Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Petru Borodi

Nationalistul Petru Borodi in Comisia parlamentara pentru Rosia Montana. Cuvinte de Aur in razboiul Aurului!

autor: FrontPress 26.10.2013


borodi

Exemplul Revolutiei Mexicane


Cantecul de lupta al revolutionarilor mexicani(1910-1920) mi-a adus in atentie revolutia lor intinsa pe 10 ani. Asta ne arata ca la noi in Romania nu a avut cum se fie o revolutie in 1989, deoarece dinainte s-a stabilit ca comunistul Iliescu ii va lua locul lui Ceausescu, care va fi executat.
De aceea tara noastra nu progreseaza, ci regreseaza. Acesti lupi tineri  imediat dupa 1989, s-au repezit  flamanzi si nu s-au potolit nici acum din ruperea halcilor din trupuil tarii, au devalizat tara, au facut im prumuturi impovaratoare pentru 100 de ani si si-au asigurat 5 generatii de trai bun  fara munca acolo unde au pofta,  pe tot globul.
Dar nimic nu s-ar face asa de repede ca schimbarea in  cadrul unei revolutii, in cateva ore.
Exemplul cel mai viu este Revolutia Mexicana care pe ansamblu si de-a lungul timpului nu a rezolvat mare lucru. Cu timpul a intervenit coruptia..... hidra cu mii de capete.
In aceasta actiuine militara au fost antrenati sute de mii de  patrioti, din care au facut parte si mai multe femei luptator. Tot Mexicul era in  flacari.
 Dar femeile soldat nu au putut supravietui in actiunea armata, deoarece asta submina autoritatea  barbatilor,  fiind mai multe comandamente. Adelita a disparut dupa primii ani de lupte. Izvoarele orale spun ca ea a fost  obligata sa devina  iubita unui mare sef revolutionar, chiar cel mai mare FRANCESCO MADERO si asa  prin farmecele personale, au fost scoase femeile din lupta. Nici nu aveau cum sa se faca ascultate de  sute de mii de barbati. Cand am mai scris despre acest subiect am spus ca pe Adelita a coborat-o dupa cal si a pus-o la cratita.
Sunt sigura ca si la noi sunt multe femei care s-ar inrola din patriotism pur, in lupta armata pentru schimbarea macazului politicii Romaniei dar, pentru noi este prea tarziu.
Insa sa stiti ca patriotii mexicani nu dorm, ati vazut cum acum  13  ani, au patruns  cu caii in Parlament si i-au dat foc in timp  ce in  prealabil au oprit autobuzul cu  parlamentari si i-au cocosat din bataie. Asta a dus la  securizarea  parlamentarilor care nu au mai mers la Parlament cu autobuzul, ci cu limuzine blindate. Ai nostrii parlamentari  vor  sa aiba acolo ce nici nu au visat, spa, bazin, coafor, farmacie, etc. Nu le ajunge ca au masini de lux,  secretara profesionista de lux, caci ce s-ar face ei faca ar umbla dupa prostituate chiar de lux, folosite de altii si obosite gata, daca nu chiar bolnave de boli lumesti.
Vedeti ce  darnici in cumsecadenia noastra, suntem noi romanii.
Ne dam de la gura noastra si a copiilor nostrii numai ca cei 588 de porci, pardon am vrut sa zic parlamentari, sa se simta bine, mai bine ca in cloaca cu noroi moral in care inotata.
Tot ce v-am spus referitor la Revolutia Mexicana care, pentru ca nu a fost tot timpul sustinuta de popor este un  fiasco, caci Mexicul este in continuare o tara devorata de coruptie, cu polarizarea societatii ca la noi,  putini foarte bogati si majoritatea foarte saraci. Insa acolo mai este o speranta caci luptatorii sunt profesionisti si nu au depus armele dar sunt in ilegalitate. Totul depinde de cei multi care s-au obisnuit cu viata in saracie lucie, fara  tratamente pentru boli dar, cu analfabetismul in floare care este la baza prostirii popoarelor.
Revolutiile trebuie sa mearga pana la capat pe zeci de ani,  asa cum a fost in  Franta,  cand revolutia de la 1789, si-a devorat pana la urma copii (Robespierre).

Mexican Revolution ( spaniolă : Revolución Mexicana) a fost o luptă armată majoră care a început în 1910, cu o revoltă condusă de Francisco I. Madero împotriva unui vechi autocrat Porfirio Díaz , și a durat mai bine de un deceniu pana in jurul anului 1920. De-a lungul timpului Revoluția s-a schimbat de la o revoltă împotriva ordinii stabilite, a unui război civil multi-verso cu frecventa de schimbare in lupte pentru putere. Acest conflict armat este adesea clasificată ca cel mai important eveniment socio-politic din Mexic și una dintre cele mai mari transformări ale secolului 20, care a văzut experimente importante și reformă în organizarea socială.

 După lupte îndelungate, reprezentanții săi au produs Constituția mexican din 1917 . Revoluția este în general considerată a fi durat până în 1920, deși țara a continuat să aibă sporadice, dar relativ minore, focare de război și în anii 1920. Războiul Cristero din 1926-1929 a fost cea mai importantă recidiva de vărsare de sânge.

 Revoluția a dus la crearea Partidului Nacional Revolucionario ("National Partidul Revoluționar"), în 1929, a fost redenumit Partidului Revolucionario Institucional (Instituțional Partidul Revoluționar) (PRI) în 1946. Sub o varietate de lideri, PRI a monopolizat puterea, până la alegerile generale din anul 2000 .
PRI anul trecut au castigat iar alegerile si cred ca vor fi mai atenti caci, Mexicul este a 9-a putere economica a lumii.

Corporatia

Corporatia, plantatia de sclavi a secolului XXI

autor: FrontPress 26.10.2013

0Dacă înainte de criză schimbau angajatorii de fiecare dată când îi nemulţumea ceva, astăzi, salariaţii celor mai multe companii din România consideră că au ajuns „sclavii corporaţiilor“. Companiile s-au obișnuit și ele cu postura de stăpâni și se întrec, nu ca altădată în promisiunea unor pachete de beneficii complexe, ci în abuzuri și ilegalităţi.
Dacă ești între două locuri de muncă și intri pe site-ul undelucram.ro, este posibil să te decizi pe loc ori să nu mai lucrezi niciodată, ori să-ți iei lumea – în cap și să-ți încerci norocul pe altă piață a muncii. Sunt foarte puțini angajatorii care scapă basma curată din vârtejul zecilor de mii de comentarii postate de foști sau actuali angajați în dreptul celor peste 2.200 de companii monitorizate. Prin urmare, opiniile de pe site trebuie privite cu o doză puternică de scepticism. Pe de altă parte, în momentul în care o sută de mesaje din o sută spun același lucru, este firesc ca balanța încrederii să încline spre anonimii care-și varsă frustrările pe forum. De pildă, este relevant faptul că unele dintre companiile cele mai criticate pentru presupuse abuzuri la adresa angajaților au intrat recent în insolvență sau faliment. Este cazul distribuitorului de materiale de construcții Andami, acuzat de neplata salariilor și neacordarea pauzelor legale, a lanțului farmaceutic 2na Farm sau a companiei de consultanţă Edata, la adresa căreia majoritatea comentariilor sunt de tipul „au fost colegi care nu-și mai luaseră salariul de câteva luni, și când au anunțat că pleacă, n-au fost lăsați fără perioadă de preaviz, au fost amenințați că vor avea probleme, după care firma nu le-a mai plătit banii nici pe lunile anterioare, nici pe perioda de preaviz, nici pe zilele de concediu.“
Acuzaţi și acuzatori
Pentru o informare mai corectă, am pus față în față informațiile de pe site și „dreptul la replică“ al trei angajatori: distribuitorul de materiale de construcții Arabesque, compania de aprovizionare cu apă La Fântâna și furnizorul de servicii medicale Romar.
La Fântâna este una dintre cele mai hulite companii de pe site-ul sus-menționat. Sute de mesaje reclamă tot, de la strategia de management și felul în care superiorii își tratează angajații la frecvența orelor suplimentare sau fixarea unor targeturi nerealiste. Ana-Maria Gate, directoarea de marketing a companiei, spune că, din start, programul de lucru al salariaților este (pe alocuri) mult mai lung decât media de 40 de ore: „cu excepția perioadei de vară, când media orelor lucrate este de 47,5 ore/săptămână, în restul perioadei, ea nu depășește 42,5 ore“. Se lucrează mult, deci, și la foc continuu: pauzele admise pe parcursul unei zile de lucru nu trebuie să depășească 30 de minute. Iar dacă unii angajați trebuie să lucreze peste program, „orele sunt compensate prin plată, cu excepția lunii decembrie, când se pot compensa și prin zile libere“. Interesant este că „un angajat poate refuza efectuarea de ore suplimentare, însă are obligația să motiveze acest refuz“. Partea bună? Potrivit informațiilor de pe site, salariile sunt semnificativ mai mari decât media pieței.
La Arabesque, nemulțumirile sunt clare: muncă în exces pe bani puțini, sau, în cuvintele utilizatorilor, „stresul din această firmă este infernal, numai termene-limită pentru orice“, „trebuie să ne pună și paturi să dormim acolo la programul acesta“ sau „să muncești zece ore pe 1.500 de lei e…“. Florina Necula, directoarea de marketing a companiei, a văzut comentariile și spune că „nu putem pune foarte mare bază pe site-uri de acest gen, datorită neseriozității și necunoașterii identității celor care postează“. În paralel, precizează că media de lucru săptămânală nu depășește norma de 40 de ore pe săptămână, că orele suplimentare sunt compensate financiar și că până acum nu au existat cazuri în care angajații să refuze să lucreze peste program. În plus, reprezentanta Arabesque subliniază că „timp de 20 ani, de la înființare, compania noastră nu a întârziat nici măcar o zi cu plata salariilor“, iar „în acest moment, la un număr de peste 2.700 de angajați, există 15 procese cu foști salariați, o parte dintre acestea fiind însă inițiate de departamentul juridic al companiei, pentru recuperarea unor bunuri sau valori“.
Din cele circa 30 de mesaje publicate în dreptul lanțului de clinici medicale Romar, nici măcar unul nu este pozitiv. Ba, mai mult, acuzele aduse frizează pe alocuri penalul (spălare de bani, investigații trucate, salarii neachitate cu lunile, concedieri abuzive). O bună parte dintre ele o vizează pe Liliana Hagicalil, director medical și cofondatoare a companiei. În opinia sa, lucrurile nu sunt atât de negre. Într-adevăr, „firma s-a confruntat destul de des în ultimul an cu imposibilitatea achitării la timp a salariilor“, însă programul de lucru este normal – 40 de ore pe săptămână -, iar orele suplimentare sunt compensate prin zile libere, nu financiar. Oricum, „nu s-a întâmplat să existe angajați care să refuze să facă ore suplimentare“. Interesant este că, deși majoritatea mesajelor de pe forum arată determinarea foștilor sau actualilor angajați de a da compania în judecată, în momentul de față Romar este implicată în doar patru litigii de muncă.
Ne plângem, dar îndurăm
Poate mai interesantă decât varietatea acuzelor aduse este inerția angajaților, care pierd timp și nervi „turnându-și“ șefii pe diverse forumuri, însă se feresc să ia atitudine. Așa se explică, parțial, numărul mic de reclamații înaintate către instituția responsabilă. Astfel, din datele furnizate de Inspecția Muncii, când vine vorba de abuzuri ale șefilor asupra angajaților, nerespectarea prevederilor privind repausul săptămânal este cea mai frecventă încălcare a legii. În primele opt luni ale acestui an, inspectorii au aplicat 768 de amenzi pentru această abatere, în valoare de aproape două milioane de lei. Spre comparație, obligarea angajaților de a lucra peste program a fost observată în cazul a 390 de companii, sancționate cu puțin peste 600.000 de lei.
Explicația este la îndemână: fiind obișnuiți să efectueze frecvent ore suplimentare, salariații uită că aceasta ar trebui să constituie excepția, nu regula, și evită sau consideră inutil să se plângă ITM-ului. În schimb, în cazul repausului săptămânal, lucrurile sunt mai dure. Potrivit președintelui Inspecției Muncii, Ciprian Georgian Dragomir, repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive. În situația în care angajatorul optează pentru acordarea zilelor cândva în timpul săptămânii, „salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv sau individual de muncă, iar negocierea unui astfel de spor este obligatorie“. În mod evident, nu pentru toți angajatorii.
În aceeași ordine de idei, angajații români, considerați cel mai predispuși bolilor din întreaga Europă (!) se tem și să-și ia concediu medical: potrivit datelor Eurofound (Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă), atunci când se simt rău, lucrătorii români își permit să stea acasă mai puțin de trei zile pe an (doar grecii sunt mai sârguincioși la acest capitol). Ba, mai mult, în companiile de la noi a devenit un obicei ca salariații să vină la serviciu chiar dacă suferă de o boală gravă: după numărul zilelor de „prezenteism“, așa cum se numește acest fenomen în literatura de specialitate, România se clasează pe poziția a treia la nivel european, cu aproape șase zile lucrate anual.
Nu în ultimul rând, unul dintre punctele slabe ale mediului de lucru din România este concentrarea puterii în mâinile conducerii și ignorarea punctului de vedere al colegilor inferiori ierarhic. Așa se face că, pe o scară de la 1 la 10, românii notează cu puțin peste 5 gradul de implicare în deciziile luate de companie. Potrivit unui raport publicat acum câteva săptămâni de Eurofound, mai rău din acest punct de vedere stau doar Ciprul și Luxemburgul. Restrângerea accesului angajaților „de rând“ la procesul decizional a luat proporții în timpul crizei, România fiind una dintre puținele țări europene în care situația s-a înrăutățit în ultima vreme.
Angajaţii români…
65% lucrează în companii care impun un program fix de lucru;
68% efectuează ore suplimentare. Aproape 50% din ei lucrează peste program „des și foarte des“, iar jumătate dintre ei muncesc suplimentar atât în timpul săptămânii, cât și în weekend;
33% lucrează peste nouă ore pe zi;
87,2% declară că nu sunt niciodată remunerați pentru orele lucrate suplimentar;
18% petrec la birou cel puțin un weekend pe lună;
8% nu se abat de la programul stabilit cu angajatorul;
87% spun că ar accepta un post care presupune „să fie nevoiți să stea peste program sau să lucreze și acasă în mod frecvent“;
15% din angajații care lucrează peste program spun că sunt nevoiți, întrucât „este obligatoriu prin contract sau regulament“;
80% se plâng că munca depusă este „solicitantă și foarte solicitantă“;
97% declară că actualul loc de muncă este „important și foarte important“ pentru ei;
67% cred că le-ar fi „greu și foarte greu“ să-și găsească un alt loc de muncă;
13% nu își iau niciodată pauza de masă. De Mirona Hriţcu – Capital
1

vineri, 25 octombrie 2013

Petrol si gaze

acuvio.blogspot.com/

Adelita cantecul revolutionarilor mexicani 1910-1920 Luptatoarea Adelita nu s-a stabilit cu certitudine cine a fost

O lege aberanta

O lege aberanta si nedreapta – scrisoare deschisa

autor: FrontPress 25.10.2013

comunism1Parlamentul României va lua în curând în discuţie un proiect de lege iniţiat de Crin Antonescu, preşedintele PNL şi al Senatului, consiliat de Institutul guvernamental „Elie Wiesel“. Acesta prevede scoaterea în afara legii a oricărui fel de activitate sau organizaţie legionară, incluzând acest delict (care este o premieră pentru Codul Penal) în familia infracţiunilor de “rasism, fascism, xenofobie, negaţionism”. Alături de toate acestea, care erau demult incriminate de lege, se intenţionează acum şi adăugarea explicită a “legionarismului”. Fapt care denotă înainte de orice o certitudine: această completare nu este redundantă. Legionarismul (definit în sens foarte larg drept poziţia favorabilă, sau alta decât “adevărul istoric general recunoscut” faţă de acest fenomen cu multiple dimensiuni: istorică, politică şi spirituală) este prin urmare diferit de concepţiile enumerate mai sus, el neputând fi “combătut” doar pe baza incriminării acestora.
Conform opiniei iniţiatorilor acestui proiect de lege, singura dimensiune a legionarismului care va trebui acceptată cu obligativitate de-acum înainte este cea penală. O încadrare apodictică, practic fără nicio bază în realităţile României de ieri şi cu atât mai puţin de azi. Nu mai rămâne loc de discuţii, de interpretări sau de nuanţări. Legionarismul este încadrat in integrum în categoria relelor cu caracter absolut, la ultima limită odiosului pe care şi-o poate imagina mintea umană. Pentru aceasta nu e nevoie de vreo dezbatere sau analiză obiectivă, ci doar de un simplu ukaz izvorât din voinţa de a ridica o anumită opinie îngustă, partizană şi interesată la nivel de adevăr absolut. (În plus, fireşte, mai e nevoie şi de deţinerea de pârghii şi de mijloace “adecvate” de persuasiune pentru a obţine trecerea acestei monstruozităţi juridice printr-un Parlament influenţabil).
Respingem cu fermitate această interpretare absolut arbitrară şi ne permitem să denunţăm acest demers drept unul profund abuziv, călcând în picioare orice fel de elemente ale unei culturi democratice de la care pretinde că se revendică, sub pretextul unei presupuse ameninţări a ordinii de drept. Un “pericol” pe care, în afara autorilor acestui proiect, nu îl vede de fapt nimeni.
Aşa cum vom explica îndată mai pe larg, dacă această lege se va materializa, consecinţele ei vor fi de o importanţă covârşitoare. Nu numai pentru grupările care îşi revendică explicit apartenenţa legionară, dar şi pentru libertatea de gândire, libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă a unor largi categorii de cetăţeni ai României care nu fac parte din “organizaţii cu caracter legionar”. Vor fi puse la index o serie de cărţi memorialistice despre universul concentraţionar comunist, va fi interzis orice cult al “sfinţilor închisorilor”. Practic, orice fel de material documentar care prezintă favorabil, fie doar din punct de vedere uman şi creştin, persoane puse în legătură cu fenomenul legionar, va putea fi considerat implicit o “apologie” a legionarismului, intrând astfel sub incidenţa legii penale. Acest proiect de lege, în formula sa actuală, conţine în mod evident germenii odioşi ai unei potenţiale prigoane anticreştine!
Îl considerăm prin urmare inadmisibil şi în profundă contradicţie cu valorile libertăţii care sunt protejate de actuala Constituţie. Un astfel de demers nu ar fi de imaginat în nicio ţară civilizată din lume!
steag legionarLegionarismul nu a putut fi condamnat după legea de până acum
Îndreptăţirea Fundaţiei “Profesor George Manu” de a se pronunţa în acest context ca fiind o voce reprezentativă a fenomenului legionar derivă din toate antecedentele sale. Printre membrii ei fondatori s-au numărat şi foşti legionari având la activ numeroşi ani de închisoare comunistă, iar revista “Permanenţe” apare fără întrerupere începând din anul 1998. Conform precizărilor făcute de membrii conducerii Mişcării Legionare din afara ţării (legionari care nu au fost supuşi vreunei incriminări sau persecuţii în niciun stat democratic diferit de România!), în imposibilitatea unor forme legale de organizare (interzise conform legii siguranţei naţionale din 1991 dată de regimul neo-bolşevic de atunci), Fundaţia “George Manu” este cea care reprezintă în ţară “punctul de vedere al Mişcării Legionare”.
Celelalte grupări sau organizaţii cu un caracter asemănător, fie că au fost iniţiate de alţi vechi legionari, fie de tineri care aplică interpretări proprii sau se “inspiră” din legionarism, îşi pot de asemenea revendica îndreptăţirea lor mai mare sau mai mică de a vorbi în numele legionarismului sau a principiilor acestuia, dar nu e aici locul unei dezbateri pe acest subiect.
Important este că în toate activităţile acestor grupări, în special în toate activităţile şi publicaţiile Fundaţiei “George Manu”, nu s-a putut găsi până acum nicio urmă de infracţiune de genul celor înfierate de vechea lege. Iată adevărata motivaţie a amendării acesteia cu noile prevederi explicite.
Până acum în România nu au existat condamnări răsunătoare sau în număr mare privind delictele de extremism, rasism, fascism, negaţionism sau incitarea la ură de orice fel, numărul lor tinzând practic către zero (dacă nu cumva este chiar zero). Au existat ce-i drept câteva procese în acest sens, toate soldându-se în cele din urmă cu achitarea inculpaţilor – fie că e vorba de persoane, fie de organizaţii. Un fapt care ar trebui în fond să ne bucure: în privinţa delictelor mai devreme amintite, România se află la un standard de moralitate net superior altor ţări europene, unde ele sunt săvârşite în mod curent, pe o scară relativ largă, anume de persoane sau grupări „de extrema dreaptă“. Mai mult, faptul că procesele judecate s-au soldat cu achitări nu face decât să denote că justiţia îşi face datoria în mod corect, de la înălţimea unor standarde europene de probitate şi corectitudine.
Pe unii însă, această stare de fapt în loc să-i bucure -cum s-ar cuveni- nu face decât să-i irite şi să-i încrânceneze şi mai tare. Realitatea este că până în ziua de azi legionarismul, căci acesta este termenul cheie care deranjează, nu a putut fi încadrat în legea existentă. Substanţa sa morală i-a permis să nu cadă pradă unor ispite facile care să ducă la încălcarea unei legi care se află practic la acelaşi nivel cu legislaţia internaţională.
Considerăm însă faptul de a nu fi infractor ca fiind doar o treaptă elementară de normalitate, iar nu numaidecât şi o virtute. Ca atare, în cele ce urmează vom da seamă doar de activităţile noastre de până acum, căci doar acestea cad în sfera noastră de răspundere.
Fundaţia “George Manu” s-a implicat în primul rând pentru cultivarea unor valori morale şi promovarea de repere ale conştiinţei noastre naţionale. Oameni care prin atitudinea lor demnă, fără compromis, şi prin înalta lor trăire creştină în închisorile comuniste şi-au câştigat locul între figurile de seamă ale identităţii româneşti. Ei înşişi s-au considerat în primul rând creştini, în al doilea rând români şi abia în ultimul rând legionari. Cel mai bun exemplu în acest sens este savantul George Manu, un intelectual distins, cu origini nobile, care a murit ca un adevărat martir în temniţa Aiudului. Am adus asemenea repere în atenţia opiniei publice într-un mod decent, neostentativ, dar totodată cu un deplin discernământ moral, dintr-o convingere profundă că destinele acestor oameni exemplari merită sa fie cunoscute de toţi românii care-şi iubesc neamul.
Un alt aspect a fost restabilirea adevărului istoric în ceea ce priveşte Mişcarea Legionară, de cele mai multe ori mistificat în mod interesat. Am urmat o linie care nu se încadrează în ceea ce legiuitorul actual numeşte “adevărul istoric general recunoscut”. Pentru noi adevărul este unul singur, neechivoc, iar el nu depinde de gradul său de răspândire şi cunoaştere. O mistificare larg răspândită nu poate ţine niciodată loc de adevăr, indiferent de gradul ei de acceptare. Prin urmare, am mărturisit adevărul aşa cum îl înţelegem noi. Am adus interpretări în virtutea libertăţii noastre de conştiinţă (care ar trebui să fie un bun suprem în orice stat democratic), lăsând celor care le citesc libertatea de a fi sau nu de acord cu ele. În sprijinul acestor interpretări am prezentat documente şi mărturii care sunt ignorate sau neglijate de mulţi istorici. Am scos în evidenţă în special faptul că doctrina legionară nu a rămas la nivelul anilor 30-40, ea cunoscând în timp o evoluţie firească, dar pe aceleaşi coordonate fundamentale care i-au definit temeiurile. Astfel, nu există nicio incompatibilitate funciară între principiile democratice şi naţionalismul (în particular legionarismul) înţeles ca dragoste faţă de neamul căruia îi aparţii şi faţă de valorile sale, un concept complet diferit de noţiunile de şovinism sau xenofobie. Această clarificare datează de peste 60 de ani, fiind făcută în scrierile exilului la începutul anilor 50, începând cu Horia Sima. Un alt exemplu în această direcţie este şi seria de articole ale lui Alexandru M. Frâncu scrise în 1952, pe care am început s-o republicăm după peste şase decenii în revista “Permanenţe”. Actualitatea acestor texte este remarcabilă. Printre altele şi observaţia următoare, despre care nu s-ar putea spune că a fost scrisă acum 60 de ani: legionarii refugiaţi pe atunci în exil au făcut o mare descoperire, aflând “în trăirea politică de fiecare zi a contemporanilor noştri occidentali aplicate o seamă de reguli pe care noi, cu trudă, le degajaserăm şi impuseserăm vieţii noastre legionare. Şi nu cu puţină surprindere am aflat că ansamblul acestor reguli – de libertate înţeleasă dar uman îngrădită, de demnitate tuturor recunoscută – purta exact numele ce-l avea, la noi în ţară, regimul ce-i nega însăşi fundamentele: democraţie.” O observaţie de o actualitate extraordinară. Nu este oare “democraţia” de acum din România de fapt tot o spoială pentru un sistem care în fond îi neagă însăşi fundamentele? Ar fi de imaginat o asemenea lege, care incriminează delictul de opinie, în orice ţară cu adevărat civilizată? Mai e nevoie să reamintim cum a privit anul trecut Europa încălcările grosolane ale legilor şi a Constituţiei de către tabăra aceluiaşi Crin Antonescu, în tentativa sa de “puci parlamentar” menit să obţină demiterea preşedintelui ţării prin orice mijloace, dincolo de limita statului de drept?
Ca în rândurile de mai sus, atunci când a fost cazul, am luat poziţie în cadrul revistei noastre asupra evenimentelor sociale sau politice din România. Principiile care ne-au ghidat în permanenţă pot fi caracterizate prin echilibru, luciditate, responsabilitate şi onestitate, toate puternic fundamentate pe adevăratul interes naţional, manifestat în primul rând prin nevoia de moralitate în spaţiul public.
În virtutea activităţii noastre de a cultiva adevaratele valori ale neamului românesc am publicat şi numeroase articole culturale şi teologice, fără tentă explicit “legionară”. Aşa cum am reamintit într-un context anterior, dorim în primul rând să reprezentăm o poziţie autentic creştină, pe urmă una cu adevărat românească, iar abia în ultimul rând una “legionară”.
Dacă acest proiect va căpăta putere de lege, toate activităţile de genul celor descrise pe larg mai sus vor fi trecute în rândurile infracţiunilor. Vom fi prin urmare nevoiţi să le suspendăm. Dar afirmăm de pe acum că ne simţim cu conştiinţa morală împăcată că nu am greşit cu nimic faţă de Dumnezeu, faţă de neamul nostru şi faţă de legea care este (încă) în vigoare. Singura noastră “vină” este aceea că asemenea activităţi contravin intereselor unor cercuri care au şi puterea de a-şi impune în mod autoritar şi profund nedemocratic viziunea lor îngustă şi părtinitoare asupra istoriei României.
Restricţii asupra cercetării istorice
Conform acestui proiect de lege, o altă viziune a istoriei nu va mai fi posibilă. Legea va condamna “promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau desfăşurarea în public a unei activităţi temporare sau permanente, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe. Aceste fapte nu constituie infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei numai dacă acest interes este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi a valorilor fundamentale ocrotite, precum şi în respectul adevărului istoric general recunoscut, cu scopul de a nu fi repetată săvârşirea de alte infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii”.
Oare prin “adevăr istoric general recunoscut” se înţelege cumva teza conform căreia legionarismul s-ar face vinovat de “infracţiuni contra păcii şi omenirii”, de “crime de război”, de “crime contra umanităţii”? Pe ce bază? Nu cumva adevărul istoric care ar trebui să fie general recunoscut e tocmai faptul că Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, în urma unei anchete preliminare, a scos Mişcarea Legionară de pe lista inculpaţilor pentru asemenea crime?
Consecinţele acestei legi vor fi cât se poate de grave. Ea intimidează orice fel de încercare a unui istoric de bună credinţă de a analiza fenomenul legionar în mod obiectiv şi fără idei preconcepute. Acest lucru nu va mai fi posibil, căci „adevărul istoric“ e deja dictat printr-o lege cu caracter orwellian.
Restricţii asupra libertăţii religioase
Ceea ce credem că a “deranjat” cel mai tare şi care pune în evidenţă cum nu se poate mai bine hidoşenia acestui demers legislativ nu au fost cu siguranţă manifestările unora care înţeleg legionarismul mai mult ca o paradă publică de simboluri şi însemne. Nu credem că aceste apariţii ar fi fost un “pericol” pentru cineva, acceptarea sau respingerea lor putând fi o chestiune de gust. Gusturile de azi sunt cu totul altele decât cele de acum peste 80 de ani, încât e greu de crezut că o parte semnificativă a populaţiei s-ar fi putut molipsi datorită unor asemenea parade. Îngrijorarea reală a acelor cercuri (vădit anticreştine) care vor punerea la index a legionarismului este mai degrabă acceptarea tot mai largă a cultului “sfinţilor închisorilor” în cadrul României creştine. Două exemple relevante sunt de ajuns: Valeriu Gafencu sau Pr. Justin Pârvu, deşi e vorba şi de mulţi alţii.
Am dat aceste nume pentru că au ceva în comun. Ambii au ajuns la un asemenea grad de popularitate în rândurile credincioşilor din România, fiind priviţi drept candidaţi fireşti la o “canonizare”, ceea ce nu înseamnă altceva decât consfinţirea oficială a cultului pentru ei. Ei bine, acest cult se doreşte a fi tăiat din rădăcină, având în vedere antecedentele legionare ale celor în cauză.
Un alt element comun celor doi este faptul că ambii au primit titlul de cetăţean de onoare post-mortem în oraşele în care s-au aflat temniţele comuniste în care ei au suferit : Târgu Ocna şi Baia Sprie. Presiunile repetate făcute de institutul “Elie Wiesel” pentru retragerea acestor titluri onorifice sunt binecunoscute. Dar românii au rezistat. Şi aici nu e vorba numai de “legionari”, ci şi de alţi oameni cu credinţă şi onoare. Prima tentativă de retragere a cetăţeniei de onoare a lui Valeriu Gafencu a eşuat, datorită solidarităţii românilor care şi-au apărat cu demnitate cauza. Acest lucru s-a realizat totuşi finalmente printr-o manevră vicleană, într-o nouă şedinţă în care nu se anunţa nimic, probabil în urma unor mari presiuni şi ameninţări. Protestul aceluiaşi institut împotriva acordării cetăţeniei de onoare Părintelui Justin Pârvu a fost respins cu demnitate atât de primarul din Baia Sprie, cât şi de jurnaliştii de la “Gazeta de Maramureş”. Deci nici vorbă de legionari. Şi totuşi, acest fapt este cel care a alarmat cel mai tare. Anume faptul că unii oameni remarcabili, asociaţi cu legionarismul, încep să fie apreciaţi şi cinstiţi de tot mai mulţi români. Metoda protestelor şi a presiunilor asupra consiliilor locale şi-a epuizat rapid valenţele, lăsând în urmă mai multe frustrări şi eşecuri decât succese, încât s-a recurs astfel la radicalitatea soluţiei ultime la care asistăm acum. Acesta este în opinia noastră adevăratul resort care a declanşat în regim de urgenţă astfel de măsuri legislative fără precedent.
Cultul unor asemenea sfinţi şi martiri ai Bisericii noastre va fi pedepsit prin lege! Aceasta este morala evenimentelor la care asistăm şi care ar trebui să indigneze pe orice român cu o urmă de demnitate în el.
Iată de ce această lege constituie o imixtiune fără precedent în resorturile Bisericii, căreia i se refuză competenţa de a fi o instanţă morală în cadrul societăţii. Ea este considerată drept incapabilă să discearnă binele de rău sau sfinţii de criminali.
gafencuLegea reprezintă totodată şi un atentat la libertatea religioasă şi de conştiinţă. Din moment ce Valeriu Gafencu a trăit în închisoare pe un plan exclusiv religios (indiferent de antecedentele sale), el în acest domeniu îşi are locul firesc şi trebuie cinstit ca atare. Dar prin legea aceasta aberantă, cultul său va fi interzis de către stat. Se va spune că ierarhia bisericească nu îl aprobă. E doar o jumătate de adevăr. Ştim bine că există şi destui ierarhi cu evlavie la sfinţii închisorilor, în special la Valeriu Gafencu şi Pr. Justin Pârvu. Încă nu s-a atins acea masă critică în rândurile ierarhiei (mulţi fiind tributari şi unui trecut cu semne de întrebare sub comunism), dar Biserica nu înseamnă doar ierarhia, ci toată adunarea credincioşilor. Iar canonizarea unor asemenea oameni drept sfinţi ar trebui să fie rodul firesc al unui proces de clarificare interioară în cadrul Bisericii, fără influenţe din afară.
Iată de ce interdicţiile de faţă echivalează cu o prigoană anticreştină fără precedent, luând Bisericii dreptul de a se pronunţa în mod liber asupra unor probleme privind păcatul, pocăinţa, smerenia, desăvârşirea creştină, impunând în mod forţat din exterior tabuuri de natură politică sau ideologică. Se uită însă că sfinţii nu pot avea nicio culoare politică, ei aparţinând în primul rând lui Hristos, dincolo de antecedentele lor lumeşti.
Ne exprimăm încă odată indignarea în faţa acestei aberaţii legislative, care încearcă nici mai mult nici mai puţin decât să rupă în mod brutal poporul român de valorile sale morale şi de reperele sale spirituale, sub pretextul străveziu al combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului, incitării la ură, extremismului şi altor delicte oribile în viziunea lumii civilizate. Resorturile ei reale sunt de fapt, aşa cum am arătat, cu totul altele.
Din păcate, principalul motiv pentru care nu credem că această lume a Europei civilizate se va ridica să stigmatizeze România pentru această lege, e gradul avansat de secularizare la care s-a ajuns în aceste ţări. Noţiunea de “sfinţi ai închisorilor” nu prea le spune nimic, ea ţinând de cu totul alte dimensiuni decât cele pe care e capabilă să le perceapă Europa actuală.
România va trebui, cel puţin pentru moment, să se descurce singură în faţa acestei situaţii.
Lipsă de argumente reale
Câte ceva şi despre “argumentele” acestei incriminări, aşa cum transpar ele din declaraţiile de presă pe care le cunoaştem. Ele sunt extrem de subţiri şi se referă în fond numai la cele câteva luni de guvernare legionară. Sunt acuzate “politica rasistă” şi “atrocităţile” comise împotriva evreilor.
Realitatea este că din 1941 şi până în 2013 nu există niciun legionar condamnat pentru crime împotriva evreilor. Prilejuri ar fi fost destule : după 1941, mai ales când Antonescu încă nu intrase în război şi putea să se răfuiască cu adversarii săi interni pe care i-a eliminat de la putere, apoi după 1945, odată cu preluarea puterii de către comunişti. Dar – nimic. Nu contestă nimeni cele 120 de victime evreieşti (pe lângă ceilalţi peste 800 de morţi români) din zilele aşa-zisei “rebeliuni” din ianuarie 1941. Numai că, aşa cum arată şi documentele descoperite recent, se confirmă ceea ce se spusese dintotdeauna în memorialistica legionară : autorii acestor dezordini au fost borfaşi, diversionişti sau chiar comunişti îmbrăcaţi în uniforme legionare, organizaţi de către serviciile secrete antonesciene.
Referitor la politica restrictivă dusă la adresa minorităţii evreieşti în cele câteva luni de guvernare legionară, trebuie spus că aceasta era departe de a afecta viaţa sau integritatea celor vizaţi. S-a înfiinţat chiar şi teatrul evreiesc “Baraşeum” sub ministerul patronat de Radu Gyr. Mai mult, în acel stat de scurtă durată nu au existat deţinuţi politici (torţionarii şi criminalii carlişti intrând aici într-o altă categorie).
Legionarii înşişi au privit primele lor luni de guvernare drept o perioadă provizorie, menită să facă trecerea către un stat reprezentativ pentru toţi cetăţenii României. După cum ştim, acolo nu s-a mai ajuns niciodată. Iată de ce incriminarea unui fenomen de amploarea şi dimensiunile celui legionar doar pe baza unor presupuse “fapte” (fără făptaşi) comise într-un provizorat de 4 luni de zile, şi acelea acum 73 de ani, numai a echitate si nepărtinire nu sună. Ci mai degrabă a ranchiună, îngustime extremă şi nepotolit spirit vindicativ.
Fără îndoială, statul legionar era fundamentat etnocratic, un principiu care corespundea acelui context istoric. După cel de-al Doilea Război Mondial acest principiu de organizare statală s-a mai perpetuat în câteva ţări (Spania, Portugalia), iar până în zilele noastre doar în … Israel.
Judecarea legionarismului din ziua de azi după manifestările sale de acum peste 70 de ani ar institui însă un principiu schilod şi aberant. Ar însemna atunci să-l interzicem pe Eminescu în întregul său doar pentru că opiniile sale politice nu mai corespund standardelor actuale. Sau să interzicem partidele de orientare conservatoare în Europa pentru faptul că acestea au inclus prin anii 50-60 homosexualitatea în codul penal, discriminând astfel un număr de oameni.
Repetăm, la legionarii anului 1940 (adică un scurt fragment din istoria de peste 85 de ani a Legiunii) aflăm o concepţie în concordanţă cu spiritul acelei vremi, dar care nu s-a manifestat printr-o politică deliberată de teroare, de crime, de atrocităţi. Aceea da, ar fi de condamnat fără discuţie, în orice epocă s-ar petrece. Nu există însă legionari condamnaţi de vreo instanţă, fie ea şi comunistă, pentru asemenea crime. Acesta e un fapt cert şi imposibil de eludat.
Viziunile şi concepţiile pot evolua. La fel este şi cazul legionarismului. Problemele din anii 30-40 ai secolului trecut nu sunt identice cu cele de azi. Dar, dacă vorbim de evoluţie în cadrul legionarismului, trebuie spus că aceasta are loc numai în cadrul principiilor sale fundamentale, a acelor elemente care nu pot fi tranzacţionate. Ceea ce rămâne este un nucleu imuabil, alcătuit din valori cu caracter peren.
legionariCe este legionarismul?
Rămâne de văzut dacă parlamentarii noştri vor dezbate în mod onest acest proiect şi dacă vor vota după cum le dictează conştiinţa, sau după cum le impun … „dictatorii“ zilelor noastre.
Vom asista la un test fără precedent al capacităţii de onestitate a aleşilor noştri, care iau în considerare să aresteze legionarismul.
Ce arestează ei de fapt prin aceasta? Ce este în fond legionarismul ? O înşiruire de denumiri cu rezonanţă istorică sau/şi o simplă exhibare de gesturi şi simboluri vizuale?
Nimic din toate acestea. Ceea ce se doreşte a fi arestat este o idee. Anume ideea legionară a demnităţii româneşti, a onestităţii, a corectitudinii şi moralităţii pe plan public. Ideea transformării omului prin dobândirea virtuţilor creştine. A prevalării interesului public asupra celui particular, atunci când acesta e egoist şi lipsit de probitate. A biruinţei spiritului de jertfă asupra materialismului. A omeniei împotriva strâmbătăţilor de orice fel.
S-a ajuns într-un moment de tensiune şi de opoziţie radicală. Este fără îndoială o luptă spirituală între bine şi rău. Noi am încercat să ne expunem punctul de vedere şi să-l transmitem opiniei publice în măsura în care ne-au permis resursele noastre limitate. Dar sperăm ca în urma citirii acestuia, românii de bună credinţă vor şti să clarifice ceea ce poate simţeau instinctiv în sufletele lor. Că vor şti să discearnă unde sunt forţele spirituale ale binelui şi unde stau cele potrivnice. Că vor fi capabili să înţeleagă faptul (pe care înaintaşii noştri l-au înţeles pe pielea lor) că în România noţiunile de “legal” şi “ilegal” au o suprapunere mult mai mică cu cele de “bine” şi “rău” decât în alte ţări civilizate.
Această încercare de punere a pumnului în gură nu va avea cum să izbândească pe termen lung. Chiar obligându-i la tăcere pe cei care cinstesc valorile româneşti, vor striga atunci pietrele… şi ele nu vor tăcea, până când dreptatea istorică nu va fi pusă la locul cuvenit. Indiferent câtă apă va trebui să curgă până atunci pe Dâmboviţa.
“Dumnezeu vede şi va răsplăti”

Jean Moscopol

Nationalistii greci ne multumesc

Nationalistii greci multumesc romanilor pentru solidaritate

autor: FrontPress 25.10.2013

zoriiPartidul radical Zorii Aurii din Grecia a mulţumit pe site-ul oficial românilor şi sârbilor pentru solidaritatea manifestată faţă de naţionaliştii eleni, care sunt supuşi unui val de represiuni din partea guvernului din Atena. 
018Suporterii echipei naţionale de fotbal a României au afişat în timpul meciului cu Estonia un mesaj de solidaritate cu naţionaliștii greci. Aceștia au scris în limba greacă textul ”Libertate pentru Zorii Aurii”, alături de sigla partidului. Banneru afişat pe Stadionul Naţional a fost adus de suporterii bănăţeni, care l-au folosit şi în timpul unei partide din liga a IV-a, desfăşurate în oraşul Jimbolia, judeţul Timiş.
013Acțiuni similare, de natură simbolică, au mai avut loc și pe alte stadioane din Europa și în fața consulatelor și ambasadelor Greciei din mai multe oașe de pe ”bătrânul continent”. Nici ambasada Greciei din Bucureşti nu a făcut excepţie, acolo fiind organizată o acţiune de protest de către un grup format din foşti membri ai Noii Drepte Bucureşti.
ambasadaMai mulți lieri ai partidului parlamentar grec au fost arestați în luna septembrie, fiind suspectați de implicarea în uciderea unui cântăreț anarhist de hip-hop. Trei inculpaţi, inclusiv liderul formaţiunii, Nikos Michaloliakos, se află în arest preventiv în penitenciarul Korydallos, situat în apropiere de Atena. Aceștia au negat orice legătură cu crima și susțin că ei sunt de fapt victimele unor înscenări și prigoane, cauzate de creșterea constantă în sondaje a partidului. Mai mult, reprezentanții Zorilor Aurii acuză autoritățile statului că închid ochii la atentatele teroriste îndreptate împotriva sediilor formațiunii și la tentativele de asasinat care i-au vizat pe mai mulți lideri de partid. Toate aceste fapte au fost puse pe seama grupărilor comuniste și anarhiste. Recent, Parlamentul din Atena a mai retras şi finanţarea partidului.
La nivel oficial, Zorii Aurii au legături cu organizaţia Noua Dreaptă, fapt ce s-a concretizat într-o serie de întruniri bilaterale şi participarea unor delegaţii româneşti la marşurile naţionaliştilor greci.
Partidul Zorii Aurii a zguduit în luna iunie a anului 2012 sistemul politic din Grecia obţinând la alegerile parlamentare 7 la sută din voturi, revenindu-i astfel 18 locuri în Parlamentul din Atena. De atunci a crescut constant în sondaje, depășind 15 procente din opțiunile de vot. Sursa: FrontPress.ro

Jean Moscopol Farsa alegerilor

Ziua Armatei Romane

Ziua Armatei Romane, o sarbatoare COMUNISTA!

autor: FrontPress 25.10.2013

soldati comunistiAstăzi, 25 octombrie, este marcată Ziua Armatei, una din instituţiile care se bucură (încă) de cea mai mare credibilitate în ochii românilor. Totul este însă o perdea de fum. Armata României a ajuns mai slab dotată decât unele armate africane iar soldaţii “se bat” pentru a prinde câte un loc bine plătit în războaiele altora, participând conştient la invazia şi ocuparea unor state cu care nu am avut nimic de împărţit în toată istoria ţării noastre. Mai mult, Ziua Armatei Române a rămas o sărbătoare comunistă, parcă în ciuda tinerilor ucişi de militari şi securişti în decembrie 1989.

wAr trebui schimbată ziua oficială a armatei?
Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite Ziua Înălţării Domnului, devenită după Primul Război Mondial Ziua Eroilor, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai).
Data de 25 octombrie a devenit oficial Ziua Forţelor Armate în 1959, după ce în prealabil a fost marcată pe 2 octombrie (din 1951), ziua când în 1943 Stalin aprobase organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu”, alcătuită din prizonieri de război români de pe Frontul de est. Această unitate a devenit mai târziu nucleul viitoarei “Armate Populare” din România.
La 25 octombrie 1944, armata română, după întoarcerea armelelor împotriva foştilor aliaţi la 23 august 1944,a eliberat ultima bucată de pământ românesc ocupat de armata hortystă în Transilvania, la Carei.
Această zi, instituită de autorităţile comuniste, nu este reprezentativă pentru forţele armate deoarece în timp ce eliberarea Ardealului a fost realizată cu sacrificii însemnate (de necontestat) şi cu ajutor rusesc, provinciile estice au fost abandonate în favoarea URSS. Ce este onorabil în salvarea unui frate, când pe altul îl laşi să piară? În plus, astăzi sunt cunoscute consecinţele ocupaţiei Armatei Roşii din România, ocupaţie care a adus în ţara noastră stalinismul în forma sa cea mai feroce.
La peste 20 de ani de la evenimentele din 1989, când totuşi armata s-a făcut vinovată de crime oribile până să trecă de partea poporului împotriva regimului dictatorial, poate că ar fi momentul schimbării datei de 25 octombrie cu o zi care să fie debarasată de praful celebrărilor comunistoide care marcau cu mare fast “eliberarea de sub jugul fascist”, fără a aminti de ocupaţia roşie din ţară şi cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord.
Ziua Armatei ar trebui să reflecte în primul rând onoarea hainei militare, nu duplicitatea şi ambiguitatea. În toată istoria noastră naţională s-ar găsi cu siguranţă o altă dată care să exprime mult mai elocvent faptele glorioase de arme ale românilor. Sursa: FrontPress.ro 
ww

joi, 24 octombrie 2013

A murit Manolo Escobar (1931-2003)

A murit Manolo Escobar(1931-2013)

Revolutia din 1956

Ungurii au marcat 57 de ani de Revolutia anticomunista din 1956

autor: FrontPress 24.10.2013

1956 ungariaMiercuri au avut loc în toată Ungaria, dar şi în Transilvania, manifestări comemorative organizate pentru a marca aniversarea Revoluţiei antisovietice din 23 octombrie 1956.
Revoluţia ungară din 1956, împotriva guvernului susţinut de URSS, a fost înăbuşită de intervenţia Armatei Roşii. Revolta a început în ziua de 23 octombrie. Studenții au declanșat iniţial o demonstrație pașnică, care s-a transformat în revoluție violentă, sfârșită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 – 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieți s-au estimat la circa 5.500 de unguri civili şi revoluţionari (inclusiv aproximativ 13.000 de răniţi) și peste 700 de soldați sovietici (inclusiv 1.250 de răniţi). Alți aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.
Evenimentele din Ungaria au avut ecouri şi în România comunistă, mai ales în Banat şi în Transilvania. În acea perioadă au avut loc mii de arestări ale persoanelor acuzate că au simpatizat cu ideilei Revoluţiei Ungare. Sursa: FrontPress.ro

Putin

Putin ii acuza pe rivalii straini, ca se folosesc de islamul radical pentru a slabi Rusia

autor: FrontPress 24.10.2013

putinPreședintele Vladimir Putin i-a acuzat pe rivalii straini ca se folosesc de islamul radical, pentru a slabi Rusia. Putin a făcut apel, ieri, la clericii musulmani, sa ajute la reducerea tensiunilor rezultate după ultimul atentat sinucigaș cu bombă și revoltele nationaliste.
“Unele forțe politice se folosesc de islam, sau, mai precis, de mișcările radicale care nu au fost populare în rândul musulmanilor rusi, pentru a slăbi statul nostru și a crea regiuni cu conflicte gestionate extern, pe teritoriul Rusiei”, a declarat Putin, la celebrarea celei de-a 225-a aniversari a Administrației Spirituale Centrale a Musulmanilor Rusi.
“Un proces activ și nu întotdeauna pozitiv, de amestecare a politicii în religie, inclusiv in randul islamulului, are loc in prezent in lume. În aceste condiții, comunitatea musulmană rusa se confruntă cu noi probleme și sarcini. Noi le putem rezolva doar împreună”, a adaugat acesta, citat de Russia Today.
Luni, un atentator sinucigaș a ucis șase persoane și a rănit peste alte 30 de persoane, intr-un autobuz, în orașul rusesc Volgograd. Mass-media rusească a raportat că suspectul, identificat ca Naida Asiyalova, avea o relatie cu un bărbat urmărit de către autorități pentru legăturile sale cu grupurile militante islamiste.
Conform unui raport al publicatiei bulgare Novinite, în octombrie, au aparut si tensiuni etnice, in urma înjunghierii unui rus, in varsta de 25 de ani, în districtul Biryulyovo al Moscovei. Un național azer a fost suspectat pentru aceasta crimă. De pe Lacasuri Ortodoxe