...
Nu pot trece prin Cișmigiu fără să nu ma opresc să mă delectez la galeria portretelor expuse desigur și ca reclamă elocventă, dar mai ales în credința că fiecare din ele este câte o capo d'operă. Cum toți pereții aparatului sunt acoperiți de fotografii,
Meșterul fotograf a recurs la un sistem de etaje pentru a-și îmbogăți colecția. Și când vă gândiți că fiecare din aceste portrete închide în el nu numai meștesug și veleități
artistice, dar și patina poeziei și câte un crâmpei de viață sentimentală!
Când fotograful se adresează cu putere hipnotică:  “Zâmbiți, vă rog…", între el și jupâneasa, care se “împozează" se stabilește un curent atractiv. Fiecare din modelele fotografului înseamnă o mică pasiune artistico-sentimentală. Omagiul pe care-l
aduce el acestor modele e un loc foarte invidiat de mulțime în galeria celor expuși.”

Muzicantul


Muzicanti stradali
Eu n'am nici mamă, nici tată...
Ieșind din Cișmigiu, întâlnesc un biet moșneag, care împinge înaintea lui, cu anevoință,  o mică orgă pe patru roți. 0 melodie veche, veche, își dă osteneala să-și mai facă drum printre tuburile răsuflate ale instrumentului. Mă opresc să privesc papagalul alb, al treilea tovarăș al moșneagului. Acest bătrân a adunat într'o curioasă tovărpșie o pasăre năzdrăvană, un instrument de artă și misterul prezicerii viitorului.
-      Să vă scoată o planetă? -  mă întreabă moșul foarte timid? - și insist asupra puterii magice a papagalului lui.
-      Vă spune tot adevărul, cum o să vă fie norocul, câți copii o să aveți și câți bani o să căștigați.
-      Iau o planetă, moșule, dar spune-mi ce cântec e ăsta pe care-l tot duci cu dumneata? Nu te-ai plictisit tot auzindu-l?
-      Știi dumneata ce artistă frumoasă îl cânta la teatru, pe când eram eu tânăr? Așa spunea:
Eu n'am nici mamă, nici tată
Din piatră sunt eu născută ?
Nu am pe nimeni în lume
Pe Domnul doar și sfântul Lui nume.
Și mi-a cântat cu glasul lui ruginit melodia orgii, care pentru el e veșnic nouă și  frumoasă, și care închide desigur în sunetele și în vorbele ei amintiri prețioase ale moșneagului.
S'a îndepărtat de mine... Printre sunetele claxoanelor și ale clopotelor tramvaielor electrice mai zăbovește câte o notă duioasă sau țipătoare a orgei, stingându-se în depărtare.”
deieri-deazi.blogspot.com 

Bravo Grecia



Noul premier al Greciei, Tsipras, cere despăgubiri Germaniei de 500 de miliarde de euro! Bravo lui că nu se lasă călcat în picioare de super-puterile lumii şi de marii bancheri internaţionali!

Miercuri 11 Mar 2015 / 3,017 vizualizari / 3 Comentarii

  Tsipras GermaniaAdevărata ştire pe ziua de astăzi este aceasta: faptul că Grecia cere 500 de miliarde de euro despăgubiri pentru pagubele produse de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial! Citez de pe hotnews.ro:
Grecia cere Germaniei despagubiri in valoare de 500 de miliarde de euro pentru prejudiciile din timpul celui de-al doilea razboi mondial, a anuntat premierul grec Alexis Tsipras, informeaza miercuri agentia de presa Unian, citata de Agerpres. Pozitia lui Tsipras este una transanta: Berlinul trebuie sa restituie toate valorile furate in cursul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, sa plateasca compensatii pentru infrastructura distrusa si sa restituie asa-zisul “credit de ocupatie”. In total, Tsipras estimeaza prejudiciile la suma de 500 de miliarde de euro. Declaratia lui Tsipras este una populista, dupa cum subliniaza unii politologi. Guvernul grec a reactionat astfel la cererea Berlinului ca Atena sa-si achite datoriile pe care le-a acumulat in cadrul programului de asistenta financiara din partea FMI, Bancii Centrale Europene si Comisiei Europene. Potrivit Unian, declaratia premierului grec este una cu atat mai populista cu cat Germania si Grecia au semnat, inca in 1960, un acord conform caruia Atena a renuntat la orice pretentie fata de partea germana, dupa ce aceasta i-a platit compensatii in valoare de 115 milioane de marci germane.
P.S. Că o fi populistă sau nu declaraţia, premierul grec are totală dreptate! Nu este posibil ca un stat puternic, cum este Germania, să facă atât de multe jafuri în timpul celui de-al doilea război mondial, iar Germania să plătească nişte despăgubiri ridicole. E adevărat, oficialii germani o să zică “nu noi, ci naziştii au făcut aceste jafuri”, dar acest lucru nu are nicio importanţă: oficial, statul german a fost reprezentat între 1933 şi 1945 de nazişti, aşa că fuga de responsabilitate nu ţine. Este drept ca cineva să se îmbogăţească, pe seama jefuirii altuia şi să nu plătească despăgubiri importante pentru acel jaf!?
Poziţia lui Tsipras este una foarte curajoasă pentru poporul grec şi, aşa cum spuneam într-un articol din februarie 2015 (Marii bancheri internaţionali vor să-l asasineze pe noul premier al Greciei, Alexis Tsipras! Putin şi-a trimis 125 de luptători din forţele speciale Spetsnaz pentru a-l apăra pe Tsipras!), viaţa premierului grec este pusă în pericol, el putând fi oricând asasinat de marii bancheri internaţionali, cărora nu le convine asemenea atitudine. Bravo lui Tsipras că nu se lasă călcat în picioare de o super-putere cum este Germania, că are demnitate şi că reprezintă cu cinste interesele poporului grec, aşa cum ar trebui să facă orice politician!
Secretele lui Lovendal


Deleg catre dvs. aceasta cinste

Odorica, could this be you?

Mesaje primite
x

Kumi Naidoo, Greenpeace webmaster@greenpeaceusa.org prin mta-c3poolb1.cluster3.convio.net 

17:00 (Acum 10 ore)
către mine
Greenpeace
Odorica- 
Six heroes on a secret mission — Will you join them?
Climber
Take our quiz to find out if you have what it takes.
Quiz Me

As I write this email, six brave people— people like you — are on their way to a secret location, ready to do something that requires real courage.

I can’t spoil their plan by telling you where they’re going or why, but I can say that these ordinary people have dropped everything to stand up for what they believe in. And they’re going to need help.

Do you have the courage to stand up for our planet? Take this quiz and show us what you’re made of!

Right now these six volunteers are getting ready, but a successful movement cannot be won on the backs of a few people. It will take thousands of people like you — with your unique ideas, skills, and energy — to help these volunteers’ secret plan succeed.

That's why we're launching a global search for brave people, people just like you, to do something extraordinary alongside these six volunteers. We can’t share the details just yet, but we can say it will be amazing.

Could you be one of the bold heroes standing up for our planet? Take our quiz to find out.

I can’t wait to see what happens next. Thank you for standing with us!

Together,

Kumi Naidoo
Greenpeace International Executive Director

P.S. These six brave volunteers need your support. Please take our quiz today and find out how YOU can join them.

joi, 12 martie 2015

:)))


:(((

ﺩﺍﺷﺖ
ﺑﻬﺶ ﮔﻔﺖ: ﻣﺎﺩﺭ ﯾﻪ ﺑﯿﻤﺎﺭﯼ ﺩﺍﺭﯼ، ﺑﺎﯾﺪ ﺑﺨﺎﻃﺮ ﻫﻤﯿﻦ
ﺑﺒﺮﯾﻤﺖ ﺁﺳﺎﯾﺸﮕﺎﻩ ﺳﺎﻟﻤﻨﺪﺍﻥ
ﻣﺎﺩﺭ ﮔﻔﺖ: ﭼﻪ ﺑﯿﻤﺎﺭﯼ ﺍﯼ؟
ﮔﻔﺖ: ﺁﻟﺰﺍﯾﻤﺮ
ﮔﻔﺖ: ﭼﯽ ﻫﺴﺖ؟
ﮔﻔﺖ: ﯾﻌﻨﯽ ﻫﻤﻪ ﭼﯿز رﻮ ﻓﺮﺍﻣﻮﺵ ﻣﯿﮑﻨﯽ
ﮔﻔﺖ: اﻧﮕﺎﺭ ﺧﻮﺩﺗﻢ ﻫﻤﯿﻦ ﺑﯿﻤﺎﺭﯼ ﺭﺍ ﺩﺍﺭﯼ
ﮔﻔﺖ: ﭼﻄﻮﺭ؟
ﮔﻔﺖ: ﺍﻧﮕﺎﺭ ﯾﺎﺩﺕ ﺭﻓﺘﻪ ﺑﺎ ﭼﻪ ﺯﺣﻤﺘﯽ ﺑﺰﺭﮔﺖ ﮐﺮﺩﻡ،
ﭼﻘﺪﺭ ﺳﺨﺘﯽﮐﺸﯿﺪﻡ ﺗﺎ ﺑﺰﺭﮒ ﺑﺸﯽ،
ﻗﺎﻣﺖ ﺧﻢ ﮐﺮﺩﻡ ﺗﺎ ﻗﺪ ﺭﺍﺳﺖ ﮐﻨﯽ…
ﭘﺴﺮ ﺭﻓﺖ ﺗﻮﯼ ﻓﮑﺮ …
ﺑﺮﮔﺸﺖ ﺑﻪ ﻣﺎﺩﺭﺵ ﮔﻔﺖ: ﻣﺎﺩﺭ ﻣﻨﻮ ﺑﺒﺨﺶ
ﮔﻔﺖ: ﺑﺮﺍﯼ ﭼﯽ؟
ﮔﻔﺖ: ﺑﻪ ﺧﺎﻃﺮ ﮐﺎﺭﯼ ﮐﻪ ﻣﯿﺨﻮﺍﺳﺘﻢ ﺑﮑﻨﻢ
ﻣﺎﺩﺭ ﮔﻔﺖ: ﻣﻦ ﮐﻪ ﭼﯿﺰﯼ ﯾﺎﺩﻡ ﻧﻤﯿﺎﺩ…

تقديم ب مادرهاي مهربون

#عاشقتم-مادررررر-

 · 
 
عالی بود

Presedintele

 
Preşedintele

Şi-a declarat intenţia
Să strice singurul sector
Ce merge bine şi cu spor:
---Click pe poză---

Printesa Zapezilor



Tragicul sfârşit al Prinţesei Zăpezilor


“ Au fost odată un Rege şi o Regină care se iubeau. D-zeu le dăruise copii cuminţi şi frumoşi. Au fost fericiţi până în ziua când drăgălaşul cap al reginei s'a zdrobit de un copac. Atunci regele îngenunchie lângă ea, în mijlocul drumului, în noroi. O luă în braţele sale şi dânsa îşi dete sufletul. Iar regele se întoarse singur, cu nenorocirea lui cumplită, în palatul rămas de-acum pustiu...”
Nu aţi citit începutul unei poveşti. E relatarea din presa românească interbelică a unui teribil accident de maşină în care frumoasa Regină Astrid a Belgiei şi-a pierdut viaţa. Teribila veste a cutremurat Europa la sfârşitul lunii august a anului 1935. Durerea colectivă a fost imensă. Nu numai a belgienilor ci a întregii lumi. Comparabilă - dacă tristetea ar putea avea grad de comparaţie - poate doar cu tristeţea copleşitoare resimţită o jumătate de secol mai târziu, la moartea Dianei -  prinţesa de Wales. Vă mai spun doar ca articole pe acest subiect au apărut săptămâni întregi în presa românească.

Regina Astrid a Belgiei

Astrid – Prinţesa Zăpezilor


Prinţesa Astrid a Suediei s-a născut in 17 noiembrie 1905 la Stockholm. A copilărit la palatul din Parudden – printre pasiunile ei numărându-se sporturile de iarnă si automobilismul. Se spune că “n
u dispreţuia munca de casă şi dragostea ei faţă de copii ajunsese proverbială. De aceea familia o încuraja în această înclinare, îngăduindu-i să urmeze, ca toate fetele din Suedia, cursuri practice de gospodărie. De o simplitate înduioşătoare, înzestrată cu un tact rar şi o voioşie neclintită, se apleca drăgăstoasă peste somnul păpuşilor, pregătindu-se pentru augusta menire a maternităţii. Cu toate acestea, situaţia ei de principesă îi impunea şi datorii. Astfel, învăţă la perfecţie germana, engleza şi, cu mai puţină uşurinţă, franceza.
În 1921, tânăra principesă apare pentru întâia oară în toaletă de gală, la o serbare prezidată de ea însăşi în beneficiul Crucei Roşii.”

Poveste de dragoste

Astrid şi Leopold
doi tineri îndrăgostiţi
“ La câţiva ani mai târziu, începea romanul de dragoste care trebuia s’o ducă pe principesa din basme în ţara Belgiei. Acolo, se ştie că regele Albert şi regina Elisabeta se străduiseră să păstreze cu supuşii lor raporturi din cele mai strânse şi iubitoare.
Ziariştii cari se aflau în Bruxelles, în Octombrie 1926. n'au uitat recepţia din palatul regal când regele şi regina, fără să dea prea multă atenţie etichetei Curţii, anunţară ştirea logodnei Principesei Astrid cu Principele moştenitor Leopold.
-      Regina şi eu - spune regele Albert-  am ţinut să anunţăm personal presei logodna prinţului Leopold cu prinţesa Astrid a Suediei, fiica principelui Carol-Oscar, nepoata regelui Suediei dinspre tată şi nepoata regelui  Norvegiei şi al Danemarcei dinspre mamă. Prinţesa Astrid e o fată simplă dar cu obiceiuri alese şi a fost crescută într'o ţară liberă ca şi a noastră.
Pe urmă veni rândul- reginei Elisabeta care zise:
-      Aş fi fericită să aduceţi la cunoştinţa publicului că e vorba de o căsătorie din dragoste şi că nici o consideraţie politică n'a avut vreun rol in hotărirea ce vi s’a anunţat.
În ziua aceea, prinţul Leopold avea 25 ani, iar prinţesa Astrid 20. Doi principi care, în floarea tinereţii şi amândoi frumoşi se uneau din dragoste.”

Regina Astrid

Căsătoria religioasă a Prinţesei Astrid a Suediei cu Printul moştenitor Leopold al Belgiei a avut loc la Bruxelles în 10 noiembrie 1926. Noua regină a fost iubită încă de la început de catre belgieni datorita simplitătii, frumuseţii şi farmecului personal. Foarte curând, cei doi tineri soţi au avut copii: în 1927 s-a născut prinţesa Josephine-Charlotte iar în 1930 prinţul Baudouin – viitor rege al Belgiei.
Leopold şi Astrid devin regi ai Belgiei în anul 1934 – în urma morţii Regelui Albert într-un accident de alpinism. În anul 1935 s-a născut şi al treilea copil al cuplului regal, viitorul Rege Albert (numit astfel în memoria bunicului său).
De ce a fost iubită prinţesa devenită mai apoi regină de către noul său popor ? Aflăm răspunsul tot cu ajutorul gazetarului “Realităţii ilustrate”:
Frumoasa Regină Astrid
Regina dobândise popularitate chiar din clipa când pe puntea vaporului suedez care-o adusese la Anvers, în ajunul căsătoriei, se repezise într'o pornire neaşteptată de dragoste spre prinţul Leopold, logodnicul, sărutându-l îndelung şi nu tocmai protocolar în faţa mulţimii, o clipă împietrită de groază şi cucerită. Deşi
regină, era la urma urmei o fiinţă omenească şi o femeie, iar poporului i-a plăcut să fie aşa, să nu fie decât aşa.
Se vorbeşte astăzi de salutul reginei, acest salut care se proiectează în toate sălile de cinema, acest salut al braţului ridicat, cu mâna ce se agită drăgălaş, aşa
cum fac păpuşile.
Se vorbeşte de asemenea de opera Reginei, aceea a copiilor orfani şi ajutarea şomerilor, opere bazate pe principiile clasice ale organizaţiilor de binefacere.
La începutul căsătoriei, Astrid se exprima cu oarecare greutate în franţuzeşte şi, după spusele deputatului Pierard, chiar cu regele vorbea numai nemţeşte. Faptul acesta avu darul să ridice critici discrete în anturajul ei.
(…) Era întâlnită pe stradă împingând căruciorul copilului sau amestecându-se prin mulţime ca să-l vadă pe prinţul Leopold, trecând în fruntea regimentului său.
Ori toate acestea nu prea erau pe placul reginei Elisabeta şi Astrid, fiinţa atât de simplă, atât de burgheză, femeie în toată făptura ei şi nepoata lui Bernadotte, — se zice că a fost pusă la arest. Regina mamă vedea în felul său că tanăra prinţesă nu se sinchisea, ba chiar dispreţuia demnităţile rolului de viitoare suverană. Însă popularitatea Astridei spori de pe urma unor asemenea lovituri de pumnal aduse protocolului şi această popularitate, din ce în ce crescandă, eclipsa întrucâtva pe a Elisabetei.”

Accidentul


La sfârşitul lunii august 1935, Regele Leopold al III-lea si regina Astrid a Belgiei îşi petreceau vacanţa în Elveţia. După câteva zile ploioase, în 29 august 1935 – o zi însorită. Regele şi regina au vrut să profite din plin de ultima zi de vacanţă şi au plănuit să escaladeze un munte din apropiere. Au plecat împreună cu automobilul: Leopold la volan iar Astrid în dreapta, urmărind harta. La un moment dat regele şi-a aruncat ochii pe hartă şi a pierdut controlul volanului:

Automobilul regal scufundat în lac
 în urma accidentului
Era noapte. Plouase. Şi maşina gonea cu 80 km. pe oră. La volan, Regele. Un moment de neatenţie şi automobilul a derapat, izbindu-se cu putere de
un copac. Regele Leopold, după ce îşi pierduse conştiinţa câteva clipe, s'a ridicat şi încă complet ameţit a început să strige pe Regină. Când a zărit-o căzută la pământ s’a apropiat de ea şi luând-o în braţe a început să o cheme pe nume. După câteva minute Regina şi-a dat sufletul în braţele soţului ei.
(…) Corpul neînsufleţit al Reginei Astrid a fost acoperit cu un pled de călărie. Regele rătăcea ameţit pe câmpia pe care îi murise soţia. În momentul în care a sosit doctorul, Regele se găsea în cea mai completă prostaţie abia mai putând să vorbească. Întrebat fiind asupra identităţii sale a răspuns că paşapoartele se găsesc în automobile, în lac. Acolo au fost găsite acte pe numele contelui de Rethy din Bruxelles. Grefierul s'a interesat de adevăratul nume al contelui şi a aflat astfel că vorbeşte cu Regele Belgiei.
Tânărul rege plânge. Îşi plânge soţia, a cărei ultimă suflare o simţise în braţele sale. Şi împreună cu el plânge întreaga Belgie. Plânge întreaga lume...

Belgia în doliu

Durerea unei naţiuni nu poate fi transmisă. Dar ea poate fi bănuită citind reportajul reporterului anonim - M.J.V.– martor al funeraliilor reginei:
1935 - Cortegiul funerar
al Reginei Astrid
“ În dimineaţa aceasta întregul oraş s'a trezit din toropeala aşteptării. E cu neputinţă să răzbeşti până la catedrala Sainte-Gudule, iar ca să ajungi la locurile rezervate presei, trebue să faci ocoluri mari. Ferestrele, închiriate cu preţuri fantastice, gem de siluete negre, tăcute... În vitrina bazarului unei societăţi de binefacere s'au instalat câteva bănci şi femeile tricotează, aşteptând „ora".
Dar iată că se ivesc primele trăsuri ale invitaţilor: Curtea de apel în cupeuri învechite trase de câte doi cai, judecătorii şi întreaga magistratură în automobile. Apoi urmează trăsurile Curţii în care, ţepene ca nişte statui, se întrevăd siluete în mare doliu.
— Regina Elisabeta !
Zdrobită, coboară o făptură mică, plăpândă, sprijinită de doi aghiotanţi regali; în spatele ei, principesa de Piemont, principesa Luiza, principesa Axel a Danemarcei şi multe altele. Pătrund în catedrală cu mult înainte de sosirea cortegiului.lată gărzile şi muzica tăcută a regimentului coloniilor, foştii combatanţi belgieni şi aliaţi, unităţi din toate regimentele, ofiţeri...
Vin apoi copiii din cor, cu mâinile împreunate şi capul plecat în jos, preoţi îmbrăcaţi în stihare aibe, cardinalul episcop de Malines cu mitra pe cap, în fruntea tuturor preoţilor din Bruxelles.
Regina... Carul mortuar, căci nu un dric, ci un car îmbrăcat în crep negru şi hermină, este acelaşi care a transportat rămăşiţele pământeşti ale lui Leopold
II şi ale Reginei Marie-Henriette.
Regele...
— Ce tânăr e !... — se aude din mijlocul mulţimii o voce de femeie.
— Sărmanul de el !
Regele Leopold
 în timpul funeraliilor,
 cu mâna fracturată
în urma accidentului
Suferinţa pare să-i fi redat expresia copilăroasă. Păşeşte cam şchiopătând, cu braţul bandajat şi un pansament pe obrazul drept. În faţa noastră se opreşte aşteptând coborârea corpului. Ochii îi sunt roşii de plâns. Şi în clipa când apare sicriul de mahon cu ornamentaţii grele de argint, îndreptându-se pe picioare ca să nu se prăbuşească, vedem cum pleoapele i se agită şi, pe furiş, îşi şterge lacrima ce-i alunecă pe obraz. Îţi face milă... Acum încremeneşte peste sicriul care duce ceea ce avea mai scump pe lume şi o suferinţă sfâşietoare i se citeşte pe chipul atât de pustiit.
Omul acesta să fie un Rege ? Nu, un sărman, un prea sărman tânăr biciuit de desnădejde care nu încetează — pare-se — să repete către sine:
 - Am omorât-o, am omoriâ-o, am omorât-o !
În spate, prinţul Charles, fratele lui şi prinţul de Piemont, pentru paza căruia poliţia judiciară e în păr. Nu s'a uitat atentatul căruia i-a căzut victimă acum
câţiva ani. Silueta înaltă a tatălui reginei moarte, un cap frumos, alb, care domină cu grandoarea-i regală această mulţime abătută.
Marii demnitari, din nou câteva Alteţe regale, ambasadori, academiile, întregul cortegiu care însoţeşte suveranii când pleacă spre lăcaşul de veci...
Dar nimeni n'are ochi pentru altcineva decât pentru Rege. O clipă e văzut îndreptându-se şi dispărând apoi între draperiile negre de la Sainte-Gudule, unde trompetul sună onorul iar corurile îşi înalţă vocile tremurătoare repetate de toate aparatele de radio din casele vecine.
Acolo am văzut sute de femei plângând şi chiar bărbaţi ştergându-şi câte o lacrimă. În strada Montagne-aux-Herbes-Potageres, un magazin cu aparate
de T. F. F. a deschis uşile şi o mulţime enormă asculta serviciul divin de la catedrală. Deodată, un bătrân se desprinde din gloată, cade în genunchi, se închină şi-l podideşte plânsul.
Un automobil prevăzut cu radio e oprit cu sila în loc până la sfârşitul ceremoniei. Se aud clopotele sunând... Arhiepiscopul dă deslegarea de păcate, apoi aceea care a fost până ieri regina Belgienilor e dusă de un grup de ofiţeri în cutia-I de mahon. Pe piaţa din faţa catedralei înaintează un fel de caretă, trasă de şase cai conduşi de lachei în costume de paradă...
E sfârşitul unei poveşti, o poveste crudă şi dureroasă. Regina face acum ultimul drum spre Laeker unde va dormi de veci într’o criptă, alături de Regele-soldat pe care Belgia uită să-l mai plângă astăzi ca să verse pentru acestă scumpă suverană iacrimi de adevărată mâhnire…”
Regina Astrid este si astăzi - în memoria poporului său adoptiv – considerată un model al  reginei, mamei şi al soţiei perfecte.

Sursa: articole apărute în “Realitatea ilustrată” – numerele din 
deieri-deazi.blogspot.com