Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 6 septembrie 2014

:)))


Mein Kampf

Un primar liberal recomanda prietenilor sa citeasca o carte scrisa de Adolf Hitler

autor: FrontPress 05.09.2014

donald-naziPrimarul liberal al celei mai mari comune din județul Cluj, Horia Șulea din Florești, a creat un adevărat scandal după ce a răspuns unei provocări pe Facebook care îndeamnă utilizatorii să alcătuiască un top cu 10 cărți de suflet care pot fi recomandate prietenilor. Pe locul al patrulea al preferințelor edilului se numără nici mai mult nici mai puțin decât celebra lucrare ”Lupta mea”, scrisă în perioada interbelică de fostul cancelar german Adolf Hitler și care constituie una din cele mai controversate cărți ale secolului trecut.
”Iată, în ordine aleatorie, o listă cu o serie de cărți care sunt aproape de sufletul meu și mintea mea.
Cărțile lui Jules Vernes
Seria Spectacolul Lumii a lui Ioan Grigorescu
Romanele polițiste ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu
Mein Kampf – Adolf Hitler
Diplomația – Henry Kissinger
Punct contrapunct – Aldous Huxley
Concert din muzică de Bach – Hortensia Papadat-Bengescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – Camil Petrescu
Shogun – James Clavell
DEX (nu zâmbiți. Ori de câte ori am vreo nelămurire sau vreo curiozitate dau fuga la DEX pentru a primi lămuriri. De asemenea, uneori efectiv răsfoiesc DEX pentru a găsi sensuri inedite ale unor cuvinte uzuale)”, a scrie Șulea pe pagina personală de Facebook.
horia carte“Mein Kampf”, o lucrare autobiografică şi de filozofie politică în acelaşi timp, a fost scrisă între 1924 şi 1925 în închisoarea bavareză din Landsberg de Adolf Hitler, în timp ce acesta îşi ispăşea pedeapsa pentru tentativa de lovitură de stat din timpul “Puciului de la berărie” din 1923. Prima ediţie a cărţii, apărută în două volume, a fost publicată în 1925. După preluarea democratică a puterii în 1933, naţional-socialiştii au făcut din această lucrare una din cele mai bine vândute cărţi din Germania. În timpul celui de al Treilea Reich, copii gratuite erau oferite cadou de către autorităţi cuplurilor căsătorite sau soldaţilor de pe front. Chiar şi după cel de al Doilea Război Mondial cartea a fost tradusă în numeroase limbi, inclusiv în română.
În Germania este interzisă din 1945, deşi pe internet se poate găsi uşor de cumpărat versiunea în limba engleză. Fragmente mari din această carte sunt disponibile şi în limba germană tot pe internet. În 2015, la 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler, drepturile de autor ale cărţii vor trece în domeniul public, în momentul de faţă fiind deţinute de Ministerul de finanţe din Bavaria.  Din 2016 va putea fi reeditată fără consimţământul landului Bavaria, în afară de cazurile de “incitare la ură de rasă”. Numeroşi jurişti, istorici, filosofi şi editori din Germania solicită aplicarea unui “marcaj” cu caracter universal şi lămuritor, la fel ca pentru ţigări şi alcool, care să însoţească difuzarea volumului “Mein Kampf” după această dată. Sursa: FrontPress.ro

Oana Radu

:)))


vineri, 5 septembrie 2014

Reluare

marți, 5 aprilie 2011



ELENA UDREA-biografia aventuroasa a unei tiganci ajunsa MINISTRU     

http://eudrea.files.wordpress.com/2010/05/elena-udrea-27.jpg
Widget3
“Elena Udrea(pe 26 dec.37 de ani) e fiica unui ţigan din Pleşcoi, şofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 şi 7), decedat in martie 2009 si inhumat pe sest la Ghencea de fie-sa. Şoferul se numea Dumitru-nea Mitica (dupa alte surse, Gheorghe) Udrea originar din Pietrosu. Într-o zi, acesta a făcut o cursă lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae Labiş, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe Maria Veliceasa (nascuta in 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin, care avea să primească două nume: Elena Gabriela.
Faptul ca este tiganca (lucru ascuns de ea) a fost recunoscut de Madalin Voicu, care a declarat, invitat fiind la una din emisiunile lui Mihai Morar, ca: “Ma abtin, pentru ca Elena Udrea este co-etnica mea. Nu vreau sa spun mai multe, dar stiu ce vorbesc, pentru ca le cunosc “pedigree-ul” tuturor. Sunt sigur de ce spun”, a declarat artistul si omul politic de origine rroma.
Bunicul din partea mamei, Vasile Veliceasa, a fost un betiv puturos, care avea ca avere 2 bordeie si ceva teren din care vindea cate o bucata cand ramanea fara bani. Casatorit de 2 ori, a avut 8 copii: 4 i-a tinut in batatura (Ioniţă, Paraschiva, Garofa şi Gheorghe) iar pe ceilalti 4 i-a dat la caminul pentru copii fara posibilitati (Costică, Pavel, Viorica şi Maria, viitoare mama a Elenei). Familia Udrea a locuit în Plescoi, apoi in gazdă la Buzău incepand cu 1979 cand Gabriela avea 6 ani, în casa unei femei pe nume Mariana Dragomir, contabilă la ADAS; soţul acestei femei lucra pe acelaşi autobuz, cu schimbul, cu Mitică Udrea. Tot acolo s-a angajat si Maria ca taxatoare de bilete pe autobuz (cum era pe atunci). Atunci cînd Elena Gabriela Udrea era în clasa a VI-a (la scoala nr. 16), familia
s-a mutat la o altă adresă in Buzau. În ultimele clase de liceu (facut la B.P.Hasdeu, intre 1988-1992), fata a început să “produca” bani, devenind, efectiv, prostituată. În mod
concret, ea “presta” la o matroană pe nume Petruţa, care ţinea un bordel clandestin, în două apartamente, pe aceeaşi scară (unul lîngă altul), dintr-un bloc cu 4 etaje, situat în Cartierul Micro V din Buzău. “Tanti” Petruţa îi făcea “lipeala” şi cu clienţi din Bucureşti, unde “eleva” Găbiţa se ducea cu trenul, dar se întorcea cu limuzina, plină de bani şi atenţii. Miliţia de Moravuri din Buzău o avea în evidenţă. La şcoală, Elena Udrea mergea tîrîş-grăpiş, fiind aproape repetentă. După ce s-a mutat cu familia de la Pleşcoi – la Buzău, Elena Udrea şi-a petrecut verile în satul Pietrosul (comuna Costesti), situat pe Valea Buzăului, la bunicul din partea tatălui (Gheorghe Udrea,tigan, zis Cantoneru), unde acesta avea o casa si ceva teren. Aici l-a cunoscut pe Cătălin Predoiu,actualul ministru al Justitiei care, şi el, venea, în timpul verii, la bunicii sai care locuiau la capătul uliţei, în acelaşi sat. Mai mare cu cca. 6 ani decît ea, Cătălin Predoiu i-a devenit bun prieten. Legătura lor a fost una trainică (se pare că ,Predoiu i-a tras-o de fata mare), ulterior, “împerecherea” stînd la baza ascensiunii politice a “independentului” Predoiu.In politica a bagat-o Virgil Magureanu,care,dupa ce a testat-o, i-a dat-o lui Cozmin Gusa(pe atunci,secretar general PSD) ca “asistenta”,apoi s-a dus la liberali,consilier la primaria capitalei,termina “dreptul” la f.f., avanseaza din”pat in pat”pe toate planurile, se marita cu Cocos ca “acoperire”(acesta ii cunoaste “talentele ascunse” in a promova),pleaca la partidul Democrat, si, cu sprijinul “dezinteresat”al lui Basescu ajunge ministru in toate guvernele Boc.Vom mai auzi de ea deoarece, desi s-a cam ofilit,mai trezeste inca mari pasiuni.
(sursa:www.301.ro)
http://mercenarul.weblog.ro/
http://dariaion.blogspot.com/

2 comentarii:

Teodora spunea...
Mârşav, mârşav, asa sunteti, sa va fie rusine!Aprobă, "autorule"!

emanuel spunea...
- in 1997 Elena Udrea - presta contra cost '' sex oral '' cu ofiterii MApN , ce se aflau la diferite cursuri in Bucuresti, pe care ai racola de la Casa Amatei - romanii sunt tampiti daca o voteaza pentru presedintie ... macar eu o sa fiu fericit ca mi-a supt ( penisul )...presedintele tarii ...daca va fi ea ...

Un banc...

2014

Un banc...

Un pilot, un marinar si Badea Gheorghe stateau de vorba. Pilotul spune: "Eu, cand aterizez, imi sun nevasta si o avertizez ca am ajuns. Sa nu am probleme!"
Marinarul la fel: "Cand acosteaza nava, dau telefon acasa, sa nu am neplaceri!"
Badea Gheorghe tacea. Amandoi au sarit pe el cu intrebarile: "Cum, tu nu faci la fel, ca sa nu ai probleme?" La care el zice: "Nu, eu sun la usa si ma duc la geam! N-a scapat nici unul pana acum!"

Mars

Noi imagini de la marsul in memoria romanilor ucisi de hortysti

autor: Nationalist 04.09.2014

aNoua Dreaptă a organizat duminică 31 august Marşul în memoria românilor ucişi de ungurii hortyşti în timpul Diktatului de la Viena, impus României în urmă cu 74 de ani (30 august 1940).
Militanţii Noii Drepte au pornit în marş de la statuia lui Andrei Mureşanu, autorul Imnului Naţional, au străbătut zona pietonală a oraşului în aplauzele braşovenilor, până în Piaţa Unirii unde liderii Noii Drepte au luat cuvântul în faţa statuii ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial pentru reîntregirea Neamului Românesc.
bLiderii Noii Drepte au făcut în cuvântările lor bilanţul tragic al atrocităţilor hortyste în nordul Transilvaniei:
Omoruri şi asasinate…………….919
Schingiuiri…………………….717
Bătăi………………………….3373
Arestări……………………….13369
Profanări………………………117
Devastări în masă……………….96
Devastări răzleţe……………….405
cTrupele horthyste au organizat asasinate în masă în localităţile Ip, Treznea, Moisei, Ciumărna, Aita Seacă, Sărmașu, Luduș, Sândominic, Aghireș, Huedin, Hărcana, Nușfalău, Sălaj, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin, Cucerdea, Lăscud.
eÎn final, liderii Noii Drepte au făcut în Piaţa Unirii din Braşov promisiunea solemnă că nicio palmă de pământ românesc nu va mai fi cedată vreodată fără lupta naţionaliştilor români. Biroul de Presă al Noii Drepte

f f g h i j k l m n p r s t

NATIONALISTII FRANCEZI

“Unitatea continentala”, grupul nationalistilor francezi care lupta alaturi de rusi in estul Ucrainei

autor: FrontPress 05.09.2014

1Luptători francezi care activează în Donbas
Este deja cunoscut faptul că războiul din estul Ucrainei a atras o sumedenie de voluntari naționaliști din mai multe state europene, unii luptând de partea Kievului, alții alături de separatiștii pro-ruși. Se știe că alături de insurgenți activează în prezent sârbi, ceceni, turci, cehi, spanioli, germani și chiar români. Un lucru mai puțin știut în țara noastră este și faptul că există însă și voluntari francezi, uniți în jurul grupului ”Unitatea Continentală”, care ia parte la conflictul din Donețk.
În această unitate recent creată activează francezi cu vederi politice naționaliste, unii chiar foști militari profesioniști care au efectuat misiuni în Afganistan, Ciad sau Coasta de Fildeș. Un exemplu în acest sens este fostul caporal Victor Lenta, în vârstă de 25 de ani.
Majoritatea francezilor care luptă alături de separatiști susțin că sunt motivați de convingerile lor ideologice și de faptul că văd în Rusia ”unul din ultimele bastioane împotriva globalizării liberale”. Unii au mărturisit că după terminarea războiului din Ucraina ar dori să plece în Irak să apere minoritatea creștină împotriva islamiștilor.
Francezii au zburat din Paris la Moscova în iulie și de acolo au pornit spre zona de conflict. În prealabil au trecut prin Budapesta, de unde au obținut vize de ședere pe termen lung în Rusia, în caz că vor fi nevoiți să se retragă, ”dacă lucrurile vor merge prost în Donbas”.
Pe de altă parte există și câțiva francezi care luptă alături de ucrainieni, în cadrul formațiunii paramilitare naționaliste ”Batalionul Azov”. Este și cazul veteranului Gaston Besson, care a mai fost implicat în anii ’90 în conflictele din Burma și fosta Iugoslavie, unde a luptat de partea croaților.
În ultimele zile, rebelii pro-ruși s-au aflat în ofensivă și au recâștigat mai multe puncte strategice. În total, în ultimele luni, circa 3.000 de persoane și-au pierdut viața din cauza războiului din estul Ucrainei. Sursa: FrontPress.ro

joi, 4 septembrie 2014

Picolo



Viaţă de picolo…


Ucenic de chelner
Un picolo...
( supravegheat atent de chelneriţa
 din plan îndepaătat )
Aud când şi când nostalgici ai perioadei interbelice ridicând în slăvi ucenicia de alta dată. Un sistem de “învăţământ” şi de pregatire a tinerilor pentru practicarea diferitelor meserii “cerute pe piaţă” care poate că îşi atingea scopul: copiii care parcurgeau “purgatoriul” uceniciei deveneau în multe cazuri adevăraţi meseriaşi. Dar cu ce preţ…
Copiii ucenici au fost poate “ ultimii sclavi” ai lumii moderne româneşti. Vânduţi de părinţii prea săraci pentru ai putea întretine, ucenicii încăpeau de cele mai multe ori pe mâinile unor “stăpâni” fără scrupule al căror singur gând era exploatarea acestora. Ucenicii erau şi salahori, şi comisionari, şi “fete în casă”.... Munca lor începea cu mult înainte de a celorlalţi lucrători şi se sfârşea târziu în noapte. Cât despre tainelor meseriei pentru care “se pregăteau” – acestea erau de cele mai multe ori... “furate”.
Astăzi vom arunca o privire în lumea “picolilor” – ucenicii de cârciumari sau de chelneri. Picolii erau cei care făceau curat în local, care cărau lăzile cu băuturi sau cu alimente, care îmbrăcau şi dezbrăcau clienţii,  erau grataragi, serveau uneori la masă… Erau cei care se culcau ultimii, uneori flămânzi, după ce terminau de măturat localul părăsit de clienţi în miez de noapte. Erau cei care încasau palmele stăpânului şi cei care suportau glumele deşucheate şi înjurătorile  clienţilor.
Dar să lăsăm introducerea şi să retrăim împreună o zi din viaţa unui piccolo – pe nume Costică -  al anilor ’30:

“ – Să trăiţi, coane !
A intrat pe uşa restaurantului un domn pântecos şi grav, încotoşmănit într’o şubă grea din piei de samur. 0 armată întreagă de băietaşi, înveşmântaţi în fracuri berce, cu şervetul pe braţ şi frizura pe-o parte, a sărit în întâmpinarea domnului important. Unul îl desbracă de şubă, altul îi ia pălăria, al treilea îi descheie şoşonii, alţii se aferează în jurul clientului fără să facă nimic, ca să dovedească “şefului" că au învăţat bine lecţia.
Ucenic de carciumar
Un picolo...
(Vai de spinarea lui dacă
 scapă tava cu pahare...)
În fiecare dimineaţă “şeful" îi cheamă să-i muştrulească:
- Bă, care cum vede un client, dă “alarma"! Fiţi cu ochii în patru! Unul îl ajută să se dezbrace, alţii îi arată mesele. Trebuie să-l duceţi aşa, să se aşeze la mesele băieţilor cari n'au de lucru. Îi spuneţi întotdeauna : “Da, coane cutare!”, “Să trăiţi domnu’!” ca să vadă clientul că e la casă bună şi  să nu se răţoiască “fraerul" la socoteală. Ai înţeles, bă?
- 'Nţeles !
- Acu să facem proba! Eu sunt boierul şi vin la noi la restaurant.
“Şeful" ia un aer important şi se îndreaptă majestos spre o masă. Picolii pornesc în goană după el. Se închină până la pământ şi se prefac că-l ajută să se dezbrace. Unul mai mititel se căzneşte să-i scoată nişte şoşoni imaginari. Un picior enervat îl aruncă la pământ.
- Nu fii dobitoc, Costică! Nu vrei să înveţi de loc, jigodie!
Copilul, căzut la pământ începu să scâncească.
- Nu urla, că intru cu pumnii în tine.
Vinovatul îşi înghite lacrimile şi se ridică cu greu dela pământ. S'a culcat la ora patru noaptea pe o masă din local şi s’a sculat în zori, când l-au pus să cureţe şi să măture. Pică de somn. Odată, când a fost bolnav, s'a dus la el acasă tocmai sus în strada Laptelui, la mama lui, care lucrează la curăţitul cartofilor la fabric (ia cincizeci de bani de kilogram. Adică vre’o douăzeci de lei pe zi). Şi mai are încă trei fraţi mai mici. A dormit atunci o zi şi o noapte într'una. Ah! dacă ar mai fi odată bolnav…
0 palmă grea peste ceafă îl desteaptă din picioare.
- Dormi, d-a'mpicioarele, puturosule?  Du bateria asta la numărul doi !
Nimic nu e prea greu
 pentru un ucenic...
La “numărul doi" stau la masă doi tineri. Soţ şi soţie. El e mare şi calm, ea e subţire, brună şi mofturoasă.
- E gătit cu untdelemn ? întreabă ea pe picolo, strâmbând din nas.
- La noi se găteşte numai cu unt, coniţă, spune omul, deşi ştie bine că la bucătărie se întrebuinţează numai margarină!
- A, nu mănânc ! Nu ştiu cum poţi tu suporta oroarea asta! se indignează ea, adresând o privire duşmănoasă soţului. Ia te rog înapoi! Să-mi dai... adu te rog o listă!...
Costică vine cu bateria !
- Sifon !? exclamă doamna indignată. Beau numai Borviz.
Costică se întoarce înapoi... Şeful, înainte de-a schimba sifonul cu borviz, îl cârpeşte:
- Altădată să-ţi caşti ochii şi să-ţi ascuţi urechile când dă clientul comanda!
- Borviz! se înfurie doamna. Ce, aici e cârciumă? Să aduci imediat “Apollinaris".
Costică schimbă, şi-şi primeşte inevitabila lui porţie de bătaie.

Nu-i nimic. Bătaia ajută copiii să crească. Aşa spun vecinele din
strada Laptelui, cand li se căinează mama lui. Acasă îl bătea tată-său. Aici îl bate şeful. Când o să ajungă şi el ca tata sau ca şeful, o să bată şi el pe alţi copii.

De altfel nici nu-l prea doare. S'a obişnuit. Numai frica îl ţine în gardă. Dacă pumnul greu, cu care îl loveşte şeful, îi despică capul sau îi frânge pieptul? - se găndeşte el când vede câteodată laba mare, care se apleacă spre capul lui cât o tărtăcuţă; şi înlemneşte de spaimă. I se pare că o să-l nimicească. Şi când îsi dă seama că n'a păţit nimic răsuflă uşurat. A scăpat de data asta...
- Iar dormi! Grijania, parastasul şi crucile…
La şcoala de... picolo
Un domn dela masa din fund strigă dupa o felie de pâine. Costică aleargă într'un suflet. Domnul îl priveşte încruntat.
- Serviţi ca la birt! Până să vie pâinea se răceşte mâncarea.
Costică, îl priveşte amuzat. Domnul are tot capul chel, roşu şi asudat. Un neg păros îi creşte pe bărbie. Urât om...
- Ce te uiţi aşa, puştiule ! se răsteşte domnul încruntat.
- Să’trăiţi c'oane ! spune Costică încurcat şi se retrage diplomatic, să-şi salveze spinarea.
E aproape ora de închidere. În tot localul a rămas numai o masă. Câţiva domni importanţi petrec cu femei. Din bucătărie, vine un miros dezgustător de leşie şi lături. Încep să se strângă mesele şi scaunele. Domnii pleacă, strângând fiecare la braţ căte o femeie.
Costică, picoteşte într'o firidă, pe o canapea. O mână brutală îl trezeşte.
- Dormi într'una, păcătosule!
Costică îşi freacă ochil împăienjeniţi, cu palmele murdare, tresare şi se ridică în picioare :
- Vineee !...

Sursa: articolul “Viaţă de picolo” – semnat “I.M.I.” – apărut în “Ilustraţiunea română” – numărul din 31 ianuarie 1934
deieri-deazi.blogspot.com

Miscare

O noua initiativa nationalista? Cine sunt oamenii din spatele miscarii “Motivatia: Romania”

autor: FrontPress 04.09.2014

MRO nouă mișcare apărută și intitulată „Motivația: România“ își propune să acționeze pentru redobândirea libertății și demnității naționale și individuale. Manifestul este semnat de 23 de persoane.
“Suntem un grup de persoane de profesii şi cu preocupări diferite, unite prin credinţa în Hristos şi dragostea de neam şi ţară. Înainte de a fi gânditori sociali, autori de strategii de dezvaoltare, informaticieni, comunicatori, teologi, agricultori, profesori, militari sau orice altceva, ne socotim şi ne dorim a fi buni români”, se arată în manifestul Mișcării, care a fost postat pe pagina lui Călin Georgescu, cel care este și președintele acestei inițiative. În manifest, care nu cuprinde mai mult de 10-15 propoziții, semnatarii subliniază faptul că s-a ajuns la o “degradare generală a calităţii vieţii, a sistemului de valori, a economiei, a culturii, a educaţiei, a mediului natural, a scenei publice şi, mai presus de toate, a condiţiei umane înseşi”. De asemenea, este deplâns faptul că noua religie este reprezentată de consumism, de faptul că “se sapă fără odihnă la temelia instituţiilor fundamentale (Familia, Biserica, Neamul), ne sunt smulse rădăcinile din care urcă seva spiritualităţii”.
Modul de acțiune și de manifestare a acestui grup nu este foarte clar descris, dar scopul final este unul foarte precis: ”Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim ţara, să ne recâştigăm verticalitatea pentru a putea privi înspre trecut şi înspre viitor”.
Președintele mișcării “Motivația: România” este Călin Georgescu, care prezidează Consiliul de conducere al Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma (*). Între anii 2010-2012 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Un alt membru marcant al mișcării este Dan Puric, actor și regizor care a cunoscut notorietatea în ultimii ani, în care a ținut diverse conferințe publice apelând la un discurs naționalist-creștin, în care folosea argumente pe care le putem întâlni și la Petre Țuțea.
Autorul „Sclavilor fericiți“
Un important membru este și scriitorul Ovidiu Hurduzeu, autorul unor cărți care au stârnit polemici, printre care “Sclavii fericiți – lumea văzută din Silicon Valley” și “Unabomner – Profetul ucigaș”. În 2006, mi-a acordat probabil primul interviu oferit unui cotidian central, prilej pentru a declara: „Stilul de viață specific al unui popor nu poate fi duplicat pe alte meleaguri. Se importă formele fără fond, modelele culturale vremelnice. În prezent, foarte mulți români confundă America reală cu America spectaculară din filmele produse de Hollywood. Am adoptat sărbătorile comerciale ale Americii – Halloween și Valentine’s Day. Ne salutăm cu: „«Să ai o zi bună!». Deși ne extaziem americănește – „Cool!”, „Uau!” „Fantastic!”, esența Americii ne scapă mereu. Acum, când am devenit aliații americanilor, se pune stringent o întrebare. Care Americă o invităm în casa noastră? Pe cea a multiculturaliștilor și feministelor din universități? America hollywoodiană a lui Michael Moore? A ONG-urilor, a societății deschise? Sau lăsăm să ne treacă pragul o Americă a Libertății, Drepturilor Individuale și Credinței?” De Petre Badica – Romania Libera
(*) Nota FrontPress.ro: Fondat în 1968, Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizație controversată al cărei scop oficial este să supună atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți funcționari publici, actuali şi foşti șefi de stat de pe toate cele cinci continente. Asociaţia ocultă este alcătuită din aproximativ 100 de membri, cărora li se adaugă reprezentanţi a peste 30 de asociaţii naţionale şi regionale din peste 50 de ţări.

:)))


6 sept.1940


 GUVERNAREA NAȚIONAL-LEGIONARĂ 1940-1941


În 3 Septembrie 1940, izbucnește revoluția legionară, aplicându-se planul de acțiune stabilit de grupul din Berlin. Horia Sima dă un manifest către popor, prin care cere abdicarea Regelui. În mai multe orașe din țară legionarii trec la atac, ocupând instituțiile publice. În București au loc uriașe manifestații de sute de mii de oameni. Regele Carol II, pentru a-și salva tronul, însărcinează în 4 Septembrie pe Generalul Antonescu cu formarea noului guvern. În ziua următoare, 5 Septembrie, îi acordă puteri depline, numindu-l Conducător al Statului. Dar nici cu această concesiune nu se poate menține pe tron. După o disperată încercare în noaptea de 5-6 Septembrie de a pune armata să tragă în legionari, Regele abdică în dimineața zilei de 6 Septembrie 1940.

Toată țara respiră ușurată. Călăul tineretului, care ucisese pe Corneliu Codreanu și floarea tineretului românesc, este izgonit de pe tron și pleacă până la frontieră petrecut de rafalele de gloanțe ale legionarilor. Populația, după doi ani de tiranie sângeroasă, își manifestă bucuria ieșind în valuri pe străzi și aclamând pe legionari. În luptele care s-au dat au căzut opt legionari și au fost peste patruzeci de răniți. Mii de oameni participă la înmormântarea lor, la Constanța, Brașov și Ploiești. Și-au jertfit viața în revoluția de la 3 Septembrie legionarii Ilie Cavachi, Cristu Caporani și Constantin Ardeleanu la Constanța, iar la Bod și Brașov, Lucian Caramlău, Gheorghe Ștefănescu, Grigore Grigorescu, Sultan Donat și Constantin Sălceanu.

Ardealul de Nord fiind cedat Ungariei prin arbitrajul de la Viena, se iau măsuri urgente pentru dezgroparea osemintelor legionarilor uciși la Miercurea Ciuc. Trupurile lor sunt aduse peste noua frontieră de la Brașov și apoi îngropate în cimitirul din Predeal.

În 13 Septembrie peste zece mii de legionari din Capitală se concentrează la „Casa Verde”, pentru a comemora ziua Căpitanului.

În 14 Septembrie 1940, se formează guvernul național-legionar, iar în 15 Septembrie se întoarce Regina-Mamă Elena din exil.

În 22 Septembrie, în cimitirul din Predeal, are loc o impresionantă solemnitate pentru pomenirea martirilor legionari, în prezența Generalului Antonescu și a reprezentanților Axei. În aceeași zi, la București, Horia Sima se îndreaptă în fruntea coloanelor legionare spre Podul Sf. Elefterie, la locul unde au fost împușcați Miti Dumitrescu și echipa lui pe Bv. Regele Carol II, pentru a comemora jertfa lor.

În 6 Octombrie are loc o uriașă manifestație legionară în Capitală. Peste o sută de mii de cămăși verzi se concentrează în Piața 6 Septembrie și apoi defilează la statuia lui Mihai Viteazul, în fața Generalului Antonescu, Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare și a reprezentanților Puterilor Naționaliste.

În 9 Octombrie un detașament de 120 tineri legionari, sub comanda lui Victor Silaghi, pleacă în Italia, pentru a participa la reuniunea tineretului european de la Padua. Defilează în fața Ducelui.

În seara de 9 Octombrie, Horia Sima, Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, vorbește în aula liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, denunțând atrocitățile maghiare din Ardealul de Nord contra populației românești.

În 8 Noiembrie 1940, ziua Arhanghelului Mihail, toate autoritățile Statului în frunte cu Maiestatea Sa Regele, se deplasează la Iași, proclamat „Oraș al Mișcării Legionare”, unde are loc o mare manifestație.

În 12 Noiembrie Generalul Antonescu pleacă în Italia, unde este primit de Duce, restabilind raporturile de bună prietenie între cele două națiuni.

În 20 Noiembrie moare venerabilul luptător naționalist Protopopul Ion Moța. I se fac funeralii naționale.

În 22 Noiembrie Generalul Antonescu, însoțit de o delegație de miniștri legionari din cabinet, este primit de Adolf Hitler.

În 23 Noiembrie, România aderă la Pactul Tripartit.

În 30 Noiembrie 1940, are loc reînhumarea osemintelor Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor la „Casa Verde”, cu participarea Generalului Antonescu și a reprezentanților mișcărilor naționaliste. Zeci de mii de legionari și sute de mii de locuitori ai Capitalei dau ultimul onor marilor dispăruți.

Guvernarea național-legionară se încheie la 23 Ianuarie 1941 cu așa zisa „rebeliune legionară”, în realitate lovitura de Stat a Generalului Antonescu contra formelor constituite ale Statului. Din cauza uriașei rezistențe ce o întâmpina Generalul în toata țara, inclusiv din partea unor sectoare importante din armată, acesta se află pe punctul de a capitula. În acel moment critic pentru Antonescu, vine ordinul de la Adolf Hitler ca armata germană, care până atunci păstrase o poziție neutrală, să treacă de partea Generalului și să-l ajute pe acesta „în eforturile de a restabili ordinea internă”. Horia Sima primește un ultimatum de la Hitler. În fată acestei situații neprevăzute, Horia Sima este silit să cedeze și ordonă legionarilor să se retragă din instituțiile publice.


Arhanghelul Mihail, patronul Legiunii, și-a arătat puterea lui la 6 septembrie 1940, ziua biruinței legionare. În această zi, Biserica prăznuiește Minunea Arhanghelului Mihail. Arhanghelul Mihail este îngerul neamurilor și voievodul nesfârșitei tinereți.
6 septembrie 1940 în capitală. Renunțarea la tron a regelui Carol. Zidurile tiraniei s-au prăbușit. Calea Victoriei e o mare de oameni. Poporul se revarsă pe străzi, cântându-ș i bucuria.

miercuri, 3 septembrie 2014

:)))


Ion Antonescu

Ion_Antonescu.jpg Ion Antonescu a fost un dictator foarte organizat. Toate şedinţele de guvern erau stenografiate şi transcrise cu grijă, astfel că ştim ce preocupări avea mareşalul Ion Antonescu pe timpul războiului. În şedinţa din 22 aprilie 1944, în vremea în care nemţii mâncau bătaie pe toate fronturile şi americanii bombardau Bucureştiul, Ion Antonescu era scos din sărite de mai multe chestiuni. În primul rând prizonierii americani din România strigau din camioane „Hip, hip, ura!” - un semn destul de limpede că prizonieratul la români nu era foarte dificil. Mai mult, doi piloţi americani proaspăt doborâţi îi bătuseră pe soldaţii ce i-au capturat cu căştile radio. Bine, dup-aia şi bravii noştri ostaşi i-au cocoşat cu bătaia pe americani, dar mareşalul Antonescu se întreba de ce nu au fost împuşcaţi.
Însă cea mai mare problemă a lui Antonescu erau ciorile. Din cauza bombardamentelor americane se mutase într-o vilă pe malul lacului Snagov şi trecea zilnic pe lângă moşia fostului ministru de externe Dimitrie I. Ghica care avea copacii plini de cuiburi de ciori. Mareşalul Ion Antonescu aprecia numărul croncănitoarelor de pe moşia lui Ghica ca fiind cel puţin de 20 de cuiburi în fiecare arbore. În 1942 Antonescu dăduse o lege prin care toate ciorile trebuiau exterminate, responsabili fiind proprietarii terenurilor unde se oploşiseră zburătoarele. Aşa că Ion Antonescu a poruncit ca Dimitrie I. Ghica să fie amendat cu 1 milion de lei pentru că nu exterminase ciorile. Între timp, sovieticii pregăteau ofensiva Chişinău-Iaşi.

Scris de GeorgeDamian | Marţi, 02.09.2014 14:13 TNR

:)))


Margareta Paslaru

marți, 2 septembrie 2014

A sosit si desertul.Pofta buna !


Ion Pribeagu


De unde aţi cumpărat?

Din înaltul plin de boare rece,
Curg serpentine de carmin
Şi un domn – să-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.

În urma lui, cu doi-trei metri
Cu pasul rar şi săltăreţ
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu părul creţ

Şi cum trecea prin filieră
Şi parc şi oameni şi decor
Lui Toma-i scapă-n atmosferă
Un pârţ urât mirositor.

Un aer greu, de neft, de varză,
Ce-i intră în nări, în gât, în oase
Şi împrăştie, până să se piarză
Suspecte gaze puturoase.

Manole adulmecând aroma
Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte
Aleargă iute după Toma
Şi-l opreşte:

- Scuzaţi, vă rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o strună
Dar, de unde aţi cumpărat fasole
De-o calitate aşa de bună?

Proiectie

PNTCD o sustine pe Elena Udrea in alegerile din toamna: “o aliana freudiana dintre un pitic politic si proiectia libidoului prezidential”

autor: FrontPress 02.09.2014

0La sfârşitul săptămânii trecute canidata PMP la alegerile prezidenţiale din toamnă, Elena Udrea, a anunţat că a obţinut susţinerea PNŢCD în vederea tentativei de “ocupare” a Palatului Cotroceni. 
“A fost o zi extrem de importantă în ecuaţia alegerilor prezidenţiale. În calitate de lider al PMP, am semnat un protocol prin care PNŢCD se angajează să mă susţină la Preşedinţia României. Este un angajament ferm de a lupta împreună pentru a atinge un obiectiv vital pentru ţară: o Românie frumoasă în care să ne fie tuturor drag să trăim”, a scris sâmbătă Elena Udrea pe pagina oficială de Facebook.
“De asemenea, am semnat şi un acord de alianţă politică între PMP şi PNŢCD care ne va permite să candidăm împreună la alegerile parlamentare şi locale din anul 2016. Am încredere că ne vom aminti de ziua de astăzi peste ani ca un moment important în istoria politică a României. Din două perspective:
1. Cu siguranţă, având în spate si sprijinul unui partid istoric aşa cum este PNŢCD, îmi va fi mai uşor să câştig alegerile prezidenţiale din acest an. După aproape 20 de ani, se vor afla într-o alianţă electorală care susţine un viitor şef de stat.
2. Este momentul în care PNŢCD, o formaţiune cu o istorie extrem de bogată, iese dintr-un con de umbră şi se întoarce la a fi un partid extrem de important pe scena politică românească”, mai consideră lidera PMP.
Printre cei mai acerbi critici ai acestei noi alianţe PNŢCD-PMP a fost şi fostul candidat independent la alegerile europarlamentare din luna mai, tradiţionalistul ortodox Iulian Capsali.
“Poate una dintre cele mai dezamagitoare stiri politice din ultima vreme. Monarhistul Pavelescu, presedintele partidului istoric PNTCD, o sprijina in alegerile prezidentiale pe cea care are în mâini viermele din mărul PMP, Elena Udrea. Nu este doar alianța (freudiana) dintre un pitic politic si proiecția libidoului prezidențial. Este crucea pusa pe acest partid care a avut un rol in istoria României si a dat martiri, incepand cu Mihalache si Maniu, cei care l-au fondat. Acum probabil va urma o fuziune – dat fiind ca exista deja un acord de a merge impreuna in alegerile parlamentare – in care Lenuța Udrea va fi președinta partidului rezultat. Auzisem de acum o luna si jumatate de discutiile dintre cele doua personaje politice, dar stirile mi-au fost infirmate chiar de catre vicepresedinti din PNTCD, care nu credeau ca sunt posibile. Ei bine, iata si rezultatul: Udrea o sa aiba sediu in Rosetti, iar Pavelescu isi asigura propria supraviețuire cu prețul vidării partidului de orice brumă de morală politică. De la Coposu și Rațiu, la doua personaje de bâlci. În numai 20 de ani. Oribil final…”, a comentat Iulian Capsali, care deşi nu a intat în Parlamentul European a obţinut aproape 50.000 de voturi prin discursul său pro-familie şi conservator, fiind al doilea cel mai votat candidat independet, după Mircea Diaconu, care a beneficiat în schimb de o susţinere masivă mediatică şi politică. Sursa: FrontPress.ro

Nu uitam

Dictatul de la Viena: “Iertam dar nu uitam!”

autor: FrontPress 02.09.2014

0În urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, România pierdea Transilvania de nord în favoarea Ungariei hortyste. Pentru a-i omagia pe românii ucişi de ocupanţii unguri, Noua Dreaptă a organizat duminică un marş pe străzile din Braşov, desfăşurat sub sloganul “Dictatul de la Viena: Iertăm dar nu uităm!”. Cei aproximativ 100 de tineri au fluturat drapele verzi ale organizaţiei şi au purtat cu ei prin centrul municipiului un tricolor românesc de mari dimensiuni. Manifestanţii au fost aplaudaţi în Piaţa Sfatului de turiştui şi localnici în timp ce scandau împotriva recunoaşterii autonomiei aşa zisului “Ţinut Secuiesc”.
Participanţii la acţiune au pornit de la statuia lui Andrei Muresanu din faţa Teatrului Dramatic, au străbătut străzile Eroilor şi Republicii, iar după o oprire 30 de minute în Piaţa Sfatului, au continuat marşul pe străzile George Bariţiu şi Prundului, scrie ziarul Bună Ziua Braşov. Punctul final al ceremoniei a constat într-o depunere de coroane, în faţa „Statuii Soldatului Necunoscut” din Piaţa Unirii.
Anterior acţiunii din Braşov, Noua Dreaptă a organizat la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Covasna tabăra de vară dedicată cadrelor organizaţiei, eveniment care are loc anual.
Transilvania_de_NordChiar ne-au furat nemţii și ungurii Ardealul?
Unii istorici, comuniști sau democraţi, i-au găsit drept principali vionvaţi pentru pierderea teritorială din 1940 pe “fasciştii” unguri şi pe reprezentanţii Germaniei naţional-socialiste. Printre puţinii care au căutat vinovaţii în altă parte, anume în clasa politică românească de la București, au fost naţionaliștii, reprezentaţi în acele vremuri de Mișcarea Legionară. Aceștia susţineau că Dictatul a fost o consecinţă a lipsei de realism politic din partea clasei conducătoare, de la partidele de sistem până la regele Carol al II-lea. 
La începutul celui de al Doilea Război Mondial și în anii premergători conflagrației, în Europa continentală exista o singură mare putere aflată în ascensiune şi în ofensivă, atât militară cât și economică: Germania. Clasa conducătoare românească din acea perioadă, reprezentată regele Carol al II-lea și de marile partide ”democratice”, țărănist și liberal, au dat dovadă de o naivitate politică crasă. Bucureștiul, ignorând vântul schimbării care sufla în Europa, a preferat să caute aliați la Paris și Londra. Mai aproape, pentru a se pune la adăpost de pericolul revizionismului bulgăresc sau unguresc, manifestat permanent de Budapesta chiar imediat după semnarea Tratatului de la Trianon de la sfârșitul Primului Război Mondial, care a consfințit destrămarea Ungariei Mari. România și-a format o serie de alianțe regionale cu Iugoslavia și Cehoslovacia (Mica Antantă) și cu Iugoslavia, Grecia și Turcia (Înţelegerea Balcanică). Tot acest sistem de alianțe și amăgirile englezești și franțuzești, în ciuda eforturilor diplomatice, s-au prăbușit ca un castel din cărți de joc în 1940 când Italia lui Benito Mussolini și Germania lui Adolf Hitler au impus României cedarea Ardealului de Nord. Cum s-a ajuns la acest deznodământ?
În primul rând trebuie spus că România nu s-ar fi putut opune militar acestui Dictat, armata nefiind pregătită la acea vreme pentru un conflict de amploare cu Unagria, în alianță cu Italia și Germania. Opoziția armată ar fi dus doar la ocuparea întregii Transilvanii, a Banatului, Crișanei și Maramureșului, sau poate chiar a României întru totul sau dezmembrarea ei, așa cum s-a întâmplat cu Iugoslavia, un an mai târziu.
Deci, dacă România nu era o putere militară, de ce nu a salvat diplomaţia rupturile teritoriale? Din lipsă de realism politic, au afirmat la vremea respectivă legionarii, care propovăduiau în planul politicii externe o alianță imediată cu Axa Berlin-Roma, simțind ascensiunea celor două state naționaliste. Pe de altă parte, clasa politică a preferat să ignore noile realități geopolitice, îndepărtând Germania și Italia, prin acțiuni iresponsabile, forțând mâna celor două super-puteri să caute în regiune noi aliați. Ungaria atât a așteptat.
oCum a fost îndepărtată Italia? Regimul lui Benito Mussolini a fost inițial înclinat spre o colaborare cu România, datorită originii latine comune a celor două limbi și a potențialului economic al țării noastre. Relațiile bilaterale s-au răcit în 1936, când reprezentantul României la Liga Națiunilor (un organism premergător al ONU), masonul pro-sovietic Nicolae Titulescu, a criticat invazia italiană a Etiopiei și a jignit mai mulți jurnaliști din Peninsulă. Prin gestul său, poate de înțeles din punct de vedere uman, dar inacceptabil din partea unui diplomat și om politic realist, acesta a reușit să îndepărteze Italia de România, care nu avea nici un interes în conflictele coloniale din Africa.
Carol IIRegele Carol al II-lea şi Cancelarul Adolf Hitler
Dar cel mai grav lucru, care a și făcut posibil Dictatul de la Viena, a fost îndepărtarea Germaniei. Hitler, care se aștepta probabil la izbucnirea unui conflict militar, a căutat aliați în estul Europei, România fiind printre primele alegeri, datorită resurselor petroliere importante, a producției agricole, a populației numeroase și în creștere și a poziției strategice. Mai mult, în România trăia și o importantă minoritate cu origini germanice (șvabii din Banat și sașii din Transilvania). Toate premisele unei colaborări bilaterale erau pe masă. Germania a promis României în 1938, în urma vizitei regelui Carol al II-lea la Berlin, garantarea granițelor României Mari și a propus chiar schimburi economice avantajoase ambelor state, inclusiv asistență tehnică industrială și militară. Printre condiții a fost reorientarea externă a României spre Germania, în defavoarea Marii Britanii și a Franței. Regele dictator a refuzat, bazându-se pe promisiunile, dovedite a fi deșarte, din partea Parisului și Londrei. Mai mult, la întoarcerea în țară a dat ordin ca mai multe căpetenii legionare, inclusiv întemeietorul mișcării, Corneliu Zelea Codreanu, să fie asasinate fără proces. În acea perioadă Mișcarea Legionară era singura formațiune majoră care cerea o alianță imediată cu Germania.
Prin aceste provocări și gafe politice și diplomatice, România a rămas vulnerabilă pe plan extern, Italia și Germania căutând alți aliați regionali. Acest lucru a dus în final la pierderea Ardealului de nord, la presiunea Ungariei. Germania și Italia au sprijinit revizionismul revanşard în primul rând din cauza clasei politice de la București, care a forţat două mari puteri să caute alţi parteneri strategici în regiune. Marile puteri, dar și țările mai mici, se ghidează în politică după interese și nu după sentimente. Politicienii români nu au înțeles în anii care au dus la deznodământul din 1940 că interesul de moment al țării îndemna la o colaborare cu Germania, care ar fi garantat granițele României Mari.
Ca urmare a Dictatului de la Viena, în perioada 1940-1944 a urmat o serie de masacre anti-româneşti, cele mai cunoscute fiind cele de la Ip şi Treznea. Sursa: FrontPress.ro
\