Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 18 februarie 2012

Istorie politica


Istorie politică: Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burghezi





Cititorul român se va întreba mirat de unde provine acest interes pentru Ana Pauker din partea unui scriitor american şi, mai ales, publicarea acestei cărţi de către o editură de prestigiu ca aceea a Universităţii statului California. Răspunsul este dezarmant de simplu:
Ana Pauker a fost prima femeie ministru din istoria lumii. La decenii distanţă, au apărut pe rând şi alte femei celebre cu rang de ministru şi chiar de prim-ministru (Indira Gandhi, Golda Meir, Hillary Clinton, Margaret Lady Thatcher).
 Autorul cărţii de faţă, Robert Levy, este doctor în istorie al Universităţii Statului California – Los Angeles.
Iar cele 17 pagini cu bibliografia cărţii denotă un studiu aprofundat al carierei Anei Pauker. Pentru eventualii cititori sceptici sau ostili acestui subiect de studiu, este edificator aforismul tipărit de autor ca motto pe prima pagină a cărţii sale: „În sfârşit, dar nu şi în ultimul rând, era Ana Pauker... Totdeauna când mă aflam în prezenţa ei, ea era ca un boa constrictor care tocmai fusese hrănit şi care, de aceea, nu urma să te mănânce – pentru moment!
Grasă şi înceată aşa cum părea, ea avea tot ce este respingător şi totuşi oribil de fascinant la un şarpe.
Mi-am putut uşor imagina, numai din observarea ei, cum şi-a denunţat ea propriul soţ, care drept urmare a fost împuşcat; iar întâlnirile mele ulterioare cu ea mi-au arătat strălucirea rece şi inumană prin care ea a dobândit puternica funcţie pe care o ocupa” (Ileana, Prinţesă a României, Arhiducesă de Austria, în lucrarea I live, again).
Editura americană a acestei biografii a Anei Pauker subliniază că faptul cel mai uluitor al carierei sale este acela că a progresat într-o ţară care dispreţuia profund femeile şi evreii. Ea apare în această carte ca o femeie de o remarcabilă putere, dominată de conflict şi contradicţii mai mult decât de dogmatism.
Prestigioasa revistă americană „Time” a pus fotografia Anei Pauker pe întreaga copertă a numărului din septembrie 1948 sub titlul „Cea mai puternică femeie în viaţă”. Cartea enumeră cu exemple cum a sfidat în mod repetat Ana Pauker directivele liniei staliniste privind colectivizarea agriculturii în România, spre disperarea consilierilor sovietici trimişi de Stalin la Bucureşti. Ca prima femeie ministru din toate timpurile (1947-1952) şi de oriunde pe glob, ea a permis emigrarea nelimitată a evreilor din România spre Israel, dar a făcut asta rămânând angajată ferm în mişcarea comunistă internaţională.
De la Hannah Rabinsohn la Ana Pauker
Autorul prezintă cariera ei, metodic şi fără menajamente. Ana Pauker, la naştere Hannah Rabinsohn, s-a născut la 13 februarie 1893 în comuna Codăeşti, judeţul Vaslui, într-o familie de evrei sărmani, în care nu se vorbea româneşte, ci idiş. Tatăl ei, Hersh Kaufman Rabinsohn, era shohet, adică măcelar în practica rituală kosher şi mic funcţionar la sinagogă. Mama sa era vânzătoare de alimente. În anul 1911, Hannah Rabinsohn primeşte prima ei angajare ca învăţătoare la clasa I a şcolii primare evreieşti. În anul 1915, ea se înscrie în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România, iar în 1917, aderă la aripa pro-bolşevică a aceluiaşi partid. Din 1921, Hannah Rabinsohn devine Ana Pauker prin căsătoria ei cu inginerul Marcel Pauker, un socialist evreu de elită, cu studii universitare absolvite în Elveţia. A nu se confunda cu Karl Pauker, bărbier din Budapesta, căzut prizonier la ruşi în Primul Război Mondial şi devenit, din 1924, unul dintre bodyguarzii lui Stalin. Karl va fi promovat de Stalin şef al Gărzii Kremlinului, funcţie pe care o ocupă până în anul 1937, când va fi arestat şi împuşcat fără judecată, fără a fi reabilitat postum.
În realitate, nu şi-a denunţat soţul, pe Marcel
În anul 1921, soţii Pauker aderă la Partidul Comunist din România. Primul lor copil, o fetiţă, Tania, moare de dizenterie la 7 luni de la naştere. În anul 1926, la Viena, se naşte fiul lor Vlad, iar în 1928, la Moscova, se naşte fiica lor Tatiana. În anul 1932, Ana a mai făcut la Moscova o fetiţă, Maria, cu Eugen Fried (1900-1943), un evreu din Cehoslovacia, care era instructor al Cominternului. La ordinul liderilor sovietici, primii doi copii, Vlad şi Tatiana, sunt plasaţi în case de copii din URSS, iar Maria va fi crescută în Franţa de familia şefului Partidului Comunist Francez, Maurice Thorez. Ana Pauker a lucrat ani de zile la Paris împreună cu Eugen Fried ca instructori bolşevici pe lângă conducătorii comuniştilor francezi.
Arestată şi brutal maltratată de mai multe ori, Ana şi Marcel Pauker au trăit un număr de ani în exil la Praga, Berlin şi Paris. În anul 1928, Ana este admisă la Şcoala de Partid „Lenin” din Moscova, care pregătea pe viitorii conducători ai Internaţionalei Comuniste (Comintern). Este promovată rapid în conducerea acestuia, unde ajunge mâna dreaptă a lui Dmitri Manuilsky – adevăratul şef al Cominternului. În anul 1934, Ana se reîntoarce în România, unde, un an mai târziu, este arestată, judecată public şi condamnată la 10 ani de închisoare. Pe când era închisă la Doftana, Ana află despre arestarea în URSS a soţului ei Marcel de către NKVD, dar abia în anul 1959 va afla că Marcel a fost împuşcat încă din 1936.
Temuta „Tovarăşă Ana
Autorul demontează cu detalii concrete legenda falsă potrivit căreia Ana l-ar fi denunţat bolşevicilor pe soţul ei ca fiind troţkist. În luna mai a anului 1941, aceasta este eliberată din închisoare şi predată grănicerilor sovietici, în schimbul parlamentarului Ion Codreanu, aflat în închisoare în URSS.
După invazia URSS de către nazişti, Ana Pauker lucrează la postul de radio moscovit România Liberă şi organizează primele divizii ale Armatei Roşii formate din voluntari români căzuţi prizonieri în URSS. Interesant de menţionat că printre iscăliturile liderilor bolşevici care au decis dizolvarea în 1943 a Cominternului se poate vedea şi semnătura Anei Pauker. De fapt, şi în memoriile lui Gheorghi Dimitrov, recent publicate în SUA, se confirmă că Ana Pauker era în fruntea grupului de comunişti români aflaţi la conducerea Cominternului de la Moscova.
În septembrie 1944, Ana Pauker revine în România cu grad de general în cadrele active ale Armatei Roşii şi cu mandatul de preluare a conducerii Partidului Comunist Român. Aici, Ana va activa ca lider neoficial al CC al PCR până în octombrie 1945, când este ales secretar general Gh. Gheorghiu-Dej. În realitate, Ana Pauker va rămâne pentru anii următori liderul de facto al României, cu funcţii în secretariatul CC al PCR şi membră a Biroului Politic. Martori oculari au consemnat în amintirile lor că Ana Pauker impunea celor din jurul ei, cu prezenţa sa energică, hotărâtă şi curajoasă la dezbateri complicate pe care alţii le tratau cu prudenţă. Bună oratoare, Anei Pauker îi plăcea să-şi înceapă cuvântările din România cu declaraţia tăioasă: „Stalin mi-a spus următoarele:...”.
Şi se făcea linişte în sală pentru că se ştia că ea nu exagera deloc. Rămân nedesluşite metodele prin care Ana Pauker şi-a câştigat accesul la Kremlin, unde era cunoscută şi temută de toţi ca „Tovarăşa Ana”. Acest lucru îl spune şi Gh. Dimitrov, care era şeful ei la Moscova. Se cunoaşte acum din stenogramele şedinţelor Biroului Politic sovietic că Molotov insista ca Ana Pauker să fie secretarul general al PCR şi nu Gheorghiu-Dej, dar s-a opus Stalin. Acesta este înregistrat spunând că „Gheorghiu-Dej este muncitor de profesie, pe când tovarăşa Ana nu este nici măcar de etnie română”.
Tot Molotov este cel care a intervenit personal la Bucureşti pentru eliberarea din închisoare a Anei Pauker imediat după decesul subit al lui Stalin de la 5 martie 1953. Practic, Molotov i-a salvat viaţa pentru că Gheorghiu-Dej pregătise suprimarea Anei Pauker o dată cu cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, rămas celebru în epocă pentru fraza lui dispreţuitor de hilară: „...construirea socialismului în România poate să mai aştepte până îşi dă Ghiţă (Dej) bacalaureatul” (pag.151).
Autorul acestei biografii aduce detalii inedite despre unele aspecte ale activităţii Anei Pauker ca ministru de Externe, detalii care au fost ascunse publicului până acum. Sunt oferite exemple edificatoare în acest sens din masivul dosar de documente ale Anei Pauker de la Cancelaria CC al PMR, devenite accesibile istoricilor români şi străini. Robert Levy a avut acces la aceste documente şi le menţionează în cele 17 pagini ale bibliografiei, aflate la sfârşitul cărţii.
Ana Pauker, oponent al colectivizării
Ana Pauker a avut curajul să se opună colectivizării forţate a agriculturii României. În anul 1950, ea s-a internat într-un spital din Moscova pentru tratament contra unui cancer depistat la sân. În absenţa ei din ţară, comuniştii de la Bucureşti au declanşat o campanie accelerată de colectivizare forţată a agriculturii româneşti. După întoarcerea de la Moscova a Anei Pauker ,nu s-a mai putut constitui, din cauza opoziţiei ei, nicio gospodărie agricolă colectivă în tot cursul anului următor. Ea începuse să fie văzută drept o apărătoare a micii gospodării ţărăneşti, spre furia consilierilor sovietici aflaţi pe atunci în România.
Lista acestor acte temerare este lungă şi merită menţionate câteva dintre ele. Astfel, ca ministru, Ana Pauker:
 1. a blocat campania de exterminare a „chiaburilor”;
 2. a oprit procesele anti-Tito iniţiate de sovietici şi sateliţii lor din Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia şi Albania;
 3. s-a opus începerii procesului contra lui Lucreţiu Pătrăşcanu;
 4. a oprit reprimarea veteranilor români din războiul civil din Spania;
 5. a stopat urmărirea judiciară a sioniştilor din România care începuseră din 1950 să fie persecutaţi la instigaţia Moscovei. Niciun sionist n-a putut fi adus în faţa justiţiei până la căderea de la putere a Anei Pauker.
Cartea se citeşte uşor şi cu mare interes pentru că autorul abordează cu egală detaşare toate identităţile Anei Pauker,adica:
 - cea de stalinistă,
 -de cetăţeană a României,
 -de evreică şi
 -de femeie-mamă.
La acest ultim capitol de femeie şi mamă, aflăm faptul că, în anul 1945, Ana Pauker a luat-o de la Paris cu forţa pe fiica ei cea mai mică, Marie, de la Aurore Thorez, singura mamă pe care copila o cunoscuse până atunci. După ce a asigurat-o pe Marie că va putea reveni la Paris s-o revadă pe Aurore în fiecare vară, Ana Pauker îşi va călca promisiunea chiar din anul următor. Fata Anei Pauker a povestit autorului cărţii că mama ei naturală a rupt toate legăturile cu familia ei din Franţa sub pretextul dubios că, refuzând să-i dea lui Maurice Thorez divorţul cerut de acesta, Aurore ar fi vătămat politic Partidul Comunist Francez, sau alt pretext, că Aurore devenise „prea burgheză”, prin faptul că era proprietara unui hotel.
Ana Pauker a fost arestată la domiciliu până la moarte, în 1960
Tot Marie spune că atunci când Aurore se pregătea să vină ea însăşi în România să-şi vadă fata pe care o crescuse în Franţa, Ana Pauker a rupt orice comunicare şi legături cu Aurore.
Ana Pauker s-a purtat la fel cu fratele ei, Zalman Rabinsohn, pe care, după ce l-a convins să vină în România, nu l-a mai lăsat să se întoarcă în Israel nici chiar atunci când bătrânul lor tată, Hersh Kaufman Rabinsohn, se stingea din viaţă acolo, în Israel. Aşa se face că, la 18 februarie 1953, când Ana Pauker este arestată, o dată cu ea este închis şi fratele ei, Zalman Rabinsohn, aflat în România.
Urmează zile grele în viaţa lor, ca urmare a interogatoriilor neîntrerupte. În cea mai fidelă tradiţie sovietică, specifică acelor vremuri întunecate, se urmărea smulgerea de la Ana Pauker, prin orice mijloace, a unor depoziţii incriminatorii contra altor demnitari ai regimului, a căror înlăturare din guvern era dorită de Gheorghiu-Dej (Teohari Georgescu, Vasile Luca etc.). Din vara anului 1952 începuse aplicarea torturii la anchetarea membrilor de partid, fapt care l-a determinat pe autorul cărţii să se îndoiască de veracitatea informaţiilor obţinute la interogatoriile organizate după iulie 1952. La două săptămâni de la arestarea Anei Pauker, moare subit Stalin, fapt care o salvează în multe privinţe pe Ana Pauker din ghearele lui Gheorghiu-Dej care-i dorea moartea, aşa cum reuşise să facă anterior cu Ştefan Foriş şi, ulterior, cu Lucreţiu Pătrăşcanu.
La intervenţia lui Molotov, Ana Pauker este scoasă din închisoare şi va rămâne cu arest la domiciliu până la decesul ei din 3 iunie 1960. Urna cu cenuşa ei va fi depusă la Mausoleul din Parcul Carol, iar după dezafectarea acestuia, urna va fi luată de familie şi dusă în Israel.
În încheiere, autorul cărţii concluzionează lapidar că Ana Pauker poartă răspunderea şi condamnarea concetăţenilor ei pentru duplicitate în forţarea comunismului asupra societăţii româneşti, total străină doctrinei comuniste şi împotriva căreia a încercat să reziste.

Col .r Ioan .  Gaftone

sursa:Historia.ro
http://politicabn.blogspot.com/

Ce i-ar face nemtii lui Basescu ???


MERCENARUL ROMAN  
Președintele Germaniei, Christian Wulff, fost prim ministru de land, a demisionat după cel mai scurt mandat din istoria Germaniei. De asemenea, este pentru prima dată când Parchetul cere ridicarea imunității pentru un președinte în funcție și asta nu pentru că le lipsește curajul…ci pentru că n-a mai fost cazul. Mă miră faptul că n-a fost nevoie de un desant de procurori români de la D.N.A.-ul lui Daniel Morar, însoțiți de indispensabilii mascați, care să-i învețe cum e cu anticorupția. N-am auzit nici ca ambasadorul american sau cel olandez să fi făcut radiografia națiunii germane și să le dea indicații pe cine să lege și pe cine nu, să acuze faptul că membrii Bundestagului au imunitate sau că Bundestagul ar deveni astfel o barieră în calea legii.
Aștept cu nerăbdare o declarație a lui Günther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestag-ului german, unul dintre cei mai fervenți avocați ai acuzarii si ai monitorizării României de către Comisia Europeană sau, cu alte cuvinte, unul dintre cei la care se apelează atunci când este nevoie de mesaje “anticorupție” în media românească. Și, pentru că soția celui menționat anterior a fost un pic consilier la Monica Macovei, aș vrea s-o văd în aceeași conferință de presă și pe campioana reformelor de cacat din Romania
Redevenind serioși, evident că nu mă aștept ca ambasadorii amintiți să-și permită un asemenea afront în Germania, dl. Günther Krichbaum mă îndoiesc că va da mesaje, Monica Macovei nu mă interesează. Cât despre șeful D.N.A. sunt convins că nu va fi solicitat și din cauza faptului că, în opinia domniei sale, un președinte este imun în fața justiției, inclusiv pentru fapte penale de drept comun.
http://mercenarul.weblog.ro/ 

Gandirea pozitiva





Un studiu elveţian evidenţiază efectele nebănuite ale gândirii pozitive

Un studiu elveţian evidenţiază efectele nebănuite ale gândirii pozitive 
Un nou studiu efectuat de cercetătorii elveţieni a demonstrat în mod practic puterea şi eficienţa gândirii pozitive. Conform rezultatelor, subiecţii care susţineau şi credeau cu convingere că se simt bine, sunt sănătoşi şi totul le merge din plin beneficiau într-un final de o viaţă mai lungă şi o sănătate mai bună comparativ cu persoanele pesimiste.
Cercetătorii au luat în calcul şi factorii de risc care influenţează speranţa de viaţă precum: fumatul, alcolismul, bolile cronice şi hipertensiunea arterială. În timpul deceniului 7 al secolului trecut, un eşantion de peste 8.000 de persoane a fost supus experimentului gândirii pozitive.
Treizeci de ani mai târziu, participanţii la experiment au fost diagnosticaţi din nou, iar cercetătorii au descoperit cu surprindere că persoanele care au gândit pozitiv în privinţa stării lor generale de sănătate au trăit mai mult decât cele pesimiste.
"Studiul nostru demonstrează încă o dată că persoanele care se vizualizează ca având o stare de sănătate excelentă ajung să trăiască mai mult decât celelalte. Factorii decisivi în cadrul acestui proces includ o atitudine pozitivă, o estimare optimistă a realităţii înconjurătoare, precum şi o stare de automulţumire în privinţa vieţii personale", declară David Fah, cercetător în cadrul Universităţii din Zurich.
Conform datelor remise la sfârşitul studiului, bărbaţii care credeau că starea sănătăţii lor este una preponderent negativă, aveau de 3,3 ori mai puţine şanse de supravieţuire decât cei care susţineau că se bucurau de o sănătate excelentă. În cazul femeilor, cele cu o gândire negativă prezentau un risc de 1,9 ori mai mare de a muri decât cele care se autoevaluau pozitiv.
În ciuda acestor rezultate, unii experţi în domeniu nu sunt convinşi de puterea gândirii pozitive în cazul menţinerii sănătăţii pe termen lung.

Sursa: Daily Mail

MODELUL GERMAN

MODELUL GERMAN – toleranta zero. Pe cand si la noi?

autor: FrontPress 18.02.2012
Presedintele Germaniei, Christian Wulff, a demisionat din functie in urma unui scandal de coruptie si de presa. Mai precis, Wulff este acuzat ca ar fi tainuit un imprumut avantajos (500 de mii de euro cu dobanda pe jumatate fata de cea legala), pe care l-a luat de la sotia unui om de afaceri cu care este prieten, imprumut pe care l-a restituit intre timp, cu ajutorul unui credit de la o banca.
“Der Spiegel” il acuza pe presedinte si ca ar fi primit cadou o vacanta intr-un hotel de lux, in timp ce era premier al Saxoniei Inferioare. In plus, pentru a incerca sa blocheze aceste informatii, presedintele german a amenintat mai multi directori din presa cu “razboi” daca vor publica articole pe aceste teme.
Iata asadar ca politicienii germani nu sunt imuni nici la coruptie, nici la tentatiile abuzive impotriva presei. Nimeni, niciunde nu este imun la tentatiile si bolile puterii, pentru ca ele tin, pana la urma, de conditia umana.
Diferenta, uriasa diferenta, tine insa de reactia la aceste derapaje. In Germania, ea este neinduratoare. Desi a ezitat, desi a incercat initial sa evite demisia, iata ca presedintele nu a avut de ales si a demisionat chiar inainte ca imunitatea sa-i fie ridicata si deci inainte sa fie trimis in judecata. A demisionat, spune domnia sa, pentru ca a pierdut increderea concetatenilor sai.
In Romania, in primul rand, acuzatii ca acelea aduse lui Christian Wulff nu ar fi provocat cine stie ce emotii. Un imprumut de la un prieten, o vacanta? Mizilicuri in tara unde comisioanele si spagile au de la 5 cifre in sus. Si ce face politicianul roman cand este prins cu mata in sac? Se victimizeaza, acuza justitia politizata, chiar daca face parte din tabara Puterii, si se agata cu unghiile si dintii de scaun.
Daca poate fi cumva dat afara e o sansa sa fie evacuat, dar nu de tot si nu pentru mult timp. Daca nu, neclintit va ramane.
Sigur ca prima comparatie care vine in minte este cea cu presedintele Traian Basescu. Si nu in privinta dosarului “Flota”, pentru a carui clarificare Traian Basescu a demisionat din Parlament. Dar exista si cazul “Mihaileanu”, pentru care nici pana astazi Traian Basescu nu a avut o explicatie multumitoare. Acuzatia ca ti-ai atribuit singur o casa o fi la fel de grava cu aceea ca ai imprumutat niste bani de la un prieten?
Dar, deocamdata, in cazul lui Traian Basescu ne aflam doar in stadiul de suspiciune. In Parlament avem insa 6 senatori si deputati, in frunte cu Adrian Nastase, care au fost deja condamnati penal, in prima instanta sau defintiv, pentru fapte de coruptie si care nici macar nu se gandesc sa demisioneze, sunt platiti din bani publici, iar de votul lor depinde in continuare soarta acestei tari. Este un aspect punctat si in raportul pe justitie intocmit de Comisia Europeana.
Ministrii acuzati oficial de coruptie au demisionat, dar cu mare greutate. Monica Iacob Ridzi a avut nevoie de saptamani intregi pentru a lua aceasta decizie. Ioan Nelu Botis s-a hotarat mai repede, dar numai dupa ce fostul premier a avut grija sa-l califice drept un om onest si sa-i acorde, imediat dupa izbucnirea scandalului, intreaga sa sustinere.
Iar o judecatoare la Inalta Curte, acuzata de fapte asemanatoare cu ale presedintelui Germaniei, nu numai ca nu a demisionat, ci a facut un intreg circ si in presa, si printre colegi si chiar la CEDO.
Dar in Germania nici macar nu e nevoie neaparat de coruptie pentru a se ajunge la demisie. Precedentul presedinte al Germaniei, Horst Kohler, s-a retras din functie pentru o declaratie susceptibila de interpretari nefericite. Demisie pentru declaratie nepotrivita? Asa ceva starneste hohote de ras in tara in care toata lumea spune orice, oricand, despre oricine, fara nicio retinere.
Ceea ce ne diferentiaza de Germania, nu numai pe noi e drept (Silvio Berlusconi si-a legiferat imunitatea), nu este asadar existenta inadecvarilor la nivel inalt. Este intoleranta la inadecvare, mai ales cand ea se numeste coruptie, intoleranta asumata de politicieni.
Acesta este modelul german, greu de atins, dar o explicatie sigura pentru care tara aceasta reprezinta motorul Europei. Germania isi permite sa impuna standarde inalte in UE pentru ca este prima care le aplica. Un model de care noi suntem inca foarte, foarte departe. De Ioana Ene – Ziare.com

Sa mai si zambim ..... :)))))

E tare limba română, nu?!
 
                O doamnă şi-a dat plapuma la reparat şi i-a trimis plăpumarului următoarea scrisoare:
            "Stimate domn, vă rog, să executaţi lucrarea aşa cum ne-a fost înţelegerea. Eu pun la dispoziţia dv. faţa şi dosul, şi pe deasupra lâna mea, pe care, vă rog, să o scărmănaţi bine şi să o băgaţi pe toată, că mie îmi place să fie cât mai groasă şi cât se poate de lungă, pentru ca atunci când întind picioarele să nu iasă afară.
           Dacă faceţi lucrarea ca lumea, v-o recomand şi pe soacră-mea! Dânsei îi este ruşine să vină, că nu ştie ce să facă cu dosul până spală faţa, care-i mult mai uzată. Vă rog să-i desfaceţi toate încreţiturile, ca să nu se lase la lucru. A ei poate să fie şi mai scurtă, dar să fie groasă, ca baba-i bătrână şi se încălzeşte greu..."
 

Guvernul Judas Priest

      MUGUR VASILIU: „Guvernul Judas Priest” – o schita de portret, a primului produs integral evreiesc, care conduce primul guvern integral evreiesc, pentru prima oara in istorie, in Romania . E NECESARA CONSTRUIREA UNUI PARTID?

Posted in EVREI, MIHAI RAZVAN UNGUREANU, MUGUR VASILIU, Romania by saccsiv on februarie 17, 2012
   Preiau integral articolul fratelui Mugur Vasiliu Guvernul Judas Priest:
RAPORTUL ORBULUI XL
Seara, ceva mai târziu, mi-a telefonat un fost coleg de liceu. Face parte din categoria prietenilor mie foarte dragi, care mai sună din când în când, şi, de obicei, seara târziu, să mă întrebe de sănătate şi, desigur, „ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti?” Când i-am văzut numărul, am avut un moment de ezitare – parcă n-aş fi avut chef de întrebarea a doua (cel puţin!), unde mai pui că nici eu nu ştiam „ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti”, adică pe-aici. De obicei, astfel de convorbiri au un curs aproape stereotip: „ce mai faci, eu bine, m-am întâlnit cu X, şi face bine, tot în Canada, da, nu sau poate tu crezi, avea o maşină de n-ai văzut… ăştia s-au pus pe noi să ne omoare, sunt nebuni… ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti?…ce mai ştii despre etcetc… cum, tu nici n-ai auzit, da, bine că eu stau la Bacău şi te informez pe tine…” Şi, în cele din urmă: „Să trăieşti, să fii sănătos, tu şi familia ta, chiar că nu te-am întrebat, sunt bine nu?… Doamne ajută-i pe români şi pe noi că suntem dintre ei!”.
Am răspuns însă şi nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit: „Ce zici, bătrâne? În sfârşit, avem şi noi guvernu nostru. Ne-a venit şi nouă apă la moară…”. Am amuţit. El a continuat – de data asta, să strige, ca şi cum eu nu l-aş fi auzit, fiindcă ar fi vorbit prea încet: „Alo, hei! E guvernu nostru, m-auzi? Şi era previzibil că la un moment dat va veni în frunte… Ce crezi?”. Mi-am revenit: „Eu cred că ori ai înnebunit, ori eşti la un chef, te-ai afumat şi ai greşit numărul”. „Ha, ha, ha – s-a auzit foarte tare în telefonul meu. Sigur că eşti Mugur, şi sigur că ştiu cine eşti, m-auzi? N-am înnebunit şi nici nu sunt cherchelit. Da, tu nu-ţi mai aduci aminte? În liceu? Eu ce muzică ascultam?”. M-a încurcat: „Nu mai ştiu… iartă-mă, sunt cam obosit… dar nu văd ce legătură e între muzica pe care o ascultai tu în liceu şi la ce spui tu „guvernu nostru?”. „De fapt – şi aici a devenit, dintr-o dată, solemn – e vorba despre guvernu meu, că tu ascultai altă muzică.”. Din locul în care vorbea se auzeau mai multe râsete. M-am predat: „Nu ştiu, nu mai ştiu.”. „Ei, bine, îţi spun tot eu: eu ascultam Judas Priests. Şi, iată-ne; şi iată-i: Guvernul Judas Priests” şi a început să râdă în hohote. Am mimat, la rândul meu, râsul, pentru că nu era nimic de râs. Fiindcă, deşi începând cu primul guvern de după lovitura de stat – anume guvernul Neulander (cu numele de scenă Petre Roman) – şi până astăzi, guvernele au avut, în mod progesiv tot mai mulţi străini de poporul român, pe care s-au străduit să ajungă să-l conducă, este pentru prima dată, când acest lucru reuşeşte. Este atât de grav, încât ar fi normal, la schimbarea preşedintelui să îl aşteptăm sau chiar să ni-l dorim, ca preşedinte al României, pe Simon Peres – să fie preşedinte la două state deodată, fiindcă România mai are foarte puţin şi se iudaizează, la modul propriu. A apărut pericolul de a deveni, noi înşine, străini de năzuinţele noastre, de povestea noastră, de credinţa românilor – străini de Hristos.

Continuarea, http://saccsiv.wordpress.com/

ATENTIE !!!!!!

ATENTIE !!!!!
                 Azi  13 febr.2012, politia  greaca  a avertizat   F.M.I, Banca Mondiala 
                ca  nu  mai au ce cauta pe teritoriul tarii . Persoanele  care incalca acest avertisment 
                 vor  fi  arestate.
 
Cred ca o sa ma mut în Grecia (ca sa-mi maresc pensia cu 1300 €) !
Valoarea medie a pensiilor în Europa (in Euro).
·         Luxemburg (3.000 Euro)
·         Norvegia (1760)
·         Grecia (1620)
·         Danemarca (1411)
·         Elvetia (1393)
·         Italia (1141)
·         Franta (1108)
·         Islanda (1046)
·         Suedia (1060)
·         Finlanda (1050)
·         Austria (1026)
·         Spania (877)
·         Belgia (847)
·         Germania (791)
·         Malta (615)
·         Slovenia (604)
·         M. Britanie (460)
·         Polonia (437)
·         Cehia (390)
·         Portugalia (354)
·         Ungaria (332)
·         Croatia (321)
·         Estonia (288)
·         Letonia (258)
·         Lituania (220)
·         ROMANIA (177)
·         Bosnia (171)
·         Bulgaria (145)
·         Albania (55)
Te mai miri ca nemtii sunt suparati pe greci, care au o pensie medie peste cea a elvetienilor, de doua ori mai mare decat a germanilor, sau de peste trei ori mai mare decat a britanicilor, etc?!

*** Bancul care i-a scos din minti pe greci, dar la care rade tot restul Europei....

Noua initiativa UE: Adopta un grec pentru doar 500 de euro!
Pentru aceasta suma, el va face tot ce n-ai tu timp sa faci:
- va dormi pana la amiaza,
- va citi ziarele,
- va bea o cafea,
- va discuta despre sport si politica,
- va trage un pui de somn dupa-masa,
- va merge la bar, la restaurant si la chefuri!


Bonus: Noua moneda a Greciei se va numi "Zeuro".
 
***TRIST, DAR ADEVARAT! Sa te temi de greci, chiar si atunci cind le faci daruri
 
Al Doilea Razboi a devenit Mondial întru apararea Poloniei, dar la Yalta, polonezii i-au fost dati lui Stalin. Biletelul lui Churchill îi cerea Tatucului 90% din Grecia. Acolo, în Grecia, populatia era majoritar comunista, dar Mediterana nu putea fi lasata la cheremul flotei sovietice.
Grecia a ramas în lumea asa-zisa libera (libera, în orice caz, de comunism). Dar cum sa o faci sa-si uite poftele de comunizare? Facându-i daruri. Bancile occidentale au început sa cumpere câte bonuri de tezaur au avut chef grecii sa vânda. Si au avut chef sa vânda în valoare de multe, multe miliarde de dolari (apoi, euro). Acum, iata, s-au acumulat 320 de miliarde de euro, care figureaza, desigur, ca datorie suverana: 30.000 de euroi pe cap de grecotei. Record mondial. Tot traind din daruri, grecii s-au învatat cu banul usor câstigat. Si-au dat dar din dar: a 13-a si a 14-a pensie, al 13-lea si al 14-lea salariu. Trai nineaca, pe banii occidentalilor, britanici si nemtesti, în principal. Asa era aranjamentul financiar supravegheat de NATO. Ca sa moara comunismul din capul grecului, hai sa-i dam un trai asa cum crede el ca l-ar avea daca ar da tara pe mâna comunistilor! Guvernantii, dupa ce au plecat coloneii de la conducerea tarii, l-au mituit pe grec în fel si chip. L-au iertat de taxe. L-au lasat sa faca evaziune fiscala.
Si bugetul? Cu ce se umplea bugetul daca taxele erau o gluma? Cu daruri de la occidentali, care continuau sa cumpere bonuri grecesti de tezaur. Pâna când, dom'le? Pâna la prima mare criza financiara. Si dupa aia? Austeritate? Nu merge, caci grecul saracit o da înapoi spre comunism. Iertare de datorii? Nu merge, caci bancile britanice si nemtesti ar da faliment. Munca (investitii)? Nu merge, caci grecul s-a învatat cu lenea bine platita, iar daca îi aduci muncitori straini iese pe strazi si da foc oraselor.

Asa a aparut în lume un experiment unic: stat supersocial pe banii altora.
Acestia nu prea mai au nici ei bani. Pot sa-i tipareasca? Da, pot. Dar asta ar însemna inflatie pe euro.
Sa-i dam pe greci afara din zona euro ca sa-si produca ei propria lor inflatie, fara sa contamineze toata zona! Pai, nu merge nici asa. Ar fi un precedent care ar scoate tot sudul zonei euro din zona: Spania, Portugalia, Italia. Caci si aceste tari erau pofticioase de comunizare si au fost si ele mituite cu daruri otravite din aceleasi banci occidentale.
Sa le cumpere chinezii bonuri! Nu le vor cumpara, caci nu sunt atât de prosti. Chinezii vor sa cumpere euro-bonuri, garantate de Banca Centrala a UE, dar Germania nu vrea astfel de bonuri de tezaur care n-ar face decât sa se duca în dar catre aceeasi gaura neagra din Grecia, în loc sa se duca spre bunastarea neamtului, de zece ori mai harnic decât grecul.
Sa-si vânda grecul tot ce are: munti, temple, statui, zei, flota! Acolo se va ajunge. Dar lent, lent. Ca nu cumva grecul, bruscat prea tare, sa-i scoata pe comunisti din cimitire si sa-i puna în muzee. Nu vor aduce mai multi turisti, dar le vor da o lectie occidentalilor: sa te temi de greci si când le faci daruri.

60 de ani de la moartea lui Grigore Gafencu

60 de ani de la moartea Sfantului Inchisorilor, legionarul Valeriu Gafencu

autor: FrontPress 17.02.2012
Sâmbătă, 18 februarie, se împlinesc 60 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, numit ”Sfântul închisorilor” de Nicolae Steinhardt. Valeriu Gafencu a fost unul din liderii Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare. A fost arestat în 1941 în timpul regimului antonescian și a rămas în închisoare până după venirea comuniștilor la putere. A murit de TBC în 18 februarie 1952 în închisoarea de la Târgu Ocna.
S-a născut pe data de 24 ianurie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia.A urmat școala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața nu se știe când.
Se înscrie la facultatea de Drept. Devine membru și mai târziu lider în Frățiile de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare. În 1941, când au fost scoase în afara legii Frățiile de Cruce, acesta a fost arestat și închis la Aiud, a prins instaurarea regimului comunist. Odată cu venirea comuniștilor la putere, deținuții legionari au fost tratați mai dur și supuși torturii.
Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și mama lui Valeriu în colonia de muncă de la Galda
Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: “Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște”. A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după care a decedat. Cadavrul lui a fost aruncat într-o groapă comună, cum se proceda cu rămășițele tuturor deținuților politici.
Valeriu Gafencu și mama sa
Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată.
Deși a ajuns la un nivel de trăire creștină foarte înalt, Valeriu Gafencu, nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română după 1989. În septembrie 2011 o echipă de arheologi a făcut săpături la Târgu Ocna, în locul unde se află groapa comună, pentru a găsi oasele ”Sfântului închisorilor”. Deși au fost descoperiți 11 morți, rămășițele lui Valeriu Gafencu au rămas nedescoperite până la încetarea săpăturilor.
Acum, la împlinirea a 60 de ani de la moartea acestuia, se vor organiza mai multe evenimente în memoria lui Valeriu Gafencu. Printre acestea sunt un concurs de eseuri pentru tineri şi simpozionul „In memoriam Valeriu Gafencu”, care se vor desfăşura în oraşul Bălţi din nordul Basarabiei. O delegație a Noii Drepte va fi prezentă la Târgu Ocna pentru a participa la comemorarea acestui mare român.
Trăiesc Flămând (poezie scrisă de Valeriu Gafencu)
Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.
De pe Blog ND

vineri, 17 februarie 2012

Nick Vujicic s-a casatorit !

Nick Vujicic, bărbatul fără mâini și fără picioare s-a căsătorit!

17/02/2012
by

“Mă gândeam că nu m-aş putea însura. Cine ar vrea un soţ fără mâini şi fără picioare? Şi chiar dacă m-aş însura, cum mi-aş ţine de mână soţia? “, îşi povesteşte Nick momentul de cumpănă în interviurile pe care le acordă în întreaga lume.
Când s-a născut Nick Vujicic, în urmă cu 29 de ani, în oraşul Brisbane din Australia, în sala de naşteri s-a aşternut liniştea. Tatălui său, prezent la naştere, i s-a oprit respiraţia pentru câteva momente, iar medicul şi asistentele au încremenit. Mama lui Nick îşi auzea nou-născutul plângând, dar se întreba unde e: nu credea că arătarea fără mâini şi fără picioare este copilul ei! În primele zile de la naştere, niciun apropiat al familiei nu a îndrăznit să le spună părinţilor felicitări, nimeni nu a trimis un buchet de flori la spital.
La vârsta de 10 ani, puştiul a decis că nu-şi mai suportă viaţa şi a încercat să se sinucidă, după ce îşi făcuse o listă cu toate lucrurile pe care nu le va putea face în viaţă, din cauza handicapului, şi de care realiza că nu se va putea bucura vreodată.

Un banc.....



Strul, soldat in armata israeliana.
Intr-o zi, se prezinta la comandant si-i preda un tanc inamic, in perfecta stare de functionare... Ce mai captura!
Primeste o saptamana de concediu, ca recompensa.
Doua zile dupa concediu, se prezinta iar la comandant, cu un nou tanc, in stare si mai buna...
Comandantul, mirat, ii zice:
-Mai Strul, iti dau concediul, dar trebuie sa-mi spui cum ai facut!
-Pai, simplu. M-am dus la linia de demarcatie si am strigat:
-Ahmed, vrei concediu?
-Da.
-Atunci hai sa facem schimb de tancuri...

Fii evazionist !!!

Fii mândru ca ești evazionist!

Posted on 17 februarie 2012
1

Iți iubești tara? Atunci nu mai da nici un ban statului!

Țara ta nu e a ta. Nu e nici a copiilor tai. E a unei găști de mafioți, care s-a împărțit in așa-zise partide: unii si-au luat cămașa de liberali, alții de PSD-iști, alții de PDL-isti. Înainte, mai erau si țărăniștii (care si ei au furat la greu), dar românii au reușit sa-i lichideze.
Intre toți ăștia, sa fie clar: nu e nici o diferența! Pe toți ii interesează doar banul din buzunarul tău. Nu al “poporului”, ca poporul n-are bani: al tău, al fraierului privat, care încă mai produci ceva in România.
O cititoare, Lili Crăciun, a comentat la articolul trecut ca patronii care își plătesc cuminți taxele sunt cei cu suflet alb, in timp ce patronii evazioniști ar avea suflet negru:
“Acesta este omul cu sufletul negru (sau gri, îl mai alinta unii), omul pentru care nu s-a inventat factura si chitanța, care nu datorează nimic statului pentru ca aparent nu are venituri, el e cu economia in subteran si cu averea la suprafața tu ești cu economia la suprafața si cu averea la subteran. Si am tras concluzia (amara, de altfel) ca România nu-i tara mea, e tara lui Popescu – vecinul meu evazionist.”

Eu cred ca cititoarea mea greșește:
“Ar fi bine ca România sa fie tara lui Popescu, vecinul evazionist. Dar de fapt e tara lui Ponta, Antonescu, Iliescu, Băsescu, Videanu, Udrea, Tăriceanu, Năstase. Care n-au făcut evaziune in viața lor, nici măcar un leu. Firmele de partid, va asigur, își plătesc impozitele cu sfințenie. Ca oricum nu plătesc de la ele: plătesc din banii fraierilor. După care trimit postaci pe internet (ca au cu ce) si îndeamnă oamenii sa-si achite cuminți taxele si impozitele.

Singurii beneficiari ai taxelor românilor sunt porcii din partide (cu firmele lor) si porcii bugetari. Ei sunt singurii care cer si insista pentru plata impozitelor, ca fără banii sectorului privat sunt morți de foame in trei zile. Repet: singurii! Nu exista pe lumea asta nici un patron sănătos la cap, care sa plătească impozitele cu sufletul ușor si cu cugetul împăcat. Dovada ca si companii imense, ca Google, au găsit metode sa fenteze fiscul american.

Cine vine pe internet cu povesti din astea, ca e rău sa faci evaziune, este evident fie un porc, fie s-a băgat sluga la porci.

Iar părerea mea, mi-am spus-o de nenumărate ori: faceți ca Google! refuzați plata taxelor! Statul e in război cu populația: lăsați-l fără bani! In război, nu dai bani dușmanului”.
Cele mai mari firme din lume fac evaziune. Intra in lumea buna! Fa si tu ca Google!

Google, Apple si Cisco Systems sunt in fruntea companiilor care își protejează profiturile prin companii offshore. Google a economisit anul trecut 1 miliard de dolari taxe, prin firma sa din Bermude. IRS-ul american a început o investigație, dar Google i-a ras in nas: poate vreți sa nu mai rămâneți cu nimic!
Cele 3 companii sunt in fruntea unei coaliții a patronilor si i-au propus lui Obama un lucru simplu: suntem de acord sa ne aducem banii înapoi in SUA, daca ne dați o “vacanta fiscala”. Adică daca ne scutiți de taxe! Pentru ca va aducem o cârcă de bani: peste 1.375 de miliarde de dolari (pusi bine in afara SUA). Adică aproape un trilion si jumătate de dolari! Obama deocamdată a refuzat. (vezi articolul Dacia pleacă in Maroc. Tnuva pleacă acasă.).
Dar e pentru prima oara in istorie, ca niște companii private negociază taxele de la egal la egal cu președintele Statelor Unite. Nu cu seful IRS-ului! Asta arata clar ca statul e mai slab si mai incompetent ca niciodată. Asta arata clar cine are puterea in secolul 21: nu politicienii, nu guvernul, nu “poporul”.
Ci voi, firmele private. Voi, întreprinzătorii. Voi, capitaliștii. La voi sunt banii. Voi sunteți stăpânii lumii.
Companiile de stat nu plătesc taxe de 20 de ani. Tu de ce sa fii fraier?

http://capitalismpepaine.wordpress.com/

Ciprul camp de lupta



CIPRUL, noul camp de batalie intre ISRAEL si TURCIA

autor: FrontPress 17.02.2012
Israelul şi Ciprul au semnat joi un acord militar istoric, care va permite forţelor israeliene să folosească spaţiul aerian şi apele teritoriale cipriote pentru a proteja resursele energetice vitale pentru statul evreu din estul Mediteranei. Conform NewsIn, acordul de căutare şi salvare, semnat de premierul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Demetris Christofias, va da undă verde armatei israeliene să intre în spaţiul cipriot, oficial doar în cazul unor accidente sau acţiuni împotriva platformelor petroliere din zonele lor economice exclusive.
Vizita lui Netanyahu în Cipru, prima întreprinsă vreodată de un lider israelian, va irita cel mai probabil Turcia, a carei relatii cu regimul sionist s-au deteriorat serios în ultima perioadă, mai ales după ce trupele speciale evreieşti au atacat în mai 2010 o flotilă umanitară turcească care se îndrepta spre Fâşia Gaza în semn de solidaritate cu cauza palestiniană.
Deasemenea Turcia este în conflict cu Ciprul pe tema jurisdicţiei asupra zăcămintelor naturale. Ankara spune că ciprioţii greci nu au jurisdicţie asupra căutării de petrol şi gaz offshore şi a subliniat că va face propriile exploatări în nordul insulei, împreună cu autorităţile din autoproclamata Republică Turcească a Ciprului de Nord, regiune separatistă care nu a aderat împreună cu restul ţării la Uniunea Europeană.
Interesul major pentru această regiune este cauzat de descoperirea unor cantităţi considerabile de gaze naturale în zonă, ceea ce a dus la o “luptă” între Turcia, Cipru, Israel şi Liban. Sursa: FrontPress.ro

Victorie impotriva ACTA !!!

Victorie impotriva ACTA la Curtea de Justitie a UE!

autor: FrontPress 16.02.2012
Administratorul unei reţele sociale online nu poate fi constrâns să instituie un sistem de filtrare general, care să-i vizeze pe toţi utilizatorii săi, pentru a preveni utilizarea ilicită a operelor muzicale şi audiovizuale, a decis, joi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg.
În opinia CJUE, o asemenea obligaţie nu ar respecta interdicţia de a impune unui asemenea furnizor o obligaţie generală de supraveghere nici cerinţa de a asigura un just echilibru între, pe de o parte, protecţia dreptului de autor şi, pe de altă parte, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi libertatea de a primi şi de a transmite informaţii.
Decizia s-a dat în cazul SABAM, care este o societate belgiană de gestiune care reprezintă autorii, compozitorii şi editorii de opere muzicale. În această calitate, ea este însărcinată, printre altele, să autorizeze utilizarea operelor lor protejate de către terţi. Cealaltă parte în litigiu este Netlog NV, care exploatează o platformă de reţea socială online, pe care fiecare persoană care se înscrie primeşte un spaţiu personal denumit “profil”, care îi este accesibil de oriunde din lume. Această platformă, utilizată zilnic de zeci de milioane de persoane, are ca funcţie principală crearea de comunităţi virtuale în cadrul cărora aceste persoane pot comunica între ele şi îşi pot face prieteni. În cadrul profilului lor, utilizatorii pot printre altele să ţină un jurnal, să indice hobby-urile şi preferinţele lor, să îşi arate prietenii, să afişeze fotografii personale sau să publice videoclipuri.
Potrivit SABAM, reţeaua socială a Netlog oferă de asemenea utilizatorilor posibilitatea de a se folosi, prin intermediul profilului lor, de opere muzicale şi audiovizuale din repertoriul SABAM punând aceste opere la dispoziţia publicului într-o asemenea manieră încât alţi utilizatori ai reţelei să poată avea acces şi aceasta fără autorizarea SABAM şi fără ca Netlog să plătească o indemnizaţie corespunzătoare.
În 23 iunie 2009, SABAM a chemat în judecată Netlog în faţa preşedintelui Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles (Belgia), solicitând printre altele obligarea Netlog să înceteze imediat orice punere la dispoziţie ilicită a operelor muzicale sau audiovizuale din repertoriul SABAM, sub sancţiunea unei penalităţi de o mie de euro pe zi de întârziere. În această privinţă, Netlog a susţinut că admiterea acţiunii SABAM ar echivala cu impunerea unei obligaţii generale de supraveghere, ceea ce este interzis prin Directiva privind comerţul electronic.
În acest context, instanţa belgiană a sesizat Curtea de Justiţie. Aceasta solicită, în esenţă, să se stabilească dacă dreptul Uniunii se opune unei somaţii emise de o instanţă naţională şi adresate unui furnizor de servicii de stocare, precum un administrator al unei reţele sociale online, de a institui un sistem de filtrare a informaţiilor stocate pe serverele sale de către utilizatorii serviciilor sale, care se aplică, fără deosebire, ansamblului utilizatorilor, cu titlu preventiv, pe cheltuiala sa exclusivă, şi pentru o perioadă nelimitată.
În opinia Curţii UE, este cert că Netlog stochează pe serverele sale informaţii furnizate de utilizatorii acestei platforme, referitoare la profilul lor, şi că astfel el este un furnizor de servicii de stocare în sensul dreptului Uniunii.
Este de asemenea cert că instituirea acestui sistem de filtrare ar presupune ca furnizorul de servicii de stocare să identifice, pe de o parte, în cadrul ansamblului fişierelor stocate pe serverele sale de toţi utilizatorii serviciilor sale, fişierele care sunt susceptibile să conţină opere cu privire la care titularii unor drepturi de proprietate intelectuală pretind că deţin drepturi. Pe de altă parte, furnizorul de servicii de stocare ar trebui să determine, apoi, care dintre aceste fişiere au fost stocate şi puse la dispoziţia publicului în mod ilicit şi să blocheze, în sfârşit, punerea la dispoziţie a fişierelor pe care le-a considerat ca fiind ilicite.
O asemenea supraveghere preventivă ar impune astfel o observare activă a fişierelor stocate de utilizatori la administratorul reţelei sociale. În consecinţă, sistemul de filtrare ar impune acestuia din urmă o supraveghere generală a informaţiilor stocate, ceea ce este interzis prin Directiva privind comerţul electronic.
Curtea aminteşte apoi că incumbă autorităţilor şi instanţelor naţionale, în cadrul măsurilor adoptate pentru protejarea titularilor drepturilor de autor, să asigure un just echilibru între protecţia dreptului de autor al titularilor şi protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor care sunt afectate prin astfel de măsuri.
“Or, în speţă, somaţia de a institui sistemul de filtrare ar implica supravegherea, în interesul titularilor de drepturi de autor, a integralităţii sau a celei mai mari părţi a informaţiilor stocate la respectivul furnizor de servicii de stocare. Această supraveghere ar trebui, în plus, să fie nelimitată în timp, să vizeze orice atingere viitoare şi ar presupune obligaţia de a proteja nu numai operele existente, ci şi pe cele care încă nu au fost create la momentul instituirii sistemului menţionat”, explică CJUE.
Astfel, o asemenea somaţie ar determina o atingere gravă a libertăţii de a desfăşura o activitate comercială a Netlog deoarece l-ar obliga să instituie un sistem informatic complex, costisitor, permanent şi pe cheltuiala sa exclusivă.
În plus, efectele somaţiei nu s-ar limita la Netlog, sistemul de filtrare în litigiu fiind susceptibil în egală măsură să aducă atingere drepturilor fundamentale ale utilizatorilor serviciilor sale-mai precis dreptului lor la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi libertăţii lor de a primi şi de a transmite informaţii, aceste drepturi fiind protejate prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Astfel, somaţia ar implica, pe de o parte, identificarea, analiza sistematică şi prelucrarea informaţiilor referitoare la profilurile create în cadrul reşelei sociale, aceste informaţii reprezentând date protejate cu caracter personal, deoarece permit, în principiu, identificarea utilizatorilor. Pe de altă parte, somaţia ar risca să aducă atingere libertăţii de informare, din moment ce ar fi posibil ca acest sistem să nu facă în mod suficient distincţia între un conţinut ilicit şi un conţinut licit, astfel că utilizarea lui ar putea avea drept consecinţă blocarea comunicaţiilor cu conţinut licit.
În consecinţă, Curtea UE răspunde că prin adoptarea unei somaţii de obligare a furnizorului de servicii de stocare să instituie un asemenea sistem de filtrare, instanţa naţională nu ar respecta cerinţa de a asigura un just echilibru între dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, şi libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi libertatea de a primi şi de a transmite informaţii, pe de altă parte. De pe Mediafax