Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

:))))


Conventie


Convenţia sociala si societatea

autor: FrontPress 24.11.2012
În cursul zilei de ieri m-am trezit angajat într-o discuţie legată de activitatea intensă de la DNA. Un domn îşi exprima bucuria legată de faptul că “îi mai plimbă şi pe ăştia marii pe la puşcărie, că mult rău ne-au făcut!”. Ca idee de bază, domnul are dreptate: cei care fură trebuie să ajungă la puşcărie, indiferent de rangul şi de relaţiile lor. Modul în care ajung acolo, trebuie să fie însă la fel de legal.
Cu alte cuvinte, dincolo de plăcerea de a-i vedea pe grangurii actuali plimbaţi cu cătuşe la mâini este modul în care au ajuns acolo, modul în care se administrează dovezile, etc.
Societatea s-a dezvoltat tocmai din nevoia de reguli, din nevoia individului de a se simţi atât personal, cât şi ca posesor de bunuri, protejat de comunitatea din care face parte. În acest scop, membrii comunităţii au stabilit seturi de reguli, dar şi pedepse, pentru cei care încălcau respectivele reguli, pedepse corespunzătoare gravităţii încălcării.
Până aici nimic nou. Regulile se aseamănă foarte mult, regăsindu-se în forme aproape identice în majoritatea societăţilor. Diferenţele apar la aparatul, care aplică justiţia. Spaţiul anglo-saxon a favorizat apariţia juriilor, formate din membrii comunităţii, pentru judecarea încălcărilor legilor. La momentul la care s-a născut acest sistem, comunitatea împărţea nu numai spaţiul în care trăia ci şi istoria şi genetica. Societatea nu era eterogenă şi era doritoare de linişte şi prosperitate.
Pe măsură ce structura societăţii, mai ales în spaţiul anglo-saxon, s-a modificat, sistemul de valori s-a schimbat. Pentru negrii din sudul SUA nu era nici o problemă o infracţiune, atâta timp cât era comisă de un alt negru. Astfel, juriile formate majoritar din negrii, au ajuns în ultimii ani să elibereze infractori negrii, din simplă empatie. Iar eliberările facile se constituie şi în precedente, în cadrul sistemului de justiţie american. În schimb, albii care ajung în faţa acestor jurii tind să fie consideraţi vinovaţi mult mai uşor şi cu mai puţine dovezi. Punctul slab al acestui sistem este că funcţionează numai dacă societatea îşi doreşte cu adevărat dreptate. În caz contrar, este pur şi simplu anarhie.
Sistemul în care trăim noi se bazează pe profesionişti ai justiţiei, persoane instruite, formate pe parcursul anilor în aplicarea dreptăţii, în funcţie de fapta judecată. Marea eroare a acestui sistem este că funcţionează într-un spaţiu geografic în care moralitatea şi valorile sunt relative.
Îmi aduc aminte de un curs de sociologie, în care profesorul a încercat să demonstreze diferenţele de sistem, pe baza exemplului României. În vechile principate, marcate mult mai mult de natura bizantină, cetăţile erau mai rare decât în Transilvania, de exemplu. Negustorii aveau ca punct de reper, pentru începutul oraşului, de obicei o simplă barieră. Şi ca să nu plătească taxe, pentru ceea ce comercializau, îşi punea taraba dincolo de barieră. Boierul muta bariera, şi odată cu el şi negustorul taraba. Iar boierul, în momentul în care îşi vedea visteria goală se ducea cu argaţii peste negustor, îl bătea, îl agresa, şi până la urmă îi lua negustorului banii, pe care îi găsea. Iar istoria se repeta ciclic, făcând parte dintr-un fel de tradiţie de natură fiscală.
În Transilvania, cei ce vindeau în cetate trebuiau să se supună regulilor, opţiunile de eludare fiind mai limitate. Astfel, negustorii plăteau la intrarea în cetate, ştiau că aveau numai anumite spaţii unde îşi puteau instala taraba, şi îşi desfăşurau activitatea fără alte şicane, dar cu taxe plătite.
Se pare că această tradiţie bizantină s-a perpetuat şi chiar s-a dezvoltat în lumea modernă. Mă gândesc în acest caz la cazurile din fotbalul românesc, în care au fost distribuiţi cu generozitate ani de puşcărie, după ce instanţa iniţială i-a achitat pe „impresari”. Situaţia este destul de simplă: legislaţia internaţională, şi legislaţia românească nu interzice utilizarea unei companii de tip “offshore” în tranzacţii economice, ca intermediar. Asta s-a întâmplat şi aici: şmecherii din fotbal au reuşit să ascundă – LEGAL—nişte bani de stat. Iar statul, având visteria goală s-a hotărât să pună ciomagul pe ei, chiar dacă nu prea există legi pe care să se bazeze.
La fel se întâmplă şi cu corupţii: sunt aduşi cu cătuşe, sunt expuşi în piaţa publică, după care ies la iveală interceptări ilegale, după care se dă drumul la stenograme, deşi datele din dosare ar trebui să fie confidenţiale, şi asta numai pentru că şansele de a-i condamna sunt reduse. Sistemul nostru se zbate între neputinţă şi exces de zel. Vedem bătrâni de peste 80 de ani, condamnaţi la ani de temniţă, pentru că au lucrat o palmă de pământ, ce nu ştiau că este a lor, dar vedem funcţionari publici (mă gândesc aici la cazul “reţelei bancherilor”) cu vile de milioane de euro.
În acelaşi timp, vârful sistemului judiciar este la fel de împuţit. Tot ieri îi ascultam pe cei doi candidaţi la cele două funcţii cruciale ale sistemului judiciar românesc: Prim Procurorul României şi Şeful DNA. Despre unul se ştie că şi-a însuşit ilegal terenuri, arogându-şi titlul de revoluţionar, iar celălalt era incompetent. Candidatul pentru funcţia de şef al DNA era de-a dreptul înduioşător, şi chiar dacă actualul şef al DNA îmi este antipatic (pentru modul în care „îndoaie” legea de ani buni de zile), se vede că distanţa dintre ei este considerabilă.
Astfel, trăim o dramă permanentă generată de un ciclu vicios: corupţi în vârful piramidei justiţiei, lipsă de concordanţă între sentinţe şi dorinţa poporului de a eluda legile cu orice preţ.
Din acest motiv, pe mine nu mă încântă mai marii ţării plimbaţi în cătuşe, şi nici nu mă încântă voyeurismul securiştilor, care trimit televiziunilor înregistrări ale unor conversaţii private.
Pe mine m-ar încânta un act de justiţie corect, coerent, în care acuzatului să i se ofere ocazia de a se apăra, în care este tratat cu obiectivitate, iar actul de justiţie să îşi păstreze concordanţa, de la o instanţă la alta. De pe Agonia Natiunii
 

Tezaurul de la Moscova


Jurnalist RUS despre tezaurul de la Moscova: AURUL romanesc

autor: FrontPress 24.11.2012
… Aşadar, despre ce alegere a grîului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre tema reliefată în titlul postării de astăzi. […] Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, nici un fel interpretări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, într-o măsură cu mult mai mare decît pentru România, şi, cu atît mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.
De ce are această chestiune o importanţă principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atît străinătăţii, cît ne spunem nouă înşine că, da, noi sîntem nişte HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că sîntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei mari hoţii bolşevice, că sîntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.
Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că, vezi Doamne, tema „aurului românesc” ar ţine de timpurile demult apuse, ar fi o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui şi a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaştem obligaţiile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic şi impertinent.
Presupun că atît colegii mei, cît şi marea majoritate a cetăţenilor ruşi nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită şi, cu atît mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucît oficinele mass-media din Rusia nu s-au obosit să aducă faptele la cunoştinţa cititorilor lor, voi încerca, pe cît îmi stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaţilor şi a ocupat Transilvania. Las la o parte motivele care au determinat această ţară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este o chestiune complicată şi – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.
Demersul României a avut consecinţe deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensivă care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrînt Armata Română.
Guvernul României a fost evacuat în grabă de la Bucureşti la Iaşi, la graniţa cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia şi Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încît cotropirea totală a teritoriului naţional părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.
În noiembrie 1916, Consiliul Naţional al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporară, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.
La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniştri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internaţional s-a apelat la experienţa Franţei, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.
Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenent Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, şeful cancelariei ministeriale a Curţii Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România. Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat integritatea necondiţionată a Tezaurului României atît în timpul transportării, cît şi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.
Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private româneşti, ale companiilor şi ale cetăţenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărţi rare, arhivele mănăstirilor din Moldova şi Ţara Românească, colecţiile muzeistice aparţinînd instituţiilor publice şi celor private, precum şi 93,4 tone de aur.
Întrucît toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia valorii pur istorice a exponatelor de muzeu): 2 miliarde 800 milioane de dolari.
“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 şi 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzînd 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de 314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.
În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluţia din februarie) a fost trimis al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile avînd o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unităţi de cazaci, trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.
Apoi s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat: o bandă bolşevică de terorişti a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Davidovici Bronstein, alias Troţki, a declarat public, cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare ulterioară a lor în mîinile poporului român”.
Cuvîntul lui Leiba este lege, astfel încît poporul român, care demult şi-a răsturnat regii, aşteaptă şi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situaţiei trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 şi în 2008. Aceste restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: “În toţi aceşti ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică şi artistică. Guvernul URSS şi poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.
E frumos, nu-i aşa? E nobil. E onest. Cum i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti, am înapoiat pînă şi rămăşiţele pămînteşti ale eminentului gînditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mezelic, colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiilor de restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.
România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvînt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa sovietică reiese clar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.
Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi monstruoase fraze ale oficialilor ruşi privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe toţi complici ai acestei meschinării! Pe toţi cetăţenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sînt cetăţean al unei ţări care săvîrşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă condamnată de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au acordat încredere?
La Dante Alighieri, cei care au înşelat încrederea sînt supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Infernului: pe lacul îngheţat Cocit dracii le sfîrtecă ţestele.
Pentru orice creştin, nu există o crimă mai oribilă decît înşelarea celor care ţi-au acordat încredere. Şi aici nu mai este vorba despre cîntecelele şi ţopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică; aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.
Din păcate, însă, nimănui nu-i pasă de “aurul românesc”. De Pussy Riot – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe cînd tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa, e aşa, un fleac, „o chestiune istorică”. De Serghei Mihailovici Golubiţki - Reţeaua Naţională a Oamenilor de Afaceri din Rusia, fragmente traduse în limba română via Razvan Codrescu
Serghei Mihailovici Golubiţki este filolog, scriitor, jurnalist şi specialist în internet-trading. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) Facultatea de Litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema Mitologia socială şi nomenologia filosofică în lirica românească contemporană, la aceeaşi universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română. În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începînd cu scandalul panamez şi terminînd cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă Technical Analysis Of Stocks And Commodities, nu are analogie pe piaţa americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de Global Intellect Monitoring în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gîndirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”. 

Bancuri...



Un cerșetor a dat un anunț  la ziar: 
"Caut de lucru.. Cerșesc impecabil în sapte  limbi."
 Romania este tara in care portofelul coboara cu cel putin o statie inaintea ta.

La Vama:Masina unui arab e perchezitionata in cele mai mici detalii pana  cand deja exasperat, vamesul gaseste o punga cu praf alb.
O desface tacticos in fata arabului, trage o limba zemoasa prin continut si ranjind catre arab, spune:
- Cocaina ? Cocaina ?
- Nu, antrax...........!
    
Ea catre el:
- Logodnicul lui Lili este mult mai tandru decat  tine, ii spune mereu "perla mea"!
- El este bijutier. Eu sunt ginecolog. Cum ai vrea sa-ti spun?
    
Un tip bate la poarta unei case. Un cîine se ridica în doua  picioare si-i spune:
- Stapînul nu e acasa..
Tipul lesina de spaima. Cînd îsi revine, îl întreaba pe cîine:
- Pai, daca esti cîine, de ce nu latri?
- N-am vrut sa te sperii !

Sa-i dea curaj pacientului, stomatologul ii ofera inainte de a-i scoate
maseaua, cateva pahare de palinca, dupa care il intreaba:
- Ei, cum stam acum? Avem curaj?
-  Ohoooo! Sa indrazneasca cineva sa se apropie de maseaua mea!
  

Bancuri.....



Culmea notariatului: sa faci o copie legalizata dupa un act sexual neprotejat !
 
Am fost foarte supărat zilele astea. Nevasta-mea m-a ameninț at ca ma părăsește. IN SFARSIT,  sta  m-a înveselit  !!!
 
Ieri, nevasta-mea a venit acasa cu un vibrator si striga, fluturandu-l in fata mea:
- Nu mai am nevoie de tine, intelegi? Nu mai am nevoie !!!
 - Ei, bine, ia ghiciti la cine sunt bateriile...
 
Ce s-a ales din lumea asta, domnule!
Stăteam duminica în biserică la slujbă linistit şi o doamnă de lîngă mine scoate o ţigară, o aprinde şi începe să fumeze.Inadmisibil !
Mai să-mi scape berea din mînă, nu alta!
 
Noaptea, pe la 3, ea ii deschide usa si ii spune:
- Iar ai intarziat! Gata, pana aici! Drept pedeapsa ai sa stai o saptamana fara sex!!
- Ei, as!  Nu stau eu  acasa toata saptamana ...
 
 
Un Boieng 747, o cursa  de noapte, o stewardesa superba cu un decolteu devastator  se apleaca deasupra unui pasager care nu dormea si-l intreaba incetisor:
- Doriti lapte sau ceai ?
Pasagerul:
- In care este lapte si in care este ceai  ???
 
 - Popescule, e a cincea oara cand intarzii saptamana asta. Stii ce inseamna asta?
-  Da, inseamna ca este vineri!
 
- Lumea nu-ti datoreaza nimic. Exista inaintea ta!

Institutia CASATORIEI


MOARTEA institutiei CASATORIEI

autor: FrontPress 24.11.2012
Acum doar 10 ani un astfel de titlu pentru un comentariu parea ireal, dar la finele lui 2012 este cit se poate de real. In lumea occidentala casatoria ca institutie sociala si umana e pe moarte. Si aparent fara ca multora sa le pese ori sa-i duca lipsa. Si cu toate ca peste tot oamenii de buna credinta atrag atentia asupra eforturilor deliberate pe care parlamentarii, acedemicienii, sociologii, judecatorii, mass media, marile corporatii multinationale, si marile vedete o fac in tarile occidentale sa desfinteze cea mai veche si importanta institutie umana – familia si casatoria.
Doar duminica sute de mii de francezi au demonstrat in intreaga Franta impotriva acestor eforturi, scadind ca Franta are nevoie de „familie,” adica de „tata + mama + copil”. Au protestat impotriva planurilor socialistilor francezi de a redefini casatoria naturala barbat-femeie si de a o face „neutra” din punct de vedere al sexului sotilor. Au demonstrat impotriva planurilor de a permite homosexualilor sa adopte copii si de a elimina din actele oficiale franceze cuvintele „mama si tata” cind e vorba de parinti.
Stanga distruge familia
Dar realitatea aceasta nu se limiteaza doar la Franta socialista. Peste tot in lume socialistii, si in general stinga, cer cu agresivitate desfintarea celor mai vechi instituii umane. Socialistii europeni deja au facut-o in Suedia, Spania, Olanda, Daneramca, Belgia, Portugalia. Socialistii argentinieni au facut-o in Argentina, iar socialistii mexicani in Mexico City, capitala Mexicului. Cei din Uruguay se pregatesc sa faca la fel. Democratii americani, si ei de orientare de stinga, au legalizat casatoriile unisex in mai multe state americane. Iar pe 6 noiembrie cetatenii americani au validat referenduri legislative care au legiferat casatoriile homosexuale in Maryland, Maine si Washington.
Companiile distrug familia
Sume enorme de bani sunt investite in promovarea unei culturi anti-familie si anti-casatorie. In referendul de redefinire a casatoriei in statul Washington promotorii casatoriilor homosexuale au investit 9.5 milioane de dolari si au folosit 4.000 de voluntari care au mers de la casa la casa sa convinga oamenii sa voteze pentru casatoriile homosexuale. Au mobilizat si sindicatele. In contrast, crestinii au investit doar 2.1 milioane de dolari pentru pastrarea familiei traditionale. Unul din fondatorii lui Amazon.com, Jeff Bezos si sotia lui, au sprijinit demersurile de redefinire a casatoriei cu 2.5 milioane de dolari. Brad Pitt a donat si el $100.000. Din nefericire chiar si unele grupuri protestante si iudaice au sprijint acest efort. Companii internationale bine cunoscute chiar si in Romania au sprijinit si ele efortul de destramare a familiei, printre ele Starbucks si Hard Rock Cafe.
Criza economica mondiala a distorsionat prioritatile societatilor occidentale. Ce ar trebui sa dea de gindit legiuitorilor si parlamentarilor este declinul vertiginos al institutiei familiei si casatoriei. Acest declin are consecinte sociale inestimabile, cu mult mai mari si drastice decit declinul economic. Declinul familiei si declinul social nu figureaza in dezbaterile parlamentare, nici in campaniile electorale ale celor care doresc sa ne reprezinte in Parlament. Destramarea familiei nu figureaza in preocuparile politicienilor. Declinul familiei inseamna declinul clasei mijlocii, atit de vitala progresului social si economic al oricarei societati. In contrast, divortul inseamna alunecarea instantanee a ambilor soti din clasa mijlocie in clasa saracilor. Studiile sociologice si economice arata ca de fapt casatoria imbogateste pe soti si familia, pe cind divortul ii saraceste pe ambii soti si pe copiii lor. Statul asistential, cu care stanga politica ne ademeneste mereu, a fost dovedit ca un factor de destramare, nu edificare, a familiei si casatoriei.
O ideologie care distruge familia
Suntem deci confruntati cu „moartea institutiei casatoriei”? E prea devreme sa raspundem acestei intrebari afirmativ. Putem spune insa, cu certitudine, ca pe orizont deja se reliefeaza aceasta posibilitate. Editoriale, comentarii, proiecte legislative tot mai numeroase vorbesc explicit despre „moartea casatoriei.” Unele cu semnul intrebarii iar altele fara. Apar cu tot mai multa frecventa in marile ziare nord-americane (Toronto Sun, New York Times, Los Angeles Times, the Dallas Morning News) si cele europene (The Telegraph, Le Monde, Le Figaro, International Herald Tribune, The Financial Times). Sunt scrise, poate nu surprinzator, de autori mai tineri, majoritatea necasatoriti, ori fosti casatoriti, feministe, exponenti ai miscarii homosexuale radicale. Si toate au in comun atacuri acerbe la adresa casatoriei naturale. Doresc sa-i vada si sa-i celebreze moartea, cit mai curind. Pe 4 noiembrie New York Times a publicat comentariul de peste 4 pagini a lui Laurie Shrage, The End of Marriage, („Sfirsitul casatoriei”). Profesoara de filosofie si studii feministe (philosophy and women’s studies) la Florida International University, teza ei e una deja la moda – casatoria traditionala promoveaza sexismul, heteronormativitatea, procrearea, inegalitatea intre soti, dependenta sotilor unul de altul, in loc de independenta lor, patriarhatul, exploatarea femeii de catre barbat, etc. In consecinta, relatiile de casatorie si familie, zice ea, si cei care gindesc ca ea, trebuie „reformate” pentru a impune egalitate intre soti si a asigura emanciparea femeii de sub tutela acestei institutii sociale care ii ingradeste libertatea – casatoria si familia. [Nota AFR: comentariul poate fi citit aici: http://opinionator.blogs.nytimes.com/2012/11/04/the-end-of-marriage/?src=rechp]
Iar recentele aparitii editoriale fac la fel – insista asupra abolirii casatoriei. Ori daca nu chiar abolirea ei, atunci relegarea ei la un rang inferior in ierarhia valorilor sociale. Recent Oxford University Press a publicat o carte tocmai pe aceasta tema, cartea lui Elizabeth Brake, Minimazing Marriage („Minimalizarea casatoriei”), o carte pe care nadajduim sa o recenzam pentru dtra dupa anul nou. Feminista si profesoara de relatii de familie la Arizona State University, Brake provine dintr-o familie traditionala si crestina din sudul Statelor Unite. In cele peste 200 de pagini ale cartii ei, ea ataca fara mila familia si casatoria. Nu sugereaza abolirea casatoriei, ci doar „minimalizarea” rolului ei in societate, si transformarea ei intr-o institutie cu idealuri mai putin obligatorii si sublime. [Nota AFR: o recenzie in engleza a cartii o puteti citi aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2012/10/6203/?utm_source=RTA]
In final, insa, ideile au consecinte. Ideile anti-casatorie si familie care au fost semanate in anii 50 si 60 ai secolului trecut acum devin legi, politici de guvernare, si fundamentele ideologice ale unei epoci noi in lumea occidentala. O epoca in care pentru prima data in istoria omenirii societatea doreste sa progreseze, si crede ca va progresa, fara a avea ca si fundament social familia si casatoria. Perspectiva aceasta infricosaza, deoarece e mult mai probabil ca in absenta lor societatea va regresa nu inainta.
Statul asistential distruge familia
Astazi ne focalizam asupra experientei statului asistential. O perspectiva unica si putin observata ori discutata, cel putin in Romania, este ca statul asistential cauzeaza colapsul familiei si al casatoriei. La inceput intentiile aistentei sociale („welfare assistance”) au fost bune – ajutorarea tinerelor necasatorite cu minori. In timp, insa, asistenta sociala a generat o intreaga subclasa sociala care in loc sa iasa din saracie a intrat si mai adinc in ea. Asistenta publica a diluat dorinta de casatorie la tineri iar statul s-a substituit casatoriei ca garantor al bunstarii economice a familiei. In loc de progres, statul asistential a cauzat, de fapt, chiar feminizarea saraciei in America, majoritatea covirsitoare a clasei sarace americane fiind constituita din tinere necasatorite cu copii, ori cupluri tinere cu copii care traiesc in concubinaj. Concluzia, insa, este logica si doar una: in timp statul asistential se va prabusi din lipsa de bani si va cauza, ironic spun sociologii, restaurarea casatoriei si familiei traditonale. Dar pina atunci va mai trece mult timp si societatea va avea de suferit.
Asupra acestei perspective unice am depistat un comentariu publicat pe 9 octombrie de Wilfred M. McClay, profesor la University of Chattanooga din Tennessee. A fost tradus de parintele Emil Ember, AFR Baia – Mare. Textul englez al articolului se afla aici: http://americanexperiment.org/publications/commentaries/free-societies-as-schools-of-the-soul
Moartea institutiei casatoriei
de Winfred M. McCay, 9 octombrie 2012
Viziunea mea personala asupra acestui subiect este atat pesimista cat si optimista – pesimista pe termen scurt, dar precaut optimista pe termen lung. Mai intai despre pesimism. Viitorul familiei este de o importanta enorma si trainicia, sanatatea si integritatea casatoriei si a vietii de familie constituie o conditie primordiala, absoluta si esentiala pentru binele social, economic si politic. Familia in America s-a dovedit a fi o institutie foarte durabila, supravietuind numeroaselor lovituri venite din partea revolutiilor culturale si economice din ultimii 50 de ani, fara ca sa sucumbe in intregime. De fiecare data, insa , a platit un pret si s-a erodat constant. Autoritatea si coeziunea familiei a fost profund slabita de schimbarile in comportament si valori – schimbari care se consolideaza reciproc si da doar cateva semne convingatoare de revenire la normal.
Familiei i se schimba infatisarea, dar nimic nu o poate inlocui. Nici un sistem educational, oricat de bine sustinut financiar ar fi el, nici o multime de agentii de servicii sociale, oricat de compatimitoare si de intelegatoare ar fi ele, nici un sistem de aplicare a legii, oricat de constiincios si disciplinat ar fi el, nici o reforma a mass mediei, oricat de inteligenta sau senzitiva din punct de vedere moral ar fi ea, si nici o legislatie emanta de la Washington sau de la St. Paul [Nota AFR: St. Paul este capitala statului american Minnesota] nu poate sa inlocuiasca familia ca fundatie moral obligatorie pentru o societate libera. Ca atare, nimeni nu poate repara stricaciunile pe care le-am vazut sau sa ne salveze de ploile grele care vor veni.
Deci, da, vedem slabe perspective in viitorul apropiat pentru cei cu venituri mici. Nu mai este niciun mister privind relatia intre familiile intacte cu doi parinti si realizarea academica, cum nu mai este niciun mister privind relatia dintre realizarea academica si perspectivele de angajare si, in consecinta, mobilitatea personala. Nu exista scapare de consecintele acestor realitati, care au fost demult pregatite prin programe sociale. Daca politica noastra pare urata acum, asteptati pana cand guvernele locale si de stat vor incepe sa renegocieze multe din cele mai elementare angajamente ale lor, dupa cum cu siguranta o vor face.
Clasa mijlocie
Pentru clasa de mijloc situatia a fost foarte bine descrisa de Charles Murray in noua sa carte Coming Apart. Paradoxal, argumenteaza el, aceasta este clasa care traieste un joc mai bun decat vorbeste, aratand mult mai putine disfunctionalitati care mutileaza clasele mai vulnerabile din societatea noastra, dar lipsindu-le convingerea de a afirma explicit si public atuurile si obisnuintele care ii calauzesc in viata. Aceasta clasa nu este dispusa sa se comporte ca o elita reala sau sa declare ca normative valorile care sustin ordinea vietii lor – valori care sunt toate esentiale acelora care cauta sa se ridice si care trebuie sa faca fata unui set de circumstante ori conditii neiertatoare. Cultura noastra populara – una din aleile prin care elita curenta ar putea sa se comporte ca o adevarata elita – este, in schimb, incompetenta in transmiterea mesajelor potrivite tinerei generatii privind casatoria si familia. Institutiile care ar putea emite asemenea mesaje, de exemplu formele traditionale de religie organizata, au fost slabite si au ajuns sa valoreze putin in acest domeniu.
Deci ce este de facut? Clar, exista pasi concreti care pot fi urmati in arena politicii publice pentru a transforma divortul, nelegitimitatea si destramarea familiei. Reformele sistemului de asistenta sociala ale anilor 90 au fost cele mai admirabile si efective etape de urmat in trecutul recent. Asemenea masuri pot fi decisive pentru a face divortul si fragmentarea familiei mai dificile. Dar totusi, pachetul acesta atent orchestrat de stimulente si masuri disuasive nu poate inlocui cecea ce e necesar – un profund consens despre demnitatea si necesitatea fundamentala a familiei si a obligatiilor sacre pe care apartenenta noastra la familii le plaseaza in dreptul fiecaruia dintre noi.
Si atunci de unde vine optimismul meu? Din faptul ca am facut greseli serioase si vom plati pretul pentru ele. Aceasta este o perspectiva sumbra, dar platind acel pret, vom fi obligati sa recuperam un sens al lucrurilor pe care l-am sacrificat voluntar, si care este poate cel mai necesar lucru. Cand spun ca nimic nu poate lua locul familiei, afirmatia asta trebuie luata la adevarata ei valoare. Sunt din aceia care se tem ca „despotismul” statului asistential va altera insasi natura umana toropindu-ne in pasivitate. Asemenea observatori se tem ca nu exista cale de intoarcere dintr-un asemenea declin. Eu nu cred asta. Starea de bine nu va putea sa se mentina pentru mult timp, pentru ca nu va avea echilibrul necesar. O societate libera in care fiecare este considerat responsabil de faptele sale se va dovedi a fi, in timp, o scoala a sufletului – un context in care virtutile pierdute pot fi regenerate. Oamenii vor recupera semnificatia familiei incercand dar esuand sa traiasca fara ea. In masura in care noi reusim sa restauram libertatea si responsabilitatea in societate, familia va reveni la viata. Se va dovedi din nou ca cel mai bun si natural vehicul pentru implinirea celor mai inalte cerinte ale naturii noastre morale ca fiinte create pentru a fi fericite si implinite prin bucurie si munca de daruire. Newsletter Alianta Familiilor din Romania 
 

vineri, 23 noiembrie 2012

Pentru cei care ameninta



Pentru cei care ne ameninta cu inchiderea blogului…




Buna, eu sunt Tommy, am 16 ani, sunt cetatean american ( mama romanca ), locuiesc in Statele Unite ale Americii, New York, si sunt administratorul principal al acestui blog. Poza este cu dedicatie pentru sionistii din Israel si slugile lor umile din Romania…in curand am sa postez si o poza in care imi voi arata fata…pana atunci va las sa aveti crize de isterie si sa urlati cat mai tare: ” Banditi legionari, nazistiiiiiiii, antisemitismmmmmm…”.  Voi trebuie sa respectati Constitutia Statelor Unite ale Americii, acest blog intra sub incidenta legilor americane. In Statele Unite ale Americii, fata de Romania, se RESPECTA DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE si orice tanar isi poate spune punctul de vedere asa cum cred el de cuviinta, fara sa fie cenzurat de autoritatile statului.  Poti merge oricand in mijlocul New York-ului, cu zece pancarte legate de gat, si sa tipi cat vrei : ” ISRAELUL ESTE UN STAT TERORIST SI SE FACE VINOVAT DE HOLOCAUST IMPOTRIVA PALESTINIENILOR “. Este punctul tau de vedere si nimeni nu are dreptul sa te cenzureze, nici NYPD, nici FBI, nici CIA, nici Obama, nici nimeni ! Sionistii fac pe nebunii in Romania, dar in Statele Unite ale Americii nici macar nu indraznesc sa deschida gura cand vine vorba de dreptul la libera exprimare, nu de alta, dar stiu destul de bine cat de revoltati sunt americanii impotriva lor.


Sa citim impreuna ce spune Constitutia Statelor Unite ale Americii:

Amendamentul I


” Congresul nu trebuie sa dea legi privitoare la instituirea vreunei religii sau la interzicerea libertatii de praticare a vreunei religii; sau care ingradesc libertatea de exprimare sau libertatea presei; sau dreptul poporului de a se aduna pasnic si de a cere guvernului sa le rezolve plingerile “


MOARTE LUMII NOASTRE




DEATH TO THE WORLD




Rusine !!!!


Rusine televiziunilor de scandal !

Foto Serban Ionescu si Irina Lehan.


Nici macar nu l-au ingropat pe Serban Ionescu si  a fost transformat in  circ. Se discuta ca a avut o amanta ! Si ? Daca  vor sa reia acest subiect picant macar sa-l lase sa fie in gropat si sa se raceasca!
Doame in ce s-a transformat aceasta Romanie, cu  tot ce este mai urat  in  comportamentul  lor fiind exploatat de presa de scandal! Urat ! Nu a fost singurul barbat de pe pamant care a avut o amanta !
Daca eram in  locul lui imi luam doua, decat pe  gospodina  din  casa cu detergentii ei cu tot. Dar mai bine divorta de mai de mult. Ca viata asta dubla si cu amanta in  casa  langa sotie, e grea si de la starea de nervi i s-a tras.
Dar sa nu uitam pe  Lenin, care si-a adus amanta in casa si cu 5 copii. El macar a adus numai una fara copii, care l-a ingrijit cu devotament pana in ultima clipa.
Si Roosevelt presedintele  paralizat al Americii( mergand cu un  aparat de otel in  greutate de 30 kg., cu 4 mandate a avut si el amanta.
 Oamenii isi fac  loc  in sufletul si inima lor si pentru persoane care ar fi fost inacceptabile. Ati vazut si pe nevasta  lui,(a pres.Americii) ziceai ca-i scapata din pumni si avea si ea amante.
 Eu  nu am fost pusa in nici o astfel de situatie, dar gasesc ca este cea mai mare magarie sa se discute despre asta acum, cand nu este inca ingropat si nu s-a racit Serban Ionescu.
Rusine tuturor care fac propagada  exagerata unei situatii de viata obisnuite, in  viata oamenilor.
In loc sa fie elogiat pentru activitatea lui, dar in mod decent, fara exagerari, in  aceste momente este murdarit ca, nu poate sa vorbeasca pentru o situatie intima.
Asa se face si cu Toma Caragiu si se ascunde ca a avut 3 neveste ! Si ce daca ? Eu stiu unul cu 4 si vad ca e bine mersi !!!
Mai multa demnitate au avut doamnele din viata lui Serban, caci au stat amandoua la capataiul lui pentru o jumatate de ora, in acelas loc cu mama lui.
Pana acum nu am intalnit o astfel de situatie in care, inainte de ingropaciune  un om  sa fie tarat in noroi. Acum se spune ca era  impatimit al alcoolului si a avut nenumarate amante.  De mii de ori rusine!

Iranul felicita Hamas


Iranul a felicitat Hamas pentru “VICTORIA” impotriva Israelului

autor: FrontPress 23.11.2012
Secretarul Consiliului Suprem al Apărării din Iran, Saeed Jalili, i-a felicitat pe palestinienii din Fâşia Gaza pentru “victoria împotriva Israelului”, acest lucru indicând şi “o întărire a rezistenţei”.
“Republica Islamică Iran felicită poporul asuprit al Palestinei pentru victoria obţinută şi cere tuturor grupurilor de rezistenţă să asculte în continuare vocea acestuia. Rezistenţa este singura cale de urmat pentru eliberarea Palestinei”, a spus joi Jalili, citat de Press Tv. “Iranul continuă să susţină rezistenţa palestiniană aşa cum a făcut-o şi în trecut, cu onoare şi solidaritate, şi avertizează Statele Unite şi alţi aliaţi occidentali ai regimului sionist în privinţa complicităţii la actele criminale comise de acest regim”, a continuat oficialul de la Teheran. Acesta a mai îndemnat statele musulmane să contribuie prin măsuri efective la eliberarea Ierusalimului de sub ocupaţia sionistă.
IRANUL, principala ţintă?
Pe de altă parte, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) consideră că acest conflict regional poate fi o posibilă pregătire a unui atac mai amplu asupra Iranului, a declarat joi Saleh Rafat, membru al Comitetului Executiv al OEP. El consideră că în acest mod, Israelul loveşte aliaţii Teheranului, înţelegând că în prezent nu are forţe pentru a aplica o lovitură asupra Iranului. Potrivit reprezentantului OEP, conflictul din Fâşia Gaza a fost legat, de asemenea, de viitoarele alegeri parlamentare din Israel, precum şi de faptul că pe 29 noiembrie preşedintele Mahmoud Abbas intenţionează să adreseze ONU cererea ca Autoritatea Naţională Palestiniană să fie primită în această organizaţie în calitate de stat observator.
În 14 noiembrie Israelul a lansat o ofensivă împotriva Fâşiei Gaza, controlate de mişcarea islamistă Hamas. Raidurile aeriene israeliene s-au soldat cu peste 160 de morţi în rândul palestinienilor, peste jumătate civili nevinovaţi, inclusiv femei şi copii. Alte 1.200 de persoane au fost rănite. Pe de altă parte, 5 israelieni şi-au pierdut viaţa în urma tirurilor cu rachete lansate de organizaţiile radicale din Gaza împotriva oraşelor israeliene.
Egiptul a anunţat miercuri că Israelul şi Hamasul au ajuns la un acord de încetare a focului. Cu toate acestea, Israelul nu a acceptat şi o ridicare a blocadei impuse asupra Fâşiei Gaza, care datează din 2007, imediat după ce islamiştii de la Hamas au preluat democratic puterea în regiune.
Gaza este practic o mică fâşie de pâmânt de doar 360 km pătraţi (41 km lungime şi 6-12 km lățime), parte a Palestinei istorice în sudul coastei de est a Mării Mediterane, care conform înțelegerilor ce au urmat acordurilor de la Oslo este alături de o mare parte a Cisiordaniei una din cele două componente teritoriale ale entității statale aflate sub administrația de jure a Autorității Palestiniene. În acest teritoriu îngust trăiesc în jur de 1.600.000 de palestinieni, majoritatea refugiaţi şi urmaşi ai acestora, nevoiţi să-şi părăsească pământurile natale din cauza ocupaţiei israeliene.
Blocada israeliană a avut un impact negativ asupra ocupării forței de muncă, aducând rata șomajului la peste 45 de procente, suspendând peste 90 la sută din activitatea industrială. Astfel în prezent circa 80 de procente din totalul populaţiei depinde de ajutorul umanitar din străinătate. Declararea drept “entitate ostilă” a Fâșiei Gaza de către Israel a însemnat tăierea parțială a furnizării de energie electrică, combustibil, bunuri și apă. Din cauza acestor abuzuri, cardinalul Renato Martino, președintele consilului pontifical pentru justiție și pace al Vaticanului și observatorul permanent al statului papal la ONU, a făcut referire la Fâșia Gaza ca la un gigant „lagăr de concentrare”. Sursa: FrontPress.ro
 

A trecut in teren


“Di Canio de Banat”! Un suporter a trecut din peluza in teren

autor: FrontPress 23.11.2012
Florin Luchin a primit trei ani de interdicţie pe stadioane după două scandaluri
A parcurs mii de kilometri pentru echipa sa, a aprins sute de torţe şi fumigene, a luat amenzi, a primit de două ori interdicţie, a luat şi bătaie de la jandarmi. Ca el sunt mulţi suporteri în România, însă el e singurul care a trecut de partea cealaltă a gardului şi acum joacă în tricoul echipei pe care o iubeşte.
El e “Di Canio de Banat”, cum îi spun unii. Sau, mai simplu, “Floca” – aşa cum îl ştie toată Peluza Sud. Florin Luchin are 25 de ani şi joacă în liga a cincea, la ASU Politehnica Timişoara. Nu e om de bază, dar de fiecare data când Toni Foale îl trimite în teren, pentru ultimele 10-15 minute ale unui meci, aleargă în tuşa dreaptă de parcă ar juca în finala Champions League.
În vară, când ultraşii timişoreni au decis să nu urmeze “proiectul Recaş” şi să adopte echipa Universităţii Politehnica din campionatul judeţean, Floca a făcut tot posibilul ca să fie inclus în lot. “S-a organizat un trial, dar nu am fost selecţionat. Totuşi, m-am dus la nea Toni Foale şi l-am rugat să îmi dea posibilitatea să vin la antrenamente şi poate îl voi convinge după aia. După o săptămână, m-a legitimat şi am apucat să şi intru pe final în câteva meciuri. Când am intrat prima oară pe teren, în deplasarea de la Leucuşeşti, nu mai puteam de emoţii. Îmi ziceau colegii: «Mai respiră, mă!», mie îmi tremurau picioarele”, povesteşte cel mai inimos dintre jucătorii alb-violeţi.
“Fugeam de acasă pentru deplasările lui Poli”
A crescut la o aruncătură de băţ de stadionul lui Poli şi a prins microbul de mic: “Sunt jumătate sârb şi jumătate oltean. Tata a fost portar la juniori la Universitatea Craiova, îl cheamă Valentin Ilie. Tot Ilie a fost şi numele meu de familie până la 13 ani, când s-au despărţit părinţii mei. De atunci, mama mi-a schimbat numele, să port numele ei de fată. Când eram în clasa I, mergeam la meciuri cu băieţii mai mari din zona Soarelui, unde am copilărit. Apoi, când Poli a picat în “C”, eu aveam 12-13 ani şi eram unul dintre copiii care strigau «Hai, Poli», când peluza era aproape goală. De la 15 ani am început să fug de acasă, să merg în deplasări”.
“Floca” a început fotbalul la “piticii” Politehnicii Timişoara. La nivel de seniori, a schimbat câteva echipe la nivel de liga a cincea sau a şasea, însă adevăratele “transferuri” din viaţa lui le-a făcut la nivel de peluză. “Din 2004 până în 2007 am fost în Batalion Giroc, apoi în MCMXXI până în 2010. Atunci, am trecut la Drojdierii şi de aici nu mai plec. Ţine mult de cât te maturizezi în timp, aşa poţi să ajungi să schimbi oamenii cu care îţi petreci timpul şi, prin urmare, să schimbi şi brigada”, explică “Di Canio de Banat”.
Nu-i poartă pică vărului dinamovist
“Floca” se mândreşte că o rudă de-a lui, Srdjan Luchin, joacă la naţională. De faptul că joacă la Dinamo nu e tocmai mândru. “Sunt văr de gradul trei cu Srdjan, dar nu prea ţinem legătura, nici acum, nici când juca la Poli. Într-un fel, îl înţeleg că a ales să plece la Dinamo, pentru că nu avea de ales. E fotbalist de naţională, la vârsta lui nu putea să rămână în Liga a II-a. Nu pot să spun că le port pică jucătorilor care au plecat în ultimii ani. Cu Torje, de exemplu, e altă poveste. El ne-a spus o chestie şi a doua zi a făcut altceva, semnând cu Dinamo”, susţine Florin Luchin.
Prima interdicţie: la un meci cu Bistriţa
A fost cu Poli pe toate stadioanele Ligii I şi recunoaşte că nu s-a dat la o parte atunci când a fost vorba de scandal. A fost interzis pe stadioane în două rânduri, în total trei ani. Prima interdicţie a primit-o după un eveniment de la Cluj, unde alb-violeţii jucau în Cupa României, în sferturi, cu Gloria Bistriţa. “Mergeam spre gară şi un grup de fani ai CFR-ului au aruncat cu sticle după noi, dintr-un bar aflat la etaj. Le-am spus să iasă afară, s-au încins spiritele şi a venit poliţia. M-au prins pe mine şi mi-au dat interdicţie. Aşa aplică ei legea, după capul lor”, povesteşte “Floca”.
A doua interdicţie: “Am intrat pe teren la arbitru!”
Poli se bătea la titlu acum două sezoane şi se împiedica de Astra Ploieşti, pe teren propriu (2-2). “Arbitrul a făcut meciul praf. Nu m-am putut abţine şi am intrat pe teren imediat după fluierul final. M-am dus la arbitru şi i-am zis câteva, de la obraz. Apoi am reuşit să fug, am sărit gardul înapoi, dar m-au prins în tribună” – asta e povestea celei de-a doua interdicţii primate de actualul jucător al lui ASU Politehnica.
3 ani a fost interzis pe stadioane Florin Luchin: o dată a primit doi ani şi altă dată, un an
A renunţat la muncă pentru Poli
“Floca” a muncit în străinătate, cumulat, timp de un an şi jumătate: “La 20 de ani am plecat la muncă, în Cipru. Eram cosmetician auto. Pregăteam maşinile pentru show room. Apoi, în Portugalia am lucrat la montaje corturi şi standuri pentru festivaluri. În vară, trebuia să plec din nou la muncă acolo, dar am ales să stau aici şi să îmi îndeplinesc visul de a juca la Poli”.
Are trei tatuaje “ultra”
O altă pasiune a lui Florin Luchin o reprezintă tatuajele. Are nu mai puţin de şapte tatuaje, iar trei dintre ele au legătură cu fotbalul. Pe umărul său drept scrie “Poli” şi “MCMXXI” (anul de înfiinţare a clubului), iar pe antebraţul drept şi-a tatuat stema veche a clubului, cea inscripţionată şi pe tricourile lui ASU Poli. În fine, pe spatele lui “Floca” scrie “ACAB” (all cops are bastards).
“Port numărul 18, pentru că e ziua de naştere a mamei mele. În ultimii ani, cei mai iubiţi jucători de la Poli au purtat numărul 18: Gigel Bucur şi Alex Popovici.” “Sunt conştient că nu o să mai prind lotul în Liga a IV-a, dar e suficient că am ajuns să joc pentru Poli măcar la acest nivel” – Florin Luchin, jucător ASU Politehnica Timişoara. De Radu Faur – ProSport

 

Suflete pustiite


VINEREA NEAGRA a sufletelor pustiite

autor: FrontPress 23.11.2012
De câteva zile suntem bombardaţi cu anunţuri, reclame şi chiar articole de presă despre faimoasa goană după cumpărături, “Black Friday”. Cu adevărat o zi de vineri neagră, o zi în care spiritul capitalist şi materialismul gregar transformă oamenii în turme de animale. Munceşte, consumă şi mori!
Deşi românii sunt mari amatori de lupte corp la corp când vine vorba de primirea vreunei tigăi promoţionale oferite la câte o deschidere de supermarket, aceste adevărate noi temple ale consumismului, Black Friday este totuşi marcă de import. De unde? Din SUA, bineînţeles, “pământul oamenilor liberi”. Liberi să se dezbrace de ultima fărâmă de demnitate umană şi să devină zombi ai mall-urilor. Statisticile arată că în această zi peste 37 la sută din americani merg la cumpărături. Cam 1 din 3!
La noi adresele de internet ale unor companii şi magazine online au anunţat încă de la primele ore ale dimineţii epuizarea stocurilor. La fel centrele comerciale sunt pline de vânători de chilipiruri. Suflete amăgite, mai ales că este cunoscut faptul că majoritatea firmelor măresc artificial preţul produselor doar pentru anunţa reduceri.
Conform unui sondaj de opinie, circa 4,1 milioane de români au auzit de “Vinerea neagră”. Puţină lume ştie însă că există şi “Buy Nothing Day”, marcată sâmbătă, pe 24 noiembrie, la nivel global. “Ziua fără cumpărături” e practic o formă de protest față de consumerismul agresiv şi a fost introdusă pentru prima oară în Canada. Cu această ocazie dorim să te provocăm şi să te întrebăm dacă ai curaj să nu cumperi nimic măcar o zi? Sursa: FrontPress. 

TIGRII ALBI



TIGRII ALBI: Raspunsul nationalistilor britanici contra atacurilor RASISTE

autor: FrontPress 23.11.2012
Găştile de cartier formate din imigranţi non-europeni au devenit o adevărată problemă în marile oraşe britanice, unde numărul atacurilor rasiste îndreptate împotriva albilor nativi sunt tot mai frecvente. Ca răspuns la aceste provocări ale societăţii multiculturale, Partidul Naţional Britanic (BNP) a anunţat că va înfiinţa un grup de auto-apărare numit Tigrii Albi. Această structură se va afla sub patronajul aripii de tineret a BNP.
Scopul declarat al Tigrilor Albi este acela de a-i educa pe tinerii britanici şi de a le oferi cursuri de auto-apărare, pentru a nu mai deveni victime sigure ale străinilor.
Oficialii partidului dau vina pe autorităţi pentru că nu aplică măsuri concrete şi energice pentru a combate acest flagel infracţional. Deasemenea, reprezentanţii BNP susţin că multe victime refuză să depună plângeri la poliţie, de teama eventualelor acuze de “rasism”.
Prima unitate a Tigrilor Albi se va forma în regiunea  Shropshire, din vestul Angliei. Aici doritorii vor putea beneficia de lecţii gratuite de auto-apărare oferite de persoane de specialitate. Deasemenea vor fi organizate şi tabere de antrenament, pentru întărirea trupurilor şi caracterelor. Sursa: FrontPress.ro
Citeste si De teama sa nu fie considerati “RASISTI”, politistii britanici se feresc sa investigheze ilegalitatile comise de IMIGRANTI

Soarta noastra...../



Soarta noastra si a urmasilor nostrii este in mainile noastre!

Daca pana acum nu faceam diferenta intre Zambarici si Somnorici, acum trebuie sa recunosc o departajare clara.
Abia acum  am inteles ca  jocul lui  Somnorici este  dublu. Sa se agate ca, este cu guvernantii acutali si a face acest joc duplicitar ca toate cine stie....Kermit va avea mila de el si va ramana sa doarma  asa cum zice chiar el, cand vrea si cat vrea.
 Am vazut  ca ii da dreptate lui Kermit ca,  este bine sa faca jocurile mai marilor Europei, doamnei .... pe care francezii o numesc "catea".
Dar ce fel de catea ? In calduri ? Ca vad ca, Kermit  nu pune piciorul in prag sa  inceapa demersurile pentru a primi 19 miliarde de euro datoria Germaniei catre noi. Aceasta teorie pe care a mai spus-o la dotornici ca, Germania a pierdut razboiul, o fi valabila pentru alti prosti dar, nu si pentru noi romanii care vai de mama noastra, o ducem de azi pe maine, nu ca nemtii care traiesc bine si dicteaza  tarilor dupa mofturile cancelaresei lor care, se scoala in fiecare zi cu fata la cearceaf.
 Cand o vad ca este asa de constipata mereu, ma gandesc uite pe mainile cui este soarta noastra.
Sa sa ne mai lase in pace si scheletul ambulant de la BN care ne spune ca un  dobitoc, ca am intrat in criza in 2009 si bucatica noastra de paine este mai mica.  Au imprumutat pentru alegerile prezidentiale 20 miliarde de euro si i-au furat, ca la noi nu avea si nu are de ce sa fie criza. Ne-au luat bucatica de la gura de tot.Ce am rezolvat taind veniturile oamenilor si inchizand spitalele?
 Sa nu mai acceptam pudibonderia si sa spunem clar ca, ne-au furat tot si  visele.
Si pana nu va fi prea tarziu sa recuperam ce mai putem si sa  inaltam spanzuratorile.
V-am  mai spus sa nu asteptam pe badea Gheorghe si  tata Leana, sa faca dreptate, sa vina la lupta, ca sunt la buda ca au diaree.
Vorba Ioanei d"Arc:"Daca nu noi atunci cine, daca nu acum  atinci cand???"  

Nationalistii greci


Eroi din antichitate omagiati de tinerii nationalisti greci (FOTO)

autor: FrontPress 23.11.2012
Sute de naţionalişti radicali de la partidul Zorii Aurii din Grecia au participat zilele trecute la o acţiune de comemorare a eroilor legendari din Bătălia de la Maraton, care a avut loc în urmă cu circa 2.500 de ani. Tinerii au dorit să aducă astfel un omagiu aceolora care “au murit apărând pământul grecesc şi rasa elenă” în luptele contra invadatorilor persani.
Naţionaliştii din mai multe localităţi s-au deplasat într-o coloană de peste 50 de autoturisme la gorganul de la Maraton. În discursul său, George Papageorgiou, membru al Comitetului Central de Conducere a Zorilor Aurii, a explicat importanţa acestei comemorări, eroii din antichitate fiind consideraţi un exemplu demn de urmat pentru generaţiile actuale.
Alexandrakis Costas, alt lider al partidului, a făcut şi el o paralelă între trecut şi prezent. Acesta a declarat că şi grecii de astăzi sunt puşi în faţa unei invazii, de data aceasta una reprezentată de milioanele de imigranţi non-europeni.
Partidul Zorii Aurii a zguduit în luna iunie sistemul politic din Grecia obţinând la alegerile parlamentare 7 la sută din voturi, revenindu-i astfel 18 locuri în Parlamentul din Atena.
Bătălia de la Maraton a avut loc în anul 490 î.Hr., între armata persană care invadase Grecia continentală și o alianță a orașelor-stat elene. A fost un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice, fiind prima dată când perșii au fost înfrânți decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Maraton a marcat sfârșitul primei invazii a perșilor în Grecia, aceștia fiind siliți să se retragă în Asia. Deși războaiele dintre greci și perși au continuat, cu unele întreruperi, încă mulți ani, bătălia de la Maraton a demontat mitul invincibilității persane, pregătind terenul pentru următoarele bătălii victorioase ale grecilor, de la Salamina și Plateea. Sursa: FrontPress.ro


joi, 22 noiembrie 2012

Te iubesc......



Te iubesc o clipa
Te iubesc o noapte
Te iubesc atunci cand imi vorbesti in soapte…
Te iubesc cand zorii imi ating privirea…
Te iubesc sa aflu ce e fericirea
Te iubesc cad visele ma fura-n ele
Te iubesc cand luna iese dintre stele
Te iubesc cand noaptea ma cuprinde in brate…
Te iubesc in clipa ce imi da sperante…
Te iubesc tacut si te iubesc curat
Iubesc ce-ti amintesti, iubesc ce ai uitat…
Iubesc cand imi vorbesti, iubesc atunci cand taci…
Te iubesc mai mult in toate cate faci
Te iubesc cand norii grei pe cer se aduna
Te iubesc cand tandru, imi spui noapte buna
Te iubesc cand zorii, imi daruiesc dulceata…
Te iubesc iubite, buna dimineata!
Te iubesc in vise, te iubesc pe tine
Te iubesc acum si in clipa care vine
Te iubesc din suflet… gandul mi-l ascult
Te iubesc mereu din ce in ce mai mult…
Dragostea nu moare niciodata…
Dragostea ramane-n inima curata
Tu esti fericirea coltul meu de rai
Tu esti tot ce am esti tot ce poti sa-mi dai
Tu imi esti minunea care ma invata
Sa iubesc frumos tot ce iubesc in viata
Tu deschizi o poarta fericirii mele
Tu-mi aduci in suflet lumina din stele…

Te iubesc o clipa
Te iubesc o noapte
Te iubesc atunci cand imi vorbesti in soapte…
Te iubesc cand zorii imi ating privirea…
Te iubesc sa aflu ce e fericirea
Te iubesc ca-mi vine sa ma-mbrac cu tine
Ma cufund in lacrimi, ochii plang, imi e bine
Te iubesc aievea ca o primavara

O sotie de parlamentar merge la control la ginecolog. Dupa ce o consulta medicul o intreaba: - La varsta asta si inca virgina ? - Pai stiti domn doctor cum e cu parlamentarii astia, promisiuni, promisiuni......