Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Ardealul ne cheama

3 buc.


Elie Wiesel

Institutul Elie Wiesel impotriva sfintilor si eroilor neamului romanesc

autor: GC 07.09.2013

elie-wiesel-ghimpele
Nici nu a trecut mult timp de când consilierii locali cu mentalitate de sclav din Târgu Ocna i-au retras cetățenia de onoare lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor și unul dintre cei mai mari români ai secolului 20, la presiunile Institutului Elie Wiesel și ale guvernului Ponta, că acest institut a și găsit o nouă victimă. Președintele acestei instituții de stat, Alexandru Florian vrea ca autoritățile din Baia Sprie să-i retragă titlul de cetățean de onoare Părintelui Justin Pârvu. Au trecut doar câteva luni de când acesta a trecut la Domnul, dar s-au găsit deja voci care batjocoresc memoria sa.
Institutul Elie Wiesel susține că părintele a fost antisemit, rasist și xenofob. Iar atât timp cât a făcut parte din Mișcarea Legionară și a fost naționalist, pentru acești oameni bolnavi el este un nazist. De unde aceste aberații? Părintele Justin Pârvu s-a arătat îngrijorat de problema țigănească și de acțiunile șovine a unor străini împotriva românilor. Acesta și-a exprimat părerea și în cea ce privește niște chestiuni istorice. Așadar Institutul Elie Wiesel este practic împotriva dreptului la liberă exprimare. Cine nu e de acord cu opinia lor e catalogat ”nazist, antisemit, rasist” și e persecutat. Acest mod de a acționa îmi aduce aminte de comunism, înainte de 1989 cine nu era de acord cu partidul era ”dușmanul poporului” și avea de suferit, devenind o victimă a sistemului. Să fie doar o coincidență faptul că Alexandru Florian, președintele institutului, acționează după metode comuniste și că acesta e fiul lui Radu Florian, comisar ideologic bolșevic care în anii 50 îl încrimina pe filozoful legionar Constantin Noica? Mă îndoiesc.
Se pare că reprezentanții Institutului Elie Wiesel acționează după strategii totalitare și caută să impună dictatura corectitudinii politice. Vor ca românii să gândească cum le place lor și să nu cumva să apreciem personalitățile care nu le convin. Pentru acești oameni eroii și sfinții noștri sunt personaje negative a căror memorie trebuie îngropată. Adevărul e că Institutul Elie Wiesel e o parte a sistemului corupt ce conduce România, produsul unei clase politice care sub masca democrației ține încă cu dinții de comunism, îmbrăcând această ideologie anti-creștină și anti-națională cu forme noi. Iar cei ce au suferit și au murit pentru Dumnezeu, Neam și Țară în temnițele comuniste, în mare parte legionari, erau reprezentanții unei doctrine ce vine în antiteză cu mentalitatea și faptele actualilor politicieni și a celor de la Institutul Elie Wiesel. Cum tot mai mulți tineri află acum adevărul despre Mișcarea Legionară și despre fenomenul creștin din închisorile comuniste, dușmanii românismului se văd amenințați și caută să-i atace pe sfinții închisorilor, chiar și după ce aceștia au trecut la cele veșnice.
Institutul Elie Wiesel, e o instituție de stat ce se ocupă cu cercetarea istorică a Holocaustului. În momentul când președintele său pune presiune pe autoritățile din România să-i condamne pe cei ce au luptat și suferit pentru acest neam, acesta își depășește atribuțiile. Deși nu știu multe despre Dorin Vasile Pașca, primarul din Baia Sprie, deci nu mă consider un fan al lui, trebuie să apreciez gestul de onoare ce l-a făcut, răspunzând Institututlui Elie Wiesel: ”Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva”. Oare câți români ar fi de acord cu existența unei instituții a statului care cheltuie banii lor pentru a promova ura față de eroii naționali? Sunt curios dacă s-ar supune la vot finanțarea de către stat a institutului câți ar fi cei care ar vota pentru. De Gheorghe Haiduc – ND Blog

Tudor Gheorghe Frica mi-e ca mor ca maine

Bancuri...


Se poate face baie cand ai diaree ?
Da, numai sa ai destula...



De ce sint delfinii cele mai destepte animale?
Le trebuie numai doua luni de captivitate ca sa-i invete pe oameni sa vina la capatul bazinului si sa le dea peste.


Intrebare:
- E adevarat ca fasolea creste potenta barbatilor?
Raspuns:
- Da, cu conditia sa fie consumata cu tot cu arac.



I: De ce o femeie se spala pe cap si se invarte in dus in acelasi timp?
R: Pe sampon scria WASH AND GO!



I: Ce are patru picioare si da bine la gatul oricarui om ?
R: Un rottweiler.



- Stii ca sotul meu a aflat ca l-am inselat?
- Si ce s-a intamplat?
- L-am iertat.



Q: Ce fredoneaza un arab intr-un autobuz plin cu evrei ?
 A: TOATA LUMEA, TOATA LUMEA, SARE ACUM CU MINE !!!

Marele Israel


    Oh, my God! Sioniştii visează la Marele Israel, de 10 ori mai mare decât actualul Israel! De asta se vrea declanşarea unui război în zonă?


Aţi văzut vreodată această hartă de la începutul acestui articol? Ea prezintă…. surpriză surpriză!… harta “Marelui Israel”, care este “visul de aur” al evreilor. Din ce este format marele Israel? O mică bucată din nordul Turciei, o mare parte din Siria, întreg Libanul, întreaga Iordanie, partea vestică a Iraq-ului, partea nordică a Arabiei Saudite, peninsula Sinai şi partea răsăriteană a Egiptului şi, bineînţeles, Israelul actual.
Se ştie dorinţa sioniştilor de a domina de la Nil până la Eufrat, între cele două mari fluvii istorice ale Orientului Mijlociu şi Apropiat, ceea ce se poate vedea şi pe această hartă. Acest lucru ar fi întărit şi de Biblie, în Isaia, capitolul 19, versetele 19:24. 
lovendal.net

Semnificatia zilei de 7 sept.


1533 - S-a născut Elisabeta I, regină a Angliei şi a Irlandei între anii 1558-1603, perioadă denumită şi "epoca elisabetană" (m. 24 martie 1603).
1812 - Bătălia de la Borodino. Armatele ruse se retrag din faţa armatei franceze a lui Napoleon.

1844 - S-a născut Émile André Lecomte de Nouy, arhitect, membru corespondent străin al Academiei Române; a alcătuit planurile de restaurare pentru bisericile "Trei Ierarhi " şi " Sf. Nicolae Domnesc " din Iaşi, biserica " Sf. Dumitru " din Craiova (m. 11.noiembrie.1914)

1869 - Regele Carol a inaugurat primul tren care avea să circule în România, pe distanţa Bucureşti (Filaret) - Giurgiu, înaintea deschiderii oficiale a traficului, la data de 19 octombrie 1869.

Prima gara a tarii


Gara Filaret prima gara a tarii

Bucureşteanul ori turistul străin dornic de o plimbare pe micile străduţe ce urcă Dealul Filaretului va descoperi, pe o latură a pieţei ce se întinde pe platoul din vârful colinei, o clădire pe frontispiciul căreia litere de culoare maro compun două simple cuvinte: „Autogara Filaret“. Dar câţi dintre cei care trec pe-aici ştiu oare că în această clădire a funcţionat, timp de aproape un secol, prima gară a Capitalei? Locul din care plecau, ori în care îşi debarcau pasagerii, trenurile ce circulau pe linia ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu...

Povestea clădirii în care, de multă vreme, nu mai soseşte niciun tren şi de unde doar eternele sale rivale – autocarele – mai pleacă astăzi începe în a doua jumătate a secolului XIX, mai exact în ziua de 13 septembrie 1865. Atunci, după lungi şi interminabile tratative şi furtunoase dezbateri parlamentare, Companiei fondate de inginerii britanici John Trevor Barkley şi John Staniforth i s-a acordat dreptul de a construi şi de a exploata prima cale ferată din România acelor vremuri, ce urma să lege oraşul Bucureşti cu portul dunărean Giurgiu.

Într-un final, la începutul anului 1867, construcţia viitorului traseu a demarat de la ambele capete ale liniei, iar pe terenul situat între câmpurile cu vii ce se întindeau pe Colina Filaretului au început să se înalţe zidurile viitoarei gări. Un an mai târziu, în luna octombrie 1868, locuitorii oraşului Giurgiu asistau, cu mare uimire, la sosirea unei încărcături nemaivăzute pe meleagurile româneşti: primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele engleze „Canada Works-Birkenhead“ şi botezate 1-Sabaru şi 2-Giurgiu. Aşezaţi cu mare grijă pe şine, cei doi cai de foc au început, în scurt timp, să remorcheze trenurile de lucru ce transportau materialele folosite la construcţia traseului.

Gara Filaret, deschisă oficial în 1869

În ziua 7 septembrie 1869, din gara Filaret a plecat primul tren, ce l-a avut ca pasager pe însuşi Principele Carol, care şi-a putut îndeplini astfel cuvântul dat în faţa tuturor supuşilor săi: acela de a nu-şi părăsi ţara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc“.

Prima gară a Capitalei a fost deschisă oficial, în cadrul unei grandioase ceremonii, în ziua de 31 octombrie 1869. În acea dimineaţă solemnă de toamnă, după slujba oficiată de Mitropolitul Primat Nifon, în sunete de corn (vechiul semnal de plecare a trenurilor) şi în uralele entuziaste ale privitorilor ce împânziseră peronul gării Filaret, „Trenul de Onore Michaiu Bravul“, remorcat de locomotiva cu acelaşi nume, ce era condusă de însuşi concesionarul liniei, a plecat spre Giurgiu, la orele 10.45. Garnitura ce-i avea între pasagerii săi pe membrii Guvernului, pe reprezentanţii Corpului Diplomatic şi pe cei ai autorităţilor din localităţile traversate de noua legătură feroviară, a parcurs cei 67 de kilometri ai traseului în numai o oră şi 30 de minute, circulând cu o „iuţeală mijlocie“ de aproximativ 45 de km/oră şi intrând în gara Giurgiu, care-o aştepta împodobită cu nenumărate ghirlande şi drapele tricolore, „la ceasurile 12 ½“.

Desfiinţată înainte de a împlini 100 de ani

După numai trei ani de la inaugurarea sa, gara Bucureşti Filaret a încetat să mai fie unica staţie de cale ferată a Capitalei, în ziua de 13 septembrie 1872 fiind inaugurată Gara Târgoviştei, mult mai bine cunoscută de locuitorii Bucureştilor sub numele pe care ea l-a primit începând cu anul 1888: Gara de Nord. Concomitent cu construcţia actualei porţi feroviare a Capitalei, între anii 1870-1872, Concesiunea Stroussberg (în anul 1870) şi ulterior, „Societatea Acţionarilor C.F.R.“ (în anii 1871-1872) au realizat racordul, în lungime de 7 kilometri, ce pornea din Gara Târgoviştei, traversa râul Dâmboviţa, urca pe Dealul Spirii, iar după ce trecea prin Gara Cotroceni, se oprea în Gara Filaret, asigurând astfel conexiunea atât de necesară între linia Bucureşti Filaret-Giurgiu şi restul reţelei naţionale de căi ferate. Timpul necruţător şi expansiunea continuă a oraşului şi-au pus însă amprenta asupra primei gări a Capitalei, ce n-a mai apucat să-şi aniverseze centenarul, fiind desfiinţată în ziua de 19 noiembrie 1960 şi transformată ulterior în punct de plecare şi de sosire pentru traficul auto.

Putin

Putin ingenuncheaza media anglo-saxona

autor: FrontPress 07.09.2013

RTRețeaua de televiziune prin cablu Russia Today, numită doar RT din 2009, gândită de la bun început ca un mijloc de contracarare internațională a hegemoniei mediatice a CNN, doboară record după record de audiență. Postul, al cărui cartier general este situat într-o fostă fabrică de ceai din nordul Moscovei, are 2.500 de angajați pe tot globul, produce emisiuni în engleză, arabă, spaniolă și rusă, și este primul canal de știri din istoria televiziunii care a depășit un miliard de vizualizări pe Youtube.
În decorurile unui studio ultra-sofisticat, Abby Martin, una din moderatoarele americane ale postului de la Kremlin, rujată puternic, cu rochiță strâmtă, tocuri înalte și tatuaj în jurul gleznei, apucă un ciocan și strivește, în direct, un televizor care difuzează o emisiune CNN. Așa începe una din emisiunile politice ale serii la RT. Gestul emblematic al epatantei vampe TV sintetizează, de fapt, principalele ingrediente ale filosofiei din spatele politicii editoriale a RT: sex-appeal, propagandă antiamericană și opulență.
Audiențele record în țările din Occident, recordul de un miliard de vizualizări pe Youtube, realizat chiar în această vară și, nu în ultimul rând, angajarea ca moderator a legendarului Larry King, în iunie a.c., au făcut să se instaleze, la nivel internațional, pe de-o parte respect, pe de altă parte panică în lumea mediei, dar și în lumea politică. Într-un recent material, dedicat acestui subiect de către publicația germană Der Spiegel, RT este numită „redutabila armă a lui Vladimir Putin.”
Nu doar comunism, nămeți și sărăcie
Rețeaua Russia Today a avut prima emisie pe 10 decembrie 2005. Postul a fost înregistrat ca organizație non-profit (ONG), fondată din Bugetul federal, prin Agenția Rusă de Presă și Comunicații Publice. În fruntea sa, Vladimir Putin a numit-o pe Margarita Simonian, la vremea respectivă o jurnalistă de doar 25 de ani din anturajul Kremlinului. La spectaculoasa sa ascensiune în funcție, Simonian a declarat că obiectivul postului este să arate lumii că Rusia nu înseamnă „doar comunism, zăpezi și sărăcie”, respectiv că trebuie „să contracareze dezinformările și manipulările mediei occidentale” și „să prezinte realitățile lumii din perspectiva rusească, cu autentică obiectivitate.”
Ïåòåðáóðãñêèé ìåæäóíàðîäíûé ýêîíîìè÷åñêèé ôîðóì 2010Bani cu nemiluita
Problema „sărăciei”, cel puțin pentru RT, într-adevăr nu există. Fondarea rețelei a costat 30 de miloane USD, la fel primul an de funcționare. În 2007 bugetul a fost de 80 de milioane de USD, în 2008 de 120 de milioane USD, 380 de milioane în 2011 și 300 de milioane în 2012. Banii vin jumătate de la stat și jumătate de la companii apropiate Guvernului de la Moscova. În octombrie 2012, Vladimir Putin a semnat un decret prin care se interzice ca finanțarea RT să mai scadă sub nivelul lui 2012, adică 300 de milioane de dolari anual.
Anti-CNN, alături de Al Jazeera și China TV
Emisiunile RT intră deja în casele a 85 de milioane de privitori americani. În 2011 a fost, ca audiențe, al doilea post tv străin în SUA, după BBC. În 2012 a devenit deja cea mai vizionată rețea străină de televiziune în 5 mari arii metropolitane americane, între care San Francisco, Chicago și New York. În 2012, numărul s-a mărit la 13. În Marea Britanie, cca 2,5 milioane de telespectatori urmăresc RT, acesta fiind canalul de știri cel mai popular după BBC și Sky.
Deja, în 2011, Hillary Clinton – la vremea respectivă secretar de stat – a avertizat că SUA este pe cale să piardă bătălia mediatică globală din cauza rețelelor Russia Today, Al Jazeera și CCTV (China Central TV). Temerii lui Hilary Clinton, Vladimir Putin i-a răspuns recent chiar din studiourile RT de la Moscova: „Obiectivul RT este acela de a înfrânge monopolul media anglo-saxon.”
safe_imageCine naiba se crede Obama?
Principala strategie editorială a RT este de a nu lăsa sancționată nicio mișcare a politicienilor de la Washington, în special a celui de la Casa Albă. De la cele mai puțin notorii manevre – spre exemplu o emisiune dedicată dictatorului gabonez Ali Bongo Ondimba, agreat de Washington – până la specularea in extenso a momentului când, cu cca două luni în urmă, un avion, care îl transporta pe președintele bolivian Evo Morales, a fost silit să aterizeze la Viena, pentru că serviciile secrete americane credeau că „ciripitorul” Snowden se află la bord. Atunci replica, în direct pe RT, a sexy-moderatoarei Abby Martin, a făcut înconjurul lumii: „Cine naiba se crede Obama?”.
Ploconul lui Larry King
În anul 2000, Larry King a reușit unul din puținele interviuri majore pe care Vladimir Putin le-a acordat televiziunilor occidentale.
De atunci, legendarul teleast nu s-a sfiit să tot menționeze carisma și magnetismul lui Putin. În iunie a.c. veteranul, în vârstă de 79 de ani, a semnat cu Russia Today, pentru show-ul Politicking (un joc de cuvinte poate cam prea prețios). Pentru RT schimbarea taberelor de către Larry King, respectiv validarea RT în detrimentul CNN – rețea a cărei imagine el a fost, cu tot cu bretele, timp de 25 de ani – are cam aceeași valoare simbolică a unui trofeu de etapă, ca și pentru Kremlin, azilul politic oferit celuilalt „fugar” american al momentului, Edward Snowden. De Apollon Cristodulo - Ziua News

Lei, hiene, erbivore...

Lei, hiene si biete erbivore…

autor: FrontPress 07.09.2013

hienaÎn junglă, când un animal este bolnav sau doar obosit, un întreg ecosistem se pregătește. Din spatele unui tufiș, leoaicele calculează precis saltul și mușcătura care vor lăsa biata vieţuitoare fără suflare. Din spatele altui tufiș, hienele salivează deja de plăcere, gândindu-se cum să fure o halcă zdravănă din gura leilor. Din văzduh, alţi răpitori necrofagi își fac planuri. Muștele roiesc de mult, știind că pentru ele, carnea caldă, sângele, și mai ales măruntaiele dispreţuite de alţii sunt locul ideal pentru a-și depune ouăle din care vor ieși apoi alte milioane de vietăţi. Chiar și viermii din pământ intră într-un fel de transă, gândindu-se că va rămâne ceva și pentru aparatul lor digestiv.
Pentru mulți, pentru prea mulți, România nu mai este altceva decât o biată vită hăituită, bolnavă și obosită. Peste noapte apar fel de fel de grupuri, „societăți discrete” care vor să salveze România. Unii vor s-o integreze în U.E. cât mai bine, alții s-o dezintegreze cu totul tolerând și emancipând patimi. Unii vor s-o facă monarhie, alţii caută chipuri noi pentru priză la public. Falimentări dirijate, privatizări și așa mai departe. Unii fac disensiuni și jocuri politice, alții montează masele de oameni împotriva Bisericii. Niciunii nu spun că vor doar să se înfrupte, că vor puterea, toți murind de grija sărmanei țărișoare, care de fapt, nu prea are nevoie decât de un singur lucru: să fie lăsată în pace, încredințată deplin în mâinile neobosite și curate ale Domnului, care e singurul ce poate reface unitatea întregului. Toţi se gândesc să schimbe țara-lumea, dar nimeni nu se gândeşte să se schimbe pe sine!
Din dărâmâturile Imperiului Roman a apărut o lume nouă: conducător unic, monedă unică, mentalitate unică, globalizare, secularizare. Uniunea Europeană nu este altceva decât Imperiul Roman refăcut fără vărsare de sânge, ce dorește setos controlul prin toate mijloacele posibile. Cred că setea de putere nu va fi stăpânită niciodată în lumea aceasta. Crize economice programate, crize spirituale accentuate, concurență neloială, blocaje la tot pasul, nepotisme, partide cu jocuri de culise, companii puse pe butuci, comisioane uriașe, oameni ce preferă „poziţia ghiocelului”, lozinci de genul „capul plecat sabia nu-l taie” şi tot ce se cere pentru a se aplica întocmai sindromul de „slugă la stăpân străin în propria ţară”, băi de mulţime, blitzuri multe, interviuri populiste, ierarhii paralele, disensiuni, culturi sfărâmate, clişee, tineri fără repere, exemple tot mai puține, orizonturi frânte. Vindem tot, vindem orice: pământ, fabrici, industrie, ovule, organe; „ban sa iasă”. Generaţiile viitoare ne vor „pomeni” adeseori pentru „bunachivernisire” şi pentru sângele ce a curs în ’89 şi după. Mai e nevoie de jertfă?! Capitalism. Sub ochii noştri se scriu cronici negre… Istoria are importanța ei colosală în Biserică și în viața cetății, atât pentru a ne cunoaște trecutul şi a învăţa din el, cât mai ales pentru a ne înţelege prezentul şi a ne aşeza viitorul.
Oh Doamne, cât de actual este nemuritorul Caragiale! Aceleaşi jocuri şi interese, aceleaşi moravuri uşoare, acelaşi om, doar alte chipuri şi ani, atât. Dacă cele noi sunt vechi, doar îmbrăcate în alte haine putem spune că istoria se repetă… Dar oare învățăm ceva din această succesiune de evenimente?! Filosofii ar putea crea multe ideologii pe tema: vremurile sunt sub om sau omul sub vremuri?!
Astăzi oamenii au conflicte tot pentru bunuri materiale. Războaiele, cuceririle, în trecut erau pentru resurse și așa au rămas până în zilele noastre. Aceasta demonstrează preocupările speciei umane. Bunurile materiale sunt o ispitire, bune la vedere, vrednice de dorit. Predicăm mult, scriem mult, zidim la fel de mult, însă înfăptuim prea puțin. La „examenul” de pe „teren” mentalitatea e aceeasi și cei mai mulți îl picăm. Lecțiile de omenie sunt tot mai rare, sau cel puțin nu se doresc mediatizate pentru ca omul să prindă curaj, prin puterea exemplului. Mimetismul social negativ este în floare. În fiecare „urât” al zilei există un „frumos” ce se vrea a fi găsit. Mai ales că ne este greu să recunoaștem că Ortodoxia este cea care are ultimul cuvânt de spus și cel mai adânc.
Oare şi Lev Tolstoi are dreptate când spune: „Dacă Iisus Hristos şi-ar face acum apariţia, I s-ar cere un autograf şi nimic mai mult…”?! De ierom. Hrisostom Filipescu – Doxologia

Pornesc din neam...Mars 1944

vineri, 6 septembrie 2013

Vorbe de duh




Timpul e gratuit, dar e de nepretuit. Nu il detii, dar il poti folosi. Nu-l poti pastra, dar il poti trai. Odata ce l-ai pierdut, nu il mai poti niciodata recupera.

Daca as avea o singura secunda de trait in care s-ar gasi cineva sa ma intrebe ce vreau, as rosti fara gandire : vreau timp;

Daca as avea timp sa constientizez ce pierd in trecerea mea prin timp si daca s-ar gasi cineva sa ma intrebe de ce trec, as spune : pentru ca nimeni nu imi cere sa fac altfel;

Daca dupa o liturghie, cat de banala ar parea cuiva, s-ar gasi cineva sa a intrebe ce ti-a dori sa faci , as spune : sa plang ;

Daca ar fi cineva sa ma intrebe de ce plangi acum... fara tagada as spune : pentru timpul pierdut!

Daca cineva mi-ar cere un sfat despre cum sa faca sa isi ocupe timpul i-as spune: imagineaza-ti ca esti ceea ce doresti sa fii si realizeaza ca esti ceea ce iti poti sa fii.

Nu timpul este insuficient, noi nu stim sa-l gestionam


Nu mai astepta ca lumea sa se schimbe asa incat sa iti fie tie mai usor, mai bine. Intoarce-ti privirea catre tine, investeste in tine. Drumul in viatã nu a fost si nici nu va fi vreodata facil. Dar daca te “dotezi” corespunzator ii vei putea face fata cu succes.

Trecem prin viata fara a lasa urma pasilor, dar urmele imprimate in inimile celorlalti nu le poate sterge nimeni.

"Lumea aceasta va fi o lume mai buna atunci cand puterea dragostei va inlocui dragostea de putere."

O femeie frumoasa place ochilor, o femeie buna place inimii; una este o bijuterie, cealalta este o comoara.

Romania, rudica-te si umbla !


Traim in aceste momente, tradarea nationala in viata noastra tot mai stresanta si suntem abandonati in mainile strainilor tocmai de cei pe care i-am ales. Inca de acum 130 de ani s-a stabilit in America de catre minti luminate ca, o datorie facuta de o tara care, nu este folosita pentru progresul si bunastarea poporului nu este datoria tarii  ci, este o datorie  care trebuie platita de cei care au beneficiat de aceste imprumuturi.Este exact ce ni se intampla noua acum, ce li s-a intamplat  de curand argentinienilor. Ca si noi acum ei au fost fortati sa faca datorii la FMI si Banca Mondiala pentru zice-se ar avea credibilitate la imprumuturi in continuare. Banii s-au evaporat in buzunarele fara fund ale lacheilor strainatatii ca si la noi si poporul a ramas sarac si dator. Ma gandeam la asta cand Dovleac sec ne anunta in vara ca pe o mare realizare ca, a platit 500 mil euro  rata de anul acesta din datorie si per total anul 2013 peste 5 miliarde de euro. Dar datoria cui ? Cei 20 miliarde euro au fost pentru a fi date bancilor mama straine ca, asta e jocul lor cu focul. Si restul pentru Betivache, Gogosica si parasuta  lui Betivache.
Noi am ramas buni de plata si prin tradarea primului prost al tarii, pe care l-am pus sa ne apere interesele si acum suntem bagati cu capul in WC numai pentru a arata el vesel, ca are realizari marete. Ne mai anuntase cineva in apr.1989 ca am scapat de datoriile fata de straini si ce-a rezultat ? Tot saracie, magazine goale ! Se zicea ca tovarasa a spus Nicule (Niculina in puscarie pentru Ghe.Ghe.Dej) exporta mancarea in continuare caci pe urma, pe viermii astia ii obisnuim  cu mancare si va trebui sa crestem nivelul lor de trai ! Nu-i mai bine sa-i tinem flamanzi si indobitociti ? Dar Argentina s-a revoltat, au spart vitrinele  marilor magazine si cetatenii au fugit cu alimentele.  In biserici preotii au cerut Argentinei : "Argentina ridica-te si umbla".
A umblat alungand  Multinationalele ca Ford, Mercesdes si altele, au alungat Bancile pirat ca Citibank etc. si incet, incet au inceput sa faca primii pasi tinandu-se de ziduri.
Se spune ca daca  datoriile  care au fost trecute pentru a impovara populatiile, ar face rocada si ar trece in contul celor vinovati de aceeasta imensa frauda, impotriva umanitatii, tarile lumii a 3-a printre care  nu cu mandrie o numim si pe Romania, nu ar mai avea nici o datorie si din contra am fi  pusi in situatia sa fim noi cei care sa cerem acestor bestii, sume uriase din banii pe care ni i-au furat cu ajutorul  conducatorilor si guvernelor tradatoare ale tarilor respective. Asa ca trebuie ca si Romania sa se ridice sa umble, caci nu pentru noi s-au facut datorii uriase, pe care nu le mai putem duce si pentru ca acest pres de sters pe jos al lui Betivache, care spune ca asta este situatia si trebuie sa suportam ca are  dumnealui COABITARE, sa nu se mai impauneze ca plateste el datoriile lui Betivache et companii. El nu este in stare nici macar sa gandeasca pana in varful nasului. Banca Nationala are cea mai mare parte de vina, cand apar sefii ei sa ne spuna  ce? Ca asa si pe dincolo si ca tot noi suntem, buni de plata.  Acesti 2 reprezentanti ai BNR doua schelete ambulante, care au fost dezgropati la 6 luni dupa deces trebuie sa fie inlocuiti, cu oameni tineri  care au fost bursieri in strainatate si acum sunt dati la o parte de toate  lepadaturile care, nu ar avea loc  nici ca  ca sa rupa hartia igienica la WC-urile publice.Numai prin noi insine, intai dezbarandu-ne cu forta chiar, de acesti nemernici care ne-au vandut, putem reusi ! Ce putem spune ? "Romania, ridica-te si umbla !"

Romania la rascruce


Septembrie 1940: România la răscruce

Autor: Ciprian Stoleru | 
    
Prima pagină a ziarului "Acţiunea" din 7 septembrie 1940
Constituţia din 1938, spânzurată, într-o caricatură din Chemarea Vremii (6 septembrie 1940)
"Acţiunea", 8 septembrie 1940: „Străinătatea salută pe M.S. Regele Mihai“.
Pentru prima dată de la înfiinţare, "România" comentează pozitiv manifestaţiile legionare. (8 septembrie )
Întoarcerea Reginei Mamă Elena în ţară
În întreaga istorie a României nicio altă lună nu a fost la fel de bogată în evenimente cruciale ca luna septembrie a anului 1940. Aflată într-un moment de răscruce după pierderile teritoriale din vara anului ’40, România era în căutarea unei noi identităţi pentru a supravieţui vremurilor tulburi pe care le traversa.
Trei evenimente mari au marcat istoria lunii septembrie a anului 1940. Primul este învestirea cu puteri depline în fruntea Consiliului de Miniştri a generalului Ion Antonescu şi invitarea legionarilor la guvernare, iar mai apoi proclamarea Statului Naţional Legionar. Cel de-al doilea este constituit de abdicarea lui Carol al II-lea şi înscăunarea ca rege al României a Voievodului Mihai. Ultimul îl reprezintă întoarcerea în ţară a Reginei Mamă Elena. Toate aceste subiecte au ocupat zile întregi prima pagină a tuturor ziarelor din ţară.
Pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ţinutului Herţa şi a Ardealului de Nord, precum şi „negocierile“ impuse pentru cedarea Cadrilaterului către Bulgaria au aruncat România într-un adevărat haos instituţional. Opinia publică din ţară îl considera principal vinovat de toate acestea pe Regele Carol al II-lea şi regimul său autoritar.
Numirea generalului Ion Antonescu în fruntea Consiliului de Miniştri, în data de 4 septembrie 1940, şi acordarea de puteri depline acestuia, în ziua următoare, au fost considerate de întreaga presă din România drept singura soluţie pentru evitarea unor tulburări sociale dar şi politice pe care legionarii deja le organizau. Nota comună a articolelor apărute după numirea lui Ion Antonescu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri este constituită de afirmarea „marilor merite ostăşeşti“ ale acestuia, a „voinţei sale neînfricate“, precum şi de convingerea că noul regim va reda ţării „ordinea, prestigiul şi forţa de care are atâta nevoie“.
„Generalul Ion Antonescu are un strălucit patrimoniu moral şi naţionalist. Are şi energia polarizatoare, ce ridică vălul cel mare al mulţimilor puse în mişcare spre ţelul reclădirilor definitive (...). Să pornim – cu sufletele regenerate şi forţele dublate – în urma omului ce şi-a luat sarcina şi corespunde misiunei refacerii noastre naţionale“, scria Acţiunea în data de 7 septembrie 1940.
Marile mitinguri populare organizate de Garda de Fier – care au precedat şi urmat cooptării legionarilor la conducerea ţării şi mai apoi declarării României, la 14 septembrie, ca Stat Naţional Legionar – captează profund atenţia presei. Dacă ziare precum Neamul Românesc condus de Nicolae Iorga sau România se limitează a reproduce doar comunicatele noului guvern, privind declararea ţării ca stat legionar, celelalte alocă un amplu spaţiu acestui eveniment comentându-l într-o notă pozitivă: „Generalul Antonescu şi Mişcarea Legionară sunt singurii care pot salva ţara“, scria Acţiunea. La unison, presa a apreciat apropierea ţării de către Germania – percepută ca fiind singura putere capabilă să asigure pe viitor integritatea României.
Abdicarea lui Carol şi înscăunarea Voievodului Mihai
Suspendarea Constituţiei din 1938, abdicarea Regelui Carol al II-lea şi preluarea tronului de către Voievodul Mihai, la 6 septembrie, vor monopoliza pentru câteva zile prima pagina a ziarelor din Regat. Prin Decretul-lege din 5 septembrie 1940, Carol al II-lea suspendă propria Constituţie din 27 februarie 1938 şi dizolvă Corpurile Legiuitoare.
În aceeaşi zi, generalul Ion Antonescu continuă consultările în vederea alcătuirii noului guvern cu şefii celor două partide tradiţionale, dar şi cu liderii Mişcării Legionare. Toţi condiţionau o posibilă intrare la guvernare de abdicarea lui Carol al II-lea. Preşedinţii Partidului Ţărănesc şi ai Partidului Liberal, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, considerau că regele nu mai avea „autoritatea şi prestigiul necesar să domnească“, iar Garda nici nu voia să audă de guvernare atâta timp cât cel care a devenit de-a lungul vremii „duşmanul lor cel mai mare“ era încă rege.
În aceste condiţii, generalul Antonescu îi solicită lui Carol al-II-lea să abdice în favoarea fiului său Mihai. Constrâns şi de agitaţiile provocate de legionari în ţară, Regele acceptă să îi încredinţeze tronul Voievodului Mihai. Presa a salutat depunerea jurământului de către noul rege, criticând totodată modul autoritar folosit de Carol al II-lea pentru a conduce ţara. Cu o singură excepţie notabilă: Nicolae Iorga.
Acesta a fost singurul care, în faţa potopului de acuze la adresa fostului rege, a luat atitudine. „E o elementară datorie de onestitate să se recunoască la plecarea Regelui Carol al II-lea şi iubirea cu care a fost chemat de întreaga ţară şi lungile osteneli pe care le-a cheltuit pentru a lucra în fruntea tuturora la întărirea şi înălţarea ei. (...) Nu ne putem purta faţă de acela înaintea căruia până ieri s-au descoperit toate frunţile ca acele naţii înjosite care linguşesc azi pentru a lovi cu pietrele mâine“, a notat reputatul istoric în Neamul Românesc.
Întoarcerea în ţară a Reginei Mamă
Căsătoria dintre Principesa Elena şi Principele Moştenitor al României, Carol, la 10 martie 1921, a reprezentat o adevărată epopee. Aventurile extraconjugale ale Principelui au şubrezit şi afectat relaţia încă de la începutul ei, în ciuda naşterii, la 25 octombrie 1921, a Voievodului Mihai. Relaţia dintre cei doi s-a destrămat oficial în 1928, printr-un divorţ care a ţinut prima pagină a ziarelor din România.
După venirea pe tron a fostului său soţ, Regina Mamă Elena a fost silită să plece în exil, retră­gându‑se la Vila Sparta din Florenţa. La a doua urcare pe tron a Regelui Mihai I, în 1940, şi la rugămintea adresată de către generalul Antonescu de a se întoarce în ţară, Regina Elena a revenit în România la 21 septembrie 1940. A fost întâmpinată de conducătorul statului român şi de preşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu, şi de Regele Mihai I, iar înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române au oficiat un Te Deum în Catedrala Metropolitană din Bucureşti. Presa a elogiat întoarcerea Reginei Mamă în ţară, sperând în instalarea unei stări de normalitate în Casa Regală Româ­nă şi în întreaga Românie.
historia.ro

Baiat cu coada


    Un băiat din India, ce are în spate o coadă, este venerat ca reîncarnarea unui zeu hindus!


The Sun ne spune povestea unui băieţel din India, care are în spate o coadă, şi care este venerat în ţara sa natală asemenea unui zeu. Acesta are doar 12 ani și îl cheamă Arshid Ali Khan (pentru cei apropiați e Balaji). Stă într-un templu hindus, iar acolo oamenii vin să-i ofere bani și cadouri, pentru a primi binecuvântarea sa.
Cei care se închină acestui băiețel cred că el este zeului-maimuță hindus Hanuman. Doctorii nu sunt de acord cu această afirmație și spun că băiatul nu are altceva decât meningocele, o formă de “spina bifida”, ce apare atunci când coloana vertebrală se dezvoltă anormal.
Balaji, care trăieşte cu bunicii săi lângă Chandigarh spune: “Îmi iubesc coada. Ea este un dar de la Dumnezeu. E ceva neobişnuit, dar oamenii mă respectă şi să închină în faţa mea, datorită ei. De aceea, mă simt special.”


Doctorii susţin că băiatul trebuie operat, altfel situaţia sa putându-se înrăutăţi.

lovendal.net/

joi, 5 septembrie 2013

Contrex

Vremuri cainesti


autor: FrontPress 05.09.2013

colt albNu fac parte din categoria celor care divinizează animalele sau care își fac un cult pentru căței sau pisici. Mă plictisesc tonele de poze cu mâțe, pechinezi sau hamsteri care au invadat internetul și rețelele de socializare. Oricât de simpatice ar fi unele animăluțe, ce-i mult – strică. Nu aș ține niciodată un câine în apartament pentru că mi-ar fi jenă să strâng rahatul după el prin parcuri sau pe alei, sau, Doamne ferește, să-l șterg la cur și să-i tricotez pulovere. Nu-mi face plăcere să dorm într-un pat plin de păr de pisică și nici nu-mi place să fiu agasat atunci când vreau să lenevesc sau să citesc.
Cu toate astea, sunt un iubitor de animale. Nu le sufoc cu drăgălășenia și cu grija excesivă, ci-mi plac animalele pur și simplu, în mediul natural, fie că e vorba de jivine domestice sau fiare sălbatice.
Omul nu ar fi supraviețuit pe această planetă fără animale. Ele i-au folosit să se hrănească, să se îmbrace, să înțeleagă natura, să muncească și să-și găsească o alinare la nevoie. Cum ar fi supraviețuit oamenii epocii de piatră fără blănurile urșilor, fără carnea fragedă a căprioarelor, fără mierea albinelor, fără ouăle păsărilor, fără ajutorul cailor și fără prietenia câinilor? Cine ar fi păzit cirezile oamenilor dacă nu erau câinii? Cum ar fi mers cu ei la vănâtoare? Cine le-ar fi tras săniile?
Picturile zoomorfe din paleolitic ne relevă o interdependență continuă între om și animal, sau, dacă am fi corecți, am putea spune că animalele puteau să trăiască fără oameni, dar oamenii fără animale – nu. Pe timpuri strămoșii noștri știau să respecte animalele pentru că erau conștienți că nu pot supraviețui fără ajutorul lor. La o adică, și azi ar fi la fel, dar în era tehnologică omul s-a detașat complet de natură, crezându-se stăpânul absolut al planetei pe care o împarte și cu alte specii. Omul contemporan a uitat însă acest lucru. Pentru el nu mai contează pădurea, râul curat, marea nepoluată, peștele sănătos, muntele semeț sau libertatea animalului sălbatic. Totul trebuie distrus, murdărit, nenorocit, călcat cu buldozerul – doar lui să-i fie burdihanul plin!
Cam acesta este și raportul față de câini. Aceștia, la fel ca aurolacii, boschetarii și homeleșii, nu au apărut din neant. Prezența lor pe străzile orașelor este o consecință firească a dezinteresului general, a lipsei de empatie față de faună și a goanei nebune după supraviețuire.
La București s-a întâmplat un lucru abominabil. O haită de câini vagabonzi a sfâșiat pe stradă un copil de 4 ani, lăsând o familie îndoliată și în stare de șoc. Totuși, dacă toți oamenii își făceau din timp datoria pentru care erau plătiți, nu se ajungea la această tragedie. Este absurd să tragi la răspundere niște animale sălbăticite, lihnite de foame, lipsite de cuget și lăsate la voia întâmplării printre oameni! Care e diferența între o haită de lupi care atacă de foame în sălbăticie sau o haită de câini hămesiți care fac același lucru într-un oraș populat? Niciuna, pentru că animalele se lasă conduse de instict, iar foamea și disperarea înving la un moment dat teama, declanșând cele mai primare simțuri.
Personal, nu sunt un umanist. Văzând cum se comportă majoritatea oamenilor din jur, nu simt nici o nevoie să empatizez cu ei. Suficiența, prostia, nesimțirea, lăcomia, saturația, ipocrizia, indiferența, ignoranța și răutatea lor îmi repugnă. Din fericire, există și excepții de rigoare care fac suportabilă această existență printre căzături. De multe ori am impresia că suntem o specie care nu-și merită locul în lanțul trofic. Când mă uit la nonșalanța cu care se minte, cu care se fură, cu care se nenorocesc vieți și cu care se distruge orice urmă de firesc în existența noastră cotidiană, îmi vine să iau urma cerbilor, a lupilor, a caprelor negre sau a urșilor, numai să mă distanțez cât mai repede de aceste gunoaie umane. Și mai e și prostia terifiantă a majorității tâmpe, care se complace nestingherită în orice formă de manipulare și mizerie.
De ce ar fi mai valoroasă viața unui președinte de stat care declanșează războaie decât a unui castor care construiește diguri? De ce ar fi mai valoroasă viața unui producător de junk-food care nenorocește anual milioane de copii decât viața unor albine care produc miere? De ce ar fi mai valoroasă viața unui diler de droguri care trimite la moarte sigură mii de tineri decât viața unui jder, a unui cerb sau a unui măgar? De ce ar fi mai valoroasă viața unui parazit care a trăit toată viața din minciună, speculă și șantaj decât viața unui ciobănesc german, cintezoi sau mistreț? Fiecare ființă luptă în viață pentru hrană, confort și liniște, oamenii fiind singurii care au dus totul într-o extremă incredibil de periculoasă. Evident, inconștiența majorității permite toate aceste lucruri.
Comportamentul multori oameni te împinge iremedial spre mizantropie. Prefer oricând compania tăcută a unor viețuitoare simple și necuvântătoare, decât zbenguirea zgomotoasă și deranjantă a unor vecini maneliști, inculți și grețoși. Și asta o spun, repet, din postura unui om care nu divinizează animalele de companie și care nu le ridică la rang de zeitate casnică!
În concluzie – sunt de acord cu strângerea maidanezilor de pe străzi, nu se poate ca haitele de câini să atace și să omoare copii, dar nu pot fi niciodată de acord cu uciderea lor. Poate și pentru că personal nu aș putea să ucid un câine cu sânge rece. Mă întristează oarecum intrasingența celor care vor sânge cu orice preț. S-au cheltuit o grămadă de bani pentru rezolvarea problemei maidanezilor și nu s-a făcut aproape nimic. Acolo e marea bubă. Trebuie doar bunăvoință și aplicarea fermă a unui plan de strângere și izolare a lor. Uciderea brutală a câinilor mi se pare o barbarie, la fel cum mi se pare o nenorocire uciderea nediscreționară a mistreților, urșilor sau a enoților de către diverși bogătași. Una sunt vănâtoarea și pescuitul, alta e masacrul.
Asta e, am crescut citindu-l pe Jack London, nu pe hingherii din presa bucureșteană. De Goran Mrakic