Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 15 martie 2014

Pofta buna !



Discutii impaciuitoare


Foto:Tudor Ionescu liderul Noii Drepte.

Pana acum aceasta  zi de 15 martie se desfasoara intr-o festina lente, cu discutii impaciuitoare.
Nimic nu prevesteste ca  cei de la conducerea tarii in primul rand primul Dovleac sec, este  miscat de faptul ca Romania este teatrul festivitatilor unei tari straine, ca se  desfasoara un om politic din prim planul acelei tari calare pe cal, ca un cuceritor adevarat precum Napoleon sau Carol cel Mare.
Fara  a minimaliza acest subiect vreau sa facem si noi acelas lucru in tara lor.
Mai ales ca am auzit ca  Ziua Romaniei va fi mutata in mai, zi de primavara implinita.
Dar sa nu credem ca numai conducatorii  cu mintea scurta carora le sta gandul in zilele decisive, pentru a ne impune demnitatea  romaneasca, la  baschet si ce este mai nou pentru a demonstra ca niste  veritabili oligofreni ca nu sunt  conectati politic la inima tarii ci, doar  dovedind ca sunt doar niste  accidente ale naturii care, prin nu stiu ce forta impusi in functii nedemne de  fizicul si intelectul lor de imbecili care  aclamna ca, fac totul pentru linistea si binele tarii in timp ce aceste  atitudini tampe vor fi decontate in viitorul apropiat.
Dar sa speram ca vom fi martorii si decontarii lor cu hoiturile lor imputite de trai bun, fara nici un fel de amestec pentru a nu-si stresa mintea lor creata pusa pe bigudiuri in permanenta.
Nu sunt  revansarda dar, ca orice roman adevarat doresc ca aceste manifestatii de stapani care au venit sa-si ia feuda in supunere, sa nu se  mai intample la noi in tara.  Doresc sa se aplice legea talionului fara nici un fel de discriminare pentru ca, aceasta atitudine este un afront la noi romanii, care de blanzi ce suntem am cazut in capcana intinsa de acest  migratori asiatici, care  ne scuipa in fata.
Daca nici acum in al 13-lea ceas nu a venit randul interzicerii prin lege a acestor manifestatii  pe pamant romanesc inseamna ca, trebuie sa fim pregatiti pentru viitor in mod cat mai drastic  si daca nici asa nu merge, trebuiesc maturati in primul rand acesti nemernici care ne conduc si care nu vor sa fie deranjati decat cu o aparitie  nedemna pe sticla televizoarelor.
Cat sa-i mai rugam pe toti sa se duca la mama Dracului cu totii si sa ne lase in pace sa ne facem tara noastra cu  bune si cum vom stii, fara nici un fel de lectii date de tot felul de retardati mintali.
Daca ei au in vene braga si nu sange, macar sa luam exemplul acestor  unguri care  stiu ce vor si  inainteaza in  ajungerea tintei in pasi mici, dar  folositori. Dar care le este tinta ? Aceasta este intrebarea de baraj. Nu fug cu judetele Harghita si Covasna, dar isi instaleaza administratia acolo. Au simtul prorietatii foarte dezvoltat ca, la cei care nu au avut nimic. Si in vremea copilariei mele era Regiunea Autonoma Maghiara si ei ungurii, au cerut desfiintarea pentru ca erau izolati in centrul tarii. Acum ce vor face ?. Vor primi cele trebuincioase cu elicopterul? Se vor plange ca sunt in stare de asediu:))) adica autoasediati????
Nu auzim decat  apelul la romani, de a sec lasa calcati pe picioare si scuipati in fata si  cu indemnul, de a dormi in opinci.Eu nu vreau ca sa fac asa de frumos, cum cer cei mai nemernici tradatori ai tarii. Ma voi opune cu toata forta unor astfel de apeluri chiar daca, nu voi mai fi maine. Decat 200 de ani cioara, mai bine 40 de ani vultur.

DICTATOR

Micul dictator austriac: Engelbert Dollfuss

autor: FrontPress 15.03.2014

poster austriaEngelbert Dollfuss, un catolic de dreapta care și-a învins toți rivalii, a luptat din răsputeri pentru a apăra independența micii republici austriece. Acest patriot cu origini umile nu a cedat în fața lui Hitler și ar fi putut schimba cursul istoriei dacă nu ar fi fost asasinat la începutul epocii naziste. Asasinat în iulie 1934, Dolfuss este unul dintre cei mai puțin cunoscuți dictatori din Europa secolului XX, deși reprezintă un caz foarte interesant.
Engelbert Dollfuss devine Cancelar al Austriei în mai 1932, la aproape 40 de ani, după ce ocuapse funcția de ministru al agriculturii doar un an de zile. Interesat mai degrabă de reforme sociale decât de democrație, în octombrie 1932 Dollfuss a repus în vigoare legea de război ce-i dădea dreptul să guverneze prin decrete. În martie 1933, în sânul Parlamentului au apărut neînțelegeri cu privire la neregulile privind procedurile de vot. Cei trei președinți ai parlamentului austriac și-au dat demisia pentru a-și putea exercita dreptul de vot ca simpli membri ai parlamentului, însă fără președinte, Parlamentul nu putea încheia sesiunea. Dollfuss a anunțat imediat că avea să guverneze fără Parlament și a interzis meetingurile publice. În mai 1933, a creat partidul Vaterländische Front (Frontul Patriotic) prin unirea Partidului Social-Creștin cu alte grupări politice naționaliste, și a scos în afara legii Partidul Comunist. În luna iunie, a interzis și Partidul Nazist.
Scopul principal al politicii sale a fost permanent păstrarea independenței Republicii în contextul în care naziștii germani conduși de Hitler cereau unirea Austriei cu Germania. Poate pentru a rivaliza pe plan simbolic cu svastica nazistă, Dollfuss a început să promoveze folosirea așa-zisei Krückenkreuz, cunoscută ca și Crucea Ierusalimului, ca simbol național.
fatherland front 086În februarie 1934, Dollfuss s-a confruntat cu o creștere a mișcărilor milițiilor socialiste în Linz, Steyr și Vienna. Guvernul a ales să reprime violent mișcările de stradă: blocurile muncitorilor au fost bombardate, șase oameni au fost uciși, și apoi 8 au fost judecați și executați pentru rebeliune armată. Spectacolul politicianului de dreapta care a folosit artileria împotriva muncitorilor a creat o mare vâlvă în capitalele Europei, generând atât critici cât și aprecieri. Următorul pas al lui Dolfuss a fost interzicerea tuturor partidelor politice cu excepția Frontului Patriotic.
Cariera politică
În ciuda portretului său politic, Dollfuss nu avea prea multe puncte în comun cu Mussolini sau Htiler. A reușit să se diferențieze de aceștia prin originile sale sociale mult mai obscure și impresionanta traiectorie în carierea politică.O parte a legendei lui Hitler și Mussolini a fost dată și de modestia trecutului lor, respectabil, dar destul de umil din punct de vedere social. Dollfuss era fiul unui țăran. Mai degrabă muncitor decât talentat ca student, a fost educat la seminar și apoi a plecat la Viena pentru a studia teologia, intenționând să devină preot. Ulterior, a descoperit că era mai interesat de studiile sociale, astfel că în 1914 a început să studieze dreptul. A început însă războiul. Dollfuss, fiind prea scund, fusese scutit de serviciu militar, dar a devenit atunci ofițer în Landwehr și s-a dovedit a fi un militar excepțional. A fost decorat de opt ori și a fost promovat la rangul de Oberleutnant.
După război, Dollfuss și-a terminat studiile, apoi a plecat câteva luni la Berlin. Acolo avea să-și cunoască viitoarea soție, cu care s-a întors în Austria. Și-a găsit de lucru în administrație, în Austria Inferioară, devenind directorul Camerei de Agricultură în 1927. În 1928 și 1929, a reprezentat Austria la congresele internaționale de agricultură ținute la Roma, respectiv la București. Reputația sa de bun administrator i-a adus postul de președinte al Consiliului Căilor Ferate Federale în octombrie 1930. Cinci luni mai târziu, a fost numit Ministru al Agriculturii.
anschluss_75_jahre_dollfuss_body_ap.2209598Austria a fost una din cele mai traumatizate țări după sfârșitul războiului. Dacă în 1914 ea reprezenta baza unui mare imperiu, în 1919, în urma destrămării Imperiului Austro-Ungar, s-a născut republica austriacă, lipsită însă de Boemia, principala regiune industrială a fostului imperiu, și de Ungaria, o sursă importantă de alimente. Viena, marea capitală cu peste 2 milioane de locuitori, a devenit dintr-o dată o metropolă fără hinterland, fără un rol politic important și incapabilă să ofere locuri de muncă. Inițial, austriecii credeau că unirea cu Germania era iminentă, dar aceasta a fost însă exclusă de către țările învingătoare. În urma unui plebiscit neoficial organizat în provincia vestică Vorarlberg, populația s-a pronunțat pentru unirea cu Elveția, dar guvernul elvețian a refuzat orice acțiune în acest sens. Unite doar prin limbă, provinciilor austriece le lipseau o identitate comună. Orașul și provincia Salzburg nici măcar nu fuseseră babsburgice până la începutul secolului al XIX-lea, fiind un principat ecleziastic în cadrul Imperiului Romano-German. Noua națiune s-a conformat contextului economic și constituțional al lumii postbelice, iar Dollfuss a fost unul din oamenii care au luptat pentru construirea țării. Datorită administrației sale foarte eficiente, Austria Inferioară nu a cunoscut polarizarea politică specifică Vienei.
Ernst Starhemberg, liderul Heimwehr, ce avea să devină în curând un aliat-cheie al Cancelarului, a declarat că înainte de 1932 nu se întâlnise decât de 2 ori cu Dollfuss. Relația acestuia cu Starhemberg poate fi văzută ca fiind tipică sau chiar definitorie naturii dictaturii sale. Deși titlurile aristocratice fuseseră abolite de primul val de republicanism de după război, Starhemberg rămânea un prinț, provenind din familia Mareșalului Ernst Starhemberg care comandase apărarea Vienei împotriva turcilor în 1683. Născut în 1899, Starhemberg a luptat doar în ultima parte a războiului, pe frontul italian. În 1930 a fost pentru scurt timp Ministru de Interne, dar și-a dat demisia după ce Heimwehr a obținut doar 6% din voturi la alegeri. Cu excepția antisocialismului și autoritarismului, Starhemberg avea puține convingeri politice fixe. Dollfuss și Starhemberg au fost în relații extrem de bune și apropiate. Cu siguranță, Dollfuss a văzut în Heimwehr un aliat extrem de util regimului, de care s-a folosit în reprimarea revoltelor din 1934. În semn de apreciere a loialității, Dolfuss l-a numit pe Starhemberg vice-cancelar al republicii în mai 1934.
Engelbert_DollfussUn alt tip de lider…
Contemporanii nu îl vedeau pe Dollfuss ca fiind un om cinic, manipulator sau dependent de putere. Nu era o personalitate carismatică, cu o imagine de tip mesianică, precum Mussolini sau Hitler. Era un alt tip de lider: cei care îl cunoșteau vedeau Dollfuss cu un temperament bun, generos, afectuos, rezonabil, iertător, sincer și conștiincios, un om care reușise în viață nu pentru că era carismatic sau extrem de inteligent, ci datorită transparenței loialității sale față de propria țară. În aproape toate privințele, Dollfuss părea a fi opus celorlalți dictatori contemporani. Hitler și Mussolini fuseseră caporali în război, dar rangul lor nu reflecta gradul de responsabilitate. În timp ce Hitler și Mussolini îi apreciau doar pe cei pe care puteau să-i domine, Dollfuss nu-i desconsidera pe egalii săi și nu avea nicio problemă cu cei care, precum Starhemberg, îi erau, teoretic, superiori prin naștere. Spre deosebire de Hitler, era căsătorit, și spre deosebire de Mussolini, a rămas fidel soției sale. Dacă Hitler era nefumător, Dollfuss fuma până la 40 de țigări pe zi.
În funcția de Cancelar, Dollfuss a fost un om hotărât să-și facă datoria. A vorbit sincer atașatului britanic la Viena despre ”lupta pentru independența Austriei în care era angajat împotriva Germaniei lui Hitler”, iar în 1934 părea că va putea să controleze situația și să reziste organizațiilor naziste ce încercau să forțeze unirea celor două țări, căci la momentul respectiv, Hitler era încă destul de slab.
În Austria, exista un val de antisemitism destul de puternic. Dollfuss cunoscuse câțiva evrei la Seminar, iar în rândul liderilor locali din Austria Inferioară întâlnise mulți antisemiți prost informați. Era probabil conștient că eliminarea oficialilor guvernamentali care erau cunoscuți ca fiind socialiști era folosită doar ca pretext pentru a-i înlătura și pe evreii ce nu aveau nicio legătură cu grupările socialiste. Dollfuss nu era însă interesat să copieze programul antisemit al lui Hitler și deși violențele împotriva evreilor din Austria nu s-au ridicat la nivelul celor din Germania, ar fi greșit să presupunem că regimul său nu ar fi devenit mai dur vis-a-vis de evrei dacă acesta ar fi considerat necesar acest pas.
Ce l-a determinat pe Dollfuss să se opună cu vehemență lui Hitler a fost loialitatea sa față de catolicism și dorința fermă de a nu vedea o Austrie dominată politic de germanii protestanți. Însă catolicismul lui Dollfuss, religie a ordinii, obligațiilor și discipline, era la fel de autoritar ca național-socialismul lui Hitler; totuși, datorită acestul catolicism, Dollfuss nu ar fi putut niciodată accepta eugenia rasială promovată de Reich-ul nazist. Strategia sa principală pentru păstrarea independenței Austriei era încheierea unei alianțe cu alte regimuri autoritare ce nu apreciau evoluția politică a Germaniei naziste, anume Italia și Germania. La acel moment, asemănările superficiale dintre regimul lui Hitler și cel al lui Mussolini nu puteau atrage apropierea celor două state, iar Austria era singurul vecin al Ungariei împotriva căruia guvernul de la Budapesta nu emitea pretenții teritoriale exagerate.
7030Miklós Horthy fusese comandantul flotei austro-ungare în Primul Război Mondial și apărea adeseori în uniforma sa de Amiral al Imperiului. Horthy era atașat emoțional de Austria, sentiment ce nu era însă împărtășit de mulți dintre compatrioții săi, și prefera chiar să vorbească limba germană în locul celei maghiare. Ungaria, Austria și Italia aveau o populație majoritar catolică (deși Mussolini era ateu și detesta Papalitatea), însă Horthy și premierul său antisemit Gyula Gömbös erau, în tradiția eroilor național maghiari, protestanți, nu catolici. Nu putem vorbi de o alianță a regimurilor catolice autoritare împotriva nazismului, ci mai degrabă de alianța unor vecini slabi care a fost oficializată la Roma în martie 1934.
35764Nu vom ști niciodată dacă această coaliție antihitleristă ar fi funcționat dacă Dollfuss nu ar fi fost asasinat patru luni mai târziu. Poziția Ligii Națiunilor față de invazia italiană în Etiopia și sprijinul militar acordat de Hitler și Mussolini lui Franco au dus la apropierea celor doi. Antisemitismul lui Gömbös a făcut ca acesta să cocheteze cu ideea cooperării cu naziștii; când Gömbös a murit în octombrie 1936 într-o clinică din Munchen, Hitler s-a alăturat cortegiului funerar până la gară și l-a trimis pe Goring să-l reprezinte la ceremonia organizată la Budapesta.

Dollfussar fi făcut orice să evite Anschlussul, dar Austria avea doar 1/10 din populația Germaniei și cea mai slabă bază industrială din toate țările central-europene. Țara sa nu ar fi putut deveni niciodată suficient de puternică pe plan militar pentru a putea rezista unei invazii germane. Succesorul lui Dolfuss, Kurt Schuschnigg. s-a străduit de asemenea să apare independența țării, însă fără succes. De Andreea Lupşor – Historia

vineri, 14 martie 2014

Ungurii din Timisoara

UNGURII din Timisoara ameninta cu proteste din cauza unui monument AUSTRIAC “anti-maghiar”

autor: FrontPress 14.03.2014

husarMunicipalitatea din Timişoara a anunţat relocarea din Cimitirul Eroilor în Piaţa Bălcescu a monumentului neo-gotic denumit “Coloana Fidelităţii”, Consiliul Local votând acest lucru în şedinţa de zilele trecute cu 19 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. Imediat UDMR a criticat din nou iniţiativa susţinută şi de primarul liberal Nicolae Robu, ameninţând cu proteste.
Monumentul constestat a fost dăruit în 1853 Timișoarei de către împăratul Francisc Iosif I ca semn al recunoștinţei sale pentru loialitatea timişorenilor faţă de dinastia imperială din Viena şi pentru rezistenţa manifestată în timpul Revoluţiei maghiare din 1848-49. Mutarea monumentului a stârnit însă opoziţia fermă a UDMR, în condiţiile în care comunitatea maghiară a purtat negocieri, timp de o lună şi jumătate, cu municipalitatea şi susţinătorii acestei mutări şi a oferit alternative, precum Parcul Botanic.
Însă primarul PNL, însoţit la faţa locului de un grup de arhitecţi şi specialişti, a constatat că locaţia propusă de UDMR nu pune în valoare monumentul istoric şi a rămas valabilă soluţia Piaţa Bălcescu, propusă de urbanişti şi oameni de cultură, dar şi de societatea civilă românească. Acum însă, reprezentanţii UDMR îi transmit primarului Timişoarei că vor aştepta timp de o săptămână să fie reluate aceste negocieri, în caz contrar ei urmând să recurgă la proteste.
monumentul-victoriei_1848_02
 Preşedintele UDMR Timiş, Halasz Francisc, susţine că monumentul este ofensator pentru maghiari deoarece a fost donat Timişoarei de un „împărat absolutist”. Halasz a explicat că este ironic faptul că Primăria Timişoara a decis amplasarea acestui monument în Piaţa Bălcescu, în condiţiile în care Nicolae Bălcescu a fost exilat de Francisc Iosif, tocmai cel care a donat monumentul Timişoarei.
„A fost donat de un împărat absolutist Timişoarei pentru că Timişoara a dovedit fidelitate în 1849 faţă de un regim absolutist şi tiranic. Dacă noi, în Timişoara, considerăm că democraţia şi libertatea sunt valori, atunci nu cred că acest monument trebuie amplasat în Piaţa Bălcescu. Dacă aceste decizii lezează o comunitate, indiferent despre care comunitate este vorba, Timişoara mai este fanionul luptei pentru libertate şi democraţie?”, se întreabă liderul UDMR.
halasz-5-site2Ungurii din Timişoara transmit şi un ultimatum autorităţilor locale, ameninţând cu proteste, acestea fiind menite să agite spiritele şi să tulbure atmosfera de toleranţă interetnică din oraş. „Vom aştepta o săptămână să avem un dialog cu domnul primar. Dacă nu vom primi această invitaţie, după o săptămână vom trece la diferite forme paşnice de protest despre care acum nu vreau să discut, pentru că încă sunt de părere că în primărie există încă persoane care merg pe linia diplomaţiei şi dialogului”, a concluzionat Halasz Francisc.
Deasemenea,  în cazul în care primarul Nicolae Robu nu va reveni la masa negocierilor, reprezentanţii comunităţii maghiare din Timişoara vor urmări îndeaproape mutarea acestui monument din Cimitirul Eroilor în Piaţa Bălcescu, în condiţiile în care acest proiect trebuie să aibă şi acordul Ministerului Culturii, care este acum condus de un membru UDMR.
412Scurt istoric
Monumentul “Victoria” sau Monumentul “Fidelității”, opera arhitectului Joseph Kranner și a sculptorului Joseph Max, a fost inaugurat în 17 ianuarie 1853 în Piața Libertății. Piatra de temelie a fost turnată cu un an înainte, în prezența împăratului Iosif I. A fost mutat în 1936 în cimitirul din Calea Lipovei, unde se află și în prezent. Acum urmează să fie montat chiar în centrul Pieței Bălcescu.
A fost realizat din din ordinul împăratului Iosif I, pentru a comemora loialitatea locuitorilor cetății Timișoara față de coroana de la Viena în fața armatelor revoluționare ungare în timpul evenimentelor din 1848-1849. Cetatea a rezistat cu eroism celor 114 zile de asediu ale anului 1849, când populația civilă a avut enorm de suferit de pe urma bombardamentelor revoluționarilor unguri, conduși de generalul Jozsef Bem.
Timisoara_1848-1849Atunci, aproape un sfert din persoanele aflate în interiorul Cetăţii au pierit în timpul asediului; au fost distruse 139 de clădiri în Cetate, 71 în Josefin, 33 în Elisabetin, 129 în Fabric. Tifosul, febra tifoidă, holera vor face alte sute de victime şi după ridicarea asediului. Timişoara a trăit atunci cele mai dramatice zile din întreaga sa istorie modernă, încheiate cu peste 3.500 de victime şi sute de clădiri distruse.
“Coloana Fidelităţii” se află pe lista monumentelor istorice, conform unui ordin emis în 2010 de Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Statuia centrală a monumentului a fost devastată în 1918 iar în prezent se află la Muzeul Banatului, fără cap.
Argumente pentru mutarea în Piaţa Bălcescu
Locaţia propusă este în fața bisericii romano-catolice Preasfânta Inimă a lui Isus din cartierul Elisabetin. Din punct de vedere urbanistic și arhitectural stilul neogotic al clădirii este compatibil cu cel al monumentului. Deasemenea verticalitatea și silueta zveltă a ambelor obiective sunt alte puncte comune. Sursa: FrontPress.ro

33910680

De la ibrik



De la ibrik și filigeană la…espresso-ul modern


Nimic  nu se compară cu plăcerea de a bea o cafea fierbinte și aromată în intimitatea propriului cămin, nu-i așa? Dar asta nu se poate  face dintotdeauna. Dacă  aveti puțin timp si..o cafea bună  lănga voi o să vă spun acum câte ceva din  …povestea cafelei  la români:

Istoria nu consemnează cu exactitate cine a fost primul român care a gustat această licoare magică și parfumată. Legenda ne spune însă că un curtean al domnitorului Bogdan cel Orb, aflându-se în solie la Poarta otomană a fost tratat de sultan cu o  băutura aromată dar..fierbinte și, neștiind cum să o bea s-a opărit la limbă. Sărmanul logofăt nu avea cum să știe că peste veacuri aceasta bautură nu va lipsi din nici o casă românească. Cert este însă că de la mesele domnitorilor romani începe să fie nelipsită  această licoare parfumată , o masă rafinată din acele vremuri nefiind completă  dacă nu se ofereau   onoraților oaspeți  …..ciubuce si cafele.

Prima cafenea (“cahvenea”) se deschide în București pe la 1667 fiind proprietatea unui fost ienicer  pe nume Kara Hamie și se afla cam pe locul unde este acum palatul Băncii Naționale. Incetul cu încetul  cafeaua și…cafenelele devin o prezență permanentă  în peisajul  Bucureștilor. Și bineînteles, cafenelele au devenit  “locuri de discuție, agitație și opoziție împotriva stăpânirii“. Atunci (ca și acum) acest lucru nu era pe placul conducătorilor și ca urmare într-un  pitac de la 1782 “se poruncește cu toată severitatea să nu se discute în cafenele în legatură cu domnia sau stăpânirea turcească”. 


Vechiul...ibrik
Cert este că perioada de glorie a cafenelelor a fost a doua  jumătate a secoluial  XIX-lea  –și  începutul secolului XX. Intr-una dintre cafenelele  vestite ale vremii , deschisă  de polonezul românizat Fialkowski pe strada Câmpineanu de azi. In cafeneaua lui se intâlneau cele mai reprezentative figuri ale orașului: actori, diplomați, profesori, artiști, scriitori, juriști… “Fialkowski nu mai era o cafenea ci ajunsese o adevarată  instituție” ne spune Constantin Bacalbașa. Și tot el ne spune că  “aci atâția poeți tineri și scriitori, la cari începuse a le miji talentul și mustățile, au sorbit șvarțuri cu un pic de rom, capuținere și au scos pe nas rotocoale de fum”.Scriitori ca și Caragiale, Macedonski, N. Filimon, actori vestiși dintre care amintesc pe Grigore Ventura, C.I Nottara, Petrache Liciu, Ion Livescu iși “ făceau veacul” la Fialkowski. 

S-au deschis mai apoi la fel de vestitele cafenele Capșa,Terasa Otetelișanu, Rigler, Kubler, High Life, Cafe de Paris și atâtea altele. Cafeneaua Capşa rămâne însă, de departe, cea mai faimoasă. Înfiinţată de Grigore Capşa în 1891, ea devine spaţiul cultural şi politic al societăţii bucureştene. În prima perioadă, până la Primul Război Mondial, aici obişnuiau să vină Alexandru Ghica, Radu Văcărescu, Mişu Văcărescu (Claymoor), iar dintre scriitorii şi gazetarii politici: George Lahovary, Nae T. Orăşanu, Cincinat Pavelescu etc.

Iar cafeaua servită în aceste celebre cafenele  nu era doar o simpla cafea:  se servea  <<șfarț>>, <>,  <>,  <>  sau.. vestitul  <>. Dar cafeaua acelor vremuri era preparată  încă în banalul ...ibrik. Și pentru că sunt convins că v-am facut curioși, o sa va spun câte ceva despre fiecare rețetă de cafea:

ȘFARȚ  -  era cafeaua neagră (numele vine  de la  germanul  schwarz sau  schwarzer Kaffe) mai subțire,   fără caimac și fără lapte făcută dupa moda germană a vremii.

CAPUȚINERUL – cafeaua cu lapte, dar cu mai multă cafea decât lapte.

TURCEASCA -  Cafeaua neagră  dar cu caimac (spuma  groasă si aromată care o deosebește de șfarț).  Un proverb turcesc descrie cafeaua astfel: “Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea.”  Cafeaua turceasca se bea încet alături de un pahar cu apă sau cu  lichior de mentă . Nu se adaugă niciodată frişcă sau lapte.
MAZAGRAN  -  Băutură răcoritoare preparată din cafea neagră foarte concentrată  în care se introduc bucățele de gheață.

MARGHILOMAN - Având o întreagă istorie în spate, această  denumire care poate părea unora dintre voi ciudată, face referire la un tip de cafea considerat ca fiind o specialitate românească. Cu o aromă deosebită, datorată unei rețete pe masură, aceasta se fierbea în ibrice așezate pe nisip încălzit cu cărbuni și se servea în cețti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de "filigeană". Rafinata şi celebra băutură, veche de mai mult de o  sută de ani, se prepară astfel:  se fierb la foc mic 70 ml coniac, 30 ml apă şi două linguriţe de zahăr. Când clocoteşte, se adaugă trei linguriţe de cafea. Se ia ibricul de pe foc, se acoperă trei minute, ca  să se lase zaţul. Se toarnă amestecul în ceaşcă şi se savurează cu înghiţituri mici.

Unul dintre primele
modele de espressor

Se părea că nimic nu se mai putea inventa privitor la prepararea cafelei. Dar nu a fost așa: inginerul italian Pavoni patenteaza primul model de espressor și conceptul de preparare al cafelei începe să se schimbe radical. Prin folosirea presiunii aburului se intensifica bineînțeles  parfumul și aroma cafelei . Espresso devine băutura preferata a funcționarilor și a muncitorilor, care dimineața în drum spre locul de muncă se opresc pentru câteva minute într-o cafenea  ca să bea din ceșcușa mică cu cafea cremoasă și tare care urmeaza să-i energizeze pentru întreaga zi.

Espresor automat modern - Philips
Pâna în zilele noastre insă nu puteai avea privilejul de a bea un espresoo adevărat  în intimitatea propriului cămin. Și asta era o adevarată  problemă, nu-i așa? Cafeaua la ibric nu are aceiasi savoare... Din fericire nimic nu e de nerezolvat. Au început să apară  „aparate de făcut cafea din ce în ce maiperformante”  și...din ce în ce mai accesibile pentru noi toți. Azi ne putem prepara cafeaua acasă, espresso-urile moderne fiind pregătite  întotdeauna să ne  servească specialitatea de cafea preferată. Oricare este preferinţa noastră, aceasta este preparată la o apăsare de buton - şi este pregătită imediat datorită ingeniozității lor.

Sursa informațiilor : „Din Bucureștii de ieri” (George Potra – 1990), „Bucureștii romantici” (Iuliu Moisil – 1935) și http://www.philips.ro/
deieri-deazi.blogspot.com

Razmelita



1825: Răzmeriță stârnită de instalarea primei băi publice la București


Băile publice au dispărut aproape cu desăvârsire în zilele de acum. Să mergi azi la un asemenea stabiliment este desigur ceva desuet. Dar a fost o vreme în care bucureștenii de rând au făcut un adevărat cult pentru igiena corporala și așteptau cu nerăbdare ziua din săptșmână în care mergeau să se relaxeze și, de ce nu, să...socializeze în aburii fierbinți ai unei băi publice. 
reclame vechi
Reclamă pentru o baie publică
apăruta în ziarul Epoca
 din 16 ianuarie 1898
Mai ales că apa caldă nu era la îndemâna oricui. Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile construite după 1918. Până la apariția  băilor publice, mai toata lumea făcea baie acasă la ea, „ fie în căzi speciale de tinichea de zinc sau în hârdaie scunde și largi cu doage de lemn încercuite cu fier, fie în albiile de lemn, de plută sau de plop pe care le scobeau anume și le vindeau țiganii rudari. Vara, mulți se mulțumeau numai  cu un duș, instalație proprie, făcuta prin fundul curților sau pe după casă și prin magazii de scânduri ale gospodariei. Dușurile acestea erau alcătuite dintr-o îngrăditură strâmtă de rogojini, deasupra căreia se atârna o stropitoare de tinichea plină cu apă, pe care și-o deșertau pe cap trăgând de o sfoară legată de pârghiuța ce ridica un căpăcel de pe fundul ei. De binefacerea unei asemeni instalațiuni ingenioase se  foloseau pe rând toți ai casei, ba uneori chiar unii dintre vecinii, ce nu erau pliroforisiți cu așa... confort". (Bucureștii vechiului regat” – George Costescu – 1944)

Dar, ca și orice „reformă”, înființarea primei băi publice în București a fost prilejul unei adevărate „răsmerițe” – prilej de „dezbateri furtunoase”  și de „ jalbe” trimise lui Vodă. Îl las mai bine pe Ioan Massoff, redactor al săptămânalului „Realitatea ilustrată” să vă povesteasca toată tărășenia:


„Partea comică a chestiunii, însă, o constitue faptul că instalarea primei băi la Bucureşti, a stârnit o adevărată revoluţie — o „răsmeriţă", cum se spunea pe vremea aceea. Aşa s'a întâmplat întotdeauna cu marile... reforme. La început ele au întâmpinat rezistenţă, pentru ca, în urmă să se impună. Şi nici nu s'ar fi putut ca obiceiul, atât de salutar, al curăţirii bucureştenilor de „murdalîc" să nu întâmpine rezistenţa... interesaţilor.Dar, după cum veţi vedea, totul nu a fost decât o chestiune de tarabă. Să vedem ce spune istoria. Ne referim la V. A. Urechia . (Cine-i mai citeşte astăzi atât de pitoreştile „aduceri aminte" scrise uneori, pe bază de documente?) 


 Aşadar, în Capitală nu exista acum 112 ani  ( notă: articolul a fost scris în anul 1937) nici o baie mai ca lumea. Un franţuz întreprinzător, cu numele de Lagarde, s'a gândit că ar fi o afacere deschiderea unei băi la Bucureşti. Şi s'a înfăţişat Divanului cu o petiţie prin care cerea voie să deschidă un stabiliment de băi, cu un „privilegiu de 20 de ani. Petiţia purta data Martie 1825. Domnitorul Grigore Ghica, probabil surprins şi el de această neobişnuită cerere, a însărcinat o comisiune de doctori să... refere „de sunt asemenea băi folositoare ¡a sănătatea omenirii".

La 2 Aprilie 1825, doi doctori au luat „plirforie" (informaţie) că băile sunt necesare. Şi astfel Lagarde a primit autorizaţia cu următoarele condiţii:

 1) Stabilimentul va poseda 10 camere de băi în bună stare „cu uşi şi ferestre bune, cu pălimarul lor şi cu câte un pat de scânduri pentru odihnă, cu o mescioară şi cu o oglindă cu cele trebuincioase pentru gătire şi cu doua jgheaburi, care jgheaburi au să se păstreze curate şi adesea se vor schimba"
2) Doritorii de baie să afle „după gust, apă caldă sau rece, prin şuruburi".
In sfârşit, „anaforaua" mai prevedea şi monopolul: „să nu mai fie volnici alţii a mai deschide aci
acest fel de băi".
Hrisovul acesta, care constitue lucru de seama pentru istoria civilizaţiei române, este subscris de către  Postelnicul Mihalache Ghica, lordache Golescu, Scarlat Grădişteanu , D. Bibescu, legistul Nestor, marele logofăt Ion Fălcoianu şi Șt. Bălăceanu.


Baie publică în Bucureștiul interbelic
Dar să nu credeţi că hrisovul acesta a fost primit aşa, ca oricare altul, căci — cum spune istoricul  „o mare agitaţiune s'a stârnit . „Cu mare jalbă în proţap, pleacă Kir Stanciu , arendaşul băii de lângă casa Beilicului, adecă casa unde se găzduiau musafirii turci, din strada actuală Şerban Vodă, însoţit de toţi frecătorii băieşi şi de două babe cari - făceau aceeaşi meserie pentru cocoane". Bucureştenii, văzând atâta lume adunată, nu ştiau ce să creadă. „Răsmeriţă ! — spuneau unii negustori şi dedeau fuga să închidă tarabele. Atras de sgomotul mulţimii — ca întotdeauna grupului de iniţiativă s'ar fi adăogat şi haimanalele de pe uliţă, — Ghica Vodă s'a uitat in stradă, dar fără să priceapă mare lucru. Intrând în palat, invitat de Vodă, Kir Stanciu, patronul băii turceşti, se aruncă la picioarele Măriei Sale, sărutându-î, după obiceiul timpului, poalele anteriului.


Petiţia lui Stanciu spunea că „el şi băiaşii săi, cari au avut cinstea să îmbăieze pe toate paşalele tu rceşti până şi pe M. S. Vodă, când era numai boer, acum au să ajungă să cerşească pânea de toate zilele, pentrucă un păgân de franţuz a căpătat voie să facă baie ca la Viena


Bine'nţeles că Stanciu nu uită să pomenească şi pe cele zece băiaşe tinere: ..adică ce? Unguroaicele cele tinere ale lui musiu Lagarde vor f i mai pricepute decât băiaşele mele, ori săpunul meu cu miros de odogaci şi de trandafir, spală mai puţin bine decât ăl franţuzesc, făcut din seu de câne?“
Vodă scrise cu mâna lui pe jalba lui Kir Stanciu: „să nu se pricinuiască nicio zăticnire la celelalte băi din Bucureşti, unde merg oamenii de se spală de murdalîc, baia iui musiu Lagarde să fie numai pentru bolnavi".


Dar, totul a fost de prisos: lumea bună s'a dus toată la „musiu Lagarde",  Kir Stanciu rămânând cu mitocanii, cari se spălau din an în Paşti.” ( cf „Realitatea ilustrata – nr. din 3 martie 1937).
Baie publică
 în Bucureștiul interbelic
În timp, numărul băilor publice a crescut într-un număr considerabil. Dar nu atât de repede cum am crede. „Pe la 1870, Bucureștii nu aveau decât patru băi publice: Baia turceasca (hamam, cu aer uscat) din strada Șelar, Baia Ruseasca (cu aburi) dela Jignița, pe str. Negru-Vodă, reconstruită apoi de Meltzer; Baia din mahalaua Dudescului (Sfinții Apostoli) azi Baia Mitraschewski și Baia cu pucioasă a doctorului Lucaci, din dosul Palatului Regal. După mulți ani, Baia turcească și cea de pucioasă au fost desființate și înlocuite cu Băile Eforiei, cele dintâi mai bogate și mai largi  instalate, și cu Băile Doctorului Erdreich, cari la început erau în strada Vestei, la spatele statuiei lui Mihai-Viteazul, apoi au fost mutate pe strada Italiana lânga Biserica Armenească unde sunt și acum, dar sub altă direcțiune. În afară de acestea, Primarul
Protopopescu-Pache a pus să fie construita lângă, Piața Legumelor, dela Bibescu-Voda, și o Baie Populară destinată mai ales precupețimei și hamalilor Pieței-Mari”. 

Printre cele mai vechi băi publice sunt și băile Griviţa (existentă şi azi) şi Eforiei (din Palatul Eforiei, astăzi primăria sectorului V),  Baia Centrală, de pe strada Enei nr.11; Baia Comunală de pe Calea Plevnei 44; Baia Primăriei Municipiului Bucureşti (Splaiul Unirii 14); Bazinele Comunale ale Primăriei (b-dul Maria 110); Baia Comunală Populară (strada Maşina de pâine); Baia comunală Zerlendi (Şerban Vodă 185); Baia Melzer (str.Căuzaşi, astăzi dispărută); Baia Obor din câmpul Moşilor; Baia Marenco din strada Oiţelor. (cf. studiului „Bucureștii vechiului regat” – George Costescu – 1944)
Cert este că prin 1937, România avea o baie la fiecare 2000 de locuitori și devansa la acest capitol țarii considerate „mult mai avansate” de la acea vreme.
Dar toate lucrurile de seamă s-au câştigat prin luptă, nu-i așa ? Până şi dreptul de a te spăla...
Surse :
Articolul „ Revoluția stârnită de instalarea primei băi publice la București” – Ioan Massoff – apaărut în săptămânalul „Realitatea ilustrată – nr. din 3 martie 1937 și lucrarea „Bucureștii vechiului regat”  – George Costescu – 1944)
deieri-deazi.blogspot.com

joi, 13 martie 2014

Invitati


Nationalisti europeni invitati sa monitorizeze referendumul pentru alipirea Crimeii la Rusia

autor: FrontPress 13.03.2014
marine moscovaMarine Le Pen în Moscova
Mai multe partide naţionaliste din Europa, care de-a lungul anilor au manifestat poziţii eurosceptice şi pro-Kremlin, au fost invitate zilele trecute să monitorizeze referendumul care va avea loc duminică în regiunea separatistă Crimeea din Ucraina, care recent şi-a declarat independenţa faţă de Kiev şi urmăreşte alipirea la Federaţia Rusă.
Printre formaţiunile invitate să monitorizeze scrutinul din Crimeea se numără Frontul Naţional din Franţa, Partidul Libertăţii din Austria, Partidul Libertăţii din Olanda sau Partidul Naţionalist Bulgar, format din foşti membri Ataka. Deasemenea au fost invitaţi să desemneze un grup de observatori pentru Crimeea şi liderii Interesului Flamand, un partid separatist parlamentar din Belgia. O parte din formaţiunile invitate au anunţat deja că nu vor trimite observatori în regiune, deşi au ţinut să menţioneze că nu îşi schimbă poziţia faţă de necesitatea unei apropieri între forţele identitare europene şi Rusia.
Referendumul din 16 martie privind alipirea Crimeii la Rusia este considerat ilegal de oficialii UE. Însă dacă hotărârea de a adera la Rusia va fi susţinută de populaţie la referendum, peninsula de la Marea Neagră va fi declarată iniţial stat independent şi suveran. Ulterior, Republica Crimeea va adresa Moscovei oficial cererea de a fi inclusă în componenţa Federaţiei Ruse. Sursa: FrontPress.ro

Mircea Eliade

107 de ani de la nasterea filozofului nationalist Mircea Eliade

autor: FrontPress 13.03.2014

eliadeJoi, 13 martie, se împlinesc 107 de ani de la naşterea filozofului naţionalist, istoricului, scriitorului şi profesorului Mircea Eliade, una dintre cele mai consacrate personalităţi ale generaţiei de intelectuali interbelici români.
S-a născut în Bucureşti şi încă din adolescenţă a fost interesat de misticism, filozofie şi de lectură. Învaţă italiana, engleza, ebraica şi persana. Ulterior pleacă în India unde studiază limba sanscrită, religia şi tradiţia locului.
De la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, se apropie de filozoful naţionalist Nae Ionescu şi devine un adept al Mişcării Legionare. Publică în această perioadă o serie de articole politice şi se implică activ în campania electorală din 1937. Din cauza militantismului său este arestat în 14 iulie 1938 din ordinul regelui dictator Carol al II-lea. La vremea arestării tocmai publicase articolul “Provincia și legionarismul” în ziarul Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.
Mircea-EliadeA fost încarcerat timp de trei săptămâni la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, timp în care autorităţile fac presiuni la adresa lui Mircea Eliade să se dezică de camarazii săi. Acesta refuză sa o facă şi este transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. Aici starea lui de sănătate se înrăutăţeşte şi este astfel eliberat în 12 noiembrie 1938, după aproape 4 luni.
În aprilie 1940, cu ajutorul lui Alexandru Rosetti, un reputat lingvist și filolog român, este numit Ataşat Cultural în Marea Britanie. După deteriorarea relaţiilor bilaterale româno-britanice, din cauza celui de al Doilea Război Mondial, este transferat în Portugalia, unde va îndeplini aceeaşi funcţie pe lângă ambasada din Lisabona. Îşi păstrează postul atât în timpul Statului Naţional Legionar cât şi în timpul dictaturii militare a mareşaleului Ion Antonescu.
Tot în Portugalia scrie o carte în favoarea “Statului Nou”, un concept filozofic-social aplicat de liderul naţionalist al ţării din acea perioadă, Antonio de Oliveira Salazar.
paris-emil-cioran-stanga-eugen-ionescu-centru-mircea-eliade-dreapta_86009829Paris 1977: Emil Cioran, Eugene Ionesco si Mircea Eliade
În timpul celei de a doua conflagraţii mondiale călătoreşte în Franţa pentru a se întâlni cu prietenul şi camaradul său Emil Cioran. Deasemenea merge la Berlin pentru a avea o întrevedere şi cu Carl Schmitt, un controversat teoretician naţionalist şi profesor de drept. Deasemenea vizitează regulat Spania naţionalistă condusă de generalul Franco.
După ce războiul este câştigat de alianţa dintre Occident şi Uniunea Sovietică, Eliade se mută în Franţa, în 1945. Din 1957 se stabileşte în Chicago, SUA, unde devine profesor universitar de istorie comparată a religiilor. Tot aici se va stinge din viaţă, în 22 aprilie 1986.
De-a lungul vieţii a scris peste 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1.200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Sursa: FrontPress.ro

mircea-eliade

miercuri, 12 martie 2014

Invitat

Liderul Jobbik la Moscova, la invitatia lui Alexandr Dughin

autor: FrontPress 12.03.2014

vona gabor rusiaLucrurile se leagă tot mai mult. În timp ce încearcă să se apropie de graniţa estică a României, edificând, prin Crimeea, un culoar spre Transnistria şi R. Moldova, Rusia încurajează extremiştii maghiari, care militează făţiş pentru independenţa şi apoi alipirea Transilvaniei la Ungaria.
Liderul partidului extremist Jobbik, Vona Gabor, a făcut de curând o vizită la Moscova, la invitaţia lui Alexandr Dughin. Vona a susţinut o prelegere la Universitatea de Stat “Lomonosov” din Moscova.
După întoarcerea de la Moscova, Vona a participat la mitingul cu scandal al secuilor de la Târgu Mureş. Legătura este flagrantă. Cine susţine probabil separatismul maghiar în Transilvania? Kremlinul.
În acest monstru arhitectonic, care este Universitatea “Lomonosov” din Moscova, Vona Gabor a afirmat că “Statele Unite ale Americii este un experiment european deformat”, că Uniunea Europeană este “o organizaţie trădătoare” şi că, de fapt, Rusia este “mult mai europeană, pentru că ea păstrează traditia, mai degrabă decât venerează banii si cultura de masă“.
Vona Gabor: “Promisiunile UE au fost minciuni, nu am câștigat mai multă libertate de la aderarea la Uniunea Europeană, în schimb au luat piețele noastre, fabricile noastre și au umplut rafturile magazinelor noastre cu gunoi vestic”.
Liderul Jobbik afirmă că în câțiva ani ţara sa va trebui să aleagă: “Ori va rămâne lipită de UE, ori va adera la Uniunea Eurasiatică, ori va rămâne independentă“.
200-pPentru cine nu ştie, clădirea Universităţii Lomonosov din Moscova este mama, matricea, modelul director după care au fost construite mai multe “Case ale Scânteii” în tot fostul lagăr comunist.
În Kiev, Leningrad şi Minsk există câte o astfel de clădire-monstru, extrem de urâtă, iar în Moscova sunt şase. Unele au fost transformate în hoteluri, altele în centre de conferinţe.
O clădiree analogă se află în centrul Varşoviei, chiar lângă artera principală comercială Marshalkovska şi gara subterană Warszawa Centralna.
Formatul arhitectonic al clădirii Universităţii “Lomonosov” din Moscova este considerat de est-europeni un simbol al comunismului şi al puterii Kremlinului. De pe Starea Presei

Monstru Sacru


Ponta este Monstrul Sacru  al intelepciunii care se naste odata la 2000 de ani si atuncea mort.
Aceasta este o vorba straveche care ne arata cat de pretios si unic este acest domn.Pauzele pe care le face dupa cateva cuvinte cand spune ceva,  marcand precum cainii sau cotoii teritoriul, ne arata cat de infantil gandeste.
Ma uit si ma intreb : doar atata prost poate acest popor, da ?
Daca privim scrutator vedem cum sub ochii nostrii acest plavan fara pic de minte, se transforma intr-un nou  CEZAR. Si noi in loc sa-i dam un sut in cur, il aplaudam, ii ridicam osanale si dam graunte boului. Cine este de vina? Noi suntem de vina.
Mai ales acum cand la Tg.Mures sunt demonstratii in  timp ce el, se hlizeste la un post tv. de parca i-a fatat vaca 3 vitei.Grotesc si inconstienta din  partea lui.
Cum se poate opri acest teatru al absurdului pana nu este prea tarziu? Acesta piesa este pusa in scena tocmai acum cu un scop ascuns, de catre dusmanii Romaniei.
Pentru el nu este o paguba mare ca se autocomnbustioneaza, pentru noi este rau ca ne jucam cu focul si jucam sarba in caruta, regizata de altii.
Nimeni nu intelege ca tot acest spectacol grotesc trebuie oprit? Ce ne va aduce ziua de maine, un nou 15 martie 1990?
Avem datoria patriotica de a opri degriongolada mintala a  acestui Dovleac Sec prin orice mijloace. Dusmanii nostrii isi bat joc de noi toti romanii,  impingandu-l in fata pana o sa credem si noi ca totul este cu susul in jos si noi gandim gresit. Sa ne mobilizam si sa aruncam din aceste functii importante aceste gunoaie nedemne de nici un tomberon.

Bancuri...


Marin îl vede pe Ion că taia un copac cu un briceag şi-l întreabă:
-Ioane, n-ar fi mai simplu să foloseşti toporul?
-Ba da, dar sunt plătit cu ora!
*************
Bulă şi Ştrul discută:
Bulă: – Ştrul, ce sunt cu vânătăile astea pe faţa ta? Iar te-ai caftit, la cârciumă?
Ştrul: – Nu! De la tuse mi se trage!
Bulă: – Cum, de la tuse, Ştrul?
Ştrul: – Păi, dacă m-a apucat tusea în şifonier!
*************
- Ce spune o blondă după ce a lovit pomul cu maşina?
- Dar am claxonat!
*************
- Dă-mi 500 de lei şi-ţi fac asigurare .
- Ce fel de asigurare ?
- Te asigur că nu-i mai vezi înapoi.
*************
- Bietul meu copil! Când te-ai tăiat la deget?
- Adineauri, mămico…
- Dar, puiule… nu te-am auzit plângând!
- Credeam că nu eşti acasă.
*************
- Iubito, deseară vreau să vin la tine să facem dragoste.
- Las că ştiu eu că vrei să faci altceva.
- Ce?
- Vrei să ne uităm la un film!
*************
- Domnule, vă recomand să vă tundeţi chel!
- Şi asta ajută la oprirea căderii părului?
- Nu, dar vă ajută să vă obişnuiţi!
*************
Omul are nevoie de 2 ani pentru a învăţa să vorbească şi de 60 pentru a învăţa să-şi ţină gura!
*************
- Azi mi-am facut CV-ul. L-am scris, l-am redactat, l-am recitit de câteva ori, apoi m-a podidit plânsul.
- De ce?
- Este păcat să trimiţi un asemenea om la muncă…
*************
Într-o frizerie:
- Ce s-a întâmplat cu clientul tău de a fugit ca din puşcă, fără să-l fi terminat de tuns? întreabă un frizer pe colegul său.
- Habar n-am, că nici n-a mai apucat să răspundă la întrebarea mea: “Doriţi să vă iau pe la spate?”
*************
Vorbesc doi prieteni de pahar:
- Soţia mea suferă din cauza alcoolului…
- Aoleuuuu, îmi pare rău,… bea mult?
- Nu, eu beau, dar suferă ea!
__._,_

Interzisi

Nationalistii ucrainieni INTERZISI in peninsula separatista Crimeea

autor: FrontPress 12.03.2014

sectorul de dreapta ucrainaParlamentul din Crimeea, care recent a proclamat independenţa peninsulei rosofone de la Marea Neagră, a interzis marţi mai multe organizaţii naţionaliste implicate în protestele din Kiev şi vestul Ucrainei, care au dus la fuga din ţară a preşedintelui Ianukovici. Invocând “motive de securitate”, parlamentul din Simferopol, nerecunoscut de Kiev, a interzis partidul parlamentar Libertate (Svoboda), gruparea radicală “Sectorul de dreapta”, dar şi alte formaţiuni similare de dimensiuni mai mici.
Măsura vine pe fondul pregătirilor pentru referendumul din 16 martie privind alipirea Crimeii la Rusia. Dacă hotărârea de a adera la Rusia va fi susţinută de populaţie la referendum, peninsula de la Marea Neagră va fi declarată iniţial stat independent şi suveran. Ulterior, Republica Crimeea va adresa Moscovei oficial cererea de a fi inclusă în componenţa Federaţiei Ruse.
“Autorităţile din Crimeea fac tot posibiliul pentru a preveni infiltrarea extremiştilor în republică”, se arată în nota explicativă a parlamentului din Simferopol cu privire la interzicerea principalelor organizaţii naţionaliste ucrainiene pe teritoriul controlat de separatiştii ruşi. Sursa: FrontPress.ro

refe

Oportunitate

Oportunitatile crizei din Crimeea pentru Romania

autor: FrontPress 12.03.2014

soldati crimeeaInainte de a face o evaluare a oportunitatilor crizei din Crimeea / Ucraina pentru Romania, as dori sa pornesc cu un “daca”. Daca Romania ar fi fost acum in relatii mai bune si mai normale cu Rusia, aceste oportunitati ar fi fost si mai mari si fructificarea lor mult mai rapida. Poate din continutul articolului veti intelege de ce. Voi face o evaluare a oportunitatilor, pe baza unor scenarii de evolutie a crizei pe care nu le voi argumenta prea mult, nefiind scopul articolului de fata.
1. Al 3-lea Razboi Mondial. In cazul in care criza de fata se va dovedi scanteia de pornire a unui nou razboi mondial intre Imperiul Anglo-Atlantic pe de o parte si Rusia-China pe de alta parte, oportunitatea principala a Romaniei este aceea ca se situeaza din start in tabara care probabil va castiga. Dupa parerea mea, un nou razboi mondial, chiar daca va include evident folosirea armelor nucleare, nu va duce la distrugerea totala a omenirii. Foarte probabil SUA / Rusia / China isi vor folosi arsenalul nuclear una impotriva alteia, nu cred ca Romania va fi expusa din acest punct de vedere, nefiind un target de interes din nici un punct de vedere. Rusia nu ar castiga nimic atacand Romania cu arme nucleare, tinta principala fiind evident capacitatile militare si marile orase americane pentru a obtine o alterare cat mai semnificatica a capacitatilor dusmanului, Romania nefiind altceva decat un aliat slab, un pion nesemnificativ cu o armata distrusa de politicieni incompetenti si nepatrioti, secatuita de resurse si neavand nici un rol cat de marunt in jocul geostrategic local – sa nu uitam ca Deveselu este inca in lucru, deci nici macar o baza de rachete cat de cat functionala nu stationeaza la noi.
Pare deplasata calcularea oricaror oportunitati ulterioare unui nou razboi mondial care se va duce cu arme nucleare, dar am zis sa includ si acest scenariu. Fiind de partea invingatoare (America / Europa / Japonia evident va castiga intr-un razboi acum), Romania va avea de castigat doar daca nu cumva conducatorii vor face cine stie ce greseli fatale la care ne putem gandi si vom avea cine stie ce pierderi colaterale (de exemplu, sa pierdem Ardealul in urma unor greseli fatale cum face acum USL prin alianta cu UDMR prin care noi si noi drepturi de suveranitate sunt cedate minoritatii maghiare; ne putem oare imagina in 10 ani, dupa un razboi mondial in care probabil UDMR va tot fi pe la conducere si va tot cere noi si noi drepturi, unde se poate ajunge?)
2. Divizarea Ucrainei pe baze de limba: Rusia va prelua Crimeea si alte provincii majoritar rusesti. Este scenariul cel mai probabil, Crimeea fiind exclus sa fie cedata de rusi. Evident va mai trece ceva timp pana se va ajunge la o solutie si foarte probabil va urma un nou razboi rece. Europenii deja incep sa caute surse alternative de gaz si Rusia va avea probleme cu transportul si vanzarea gazului. Oportunitatile Romaniei in aceasta situatie sunt de 2 categorii, dar ambele depind exclusiv de o buna intelegere si comunicare cu Rusia:
A) oportunitatea geopolitica de unire cu Moldova pe baza “precedentului” rusesc al autodeterminarii si “acapararii” unei provincii pe criterii etice; Rusia fiind deja in situatia in care este, cu siguranta nu va mai avea capacitatile si mediul propice ca sa controleze in continuare situatia din Moldova si in cazul in care Romania se va intelege direct cu Rusia cu privire la independenta Transnistriei, unirea cu Moldova devine extrem de posibila. Evident, Romania va trebui sa aiba curajul sa faca aceasta miscare, UE nefiind probabil de acord, o Romania Mare si in relatii bune cu Rusia nefiind deloc pe placul europenilor;
B) oportunitatea economica de colaborare cu Rusia la un cu totul alt nivel; dupa ce europenii deja nu vor mai dori gazul rusesc (avand in vedere tensiunile si spaimele) si dupa ce Ucraina foarte probabil isi va orienta exporturile agricole dinspre Rusia inspre UE (pretul fiind evident mai bun), Rusia va avea un excedent de gaze si un deficit de grau si alte produse agricole pe care in prezent le importa din Ucraina. Se naste asadar o oportunitate imensa pentru o tara mica ca Romania de a face un salt istoric. As reaminti in acest sens ca in prezent Germania este cel mai mare importator de gaze rusesti si are pretul cel mai bun, cu mult peste pretul platit de polonezi si alti estici. In functie de disensiunile si frecusurile dintre vestici si Rusia pana in momentul stabilizarii situatiei, Romania va mai avea inca o sansa de a restabili relatii economice solide, in primul rand datorita viitoarelor necesitati ale Rusiei. Evident, de vitala importanta este capacitatea strategilor romani de a identifica aceasta oportunitate si de curajul de a gandi in afara martricei impuse de europeni sau cel putin a matricei imaginare pe care o au politicienii romani. Dupa cum stim, cand Ponta a fost in SUA, Biden i-a spus ca pe SUA nu o intereseaza cu cine facem afaceri cata vreme sunt benefice. Evident pe americani ii intereseaza o Romanie prospera si in relatii bune cu Rusia, dar conducatorii romani din reflexe de slugi idioate si tembele nici nu concept ca pot sa dezvolte relatii economice independent de aliantele militare din care facem parte, asa cum deja Germania o face.
3. Retragerea Rusiei: un scenariu extrem de improbabil si care nu prezinta ca interes pentru noi decat o ipotetica retragere a Rusiei din Transnistria (cel putin ipotetic si consecinta a infrangerii si repozitionarii Rusiei). Evident Rusia se afla pe un plan de decadere accelerata inca din momentul destramarii URSS-ului. Pas cu pas NATO s-a extins spre est, pas cu pas mentinerea unui sistem totalitar (fie el “soft”) este din ce in ce mai dificila (vechea “garda” moare, tinerii vor democratie, facebook, coca-cola etc) si parelnica renastere spirituala a Rusiei care ar naste premizele unei coeziuni eficiente a statului si intarire a fibrei nationale este cel mult o himera sau o componenta propagandistica, desi nu excludem total intentiile bune ale lui Putin in aceasta privinta. In cazul in care masurile ecomice vor constrange Rusia atat de mult incat sa dea inapoi din Crimeea si concomitent din toata Ucraina, singurul castig potential al Romaniei ar fi intarirea sanselor pe care le are Moldova de a rezolva problema transnistreana si cresterea interesului investitional in Romania prin deplasarea granitelor imperiului european inspre est, cel putin pentru o perioada.
In toate scenariile, ramane totusi o mare necunoscuta: evolutia crizei economice, ce va face Europa. Pentru ca desi criza din Crimeea a eclipsat criza economica, aceasta este departe de a se fi terminat si departe de identificarea unei cai de iesire.
In continuare, volatilitatea va fi la ordinea zilei si oportunitatile vor trece si vor reveni intr-un ritm accelerat, atat pe plan geopolitic cat mai ales pe plan economic. Fructificarea lor depinde din pacate de capacitatea clasei politice de a le identifica si manipula in interes national. Ori dezinteresul si incapacitatea clasei politice romanesti par a fi singurele variabile constante in aceasta ecuatie. De Gigel Chiazna