Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Al 3-lea ochi


Fluorul va impiedica sa va deschideti cel de-al treilea ochi! Alimentele cu ajutorul carora puteti sa va decalcifiati cel de-al treilea ochi!

Glanda pineala este o mica parte a sistemului nostru endocrin; aceasta glanda produce melatonina, un antioxidant puternic care previne lezarea moleculelor de ADN de catre anumiti carcinogeni, stopand mecanismul prin care acestia provoaca cancer. A nu se uita ca suplimente de melatonina se administreaza pacientilor cu tulburari de ritm circadian, tulburari de invatare sau memorare, maladia Alzheimer, neoplazii, obezitate etc.
Din punct de vedere spiritual, glanda pineala este mai mult decat responsabila pentru dezvoltarea fizica sanatoasa. Ea reprezinta una dintre cele mai importante instrumente spirituale, putand fi folosita pentru trezirea celui de-al treilea ochi fizic. De obicei, glanda pineala este simbolizata ca un con de pin, iar acest lucru este extrem de important, intrucat cuprinde o secventa Fibonacci, care incorporeaza in ea o geometrie sacra. E posibil ca glanda pineala sa fi avut marimea unui con de pin in trecut, in creierele oamenilor, acest lucru explicand de ce craniile egiptene antice erau atat de alungite. Aceste tipuri de cranii nu au fost gasite doar in Egipt, dar, de asemenea, si in locuri cum ar fi Peru si Tibet, toate aceste culturi antice fiind cufundate in spiritualitate.
Atunci cand oamenii consuma cu fluor prin folosirea pastei de dinti, precum si a altor alimente, glanda pineala devine treptat calcificata. O glanda pineala calcificata va tine inchis cel de-al treilea ochi si va limita capacitatea de a vedea cu adevarat realitatea din jur. Acesta este principalul motiv pentru care fluorul a fost introdus in consumul public in secolul al XX-lea; pentru ca oamenii sa nu vada realitatea, sa nu fie in masura sa gandeasca independent si sa devina asemenea turmelor de oi.
Glanda pineala are una dintre cele mai ridicate niveluri de fluor din organism; aceasta glanda atrage fluor, deoarece este un tesut care are capacitatea de a pietrifica, atragand un volum mare din fluxul de sange. Acesta este modul prin care fluorul ramane in aceasta glanda.
Ce-am putea face atunci? Sa ne decalcifiem glanda pineala. Iata alimentele care sa ajute la decalcifierea glandei dvs. pineale:
- ulei de peste;
- cacao brut;
- acid citric;
- usturoi;
- otet de mere;
- ulei si extract de oregano;
- vitamina K1/K2;
- melatonina;
- iod;
- apa distilata (sau apa pura filtrata cu lamaie);
- magneziu.
Nu uitati: prin decalcifierea glandei pineale, puteti sa va activati cel de-al treilea ochi!
lovendal.ro
S

Azi se implinesc 3 ani de la moartea lui Cristian Paturca (1964-18 ian.2011)

Refuz, rezist

Israel

Israelul este hotarat sa reziste invaziei musulmane

autor: FrontPress 18.01.2014

negru israelPe 16 decembrie 2013 au fost în jur de 200. Pe 28 decembrie au fost câteva mii. Duminică, 5 ianuarie 2014, pe străzile Tel Aviv-ului, 30.000 de refugiați clandestini, jumătate din cei 60.000 de negri musulmani proveniți din Sudan și Eritreea, intrați ilegal în ultimii ani pe teritoriul Israelului, au strigat: „Suntem cu toții refugiați. Da libertății, Nu închisorii!”. Susținuți de activiști și ONG-uri de stânga, precum și de antreprenori din industria hotelieră, imigranții ilegali veniți din Africa au cerut abrogarea legii ce prevede eradicarea imigrației clandestine, intrată în vigoare pe 10 decembrie, și au solicitat totodată guvernului israelian să-i trateze „ca pe niște ființe umane”. Este de la sine înțeles că nu s-au gândit vreodată să ridice această pretenție și în fața guvernelor din țările de proveniență.
De data aceasta, clandestinii nu au strigat și nu au afișat pancarte cu sloganul „Nu granițelor. Nu națiunilor”, așa cum s-a întâmplat în aprilie 2013, în capitala fostei „Fortăreţe Europa”, la Bruxelles. Atunci, pentru a le îndeparta starea de anxietate și coșmarurile cauzate de intrarea ilegală pe un teritoriu străin, parlamentari europeni, organizații civice și experți s-au alăturat imigranților ilegale pentru a le apăra „drepturile și libertățile fundamentale”.
Uimitor nu este că după ce au sfărâmat „lanțurile” colonialismului – adică după ce au scăpat de cei care le-au construit drumuri, poduri, căi ferate, școli și spitale, și i-au împiedicat să se mai măcelărească între ei, sau să moară de boli și de foame -, „dezrobiții” fug acum de dictaturile, persecuțiile, războaiele civile între triburi și clanuri, și genocidurile din țările lor independente de peste jumătate de secol. Uimitor nu este nici faptul că năvălesc în țările foștilor stăpâni colonialiști, cerându-le acestora să le asigure un trai mai bun, libertate și apărarea drepturilor.
Nu, uimitor este cât de puțini sunt cei care mai au curajul să remarce public acest lucru.
Din fericire pentru cetățenii săi, Israelul nu este o țară din Uniune Socialistă Europeană, așa că „bieții” clandestini se mulțumesc doar cu trecerea ilegală a granițelor, nemaiavând curajul, după aceea, să mai ceară și desființarea lor.
Preocupat de respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor propriului stat și nu de asigurarea unui somn liniștit, pe banii contribuabililor, pentru cei care-l invadează, primul ministru, Benyamin Netaniahu, a putut declara în 2012, înainte de a decide construirea la granița cu Egiptul a unui „zid electronic” lung de 230 de kilometri al cărui scop era acela de a opri invazia africană: „Problema celor care se infiltrează ilegal prin sud constituie o amenințare pentru caracterul evreiesc și democratic al Statului Israel.”
Construcția „barierei electronice” a fost terminată în 2013, imigrația ilegală fiind astfel oprită. Acțiunea a fost completată de legea votată de către Knesset, Parlamentul din Israel cu o majoritate de două treimi, pe 10 decembrie. Legea prevede internarea imigranților ilegali africani în centre de detenție „deschise” sau „închise”, până la repatrierea lor.
Cu ocazia votului, deputatul Tamar Zandberg, de la partidul Meretz (de stânga), a întrebat ironic: „Intenționați să-l plasați pe Nelson Mandela într-un centru de detenție „deschis” sau „închis?”. Dacă și-ar fi întrebat colegii parlamentari despre intenția de a o plasa într-un centru de detenție pe Cecile Kyenge, fostă imigrantă clandestină provenită din Congo, ajunsă ministru în guvernul italian, Zandberg ar fi dat dovadă de o surprinzătoare manifestare de spirit retoric. Întrucât Nelson Mandela, deși negru și african, nu a fost nici musulman, nici imigrant ilegal în Israel sau altă țară, Zandberg s-a limitat a fi un simplu idiot util.
În Marea Britanie, astfel de „inteligențe”, cu putere de decizie în ultimile decenii, au făcut ca peste 600.000 de englezi albi să fie obligați să-și părăsească în doar zece ani, sub presiunea masei de imigranți, cartierele sau localitățile de baștină, și să se mute în enclave monoetnice sau chiar în alte țări.
Musulmani pașnici din Marea Britanie.
Musulmani pașnici din Marea Britanie.
Procesul continuă nestingheritÎncă 12 milioane de imigranți se vor alătura celor deja existenți, astfel încât Marea Britanie va avea la jumătatea secolulului al 21-lea, dacă se păstrează ritmul schimbărilor, peste 30 de milioane de locuitori proveniți din imigrație.
Dar Israelul nu-și poate permite, datorită suprafeței foarte mici și densității mari a populației, să se lase invadat de jumătate din continentul african și nici să permită ca Tel Aviv-ul să devină oraș musulman. Nu-și permite nici să ajungă în situația Franței, care cheltuiește peste un miliard de euro anual numai pentru îngrijirea medicală a celor peste 250.000 de clandestini. De altfel, suma reprezintă doar o fracție din prețul (84 miliarde euro) pe care francezii îl platesc anual, conform raportului Posokow, pentru a asigura reușita invaziei extra-europene.
Dacă „Fortăreața Europa” s-a predat fără să tragă măcar un foc de arme, la Tel Aviv, după manifestația clandestinilor, ministrul de interne, Gideon Saar, a declarat cu fermitate: „Lacrimile vărsate de propietarii de restaurante pe farfuriile murdare care se acumulează în chiuvetă nu fac politica Israelului. Este responsabilitatea noastră, și nu a organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului sau a tribunalelor, de a apăra granițele țării”. Deputatul Miri Regev a spus, reflectând poziția unei majorități a israelienilor: „Aici nu este anarhie. În cele din urmă riscăm ca aceste persoane să preia controlul asupra țării. Nu suntem gata să primim 100.000 de infiltrați musulmani.”
Progresismul lacrimogen al ONG-urilor ce compun „coloana a cincea” din Israel a fost nevoit să bată în retragere. În consecință, cotidianul Le Monde s-a simțit nevoit să scrie că „legea israeliană este ca un monstru rece”.
Da, legea din 10 decembrie este, poate, „un monstru rece” pentru cei care forțează frontiera Israelului, dar este un apărător de nădejde al identității unui popor ce refuză să fie invadat și înlocuit printr-o imigrație dezlănțuită și distrugerea echilibrului demografic. Această lege, poate imperfectă, va continua să își facă efectul, în ciuda trompetelor Stângii internaționale.
Imigranții ilegali nu vor primi dreptul la muncă și vor fi cazați pe timpul nopții în centre de detenție deschise, unde vor avea obligativitatea să facă prezența de trei ori pe zi. Clandestinii care au încălcat legile și nu au respectat regulile „centrelor deschise”vor fi transferați în „centrele închise”, unde vor putea fi deținuți un an de zile fără a fi judecați. Ei vor putea părăsi oricând aceste centre dacă acceptă să se întoarcă în țările lor.
Hotărât să nu urmeze modelul multicultural european, Israelul constituie un precedent periculos pentru cei care au ales să îndepărteze orice barieră din fața invaziei islamice. Despre aceștia din urmă, Viktor Orban, mult-criticatul premier al Ungariei, spunea într-un discurs ținut la Chatam House:
„Ceea ce se întâmplă astăzi în Europa este un atac deschis, roșu-verde, contra valorilor tradiționale, contra Bisericii, contra familiei, contra națiunii. Pentru a salva Europa este nevoie de politici familiale curajoase și nu de politici imigraționiste.”
Din această cauză internaționalistă, „reflectoarele” presei mondiale sunt ațintite zilnic asupra micuțului stat, singura democrație din Orientul Mijlociu, care pune, culmea, în pericol „valorile primordiale simbolizate de lupta pentru egalitate și combaterea rasismului”.
În timp ce Israelul este pus la stâlpul infamiei pentru că se apără, „opoziția democrată” din Siria își continuă nestingherită implementarea originalei „democrații islamiste” printr-un program, scrupulos respectat, de execuții, decapitări și biciuirii publice.
Democrația islamică s-a aruncat asupra Siriei.
Democrația islamică s-a aruncat asupra Siriei.
În Iran, noua „conducere reformistă” urmează cu consecvență programul de înarmare nucleară al vechii conduceri fundamentaliste, iar Arabia Saudită, care are o suprafață de o sută de ori mai mare decât Israelul, hotărește, fără că nimeni să o acuze de rasism și încalcarea drepturilor omuluisă expulzeze în regim de urgență 1.000.000 de imigranți clandestini.
În Egipt, preferații președintelui Obama, Frații Musulmani, se dedau în continuare la atacuri teroriste sângeroase ce au ca țintă instituțiile statului și minoritatea creștină, în timp ce, în Israel, un terorist palestinian încearcă să decapiteze o fetița evreică de 9 ani. Mai este nevoie să ne imaginăm intensitatea urletului mediatic internațional care s-ar fi declanșat dacă un soldat israelian ar fi încercat să aplice același „tratament” unui copil palestinian?
Toate acestea se întâmplă într-un minunat clar-obscur informațional și într-o cvasi totală tăcere mediatică.
În așteptarea decernării premiului Nobel pentru „cea mai inutilă organizație mondială”, Organizația Națiunilor Unite critică, condamnă, denunță și stigmatizează politica Israelului în Gaza, Iudeea și Samaria, și cere ca locuitorii israelieni ai platoului Golan să devină cetățeni sirieni. Astfel ei vor liberi să moară în războiul civil ce distruge țara vecină.
21 de rezoluții contra Israelului – unicul stat apartheid (!) care mai există pe Pâmânt, acum că Africa de Sud a devenit un paradis multicultural – au fost scoase pe bandă rulantă numai anul trecut. Probabil că a 22-a rezoluție, cea care condamnă Israelul că încalcă drepturile omului deoarece nu se lasă invadat și colonizat, este deja pregatită. În pauze, pentru a se mai relaxa, ONU alege în Consiliul pentru Drepturile Omului: Rusia, Cuba, China și Arabia Saudită. Și de ce nu? Doar pe 10 decembrie 2012 a fost aleasă vicepreședinte al acestui „înalt for” însăși Mauritania sclavagistă.
Într-o lume în care noțiuni ca „popor”„credinț㔄patrie” și „identitate națională” sunt privite ca niște ruine în umbra cărora emancipații de azi își fac nevoile, Israelul, asemenea unui bastion inexpugnabil, rezistă. Poate și pentru faptul că, spre deosebire de alții, nu-și permite luxul să piardă vreo luptă. Așa cum spunea unul dintre marii săi oameni, „dacă vreodată Israelul va pierde un război, singurul lucru pe care îl va face ONU, va fi să păstreze un minut de tăcere”. De Bogdan Calehari – In linie dreapta

BZN

Bancuri....


O baba mergea linistita pe strada, cand, in fata ei cade un tip tocmai de la etajul zece.Acesta se ridica de jos si da se plece. Baba, speriata il intreba :
- Maica, da' nu ai patit nimic ?
- Mamaie, sunt parasutist profesionist antrenat !
- Pai, si unde iti este parasuta ?!?
- E sus, o bate barbata-sau ...

- Doctore, exista o legatura intre ochi si fund?
- Nu stiu, dar de ce ma intrebi?
- Ieri am primit un sut in fund si mi-au dat lacrimile.
Doctorul sta, se gandeste iar apoi ii spune:
- Sigur exista o legatura pentru ca si eu am primit un pumn in ochi si am facut pe mine ...

Un medic legist lucra tarziu in noapte.
Examina cadavrul d-nului Schwartz, inainte de a fi incinerat, si a facut o descoperire uluitoare.
D-nul Schwartz avea cel mai mare penis pe care il vazuse vreodata.
" Imi pare rau... comenta legistul, dar nu te pot incinera cu tot cu asa o scula impresionanta... Trebuie sa o pastrez pentru posteritate".
Si, harst! o taie, o puse intr-o cutie si o lua acasa.
"Sa iti arat ceva de necrezut!" ii spuse el sotiei deschizand cutia.
" Dumnezeule! exclama aceasta. A murit Schwartz !!! "

:)))

 reaxare...
zambiti macar!
QP7plaiqoCRyQ2lBMESlN1bIIhGXDEaOd_UKM7Td

Violenta

UNGURII au trecut la etapa urmatoare: VIOLENTA!

autor: FrontPress 18.01.2014

secui si jandarmÎn urmă cu vreo şase luni de zile, la început de august 2013, o ştire halucinantă a trecut aproape neobservată, şi anume că la Miercurea-Ciuc, în Harghita, un ofiţer SRI a fost bătut de primarul municipiului, Raduly Robert. Motivul? I s-a părut domnului primar că ofiţerul respectiv îl urmărea prea evident şi deja se cam săturase de chestia asta, deci a hotărât să-i tragă o scatoalcă mişto, aşa ca să nu-l uite şi să fie trecut în rezervă. Cazul este pe rol în continuare, dar nu am auzit până acum ca justiţia să ia vreo măsură, nu spectaculoasă, ci normală la adresa domnului primar.
Au mai trecut câteva luni şi, în partea a doua a lui noiembrie, aflăm cu toţii şocaţi că domnul Siko Imre, primarul comunei Belin, din Covasna, s-a îmbătat şi împreună cu alte rude ale domniei sale l-a hăituit, hărţuit, bătut şi, în final, l-a puţin strâns de gât cu cravata pe şeful de post din localitate, însoţit de ajutorul său, care a încasat-o şi mai ca lumea. Motivul? Poliţistul ăsta venit de peste munţi de undeva (în România libera circulaţie şi domiciliere a cetăţenilor este garantată de Constituţie) nu-i era lui convenabil, ascultător, ba îşi mai băga nasul (că, de, asta era treaba lui) şi prin furturile masive de lemne ale unora, se pare nestrăini de primar, şi, în final, era român, domnule, era român, aşa cum au recunoscut dezinvolt unii localnici. Şi acest caz este pe rol, dar, ţinând seamă de faptul că primarul, deşi arestat pentru 29 de zile, a ieşit după doar câteva zile dintre gratiile IPJ Covasna, ne putem aştepta la un răspuns, al aceleiaşi justiţii, care se va solda cu Neînceperea Urmăririi Penale (NUP) la adresa edilului.
A mai trecut apoi o vreme scurtă şi, când cu toţii credeam că o lasă şi concetăţenii mai moale că doar sunt sărbători şi pentru ei, au venit, la început de ianuarie 2014, alte două ştiri uluitoare. Prima: un cătăţean român din comuna Dobârlău, Covasna, a primit amendă de la Poliţia Locală Sfântu-Gheorghe (lucrătorul ungur, fireşte) pentru că s-a urcat, pe 1 Decembrie 2013, pe o scenă amplasată în centrul municipiului, a fluturat, de Ziua Naţională a României, Drapelul României şi a strigat că aici, în inima României, este pământ românesc. Foarte tare, nu?! Mai ales că amenda i-a fost întocmită omului în lipsă şi după vreo 10 zile, el primind-o acasă, pe gard, chiar pe la sărbătorile de iarnă… A doua: Gheorghe Preduţ, fost lider al PD Covasna, când se întorcea, pe 1 ianuarie, de la petrecerea de Revelion ţinută la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, a fost acostat pe o stradă din Sfântu-Gheorghe, chiar în zona Tribunalului Covasna, de un grup de tineri şi, răspunzându-le că nu ştie limba ungurească, a încasat-o „regulamentar”, până la vânătăi şi coaste rupte.
Astea sunt cele mai recente fapte de violenţă ale ungurilor, care, se vede, cu mic, cu mare, cetăţeni de rând sau cetăţeni de nerând, adică lideri care conduc administraţia publică, au trecut la căsăpirea românilor, aşa, că nu le convine lor că nu mai pleacă ăştia dracului odată de aici. Mai îndrăznesc românii ocupanţi să-i încurce pe aici, să mai vorbească româneşte, că altminteri autonomie ungurească există deja, doar că nu e trecută negru pe alb pe hârtie…
Buuunn! Şi liderii lor, adică UDMR-iştii care se laudă toată ziua că ei sunt reprezentanţii ungurimii din România, sunt, nu-i aşa?, curat, murdar, de la sine înţeles, cum altfel decât… europeni. Musai oameni civilizaţi, educaţi, ce mai!
Nu fraţilor, ei sunt adevăraţii responsabili pentru toate aceste fapte de violenţă (acestea şi multe altele despre care nu se ştie) ale etnicilor unguri! Ei, pentru politica iredentistă, segregaţionistă, separatistă, revizionistă, revanşardă şi şovină pe care o duc din 23 decembrie 1989 la adresa românilor şi a României. Ei, pentru că sunt, aşa cum se şi pretind, conducătorii maselor care, înfometate, inculte şi adesea sub influenţa băuturilor alcoolice, îşi dau în petec în halul ăsta huliganic, iar apoi ţipă ca din gură de şarpe că n-au drepturi, când au ajuns deja să aibă nu drepturi, ci privilegii. Să fie clar, în istorie masele de oameni nu au făcut niciodată ce le-a tăiat capul, ci au fost mereu teleghidate de lideri. Aşa se întâmplă şi acum cu comunitatea ungurească din România, care are un spirit de turmă cum nu s-a mai văzut la alţii. Şi, din acest motiv al prostirii proştilor şi înfometării înfometaţilor s-a ajuns aici. Asta este urmarea declaraţiilor iresponsabile – dar altminteri „europene” toată ziua în viziunea „cizelaţilor” lideri UDMR, PPMT, PCM, CNS, CNMT, HVIM, EMI – de genul că românii din Covasna şi Harghita vor avea soarta sârbilor din Kosovo, că trebuie să le-ajungă românilor creierii pe pereţii Metroului din Bucureşti ca să primească ei, ungurii, autonomie, că armata română ocupantă, că invadatorii, că hoţii de terenuri ş.a.m.d.., ele sunt, toate, deja arhicunoscute.
Ce face Statul Român în tot acest timp? Asistă complice, indiferent de cine guvernează în momentul respectiv, la pierderea ultimilor firimituri de autoritate a Bucureştilor în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, după care urmează Bihor, Satu-Mare şi Sălaj, după care, toată Transilvania. Ruşinea trădătorilor de la USL este cu atât mai mare cu cât, măcar ăilalţi aveau veşnica scuză că le trebuie procentele UDMR în Parlament şi de aia fac săracii trocul… Ei bine, ăstora nu le-au mai trebuit procentele UDMR şi tot n-au fost capabili (pardon, capabili poate ar fi, dar nu-i lasă trădarea şi jaful) să redea puterea şi demnitatea Poliţiei, Jandarmeriei şi Justiţiei în această zonă, unde instituţiile de forţă ale statului s-au transformat în mici mieluşei slugarnici ai UDMR.
Asta este, fraţilor, şi până când băieţii ăştia şmecheri de pe Dâmboviţa nu vor fi luaţi de turul pantalonilor de Poporul Român, nici nu se va schimba mare lucru. Poate unul singur: ungurii vor obţine într-un final ceea ce visează: AUTONOMIA!!! De Doru Decebal Feldiorean - Condeiul Ardelean

vineri, 17 ianuarie 2014

Taina


Autorităţile greceşti tăinuiesc o incredibilă descoperire arheologică: ruinele subacvatice ale unui oraş antic! În întreaga lume, autorităţile ascund artefactele, pentru a nu se cunoaşte adevărata istorie!

Luna trecută a apărut un studiu care susținea că ruinele antice din Zakynthos (Grecia) nu reprezintă altceva decât un fenomen natural. A fost un lucru ciudat, ţinând cont de faptul că Departamentul de Antichități Subacvatice din Grecia a anunțat iniţial că a descoperit sub apă mai multe clădiri uriașe publice, piatră de pavaj, baze pentru stâlpi şi alte materiale de construcţii. A fost acest studiu autentic sau s-a încercat a se suprima concluziile inițiale? Site-ul ancient-origins.netia un interviu interesant celui care a găsit pentru prima oară locul, Pavlos Voutos.
Iată sinteza acestui interviu:
- Voutos a început să facă scufundările în apele albastre din Zakynthos în urmă cu aproximativ 25 de ani; el a observat de mai multe ori bucăţi mici de ceramică spartă şi s-a întrebat de unde ar proveni.
- Apoi, scafandrul amator şi-a cumpărat un aparat foto subacvatic, pentru a surprinde imagini cu scufundările sale. Într-o zi, după ce a fotografiat nişte pești mici şi coloraţi, mai târziu, atunci când s-a uitat pe calculator la fotografii, şi-a dat seama că unele pietre din spatele peștilor aveau forme și linii artificiale.
- Ulterior, Voutos a descoperit în zonă resturi de pietre, baze rotunde de coloane, pietre de moară, pietre uriașe în formă de pătrat şi alte forme de construcţii artificiale.
- Scafandrul amator a alertat autorităţile, dar acestea nici nu l-au băgat în seamă. Aşa că a decis să încarce câteva fotografii pe Google Earth. După câțiva ani, vice-primarul din Zakynthos le-a descoperit și a decis imediat să cheme arheologii submarini. După ce aceştia au văzut fotografiile, au ajuns la concluzia că sunt indicii clare care vorbesc de prezenţa unor ruine antice.
- Arheologii submarini au început cercetările şi au declarat că au descoperit o clădire şi o piatră de moară. Ei au făcut publică descoperirea pe site-ul Ministerului Culturii; directorul Departamentului de Arheologie Subacvatică a fost intervievat la televiziunea naţională despre această descoperire.
- În octombrie 2013, însă, atmosfera s-a schimbat complet. Arheologii și restul echipei păreau neinteresaţi. Deşi cu 3 luni mai devreme promiteau că vor aduce un grup de oameni de știință, de arheologi, topografi, arhitecți şi geologi, pentru a face harta subacvatică a zonei, ei n-au mai făcut lucrul acesta.
- Apoi, ulterior, au anunţat mass-media că e vorba doar de un fenomen geologic natural şi că nu există nimic artificial în apele mărilor.
- Voutos crede că schimbarea de 180 de grade a guvernului grec ar putea avea mai multe cauze, printre care a amintit: (1) teama că portul din apropiere ar putea avea de suferit în urma acestor artefacte subacvatice; (2) cum întreaga zonă e plină de descoperiri antice şi morminte, unii oameni s-ar putea teme de casele și terenurile lor; (3) întrucât Grecia este o țară în stare de faliment și este controlată în totalitate de UE și FMI, birocrații și politicienii nu doresc cheltuirea banilor pe o expediție extrem de scumpă.
P.S. Acest articol arată încă o dată mai mult decât dezinteresul autorităţilor greceşti; eu cred că e vorba de o adevărată conspiraţie pentru a se tăinui artefactele incredibile care s-ar putea afla ascunse între ruine. Autorităţile lumii fac aşa cu multe artefacte din diferite părţi ale globului; pur şi simplu, istoria adevărată ni se ascunde!
lovendal.ro

Mister


Misterul uciderii baronesei de Carini va fi dezvaluit dupa 452 de ani ????

Povestea începe cu Laura Lanza, baroneasă de Carini, care a fost omorâtă de tatăl ei, Cesare, pe data de 4 decembrie 1563. De ce? Pentru că fiica şi-a înşelat soţul, ceea ce, pentru societatea italiană de atunci, ar fi fost o adevărată crimă. Iubitul Laurei, Ludovico Vernagallo, a fost şi el ucis de soţul cel mânios, Don Vincenzo La Grua, care-şi prinsese soţia în pat cu amantul.
Ei bine, la 452 de ani de la acest tragic eveniment ce a avut loc în Carini, un orăşel din Sicilia (Italia), o echipă de oameni de ştiinţă şi de criminologi din toată lumea au început o investigaţie  care să desluşească misterele acestei crime. “Justiţia nu s-a făcut de-atunci”, a declarat Gaetano La Fato, primarul oraşului Carini, ce a decis să redeschidă cazul şi să exhumeze rămăşiţele celor doi iubiţi ucişi.“Sperăm ca testele ADN şi profilul criminalistic să ne ajute să descoperim motivele din spatele crimei şi să stabilim dacă a fost vorba doar de un singur criminal, sau de doi”, a mai declarat el agenţiei Reuters.
Tatăl baronesei şi-a mărturisit crima comisă într-o scrisoare adresată regelui Siciliei, şi care se găseşte în arhivele bisericii Chiesa Madre din Carini. “Totuşi, legenda spune că Cesare Lanza nu a acţionat singur, ci a fost ajutat şi de ginerele său, Don Vicenzo La Grua”, a  mai declarat primarul.
Zvonurile de-a lungul timpului afirmau faptul că soţul Laurei a fost motivat în acţiunea de asasinat de planurile de a se căsători din nou. Totodată, La Grua s-ar fi temut de rivalul său, Vernagallo, care ar fi putut să aibă pretenţii financiare dacă i-ar fi făcut copii soţiei sale.
În redeschiderea cazului, La Fata a cerut ca poliţia locală să fie ajutată de Asociaţia Internaţională de Analiză a Crimelor, condusă de Marco Strano, renumit psiholog şi criminolog italian.

Legiunea Straina

Jan Palach

Martirul JAN PALACH, o torta aprinsa in intuneric

autor: FrontPress 17.01.2014

0Cred că foarte puțină lume din România știe cine a fost Jan Palach. Într-un fel e de înțeles, având în vedere că zilnic suntem intoxicați cu întâmpări din viața unor lăutari cu patru clase, fotbaliști submediocri din campionatul intern, păpuși gonflabile care ni se recomandă drept dive sau mahalagii și cocalari în toată regula care au invadat spațiul public, transformându-l într-un bâlci ordinar. Prin „sacrificiu” am ajuns să înţelegem curajul unei pupeze de a-şi implanta silicoane, a unui designer vestimentar de a-şi vopsi părul în verde sau a unei cotoroanţe de a divorţa de boşorogul care nu-i mai satisface nevoile şi capriciile. Dar „sacrificiu” înseamnă altceva, iar noi ne-am îndepărtat prea mult de esenţa sentimentelor şi trăirilor profunde pentru a le mai putea înţelege şi aprecia.
janpalach25b85dPrin urmare, cine a fost Jan Palach, ce a făcut el şi de ce mi-am adus aminte de el tocmai astăzi?
În data de 16 ianuarie 1969, un student ceh s-a autoincendiat în piaţa Wenceslas din Praga, în semn de protest faţă de ocupaţia sovietică a Cehoslovaciei. Bolşevicii, nemulţumiţi de reformele „liberale” ale gubernului Dubcek, au intrat pur şi simplu cu tancurile în Cehoslovacia în august 1968, zădărnicind şi călcând în picioare tot ceea ce s-a realizat în urma celebrei „Primăveri de la Praga”. Evident, ca în orice situaţie de acest gen, s-au găsit o sumedenie de lingăi locali, oportunişti şi comunişti de conjunctură, care s-au pus în slujba ocupanţilor. Orice opoziţie era anihilată din start, orice potenţial opozant era arestat iar orice încercare de protest era suprimată brutal.
Nemaiputând să suporte umilinţa, un grup de tineri a hotărât să recurgă la gesturi extreme, cu scopul de a dezmorţi poporul ceh şi a-l îndemna la rezistenţă împotriva intruşilor interni şi externi. Jan Palach şi-a dat foc într-o piaţă publică în semn de protest, lăsând o scrisoare în urma sa. Poliţia şi autorităţile au făcut totul pentru a muşamaliza cazul, dar impactul gestului a fost uriaş. La propriu şi la figurat, acest student a aprins flacăra rezistenţei în inimile întregului popor.
palachUn demnitar comunist, Vilem Novy, l-a numit pe Palach într-un discurs „agent străin” şi „extremist de dreapta” (vă sună cunoscut?), încercând să ridiculizeze şi să minimalizeze gestul său disperat. Familia victimei l-a dat în judecată pentru defăimare, însă asupra avocatei Dagmar Buresova, care a preluat cazul, s-au făcut presiuni uriaşe, specifice acelor vremuri obscure. În ciuda tuturor evidenţelor care îl incriminau pe Novy, acesta a fost găsit nevinovat. Mai mult decât atât, autorităţile au distrus mormântul lui Palach pentru a şterge orice urmă şi amintire despre el.
Totuşi, după 20 de ani, în 1989, studenţii cehi au început să împartă din nou manifeste anticomuniste, pe fiecare dintre ele fiind imprimat chipul martirului Jan. Chibritul pe care îl aruncase asupra sa a provocat după două decenii un adevărat incendiu naţional. Cehia, asemenea altor state ex-comuniste, nu a scăpat în totalitate de foştii demnitari, turnători şi slugoi si sistemului, dar măcar s-a debarasat de un regim care nu reprezenta un popor harnic şi iubitor de libertate.
palach-zajic-memorialLa 45 de ani de la martiriul acestui student ar trebui să ne punem multe întrebări. Am scăpat oarecum de comuniştii care dădeau cu bâta, dar ne-am ales cu nişte structuri mafiote care se autointitulează partide „democratice”. Majoritatea ţărilor se confruntă cu probleme trase la indigo şi e imposibil să nu remarcăm aceleaşi deprinderi ale tuturor şarlatanilor cu ştaif, mulţi dintre ei şcoliţi în vremea celor care ar fi scuipat pe mormântul „trădătorului” Palach.
Suntem oare capabili să conştientizăm pericolele care ne pasc în urma nepăsării şi delăsării generale? Suntem oare în stare să purtăm cu demnitate torţa cu care s-a autoincendiat Palach?
PS – Pentru o mai bună înţelegere a acestui subiect vă recomand filmul „Burning Bush” (în cehă: Hořící keř).De Goran Mrakic

Soldatul japonez

Soldatul japonez care a continuat de unul singur Razboiul Mondial a murit. Hiro Onoda, PREZENT!

autor: FrontPress 17.01.2014

hiroo-onodaHiro Onoda, soldatul japonez care a refuzat să se predea la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial şi a continuat lupta de unul singur în junglele filipineze timp de 29 de ani, a murit astăzi în Tokyo, la vârsta de 91 de ani.
“Fiecare soldat japonez era pregătit pentru moarte, dar eu, ca ofiţer de informaţii, am primit ordin direct să organizez un război gherilă, nu să mor”, a declarat acesta pentru ABC, într-un interviu acordat în 2010.
onoda-predaMomentul în care Onoda a acceptat să se predea superiorului său ierarhic
Hiro Onoda a refuzat să se predea, până când nu a primit un ordin direct de la fostul lui comandant. Acesta, îmbrăcat în uniforma militară roasă de vreme, i-a predat în 1974 superiorului său sabia de samurai şi drapelul imperial al Japoniei.
Guvernul din Filipine l-a graţiat pe japonez, deşi a ucis mai mulţi localnici.
S-a întors în Japonia ca un erou. Cu timpul însă a devenit tot mai dezamăgit de societatea modernă niponă, care, în opinia lui, şi-a pierdut spiritul tradiţional în faţa post-modernismului şi tăvălugului globalizării.
Până la sfârşitul vieţii s-a împărţit între Brazilia, unde şi-a creat o fermă şi unde petrecea câteva luni pe an, şi Japonia unde a deschis o şcoală unde preda tehnici de supravieţuire.
A primit numeroase distincţii şi decoraţii prestigioase, iar viaţa sa a fost ecranizată în mai multe filme şi seriale TV.
onodagv3Scurte repre biografice
Hiro Onoda, nascut la 19 martie 1922, in Kamekawa, a fost un soldat japonez care, ramanand in postul sau de pe insula Lubang din Filipine, a refuzat sa creada in sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial si in capitularea Japoniei din anul 1945, continuand singur razboiul pana in anul 1974.
Nascut intr-o familie cu sapte copii, Hiro Onoda studiaza la colegiul din Kainan. La varsta de 17 ani, intra in societatea de import-export Tajima-Yoko, specializandu-se in comercializarea lacurilor, iar apoi solicita transferul la Hankou, in China, intr-o sucursala a intreprinderii. La 20 ani, tanarul japonez este chemat pentru seviciul militar si integrat in regimentul 61 de infanterie din Wakayama. Peste putin timp, Onoda este transferat in regimentul 218 de infanterie, cu destinatia Nanchang, unde isi regaseste fratele, Tadao. In 1943, Onoda soseste la Kurume, unde se va antrena intensiv timp de trei luni, in scoala de cadre a generalului Shigetoumi. La 13 august 1944, paraseste tabara Kurume pentru a intra in randurile companiei 33 la Futamata, o anexa a scolii de ofiteri de commando de la Nakano. In decembrie 1944, Onoda se antreneaza in lupta de gherila intr-un grup format din 22 de oameni. Destinatia lor era reprezentata de Insulele Filipine, teritoriu american ocupat de Japonia. Aveau ca misiune intarzierea debarcarii americanilor pe insula Lubang, teritoriu pe care Hiro Onoda isi va petrece urmatorii zeci ani in plina jungla, asteptand de la superiorii sai ordinul de capitulare. In anul 1945, trupele americane au recuperat insula si majoritatea soldatilor japonezi au fost anihilati sau tinuti prizonieri.
In tot acest timp, Onoda isi continua razboiul in munti, la inceput alaturi de trei camarazi (Yuichi Akatsu, Siochi Shimada si Kinshichi Kozuka). Unul dintre ei, Akatsu, s-a predat fortelor filipineze in 1950, iar ceilalti doi au fost ucisi intr-un schimb de focuri cu autoritatile locale – Shimada in 1954, Kozuka in 1972 – lasandu-l pe Onoda singur in munti. Timp de 29 ani, el refuza sa se intoarca, inchipuindu-si ca incercarea autoritatilor de a-l covinge ca razboiul s-a terminat e doar un siretlic pentru a-l prinde. In anul 1959 a fost declarat legal mort in Japonia.
img_45893_11733649_0Regasit de catre un student japonez, Norio Suzuki, Onoda refuza cu incapatanare sa accepte ideea ca razboiul s-a sfarsit fara ca el sa primeasca de la superiorul sau direct ordinul de depunere a armelor. Pentru a-l ajuta, Suzuki s-a intors in Japonia cu fotografii facute impreuna cu batranul Onoda, pentru a demonstra intalnirea lor. In 1974, guvernul japonez l-a regasit pe comandantul lui Onoda, maiorul Taniguchi, devenit librar si l-au convins sa mearga la Lubang. Acesta i-a adus astfel la cunostinta lui Onoda infrangerea Japoniei si ii ordona sa depuna armele. Locotenentul Onoda a parasit astfel jungla dupa 29 de ani de la finele celui de-al II-lea Razboi Mondial, urmand ordinul superiorului sau de a-si scoate uniforma si sabia, precum si de a-si preda pusca Arisaka 99, inca in stare de functionare, impreuna cu 500 de cartuse si mai multe grenade de mana.
0Chiar daca a omorat 30 de filipinezi dintre locuitorii insulei si schimbase mai multe focuri de arma cu politia, s-au considerat circumstante atenuante si Onoda a beneficiat de iertarea presedintelui Ferdinand Marcos. Dupa capitulare, Hiro Onoda s-a instalat in Brazilia, unde a devenit crescator de animale. La putin timp dupa aceasta si-a publicat o autobiografie, intitulata “Razboiul meu de Treizeci de ani”, unde isi descrie viata de luptator in rezistenta intr-un razboi demult sfarsit. In anul 1996, a revenit sa viziteze insula Lubang si a donat 10.000 dolari americani scolii locale. Apoi s-a casatorit cu o compatrioata si s-a intors sa traiasca in Japonia, unde a creat in mijlocul naturii o tabara pentru copii. Acolo, Onoda le impartaseste copiilor cum a supravietuit in anii sai de trai solitar. Povestea sa a inspirat mai multi scenaristi, printre ecranizari enumerandu-se filmele “Salutul unui prieten” si “Adio, comoara” si episodul “Un colt de paradis” din serialul Agentia Acapulco.
Cazul lui Onoda nu a fost insa singular, alti soldati niponi rezistand mult dupa terminarea razboiului. Printre acestia se numara Yuichi Akatsu (s-a predat in 1951 in satul filipinez Looc), Shoichi Shimada (a murit in anul 1954 in urma unui schimb de focuri cu soldatii filipinezi), sergentul Tadashi Ito (s-a predat in anul 1960), Kinshichi Kozuka (ucis in urma unui schimb de focuri cu soldatii filipinezi in anul 1972), Teruo Nakamura (s-a predat in 1974, descoperit fiind de Fortele Aeriene Indoneziene). Sursa: FrontPress.ro

Sapte servicii secrete

De ce platim sapte servicii secrete?!

autor: FrontPress 17.01.2014

spioni fantasticiÎntr-o lume defazată, cu sistemul de valori inversat, contribuabilii români plătesc şapte servicii de apărare a securităţii naţionale, pentru a vedea cum parlamentarii şi membrii guvernelor înfundă puşcăriile. Într-o lume raţională, infractorii de duzină nu ar putea ajunge să candideze pentru camerele parlamentului şi nici nu ar fi desemnaţi miniştri. Într-o societate care se respectă pe sine, carieriştii de talent, care şi-au ales nevestele după înălţimea treptei politice a socrilor, au traficat ţigări şi blugi prin căminele studenţeşti, au cochetat cu ideea delaţiunii profesioniste, pentru a căpăta protecţie şi susţinere ocultă, şi-au schimbat acoperirile de la un serviciu secret la altul, după cum şi ce li se promitea, nu puteau accede în cariere ministeriale, ori în fruntea guvernelor, sau chiar preşedinţi ai Republicii România.
Într-o ţară guvernată de lege, sistemul contrainformativ de alertă al serviciilor secrete declanşează mecanisme legale de blocare a accesului în funcţii publice a celor cu vocaţie de borfaşi. În România antedecembristă ‘89, etalonul de eficienţă politică şi eficacitate economica al Securităţii Statului era prevenirea. Prevenirea încălcării legii nu era un concept cu conotaţii ideologice, nu era vreo născocire a lui Nicolae Ceauşescu, pentru a sublinia „caracteristica umanitară a socialismului multilateral dezvoltat”. Dimpotrivă, prevenirea este un concept al criminologiei, ştiinţă juridică înrudită cu dreptul penal.
În întreaga lume, şi in România, funcţia de prevenire a încălcării legii este instituţionalizată. Faptul că, potrivit legii, serviciile de informaţii au competenţe în legătură cu identificarea şi înlăturarea ameninţărilor, a vulnerabilităţilor şi pericolelor, în diferitele lor stadii, de la intenţie la planuri, de la act preparator la tentative, desemnează exact esenţa misiunii de prevenire a încălcării legii.
Pentru funcţiile publice, în cvasitotalitatea lor în legătură şi cu deţinerea de secrete de stat, verificările şi avizele de securitate sunt obligatorii şi, odată acordate favorabil, sunt şi garanţii că nu ne vom vedea deputaţii sau senatorii, miniştrii , prim-miniştrii sau preşedinţii Republicii după gratii.
În România, ţară ale carei guverne au cumpărat „aderare” şi „integrare” cu mită disimulată în privatizări frauduloase şi atribuirea de contracte păguboase, drenatoare ale bugetului public, prin care s-a subminat economic şi politic securitatea naţională, nu s-a prevenit nimic. Funcţia politică centrală a prevenirii a fost desfiinţată şi înlocuită cu vânătoarea unor ţapi ispăşitori ai crimelor săvârşite de o întreagă clasă politică. O clasă politică, produs al unor partide al căror cinism a ajuns până acolo încât să-şi legifereze nelegiuirile.
În România, miniştrii şi parlamentarii devin cazuri penale din cauza unui sistem politic care se fundamentează pe corupţie, în care se negociază locurile în camere şi se cumpără demnităţile ministeriale. Un minister bun, cum este cel al „tăierii panglicilor”, se adjudecă pe cel puţin doua milioane de euro. Bani care de unde vin şi unde se duc? Banii se dau înainte şi apoi trebuie compensaţi din exerciţiul fraudulos al funcţiei publice. Faptul că înaltele demnităţi publice au tarife, inaccesibile celor care nu dispun de susţinere financiară cu bani negri, a căpătat o asemenea notorietate publică încât apare ca normalitate a sistemului politic. Oare nu ar fi cazul să aflăm cum liderii partidelor îşi pot justifica susţinerea politică iniţială, în numele partidului, dar şi cea în nume propriu, pentru amicii lor politici dovediţi infractori? Partidele politice generatoare de corupţie sistemică nu-şi au locul în societăţile democratice. Ele pot fi chiar mai rele decât partidele extremiste.
În condiţiile date, nici serviciile de informaţii pentru securitate naţională nu-şi pot realiza scopul. Ele sunt supuse riscului expunerii faţă de decidenţii politici corupţi, interesaţi în perpetuarea sistemului de putere mafiot. Ba chiar mai mult, informaţiile lor să fie valorificate în scopuri politice personale ale unor decidenţi. Aceasta să fie cauza că, într-o Românie bolnavă, nu se mai contabilizeză în bilanţurile anuale ale „structurilor” activitatea de prevenire, ci arestările şi condamnările? Serviciile secrete nu ascultă şi nu interceptează pentru a preveni, ci pentru a monitoriza procesul de pregătire şi desfăşurare a actelor infracţionale, pentru a umple dosarele penale cu această noua regină a probelor, „interceptarea”, în variile ei forme, dar numai pe suport digital, adică pe baza unei tehnologii prin care, la ordin cu plăcere, ni se poate dovedi şi că am fost contemporani cu Ramses ori Tutankhamom.
Departe gândul de a-i compătimi pe înalţii demnitari dovediţi infractori. Pentru aceste specimene nici o lege nu ar fi prea severă şi nici o pedeapsă prea mare. Abuzul şi trădarea de încredere publică, înşelarea celor care te-au mandatat să-i reprezinţi, transferându-ţi partea lor de putere, sunt crima cea mai abominabilă, care ne lezează pe toţi, deopotrivă. Dacă tot plătim şapte servicii servicii secrete, cum se face că infractorii potenţiali nu sunt dibuiţi după lista binecunoscută a criteriilor verificărilor de securitate prealabile învestiturii, ci numai după ce trădează, subminează, fură, corup ori se lasă corupţi.
În intervalul 17 octombrie 1997 – 12 decembrie 2013, peste 30 de foşti parlamentari, miniştri, generali (şefi ai Statului Major General şi adjuncţi ai directorului Serviciului Român de Informaţii), secretari de stat, un şef zonal al Fondului Proprietăţii Private şi primari de mari municipii reşedinţe de judete (Cluj, Craiova şi Baia Mare) au fost condamnaţi la închisoare (27 definitiv). Galeria menţionată este deschisă, în octombrie 1997, cu o condamnare la 18 ani de închisoare pentru crimă de trădare de ţara prin transmitere de secrete, respectiv spionaj economic, săvârşită de subsecretarul de stat la Departamentul Minelor, Stefan Kiraly. Graţiat de preşedintele Emil Constantinescu, făptuitorul rezidenţiază în Canada şi, din când în când, în Ungaria. În rezumat, S.K. a furnizat unor entităţi străine un important fond de documente secrete privind resursele minerale strategice ale României. Cele în legătură cu care au izbucnit recentele scandaluri politice şi au apărut mari suspiciuni de corupţie şi alte trădări. Înspre finalul galeriei VIP-urilor penale este inserat un alt caz de trădare, tot prin transmitere de secrete. Autorii, condamnaţi în prima instanţă la 6, respectiv 5 ani de închisoare, sunt foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsoltan Nagy, judecaţi în aşa-numitul „Dosar al privatizărilor strategice”.
În 18 ani, trei foşti membri ai guvernului au fost trimişi în judecată sub grava acuzaţie de trădare, fiind şi condamnaţi. Doi foşti miniştri sunt cercetaţi pentru subminarea economiei naţionale, iar în guvernele premierului V.V. Ponta (mai-decembrie 2013, decembrie 2013 – prezent), anunţate ca „cele mai cinstite”, au fost cei mai mulţi „incompatibili” cu paşaport penal. Lista miniştrilor cu probleme din actualul guvern, ca şi a parlamentarilor din arcul puterii, este încă deschisăşi nu-i chiar scurtă. În Parlament şi în consiliile locale au intrat, consecinţă a viciilor unui sistem electoral dereglat de corupţie, personaje, puţin spus, ciudate. Dar unite prin scopuri nelegitime şi mijloacele de realizare din aceeaşi clasă. Separat, există o listă cu multe zeci de generali şi sute de ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei, alte sute din Ministerul de Interne, condamnaţi definitiv ori cercetaţi pentru fapte de corupţie. În decursul a 60 de ani (1888-1948) au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie 5 generali, iar în ultimii 24 de ani (1990-2013) au fost condamnaţi 28.
Ca să avem o imagine completă a fenomenului, alţi 55 de generali sunt în cercetarea D.N.A., trei generali au beneficiat de prescrierea faptelor şi 7 au beneficiat de N.U.P.-ul salvator al generalului Samoilă Joarză (acesta din 109 dosare instrumentate în legătură cu armata, în 108 a decis N.U.P.). Din 28 de generali condamnaţi – 20 de la M.Ap.N., 5 de la M.A.I. şi 3 de la S.R.I. -, 7 au primit condamnări la închisoare cu executare (cuprinse între 2 şi 6 ani şi jumătate) iar 19 au primit condamnări la închisoare cu suspendare. Un număr de 23 de generali au comis faptele pe timpul cât erau activi, iar 5 după trecerea în rezervă, fără ca faptele lor să aibă tangenţă cu domeniul militar. Pe termen scurt, dinamica acestei galerii penale a demnitarilor, militarilor şi poliţiştilor statului român se anunţă a avea un trend ascendent foarte dinamic. Aşadar, ţara se confruntă cu o situaţie care artrebui să fie alarmantă pentru cei care conduc destinele României. Cu condiţia ca ei înşişi să nu se afle sub povara propriilor probleme de legalitate, ori de rectitudine morală. Şi, totuşi, eu, cetăţeanul, plătesc şapte servicii secrete pentru ca România, ţara mea, să arate astfel în faţa lumii? De General Br. (r) Aurel Rogojan – Art-Emis