De cele mai multe ori dragostea este înţeleasă cu totul greşit, ca o atracţie sexuală sau ceva de moment pentru profit, pentru plăcere, dar aceste teorii despre dragoste sunt complet eronate fiindcă atunci când un om vede într-o persoană doar sex sau bani aceea nu este dragoste, ci patimă, prin dorinţa de a avea scurte plăceri şi satisfacţii trupeşti şi ignorarea unor lucruri mult mai importante de care omul are nevoie pentru a se completa. Dragostea, în sensul adevărat al cuvântului, nu este nici dragostea siropoasă din telenovele, nici pofta nebună după sex din orgiile sexuale prezentate la televizor, ci sentimentul curat pe care un om îl are faţă de o persoană anume atunci când se gândeşte la persoana respectivă, când o ajută şi când este atras de caracterul acelei persoane.
Această concepţie eronată despre dragoste, reprezentativă pentru materialismul lumii moderne, o întâlnim foarte des dar totuşi nu se pot aduce argumente reale pentru a descrie aşa ceva drept dragoste sau pentru a promova aceste patimi ca pe nişte lucruri bune, din contră, ele duc doar la individualism, la urmărirea permanentă a unor interese personale deasupra oricărui alt lucru până când acel lucru nu-ţi mai este de folos, iar prin asta femeia, în cazul bărbatului, este transformată într-un obiect patetic, lucru pe care, bine-nţeles, îl acceptă de cele mai multe ori. Dragostea înseamnă şi capacitatea de jertfă pe care un om o poate face pentru cineva atunci când n-are nimic de câştigat, el personal, la fel cum este şi în cazul naţionalismului. Naţionalistul îşi iubeşte neamul şi stă pregătit să înfrunte orice furie pentru poporul său, pe când falsul ”patriot” ţine la neam doar în măsura în care are ce câştiga, la fel şi cu dragostea la un nivel individual.
Nu degeaba povestirile romantice cu cavaleri, atât de neobişnuite pentru tinerii de astăzi, prezintă dragostea sub o formă ideală prin intermediul cavalerului menit să sacrifice totul pentru persoana iubită, lucru dealtfel inspirat şi din Codul Cavalerismului prin care cavalerii medievali erau îndemnaţi să fie credincioşi, onorabili, neînfricaţi, dar şi devotaţi unei fete. În orice caz până şi aceste vechi poveşti oferă o formă mai realistă despre cea ce ar trebui să fie dragostea decât concepţia materialistă care a transformat un lucru atât de special în ceva… patetic.
Şi totuşi iată cum această lume modernă promovează o dragoste falsă, lucru dealtfel normal pentru societatea asta care până acum a promovat doar falsuri, nulităţi, în defavoarea adevărului şi a frumuseţii reale a vieţii. Stau şi mă gândesc câţi tineri se află într-o relaţie serioasă, bazată pe sentimente reale şi câţi sunt gata să se sacrifice unul pentru altul ? Câţi sunt într-o relaţie pentru mai mult decât sex şi bani ? Sau mai nou o relaţie a devenit echivalentă cu bordelul ? Probabil am rămas eu prea demodat că, până la urmă, cine nu stă prin discoteci, cluburi de fiţe şi alte cele nu există, nu ?
Nu reuşesc să mă ”adaptez” la această concepţie materialistă cum că ”dragostea” înseamnă doar ceva material şi patetic, pur şi simplu. Văd dragostea ca pe o legătură mult mai profundă care trebuie să aibă şi un rod specific, altul decât transformarea ”rodului” lui Venus în târfe şi alte eşecuri născute prin manele, marca ”pitzypuff”’. ”Dragostea” bazată doar pe sex nu este altceva decât patimă şi singurul rezultat al acestui lucru nu este fericirea reală ci o plăcere de moment şi apoi o umbră pentru trecutul omului. Dincolo de această latură emoţională mai există şi importanţa socială şi spirituală pe care dragoste o are pentru viitorul unui popor şi a unui individ, lucru alterat de concepţia materialistă actuală.
În primul rând pe plan social dragostea a două persoane trebuie să ducă, în mod inevitabil, la formarea unei familii. Prin această dragoste se clădeşte viitorul şi este ceva indispensabil unui popor. Apoi pe plan spiritual unde dragostea, prin taina căsătoriei, este unirea a doua persoane în faţa lui Dumnezeu şi prin asta asumarea unei vieţi noi dedicate persoanei iubite asemeni felului în care un călugăr începe o viaţă nouă când se dedică în totalitate lui Dumnezeu, renunţând la orice relaţii lumeşti. Această taină a dragostei este şi completarea bărbatului prin firea femeiască care, în conformitate cu învăţătura Evangheliei, a fost ruptă din coasta lui Adam, deci prin dragostea şi căsătorie cea ce s-a dezbinat în două se reuneşte în faţa lui Dumnezeu într-o singură formă.
Din păcate aceste trei concepţii despre cea ce înseamnă cu adevărat dragostea şi cea ce trebuie să rezulte din ea sunt atacate şi batjocorite mereu, în locul lor fiind promovate două extreme care distrug atât concepţia de dragoste, cât şi femeia, având şi un impact negativ asupra societăţii şi anume conceptul despre femeia obiect şi conceptul , la fel de jalnic, al feminismului. Adică două concepte care fie transformă femeia într-o sclavă fie o duc pe extrema total opusă acesteia în care femeia devine deodată bărbatul dur, pregătit pentru cele mai grele munci, etc. şi care, în mod inevitabil, afectează la fel de mult şi negativ sentimentul dragostei cât şi viitorul familiei, ca să nu mai spun de felul în care ele distrug felul de a fi, natural, al femeii care trebuie să întruchipeze o frumuseţe specifică atât prin felul în care arată dar şi prin cararacter şi lucrurile pe care un bărbat nu le poate face dar ea da şi invers.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu