Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Tort de clatite


Ingrediente necesare pentru tort de clatite cu frisca si ciocolata:

Aluat:
  • 3 oua
  • 400 ml lapte
  • 2-3 linguri zahar
  • esenta de vanilie
  • un praf de sare
  • 3 linguri ulei
  • 2 linguri cacao
  • aprox. 2 cani faina
Crema:
  • 300 ml frisca lichida
  • 100 g ciocolata alba.
Decor:
  • 100g ciocolata neagra

Mod de preparare tort de clatite cu frisca si ciocolata:

Se amesteca ingredientele pentru aluat si se prajesc 13-15 clatite. Se pun 100 ml de frisca intr-un vas pe foc si se aduc la temperatura de fierbere. Se da vasul deoparte si se adauga ciocolata maruntita, amestecand pana la topirea completa. Se da la frigider pentru doua ore. Se adauga apoi si restul cantitatii de frisca si se bate amestecul pana cand isi dubleaza volumul.
Se ung clatitele reci, cu un strat subtire de crema si se suprapun pe platou. Deasupra se toarna ciocolata neagra topita si se decoreaza cu aveline din frisca. Tortul de clatite cu frisca si ciocolata, se lasa la rece 2-3 ore inainte de a fi servit.


Detalii aici > http://delly.garbo.ro/articol/Retete-culinare/15381/tort-de-clatite-cu-frisca-si-ciocolata.html#ixzz2lTyVfWW4
Follow us: @GarboRo on Twitter | Garbo.ro on Facebook

Bucurestiul de alta data

Dupa primul razboi mondial, Bucurestii a devenit, in scurt timp, una din urbele cu cele mai multe restaurantebodegi siberarii de prin partile acestea ale EuropeiOrchestreletarafurileformatiile de jazz si de muzica usoara au inflorit ca margaretele dupa ploaie.

Peste tot observi instrumentistii virtuozi, fie ei guristi sau lautari tigani. Si daca nu doriti a va deranja dupa-amiaza, puteti sa ii ascultati la inventia aceasta magica, discul, care din ce in ce mai mult tese fondul sonor al urbei noastre.

Tot mai multi interpreti de prestigiu aseaza ale lor romantecantece de pahartangourifoxtroturicharlestonuri pe aceaste rotunduri stralucitoare.

foto

Si oare cine in ziua de azi se mai uita dupa finetea mancarurilor la restaurante si bodegi, cand seara iti poate fi luminata desolistidirijori sau orchestre dintre cele mai diverse. Dintre artisti prestigiosi ii amintim pe Grigoras DinicuGheorghe Carabulea sau Nicusor Predescu...

Si din ce in ce, tot mai multi valorosi cantareti de local, deveniti si mai populari prin intermediul discurilor, apar pe scena bodegii bucurestene. Si ce concurenta, dragi cititori. Norocosi suntem a trai in astfel de zile de creatie.

Ca pentru a marca nasterea acestui viitor al muzicii, a luat fiinta Electrecord, societate anonima pe actiuni. Scopul societatii e de a incepe, in maxim 2 ani, productia fonografica. Muzica Bucurestilor va putea fi auzita in toata tara. 

Cristian Vasile
Jean MoscopolTiti BotezGionDorel LivianuZavaidocMia Braia si Petre Alexandru vor avea vocile imortalizate pe aceste discuri, pentru a fi ascultati de lumea intreaga si peste ani si ani.

Sa nu ii uitam pe si sa le prezentam omagiile noastre compozitorilor: Ionel FernicVasile VasilachePetre AndreescuIon VasilescuVespasian VasilescuNicolae KiritescuGherase Dendrino sau Nello Manzatti.

poza2

Cine oare nu a ascultat Da-mi guriţa s-o sarut, in interpretarea lui Jean MoscopolIubesc femeia cu inegalabilul Cristian Vasile, apoi Ce faci asta seara tu ? cu Dorel Livianu sau Sub balcon eu ti-am cantat o serenada cu Titi Botez. Piese care se aflau pe buzele tuturor bucurestenilor. Muzica este si ramane şi acum, inainte de toate, o maniera de exprimare artistica a simtirilor noastre cele mai profunde.

Si daca nu vreti sa fiti in pas cu moda viitorului, va invitam in Parcul Trandafirilor, la Terasa Lafayette, Zissu, Racaru, Visoiu, Carpati, Hotelul Continental, Alcazar sau la bodegile Roata lumii, Ciresica, Leul şi Carnatu’, La cotitura, Groapa dulce, La Berbec.

Pentru ca aici vei gasi, mort-copt, taraf sau orchestra si solisti vocali de marca. Valsul, tangoul, slow-ul, foxtrotul, charlestonul se intrepatrund cu melodiile de inima albastra, romantele si cantecele de petrecere.

Puteti asculta aici Ionel, Ionelule sau Inima-i un telefon, sau mai putin faimoasele IlonaMarcittaNoapte bună, Mimi!Tu nu stii sa iubestiParca ieri ne-am iubitOchii tai m-au vrajitDe ce te uiti la mineTu nu mai esti a mea si multe alte creatiuni artistice pe note muzicale.

Se pare ca muzica Bucurestilor nostri dragi are viitorul asigurat. Restaurantele si bodegile mentin viu spiritul popular, iar discurile imortalizeaza pe vecie cantecele marilor nostri artisti.

Iata un dar care ne leaga de restul lumii. Nu suntem mici, suntem mai mari decat restul. Cu asa artisti, o femeie frumoasa sa ai pentru a iubi si bani pentru buzunarul lautarului. Si viata e buna...

Bancuri cu canibali...

Craciunul la canibali:
 - Copii, sa fiti cuminti anul asta, ca, daca nu vine Mos Craciun, nu avem din ce face friptura!


La o firmă, se prezintă doi canibali pentru angajare. La început, nimeni nu vrea să îi angajeze, dar în final îi angajează cu o condiţie: să se comporte bine şi să nu consume oameni. La început, totul decurge bine, dar după aproximativ 5 luni se observă că a dispărut femeia de serviciu. Se fac cercetări şi îi iau la întrebări pe cei doi canibali. Aceştia nu vor să recunoască, dar după un timp unul dintre ei recunoaşte că a mancat femeia de serviciu. Normal, acesta este dat afară. Al doilea canibal îl conduce pe acesta pană la poartă şi îi zice:
 - Bă tampitule, ce dracu' te-a apucat să mănanci femeia de serviciu? Eu de cateva săptămani halesc ingineri şi nimeni nu le-a simţit lipsa…

Papa Clement al XIV-lea ucis ?


Ucis cu o felie de pepene verde…A fost asasinat papa Clement al XIV-lea de iezuiţi?

Clement al XIV-lea a fost cel de-al 247-lea papă care a stat pe scaunul Vaticanului timp de 5 ani (între 1769 şi 1774). Asasinarea lui Clement al XIV-lea merită reţinută pentru machiavelismul ei. Crima a fost comisă cu complicitatea ofiţerului degustător al papei, care avea sarcina să încerce tot ce mânca suveranul pontif. În meniul din 22 septembrie 1774 era şi pepene verde. Degustătorul desfăcu pepenele şi tăie o felie pe care o mancă. Apoi şterse cu grijă cuţitul ud pe un şervet şi tăie altă felie, pe care o servi papei. Clement al XIV-lea a murit fulgerător. Pe şervetul cu care asasinul ştersese cuţitul fusese presărată o otravă foarte puternică…
Au fost învinuiţi – fără dovezi – că au comandat crima iezuiţii, al căror ordin fusese desfiinţat de papă cu un an înainte.

Dupa ce ordinul a fost suprimat in 1773, in 1776 a fost fondata organizatia Illuminati,de iezuitul Adam Weishaupt,organizatie care a fost folosita drept paravan iezuitilor. Chiar si in ziua de azi totul este condus de iezuiti ?

lovendal.ro/

Cafenelele mortii


autor: FrontPress 23.11.2013

cafeneaua mortiiCafenelele mortii – iata un titlu, un trend de fapt, care ar trebui sa ne ingrijoreze. Devin in voga si reflecta gandirea morbida a lumii occidentale. Sunt o simptoma a preocuparii ei tot mai obsesive cu moartea si sinuciderea si, in acelasi timp, interesul ei tot mai scazut pentru viata si viitor. Societatile occidentale devin, in esenta, societati inclinate spre moarte si extinctie. Gandirea occidentala se pare ca nu pretuieste viata, atit la inceputul ei cit si la finalul ei. Avortul previne aparitia vietii iar eutanasia si suicidul asistat pun capat vietii inainte de moartea naturala.
Acestea devin drepturi ale omului, in esenta dreptul la terminarea propriei vieti cu sau fara motive bine intemeiate. Tarile “progresiste”, printre ele Olanda si Belgia, acorda aceste drepturi chiar si minorilor. Recent a facut valuri o stire parvenita din Belgia unde o persoana a fost eutanasiata pentru ca procedura de schimbare a sexului biologic a esuat. Un adevart cult si o adevarata cultura a mortii incep sa defineasca starea de spirit a lumii occidentale.
Cafenele mortii sunt o reflectie a acestei culturi degradate. Sunt un trend in crestere in lumea occidentala, si consista in intruniri ale persoanelor preocupate de moarte unde subiectul principal de discutie e moartea si cum se poate face suicid. Persoane care gandesc asa se strang la un pahar de cafea doar pentru a discuta subiectul acesta. Cei care nu sunt interesati in subiect nu sunt acceptati in aceste cercuri de discutii. Discutiile au loc atit in cafenele de tip Starbucks cit si in casele celor pasionati de subiect.
Eutanasierea obligatorie
Exista insa trenduri si mai radicale si ingrijoratoare, acela, spre exemplu, care propune eutanasierea obligatorie a fiintelor umane ajunse la varsta inaintata. Discutiile in jurul acestui subiect par a fi mai ascutite si frecvente in Australia, unde recent o femeie de 74 de ani sugera intr-un editorial ca rezolvarea problemelor financiare si economice ale lumii occidentale s-ar putea face prin eutanasierea obligatorie a oamenilor in varsta. Din punct de vedere economic aceasta sugestie e rationala spun sustinatorii eutanasiei involuntare: o mare parte din bugetul public e cheltuit pe oamenii in varsta. Eliminarea deficitelor bugetare ar insemna, deci, eliminarea factorilor care le cauzeaza, printre ele fiintele umane batrane care impovoreaza societatea. In 2005 profesorul australian Philip Nitscke a publicat cartea Killing me Softly (“Ucide-ma incet”) in care a dat glas acestor ganduri pina atunci mentionate doar in soapta. El si cei care gandesc ca el sunt, zic ei, in extrema opusa celor care cred ca viata umana trebuie protejata si facilitata pina la moartea naturala. Asta este o obligatie, zic cei din urma, impusa societatii de Dumnezeu.
In anii 90 teritoriul australian Northern Territory a adoptat o lege numita Rights of the Terminally Ill Act (“Legea drepturilor persoanelor pe moarte”), o lege radicala care a acordat cetatenilor bolnavi dreptul sa-si scurteze viata dupa plac. Parlamentul australian federal insa a abrogat legea.
La inceputul anilor 2000 un studiu al guvernului australian arata ca 30% din cheltuielile publice pentru persoanele de peste 65 de ani se fac in ultimul an al vietii lor. In 2004 un studiu canadian indica ca 1.1% din intreaga populatie a Canadei consuma 21.3% din bugetul national alocat sanatatii. Cei 1.1% formau populatia cea mai in varsta a Canadei. Nu e de mirare, deci, zic cei care promoveaza eutanasierea involuntara, ca ajunsi la 80 de ani, fiintele umane ar trebui sa fie eutanasiate chiar impotriva vointei lor. Eutanasierea lor obligatorie e impusa din motive economice. Sugestia asta a fost facuta pentru prima data in 2010 in Australia. De fapt, in Australia exista chiar si un partid politic dedicat eutanasiei, asa numitul Voluntary Euthanasia Party (Partidul Eutanasierii Voluntare).
Spre ce societate deci ne indreptam? Daca aceste idei ni se par astazi aberante, miine vor fi privite ca fiind mai putin bizare, iar in viitorul nu prea indepartat vor fi aclamate ca fiind rationale, logice. In viitorul nu prea indepartat vor putea fi chiar legiferate. Fara indoiala se va afla o tara ori un parlament “progresist” care va sparge ghiata si in privinta asta. In 1995 teritoriul australian Northern Territory a fost prima entitate politica din lume care sa legalizeze eutanasia voluntara. In doar 18 ani de atunci, eutanasia a fost legalizata in Olanda, Belgia, Danemarca, iar suicidul asistat a fost legalizat in Oregon, Vermont si alte entitati politice din Europa. Rapoartele anuale care parvin din aceste tari ori state ingrijoreaza. Numarul celor eutanasiati ori care se sinucid prin asistenta medicala e in crestere. Daca la inceput motivele pentru terminarea vietii erau stricte si bine definite, in timp ele au devenit foarte subiective. In plus, evidenta ca eutanasierea unor fiinte umane se face impotriva vointei lor ori pentru a li se preleva organele creste. Ingrijorarile acestea ne fac sa afirmam ca societatea a ajuns la un punct critic: trebuie sa ia decizii ferme pentru a pune capat culturii mortii. Daca nu o va face, cultura mortii va rezulta in ceea ce astazi inca e de neinchipuit – eutanasierea obligatorie a varstnicilor ajunsi la 80 de ani.  De Alianta Familiilor din Romania
AFR va recomanda: In linkul acesta puteti citi despre proliferarea cafenelelor mortii in Statele Unite iaraici despre proliferarea culturii mortii in Australia. In linkul acesta puteti citi ultimele stiri privind initiativele legislative din Belgia pentru a permite copiilor de la cinci ani in sus sa fie eutanasiati.

Enigme

Enigmele celei mai mari cetati din Epoca Bronzului, la doi pasi de Timisoara. “E contemporana cu perioada Razboiului Troian”

autor: FrontPress 23.11.2013

1La 18 kilometri de Timişoara, în drumul spre Orţişoara, mai exact pe câmpul de pe margine, specialişti români şi străini lucrează la descifrarea unei enigme istorice.
Fortificaţia de la Corneşti are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate de pe teritoriul Europei în Epoca Bronzului. Fortificaţia apare pe primele hărţi Mercy (1723-1725), iar apoi pe toate hărţile militare până la sfârşitul Primului Război Mondial. Primele săpături au fost realizate în 1939 de arheologul Marius Moga, însă până recent nu s-au găsit fonduri pentru a le continua.
În anul 2007, datorită lui Alexandru Szentmiklosi, directorul secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului, şi a investiţiei primite în special din Germania, au reînceput căutările şi lucrările arheologice abandonate în urmă cu 80 de ani.
Acum, instituţii străine prestigioase şi specialişti recunoscuţi la nivel internaţional din România, Germania, Austria, Anglia şi Statele Unite ale Americii lucrează la descifrarea uneia dintre cele mai bine păzite enigme din jurul Timişoarei.
„Volumul de muncă şi de buget este mare. Am încercat să conving comunitatea internaţională să ne acorde fonduri şi s-a întâmplat acest lucru, în special de la Societatea Germană pentru Cercetări. Corneşti va constitui subiect de cercetare pentru foarte mulţi ani de acum înainte“, a spus Alexandru Szentmiklosi.
Privită de la înălţime, fortificaţia de pe ogoarele sătenilor din Corneşti este una spectaculoasă. Patru valuri uriaşe de pământ arată că acolo a fost, cândva, o fortificaţie, o civilizaţie de mult dispărută.
PARTE DIN CULTURA CRUCENI-BELECHIŞI
S-a stabilit, prin metoda Carbon 14, că lemnul din care era construită fortificaţia a fost tăiat în 1400-1200 înainte de Hristos şi că acolo a existat o civilizaţie importantă din Epoca Bronzului: Cultura Cruceni-Belechişi, care a controlat în a doua jumătate a Mileniului II principalele căi de acces dinspre Europa Centrală spre Marea Mediterană, din Croaţia de azi până în Banat, de la Mureş la Dunăre.
„Această fortificaţie de la Corneşti este contemporană cu civilizaţia miceniană, unul dintre cele mai importante centre ale civilizaţiei greceşti, şi cu perioada Războiului Troian. În paralel cu lucrările arheologice, cercetătorii din Germania încearcă să găsească dacă există ceva, în textele hitite, despre aceste aşezări“, dezvăluie Szentmiklosi.
Anul acesta, pe baza fondurilor alocate de Societatea Germană pentru Cercetare, s-a început un capitol nou în cercetare a fortificaţiei.
AU DECOPERTAT O CASĂ PREISTORICĂ
Arheologii se află acum pe locul unei case din interiorul fortificaţiei, care a fost descoperită printr-o tehnică specială, numită lidar. Cu ajutorul unor fascicule laser se ridică modelul tridimensional al terenului. Practic, se efectuează o „radiografie“ din aer a terenului. Se analizează fiecare bucată de ceramică descoperită, fiecare fragment sau grindă de lemn putrezită. Totul este măsurat şi analizat cu minuţiozitate. În paralel cu săpăturile arheologice se desfăşoară scanări geomagnetice, alte zboruri pentru scanare lidar şi cercetări topografice cu aparatură de ultimă generaţie.
„Aşa se face că săpăm doar acolo unde vedem în imagini că a existat o fostă locuinţă. Acum suntem într-una din ele. Interiorul a avut două compartimente. O cameră privată şi ceva ce numim azi sufragerie. Am găsit cioburi de la 1500 Înainte de Hristos şi cel mai timpuriu de la 1200 Înainte de Hristos. Aceste cioburi din urmă ne datează locuinţa. La 1200, aceasta funcţiona“, povesteşte Alexandru Szentmiklosi.
2Există şi semnele unei aşezări mult mai târzii, probabil sarmatică (amestec de popoare scitice, iraniene), pentru că s-au descoperit gropi cu ceramică sarmatică. Mai mult, în afara zidurilor fortificaţiei s-a descoperit şi un mormânt de tip sarmatic.
„Genetic nu ştim dacă au fost sarmaţi. E ca şi cum ai găsi un rus cu un kalasnikov, iar langă un chinez cu kalasnikov. Nu arma este cea care defineşte genetic. Însă oamenii aceştia au un mod de de viaţă şi de înmormântare care ţine de sarmaţi. Este o lume sarmatică. Putem spune că această zonă a fost locuită ultima dată undeva în secolul I-IV Înainte de Hristos. Însă descoperirile principale sunt din Epoca Bronzului. Locuinţa aceasta datează, cu siguranţă, cu 1400-1100 Înainte de Hristos“, explică Szentmiklosi.
Specialiştii cred că această populaţie de la Corneşti a apărut probabil în urma răcirii climei, după explozia Vulcanului de la Santorini, de la 1600 Înainte de Hristos. Aceasta a fost înregistrată şi în texte egiptene. Este unul dintre factorii care ar fi putut sta în spatele acestei revoluţii culturale.
3Aşa se văd valurile de pământ de la firul ierbii
„Aceşti oameni, crescători de animale, cultivatori de plante, au avut un rol important şi în comerţul care se făcea către Europa Centrală. Faptul că a fost poziţionată la Corneşti, în zona câmpiilor înalte ale Vingăi, arată factorul geostrategic al acestei aşezări, al acestor comunităţi“, a mai spus Alexandru Szentmiklosi.
AU DAT FOC FORTIFICAŢIEI DUPĂ PLECARE
Cercetătorii nu ştiu încă când a fost abandonată cetatea, nici dacă a fost distrusă sau incendiată voit.„Majoritatea necropolelor Cruceni-Belechişi îşi încetează continuitatea în anii1200 Înainte de Hristos. Această aşezare apărată de patru ziduri a fost abandonată, se pare, undeva la 1100 înaintea Erei noastre.
Nu există un semn de atac care să fi distrus fortificaţia, însă zidurile sunt distruse prin foc. Dacă ele au fost atacate de alte comunităţi, nu există argument arheologic, dar se ştie că există situaţii în care comunităţile îşi distrug propriile aşezări. Helveţii, când pleacă din cauza foameie, îşi dau foc la cetăţi, la aşezări, să nu aibă motivaţia de a se întoarce.
4Fortificaţia are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate preistorică, de Epoca Bronzului, din Europa. Aici avem o situaţie complexă, cu patru şanţuri de apărare, care se poate vedea cum evolează în timp“, susţine şeful arheologilor.
Arheologii afirmă că fortificaţia a fost construită inginereşte. Structura de rezistenţă este din lemn, iar în casetele formate se bătea lut, pentru consolidare. Şanţurile de apărare aveau şi şapte metri.
„Faptul că aici avem această aşezare sugerează că există o elită şi o ierarhie. Fără un şef sau un factor de organizare nu putea să construiască patru valuri de apărare şi mai ales să le întreţină. Aici s-a consumat o cantitate enormă de lemn, care a trebuit tăiat de undeva, a trebuit construit după planuri care erau aproape inginereşti şi un pământ bătut în casetele de lemn formate. Şanţurile de lemn trebuiau întreţinute“, adaugă Alexandru Szentmiklosi, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului.
5Alexandru Szentmiklosi susţine că nu este vorba de o cetate strict defensivă. “Dacă ar fi să o aperi este aproape imbosobil din cauza mărimii. Cineva care ar dori să intre în cetate are atâtea căi, atâtea văi, încât este greu să o aperi. Toate văile sunt şi surse de apă. Sunt peste tot izvoare”, a adăugat specialistul.
După terminarea cercetările de la casa descoperită în câmp, arheologii vor îngropa totul şi vor reda zona agriculturii. Iar apoi vor merge mai departe.
“În paralel am aplicat şi la alte proiecte de finanţare. Dacă vom fi admişi, şi avem semnale bune, vom cerceta zidurile. Este o muncă enormă de îndepărtare a pământului, fără spectaculozitatea de a găsi obiecte, ceramică etc.”, a mai declarat Szentmiklosi.
Muzeu al Epocii Bronzului la Corneşti
Demersul oamenilor de ştiinţă este crearea unui muzeu la Corneşti. „Am în plan crearea unui sat din Epoca Bronzului. Familiile vin şi pot cel puţin o dată în viaţă să trăiască aşa cum au trăit strămoşii noştri. Suntem bugetari şi suntem visători. Dar în 2007, când am început acest proiect, l-am început dormind în căsuţele de carbon de la Băile Calacea“, încheie Alexandru Szentmiklosi.
Muzeul din Berlin a donat deja nouă vitrine speciale, care se află la Primăria din Orţişoara. Deocamdată, specialiştii au arhivat nu mai puţin de 80 de giga de informaţie de la Corneşti. Consiliul Judeţan Timiş are de acum, în fiecare an, un buget special pentru Corneşti, care se ridică la 50.000 de lei, pentru două luni de săpături.
6Printre specialiştii care lucrează pe şantierul arheologic de la Corneşti se află Matthias Wemhoff, director al Muzeului de Preistorie şi Istorie Timpurie din Berlin, Bernhard Heeb, arheolog şi muzeolog în Muzeul de Preistorie şi Istorie Timpurie din Berlin, Rüdiger Krause, profesor la Goethe Universitat din Frankfurt şi Sarah Sherwood, profesoară de geoarheologie la Dickinson College in Carlisle, Pennsylvania şi la Universitatea din Tennesse.
În 2007, când arheologii de la Muzeul Banatului au redeschis şantierul, existau trei ipoteze: o fortificaţie din perioada dominaţiei avare, putând fi capitala unui stat care 200 de ani a fost cel mai puternic din Europa Centrală, o vastă aşezare din Epoca Bronzului, iar a treia, care a plecat de la un cercetător din Canada, ruinele capitalei lui Attila, regele hunilor. În aceea perioadă s-a realizat şi documentarul de mai sus, însă de atunci s-au oferit răspuns la multe întrebări. De Stefan Both – Adevarul

Sfarma jugul !

Sus Romane! Sfarma jugul ce te-apasa!

autor: FrontPress 23.11.2013

romania modernaGeneraţia tânără trebuie să ştie că Ceauşescu a lăsat Ţara fără datorii şi cu creanţe de recuperat. Escrocii şi incompetenţii care au pus ghearele pe conducerea României, vreme de 24 de ani au păpat tot, au vândut şi pământul de sub tălpi. Au furat cât au putut, iar acum sunt miliardari în euro.
Ţara are aur şi metale rare, petrol şi gaze, pământ bun şi păduri minunate, dar cu sprijinul guvernanţilor, o mare parte din ele le-au luat în posesie străinii, firme of-shores, „căsuţe poştale” şi altfel de forme de camuflaj. Cine se află în spatele lor, ştie şi Preşedintele, ştie şi Prim-ministrul. Pleiada postdecembristă de „preşedinţi” şi „premieri” contrafăcuţi, controlaţi de potentaţii planetei, au dus ţara în prăpastie. Actualul şef al statului român, actualul premier (ca şi predecesorii), îşi bat joc de normalitate. În funcţii importante sunt numite doar marionelele uşor de controlat. Criminalilor declaraţi, ucigaşi de români şi evrei în Al Doilea Război Mondial li se ridică busturi în oraşele Ţării, iar Guvernul tace. Oricine desconspiră partea incomodă a Adevărului este demis, încondeiat, împroşcat cu noroi, i se fac scenarii etc. Din 1992, Guvernatorul B.N.R. nu mai cumpără aur de la minele româneşti. Când era prim-ministru a dat ordin ca minele de metale preţioase să fie închise, iar accesul să fie barat cu blocuri din beton, în schimb străinilor li se permite să prospecteze şi să exploateze. Guvernatorul – se pare, aspirant la aceast[ funcţie, pe viaţă -, care a scos rezervele de aur ale B.N.R. din ţară, a primit recent noi ordine bilderbergiste pentru „curăţenia” de toamnă-primăvară.
Nu străinii sunt de vină!
Nu străinii sunt de vină pentru dezastrul Ţării, ci nemernicii care ne conduc de 24 de ani. Nu ţaţa de la piaţă e vinovată că cere 10 lei pentru o ceapă, deşi ceapa valorează 2 lei. „Eu” îi dau 10 lei din banii publici, îi propun ca ea să păstreze 6 lei, mie să-mi dea 4, pe care-i bag în buzunarul meu privat. Cam aşa procedează neisprăviţii din Guvern, din Parlament şi din alte instituţii vampiroide şi de aceea sîntem la un pas de dezastrul major. 45 de ani am cotizat la bugetul statului, ca la bătrâneţe să beneficiez de pensie. Acum, mi se spune că nu mai sunt bani pentru aşa ceva. Însuşi regele Willem-Alexander al Olandei, citind în fața parlamnentului de la Haga prezentarea făcută de guvern pentru noul buget, a declarat: „Modelul social european postbelic a murit. [...] Din cauza evoluțiilor sociale, precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața noastră a muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului al XX-lea evoluează încet dar sigur către « o societate participativă », în care se așteaptă ca cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau să creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile”. Ce-i pasă lui? Are averi cu grămada, suficiente pentru huzurul lui şi al urmaşilor. La noi sînt parale doar pentru destrăbălarea „aleşilor neamului”, pentru vile şi bairamuri. Pentru pensii şi salarii nu-s parale. Parlamentarii vor farmacie numai a lor, de unde să cumpere medicamente cu preţ redus (săracii!), vor concursuri „Miss-Parlament”, vor „Centru de relaxare”, masaj, vor multe… dar nu pe banii lor, ci ai contribuabililor.
Salarii mici, birocraţie cât cuprinde
Ca şi alte sectoare de activitate din România, sistemul medico-sanitar postdecembrist a intrat în colaps, până la dezastru nefiind cale prea lungă. România se află într-un deficit grav de medici. Una dintre importantele cauze este – prin comparaţie – aceea că între perioada interbelică şi cea contemporană s-a interpus o prăpastie: în prima jumătate a secolului al XX-lea tinerii noştri mergeau în străinătate, studiau la instituţii de elită, iar după absolvire, cei mai mulţi reveneau în ţară, unde practicau ceea ce învăţaseră. Nu puţini dintre acei tineri studioşi s-au afirmat în timpul carierei lor, pe plan mondial: Nicolae Paulescu, Victor Babeş, Carol Davila, Mina Minovici, Gheorghe Marinescu… (ordinea este aleatorie) pentru a numi doar câţiva dintre medicii români deveniţi celebri pentru realizările lor. Astăzi, regretabil, fenomenul este invers: statul român investeşte miliarde de euro în pregătirea tinerilor, care, după terminarea cursurilor se află în situaţia de a nu putea practica ceea ce au învăţat, în Ţara lor. Statutul lor social nu este astăzi pe măsura efortului intelectual depus vreme de şase ani, nu le oferă şansa de a se afirma şi a trăi pe măsura prestaţiei. Ce li se oferă? Salarii mici şi birocraţie cât cuprinde. Atunci pleacă. Este o luptă pentru supravieţuire şi nu pot fi acuzaţi pentru gestul lor. În anii „democraţiei” originale româneşti unul dintre – poate unicul – produse concurenţiale de export este materia cenuşie. Să fie una dintre metodele moderne şi sofisticate a eugeniei? A genocidului asupra poporului român? Să fie procedura de exterminare camuflată a Neamului Românesc? Este posibil, dar de ce practicarea ei a început cu românii? Răspunsul ni l-ar putea oferi vinovaţii: incompetenţii şi rău intenţionaţii reprezentanţi a administraţiilor postdecembriste, şi „Licuricii” globalişti. Pentru toţi aceştia nu Zidul de la Târgovişte, ci Marele Zid Chinezesc ar fi suficient de încăpător.
Prioritate pentru interesele româneşti!
În urmă cu vreo 7-8 ani, F.M.I. era pe dric. Salariaţii îşi făceau bagajele. Atunci au apărut „fraierii”, iar asasinii economici ai F.M.I. au profitat de ocazie. Disperaţi că-şi vor pierde „obiectul muncii”, s-au năpustit asupra prăzii. Au dus la faliment toate ţările pe unde au fost. Exemple (printre altele): Argentina, Ecuador, Ucraina, România! Pentru că nu a făcut „jocurile”, Gaddafi a plătit cu viaţa. Ungurii au trântit uşa în nasul F.M.I.. Au achitat datoria şi le-au închis biroul din Budapesta. Bravo, lor! Noi nu avem cale de întoarcere. Cu asentimentul leprelor autohtone, ne-au „lucrat” bine. Împrumuturile româneşti de la F.M.I. s-au rotit puţin, banii au fost arătaţi „prostimii”, apoi, subtil, au ajuns tot în buzunarul F.M.I., prin băncile străine din ţară. Din împrumut, 80% au primit băncile, restul de 20% s-au volatilizat. Ăsta-i F.M.I.-ul! Am rămas datori pentru multe generaţii. Singura salvare este ca românii să procedeze precum islandezii care au arestat bancherii şi întreaga cabală, să pună la păstrare în „hotelul statului” – „cu executare”, nu cu suspendare, pe toţi hoţii şi trădătorii de ţară dovediţi, care umblă liberi şi îşi fac mendrele în dauna poporului. Să acorde prioritate intereselor româneşti.
În 1958, Dej i-a scos pe ruşi din ţară. În 2004, Băsescu i-a adus pe americani în ţară şi a transformat România în teritoriu sub ocupaţie străină. Cu ce ne-am ales?, sau, citându-l pe marele şi mereu actualul Constantin Tănase: …„ Bine, bine, s-a făcut, dar cu asta ce-am făcut?” Cine-i de vină? Preşedintele este uşă de biserică? Premierul e „Lacrima Christi?” Parlamentul, Guvernul… Câtă răbdare mai poate avea acest popor? De Ion Măldărescu – Art-Emis

vineri, 22 noiembrie 2013

In curand bere albastra


Ştim cu toţii de culoare are berea, nu-i aşa? Japonezii vin însă şi ne contrazic. Într-o ţară în care inovaţia domneşte, lucrurile nu sunt însă ceea ce par a fi. Japonezii au renunţat la profunda culoare brună omniprezentă a berii la una de culoarea cerului.

Fabrica japoneză de bere Takahshi, cunoscută de altfel pentru cele mai neobişnuite reţete de bere, a creat o specialitate de culoare…albastră. Inventată în 2007, berea este un amestec de lapte şi bere cu aromă de fructe. Aceasta a fost de fapt o încercare a producătorilor de a atrage mai multe femei să consume aceasta băutură.


Reţeta pare simplă: drojdia de bere şi hameiul sunt puse în lapte, iar amestecul este menţinut la o temperatură mai mică decât punctul de fierbere al laptelui. Gustul este oarecum ciudat, dar revigorant, însă nu foarte apropiat de cel al berii.

Fabrica de bere mai oferă şi alte specialităţi precum berea făcută din apa rezultată în urma topirii unui iceberg. Numită Drift ICE, berea se realizează din apă unui iceberg din Marea Okhotsk, un braţ al Oceanului Pacific de Nord.

Fabrica nu s-a oprit aici şi a început să utilizeze un alt ingredient inedit, algele, care dau berii o culoare de un albastru de gheaţă. Gustul nu este deloc rău, iar producătorii garantează că o persoană care nu ştie de acest ingredient nu ar ghici că berea conţine alge.
lovendal.net/

Spatiul romanesc

Trei viziuni asupra spatiului romanesc

autor: FrontPress 22.11.2013

romaniAşa cum uneori lumea mă întreabă despre viziunea mea asupra direcţiei pe care trebuie să o ia România şi Republica Moldova, voi descrie mai jos pe scurt trei modele axiologico-geopolitice, din prisma cărora este privită poziţia spaţiului românesc. Presupun că nu e nevoie să menţionez care este perspectiva mea preferabilă.
Aşadar, în opinia mea, spaţiul civilizaţional românesc este privit din trei perspective, şi anume:
- Perspectiva sovieto-nostalgică, care implică şi teoria existenţei unei „naţiuni moldoveneşti”, prin care Republica Moldova este considerată o parte inseparabilă a spaţiului exsovietic şi un fortpost în calea expansiunii NATO spre Est. România, în calitatea ei de membru NATO şi UE, este privită ca o parte a lumii euroatlantice şi un inamic pentru partenerii Federaţiei Ruse. Orice idee care este asociată cu unificarea Republicii Moldova cu România este privită ca o extindere a influenţei SUA în dauna intereselor Federaţiei Ruse. Obiectivele prioritare ale nostalgicilor reprezintă „conservarea şi menţinerea liniei de front cu orice preţ”, chiar şi cu preţul intereselor economice şi geopolitice reale ale Federaţiei Rusiei şi aliaţilor ei.
- Din perspectiva euroatlantistă, există o „lume civilizată”, care rezultatul excepţionalismului şi progresului culturii occidentale şi o „lume barbară”, care reprezintă un pericol pentru întreaga lume. Prin urmare, de dragul salvării valorilor civilizaţiei occidentale, în privinţa „barbarilor” nu pot exista decât trei scenarii: supunere, educare şi nimicire. Din acest punct de vedere, Basarabia este un “teritoriu inamic” care ar urma să fie cucerit şi integrat în spaţiul vestic, prin intermediul ideii „unităţii naţiunii române în cadrul civilizaţiei occidentale”. Trebuie de notat şi faptul că românii sunt priviţi ca o „naţiune estică”, spre deosebire de maghiari, care sunt consideraţi „vestici”, ceea ce înseamnă că „integrarea” românilor în spaţiul Occidental nu poate avea loc decât prin nimicirea prin absorbţie a identităţii româneşti.
- Din perspectiva tradiţionalist-conservatoare, Basarabia este parte a spaţiului civilizaţional românesc, iar spaţiul românesc este o parte inseparabilă a civilizaţiei ortodoxe şi eurasiatice. Dacă primele două perspective reprezintă un rezultat al războiului rece, unde toate procesele internaţionale erau legate de confruntarea dintre SUA şi URSS, ce-a de-a treia perspectivă este legată de istoria îndelungată a mişcărilor din estul Europei. Liberalismul, neoliberalismul, marximul şi neomarxismul nu sunt decât nişte produse ale culturii vestice, care nu au nimic în comun cu realităţii şi cultura spaţiului ortodox-eurasiatic. Iată de ce renaşterea spaţiului românesc nu poate fi posibilă decât prin identificarea unor soluţii reieşind din specificul civilizaţional şi valorile spirituale tradiţionale. Spiritualitatea creştin-ortodoxă, suveranitatea naţională şi cultura naţională reprezintă nişte priorităţi ale viziunii tradiţionalist-conservatoare.
Din viziunea tradiţionalist-conservatoare, ideea “unionistă” din Basarabia a fost pervertită şi transformată într-o unealtă a intereselor euroatlantice, iar moldovenismul este un mecanism de manipulare al nostalgicilor. Astfel, sarcinile vitale pentru viitorul apropiat ar fi desfiinţarea tezelor moldoveniste, dar şi scoaterea “unionismului” de sub influenţa euroatlantismului. De Octavian Racu

Adio UE !

Ucraina a spus: Adio, UE! Moldova a ramas in sfera de influenta ruseasca

autor: FrontPress 22.11.2013

UE UcrainaUcraina a decis joi un act istoric care va schimba geopolitica Europei. Rada ucraineană a decis suspendarea discuţiilor preparatorii în vederea semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, propunând în schimb crearea unei comisii tripartite Ucraina – Rusia – UE pe tema comerţului. În acest context dramatic, emisarul UE Aleksander Kwasniewski a comunicat că acordul de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană nu va fi semnat la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.
Parlamentul Ucrainei a respins joi proiectele de lege care ar fi permis transferul în străinătate al Iuliei Timoşenko, o condiţie esenţială pentru semnarea acordului cu UE. Uniunea Europeană a exprimat “dezamăgire” în legătură cu decizia Ucrainei de a renunţa la acordul de asociere, reiterând convingerea că “viitorul” acestei ţări constă într-o “relaţie puternică cu UE”. “Este o dezamăgire, nu doar pentru UE, ci şi pentru poporul ucrainean”, a declarat, potrivit AFP, Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
Refuzul Ucrainei de a semna asocierea cu UE la Vilnius reaşează Republica Moldova în spaţiul de influenţă rusesc. Ucraina şi Republica Moldova erau incluse la pachet să semneze acordul cu UE. Refuzul Ucrainei de a semna acordul de la Vilnius a dus automat la anularea eforturilor Republicii Moldova de integrare în UE. Mitingul uriaş pro-european organizat săptămânile trecute de Guvernul de la Chişinău a fost inutil. Datorită refuzului Kievului, moldovenii mai au de aşteptat în legătură cu integrarea în UE. De fapt, prin refuzul Ucrainei de asociere cu UE s-a reluat ciclul geo-politic al Moscovei, de recuperare a influenţei sale, demarat de preşedintele Putin la începutul anilor 2000. Servicile secrete ruse l-au pus pe Putin la Kremlin ca să recupereze din mâinile oligarhilor ruşi economia naţională. Războiul lui Putin cu miliardarul Hodorkovski nu a fost decât începutul recuperării de către statul rus a iniţiaţivei în faţa oligarhilor ruşi care făceau jocurile SUA şi Angliei. Hodorkovski a încercat să se prezinte ca un mare democrat occidental, în realitate fiind un om de afaceri corupt ce a devalizat economia rusă. Firma lui Yukos a fost naţionalizată în favoarea companiei de stat Rosneft, iar Hodorkovski a fost arestat. Parodia democraţiei americane se încheiase la Moscova. Pe acelaşi scenariu preşedintele Ianukovici a marşat la Kiev. A arestat-o pe femeia premier şi miliardar Timoşenko, coruptă până în măduva oaselor, dar reperezntanta democraţiei occidentală. În ochii opiniei publice ruse şi ucrainiene ideea de politician democrat pro-occidental este asimilată cu corupţia. Refuzul Ucrainei de a semna pactul de la Vilnius este ora adevărului. Ucraina reintră în spaţiul geopolitic al Rusiei, care prin derivaţie include şi Republica Moldova. Scenariul “politician occidental identificat cu corupţia” prinde şi la Bucureşti foarte bine la manifestările din pieţele publice. La urma urmei exploatarea gazelor de şist, care distrug mediu şi apa freatică, nu este decât o încercare disperată americană, în complicitate cu valeţii lor din guvernul de la Bucureşti, de a scoate România din dependenţa acută de gazul şi energia rusească. Dilema e profundă şi dificilă pentru români. Refuzi gazele de şist pe motiv real de mediu, dar rămâi dependent de energia rusească. Exploatezi gazele de şist, scapi de dependenţa energiei ruseşti, dar distrugi ireparabil mediu şi apa freatică.
Refuzul Ucrainei de a merge pe drumul integrării europene va atinge şi politica internă a României, pe viitor. Deja Republica Moldova va fi nevoită să joace kazaciok la Chişinău. Dar e şi un moment al adevărului ca Moldova să lase deoparte ipocrizia integrării în UE ca stat separat de România. Chişinăului îi rămâne alternativa integrării în UE prin singura cale posibilă şi morală: unirea cu România. Dar refuzul Kievului de integrare în UE este şi o repoziţionare geostrategică a Rusiei faţă de ţările limitrofe, cum ar fi România. Pentru Bucureşti va începe o epocă a marilor provocări, iar pentru români un timp al dilemelor geopolitice între est şi vest. De Ionuţ Ţene – NapocaNews

Cartea de logica

Un student grăbit ce conducea cu viteză mare este oprit de un poliţist. Pe bancheta din spate avea o carte mare şi groasă. Atras de copertele lucioase, poliţistul uită de ce l-a oprit şi-l întreabă ce-i cu cartea.

- E cartea de logică.

- Cum vine asta?

- Staţi să vă explic. Vă place să mergeţi la pescuit?

- Da.

- Deci vă place peştele.

- Extraordinar. De unde ştii?

- Din cartea de logică.

- După ce mâncaţi peşte vă place un vin bun şi o partidă de sex?

- Da, fantastic.

- Concluzia: nu sunteţi homosexual.

- Aşa-i, domnule! Uite, ai scăpat de amendă, numai împrumută-mi şi mie cartea ta de logică.

Poliţistul încântat o ia la fugă spre secţie. Mândru de câte a aflat el, merge direct la comandant să se laude.

- Şefu’, vă place peştele?

- Nu.

- Hopa, bai mare!

- De ce, măi?

- Îmi pare rău, şefu, da’ cartea de logică zice că sunteţi homosexual.

Razboiul religios

Vremea intolerantei: RAZBOIUL RELIGIOS

autor: FrontPress 22.11.2013

islamisti somaleziDe ce, la 1700 de ani de la Edictul din Milan, prin care Constantin dădea toleranţă religioasă în Imperiul Roman, intoleranţa religioasă este atât de acerbă?
Fiind un sătean creștin, Asia Bibi a zăcut într-o închisoare pakistaneză condamnat la moarte prin spânzurare pentru că a băut apă dintr-o cană musulmană.
Pentru copții din Egipt, care riscă să li se ardă crucile tatuate pe încheietura mânii cu acid de către militanții musulmani, primăvara arabă a fost mai mult una iernatică. În august, situația s-a înrăutățit și mai mult: Adepții frăției musulmane, învinovățindu-i pentru înlăturarea președintelui Mohamed Mursi, au atacat peste 100 de așezări creștine iar 42 de biserici au fost distruse.
În Nigeria de Nord, Boko Haram a măcelărit mii de creștini, precum și pe musulmanii despre care credea că nu respectă ideologia și chiar și pe cei care doreau să aibă o educație.
Potrivit Societății Internaționale pentru Drepturile Omului din Germania, patru din cinci acte de discriminare religioasă din lume sunt îndreptate astăzi împotriva creștinilor. Organizația laică din SUA The Pew Forum declară că adepții religiei creștine se confruntă cu opresiuni în 139 de țări, adică aproximativ trei pătrimi din totalul țărilor de pe glob.
Nu doar musulmanii, care se confruntă și ei cu persecuții îngrozitoare, îi atacă pe creștini. În statul indian Orissa, naționaliștii hindu i-au atacat pe creștini într-un pogrom în 2008, asasinând 500 de oameni, rănind mii cu macete și lăsând 50 000 dintre ei fără adăpost. O măicuță a fost violată și expusă goală pe străzi, în văzul polițiștilor care nu au arestat pe nimeni.
În Birmania, Bhutan, Nepal și Sri Lanka, militanții budiști au asasinat creștini, musulmani și hinduși. În 2010, armata birmaneză a atacat minoritățile creștine dintr-un elicopter, omorând mii de oameni.
Aceste cazuri sunt teribile, cu siguranță, dar oare chiar nu au nicio legătură între ele și sunt acte accidentale de cruzime și violență? Nu, spun membrii organizației pentru drepturile umane: sunt parte a unei provocări cu care se confruntă lumea din ziua de astăzi și anume, intoleranța religioasă, și de asemenea parte a unui război nevăzut împotriva creștinilor. Lucrurile se pot înrăutăți pentru creștini mai mult decât oricând în istorie, chiar și decât în timpul Imperiului Roman.
Război nu înseamnă numai o campanie unită și direcționată de o singură minte. Și nu e vorba despre o exagerare, susține analistul de la Vatican, John Allen, în noua sa carte Războiul internațional împotriva creștinilor întrucât reprezintă un model global de violență și opresiune îndreptat împotriva unui anumit grup de oameni, văzut adesea de către autorii săi ca parte a unei lupte culturale și confesionale mai mari. Dacă nu suntem sinceri și nu îl numim război, atunci nu îi vom acorda atenția necesară, spune el.
Ce se întâmplă? De ce sunt creștinii în pericol în mod special, de ce guvernele occidentale, media și bisericile nu numai că nu acționează dar nici nu vor să recunoască acest lucru? Și de ce, așa cum sugerează unii observatori, persecuția religioasă se îndreaptă din nou către Occident?
Religia este adesea doar un factor în cadrul violențelor, parte a unui cocktail flambant al unor motive rasiste, etnice, economice și lingvistice dar care devine din ce în ce mai mult, odată cu valul în creștere al musulmanilor puritani salafiști, singurul și cel mai important motiv. Iar în țările în care problema este mai gravă, persecuția s-a intensificat în ultimii doi ani.
Casa internațională catolică de ajutor a Bisericii în nevoie a lansat săptămâna trecută un raport de 191 de pagini, numit Persecutați și uitați, provocând comunitatea internațională să susțină libertatea religioasă.
Raportul consideră fuga creștinilor din Orientul Mijlociu un exod aproape de proporții biblice. Incidentele persecuției sunt acum neîncetate și din ce în ce mai grave: biserici arse, creștini siliți să se convertească, jafuri ale caselor creștine, răpiri și violuri ale fetelor creștine, propagandă anticreștină în media și din partea guvernelor, discriminare în școli și la locul de muncă.
Analist și susținător al libertății religioase de multă vreme, Liz Kendal povestește că atunci când acum 15 ani a început să monitorizeze violența religioasă raportam câte un atac ici și colo, de obicei când un militant venea și ataca misionarii. Acum vorbim despre pogromuri în care oamenii își măcelăresc vecinii fără milă cu macete. Kendal este directorul susținătorilor Credinței și libertății creștine cu sediul în Melbourne.
Faptul că vecinii se alătură sau conduc acte de violență este ceva nou și mai înfricoșător. Unul dintre lucrurile problematice în Siria nu sunt grupările aflate în legătură cu Al-Qaeda, ci că musulmanii le primesc și le încurajează. Pentru că vor ca vecinii creștini să plece, declară Kendal.
Persecuția poate fi un termen confuz. Atât creștinii cât și musulmanii din Occident l-au folosit pentru a se referi la discriminările care nu pun în pericol viața. Definiția cercetătorului american Charles Tieszen este însă una mai potrivită adică, orice acțiune nelegală de nivel mediu sau intens exercitată de forța ostilă, îndreptată împotriva oamenilor de altă religie cu diverse nivele de daune, în care identificarea religioasă a victimei este motivul principal.
Todd Johnson, de la centrul Gordon Conwell pentru studiul creștinismului global, estimează că 70 de milioane de creștini au murit pentru credința lor, dintre care 45 de milioane în secolul XX.
John Allen spune că această răspândire a violenței demografice este încă o industrie în creștere. Creștinii din ziua de astăzi sunt cei mai persecutați din punct de vedere religios la nivel global și această tendință este în creștere, suferința și nu doar martirizarea ci toate formele de intimidare și opresiune au atins cifre record.
Comisia SUA pentru libertatea religioasă internațională, care monitorizează persecuția religioasă și numele celor mai periculoși infractori într-un raport anual, enumeră 16 națiuni vinovate de infracțiuni organizate și excepțional de grave în raportul său din 2012.
Un singur grup a fost atacat în toate cele 16 națiuni: creștinii. (Țările sunt Birmania, China, Egipt, Eritreea, Iran, Irak, Nigeria, Coreea de Nord, Pakistan, Arabia Saudită, Sudan, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Uzbekistan, și Vietnam).
Open Doors enumeră 25 de țări ca fiind cele mai periculoase, dintre care 18 națiuni majoritar musulmane, șase în Asia, șapte în Africa, opt în Orientul Mijlociu și patru în fostul imperiu sovietic. Așa cum observă Allen, acest lucru indică un război mondial.
Orientul Mijlociu, leagănul și locul de naștere al creștinismului, ar putea fi golit de membrii creștini și de alte minorități religioase. În Irak, unde erau 1,5 milioane de creștini înainte de Războiul din Golf, nu au mai rămas în prezent mai mult de o zecime. Majoritatea au fugit dar nenumărate mii au fost asasinate.
Musulmanii sunt și ei osândiți prin alte țări: în Birmania budistă și Thailanda, în India hindusă, în China comunistă și în țările minoritar musulmane. Hindușii sunt persecutați în țările budiste, precum Sri Lanka.
Autoritățile iraniene, violente împotriva creștinilor sunt și mai înverșunate atunci când vine vorba de Baha’is. Persecuția pare o oportunitate egală până acum.
Și creștinii au făcut acte de violență, așa cum lumea a putut vedea în Rwanda, Congo și Iugoslavia în ultimii 20 de ani. Însă când vine vorba despre victime, ei sunt primii. De ce?
Purtătorul de cuvânt al Alianței Evanghelice Internaționale, Thomas Schirrmacher declară că se îmbină o serie de factori. Creștinismul este cea mai mare religie, astfel încât cifrele tind să fie mari și este în creștere majoră în locuri periculoase făcând grupurile stabilite să se simtă amenințate. Naționaliștii religioși tind să identifice creștinismul cu colonialismul Occidental. Creștinii, susținuți de rețele internaționale mai bune, tind să fie auziți mai tare atunci când își cer drepturile și democrația și atunci când condamnă corupția.
Dictatorii se tem ca nu cumva creștinii să nu le dea loialitatea absolută pe care o cer (de exemplu în Coreea de Nord, China sau Vietnam) în timp ce unii critici sugerează chiar că aceștia își provoacă singuri greutăți din cauza dispoziției de a întoarce și celălalt obraz: militanții musulmani ar fi putut fi mai precauți dacă și creștinii ar fi adoptat ideea bombelor sinucigașe.
De ce, la 1700 de ani de la Edictul din Milan, prin care Constantin dădea toleranță religioasă în Imperiul Roman, intoleranța religioasă este atât de acerbă? Câteva curente contradictorii s-au unit, printre care naționalismul religios tot mai mare, fundamentele islamice conduse în special de petro-dolarii Arabiei Saudite, victoria islamicilor împotriva Rusiei din Afganistan, de unde adepții Jihadului au plecat acasă cu ambițiile întărite, și pierderea influenței politice americane în urma crizei financiare mondiale.
Acestea au fost încurajate de apatia rușinoasă sau negarea liderilor Lumii Întâi. Când vine vorba despre politica seculară, victimele sunt prea creștine pentru a conta pentru puterile de stânga, cărora le este mai comod să atace ținta indubitabil legitimă dar mult mai mică a Israelului. Și sunt prea străine sau prea exotice pentru a fi luate în seamă de puterile de dreapta.
Secularizanții tind să îi vadă pe creștini drept cei care fac opresiuni și nu drept ținta acestora. Când aud despre persecuție se gândesc la istorie: la cruciade, la inchiziție, la războaiele religioase crude din Europa secolului XVII și la exploatarea colonială. Dar, așa cum observă John Allen astăzi nu trăim în paginile unei maculaturi a lui Dan Brown în care creștinii trimit asasini furioși să stabilească recorduri istorice. Mai degrabă, ei sunt cei care alungă asasinii trimiși de alții.
Acesta citează de asemenea doi factori care îi orbesc pe oameni. Creștinii din Occident pot să exagereze luptele cu care se confruntă într-un stat din ce în ce mai mult post-creștin, lucru care diminuează simpatia pentru creștinii aflați în pericol real. În al doilea rând, deținătorii puterii din Occident tind să subestimeze rolul pe care îl joacă religia în persecuțiile din Lumea a Treia, importanța sa ca factor declanșator.
Liz Kendal declară că a existat o perioadă scurtă de timp când SUA a ajutat prin legea libertății religioase. Introdusă în 1998, a funcționat bine timp de un deceniu, dar s-a prăbușit odată cu criza financiară din 2008 când influența economică a SUA s-a evaporat peste noapte și libertatea religioasă a fost imediat afectată, în special în China și Iran, declară aceasta.
Acum mănușile au fost aruncate. Persecuția fără consecințe legale este la ordinea zilei și nimeni nu o poate opri. America ar fi putut amenința cu sancțiuni și lucrurile să se liniștească, însă acele zile au apus.
Kendal este necruțătoare în ceea ce privește bisericile vestice, spunând că închid intenționat ochii: Bisericile vestice sunt atât de fericite făcând slujbe de sărbătoare încât nu vor să se împovăreze cu greutatea conștientizării acestui lucru (ceea ce se întâmplă cu frații lor). Pastorii simt că au obligația de a-i face pe credincioși să plece din biserică liniștiți.
Aceasta spune că bisericile trebuie să înceteze să mai aștepte soluții politice. Ajutorul nu o să apară de după deal și nu acolo ar trebui să își pună biserica nădejdea.
Pesimismul său este unul mare. Nu numai că persecuția religioasă este de neoprit în țările islamice și din lumea a treia ci acesta pătrunde și în vest, sub o formă diferită, spune ea.
Cardinalul Francis George, Arhiepiscopul catolic din Chicago a făcut o predicție asemănătoare în 2010: Mă aștept să mor țintuit la pat, urmașii mei în închisoare și urmașii lor vor muri martirizați în piața publică.
Și de ce mass-media Occidentală pierde imaginea de ansamblu? Asta e o întrebare de un milion de dolari iar eu nu știu răspunsul, spune Kendal. Aceasta sugerează că este un amestec de ignoranță a jurnaliștilor în ceea ce privește contextul istoric și politic al persecuției și al corectitudinii politice care nu le permite să îi critice pe musulmani de teamă să nu fie numiți rasiști sau islamofobi. E un subiect prea fierbinte pentru a fi gestionat.
Deschideți televizorul și veți vedea un reporter tânăr de la BBC trimis în Siria care spune că „acești militanți ai libertății luptă pentru democrație”. Și în spatele lui stau membri ai Jihadului cu bărbi lungi și stufoase care flutură un steag negru și care strigă „Allahu akbar” (mare este Dumnezeu) după ce taie gâturile oamenilor.
În cazul Birmaniei, spune Kendal, jurnaliștii occidentali cred în discuțiile regimului despre reformă și nu realizează că Aung San Suu Ky a fost redus la tăcere sau că ura religioasă a fost îndreptată împotriva minorităților etnice. În Sudan, regimul islamic duce o luptă declarată împotriva creștinilor din Africa care se află pe ultimele resurse de petrol ale țării. Este un genocid care se petrece chiar în fața ochilor noștri și noi nu vorbim despre el.
Paul Marshall, autorul cărții Unghiul mort – atunci când jurnaliștii nu înțeleg religia (în lb. en.: Blind Spot – When Journalists Don’t Get Religion), crede că un alt factor este acela că puțini dintre jurnaliști sunt creștini. Astfel tind să creadă că religia nu are niciun conținut intelectual, că este bazată pe emoție și simțire și că nu merită efortul să învățăm despre ea.
Marshall, membru al Institutului Hudson pentru libertate religioasă din Washington, spune că bisericile, la rândul lor, nu comunică prea eficient cu jurnaliștii. Este de asemenea ușor să trecem cu vederea faptul că oponenți precum Osama bin Laden au avut o perspectivă coerentă și inteligentă asupra lumii, chiar dacă noi nu suntem acord cu ea.
Între timp, creștinii s-ar putea consola puțin cu ideea că au fost avertizați, întrucât Mântuitorul Iisus Hristos spune în Evanghelia după Ioan: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. De Lucian Filip – Doxologia