Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 4 octombrie 2014

:)

of 60 Previous | Next

Cuib colibri


Sfanta lasitate romaneasca



Damian Ureche - SFÎNTĂ LAŞITATE ROMÂNEASCĂ

Să loviţi în mine
Cînd împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.

Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plînsul meu cîntaţi-l
Doar în limba rusă!

Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mîinile în şolduri -
Sfîntă laşitate românească!

Şi de-atîta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfîntă laşitate românească!

Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sînul tău să sugă -
Sfîntă laşitate românească!

Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atîta să iubească,
Nu mai ştie omul cîte-ndură -
Sfîntă laşitate românească!

Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfîntă laşitate românească!

De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfîntă laşitate românească!

Sa fim luptatori



Ca boul sanatos, luptator, trebuie sa fim noi

Imaginea de mai sus trebuie sa ne reprezinte pe noi, poporul roman. Suntem puternici si trebuie sa dam de pamant cu cel care a venit, pentru a ne distruge. Sa-l distrugem noi pe el.
Vedeti boul sanatos cum lupta sa-l apere de la devorare pe cel ranit de catre leu.

Asta este parerea mea privitor la alegerile prezidentiale din aceasta toamna.
Indiferent care va fi rezultatul alegerilor privitor la invingator, rezultatul este acelasi.  Nici daca unul din cei   13  ar iesi invangator, ar fi  fara nici un folos, nici al 14-lea  nu ar fi mai breaz. Oricare dintre aceste personaje de balci, s-ar bucura de increderea noastra intr-o mai mare masura ca ceilalti, tot un impotent politic ar fi.
Viata noastra trebuie schimbata radical, fara mila si daca MAFIOTII nu vor sa plece de bunavoie, trebuie actionat prin orice mijloace care, ii mai poate urni de pe  capul nostru.
Sa fim nemilosi asa cum sunt si ei cu noi. Nu-i impresioneaza si nu le starneste mila, nici bolnavii muribunzi din  spitale, nici saracia si satele indepartate unde  procentul analfabetismului este de aproape 100%,  nici plansetul celor care se culca cu burtile goale in timp ce aceste creaturi ale intunericului adica ale iadului, apar vesnic la tv. cu cururile si cefele tot mai grase,  pe fatam cu un zambet labartat si autosatisfacut si ne  dau sfaturi pe care sa si le agate de coada(cea din fata), ca noua nu ne foloseste la nimic, nu ne tin de foame, de tratament  vindecator si nici de buna dispozitie. De aceea sunt atatea scene violente, de sinucideri, de depresii. Pentru ca oamenii nu vad nici o perspectiva si  decat sa incerce sa lupte luand taurul de coarne, abandoneaza viata.
Fiind generatia de dupa razboi am trait intre cei care au facut RAZBOIUL SI AM VAZUT STAREA LOR PSIHICA. ERAU ORICAND GATA DE LUPTA, LUPTA ESTE UN  MOD DE VIATA.
PENTRU NOI CEI 20 DE MILIOANE DE ROMANI CONTRA ACESTOR SACALI CARE NE  CRAVASAZA PANA LA MOARTE, LUPTA VA FI SCURTA DAR FOLOSITOARE CA, ULTIMA  ACTIUNE.
Actiune a celor deznadajduiti, care nu vad nici un viitor, nici pentru urmasii lor. De ce numai urmasii acestor canalii, prosti  si saraci cu duhul, sa fie luminos? Copii nostrii ce au, sunt frumosi, destepti si plini de calitati. Uitati-va la cei care ar voi sa ne calareasca in continuare. Copii care daca nu ar fi fost progeniturile  cui sunt, ar fi buni de spalat WC-uri, de maturat strada, sau nici atata.
Noi nu ne cerem decat drepturile de stapani pe aceste meleaguri de mii de ani, care am delegat unor  neispraviti, hoti si mincinosi administrarea tarii ca slugi ale noastre, retribuiti  mai mult decat onorabil de catre noi, nu ca stapani ai bogatiilor tari si nici noi nu suntem sclavii lor. Sa-i alungam cat mai repede din  locurile caldute, asta este singura scapare pentru noi. Cromwell Lord Protector, unde iti este urmasul ???? Avem mai mult ca oricand, nevoie de el.

:)))


Coafor



Salonul lui Ionică – coaforul Casei Regale


Casa regală din Romania, asemeni tuturor caselor regale europene,  a oferit de-a lungul timpului diferitor firme sau persoane calitatea de “Furnizor al casei regale” în  semn de înalta apreciere al produselor sau serviciilor oferite. Dreptul de a inscripţiona însemnul de “Furnizor al casei regale”  era o mare mândrie, aducea faimă şi...clienţi.
Astăzi vom vorbi despre unul dintre aceşti maeştrii – despre Ionică – coaforul Curţii Regale. Şi vom arunca o privire în saloanele lui  de coafura din imediata vecinătate a hotelului Athenee Palace. Salon care atrăgea în perioada interbelică tot ceea ce Bucureştiul avea mai select: “doamne, domnişoare, domni şi ...«don juani».”
Ionica coaforul casei regale
Fotografie din salonul de coafură 
Patronul saloanelor era celebrul Ionică Oprişan, cel care a avut cintea de a fi, după cum singur se recomanda, “coaforul a trei generaţii din Casa noastra domnitoare”. El e cel care, în fiecare zi de miercuri, îl tundea pe M.S.Regele Mihai. Dar să pătrundem în saloanele de coafura ale lui Ionică Oprişan, conduşi de către Ion Tik şi de Al. Stefănescu, reporterul respectiv fotograful săptămânalului “Ilustraţiunea Româna” din anul... 1929:

ÎN SALOANELE LUI IONICĂ

Clientela devotată îşi alege întotdeauna lucrătorul, lucrătoarea şi manichiureza,pentru că fiecare ţine ca personalul să-i cunoască gusturile, obiceiurile şi câteodată metehnele. De aceea cea mai grea problemă pentru o cucoana care ţine la aceasta preferinţă, este să-şi capete «rândul» în aşa fel încât să fie serviţi de personalul care-o cunoaşte.

Lucrătoarele, lucrătorii, «maeştrii» şi manichiurezele, au la rândul lor, aceiaşi
socoteală, ducând în surdină adevărate lupte când vreunul «răpeşte» clientul
celuilalt. Aceste mici şi nevinovate lupte sunt singurele fricţiuni pe care şi le
pot face discipolii de toată mâna ai maestrului Ionică.

Ionica coaforul casei regale
Maestrul Ionică Oprişan coafând
În salon este un dute vino interminabil, simpatic şi parfumat de cucoane
în neastâmpărul «rândului care nu mai vine», de domnişoare radioase de ceea ce a săvârşit arta maeştrilor coafori ; de elegante care revin pentru a rectifica o «ondolă» lăsata prea mult pe sprânceană sau caţiva perişori scăpaţi din smulsoarea «pensetei»; de «donjuani» proaspăt bărbieriţi care întârzie explorând reflexul multiplu al oglinzilor plin de capete zâmbitoare şi de ochi înfierbântaşi de dogoarea aparatelor de uscat părul.

În aşteptare, cucoanele îşi povestesc  întâmplările mondene, cancanurile spectaculoase ale saloanelor, necazurile croitoreselor neînţelegătoare,
sau încăpăţânarea modistelor care nu «şarjează» suficient «pointa»
sezonului. Două domnişoare povestesc unei manichiureze ultima moda a unghiilor: lac colorat dupa toaleta pe care o îmbraci: roşu, verde, galben, albastru, violet. Apoi, desene pe unghii, sub lac... Manichiureza face ochii
mari, mirată de o asemenea năzdrăvănie.

- A devenit şi manichiura prea monotonă - spuse una din Domnişoare; de aceia inovatorii occidentului au găsit şi în această materie ceva de schimbat...

Într’un colţ, un soviet de lucrători frizeri, select şi discret, discută în şoapte.
Din când în când, ucenice sprintene înveşmântate în alb, muta mesele
manichiurezelor, încărcate cu sticluţe, foarfeci, pile şi alifii.
Domnişoara Otilia, casieriţa, care, pentru anumite cliente este şi maestra
“ondolelor permanente" supraveghează, discret, lucrul. 0 cucoana i
se plânge că ondolele din negre cum erau au devenit prea castanii. Îi cere sfatul şi Domnişoara Otilia între două zămbete şi câteva şoapte rezolvă această tulburătoare problemă.”

DOMNUL COSTICĂ

Ionica coaforul casei regale
Decanul..Costică
Cel mai versat dintre «maeştrii» şi cel mai vechi dintre colaboratorii lui Ionică, pe care cucoanele îl caută ca pe iarba de leac, este Costică, decanul salonului.
Stăpân pe meştesugul pe care l'a ridicat la rangul unei adevărate arte, Costică, «decanul», îşi împarte orele cu zgârcenia profesioniştilor supraîncărcaţi de clientelă.
Lucrează încet, tacticos, un lucru de migală pe care numai femeile cochete
îl înţeleg şi pe care numai ochiul rafinat al elegantelor îl apreciază cum se cuvine.
- Costică, mai repede, ceva «rasol» - îi şopteşte  Domnişoara B.nerăbdătoare.
Atunci, Costică se supără, face o mutră acră şi răspunde :
- Degeaba ai venit Domnişoară ; sunt altele care aşteaptă de 3, 4 ceasuri.

Adeseori colegii şi clientele îl consultă asupra feluritelor «probleme de
specialitate» pe care «decanul» le rezolvă cu dexteritatea omului stăpân pe cunoştinţele sale.
Pentru cele mai ciudate şi mai capricioase gusturi, pentru cele mai «dificile» dintre cliente, Costică este «salvatorul»; de aceia, câteodată, absenţa lui
Costică echivalează cu o adevărată nenorocire.”

MANICHIURA «PENTRU DOMNI SI DOAMNE»

“La măsuţele lor încărcate cu mici instrumente tăioase, Domnişoarele manichiureze, fac puntea de unire între cele două saloane rezervate celor două sexe: bărbaţi şi femei.
Când n'au de lucru, îşi fac socoteala bacşişurilor şi cotidiana constatare că... bărbaţii sunt mai galanţi decât cucoanele. Cu toate acestea, ele preferă cucoanele, pentru că sunt mai dispuse să le asculte istorioarele, amărăciunile, bucuriile, poveştile de dragoste şi necazurile... profesionale.
Dimpotrivă, Domnii nu ascultă ci povestesc ei din viaţa lor, uneori glume
care se sfârşesc cu câte o mica tăietura şi câtiva stropi de sânge pe cari manichiurista cât ai clipi din ochi îi înăbuşă cu “creionul alb" gata pregătit pentru asemenea accidente.

Ionica coaforul casei regale
Manichiuristele...
Una, Domnişoara Marie, este o adevărată artistă în meşteşugul aranjării unghiilor. Lucrează conştiincios, atent şi pe deasupra povesteşte frumos şi chiar cu oarecare talent întâmplări şi fapte. A fost cândva nevasta unui industriaş şi astăzi are o fetiţa la şcoală. Pentru ea munceşte cât e ziua de mare şi pentru ea se trudeşte ca să rămână în stima patronului şi a clientelei.
Nu prea se amestecă în treburile celorlalte colege, pentru că şi meseria
asta, ca mai toate, nu este lipsită de invidie, de intrigării şi de nimicuri. Alta,
Katiuşa, şi-a făcut faima prin zgârcenia şi spiritul de economie excesiv şi necunoscut unor asemenea breslaşe. Apoi Anişoara, cea mai veche dintre lucrătoare. Lizica, taciturnă şi speriată de surprizele foarfecelui ascuţit, care poate face buclucuri ; în sfârşit o altă blondă vorbăreaţă şi simpatică care oboseşte povestind în aşa fel ca clientul să nu simtă timpul pierdut într’o asemenea migăloasă operaţie...”

DOMNIŞOARA CLARA

Dar dintre toate, cea mai interesantă este Domnişoara Clara, care cu o îndemânare de pictor vopseşte părul cucoanelor şi smulge sprâncenele Domnişoarelor...
Înveşmântată într'un halat negru, cu pensule şi cu vopsele, Domnişoara
Clara, săvârşeste cu iuţeala unui adevărat scamator, toate transformările imaginabile: dintr-un păr negru, ca fundul ciaunului, scoate un păr galben ca aurul sau roşu ca cărămida; dintr-un păr blond ca beteala porumbului, face unul castaniu, roşu sau negru, ca păcatul, dupa gustul şi capriciul clientei...
Domnişoara Clara este o artistă care face chiar ceva mai mult: ascunde în
trăsături repezi de vopsea fină, ghioceii părului care mijesc, impertinent, adeseori chiar înainte de vreme....

Arta vopsitului este intimă şi grea. De aceia cucoanele nu prea îngăduie
indiscreţii şi mâini nepricepute. De acolo şi «celebritatea» Domnişoarei Clara, pe care o vezi intrând şi ieşind, transpirată din cabina magică!

Misterele cabinei sunt multe şi vai de faima salonului dacă Domnişoara
Clara ar fi o guralivă cum sunt atâtea altele! Artă - discreţie şi vopsea bună:
iată deviza acestei specialiste.

Ionica coaforul casei regale
Aparate de uscat părul
Ici şi colo, se mai aude câte un protest în fundul cabinei : nu e nuanţa
mea ! Mai închis ! Mai deschis! Bărbatu meu nu ma lasă aşa oachesă cum sunt,cu părul bălan din cale afară! Vrei sa divorţeze bărbatu-meu din cauza părului? Dar maestra ştie repede să satisfacă orice obiecţiune, pentru că pensulele şi vopseaua îi permit să săvârşească toate minunile...
O doamnă lăudând talentul Domnişoarei Clara, povestea ceea ce i s'a întâmplat,odată, într’un alt salon ..
- Eu aveam părul blond. Mi l’am făcut negru ca pana corbului şi multă vreme mă duceam la domnişoara X de mi-l vopsea aşa cum doream. Într’o zi,
domnişoara distrată, mi l'a făcut roşu - un roşu aprins de cerneală. Şi cum eram grăbită, m'am dus aşa într’un salon unde cucoanele au râs de mine şi una mai răutăcioasă mi-a spus : Draga mea, balul mascat începe diseara la Eforie,nici într’un caz aici....
Am plâns de supărare şi-o săptămâna întreagă nu mi-am revenit în fire...”

SMULSUL SPRÂNCENELOR...

Cea mai recentă inovaţiune : smulsul sprâncenelor. Operaţiunea se numeşte în limbajul cucoanelor «depilaţie».

Părul este smuls în aşa fel încât să rămână o suviţă subţire de sprânceană
întocmai ca o urmă de creion Conté. Operaţiunea se face cu ajutorul pensetei - un cleştişor de tortură, într’o cabina unde se aud, câteodată, ecourile înăbuşite ale simpaticului supliciu. Este interesant să vezi o domnişoară cu sprâncenele mari şi stufoase, ieşind din cabina supliciului, jumulită, ca un pui de găină. Dar moda, năbădăioasa modă, nu ţine seama de nimic atunci când îşi propune să păşească biruitoare...

O cucoană trecută de mult de vârsta tinereţei, căreia vopseaua de păr, aburul
şi dentistul  o menţine în rândul celora «între doua vârste», - îmi povestea
ce a păţit, într'un oraş de provincie, acum câteva luni:

Imaginează-ţi Domnule că nevoită să stau câtva timp la o rudă a mea,
în provincie, a trebuit să cer manichiurezei să-mi facă ţi depilaţie....
Manichiureza s'a executat. Dar neştiind bine despre ce este vorba mi-a
smuls sprâncenele cu totul. Când m'am privit în oglindă, eram... un monstru.
Cum aveam un proces la tribunal, am fost nevoită să-mi fac doua sprâncene cu un creion din acela cu care se grimează artiştii. La sedinţă, căldurî tropicală.Mă apăram singură într’un proces. La un moment dat magistraţii şi avocaţii isbucniră într’un râs inexplicabil. La început am crezut că am spus vre-o prostie.Dar în cele din urma am văzut pe batista cu care'mi ştergeam sudoarea, ambele sprâncene sub forma unei paste negre care'mi mânjise faţa.
Am fugit, am plăns şi am pierdut procesul.

Mi-am amintit aceastä păţanie vazând în laboratorul lui Ionică o Doamnă
cu înfăţişarea respectabilă care cerea cu insistenţă «rândul» pentru.... o şedinţă de smuls sprâncenele. Dar aici sunt specialiste şi pericolul este inexistent...”

ONDOLE PERMANENTE...

Ionica coaforul casei regale
Otilia ...maestra "ondolelor permanente"
“În faţa unei oglinzi în care becurile scaldă o mare de lumină, clientele
poartă în cap un nesfârşit număr de tuburi legate cu fire electrice.
Frumoasele capete au înfăţişarea unor arici monstruoşi. Altele îi introduc
capul în întregime în nişte saci încălziţi cu electricitate pentru a usca părul.
Aparatele de «ondole permanente» sunt cele mai perfecţionate ; dar întrebuinţarea lor presupune oarecari cunoştinţe şi de aceea pentru asemenea lucrări intervine lonică, în persoană. Maestra titulară a acestei aparaturi, este Domnişoara Otilia care face şi oficiul de casieriţă şi care cu aceiaşi dexteritate cu care numără banii manipulează şi ondolele electrice.

- Dar de ce se numesc “permanente” ?
- Pentru ca, spre deosebire de «ondolele de apă», făcute cu mâna, ondolele
electrice ţin multă vreme, cinci-şase luni...

Ionica coaforul casei regale
Copiii...tunşi călare
În treacăt, Domnişoara Otilia îmi făcu un curs de ondole, arătându'mi importanţa lor in estetica şi frumuseţea părului...
Un lucrător îmi explică apoi mecanismul aparatelor de uscat părul - săculeţii aceia în care cucoanele îşi introduc capul cum îşi ascunde struţul capul
în nisip. Căldură electrică. Înteleg. Dar când se face prea cald...
- Facem rece cu acest buton.
- Atunci, adăugai eu, o poetă cu ajutorul aparatului d-tale poate fi când
la ecuator când la polul nord...

Am mulşumit lui lonică şi Domnişoarei Otilia pentru că mi-au îngăduit excursia
în «laboratorul» încărcat cu aparate şi cu vapori de parfum şi am luat-o
razna, pe calea Victoriei, să văd cum îşi poartă elegantele noastre spleenul şi fantezia mantourilor de toamnă”.



Sursa: articolul “Într’o zi la Ionică” semnat Ion Tik, fotograf Al. Stefănescu apărut în Ilustraţiunea română” numărul din 12 decembrie 1929 
deieri-deazi.blogspot.com

vineri, 3 octombrie 2014

Rolul Mafiei Americane



Rolul Mafiei Americane in luptele sindicale pentru drepturi

Foto Al Capone.
Reprosurile dvs. referitor la Mafia Americana sunt justificate.
Bineanteles ca Mafia lua o parte din cotizatii si lasa si Sindicatelor o suma indestulatoare. Ati vazut cum a disparut Hoffa seful Sindicatului Camionagiilor cu 1.500.000 de membrii, ca a bagat mana in cotizatii pana la umar. DAR SA NU UITAM CA IN LUNGILE LUNI DE GREVA, PENTRU OBTINEREA UNOR DREPTURI CARE, FARA AJUTORUL MAFIEI NU PUTEAU FI OBTINURTE, Mafia AMERICANA sustinea sindicalistii de milioane de oameni  cu salariul nestirbit. Sindicalistii isi luatu banii ca si cum ar fi muncit si la final oricat era de indepartata iesirea din greva, obtineau si toate drepturile cerute.
Apropo, am vazut la tv. ca la intalnirea cu "oamenii de afaceri" de la Cotroceni era SI UN SEF DE  SINDICAT CARE SE BATEA CU CARAMIDA IN PIEPT CA, APARA DREPTURILE OAMENILOR MUNCII SI ACUM APARA DREPTUL PARASUTISTEI DE SERVICIU, de a candida la functia suprema in stat.
Cum credeti ca acesti impostori apara drepturile noastre ? Credeti ca MAFIOTII ADEVARATI AR FI ACCEPTAT SA SUGA MOPUL UNEI ....Ce nu au mai vazut femei cu kilometrajul dat peste cap?
Eu m-am rezumat in  articolul in care am amintit si rolul MAFIEI AMERICANE, in structurarea sindicatelor si obtinerea prin forta a unor drepturi elementare, pe care noi nu le avem in Romania nici acum. Numai MAFIA prin structura militarizata a putut pune pe labe,  pofta de imbogatire a marilor  industriasi americani.
Vorba din trecutul comunist:"Asa s-a calit otelul", nimic nu a venit pe tava fara lupta dar, o organizatie ca Mafia prin violenta a impus progresul, pentru oamenii fara aparare. Va spun sigur ca  sindicalistii si angajatii din domeniul constructiilor, fieful Mafiei, iubeau MAFIA si sareau in apararea ei cand era nevoie si totul nu este asa cum vor unii sa para.
De aceea spun ca in Romania daca vor matura la cosul de gunoi al istoriei aceste  lepadaturi, care ne fura toul si de care trebuie sa ne rusinam, vom reusi sa luam totul de la zero cu o conducere noua, hotarata si  impunerea legilor si a bunului simt, fara nici un fel de rabat.Daca nici atunci cand prin sacrificii de sange nu vom intelege ca viata este scurta si nu se merita sa o punem la picioarele tuturor lichelelor fara scrupule, pentru inca o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, vom ajunge iar de unde am plecat si prin violenta si sange daca nu vom obosi,  o vom  lua de la 0.
Printr-o lupta scurta, sa facem in asa fel incat sa ne simtim bine in propria noastra tara si sa ne bucuram de bogatiile ei.Ce ziceti ? Sa ne mobilizam ?????

Nu mai are balta peste !!!:)))


Foto: Revolutia franceza.
Aseara am auzit  spusele unui ziarist"celebru " american care foarte vesel ne spunea ca, nu trebuie sa privim la tarile dezvoltate si pasamite sa ne traim in ignoranta saracia  noi toti si canaliile sa fure totul, daca se poate si  norii de pe cer, pentru a nu ne bucura nici de ploaie.
Aceste cuvinte m-au lovit ca o maciuca in cap, pentru ca tot asa ne spuneau comunistii prin profesorii de la scoala, in anii 1950-1960, sa nu ne uitam in curtea altuia ca tarile bogate si dezvoltate ale Europei mai ales,  au aceste bogatii pentru ca au cucerit(au furat)  continente si au saracit popoare de-a lungul vremurilor si de acolo au  bogatii si aur si de acolo mai trag foloase si acum din tarile pe care le stapanesc inca. Asa ca se merge si acum  in  2014 pe indoctrinarea si prostirea neamului nostru in saracie si mizerie apeland la cozile de topor precum acest imbecil de ziarist american. Noi poporul roman nu am suferit destul, dupa urma tuturor  care ne-au furat din tara si  de aiurea, mai avem de tras inca cateva sute de ani ?
Mari nemernici aceste fosile ale umanitatii dezlantuite in rele si se vede clar cum incet, incet ca niste serpi ne strecoara in suflet  supusenia, automultumirea cu nimic si vorba noastra straveche "daca asa vrea Dumnezeu" sa ne calauzeasca pana in mormant. Sa le fie rusine si acestor magari in frunte cu  Micul Titulescu, marele Idiot despre care procurorul Panait Cristian  a spus  odata cu ultima suflare ca, el este vinovatul.
Ce mai, oameni buni sa fim pregatiti pentru ca, cu  astia nu-i de gluma si daca ii tinem in continuare in spatele nostru, nu mai avem mult si  neamul nostru va fi desfiintat prin plecarea romanilor in bejenie, prin foamete, prin boli netratate din lipsa banilor mancati cu furca de ei, nesatulii zilelor noastre care trebuiesc  anihilati din  viata Romaniei, cea mai bogata tara din Europa dar, vanduta acestor cozi de topor din  Europa si emisarilor lor, care au trecut Oceanul Atlantic pe banii nostrii, pentru a ne prosti. Sa fim demni asa cum ne sade bine si sa le bagam mintile in capetele lor seci, care  ne privesc cu dispret ca, aici nu mai este sat fara caini. Caini ciobanesti, trebuie sa fim toti si sa-i alungam muscand halci intregi din curul lor gras, nemuncit, bine hranit si plin de flatulatii imputite.

:)))


Eliza la Porta



O româncă – vedetă a filmului mut: Eliza la Porta


Eliza la Porta
în "Realitatea ilustrată"
Un articol de spre o altă actriţă uitată din perioada interbelică. O actriţă care a avut o cariera relativ scurtă dar plină de strălucire în lumea filmului mut: Eliza la Porta (sau Elizza la Porta).
Frumoasa brunetă nascută în Craiova (1 martie 1902) – pe numele adevărat Eliza Streinu – a apărut pentru prima dată pe pânza cinematografelor în anul 1926 în tragedia  “Studentul de la Praga” – în rolul “vânzătoarei de flori Lydischka” – alături de doi actori celebri ai epocii: Conrad Veidt şi Werner KrausDespre perioada debutului ne povesteşte chiar Eliza Streinu într-un miniinterviu publicat de Titus Nestor în revista “Realitatea ilustrată”:

În ultimul timp numeroşi cititori ne-au cerut amănunte asupra personalităţii artistei Eliza la Poarta, şi foarte mulţi dintre ei nici nu ştiu că această vedetă a ecranului european ne este compatrioată.
Eliza la Porta în 1928
ELIZA STREINU s'a născut în cetatea banilor, Craiova, acum 23 de ani. Tatăl ei era intendent al teatrului din acest oraş. Fiind din primii ani ai copilăriei în contact cu viaţa teatrală, Eliza simte o deosebită atragere către viaţa artistică. La 14 ani şi jumătate, tânăra Eliza Streinu este primită la conservator, clasa dra- matică. După doi ani debutează pe scenă, într'un rol mic. Dar pe cât de mic îi era rolul, pe atât de mare îi era fericirea, căci visul i se implinise.
În urmă însă, părăsi teatrul, pentru a pleca în Germania cu soţul ei, La Porta. După un an, rămâne văduvă, cu o drăgălaşă fetiţă. Lipsită de mijloace, Eliza la Porta debută în cinematograf, care o interesa. Străină, necunoscută de nimeni, obţinea doar mici roluri de figuraţie. Dar această tânără şi muncitoare fiică a Craiovei, avea un alt destin:
“Soarta mea – povesteşte ea - a fost decisă de un autobuz, care întârziase cu două minute. Aşteptam în staţie şi în acest timp eram observată, fără ştirea mea, de un cunoscut artist de cinematograf. Autobuzul sosi şi plecă mai departe fără mine.Între timp domnul acela intrase în vorbă cu mine şi mă rugase să-l însoţesc până la o casă de filme, care căuta de mai multe săptămâni, tocmai tipul pe care-l încarnam eu.”
Eliza Streinu
alias Elizza la Porta
Era vorba de filmul << Studentul din Praga>>. Într'adevăr, Eliza la Porta joacă primul ei mare rol în această puternică tragedie alături de marii Conrad Veidt şi Werner Kraus. La reprezentarea acestui film la Berlin, întreaga presă a adus elogii tinerei interprete a tigăncii din <>. Cu acest film, Eliza la Porta cucereşte pe deplin locul de stea a ecranului. Rolurile se succed unul după altul şi succesele se perindă. Acum un an, frumoasa olteancă s'a recăsătorit cu Gustav Froelich (notă: de fapt era vorba de Siegfried Pinkus), o vedetă a ecranului şi el.
Alături de Maria Florescu, Yonell, Mihalescu, Genici Missirio, Genica Atanasiu, Pola Illery, Eliza la Porta face cinste tării sale şi ne arată că în străinătate, avem artişti buni, nu numai de teatru, ci şi de cinematograf.”
A urmat – în perioada 1926-1930 - o serie importantă de roluri de filme germane, în marea majoritate melodrame: Der Herr der Nacht (1926), Die Sporckschen Jäger (1926), Schenk mir das Leben (1926), Die Frauengasse von Algier (1926), Laster der Menschheit (1927), Das Recht zu leben (1927), Der Kampf des Donald Westhof (1927), Das Spielzeug schöner Frauen (1927), Die Hölle der Jungfrauen (1927), Leichte Kavallerie (1927), Casanovas Erbe (1928), Robert und Bertram (1928), Anastasia, die falsche Zarentochter (1928), Das Recht der Ungeborenen (1929), Engel im Séparée - Mädchen in Gefahr (1929), Fundvogel (1930), Großstadtpiraten (1930).
În tragedia
Die Sporckschen Jäger (1926)
alături de Walter Rilla
 Cariera Elizei la Porta a intrat în declin – asemeni carierei  multor alte vedete ale filmului mut – odată cu apariţia filmului sonor. Antisemitismul din Germania acelor ani  şi-a pus şi el amprenta asupra destinului acestei frumoase şi talentate actriţe: soţul ei – Siegfried Pinkus a fost exclus din cinematografie în anul 1933 datorită originii sale evreieşti. Ca urmare familia actriţei a emigrat – în anul 1940 - în Statele Unite ale Americii. După o periadă în care au locuit la New York – cei doi s-au stabilit la Los Angeles. Cu toată apropierea de Hollywood, frumoasa actriţă nu a mai apărut niciodată în faţa camerelor de filmat.
Eliza la Porta (devenita Pinkus) a murit în 15 noiembrie 1997, la vârsta de 95 de ani, în casa ei din California şi a fost înmormântata în "Hollywood Forever Cemetery".
Sursa: articolul "Eliza la Porta" - semnat Titus Nestor - apărut în numărul din 16 martie 1929 al revistei "Realitatea ilustrată" - din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com

joi, 2 octombrie 2014

Cissie

UKIP

Sa ne recucerim demnitatea



Sa ne recucerim demnitatea si sa aruncam balastul peste bord


Imi este greu in calitatea mea de nationalist sa  iau apararea celor care indemnati fiind de  cei naraviti in rele si delatiune, strica din interiorul societatii civile viitorul corect al unor persoane mai tinere si mai purii de ambele sexe dar, cu o educatie precara si nefinalizata de catre familie.
Asa cum pasarea de mai sus, poate lovita intentionat in fata are  catarea ciocului stramba, asa si aceste gunoaie care numai prin aprobarea de catre cei platiti de noi sa-i potoleasca constituie masini de infractionalitate permanenta.Pe teritoriul Romaniei, probabil in  comunitatile civile, astfel de cazuri sunt rare, dar unde sunt fac prapad si arata pentru ce platim noi bani, pentru cei care sunt ca niste  capuse, lipite de trupul romanilor dar, nimeni nu are curajul sa priveasca adevarul in fata.
Trebuie sa renuntam la directivele UE cum  ca, trebuie sa dam  maxima atentie si  posibilitatile  locative si financiare, celor care la prima vedere atrag atentia, printr-un comportament de  oameni din comuna primitiva.
Spun ferm ca  autoritatile statului, nu mai trebuie sa ocroteasca in detrimentul romanilor scosi in  strada pentru vini inventate, sau pentru neplata unor mici sume  provenite din rate neplatite dar, cu  justificari corecte pentru aceste fiinte dezumanizate, rau voitoare.
Pentru unii muma, pentru altii ciuma.
Aceste  activitati secatuiesc din punct de vedere financiar si moral si al sanatatii mintale si fizice poporul roman, ducand la altercatii si crime de care  stirile sunt pline si ne ingrozesc pe toti, ca vedem pana unde a  ajuns societatea.
Aceste rezultate sunt si din plamadeala  otravita a celor  care traiesc pe spinarea noastra, niste impostori care profita de pozitia falsa   in societate si nu sunt sanctionati prin aruncarea lor acolo unde le este locul, adica in sanul satrelor de tigani, ale caror slugi sunt.
Ma opun cu toata fiinta mea  politicii distrugatoare a UE de a  tine in sanul nostru fara a fi rejectati, astfel de creaturi care nu merita nici macar banul unui cersetor, darmite  respectabilitatea societatii civile.
Daca nu se  elimina din  viata noastra pe langa  cei implicati politic mai rai ca MAFIA Americana si aceste  lipitori fara nici o educatie si morala ci, numai de a ne  roade ca un vierme, pentru distrugere pe dinauntru.
Pentru a finaliza si a scurta  suferinta pe termen lung a poporului roman, sa trecem la executarea  macar prin castrare si scoaterea din mentalul colectiv, cum ca  trebuiesc integrati.
S-a dovedit ca si cainii cei mai agresivi nu devin inofensivi dupa castrare, dar poate... poate..
Aceste scursori nu se vor integra niciodata, vor trage societatea  in jos si va intoarce istoria Romaniei la secolul XVIII-lea.
Progresul, nu se face cu cele mai abjecte fiinte, care nu merita nici numele de om, de romani demni de a fi luati in seama. Societatea progreseaza prin educatie, sanatate, un un bun exemplu mobilizator si moral.
Ingaduinta fara granite ne face rau noua si urmasilor nostrii. Din vehicolul  progresului , aceste  mizerii umane trebuiesc aruncate jos in timpul mersului si nu a ne incarca existenta cu cei care, nu ne merita bunavointa.
Facerea de bine, este f.... de mama.
Sa dam dovada de curaj si sa privim in viitor cu speranta, speranta depinzand numai de atitudinea noastra de acum. Nu uitati UE  si Oculta Mondiala ne vor ingenunchiati, analfabeti, cu sanatatea precara, un popor  supus pana la animalitate.
"Capul plecat  sabia nu-l taie dar, paste iarba".
Sa iesim din acesta zicatoare distructiva si demoralizatoare, pentru noi romanii mai ales.
Aceste rebuturi umane nu mai trebuie sa ne populeze societatea si asa traumatizata de  canaliile care, au pus  in ultimii 25 de ani, mana pe putere.


:)))


:)))


BB


Un Ombilic des limbes



 En quoi cet individu ose-t-il, a-t-il le toupet, l’outrecuidance et surtotu le droit de sortir :
"Notre Pays"en évoquant la France ?
Son pays est à des miles et des lustres d'ici
et pue le vieux parchemin, le troc et l'huile.
Bien évidemment, l'Asticot soutient la très goguale et pédaleuse Fogiel, le petit oiseau, et son coup et piège anti-Bardot
de 2003.
Incompréhensible comme à l'époque BB ne lui ait pas claqué le beignet.
Ce qui frappe c'est la laideur et l'indigence !
Ordinairement, un français bien souchard,
aussi moche et ingrat ne franchirait pas la porte d'un studio.
Entre l'Asticot, la Fogiel, le Moati :., le Calvi,
 ça en fait des mauvaises télévisuelles, que la France aura, Ô Malédiction, accueillies, et qui, elles, ont le droit, et dirait-on le devoir, de cracher sur 
la France !
Entre le fada Ulcan, sodomite passif à n'en pas douter, Le BHL tortionnaire, le Valls brun,
un  Sarközy sur le retour et pathétique,
un fou hystérique comme Finkielraut,
la communauté a-t-elle conscience de l'image déplorable qu'elle offre au grand public qui ouvre l’œil.
Allez, jouons-la à la Chriss :
Qu'ils aillent se faire foutre !!!








miercuri, 1 octombrie 2014

Daca...


Dacă iubești pe cineva ptr ca este frumoasa, nu este dragoste, este dorinta. Dacă iubești pe cineva, ptr ca este inteligenta, ea nu este dragoste, este mirare. Dacă iubești pe cineva pentru că este bogat, nu este dragoste, este interes. Dar dacă iubești pe cineva și nu știți de ce, este... iubire. O zi cu reusite si flor

O noua arma


O noua arma romaneasca de asalt, fabricata la Cugir

arma cugirVechile mitraliere Kalaşnikov din dotarea armatei române vor fi înlocuite, în curând, de puştile de asalt româneşti – arme de asalt calibrul 5,56 x 45 mm. Armele, de concepţie românească, se află acum în perioada testării, iar când aceasta se va încheia vor intra în producţie de serie la Fabrica de Arme din Cugir. Potrivit site-ului economica.net, surse militare susţin că în prima fază vor fi contractate, de către Ministerul Apărării, aproape 60.000 de arme.
Ministerul Apărării va avea la dispoziţie, în perioada următoare, trei exemplare din noua armă de asalt fabricată la Cugir. Conform Romarm, această nouă armă permite executarea focului în condiţii extreme de temperatură şi umiditate, i se poate monta un aruncător de grenade de 40 mm, lanternă tactică, laser şi o varietate de sisteme de ochire.
Arma este echipată cu pat telescopic, încărcător de 30 de cartuşe, iar viaţa ţevii este de 15.000 de focuri. Va avea de asemenea capacitatea de a lansa serii scurte, 2-3 gloanţe şi are o greutate de aproximativ 4 kg. Potrivit Biroului de presă al Ministerului Apărării, produsul „Armă de asalt cal. 5,56 x 45 mm” se află în faza de dezvoltare a modelului experimental şi a parcurs probele de testare şi evaluare corespunzătoare acestei faze. Cantităţile care vor intra în dotarea armatei sunt în funcţie de nevoile categoriilor de forţe ale armatei şi vor fi folosite conform misiunilor primite. Noile arme au fost testate de către militarii români în teatrele de operaţiuni. În prezent, arma este supusă unor teste NATO.
O puşcă ambidextră
Potrivit Ministerului Apărării, arma de asalt calibul 5,56 x 45 mm este o armă individuală de infanterie ce asigură scoaterea din luptă a inamicului cu o precizie ridicată, cu un înalt grad de fiabilitate în funcţionare şi executarea tragerilor în condiţii extreme de temperatură şi umiditate ale mediului ambiant. Produsul trebuie să permită ataşarea dispozitivelor de ochire, a unui aruncător de grenade calibru 40 mm şi să aibă posibilitatea utilizării ambidextre.
Compatibilitatea armei de asalt calibrul 5,56 mm cu produse NATO similare este asigurată prin utilizarea muniţiei realizată în conformitate cu standardele NATO. Arma de asalt calibrul 5,56 mm cu muniţia aferentă este unul dintre proiectele prioritare ale Ministerului Apărării Naţionale, iar pentru realizarea sa a fost încheiat, în luna august 2010, un acord de colaborare între Departamentul pentru Armamente şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. De pe CugirInfo

marți, 30 septembrie 2014

Pofta buna !

Receta de Pan al vapor con panceta, pepino y mayonesa de sriracha

http://www.gastronomia.es/recetas/pan-al-vapor-con-panceta-pepino-y-mayonesa-de-sriracha/

#Pan   #panceta   #mayonesa  
imaginea nu este afișată

Bal



O idilă la balul curţii regale


Balul Curţii Regale
 Teatrul Naţional din Bucureşti
1884
În salonaşul cu fotolii primitoare, la gura sobei, care aruncă lumini de aramă  pe cuvorul gros de Buchara, l-am găsit pe bătrânul nostru prieten răsfoind foile unui album. Dintre fotografiile cu chipuri uitate, de oameni care au zâmbit şi au râs ca şi noi, au căzut pe covor câteva cartonaşe îngălbenite de vreme. Bătrânul le privi un timp îndelungat, visător, apoi începu a-mi povesti cu glasul lui sfătos :
-              Iată nişte biete cartonaşe tipărite, care sunt poate ultima mărturie, în afară de mine, a unei strălucite serbări… Sunt aici două “carnete de bal”, cum nu mai ai ocazia să vezi azi. Dar însemnătatea lor este că au rămas de la un bal la Curtea Regelui Carol I…”
Aşa începe povestea noastră de azi, o poveste despre fastuoasele baluri de la curtea regală a României din vremea Regelui Carol I. Amintiri ale unuia dintre ultimii supravieţuitori ai “vechiului regat” , povestite în anul 1939 reporterului revistei “Ilustraţiunea română”:
“Balul curţeii” era în vremea lui Carol I cea mai gustată petrecere a Bucureştiului. În primii ani ai domniei, balul era organizat în seara zilei de 24 ianuarie pentru ca mai apoi sa devină o tradiţie ca el să aibă loc în seara Anului Nou. La acest bal erau invitaţi toţi oamenii “de seamă” ai regatului, împreună cu soţiile lor. Bucureştenii de rând se bucurau şi ei de această sărbătoare. Ei se înşiruiau pe marginea străzilor pe care trecea cortegiul regal pentru ca să îşi salute suveranii şi să privească caleştile şi cupe-urile ce duceau invitaţii la bal. Apoi participau la  “luminaţii şi la retragerea cu torţe” – care însoţea marele bal.
Carnet de bal
Despre balul propriu zis, îl voi lăsa însă pe  “bătrânul nostru prieten” să ne povestească:
– Au trecut mai bine de 50 de ani şi amintirea acelor clipe o mai am şi acum trează înaintea ochilor.
Am privit cu curiozitate cartonaşele. Purtau pe coperţi cifrul regal şi înăuntru erau tipărite toate “danţurile", pentru ca cochetele de atunci să nu uite cui au promis diversele dansuri ale serii. Nu mi-am putut reţine un zâmbet, citind numele  dansurilor care erau atunci la modă: Valse, Quadrille, Polka, Lenciers, Mazurca, Pas de quatre, Pas de patineurs şi celebrul “Catillon” compus de “Les Bouquets", “Les Arcades”, “Les Masques", “Moulinet", “Les Esharpes et Coudes" şi “Quadril final". În epoca dansurilor importate de la negrii din Filipine şi de la hamalii din Lambethul Londrei, putem regreta aceste romantice cadriluri şi cotilioane.
În acest timp, bătrânul boier, dus de năvala amintirilor începu să povestească:
-              Pentru a face o mai strânsă legătură între curte şi boierime, Carol I organiza numeroase recepţii, unde se întâlnea tot ce era mai select în Bucureştiul de la sfârşitul veacului trecut. Am fost invitat prima oară la Curte cu ocazia Anului Nou, acum mai bine de 50 de ani. După ce în timpul zilei se semnaseră felicitările în registrele deschise la Palat, seara se dădu un mare bal la Teatrul Naţional.Tot atunci se anunţase o retragere cu torţe şi o luminaţie în centru oraşului.
Regele Carol I
şi Regina Elisabeta
Îţi închipui emoţiile primului mei bal la curte, mai ales că aflasem că a fost invitată şi Smărăndiţa, tovarăşa mea de joacă din copilărie, pe care nu o văzusem de la întoarcerea mea de la Paris, unde mi-am făcut studiile.Sala Teatrului Naţional strălucea în zeci de lumini. Uniformele sclipitoare de fireturi ale ofiţerilor, fracurile noastre şi rochiile vaporoase ale doamnelor, dădeau un aer festiv sălii. Pe atunci se mai păstra încă obiceiul ca, în asemenea ocazii, tinerele fete din boierime să poarte frumoasele noastre costume populare.
Într'un grup vesel am văzut-o, imediat pe Smărăndiţa, îmbrăcată într'o minunată haină din Gorj, cu vălul bătut în fluturi de aur, care o prindea de minune. Revederea dintre noi a fost din cele mei călduroase. Ne-am adus aminte, râzând, de toate şotiile făcute în copilărie şi Smărăndiţa sa roşit toată, când i-am amintit că ne legasem cu jurământ să ne căsătorim “când om fi mari”. În carnetul ei de bal -  e cel scris în franţuzeşte - m'am înscris pentru Quadril, Polka şi Lenciers, fiindcă celelalte dansuri apucase să le promită altor cavaleri.
Pe la orele 10 seara, s'a anunţat sosirea perechei regale. În uniforma lui de gală, care era totuşi de o simplitate uimitoare, Carol I, deşi era mic de statură, făcea totuşi o impresie extraordinară. Figura luminoasă, ochii poruncitori, gesturile scurte şi cuvintele sale măsurate îl arătau pe “şef”, pe conducător. Alături de el, frumoasă ca o zână, în vălurile albe, Regina Elisabeta împărţea zâmbete şi cuvinte binevoitoare tuturor.
Carte poştală cu familia regală
1909
Smărăndiţa a fugit să-i sărute mâna albă şi privind-o drept în ochi Carmen Sylva i-a şoptit ceva. Am aflat mai târziu că, dintr-o singură privire, Regina ghicise tulburarea Smărăndiţei şi o întrebase de pricina care-i înfierbântase într'atâta obrajii. Ruşinată Smărăndiţa a fugit şi Carmen Sylva a ameninţat-o, râzând, cu degetul.
În acea seară de pomină mi-am dat seama cât de iubiţi şi se respectaţi erau
Suveranii. Toţi ochii erau îndreptaţi spre ei şi toată lumea căuta să fie cât mai aproape de perechea regală. Dacă Regele era oarecum mai distant şi după o scurtă trecere s'a retras, făcând un grup cu câţiva demnitari ai Statului, Regina în schimb, a fost tot timpul în mijlocul oaspeţilor Curţii, neuitând pe nimeni, arătând tuturor binevoitoarea sa atenţie.
La “diner" am fost aşezat alături de Smărăndiţa şi am lăsat bucatele neatinse, privindu-ne în ochi, din ce în ce mai aprinşi la faţă şi şoptindu-ne banalităţile pe care numai doi îndrăgostiţi pot să şi le spuie. Şi cu toate acestea a fost un "menu" remarcabil, fiindcă la Curtea noastră se preparau bucate celebre în toată Europa. Priveşte aici:
Pe cartonul pe care mi-l întinse bătrânul nostru prieten am citit:
DINER
Tortul Claire
Petites timbales milanaises
Sterlet á la russe
Selle de veau printanire
Cotelettes de livre á la finacire
Chaudfroid de volaille
Punch cardinal
Dindonnreau truffé
Salede
Fonds d'artichants sance blanche
Parfait au moka
Fruits-Dessert


Retragere cu torţe - 1884
După ce am dansat cu Smărăndiţa cele trei dansuri, continuă bătrânul, am fugit împreună să vedem luminaţia... A fost o seară de neuitat, mai ales că a doua zi i-am cerut mâna Smărăndiţei şi peste trei luni era soţia mea…
În cămin jăratecul abia mai sclipea sub zăbranicul cenuşii. De afară se auzea strident zgomotul unui claxon. Vremuri trecute... Da! Da!...Şi care nu revin niciodată.”
Sursa: articolul “Acum 50 de ani: un bal al Curţii” – publicat în “Ilustraţiunea română” – număr din ianuarie 1939 – din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com