Reda-i copilaria lui Stefanut

joi, 18 aprilie 2013

Fara spectatori

UDMR vrea ca meciul Romania – Ungaria sa se joace fara spectatori

autor: FrontPress 18.04.2013
mesaj-UDMRNaţionala de fotbal a României ar putea fi nevoită să evolueze fără spectatori la meciul cu Ungaria, din cadrul preliminariilor pentru CM 2014, aşa cum s-a întâmplat şi în partida disputată în luna martie la Budapeste (scor final 2-2). Atunci, Comisia de disciplină a FIFA a suspendat terenul Ungariei ca urmare a comportamentului “rasist” al fanilor maghiari în Israel. Acum, UDMR doreşte ca meciul din Bucureşti să fie disputat deasemenea cu porţile închise, fiind invocat “şovinismul” suporterilor români.
60589463Mesajul “care incită la ură” invocat de deputatul UDMR Atilla Marko în plângerea depusă la FIFA a fost afişat în timpul partidei cu Olanda (0-4) şi face referire la drapelul maghiar ars de fanii Rapidului la meciul cu CFR Cluj. “Acum, pentru o cârpă aprinsă îl vreţi arestat, după ce atâţia ani de zile, zâmbind, aţi tolerat terorismul etnic al UDMR ca politică de stat”, a fost textul afişat de suporterii români la meciul din Amsterdam. Mesajul s-a dorit o aluzie la incendierea la Cluj, în 18 martie, a unui drapel maghiar de către un suporter rapidist. Jandarmeria anunţa la vremea respectivă că acesta a fost indentificat şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la şase luni la trei ani pentru infracţiunea de instigare la discriminare.
mircea-sandu_02ce6e58eb“Avem o problemă la FIFA. A fost deschisă o acţiune disciplinară din cauza unui banner din Olanda care a fost remarcat de UDMR. Cei de acolo au transmis la FIFA şi UEFA o plângere în acest sens. Ne-a chestionat FIFA, iar noi am trimis un punct de vedere. Să sperăm că nu se iau măsuri cu privire la meciul cu Ungaria. Eu sper să nu se ajungă la suspendări, n-au fost probleme de rasism. Nici nu am vazut bannerul, nici nu există oficial în vreunul dintre documentele meciului. Federaţia maghiară, cea olandeză sau delegatul meciului nu ni s-au adresat. O să vedem în următoarea perioadă ce se întâmplă”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, în legătură cu acest scandal.
Partida România-Ungaria, din preliminariile Campionatului Mondial din 2014, se va disputa pe 6 septembrie, la Bucureşti, pe Stadionul Naţional. Sursa: FrontPress.ro

Limba romana nu exista


Fost presedinte al Republicii Moldova: Limba romana NU exista!

autor: FrontPress 18.04.2013
voroninLiderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi fost preşedinte al celui de al doilea stat românesc, Vladimir Voronin, a susţinut un curs în faţa studenţilor de la Universitatea Liberă Internaţională din Chișinău, unde a spus că limba română nu a existat niciodată şi că românii au preluat limba moldovenească. Discursul instigator al acestuia a stârnit reacţii diverse în rândul studenţilor, de la râsete şi aplauze până la părăsirea sălii de către un grup de tineri indignaţi.
„Eu, fiind deputat în ultimul soviet suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti la 31 august 1989 conştient am ridicat mâna pentru legea limbii de stat, legea despre funcţionarea limbilor în RSSM, în care este stipulat că limba noastră este moldovenească. Ce fac ei astăzi? Unde e limba moldovenească? Ei nu înţeleg şi nu ştiu că limba română ca atare nu există şi nu a existat niciodată? Ea a fost rezultatul creării statului român”, le-a spus studenţilor liderul comunist.
“România când s-a format ca stat a luat limba noastră moldovenească şi a numit-o română pentru că statul se numea România. Întrebaţi românii de peste Prut cum numesc limba lor în România – limba moldovenească”, a spus miercuri Voronin.
Aceasta nu este prima ieşire antiromânească a polticianului comunist. El a mai atacat în trecut tricolorul, catalogat ca fiind un simbol “fascist”, doar ca apoi să susţină că drapelul “adevărat” al Republicii Moldova ar fi steagul bicolor alb-albastru, un simbol al mişcării “moldoveniste”.
Moldovenismul este un concept etno-cultural menit să faciliteze procesul de rusificare al populației române dintre Prut și Nistru pe principiul „Divide et impera” (dezbină și stăpânește). Acest curent susține că moldovenii sunt o etnie separată, diferită de români. Sursa: FrontPress.ro

Antisemiti


Sondaj socant: Majoritatea elevilor polonezi sunt “ANTISEMITI”

autor: FrontPress 18.04.2013
poloneziUn sondaj de opinie realizat cu puţin înainte de aniversarea a 70 de ani de la revolta armată a evreilor din ghetoul Varşoviei ocupate de trupele germane în timpul celui de al Doilea Război Mondial a şocat opinia publică. Conform AFP, sondajul a fost realizat în 20 de şcoli din Varşovia şi a fost dat publicităţii marţi. Rezultatele indică faptul că 44 la sută dintre respondenţi nu ar dori să aibă ca vecin un evreu.
La întrebările sondajului comandat de Comunitatea Evreiască şi realizat de Institutul Homo Homini au răspuns 1.250 de elevi polonezi, cu vârste între 16 şi 18 ani. 2 din 5 au mărturisit că nu ar dori să aibă un colg de clasă iudeu. Alte 61 de procente au spus că ar fi supăraţi dacă ar afla că iubitul sau iubita ar avea origini evreieşti, scrie Gazeta Wyborcza.
“Din păcate sunt procente foarte mari”, a declarat Michal Bilewicz, cercetător la Universitatea din Varşovia.Sursa: FrontPress.ro

marți, 16 aprilie 2013

Spaniolii


Spaniolii s-au saturat de MONARHIE (FOTO)

autor: FrontPress 15.04.2013
0Mii de persoane, în marea lor majoritate comunişti şi socialişti, au protestat duminică în Madrid cerând abdicarea regelui Juan Carlos şi crearea unei noi republici. Demonstranţii îl acuză pe bătrânul suveran care a venit la putere în 1975, după moartea generalului Franco, că şi-a încălcat mai toate promisiunile făcute poporului spaniol.
Manifestanţii au fluturat drapele republicane în culorile roşu, galben şi albastru şi au scandat lozinci precum “Mâine Spania va fi republică”.
“Nimeni nu l-a ales pe rege”, a spus unul dintre protestatari. “Dorim un referendum să aflăm ce vrea poporul. Aşa este corect şi democratic”, a continuat altul.
Din cauza dezastrului economic şi a scandalurilor legate de corupţie şi excese care au măcinat casa regală, suportul popular pentru monarhie a ajuns la un minus istoric. Doar 54 la sută din populaţie mai susţine regatul, a scris cotidianul El Mundo.
În 1975, după moartea autoritarului Francisco Franco, prinţul Juan Carlos a devenit conducătorul ţării, acesta asigurând reinstaurarea monarhiei constituţionale. În acel moment a fost încheiat un acord tacit între el şi popor: Juan Carlos trebuia să menţină ţara unită în vremuri tulburi şi să se asigure că spaniolii nu se vor simţi ruşinaţi de familia lor regală. Cel puţin în ceea ce priveşte ultimul aspect, a eşuat groaznic, scrie ziarul Adevărul. Dacă stăm să ne gândim că fiica lui, Cristina, tocmai a fost inculpată, iar ginerele său, Inaki Urdangarin, se află în mijlocul unui scandal de corupţie care a ţinut prima pagină a publicaţiilor internaţionale, putem spune că regele Juan Carlos nu şi-a respectat partea lui de înţelegere.
Asta, fără să mai luăm în seamă faptul că monarhul trebuia să aibă o viaţă de familie exemplară şi de preferat fără incidente cu regina Sofia, aspect pe care, de asemenea, l-a neglijat. În urmă cu un an, a comis o indiscreţie. Pe lângă faptul că în plină criză economică, când ţara avea un şomaj de 26%, regele a plecat la vânătoare de elefanţi în Botswana, monarhul şi-a găsit, scrie presa străină, şi o amantă: prinţesa Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn. Corinna a organizat excursia de vânătoare, alimentând în continuare zvonurile că este mai mult decât o bună prietenă. Publicaţia franceză Paris Match a şi prezentat, de altfel, o fotografie în care apare prinţesa purtând o superbă brăţară la mână, jurnaliştii francezi întrebându-se dacă aceasta i-a fost dăruită de regele Spaniei.
Numele Corinnei, o nemţoaică fără strămoşi aristocraţi, dar care a fost căsătorită cu prinţul Casimir zu Sayn-Wittgenstein-Sayn şi şi-a păstrat numele după divorţ, a apărut în presa spaniolă în urmă cu un an, cu ocazia vănâtorii din Botswana. De altfel, acea expediţie l-a costat destul de scump pe regele spaniol: şi-a pierdut titlul de preşedinte de onoare al filialei spaniole a World Wildlife Fund (WWF). Sursa: FrontPress.ro
101234567789

duminică, 14 aprilie 2013

Bancuri cu tigani...



Moare tiganul! Cand ajunge pe lumea cealalta se intalneste cu Ceausescu.
- Mai tigane, cand a fost mai bine, in vremea mea, sau acum?
- In vremea ta, jupane, ca pe vremea aceea politicienii faceau politica,
muncitorii lucrau, iar tiganii furau. Acum insa, politicienii fura,
muncitorii fac politica, si toti ar vrea sa lucrez eu!

Intr-o dupa-amiaza un vanator trece prin padure si deodata vede un tigan legat la mijloc cu o sfoara atarnat de o craca. Vanatorul intreaba:
- Tigane ce faci, ma, atarnat acolo?
- Uite, m-am spanzurat, vere.
- Pai sfoara trebuie sa ti-o pui in jurul gatului, prostule!
- Am incercat mancateas, da ma sufoc!

Un tigan statea in penultima banca. Inspectorii se aseaza in spatele lui,
in ultima banca. Profesoara pune intrebari, tiganul tot cu mana pe sus.
Intr-un sfarsit, il pune si pe el sa raspunda.
- Ia raspunde si tu Praleo!
- Doamna, sa mor io ce picioare si tatze misto haveti.
- Nesimtitule, cum iti permiti? Ai nota 2 si iesi afara magarule!
In timp ce se ridica din banca, Pralea se intoarce la inspectori:
- Ba, astia cu inspectia, nu mai soptiti minca-v-as, daca nu stitti!

Cica se duce un tigan la pescuit cu un Mercedes 600 SEL.
Coboara tiganu din masina, scoate mulineta de aur ultimul racnet cu fir de matase naturala si ac de diamant si da la peste. Cand ce sa vezi minunatie: prinde pestisorul de aur.
- Ptiuuuuu... La care pestisoru':
- Stii eu sunt pestisoru' de aur cu alea 3 dorinte...
Tiganu:
- ZII CE VREI!

Tiganca bortoasa in intersectie... i se rupe apa. Ce sa faca, ce sa
faca!? Vede un politist dirijand intersectia:
- Hauleo, manca-ti-as chipiul lu' matale, mi se rupse apa si am gemeni,
ajuta-ma si pe mine sa nasc, traiasca familia ta de haladit!
- Doamna, dar eu nu am pregatire medicala, nu cred ca pot!
- Hai, ba printisorule, ca nu ie greu, astepti acolo sa iasa plodu', tai
cordonul ala cu briceagu' si gata.
Politistul isi da acordul.
Da sa iasa primul baiat, scoate capul si... intra inapoi. Inauntru, asta de
a iesit ii spune celuilalt:
- Ba, pupa-ti-as ochii, hai prin spate, ca in fata e curcanii!

Tiganca intarzie. La sosirea ei, tiganul, nervos, o intreaba:
- Unde-ai fost, fa?
- La servici.
- Fa, te rup, pana la ora asta la servici?
- Taci omule c-am luat salariul si am fost la piata la cumparaturi.
- Si ce ai cumparat, fa?
- Ete asta am cumparat, zice tigana si ii arata o lingura de lemn.
- Auzi fa , fir-ai a dracu', noi n-avem bani de-o tuica si tu cumperi
mobila!

O tiganca se duce la teatru. La intoarcere,tiganul o intreaba:
- Cum a fost, fa, la teatru?
- Stai sa-ti povestesc. La intrare, toata lumea tinea beletele in mana, asa
ca l-am scos si eu. La usa, unul mi-a rupt beletul. Am vrut sa tip, dar, cum nimeni nu tipa, n-am mai tipat nici io. Am intrat, m-am pus pe scaun si deodata s-a stins lumina. Am vrut sa tip, dar, cum nimeni nu tipa, n-am mai tipat nici io. La un moment dat, ala de statea langa mine, mi-a bagat mana intre picioare. Am vrut sa tip, dar, cum nimeni nu tipa, n-am mai tipat nici io.
- Lasa asta, fa. Piesa, piesa cum a fost?
- Mult mai mare decat a ta!

O gramada de pescari, cu scule de mii de dolari, momeala de sute de
parai, etc. Apare un tigan cu un bat de 1.5 metri, o sfoara si un ac. Pune o boaba de mamaliga in ac, si arunca. Scoate numai crapi de 4, 5, 7, 10 kile.
Se uita la ei, si-i arunca inapoi. Restul pescarilor, innebuniti.
- Mai tigane, dar de cand te-ai apucat de pescuit sportiv?
- Adica cum sportiv, mancatzi-as?
- Pai prinzi, il arunci, prinzi, il arunci...
- Aaaaa, nu pescuiesc sportiv, ii arunc pentru ca n-am tigaie asa mare
acasa.

Tiganii se muta la bloc. Fata se dezbraca seara, si se plange la ma-sa:
- Mama, sa cumperi perdele ca toti vecinii se uita cand ma dezbrac!
La care tiganul:
- Nu-i nimic, lasa ca se dezbraca ma-ta si atunci o sa ne cumpere ei
perdele!

Adevaratul crestinism


Adevaratul crestinism inseamna lupta

autor: FrontPress 14.04.2013
HEL231618„Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).
Postul Mare este un timp al pocăinţei, iar acesta înseamnă lupta cu sine împotriva tentaţiei de a cădea pradă patimilor și poftelor, luptă pe care Dumnezeu Însuși a asemănat-o cu purtarea unei cruci tocmai din cauza greutăţii sale. Iar acest lucru ne este amintit chiar la mijlocul Postului Mare în Duminica Sfintei Cruci. Așa cum Iisus a purtat Crucea de dragul mântuirii noastre, și noi trebuie să purtăm „crucea Sa” pentru a ne mântui.
Fără cruce, fără luptă, nu există mântuire! Aceasta este învățătura creștinismului. Învățătura luptei, a suferinței trece ca un fir roșu prin toate scrierile sfinte și prin toată istoria Bisericii, iar viețile sfinților care trăiau pe placul lui Dumnezeu, luptătorii duhovnicești pentru credința creștină sunt dovada acestui fapt. Postul Mare reprezintă un exercițiu anual în care fiecare încearcă să își poarte crucea în viața aceasta, o luptă spirituală strâns legată de viața întreagă a creștinilor.
Dar în vremurile noastre, în secolul XX al erei creștine, oamenii înţelepciunii sau neocreştinii aşa cum preferă să fie numiţi, nici nu vor să audă despre asta. Aceştia predică un soi de iubire creştină, roz şi siropoasă și îndeamnă la bucuria necondiționată față de frumusețile trecătoare ale vieții de pe pământ. Sunt ignorate complet pasajele nenumărate din Sfânta Scriptură care vorbesc cu ardoare și elocință despre luptele spirituale, care ne îndeamnă să ne sforțăm pentru a ne asemăna cu Hristos purtându-ne crucea, și cele despre numeroasele suferințe care îi așteaptă pe creștini în viața aceasta, pornind chiar de la cuvintele pe care Iisus Hristos Mântuitorul le-a adresat apostolilor la Cina cea de Taină: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (In. 16, 33). Iar aceasta pentru că, aşa cum însuşi Hristos explică, adevăraţii creştini nu sunt din lume (In 15, 19), întrucât lumea întreagă zace sub puterea celui rău (1 In 5, 19). De aceea ne îndeamnă să: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (1 In 2, 15). Prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu. Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu (Iac. 4, 4).
Aceşti oameni ai înţelepciunii moderni nu reuşesc să vadă că în Cuvântul lui Dumnezeu nu se promite nicăieri împlinire duhovnicească și nici binecuvântare paradisiacă în viața de pe pământ. Din contră, se pune accent pe faptul că viața pământească se va îndepărta de Poruncile Domnului, iar oamenii vor decădea tot mai mult din punct de vedere moral (2 Tim 3, 1-5), iar acela care va vrea să trăiască cucernic în Hristos va fi prigonit. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi (2 Tim 3, 12-13) și în cele din urmă ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui (2 Pt. 3, 10). Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, cer nou şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (II Pet. 3, 13), cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, (Ap. 21, 2) care i-a fost revelată lui Ioan, martorul tainelor, în timpul viziunii sale.
Toate acestea însă nu sunt pe placul neocreştinilor. Ei vor binecuvântare aici, pe lumea aceasta, împovărată de nenumărate păcate şi ticăloşenie, şi o aşteaptă cu nerăbdare. Aceştia cred că cea mai sigură cale de a o obţine este prin unirea tuturor oamenilor într-o nouă biserică ce include nu doar romano-catolici sau protestanți ci și evrei, musulmani și păgâni, fiecare păstrându-și propriile convingeri și percepții eronate. Iubirea „creştină” imaginară, în numele fericirii viitoare a omului pe pământ, nu poate decât să calce în picioare Adevărul.
Sfârşitul acestei lumi, deşi proorocit prin Cuvântul lui Dumnezeu, este considerat a fi un eveniment catastrofal, de nedescris, ca și cum nu ar sta în puterea lui Dumnezeu, și aparent destul de nedorit. Ei admit cu greu posibilitatea unui sfârșit al lumii (cum ar putea cineva să nu accepte ceva proorocit prin Cuvântul lui Dumnezeu?) dar cu specificația că acesta se va produce în viitorul extrem de îndepărtat, nu în viitorul imediat, ci în miliarde de ani de acum înainte.
De ce toate astea? Am putea spune pentru că nu au destulă credință, sau chiar nu cred deloc în învierea morților și în viața viitoare. Pentru ei totul se petrece în viața de pe pământ, iar când ea se termină, la fel se întâmplă și cu totul din jur.
În câteva din aspectele sale, mai ales prin așteptarea unei vieți fericite în lumea aceasta, mentalitatea lor se aseamănă cu erezia răspândită în primele secole ale creștinismului numit milenarism şi care vorbea despre domnia timp de 1000 de ani a lui Hristos pe pământ. De aceea am putea numi manifestarea sa modernă neomilenarism.
Trebuie să conştientizăm faptul că milenarismul a fost condamnat în cadrul Sinodului al II-lea Ecumenic din anul 381, iar faptul că unii cred în el acum, în secolul XX este de neiertat. Mai mult decât atât, această formă contemporană de neomilenarism este mai gravă decât erezia din trecut întrucât se bazează pe inexistenţa unei vieţi viitoare și dorința de a obține fericirea pe pământ, folosindu-se de toate realizările și de progresul material din prezent.
Această învățătură falsă dezlănțuie un rău teribil, și adoarme vigilența duhovnicească a credincioșilor sugerându-le faptul că sfârșitul lumii este departe (sau că poate nu va veni deloc) și de aceea nu este nevoie să ne rugăm, așa cum ne îndeamnă Iisus Hristos Mântuitorul (Mt. 26, 41), de vreme ce totul în lumea asta se îndreaptă spre bine, iar progresul spiritual ține pasul cu cel material. Iar fenomenele groaznice pe care le vedem în prezent sunt toate trecătoare, totul s-a mai întâmplat odată și în mod inevitabil vor trece, iar religia înfloritoare a creștinismului o va înlocui.
Așadar, totul e în regulă! Nu trebuie să depunem prea multă muncă, nu e nevoie de luptă duhovnicească, posturile pot fi anulate. Totul va fi mai bine de la sine, până când Împărăția lui Dumnezeu va fi stabilită pe pământ printr-o fericire universală pământească. Aceste afirmaţii nu au scopul decât de a răsturna creștinismul.
Fără luptă duhovnicească nu există și nici nu poate exista creștinismul adevărat! Așadar, calea pe care trebuie să o urmăm nu este aceea a mișcărilor moderne și nici cea a neomilenarismului, ci purtarea crucii proprii şi urmarea lui Hristos: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34) De pe Doxologia

Mihai Viteazul(1558-1601)


S-au spus şi se spun prea multe despre Mihai Viteazul, în jurul lui s-a născut o legendă în care nu se mai poate deosebi adevărul istoric de elementele adăugate de-a lungul timpului.

Că a fost un căpitan strălucit şi un geniu politic sunt lucruri incontestabile. Victoriile lui asupra turcilor au avut ecou până departe (regele Franţei, Henric al IV-lea, scria ambasadorului său la Constantinopol ca să ceară informaţii asupra valahului), în ţările balcanice, printre greci, bulgari, sârbi au apărut cântece populare despre vitejiile lui Mihai Viteazul. Dar, lucru paradoxal, la noi în ţară nu a fost iubit. De ce? Fiindcă acest viteaz a vrut mai întâi să-şi adune o armată puternică, iar rezultatul eforturilor sale militare a fost o gravă înrăutăţire a stării ţăranilor, în vremea lui, sfârşitul veacului al XVI-lea, nu mai puteai constitui o armată din ţărani, o dată ce apăruseră tunurile şi puştile. Aveai deci nevoie de lefegii, adică de mercenari care să ştie să mânuiască armele de foc. Iar acest fenomen nu se petrece numai la noi, ci şi în Occident.

Un singur exemplu: în 1525 Francisc I al Franţei se luptă cu Carol Quintul, rege al Spaniei — devenit şi împărat. Bătălia se dă între Spania, care de-acum posedă colonii în America de Sud şi primeşte an de an zeci de corăbii încărcate cu aur şi argint, şi regatul Franţei, care e cel mai populat şi mai închegat din Europa. La bătălia de la Pavia, unde este făcut prizonier Francisc I, se înfruntă 25 de mii de oameni de partea franceză cu 25 de mii de cea spaniolă. E interesant de ştiut ce sunt aceşti participanţi la bătălie. Avem de-a face cu de-abia 5 000 de
cavaleri francezi şi 5 000 de spanioli, dar spaniolii au 20 000 de lefegii, de mercenari germani, iar francezii 20 000 de mercenari elveţieni. Aşa încât s-a putut spune, mai în glumă, mai în serios, că bătălia de la Pavia a fost un fel de răfuială între mercenarii germani şi mercenarii elveţieni.

Mihai Viteazul şi-a purtat războaiele cu boierii din jurul lui, cu cetele pe care aceşti boieri le-au putut aduna de pe anumite moşii, cu câţiva răzeşi, dar mai cu seamă, din păcate, cu lefegii străini, iar aceştia costau scump. Avem păstrate toate statele de plată, ştim exact cine au fost. Ştim câţi mercenari sârbi, albanezi, unguri sau secui a avut Mihai Viteazul.

Despre Mihai Viteazul am spus deja că era considerat copil din flori al lui Pătraşcu cel Bun. Dar e foarte interesant de ştiut — lucrul a fost demonstrat de curând de mai mulţi istorici, cu argumente convingătoare — că mama lui era o Cantacuzină, adică o coborâtoare din vestita familie bizantină care a dat doi împăraţi în veacul al XIV-lea şi care se număra printre marile familii nobile ale Bizanţului. Decăzuţi, după cucerirea Constantinopolului de către turci, ascunşi timp de două-trei generaţii, reapar la începutul veacului al XVI-lea la Constantinopol; în special un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor.
Coaliţia iniţiată de împăratul Rudolf al II-lea

La sfârşitul veacului al XVI-lea, domnul nu mai era ales.
labirintistoric.wordpress.com/

Critici neantemeiate


Criticile sunt neantemeiate la adresa mea ca,  sustin distorsionarea faptelor adevarate ale istoriei.
Am avut o carte groasa  cam de 500 pagini, mai putin  ca Krupp de 6-700 pagini(excelenta carte) in care se spuneau tot felul de situatii  din istoria omenirii, batalii, conflicte politice,etc. Acolo se spunea ca s-au luat in considerare  2 sau mai multi martori oculari care au scris pentru posteritate  aceasi situatie  dar, diametral opusa. Si in functie de interesul momentului  se  stabilea care dintre  expuneri sa ramana posteritatii. Daca peste 50, 100, sau mai multi ani, nu era pe placul celor de la putere, se schimba  in  functie de interesul momentului acela si al conducatorului statului  domnitor, conte, rege. Nu ati auzit mereu ca daca s-ar  fi stiut adevarul care era mersul lumi, ce faceam noi acum? Chiar azi ma vazut la tv. ca adevarul despre luptele conduse de Ioana D"Arc sunt cu 2 fete.
Aceasta carte despre adevaruri istorice, am citit-o acum 35-40 de ani si cu mutatul meu, s-a ratacit cine stie pe unde si la cine. Eu nu am mai citit nimic de la revolutie  si  nu tin  minte nici ce am mancat azi dimineata dar,  ce am citit acum multi zeci de ani.
Insa am retinut ce se spunea in  carte ca, nici una din ce au scris izvoarele istorice nu este adevarata 100 %.
Pe parcursul secolelor lucrurile s-au schimbat si au fost mereu scoase in  fata  numai ce  a comnvenit  situatiilor politice de moment.
In privinta ungurilor printr-o fraza mai plastica este clar. Ei venit aici ca musafiri pentru 3 zile si au ramas o mie de ani si nici acum nu au de gand sa plece.
Referitor la romani nu pot spun e decat o fraza asa cum se spune despre cei care   sunt molai si dezinteresati, de tot ce li se intampla impotriva lor:
"S-au nascut batrani si acum se odihnesc ".
Asa vad eu poporul roman acum  moliu si dezinteresat de soarta lor si a  urmasilor lor.
"Ne-am nascut batraini si acum ne odihnim".

Mega-moschee


Eurabia: “Mega-moschee” in inima Irlandei catolice

autor: FrontPress 14.04.2013
irlanda musulmanaAutorităţile din capitala Irlandei au aprobat luna trecută planurile pentru construirea unei moschei de dimensiuni uriaşe în nordul Dublinului, în jurul căreia să funcţioneze şi un complex islamic.
Construirea “Centrului Cultural Islamic” din districtul Clongriffin va costa 40 de milioane de euro şi va include o moscheie cu minarete şi o clădire aferentă cu două etaje, un restaurant halal, o librărie, o şcoală primară musulmană, blocuri de locuinţe de câte 2 şi 3 etaje şi un complex sportiv.
000719be-642În prezent în Dublin trăiesc circa 30.000 de musulmani, adică aproximativ 60 la sută din cei 50.000 de musulmani care trăiesc în Irlanda (puţin peste 1 la sută din totalul populaţiei de 4,6 milioane).
Deşi numărul musulmanilor din Irlanda este mic în comparaţie cu cel întâlnit în alte state occidentale precum Franţa, Germania sau Marea Britanie, adepţii acestei religii au cunoscut o creştere numerică spectaculoasă în ultimele decade. Astfel, conform recensământului din 1991 doar 3.875 de musulmani trăiau în ţară. De atunci numărul acestora a crescut constant, în principal din cauza imigranţilor din Bosnia, Kosovo sau Somalia.
Contestatarii complexului islamic din Clongriffin susţin că aceasta va deveni un centru pentru răspândirea extremismului religios. Aceştia aduc drept argument faptul că în noul complex îşi va avea sediul principal “Consiliul European pentru Fatwa şi Cercetare” (ECFR), un grup finanţat din Qatar şi parte a “Federaţiei Organizaţiilor Islamice din Europa” (FIOE). Membrii ECFR sunt cunoscuţi pentru că militează pentru instaurarea legii islamice Sharia în Europa. Sursa: FrontPress.ro
1224316188527_1

Transilvania


Transilvania, o mie de ani sub stapanire ungureasca – un fals grosolan!

autor: FrontPress 14.04.2013
transilvaniaArticolul de faţă mi-a fost inspirat de rândurile scrise de un sârb, Miodrag Stanojevic, profesor de istorie la Novi Sad, revoltat, pe bună dreptate, de cele citite într-o publicaţie românescă unde se scria despre umilinţele la care românii sunt supuşi, în propria lor ţară, de către minoritarii unguri, care îi batjocoresc şi îi umilesc în toate felurile. Profitând de faptul că ,,românii sunt un popor paşnic şi binevoitor”, la care autorul mai adaugă ,,îmbecil de tolerant” (!), ungurii din România îşi fac de cap.
Aşa se explică că un individ descreierat şi degenerat şi-a permis să spânzure şi apoi să dea foc unei păpuşi care îl reprezenta pe unul dintre eroii naţionali ai poporului român, crăişorul Avram Iancu. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă un român ar fi procedat la fel: să dea foc unui păpuşi cu chipul lui Kosuth Lajas, la Budapesta?, se întreabă autorul. Sau, ar fi îndrăznit oare ungurii din Voivodina să le strige sârbilor ,,ţigani”, aşa cum le strigă românilor? Nu ar fi îndrăznit nici din întâmplare, fiindcă le-ar fi fost frică!
La noi, în România, toate acestea sunt posibile, fiindcă noi, românii, ne comportăm exact aşa cum ne-a caracterizat Miodrag Stanojevic: ,,imbecili de toleranţi”! Tocmai de aceea îşi permit să afirme, cu obrăznicie, în gura mare, că ,,Transilvania aparţine Ungariei”!, cerând, tot mai insistent, autonomia ei, făcând referire la o închipuită stăpânire de o mie de ani a Transilvaniei, sau la autonomia catalanilor din Spania. Cât priveşte stăpânirea de o mie de ani, ne vom referi la ea în articolul de faţă. În ce priveşte Catalonia, ungurii ,,uită” însă un element esenţial, anume că cei din Catalonia sunt băştinaşi acolo, pe când ungurii sunt alogeni, străini, nişte migratori asiatici, lucru ştiut şi recunoscut nu numai de istoricii străini, ci şi de cei unguri. În 1912, profesorul de istorie Laurentzi Vilmos scria într-un manual de istorie: ,,Spre sfârşitul veacului al IX-lea apare în Europa un popor necunoscut, care venea de undeva din ascunzişurile secrete ale Asiei. Neam de călăreţi sălbatici, al cărui scop de a fi era lupta şi având drept ţel cotropirea”.
Acele ,,ascunzişuri secrete ale Asiei” erau undeva prin Extremul Orient de azi, fiind pe la anul 700, cronicile coreene vorbeau despre ei ca de nişte ,,nomazi primitivi care jefuiau nordul Coreei şi al Chinei”. După aproape două secole, pe la 896, fugăriţi de pecinegi, ungurii se opresc tocmai în Panonia, locuită, în acea vreme, de slavi, valahi, avari şi germani. Erau ceva mai mulţi de 250.000, aparţinând celor şapte triburi, aflate sub ascultarea lui Arpad.
Erau puţini, dar erau răi, aşa cum au şi rămas. Fiind nişte ,,călăreţi sălbatici” şi având drept scop cotropirea, nu s-au astâmpărat, începând incursiunile de pradă în jur, aşa cum au făcut şi în Bulgaria, în 892, ,,unde au comis mari pustiiri”. Au ajuns chiar până în Apus, unde ,,timp de trei ani au pustiit, în mod bestial, ucigând şi arzând totul în Alsacia şi Lotharngia”. Asta până în anul 955, când împăratul german Otto I i-a zdrobit în lupta de pe râul Lech. Cei care au mai scăpat vii, în frunte cu ducele Toxus, au reuşit, cu greu, să se reîntoarcă în Panonia, umiliţi şi împuţinaţi.
Şi-au dat seama atunci că nu mai aveau nicio şansă de a supravieţui ca popor dacă nu se vor înmulţi. Iar cum alt mijloc nu aveau, fiindcă cu natalitatea nu s-au lăudat nicio dată, au început un lung şi dur proces de maghiarizare a tuturor popoarelor din jur, cu care au intrat în contact: germanii, valahii, slavii. Acest proces a fost atât de intens şi de agresiv încât mulţi dintre cei de mai sus, care au avut neşanşa de a convieţui cu ungurii, aproape au dispărut, în timp ce numărul etnicilor unguri a crescut spectaculos. În 1910, un istoric ungur constata că doar zece la sută dintre unguri mai erau urmaşii celor şapte triburi din 896! Deosebit de semnificativ este, în această privinţă, că aproape toate dintre marile personalităţi ale istoriei şi culturii maghiare, cu care ungurii se mândresc, la origine nu au fost unguri. Este suficient să amintim numele celui mai ilustru rege al Ungariei, Matei Corvin, care a fost român. El era doar fiul lui ,,Ioan Huniade, al căror nume întunecă pe al celorlalţi, nu a sporit atât de mult gloria ungurilor, cât a românilor din coapsele cărora s-a născut”. Cel mai de seamă poet ungur, Sandor Petofi a fost sârb; marele revoluţionar şi om de stat ungur, Kosuth Lajas, a fost slovac; din cei 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare, ucişi în 1919, după capitularea de la Şiria, doar doi erau unguri etc. Mult mai târziu, unul dintre publiciştii germani de seamă, Harden, referindu-se la adevărată stare de lucruri din Ungaria, scria: ,,În această ţară, marea majoriate a popoarelor este lipsită de drepturi, fiind redusă la starea de robie. Aici domneşte silnicia brutală unită cu o viclenie perfidă şi orice gest care nu covine clicei stăpânitoare este reprimat cu o implcabilă cruzime”. Aşa a fost posibil procesul imfam de maghiarizare a popoarelor din Ungaria.
Cu toate acestea politicienii de ieri şi de azi ai Ungariei afirmă, fără jenă, că aceasta a stăpânit Transilvania vreme de o mie de ani. Iar extremiştii unguri strigă, cât îi ţine gura, că ,,Transilvania aparţine Ungariei”, ori ,,Transilvania nu e România”! Cei care susţin astfel de idei fantasmagorice, ar trebui să ştie că, exceptând o foarte scurtă perioadă, cea din 1848-1849, când Kosuth a proclamat independenţa Ungariei şi alipirea forţată a Transilvaniei, apoi cea din perioada 1940-1944, când doar nordul Transilvaniei a fost ocupat de Ungaria horthystă, în tot cursul istoriei sale Transilvania nu a aparţinut niciodată Ungariei. În cele două situaţii de mai sus, se ştie că armata revoluţionară maghiară a fost înfrântă de armatele austro-ţariste, în 1849, la Şiria, lângă Arad, iar în 1944, nordul Transilvaniei a revenit la patria mamă, România, în urma înaintării victoriaose a armatelor sovietice şi române.
Astfel, de la Ştefan cel Sfânt (997-1038) până la dispariţia regatului Ungariei de pe harta Europei, în 1526, în urma înfrângerii catastrofale a armatei maghiare de către turci, în lupta de la Mohacs, Transilvania şi-a păstrat situaţia de Voievodat autonom. După transformarea Ungariei în paşalâc turcesc, în 1541, până la înfrângerea turcilor la Viena, în 1683, Transilvania a fost declarată Principat autonom sub suzeranitate turcească. Mai mult, ,,dispariţia Ungariei în 1526 a permis Voievodatului Transilvaniei să se afirme ca o ţară indpendentă, iar aceasta nu a fost niciodată o ţară ungurească”.
În 1867 s-a format uniunea bicefală austro-ungară, cunoscută sub numele de Imperiul Austro-Ungar, care, în urma înfrângerilor suferite în Primul Război Mondial, s-a destrămat. În toată această perioadă Trnasilvania şi-a păstrat situaţia de provincie austriacă, administrată direct de Viena. La sfârşitul războiului, Ungaria şi-a putut, în sfârşit, declara, indpendenţa. La rândul său, în conformitate cu dorinţa unanimă a românilor ardeleni, care formau marea majoritate a locuitărilor săi, Transilvania s-a unit cu România.
Că acesta a fost adevărul istoric şi procesul socio-istoric pe care l-a parcurs Transilvania de-a lungul secolelor ne-o dovedeşte, între altele, acea înţelegere mişelească din 1438, cunoscută sub numele de Unio Trium Naţionum, care a servit drept temei pentru reperezentarea ca naţiuni politice ale Transilvaniei numai pe nobilii unguri, saşi şi secui. Astfel Unio Trium Naţionum a devenit istituţia de bată a organizării constituţionale nedrepete a Transilvaniei, care a rămas în vigoare până la 1848.Acelaşi lucru îl dovedesc şi declaraţile făcute chiar de istoricii unguri. De exemplu, istoricul Farczady Elek scria, în 1912: ,,Regii Ungariei au fost siliţi să încuvinţeze organizarea deosebită a Transilvaniei, cu voievozi puternici în fruntea ei”. În acelaşi an, un alt istoric, S.Szilagyi, arăta că ,,Ungaria şi Transilvania nu au fost niciodată contopite, au rămas două ţări deosebite”.
Cât priveşte procesul istoric şi legic ce avea să conducă spre deznodământul firesc al unirii Transilvaniei cu România, în 1918, tot un istoric ungur, Szechenyi Istvan, scria încă în 1835: ,,Nicio frontieră, nicio supraveghere nu va reuşi să rupă firul moral ce-i leagă pe românii din Transilvania de vecina patria mamă, încă slabă, dar care ascunde toate posiblităţile de dezvoltare”.
Ţinând seama de cele de mai sus, întrebăm: unde sunt cei o mie de ani în care Transilvania s-a aflat sub stăpânirea Ungariei? La această întrebare nu se poate răspunde altfel decât că această afirmaţie este o minciună, un fals grosolan prin care se încearcă, ca în atâtea alte situaţii, a se inventa un alt adevăr istoric decât cel real. De Ilie Sandru – Ziarul Natiunea