Reda-i copilaria lui Stefanut

joi, 22 ianuarie 2015

Reluare

duminică, 20 aprilie 2014

Aducere aminte



Foto : steag URSS.

 Cand eram eleva  in anii 1950 -60, la scoala, de 7 noiembrie eram sculati in picioare pentru imnul URSS si pentru a pastra un moment de reculegere, pentru soldatii rusi cazuti in lupte si pentru revolutia lor de cacat( a noastra a fost si mai de cacat). De ce ? Nu stiu nici acum !
La Moscova la defilarile de 7 nov. ningea de fiecare data ! Vedeti ca nu s-a inventat acum ninsoarea artificiala ????
Aseara auzeam la tv . un domn care spunea ca  de un 7 nov. probabil in anii stalinismului 1950,caci stalinismul nu s-a terminat odata cu moartea lui Stalin, ci a mai durat cca. 10 ani, in timpul cand era armata rusa pe teritoriul Romaniei, la defilare, un nationalist roman a iesit  din grupul lui de studenti la medicina, cu un steag romanesc in mana fluturandu-l si atunci a fost insfacat de  KGB-isti si  nu s-a mai stiut de el nimic nici pana acum. Sub ocupatie sovietica si totusi eram invatati sa ne iubim tara, sa fim patrioti.
Dar  drapelele secuilor ? Ce este cu ele ?
Asa se pastreaza spiritul devorator, unui stat hraparet, in alt stat.
Noi nici acum nu avem coloana vertebrala si demnitate sa le dam macar acestor  imbecili, fara nici un drept, un sut in cur.:)))

:)))


miercuri, 21 ianuarie 2015

Tanara englezoaica interpretand un cantec de Ducu Bertzi

:)))


UKIP

Suzanne Evans prin sendgrid.info 

13:14 (Acum 2 ore)
către mine
UKIP
Odorica --
Acting upon, and sharing this e-mail could be the most important thing you do today.
The British government today tried to “bury the bad news” that the Chilcot Report is now not to be released before the General Election.In an obviously cynical attempt to hide the truth from the British public, the report is now being touted for release AFTER the election, even though it has been almost four years since the conclusion of the Iraq Inquiry, which cost £10m alone to co-ordinate.

SIGN OUR PETITION HERE
 
Screen_Shot_2015-01-21_at_10.10.38.png

After interviewing 100 people between 2009 and 2011, including former Prime Minister Tony Blair, the report has still not been released. We’re asking you to sign this petition and urge the release of the Chilcot Report immediately.
£10bn on the war. £10m on the report. Needless deaths. And still no answers?
THIS IS NOT GOOD ENOUGH.
Sign the petition HERE. And hit the FORWARD button on this e-mail – send it to everyone you know.
The Iraq War was done in your name, with your money. Join us in demanding answers.
SIGN NOW.
Kind regards,
Suzanne Evans
Deputy Chairman, UKIP

Calvar



Calvarul nostru de zi cu zi

Cu mana pe inima va spun ca, nu vad nici un fel de luminita la capatul tunelului calvarului noastru.
Oricat am vrea sa  lustruim situatia actuala nu avem de ales.  Perioada pudibonderiei a trecut de mult  cu trenul glont si noi romanii in totalitatea noastra, am ramas pe peron. Un peron in ceata fara nici o perspectiva, de a mai prinde alt tren. Decalajul intre noi si tarile UE este din ce in ce mai mare si noi suntem  stopati pe toate planurile de banditii din tara si din afara ei. Acesti criminali ai unui popor intreg, se tin agatati cu ghearele de a fi la  conducerea tarii si nici daca le taiem labele murdare cu sangele nostru de la umar, ei tot nu se lasa aruncati in negura trecutului. Neputinta noastra  cu consecintele ei se reliefeaza acum, cand numai daca se  ridica un colt al paturii adevarului, ceea ce vedem ne ingrozeste.
Ce viata am fi dus noi daca nu aveam aceste lichele oportuniste la conducere?
Victimele dau putere criminalilor.
Nu putem da vina pe nimeni, noi i-am votat cu entuziasm.
Ce am lasat  urmasilor nostrii ?
Nu ne-a interesat, ne-a interesat numai sa traim clipa si pentru viitor, ce o da Dumnezeu. Dumnezeu cu mila.
Aceasta gandire venita dintr-un trecut de sclavi supusi, rol pe care ni l-am impus noi noua insine, ne-a dus pe marginea prapastiei, unde suntem acum. Astazi nu mai putem da inapoi caci, din spate ne  impinge turma de oi.
Ori ne aruncam in hau si ne rupem gatul cu totii ori, precum printii din povesti, ne intoarcem si cu palosul fermecat taiem gatul hidrei cu cateva sute de mii de capete, care ne-a osandit la saracie, boala si neputinta atat pe noi cat si pe urmasii nostrii.
Oricat am vrea noi sa aratam ca suntem oameni civilizati, ne-am asumat democratia in mod arbitrar, intr-un moment nepotrivit al istoriei noastre. Civilizatia nu are  nici o valoare pentru ca,  criminalii  de la putere nu respecta regulile si abuzeaza de portita, pe care le-a lasat-o deschisa democratia impusa de UE.
Nu am respectat regula vietii, asa cum puiul abia iesit pe jumatate din ou, nu are nici o sansa la viata daca, nu si-a inghitit tot galbenusul. Asa am fost noi dupa 1989, am fost aruncati in tumultul vietii la discretia sacalilor fara a ne fi inghitit galbenusul. Ne trebuia o perioada de acomodare macar de 10 ani, o perioada scurta pe scara istoriei, dar folositoare pentru noi de a ne forma o parere uitandu-ne in jur si a intelege mersul lucrurilor si al istoriei. Dar nu a fost asa, am fost aruncati in lupta fara  armanent si fara  zale si acum avem consecintele.....erorilor noastre de atotstiutori.
Noi suntem victime ale  trecutului si ale prezentului impus de  cei care se considera Dumnezei si profita de saracia si neputinta noastra. 

marți, 20 ianuarie 2015

TATUAJE

Manuela Claudia Odine:
imaginea nu este afișată
~ Dor tatuajele din suflet ~
~ Astăzi dor tatuajele din suflet, Cele care nu trebuiau să facă rău. Ci trebuiau să doară la început Până ce cerneala intra sub piele, Și se c...

Vizualizează postarea

Greenpeace


Greenpeace

Odorica -
Did you know that it takes two years before baby polar bears become independent? As a parent, a mother polar bear already has a lot on her plate, but risking her life to swim through an oil spill — a strong possibility if Shell finds oil in the Arctic — shouldn't be one of them.

If Shell finds oil in the Arctic, a recent government report put the chance of a large, devastating oil spill at 75 percent! Isn't that outrageous? We need to make sure that Big Oil never gets the chance to exploit and destroy polar bear homes in the Arctic. I've seen our ambitious plans for 2015 and I'm so excited to get started — but we'll need YOU to get there.

You have the power to make positive change and when you join as a Greenpeace member today, your power only grows!

Thanks for all that you do to protect our environment,

Brittany Trewin
Membership Coordinator, Greenpeace USA

P.S. Greenpeace exists because of people like you. Our fragile environment deserves a voice — it needs solutions, it needs change, it needs action, and it needs YOU! 

Pofta buna !

Julia Romero:
imaginea nu este afișată

Vizualizează postarea

Nautilus

Mihaela M Mates:
Masina Nautilus de Peugeot(A&D)
#fotografiemasini  
imaginea nu este afișată

Vizualizează postarea

:)))


luni, 19 ianuarie 2015

UKIP Dezbatere electorala

Tortionarul Visinescu


Torționarul Vișinescu l-a ucis și pe amantul fiicei lui Gheorghiu-Dej Imprimare E-mail
Scris de Vasile Surcel   
Imediat după decembrie 1989, câțiva foști ofițeri de Securitate au povestit, cu lux de amănunte, despre perseverența diabolică, aproape obsesivă, cu care Elena Ceaușescu a ținut sub control viața intimă a odraslelor ei. Și mai ales pe cea a fiicei sale, nefericita Zoe. Astfel se face că, la vremea lor, neagreați fiind de „coana Leana“, atât Petre Roman cât și scriitorul Petru Popescu au fost doar niște prezențe meteorice care au fost „convinși“, relativ ușor, să dispară din viața odraslei prezidențiale. Ulterior, ambii bărbați, care pe atunci erau, încă, foarte tineri și-au putut vedea liniștiți de propriile lor destine. Probabil că, atunci, ei habar n-au avut cât au fost de norocoși: cu două decenii înaintea lor, un alt tânăr chipeș a plătit cu viața neinspi­rata idee de a se fi iubit cu o „prințesă“ a regimului comunist: fiica cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

În pat cu odrasla Partidului

Pe lista victimelor care au murit în iadul pușcăriei politice de la Râmnicu Sărat, pe vremea când acolo tăia și spân­zura comandantul-torționar Alexandru Vișinescu, apare și numele lui Gheorghe Plăcințeanu. Astăzi, foarte puțini sunt cei care să fi auzit de el: nu a fost vreun politician celebru al perioadei interbelice și nici măcar cine știe ce „dușman al poporului“, pe care Securitatea să-l fi aruncat în pușcărie sub cine știe ce acuzație inventată. Medic de meserie, Plăcințeanu, pe care prietenii îl alintau „Ginel“, a fost doar un bărbat chipeș, un soi de dandy care frecventa „lumea mondenă“, atâta câtă mai era în București, la mijlocul anilor 50. Total paralel cu lumea activiștilor de partid, Plăcințeanu a murit, totuși, într-o pușcărie politică. Iar acolo a ajuns doar pentru că liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej n-a fost de acord, nici în ruptul capului, să-l accepte ca ginere. De fapt, Plăcințeanu a fost ucis de dragoste. Pare un titlu de „manea“? Acum, da. Totuși, atunci nu a fost nici pe departe așa ceva: petrecută în urmă cu cinci decenii, tragedia lui „Gino“ Plăcințeanu a demonstrat că, amestecată cu politica, iubirea devine o „combinație“ explozivă care, în loc să aducă fericirea, se preschimbă într-un ucigaș extrem de perfid.

Iubire la cel mai înalt nivel

Gheorghe Plăcințeanu s-a născut, pe 3 decembrie 1924, în familia unui profesor universitar ieșean. Mama lui, Clemansa Barberis, era o artistă rafinată, compozitoare, solistă vocală și profesor universitar de canto. La timpul cuvenit, el a studiat medicina, mai întâi la Iași iar mai apoi la Sibiu.
Inteligent, el a moștenit de la ambii părinți o serie de preocupări cultural-științifice care l-au ajutat să-și formeze o personalitate fermecătoare care i-a impresionat pe toți cei care l-au cunoscut. În plus, era și un sportiv de înaltă clasă: ca junior a fost campion național la natație iar mai târziu a performat ca jucător de hochei pe gheață. Puținele fotografii care i s-au păstrat îl prezintă ca pe un brunet suplu, cu alură de sportiv. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un tânăr șarmant, inteligent și plin de umor. După absolvirea facultății, unde s-a specializat în ortopedie, Plăcințeanu a profesat, mai întâi, în câteva clinici din Sibiu și Brașov. Apoi, în 1951 a venit în Bucu­rești unde a lucrat ca medic specialist în câteva spitale celebre, iar în 1959, la doar 25 de ani, era deja medic primar. Așadar, în ceea ce privește profesiunea, viața i s-a derulat lin, dar pe un traseu ascendent. Totuși, fără ca el să fi băgat de seamă, tragedia lui începuse, deja, încă din 1948. Atunci, la o petrecere, i-a cunoscut pe Tanți Gheorghiu și pe soțul acesteia, Cezar Grigoriu, membru al celebrului, pe atunci, grup de muzică ușoară „Trio Grigoriu“. Tanți Gheor­ghiu - fiica cea mare a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej avusese o viață perso­nală relativ zbuciumată, punctată de anumite „excese“ care i-au fost trecute, bineînțeles, cu vederea: era fiica marelui lider comunist de la București.
Bărbat simpatic, atrăgător și deosebit de plăcut, Plăcințeanu a rămas prieten cu cei doi. Ulterior, aceștia l-au invitat pe la petrecerile organizate de ei, „lumea bună“ a noii elite comuniste. Norocos în tot ceea ce privea cariera, Plăcințeanu părea să fi fost urmărit de ghinion în viața personală: în acea perioadă avea, deja, la „activ“ două divorțuri. Acolo, la chefurile noilor „beizadele“ comuniste, a cunoscut-o pe Lica Gheorghiu, fiica cea mare a lui Dej. „Prințesa“ Lica era măritată cu juristul Marcel Popescu, ministru-adjunct al Comerțului, cu care avea trei copii. Dar, atunci, prin 1958, nici căsnicia ei nu mergea chiar „ca pe roate“. Acela a fost și momentul în care l-a cunoscut pe „Ginel“ Plăcințeanu.

Actrița „lui Tata“

Inițial, Lica Gheorghiu a lucrat la Institutul Economic din București. Dar ideile ei fixe s-au învârtit în jurul scenei și a micului ecran: era convinsă că ar fi o mare actriță, cu nimic mai prejos decât celebrele stele de la Hollywood. Credea atât de mult în talentul ei, încât l-a convins și pe taică-său. Dar, până la urmă, acele obsesii artistice au avut și o parte bună. Convins de ea, și dorind să-i facă pe plac, Gheorghiu-Dej a ordonat înființarea Studiourilor Cinematografice Buftea care, în scurt timp au devenit o adevărată „citadelă“ a filmului româ­nesc. Până la urmă, timpul a demonstrat, totuși, că Lica a fost o actriță submediocră. Poate că unii dintre părinții noștri și-o mai amintesc în cele câteva roluri jucate, cu o stângăcie greoaie, în filmele „Lupeni 29“, „Tudor“, „Harap Alb“, plus alte câteva, acum uitate. La fel ca și Elena Ceau­șescu, cea care se pare că era cu adevărat convinsă că ar fi un „savant de renume mondial“, și Lica Gheorghiu a crezut că este, cu adevărat, o mare actriță. Iar asta în ciuda colegilor de „platou“ care ferindu-se de cine știe ce „urechi“ indis­crete, spuneau că „Lica nu e talentată, dar e tare-n tată“. Asta nu a împiedicat-o, totuși, să joace alături de adevărații „monștri sacri“ ai scenei românești. Astfel se face că printre „colegii“ ei de platou s-au numărat, „uriași“ precum George Vraca, Ştefan Ciubotăraşu, Iurie Darie, Gheorghe Dinică, Colea Răutu și George Calboreanu. Iar la primul festival al filmului românesc de la Mamaia, din 1964, Lica a primit, premiul de interpre­tare feminină pe care l-a împărțit cu Irina Petrescu.
Atunci când l-a cunoscut pe Plăcin­țeanu, „prințesa“ Lica era o femeie ușor plinuță care, departe de a fi o mare frumusețe, avea, totuși, un chip relativ atrăgătoare. O fi iubit-o Plăcințeanu? Poate că da. Sau poate că i-o fi surâs ideea de a intra în familia atotputer­nicului Dej. În schimb, toți care au cunoscut-o pe Lica au fost convinși că ea l-a iubit cu patimă. Iar tocmai dragostea ei a fost cea l-a trimis, până lu urmă, la o moarte cumplită.

Un „Romeo“, în variantă comunistă

Spre deosebire de Ceaușescu, despre care se spune că a fost „bărbatul unei singure femei“, Dej n-a dat prea multe parale pe „morala comunistă“. De fapt, în această privință, nu a fost, nici pe departe, ceea ce s-ar putea numi „ușă de biserică“. Astfel că, în mod normal, n-ar fi trebuit să facă mare caz de relația extra-conjugală a fiicei sale. Și nici nu a făcut, până în momentul în care, „luată de val“, Lica și-a anunțat intenția de a se căsători cu chipeșul medic ortoped. Iar Dej nu putea admite una ca asta: „Ginel“ Plăcințeanu, acest tragic „Romeo“ din vremea regimului comunist provenea dintr-o familie burgheză. Așadar, nu avea o „origine sănătoasă“. Cu toate că nimeni nu le confirmă, putem presupune că Dej o fi avut o serie de discuții deosebit de aprinse cu Lica, căreia o fi încercat să-i scoată din cap „fluturii“ acelei idile atât de păguboase pentru imaginea lor de „baroni“ proletari. Dar, încăpățânată și mofturoasă ca orice „prințesă“, Lica a refuzat să-l asculte. Motiv pentru care Dej a făcut exact ceea ce face orice dictator comunist: a dezlegat copoii Securității din lesă și i-a asmuțit pe urmele lui Plăcințeanu. L-a convocat pe ministrul de Interne Alexandru Drăghici și pe Vasile Negrea, adjunctul acestuia și le-a ordonat să-l „ia în lucru“ pe amantul fiicei sale. Iar în scurt timp, supravegherea informativă a lui Plăcințeanu a și dat roade: i-au măsluit un dosar penal în care l-au acuzat de „subminarea economiei naționale“. După care l-au trimis în judecată, în procedură de urgență, dar sub acuzația de complicitate la speculă. Concret, lui Plăcințeanu i s-a pus în cârcă faptul că ar fi intermediat vânzarea a circa 50 de perechi de ciorapi din nylon. Mde, marfă capitalistă, pentru care a primit cinci ani de închisoare. Știind cine se afla, cu adevărat, în spatele acestei condamnări, Lica i-a spus clar lui Dej că are de gând să-și aștepte iubitul și să se mărite cu el după ieșirea lui din pușcărie. Practic, vorbele ei au fost actul de condamnare la moarte a tânărului Plăcințeanu. Pus în fața unei asemenea perspective, Dej a ordonat implicarea tânărului într-un nou dosar, de astă dată strict politic. A urmat un al doilea proces, în care „Ginel“ Plăcințeanu, acuzat de „uneltire contra ordinii publice“ a fost judecat împreună cu unchiul său, profesorul universitar Ion Plăcințeanu. Acesta din urmă a fost acuzat că ar fi un „filogerman“ periculos deoarece își luase doctoratul la Berlin și, în plus, în perioada interbelică, îi cunoscuse pe ambasadorii Germaniei și Italiei. De fapt, a fost un proces politic deosebit de complex, care i-a trimis la pușcărie pe câțiva dintre marii intelectuali ai vremii. Printre cei condamnați s-au numărat scriitorii Dinu Pillat și Vasile Voiculescu, filosoful Constantin Noica, ba chiar și avocatul Păstorel Teodoreanu, mult mai cunoscut în calitatea lui de epigramist deosebit de coroziv. La încheierea noului proces, tânărul Plăcințeanu a mai primit încă zece ani de pușcărie. Apoi, în scurt timp, el a fost trimis să-și execute pedeapsa la Penitenciarul Râmnicul Sărat, aflat sub comanda ticălosului Alexandru Viși­nescu. Azi, torționarul Vișinescu se laudă că deținuții din vremea lui ar fi beneficiat de condiții de trai și asistență medicală care se înscriau în limite rezonabile. Minciuni ordinare, iar cazul Plăcințeanu este argumentul cel mai clar. Cât timp s-a aflat în pușcărie, el n-a avut voie să primească pachete și nu a putut fi vizitat în pușcărie. De fapt, familia lui nici măcar nu a știut unde se află. Acolo, Plăcințeanu s-a îmbolnăvit de ulcer duodenal și tuberculoză pulmonară. Cu toate că era un bărbat deosebit de viguros, fost sportiv de performanță, cu o condiție fizică de invidiat, „Ginel“ a rezistat doar 14 luni în cumplitul regim de exterminare impus de Vișinescu: a murit pe 30 aprilie 1961, la doar 37 de ani. În actul său de deces s-a menționat că ar fi încetat din viață din cauza unui „colaps cardio-vascular“.
După moartea lui „Ginel“, Dej însuși a mai trăit doar patru ani. În schimb, Lica Gheorghiu, această jalnică „Julietă“ a regimului comunist l-a uitat rapid pe iubitul pe care, dragostea ei l-a trimis la moarte. Moartea lui Dej a pus capăt ifoselor ei de mare artistă. A murit prin anul 1985, bolnavă și complet ignorată de noii „baroni“ comuniști care roiau, plini de zel, în jurul cuplului Ceaușescu.

Vasile Surcel  

Ghe.Gheorghiu Dej


       La 19 martie 1965, murea Gheorghe Gheorhiu-Dej, in urma unui cancer la ficat. Intamplarea face sa am o carte despre Dej scrisa de  Gheorghe Apostol. Nu am de gand sa scriu niciun cuvant in plus despre Dej ori despre Apostol, pentru cine e interesat am pus linkuri. In schimb, o sa urc primul capitol din cartea lui Apostol, intitulata "Eu si Gheorghiu-Dej". Aceasta carte se adreseaza, dupa cum se poate vedea de la lectura primelor cateva randuri, electricienilor, din a caror tagma a rasarit Gheorghiu-Dej. Ea mai poate fi citita si de turnatori, ceferisti, grevisti, sindicalisti, artileristi si malagambisti.
Apostol cu Kim Ir Sen
Dej cu Ciu En Lai

        L-am cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1929. Eram în anul II al Şcolii profesionale a Atelierelor C.F.R. din Galaţi. Lucram ca ucenic la turnătoria de bronz şi fontă, într-o zi s-a produs un scurtcircuit şi am rămas fără lumină. Şeful de partidă, Ion Ifrim, m-a trimis la atelierul de electricitate să vină să repare instalaţia de iluminat. In acest atelier se afla un coleg de an, Dumitru Crăciun, pe care l-am întrebat la cine să mă adresez pentru a-l ruga să meargă la turnătorie. Mi s-a spus că numai un singur lucrător electrician poate să facă acest lucru şi mi l-a arătat, îndreptând privirea spre el. Acest electrician a dat mâna cu toţi turnătorii care l-au primit cu multă căldură şi respect.
-  Bine ai venit, tovarăşe Gheorghiu! Să ne dai lumină!
Gheorghiu le-a răspuns:
-  Unde este lumină mai multă este şi dreptate mai multă şi exploatarea muncii noastre mai redusă. Uniţi în luptă, muncitorii vor obţine mai multă libertate şi o bucată de pâine mai mare şi mai bună.
         Gheorghiu a reparat instalaţia electrică, şi-a pus scara pe umăr şi a părăsit atelierul nostru de turnătorie spunând tuturor:
-  La revedere!
Aceasta a fost împrejurarea în care l-am cunoscut pentru prima dată pe electricianul Gheorghe Gheorghiu, căruia nu i se spunea pe atunci, Dej.
Eu lucram ca ucenic pe lângă un lucrător mai în vârstă, un meseriaş de înaltă clasă. Era de origine neamţ, pe nume Carol Kesler, căruia i-am povestit despre discuţia avută cu electricianul.
Mi-a spus: „Gheorghiu este un electrician de înaltă calificare şi un militant pentru întărirea şi dezvoltarea unităţii de luptă a muncitorilor organizaţi în sindicat”. Electricianul avea posibilitatea să meargă în toate atelierele şi secţiile de producţie pentru repararea instalaţiilor electrice. Cu acest prilej, discuta despre necesitatea organizării în sindicat şi despre lupta unită pentru condiţii de muncă mai bune şi o viaţă mai bună şi mai demnă.
La adunările generale ale sindicatului, care aveau loc o dată pe lună, electricianul era foarte activ. Nu era doar orator, nu se ocupa de teorii, ci de practica vieţii şi muncii. Orice intervenţie a lui se termina cu aplauze. Acest lucru l-am constatat cu ocaziile create de neamţul meu, Carol Kesler, care mă lua cu el la adunările generale ale sindicatului. Ucenicii, elevi ai şcolii profesionale, nu aveau voie să se înscrie în sindicat şi să participe la adunările sindicatului care îşi avea sediul în afara atelierelor, pe strada Gării, vizavi de ateliere. Eu, însă, aveam un avantaj. Puteam să ies în oraş cu aprobarea secretarului şcolii profesionale, Radu Georgescu. Viaţa de internat era foarte severă. Eu, fiind primul în promoţia mea, după regulile vieţii de internat, am devenit şeful clasei, iar în anul IV, şeful tuturor claselor. Aveam, deci, avantajul de a ieşi, cu permisiune în oraş şi astfel participam la adunările mai importante ale sindicatului, împreună cu sfetnicul meu, Kesler.
Atunci când l-am întâlnit pentru prima dată, în împrejurarea arătată mai sus, eu aveam 16 ani, el fiind mai în vârstă ca mine cu circa 11-12 ani. Deci avea 27-28 ani.
Gheorghe Gheorghiu a fost căsătorit cu fiica unei familii care avea o sifonărie. Se afla pe strada Balaban, în dealul oraşului Galaţi. În urma acestei căsătorii, s-au născut cele două fiice - Lica şi Tanţi (Constanţa).
Gheorghe Gheorghiu, devenit membru al Partidului Comunist, şi având activitate ilegală clandestină, venea deseor acasă după miezul nopţii. Această situaţie a creat o stare încordată în viaţa de familie. Nemulţumirea soţiei a ajuns la urechile Siguranţei, care a captat-o ca informatoare.
Când Gheorghiu a fost transferat din Galaţi la Dej, din ordinul directorului general al Atelierelor C.F.R., soţia sa nu a vrut să-l urmeze. Atunci s-a produs ruptura în căsătorie şi, mai apoi, divorţul.
Gh. Gheorghiu nu s-a mai recăsătorit. El şi-a iubit foarte mult soţia. Era o femeie frumoasă. Ea era conştientă de farmecul frumuseţii ei. Acest lucru a uşurat dorinţa Siguranţei de a se apropia de ea şi de a o determina să devină informatoare.
Părinţii soţiei munceau din greu la unitatea lor de îmbuteliat sifoane. Aceasta era unica lor posibilitate de existenţă.
Socrii lui Gheorghiu ţineau mult la el. ÎI adorau şi îi acceptau activitatea sa comunistă. Eforturile personale ale lui Gheorghiu şi ale socrilor lui de a o convinge pe fiica lor de dreptatea luptei lui au fost zadarnice.
În timpul trăit în închisori, în special în închisorile din Aiud şi Doftana şi în ultimii ani, 1943-1944, în lagărul din Tg. Jiu, nu a încetat să menţină legătura cu socrii săi, care s­-au ocupat de creşterea şi educaţia fetiţelor lui.
După 23 august 1944, Gheorghiu-Dej şi-a adus fiicele, care erau de acum fete mari, dar şi socrii, la Bucureşti, refăcându-şi astfel familia.
Soţia sa putea să vină de câte ori vroia să-şi vadă fetele şi părinţii, care trăiau sub acelaşi acoperiş cu Dej.
Nu cunosc nimic despre părinţii lui Dej. Din cele povestite de acesta, la Bârlad era o puternică organizaţie comunistă. Unii dintre fruntaşii acestei organizaţii erau prieteni ai tatălui său. Aceştia s-au apropiat de el, cultivându-i spiritul ideilor socialiste.
Părinţii săi, fiind oameni săraci, l-au determinat să meargă undeva la oraş să se facă meseriaş şi să-şi câştige singur pâinea cea de toate zilele. Astfel Dej a ajuns la Comăneşti devenind electrician. Acolo a intrat în mişcarea sindicală şi a participat la greva generală din 1920.
După această grevă a fost concediat.
Părăsind Comăneştiul a ajuns la Câmpina, unde a fost angajat ca electrician la una din rafinăriile din această localitate.
De câte ori mergea cu diferite treburi în Moldova, mergea regulat şi la Bârlad. Avea nostalgia locului unde s-a născut şi unde a copilărit. Aşa a fost cu putinţă, după mulţi ani, că prima întreprindere din ţară care trebuia să producă rulmenţi a fost construită la Bârlad.
Şi ţinând cont de nivelul cultural al Bârladului, a sprijinit construirea unui teatru dramatic acolo.
Avea prieteni şi la Bârlad, şi la Comăneşti, şi la Câmpina, nu mai vorbesc de prietenii săi din oraşul Galaţi.
Din când în când aceşti prieteni îl vizitau.
Prin anul 1931, absolvisem şcoala profesională de 4 ani şi devenisem calfa în meseria de turnător. Nu mai aveam nevoie de permisiunea nimănui să particip la activitatea sindicatului. Făceam parte din comisia culturală de tineret a sindicatului şi devenisem şeful tineretului sindical. În 1931, România intrase şi ea în criza economică care s-a întins până în 1933-34.
Tot în acel an, electricianul Gheorghiu, din dispoziţia directorului general al tuturor Atelierelor C.F.R. din ţară, a fost transferat din Galaţi la atelierele C.F.R.-Dej. În oraşul Dej, tehnicianul gălăţean a căpătat repede încrederea muncitorilor şi, mai ales a conducerii sindicatului. Aici, a reuşit să convingă muncitorii şi conducerea social-democrată a sindicatului să intre în grevă pe baza unui program de revendicări salariale dintre care cea mai importantă fiind îmbunătăţirea a condiţiilor de muncă. Drept urmare, Gh. Gheorghiu a fost concediat nemaiavând dreptul să fie angajat la niciunul din atelierele C.F.R. din ţară.
În această situaţie, conducerea de pe atunci a P.C.R., a hotărât să-l determine pe Gh. Gheorghiu, zis şi Dej, ca urmare a grevei ce a avut loc la Atelierele C.F.R. Dej, să intre în activitatea clandestină a mişcării sindicale ceferiste. Numele de Dej i-a fost adăugat de Siguranţa generală a statului, spre a-l deosebi de alţi militanţi ai sindicatelor ce purtau numele de Gheorghiu.
Ştiu că s-a hotărât înfiinţarea unei Comisii centrale sindicale C.F.R., al cărui secretar general a fost desemnat, din partea Conducerii Centrale P.C.R. - Gh. Gheorghiu- Dej. Din această Comisie faceau parte şi social-democraţi, printre care Bogătoiu, de la Atelierele C.F.R. Griviţa, Cristocea, de la Atelierele C.F.R. Braşov, Ilie Pintilie de la Atelierul C.F.R Iaşi, Picalschi de la Atelierele C.F.R. Paşcani, Petre Isăcescu, Constantin Mârza de la Atelierele C.F.R. Galaţi şi alţii. S-a realizat un front unic muncitoresc cu social-democraţii în această Comisie Centrală, aşa cum se hotărâse la Congresul P.C.R. care a avut loc în acel an, 1931.
Membrii acestei Comisii Centrale s-au deplasat în toate centrele ceferiste, acţionând pentru realizarea "frontului unic muncitoresc” în activitatea sindicatelor şi trecerea la luptă unită pentru revendicări economice şi sociale ale muncitorilor. Etapa memoriilor înaintate la conducerile administrative ale Atelierelor C.F.R. şi la Direcţia Generală din Bucureşti, trebuia să fie abandonată, fiindcă nu a dat rezultate.
Se preconiza trecerea la o fază superioară de luptă. Numai greva muncitorilor C.F.R. din toate atelierele din ţară mai putea să impună rezolvarea revendicărilor.
Primele greve de avertisment au avut loc la Griviţa- Bucureşti, apoi la Cluj, Iaşi, Galaţi şi alte Ateliere din ţară, culminând cu greva generală a muncitorilor din Atelierele C.F.R. din toată ţara. Cea mai sângeroasă înăbuşire a grevei a avut loc la Atelierele Griviţa-Bucureşti, cu mulţi morţi şi răniţi. Poziţia guvernului naţional-ţărănist a fost puternic zdruncinată. Acesta a fost nevoit să sisteze „curbele de sacrificiu” şi să renunţe la aplicarea „planului de la Geneva”.
Coordonatorul şi conducătorul pregătirii şi organizării grevelor din februarie 1933 la toate Atelierele C.F.R. din ţară a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, în calitate de secretar general al Comisiei Centrale ceferiste, formată din comunişti şi social-democraţi. Comisia avea ca sarcină prioritară, organizarea şi conducerea marilor acţiuni greviste ale muncitorilor din Atelierele C.F.R. din întreaga ţară. în aceste împrejurări s-au remarcat pentru prima dată deosebitele calităţi organizatorice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Trebuie remarcat faptul că de la declanşarea crizei econmice din 1929 până în 1933, au mai avut loc greve muncitoreşti: în Valea Jiului, la Lupeni unde au fost împuşcaţi mai mulţi muncitori; greve la întreprinderi metalurgice din Bucureşti şi din ţară, în întreprinderile textile din Buhuşi, greve ale petroliştilor.
Cele mai puternice şi mai bine organizate au fost însă cele ale muncitorilor din C.F.R., care au culminat în februarie 1933. Ele au avut şi un fond naţional mai precis conturat împotriva „planului de la Geneva”.
,,Planul de la Geneva” era planul băncilor elveţiene care acordaseră împrumuturi României la cererea Guvernului P.N.Ţ. Împrumuturile trebuiau rambursate o dată cu plata dobânzilor împovărătoare. De unde aşa numitele „curbe de sacrificiu” pentru populaţie şi controlul experţilor străini asupra politicii fiscale a Guvernului. Ceva asemănător cu ceea ce se întâmplă astăzi cu experţii F.M.I.
Grevele muncitorilor ceferişti şi masacrul de la Atelierele feroviare Griviţa-Bucureşti au zguduit nu numai România, ci şi întreaga omenire progresistă şi democrată, opinia publică din Europa.
Guvernul P.N.Ţ. a fost nevoit să sisteze „curbele de sacrificiu” şi să renunţe la „planul de la Geneva”. Experţii şi controlorii veniţi de peste graniţă au trebuit să plece de unde au venit, iar în noiembrie 1933, guvernul P.N.Ţ. a trebuit să demisioneze.
În zilele noastre, la mulţi ani de la eşuarea „planului de la Geneva”, se repetă, deşi în alte condiţii politice decât acelea de atunci, planurile Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale, care nu acordă împrumuturi României pe degeaba, ci în condiţii politice şi economice din ce in ce mai greu de suportat, mai înrobitoare.
Mi-a rămas întipărită în minte cum a fost cu putinţă ca adunarea generală a sindicatului din Atelierele C.F.R. Galaţi să hotărască intrarea în grevă în seara zilei de 15 februarie 1933 în condiţiile în care conducerea sindicatului era dominată de social-democraţi care nu erau de acord cu declanşarea grevei.
Despre poziţia social-democraţilor a fost înştiinţat Gheorghiu-Dej cu câteva zile înaintea convocării adunării generale a sindicatului. Gheorghiu-Dej a sosit la Galaţi fară să ştie Siguranţa din acest oraş. Discuţiile adunării generale atinseseră temperaturi foarte ridicate. Muncitorii, în mare majoritate, erau de acord cu intrarea în grevă (inclusiv muncitorii membri ai Partidului Social-Democrat), dar conducerea social-democrată, majoritară în conducerea sindicatului, se declara împotrivă. Se putea produce o ruptură între conducerea sindicatului şi această adunare.
S-a cerut şi s-a acceptat o pauză de 15 minute, pentru calmarea spiritelor şi încercarea de a se ajunge la o înţelegere. Conducătorii social-democraţi nu vroiau să cedeze. La redeschiderea şedinţei se anunţă că în sală se află Gheorghe Gheorghiu-Dej şi că doreşte să i se dea cuvântul. Această veste a produs o explozie de aplauze şi strigăte de simpatie pentru Gheorghiu. Social-democraţii din conducerea sindicatului au rămas stupefiaţi, de asemenea şi agenţii de Siguranţă care erau destul de numeroşi şi care erau postaţi pe scara ce ducea de la parter la etajul unu.
Sala sindicatului era arhiplină de muncitori. I se dă cuvântul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta prezintă situaţia în care muncesc şi trăiesc muncitorii ceferişti din toate Atelierele C.F.R. din ţară.
A vorbit despre guvernarea antimuncitorească şi antipopulară a Partidului Naţional Ţărănesc, despre înfeudarea economiei naţionale de către capitalul monopolist internaţional, despre „planul de la Geneva”. Singura armă la care trebuie să recurgem pentru sistarea „curbelor de sacrificiu”, pentru condiţii mai bune de muncă şi de viaţă, pentru obţinerea celor 12 permise gratuite de călătorie pe calea ferată, pentru plata orelor suplimentare, etc., etc., este greva.
S-a adresat conducerii sindicatului cu întrebarea:
-   Câte memorii a înaintat conducerea sindicatului, administraţiei Atelierelor C.F.R. Galaţi şi câte au fost trimise Direcţiei Generale a Atelierelor C.F.R. Bucureşti?
Răspunsul a fost:
-     Nici unul!
-   Dacă administraţia Atelierelor din Galaţi şi Direcţia Generală Bucureşti au fost surde la strigătele mizeriei şi durerii muncitorilor C.F.R, şi a familiilor acestora, ce putem face pentru a le destupa urechile ca să audă şi să înţeleagă această stare de lucruri şi să rezolve revendicările noastre juste?
Din sală, strigăte majoritare.
-   Grevă!
S-a pus la vot această propunere. S-a votat în unanimitate intrarea în grevă a Atelierelor C.F.R. Galaţi. După acest vot pozitiv, muncitorii au năvălit la tribună, îmbrăţişând pe conducătorii social-democraţi din conducerea sindicatului şi pe Gheorghiu-Dej.
Prezenţa lui Gheorghiu-Dej la această adunare generală a Sindicatului C.F.R. Galaţi a fost hotărâtoare. Frontul Unic Muncitoresc gălăţean s-a realizat, asigurându- se astfel unitatea de voinţă şi de acţiune în organizarea şi conducerea grevei ce a avut loc pe 16 februarie 1933.
In acordurile imnului "Internaţionala”, cântat de muncitori, Gheorghiu-Dej a ieşit din sală, a coborât scările spre ieşire, în stradă.
Agenţii de Siguranţă s-au retras pe trotuarul de vizavi de sediul sindicatului, fiind foarte agitaţi, Gh.-Dej trebuia să fie arestat. El sosise clandestin la adunarea generală a Sindicatului C.F.R. Galaţi. Siguranţa generală a statului l-a descoperit la Galaţi şi trebuia să-l aresteze, fiind periculos pentru Guvernul Naţional Ţărănesc.
Gheorghiu-Dej având în spate peste 1000 de muncitori s-a adresat agenţilor de Siguranţă:
-  Domnilor agenţi, ştiu că aveţi dispoziţie să mă arestaţi. Nu vrem să se producă o baie de sânge pe această stradă pe care merg muncitorii la muncă în Atelierele C.F.R. şi se întorc spre casele lor după o zi istovitoare. Cred că nici dv. nu doriţi acest lucru.
Agenţii s-au retras. Dej a fost înconjurat de muncitori. Era noapte, după miezul nopţii. Cum a dispărut Gh.-Dej din Galaţi, nu se ştie. Fapt este că el a ajuns nevătămat la Bucureşti, şi a declanşat greva muncitorilor C.F.R. de la Griviţa, care a fost înăbuşită în sânge de către Guvernul Naţional Ţărănesc în frunte cu primul-ministru Vaida- Voievod.
Armand Călinescu, adjunctul ministrului de Interne, a condus operaţiunile poliţieneşti şi militare împotriva muncitorilor de la Griviţa, şi din dispoziţia sa au fost arestaţi în noaptea de 14-15 februarie 1933, toţi „instigatorii” din ţară, fiind ridicaţi de la casele lor, în jur de 1600 muncitori. În aceeaşi noapte a fost arestat şi Gheorghiu-Dej. Guvernul şi-a făcut iluzia că decapitarea mişcării greviste, va conduce automat la stoparea luptei clasei muncitoare pentru libertate şi un trai mai bun. Din contră, grevele au continuat cu mai mare îndârjire, cerând eliberarea celor arestaţi.
Multe adunări şi mitinguri cetăţeneşti, care au avut loc atunci, au adoptat moţiuni adresate guvernului, moţiuni care exprimau solidaritatea cu lupta ceferiştilor şi cereau punerea lor în libertate.
După câte ştiu, şi cred că nu greşesc, grevele muncitoreşti care au avut loc în ţara noastră după sfârşitul primului război mondial, nu au fost organizate după indicaţii de la Moscova.
Grevele au fost pregătite de conducători care s-au ridicat din rândurile muncitorimii române. Elementele autohtone, „băştinaşii”, au organi2at şi condus acţiunile greviste ale muncitorilor şi nu alţii din afara ţării.
Gheorghiu-Dej cunoştea faptul că P.C.R. era socotit ca o secţie a Kominternului. Dar el facea permanent o diferenţă între conducerile P.C.R. care, în principal, nu trăiau în ţară, ci în străinătate - la Moscova, Praga sau Viena, şi conducerile organizaţiilor din ţară ale partidului care acţionau pe baza condiţiilor concrete din fabrici, uzine şi întreprinderi, „băştinaşii”.
totusipovestile.blogspot.com

Cinismul guvernantilor nu are limite


Foto: GHE.GHEORGHIU DEJ (1901-1965) SECRETAR GENERAL PCR

Pentru a amana  tragerea la raspundere a guvernantilor pentru situatia sinistra din toate punctele de vedere din tara, televiziunile au picat in capcana  impostorilor care au scos o noua teorie. Teoria este exprimata prin futurologi. Futurologii cu nume sonore care au spus chiar  acum 2 zile ca, presedintele care va scoate tara din haznaua cu cacat, s-a nascut in 2005 si va deveni presedinte in 2045, cand va incepe relansarea Romaniei.
Ati auzit o mai mare bataie de joc la adresa romanilor socotiti niste prosti? Ei fura totul din 1989 si noi vom incepe sa ne dezmortim dupa 2045!
Ce merita aceste canalii acum?
Eu nu stiu ce gandesc generatiile tinere si ce ii mai tine in tara?
Ce folos ca ni se spune ca avem cresterea cea mai mare economica dintre toate tarile din Europa:))
Leafa noastra cat este ? Minuscula !
Facand parte din generatia care a pus ochii pe conducatorul de atunci Ghe.Gheorghiu.Dej  nu pot sa nu apreciez  la nivelul de atunci, corectitudinea in scoli, locuri de munca, progresul pe scara sociala. Eu nu stiam de abuzurile  comunistilor veniti la putere, cate ceva am aflat de la tv. in 1968(de Lucretiu Patrascanu si altii),despre anchete si procese trucate cu toate ca si tata a fost in ancheta 3 ani intre 1956-1959, nu am fost constienta de importanta lor.
La moartea lui Ghe.Ghe.Dej, cand am mers la scoala 2 vecine plangeau la coltul strazii de se scutura camesa pe ele si cand le-am intrebat ce au patit mi-au spus in hohote ca, a murit Ghe.Ghe.Dej.
Cand am ajuns la scoala era liniste si doar tabloul cu portretul lui Ghe.Ghe.Dej de deasupra catedrei avea o banda neagra. Nimeni nu a spus nimic si nici profesorii nu au tinut un moment de reculegere.
Apoi s-a auzit ca a fost iradiat dupa vizita la rusi cand, a fost cazat la un hotel la 25 km de Moscova separat de alti conducatori comunisti.
Din 1964 a luat hotararea sa nu mai permita abuzurile impuse dupa razboi de URSS privind platirea despagubirii de razboi, in calitate de tara perdanta, pe termen nelimitat a averii tarii. De acolo i s-a tras.
In 1965  am stat la nunta unei vecine cu alte persoane la poarta miresei si spuneau ca Ghe.Ghe.Dej avea ca iubita pe Angela Moldovan  pentru ca, la nunta pe banda de magnetofon se canta cantecul recent lansat "Bundita", si spuneau ele cum ca, numai ea Angela Moldovan, a adus din America unde fusese in turneu, o masina americana tocmai ca o iubea Ghe.Ghe.Dej, ceea ce nu s-a permis altor artisti.
Mai tarziu dupa ce am cumparat radio"Gloria", la Europa Libera am aflat ca era betiv, ca bea vin(pana cadea sub masa la chefuri), curvar(dar era divortat), ca in puscarie fiind coleg cu Ceausescu acesta  ii fusese "Niculina". Eu atunci nu am inteles decat ca i-a fost sluga lui Ghe.Ghe.Dej  despre care se spunea ca era destept, fusese lider de sindicat la CFR, in timp ce Ceausescu era socotit prost in asa fel incat, Ion Ghe.Maurer l-a propus la moartea lui Dej,  Secretar General al PCR ca sa-l manevreze. Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Dupa 1989 am aflat ce a insemnat "Niculina" Ceausescu, pentru Ghe.Gheorghiu Dej:))).
Ghe.Ghe.Dej supranumit Stalin al Romaniei, soldat credincios al lui Stalin pus in locul Anei Pauker pentru ca era evreica. Stiti lozinca:"Ana, Luca si cu Dej baga spaima in burgheji".
Dar pe vremea lui, romanii mai aveau o speranta, sa cada regimul comunist si atunci vom trai mai bine, dar in general lumea era multumita, primeau apartamente, aveau servici, deci un venit stabil ceea ce era important pentru fiecare.
In concluzie  vad ca,  BUNASTAREA NOASTRA SE AMANA LA PASTELE CAILOR, si cand ma uit in urma un reper este pentru mine Ghe.Ghe.Dej, pe care am pus ochii si nu am simtit cu toate ca, traiam pe pielea mea prin anchetele si frustrarile impuse tatalui meu, abuzurile politicii comuniste.
Am mai scris despre asta si nu vreau sa va plictisesc.
Ori ne luam inima in dinti si schimbam  foaia cu aceste bestii criminale care, ne arunca in deznadejde ca nu vom mai apuca vremurile de incepere timida a unei bunastari  vazuta ca FATA MORGANA, ori stam si ne  ducem, crucea, rugandu-ne la o viata mai buna, inconjurand bisericile in genunchi si cu cururile in sus.
Totul depinde numai de noi. Sa nu credem in futurologii mincinosi, pusi sa ne manevreze de catre guvernanti, ca acestia sa-si faca cheful de a jefui tara pana la ultima picatura, de catre canaliile mafiote actuale si viitoare.
Imi asum fiecare cuvant si nu sterg nimic.