Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Al treilea razboi mondial?

Al treilea razboi mondial va fi intre SUA si China?

autor: FrontPress 26.11.2011
Expansiunea economica dar si cea militara a Chinei in regiunea Pacificului ingrijoreaza Washingtonul. De aceea, Statele Unite au incheiat un acord cu Australia privind stationarea militarilor americani in zona.
In ultimul timp, s-au acumulat tensiuni intre cele doua superputeri, facandu-i pe analisti sa prevada un posibil conflict militar in viitor, pentru asigurarea dominatiei in regiune.
Forta militara a Chinei creste pe zi ce trece. Statele Unite trimit trupe in Australia, ca raspuns. Deoarece tensiunea creste intre cele doua superputeri, Max Hastings avertizeaza in legatura cu o amenintare la pacea lumii, potrivit Daily Mail.
Americanii au fost implicati in razboiul din Coreea in anii ’50, insa atunci interventia armatei chineze a uimit lumea. Dupa aceea, zeci de ani, Statele Unite au avut o pozitie dominanta in regiunea indo-pacifica.
Cu toate acestea, totul se schimba. China a devenit o mare putere economica si tinde sa ajunga si una militara. Spectrul unui conflict armat intre superputeri, care nu a mai avut loc din 1953, se intrevede la orizont.
“Daca experienta din trecut ne este ghid, Statele Unite si China s-ar putea gasi intr-o grava criza, la un moment dat, in viitor”, a spus strategul American Paul Stares.
Marina chineza este in plina dezvoltare, achizitionand avioane si sisteme sofisticate de rachete. In acest an, China a refuzat accesul navelor americane in porturile sale. Washingtonul este din ce in ce mai sensibil la faptul ca bazele sale din Pacificul de Vest au devenit vulnerabile la rachetele chineze.
Acesta este un motiv pentru care, saptamana trecuta, SUA au incheiat un acord istoric cu Australia, pentru stationarea a 2.500 de militari americani, in partea de nord a acestei tari.
Beijingul a denuntat acordul, spunand ca “nu este adecvat sa se intensifice si sa se extinda aliante militare, nefiind in interesul tarilor din aceasta regiune”.
“Politica SUA trebuie sa creeze un climat, in care China sa nu fie tentata sa-si foloseasca puterea in regiune”, a declarat Richard Haas, presedintele Consiliului pentru Relatii Externe al SUA.
Taiwanul, o rana deschisa
O alta problema fierbinte din zona, este cea a Taiwanului, care este o rana deschisa in permanenta. SUA sunt angajate sa-i protejeze independenta. Taiwanul s-a rupt de China in 1949 si si-a stabilit un guvern propriu.
Beijingul s-a infuriat in urma vanzarii recente de arme americane catre Taiwan, in care au fost incluse si rachete balistice Patriot si 60 de elicoptere Blackhawk.
Dincolo de simplul zanganit al armeler, China desfasoara atacuri cibernetice sofisticate impotriva corporatiilor americane, cat si asupra sistemelor militare si informative guvernamentale.
Este prematur sa sugeram ca Statele Unite si China sunt pe cale sa inceapa un razboi, precum cel din noiembrie 1950. Dar nu este nicio indoiala ca SUA si China sunt dispuse sa se confrunte in regiunea indo-pacifica.
Chiar daca, din motive economice, China nu doreste un razboi, expertii militari considera ca regiunea Pacificului este locul cel mai plauzibil, pentru un conflict de mari proportii. De George Titus Albulescu – Ziare.com
«

Bocetul lui Ioan fara de mormant Elena Gheorghiu

Salvatore Giuliano - mafiotul devenit haiduc

autor: FrontPress 26.11.2011
Un tânăr sicilian idealist, sărac şi, mai presus de toate, temperamental, cum stă bine unui meridional, a îndrăznit să se rupă de vechile legi nescrise ale Mafiei. În decursul scurtei, dar fulminantei şi violentei sale cariere din anii 1940-1950, Turiddu, cum îl numeau prietenii, nu doar că a intrat în universul folclorului modern sicilian, dar a câştigat inimile tuturor admiratorilor (şi mai ales ale admiratoarelor) săi, devenind cel mai îndrăgit ”mafioso”. Un „mafioso” bun, dacă vreţi. Un rebel frumos şi nebun care a trădat deopotrivă Mafia şi autorităţile, devenind un haiduc-patriot în toată puterea cuvântului. Dacă viaţa sa a fost romantică şi tumultoasă prin excelenţă, misteriosul său sfârşit nu face decât să adauge greutate legendei celui mai iubit fiu al Siciliei!
Turi – Fulgerul Chipeş
“Ultimul cavaler al Siciliei”, “Fulgerul Chipeş” sau “Banditul Gentilom”, cum l-au denumit cu afecţiune ţăranii sicilieni, a văzut lumina zilei pe data de 16 noiembrie 1922, în cătunul Montelepre din provincia Palermo.
“Scorpion” tipic prin caracter şi manifestare, Salvatore Giuliano a fost cel de-al patrulea copil al lui Salvatore şi Maria Giuliano, care formau imaginea vie a unei familii sărace de agricultori insulari. Prietenii de joacă şi colegii de şcoală de mai târziu l-au îndrăgit instinctiv, fiind cuceriţi de caracterul justiţiar şi idealist al haiducului de mai târziu, şi l-au numit, în dialectul sicilian, cu diminutivele de Turi şi Turiddu.
Copil inteligent şi mereu primul la învăţătură între colegii săi de clasă, Turiddu a beneficiat de o educaţie primară, fiind totuşi nevoit să abandoneze şcoala. Tradiţia locului, dar mai ales sărăcia familiei sale, i-au impus să lase în urmă pentru totdeauna porţile şcolii.
Avea doar 13 ani când a început să lucreze pământul alături de tatăl şi fraţii săi mai mari. Munca câmpului l-a exasperat rapid. Prin urmare, tânărul i-a cerut unui unchi îndepărtat să-l ia cu sine, drept cărăuş de butoaie cu ulei de măsline.
Activitatea sa zilnică consta acum în parcurgerea drumurilor bolovănoase ale Siciliei, hurducăit în căruţă, alături de unchi şi butoaie. Evident, nu i-a plăcut nici această îndeletnicire.
La vârsta de 18 ani îl găsim pe Turi angajat al unei companii de telefoane locală. Băiatul se căţăra cât era ziua de lungă, instalând pe marginea drumurilor stâlpi şi fire de telegraf în toată provincia Palermo. Nici această îndeletnicire banală nu era pentru el. Soarta avea planuri spectaculoase pentru mezinul familiei Giuliano.
Vremurile nu mai aveau răbdare cu oamenii, ba chiar înnebuniseră de-a dreptul…
Norii sângerii ai celui de-al Doilea Război Mondial începuseră să se adune şi pe cerul Siciliei. Invazia Aliaţilor în insulă a dus la o mobilizare fără precedent al tinerilor. Salvatore urma să îmbrace haina militară a regimului lui Mussolini, când în anul 1943, Aliaţii au invadat Sicilia. Turiddu nu a aşteptat ca războiul să-i bată la uşă, ci s-a decis să facă primul pas.
Prin urmare, a intrat plin de curaj în periculoasa lume a traficanţilor de arme, implicându-se mai apoi în contrabanda generalizată din insulă. Tot atunci, de teama bandiţilor de rând care pândeau drumurile prăfuite ale Siciliei, Turi şi-a luat primul pistol. Între tânăr şi arma sa, a apărut o dragoste la prima vedere, iar efectul a durat toată viaţa: din acel moment, Salvatore nu a mai renunţat niciun moment la portul armelor asupra sa.
Data la care a început să ucidă a fost ziua de 1 septembrie 1943. Turiddu transporta un camion de grâu achiziţionat ilegal, grâu cu care intenţiona să-şi hrănească familia şi vecinii. La un punct de control din Quatro Molini, supus unui control de rutină, Turri a încercat să fugă, dar carabinierul a tras în el două gloanţe, reuşind să-l rănească în picior.
Ţintaş desăvărşit, haiducul incipient s-a întors şi a tras un singur cartuş – direct în inima carabinierului. Pe când fugea, s-a precipitat, scăpându-şi actele de indentitate pe jos.
Nu s-a mai întors după ele.
Familia l-a dus la Palermo, unde un medic i-a scos gloanţele din picior pe viu, fără anestezie (era război, iar toată morfina fusese rechiziţionată şi trimisă trupelor italiene de pe front). Medicul, cunoştinţă de familie de-a lui Salvatore Giuliano senior, l-a adăpostit şi îngrijit pe Turi până când acesta s-a refăcut total.
Represaliile autorităţilor au sosit sub forma unui raid poliţienesc, în urma căruia numeroşi localnici din Montelepre, inclusiv familia lui Salvatore, au fost ridicaţi şi duşi la închisoarea din Monreale. De unul singur, înarmat doar cu pistolul şi curajul său nebunesc înnăscut, Turiddu atacă noapte puşcăria, eliberându-şi consătenii şi rudele. Inimile oamenilor erau cucerite definitiv de tânărul cu alură de Rudolf Valentino şi briantină în părul pieptănat pe spate, care ne priveşte şmechereşte din fotografiile de epocă…
Sicilia, viitor stat american?
Alături de consătenii care s-au decis să-l urmeze până la moarte, tânărul Salvatore s-a refugiat în Munţii Sagana, unde a fondat o adevărată armată personală. “Recruţii” săi – colectaţi de voie-de nevoie din drojdia imundă a societăţii siciliene, circa 50 de bandiţi de joasă speţă, ucigaşi, dezertori şi vagabonzi – aşteptau să fie coordonaţi şi conduşi de acest Robin Hood meridional.
Turiddu le-a impus o disciplină strictă, organizându-i şi antrenându-i în stil paramilitar. Primii bani obţinuţi din jafuri asupra caselor celor bogaţi au fost folosiţi exclusiv pentru cumpărarea de armament. Astfel, la primele ciocniri cu carabinierii, oamenii lui Turiddu au ripostat cu mitraliere grele.
Eroul nostru, purtat de idealismul său nativ, visa mai departe de o carieră de bandit. Salvatore începe să fie interesat de politică şi mai ales de naţionalismul separatist. Scârbit de dispreţul cu care insula sa era privită de guvernul italian, sicilianul din el s-a revoltat. Turiddu voia nici mai mult, nici mai puţin decât ruperea definitivă a Siciliei de statul italian şi proclamarea independenţei insulei. La finele anului 1945, intră cu arme şi bagaje în rândul Mişcării Voluntare pentru Independenţa Siciliei, organizaţie cu orientare separatist-teroristă, din rândurile căreia făceau parte personalităţi importante ale societăţii siciliene, precum baronul Lucio Tasca, ducele Gugliermo Paterno şi politicianul socialist Antonio Canepa.
Turi primeşte gradul de colonel, intrând în conducerea aripii armate a mişcării separatiste. Personajului nostru i se promite achitarea pentru toate crimele sale şi ale oamenilor săi, în cazul în care separatiştii ar fi obţinut victoria. Mai mult, ar fi primit chiar un post de conducere în cadrul ipoteticului guvern sicilian. Cu toate că era doar comandantul militar al mişcării, Salvatore a refuzat să se subordoneze tuturor ordinelor conducătorilor.
Nemulţumit de ideile acestora, Turi iniţiază o serie de atacuri pe cont propriu asupra obiectivelor guvernamentale şi posturilor de poliţie. Tot atunci îşi începe şi cariera de haiduc, jefuind mai mulţi cetăţeni avuţi din insulă. Banii strânşi sunt donaţi văduvelor de război şi copiilor orfani; Turi donează o sumă de bani şi campaniei electorale a formaţiunii politice extremiste din care făcea parte. La alegerile din anul 1946, mişcarea separatistă nu a obţinut voturile scontate. Dezamagit, eroul nostru vine cu o idee fără precedent: se gândeşte foarte serios, nici mai mult, nici mai puţin decât la aderarea Siciliei la Statele Unite ale Americii!
Giuliano a mers până acolo încât i-a trimis o scrisoare personală preşedintelui de atunci al SUA, Harry Truman, în care îi cerea acestuia să nu mai piarda vremea şi să anexeze Sicilia Statelor Unite. El, Salvatore, ar fi urmat să se ocupe de toate formalităţile, inclusiv de construirea unei baze militare pentru soldaţii americani. Evident, Truman nu i-a răspuns niciodată.
Masacrul din Portella della Ginestra
” Turi, fiule meu, judecata Domnului nu este întotdeauna la fel cu cea a oamenilor” – Părintele Reni, confesorul lui Turiddu
Surd la îndemnul confesorului său din copilărie, Salvatore a rămas în continuare o problemă spinoasă pentur autorităţile neguvernabilei insule. În numele organizaţiei sale, Turiddu a continuat să lupte neobosit contra a ceea ce el numea “ocuparea frumoasei Sicilii de către porcii aia aroganţi şi înfumuraţi de la Roma”. Atacurile sale au devenit celebre în toată lumea şi l-au tranformat într-o legendă vie.
La începutul anului 1946, duce o luptă violentă cu forţele de ordine ale autorităţile, lângă Montedoro. Războiul de stradă avea să capete proporţii de bătălie, cei peste 1.000 de luptători ai lui Turiddu ţinând în loc mai multe companii de carabinieri.
Acţiunile şi luptele sale au ţinut aprins idealul unei independenţe a sicilienilor faţă de statul italian, perceput aici drept dispreţuitor şi exploatator. Forţele armate şi carabinierii erau incapabili să-i lichideze mişcarea sau să-l captureze.
Ţăranii sicilieni îl vedeau drept un trimis divin, iar bogaţii proprietari de pământuri se temeau de el în asemenea grad, încât ajuseseră să-l caute personal pentru a-i oferi sumele de bani dorite, astfel ca temperamentalul Turiddu să nu ajungă să le “colecteze” direct din casele lor, la miez de noapte…
Tânărul ajunsese să fie înconjurat de o aureolă de legende, mituri şi poveşti, în care fantasticul şi realul se împleteau.
Printre întâmplările reale se detaşează cea în care Salvatore a dat peste un poştaş care, în loc să trimită banii cuveniţi familiilor siciliene, deturna sumele, expediindu-le de urgenţă rudelor sale din Statele Unite.
Turi l-a împuşcat după o judecată sumară, apoi s-a decis să facă personal pe poştaşul pentru famiile nedreptăţite.
În timp ce o jefuia pe respectabila Contesă de Pratameno, nu s-a atins de verigheta garnisită cu diamante a acesteia. Haiducului i-a atras atenţia cartea pe care o citea respectabila aristocrată. După ce a citit volumul, i l-a înapoiat contesei printr-un subordonat, împreună cu o scrisoare omagială încheiată cu mii de mulţumiri.
Se năştea astfel legenda “Banditului Gentilom”.
Tot atunci a ţinut să se dezică de toate acţiunile Mafiei. Din nefericire pentru lupta sa politică, tot mai mulţi lideri separatişti erau arestaţi, iar fondurile sale deveneau tot mai limitate. Atunci s-a decis să-şi intensifice jafurile. Aproape toţi banii erau împărţiţi familiilor sărace afectate de secetă şi de taxele prea mari.
Salvatore a căzut apoi victimă unei manipulări a Mafiei, care s-a văzut brusc scoasă din centrul atenţiei de către un tânăr capabil, care făcea acte incredibile de caritate pentru tagma oamenilor săraci, tagmă dispreţuită de marii capi. După ce a primit o scrisoare de la o sursă misterioasă, Giuliano şi-a condus oamenii într-un raid în trecătoarea muntoasă de la Portella della Ginestra, intenţionând capturarea celui mai înfocat comunist sicilian, Girolamo Li Causi.
Încercarea de capturare s-a transormat într-un masacru. 14 civili, incluzând o femeie şi 3 copii, au fost ucişi, iar 30 răniţi. Salvatore nu a tras niciun foc, ordonând oamenilor săi să tragă pe deasupra mulţimii.
Pe baza datelor noi, istoricii moderni susţin că oamenii infiltraţi de Mafie pentru discreditarea Fulgerului Chipeş au tras fără milă în civili. De altfel, în prezent, pe monumentul ridicat în memoria victimelor, este scris că acestea au fost în totalitate ucise de Mafie şi de proprietarii de pământuri îndelung “vămuiţi” de eroul sicilian, fără să-l menţioneze pe Turiddu printre vinovaţ. Incidentul a dus la un adevărat scandal naţional, care s-a încheiat în anul 1956 cu condamnarea tuturor oamenilor lui Turi.
Unde eşti tu, Turiddu?
Turi devenise incomod, indezirabil în egală măsură pentru autorităţi şi Mafie. Şi-a văzut în continuare de războiul său personal cu comuniştii şi cu milionarii italieni, care nu erau destul de filantropi, în opinia sa. Treptat, interesul societăţii siciliene în problema secesiunii a devenit tot mai estompat odată cu trecerea timpului, astfel încât, în pragul anului 1948, mişcarea separatistă siciliană îşi pierduse aproape toţi susţinătorii.
Singur şi rebel, Turiddu continua să sfideze autorităţile, scriind scrisori comisariatelor şi îndrăznind să cineze seara, la vedere, în restaurantele de lux din Palermo. La plecare, Turi lăsa notiţe pe şerveţele, amintindu-le carabinierilor că trecuse şi pe acolo.
În consecinţă, recompensa pusă pe capul său s-a dublat, iar Roma a creat o forţă poliţienească specializată în stârpirea banditismului sicilian şi capturarea lui Salvatore. Nu mai puţin de 300 de carabinieri au atacat fortăreaţa muntoasă unde se ascundea acesta, dar majoritatea oamenilor săi au scăpat din încercuire. Pe 14 august 1949, oamenii lui Turiddu minează un drum pe care urma să treacă un convoi de poliţie care se îndrepta spre cazarmele din Bellolampo, în apropiere de Palermo. Rezultatul a fost moartea a 7 carabinieri şi rănirea gravă a altor unsprezece. Exasperat, guvernul italian trimite 1.000 de militari din trupele de elită, sub comanda colonelului Ugo Luca.
Iar de aici, lucrurile devin destul de confuze, circumstanţele morţii lui Salvatore nefiind lămurite pe deplin. Pe data de 5 iulie 1950, se pare că Giuliano a fost ucis în Castelvertrato. Conform raportului oficial, căpitanul de carabinieri Antonio Perenze l-a împuşcat de aproape, în timp ce Turi s-ar fi opus încătuşării.
Ancheta ulterioară nu a făcut decât să încurce şi mai rău iţele. Reporterul de investigaţii Tommaso Bessozi a declarat că singurul lucru care se ştie cu exactitate este acela că Turiddu era mort. Gaspare Pisciotta, omul de încredere al lui Salvatore, a declarat că poliţia i-ar fi promis iertarea tuturor faptelor, precum şi o sumă de bani, dacă reuşeşte să-l ucidă pe Turi. Pisciotta a murit 4 ani mai târziu în închisoare. Prietenii lui Turridu i-au turnat în ceai 20 centigrame de stricnină.
La procesul victimelor din Portella della Ginestra, Gaspare Pisciotta a declarat că “cei care mi-au promis iertare şi bani pentru viaţa lui Turi sunt Bernardo Mattarela, Prinţul Alliata, Marchesano, premierul monarhist de atunci al Italiei, şi Antonio Scelba, ministrul de afaceri interne”. Cum era de aşteptat, niciunul dintre magistraţii amintiţi nu a fost condamnat…
În cultura populară siciliană, eroii şi luptătorii locali nu mor niciodată. Odată cu trecerea anilor, zvonurile despre o aşa numită auto-înscenare a morţii lui Turiddu au început să se înteţească. Conform unor apropiaţi ai familiei sale, Turridu a fugit din Sicilia în Tunisia, de unde s-ar fi îmbarcat ulterior spre Statele Unite. Versiunile populare insistau asupra faptului că Salvatore şi-a trucat propria înmormântare, în coşciugul său fiind pusă o sosie împuşcată ulterior de oamenii săi de încredere. Păcălind autorităţile şi forţele de ordine care l-au hăituit 27 de ani fără să-l fi capturat, Turi s-ar fi îmbarcat noaptea pe un vas cu destinaţia portul Tunis.
Giuseppe Casarrubea, un istoric italian al cărui tată s-a numărat printre victimele lui Turiddu, a petrecut peste 10 ani căutând să lămurească misteriosul sfârşit al haiducului sicilian. A insistat pe lângă procurorii siclieni pentru a obţine o aprobare pentru deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Salvatore Giuliano din Montelepre. Experţii vor preleva mostre ADN din scheletul descoperit şi le vor compara apoi cu mostre care aparţin rudelor în viaţă ale banditului gentilom.
Giuseppe Casarubea şi Mario Cerenghio, un alt istoric pasionat de caz, susţin că fotografiile de epocă ale trupului lui Turri, făcute de carabinieri, reprezintă imaginile unui bărbat ale cărui trăsături nu seamănă deloc cu cele ale “Regelui din Montelepre”.
Pe de altă parte, raportul oficial menţionează că mama şi sora lui Salvatore i-au identificat cadavrul, dar istoricii contrazic şi acest amănunt, deoarece după spusele martorilor oculari, cele două femei au leşinat înainte de a vedea cadavrul.
Printre cei care aşteaptă rezultatul analizei ADN (prelevat în data de 9 octombrie 2010), se numără şi Salvatore Sciortino, nepotul lui Turi, care declara că i-a dus unchiului său flori la mormânt timp de peste 40 de ani, dar nu l-ar deranja de loc să afle că i-a adus omagiile altui decedat, în timp ce mult iubitul său unchi o ducea regeşte în sânul temutei comunităţi siciliene din America.
Turiddu a devenit şi un reputat personaj cinematografic şi literar. În anul 1961 apare prima peliculă dedicată sicilianului, intitulată Salvatore Giuliano; filmul este regizat de către Francesco Rosi, unul dintre cei mai mari admiratori ai eroului.
Celebrul scriitor Mario Puzo publică la rândul său, volumul Sicilianul, la finele anului 1984. Cartea a fost ecranizată trei ani mai târziu, în regia lui Michael Cimino, avându-l pe actorul Cristopher Lamger în rolul lui Turi.
În anul 1985, compozitorul italian Lorenzo Ferrero a compus opera Salvatore Giuliano, care a avut premiera pe data de 25 ianuarie la Teatro dell’Opera din Roma.
Autorităţile italiene nu au făcut publică, până în prezent, o concluzie clară bazată pe rezultatele testelor ADN. Se pare că Turiddu a luat cu sine taina dispariţiei sale. Cum stă bine oricărui personaj de legendă! De Parlog Nicolae – Descopera
«

Timbre interzise Canta Veta Biris


Timbre Interzise - Miscarea Legionara, Basarabia... de ZiaristiOnlineTV

Text inedit Corneliu Zelea Codreanu(1899-1938). Cea mai carismatica personalitate din Romania sec.XX


Par Eric Adelofz
 
À 70 ans de distance, il est stupéfiant de constater que les maux qui accablaient les nations d’Europe durant l’entre-deux-guerres n’ont pas changé. Tous les constats dressés en Roumanie en 1935 s’appliquent à la France de 2011 : notre terre livrée à l’étranger, notre industrie détruite par la mondialisation, les profiteurs et les spéculateurs s’engraissant pendant que le peuple souffre, la dissolution des consciences et la haine du drapeau français entretenues par l’étranger, le pays miné par de fausses divisions politiques...
L’histoire a montré alors que seul les combattants nationalistes, conduits par une éthique implacable, prêt à tous les sacrifices et conduit par l’amour de la Patrie et de la Vérité pouvaient changer le cours événements, tous les défenseurs du système "extrémistes" de droite, de gauche ou centristes ne représentant que les différentes faces du même visage, défendant les mêmes valeurs de la modernité destructrices des civilisations.
C’est ce qu’évoque Codreanu, l’une des plus hautes figures du nationalisme en Europe, dans ce texte diffusé ici pour la première fois sur Internet. Dans le cadre d’une campagne électorale, il s’adresse aux hommes de la Légion de l’Archange Michel (la Garde de Fer).
 
 
 
 
Légionnaires

            Les orateurs des vieux partis parcourent de nouveau les villages, en vous demandant votre concours pour pouvoir se refaire. Sous leur domination, le Roumain de partout s’est appauvri et agenouillé devant l’étranger. Les grands intérêts de la Patrie sont abandonnés. Notre monde politisé ne voit plus rien d’autre que les intérêts du parti, pour la victoire duquel il sacrifie, chaque jour et chaque heure, notre avenir même de peuple.

            Les forêts des montagnes tombées dans les mains des étrangers s’effondrent.

            Le cœur gémit chez les Motzes et les Maramourechois oubliés par tout le monde.

            Les ouvriers roumains délaissés grossissent les rangs des communistes juifs.

            Le commerce roumain dépourvu de protection est humilié en une lutte inégale avec l’étranger.

            Le germe dissolvant et corrupteur de consciences pénètre toujours plus haut et plus profondément, dans les cadres de notre glorieuse armée.

            Et des heures difficiles sont à prévoir. Si jamais nous étions appelés au grand examen international, qui défendrait encore notre sol et la gloire de notre pays, et la gloire de notre Drapeau ?

            Le paysan roumain vend ses produits à un prix inférieur au prix de production. Les intermédiaires se sont multipliés et nous inondent.

            Les cafés regorgent de courtiers et d’usuriers qui s’enrichissent aux dépens de ceux qui travaillent. Le peuple est spolié, le Roumain accablé de dettes est devenu l’esclave contemporain du banquier juif.

            Le pays, partagé en partis qui s’entre-déchirent se détruit sous nos yeux.

            Les dirigeants des vieux partis n’ont pas de poigne et pas la moindre perspective nationaliste, ne soutenant et n’encourageant en rien le Roumain qui porte le pays entier sur ses épaules.
 
 
Légionnaires,

            Face à une telle situation et avant que l’esprit politicard n’ait pu se refaire, j’ai brandi l’épée et j’ai déployé le nouvel étendard du temps.

            On sent dans l’air, de plus en plus fort, le besoin d’autres principes de vie politique et morale. Dépolitiser le pays est une nécessité du temps.

            A la place des vieux partis on sent qu’un renouveau s’impose. À la place des partis dévoués à l’étranger, il faut une politique d’indépendance et d’encouragement au roumanisme.

            Dites à tous ceux qui viennent de nouveau vous prendre la main que leur temps est révolu. Tous ces orateurs peuvent périr.

            Dorénavant, vous ne devrez obéir qu’à une seule voix, mystérieuse et impénétrable comme Dieu lui-même, l’appel de la Patrie. Que tout votre être entende cette voix, que vous vous soumettiez à elle d’une seule âme.


 
Roumains,

            La Roumanie ressuscitera lorsque votre voix et votre volonté proclameront la victoire. Nos enfants y resplendiront comme des fleurs, l’étranger la respectera, l’ennemi la craindra.

            Soldats de la Légion de Saint-Michel Archange !

            Alors que vous êtes destinés par Dieu à forger cette Roumanie nouvelle, alors que la Nation du Dniester à la Tisza vous attend pour vous acclamer sans fin sur la scène de l’histoire, que de vos poitrines d’acier retentisse notre cri de combat et de victoire :

            Vive la Roumanie roumaine ! Vive la Légion !


 
Corneliu Zelea Codreanu,
Chef de la Légion.
 
http://img802.imageshack.us/img802/5937/41786314913077364453103.jpg
Share1
Partager l'article !   Aux porteurs de l’esprit nouveau (Corneliu Zelea Codreanu) (texte inédit):   À 70 ans de distance, il est stupéfiant de const ...
http://club-acacia.over-blog.com/
http://brebisgalleuse.blogspot.com/

vineri, 25 noiembrie 2011

Reamprospatarea memoriei

Patru scenarii pentru reinventarea Europei

In spatele crizei euro pandeste o provocare fundamentala si mai serioasa: cvasi-colapsul sistemului politic al UE. Ascensiunea populismului anti-UE de-a lungul si de-a latul Europei i-a impiedicat pe politicienii continentului sa inteleaga proportiile provocarilor politice.
Interventii institutionale tehnocratice au provocat si mai mult populism. Liderii europeni sunt acum incapabili sa rezolve criza euro, deoarece ei pot forta doar solutii nepotrivite prin portite existente in Tratatul de la Lisabona.
In “Patru scenarii pentru reinventarea Europei“, directorul Consiliului European pentru Relatii Externe, Mark Leonard, ofera un nou cadru pentru intelegerea crizelor de eficienta si de legitimitate ale Europei si examineaza obstacolele politice si legale din calea unei solutii in diverse state membre, noile sciziuni culturale din Europa si ascensiunea noilor forte populiste (inclusiv o discutie a noilor chestiuni germane si britanice). El prezinta diverse scenarii pentru rezolvarea crizei euro asa incat sa nu fie exacerbata criza cronica a declinului puterii europene.
Integrarea asimetrica va continua sa duca la tot mai multe solutii fara modificari ale tratatului. Aceasta este cea mai usoara solutie, dar risca sa esueze in rezolvarea crizei, exacerband rezistenta cetatenilor Europei si usurand trecerea de la o Uniune Europeana fondata pe reguli la una fondata pe putere.
O zona euro mai mica, eliminarea grecilor si probabil a altora, ar fi mai sustenabila si mai putin dureroasa, dar ar putea declansa un tsunami de panica. Aceasta ar rezulta in destramarea euro, o profunda recesiune si pierderea influentei UE in lume.
O uniune politica prin modificarea tratatului ar fi cea mai sustenabila si completa, dar este insotita de riscul unui esec spectaculos, de exemplu prin voturi de respingere in parlamente sau la referendumuri, ceea ce ar duce la dezintegrarea UE insasi.
Federalismul fara federalisti, intemeiat in jurul unei integrari mai profunde in cadrul eurozonei, dincolo de limitele tratatelor si institutiile europene existente. Dar acesta ar risca sa duca la aparitia unui “golf” in interiorul Europei si la marginalizarea UE-17 la nivel global.
Autorul argumenteaza ca UE si-a pierdut legitimitatea deoarece liderii sai nu pot sa actioneze. Dar motivul pentru care ei nu pot sa actioneze este ca UE are atat de putina legitimitate. El examineaza cele trei canale traditionale pentru intarirea participarii democratice si a legitimitatii – alegerea oficialilor europeni, referendumurile si deciziile nationale de retragere si neparticipare – si concluzioneaza ca fiecare dintre aceste cai ar putea sa faca Europa si mai greu de guvernat.
Cercetarea pentru “Patru scenarii pentru reinventarea Europei” se bazeaza pe interviuri cu inalti oficiali si personalitati politice din 19 state membre UE. Documentul este prima publicatie oficiala a noului proiect major al Consiliului European pentru Relatii Externe pe tema reinventarii.
Sursa: Hotnews
http://blog.nouadreapta.org/

Partidul Nationalist Noua Dreapta Brasov

USL pe topoganul electoral

autor: FrontPress 25.11.2011
Cred că n-a mai mirat pe nimeni faptul că în ultimul sondaj IMAS, celebra coaliţie a opoziţiei USL a adunat numai 48 % din intenţiile de vot ale românilor. După ce anul trecut, prin toamnă, liderii USL se scăldau în barometrele de opinie la peste 61% dintre sufragii, azi au ajuns sub 50% şi cred că vor continua să cadă pe topoganul electoral. Cum se explică o astfel de cădere într-un moment când în orice democraţie normală, în care o ţară se zbate în criză, iar partidul de guvernare e măcinat de anchetele anticorupţie, opoziţia să fie în cădere liberă?
E o curiozitate sociologică de care se fac vinovaţi liderii imaturi şi infantili politici ai USL: Crin Antonescu şi Victor Ponta. Liderii opoziţiei în loc să vină cu proiecte, programe de dezvoltare şi să coaguleze lideri politici şi ai societăţii civile, ei se ocupă de exluderea lui Mircea Geoană din partid şi de suspendarea lui Băsescu, un subiect deja răsuflat şi eşuat electoral în 2007. Reîncălzirea suspendării şi exluderea preşedintelui Senatului Geoană nu a făcut decât să abată atenţia opiniei publice de la cazurile de corupţie din ograda Guvernului. Nu am uitat nici cum mai acum un an de zile profesorul de istorie la FF Crin Antonescu încerca să-l excludă din partid pe fostul premier Tăriceanu, un personaj politic consistent care i-a ţinut piept trei ani lui Băsescu. Lumea românească ce să mai creadă despre un proiect al opoziţiei, când vede că liderii acesteia se canibalizează între ei. Crin Antonescu nu are cum să mai aibă credibilitate, când acum un an se pupa pe bot la toate televiziunile cu Mircea Geoană, ca în prezent să sară în sus de bucurie, ca un oligofren electoral, că fostul lui partener a fost exclus din USL, ca incompetent şi om ne-bun de nimic. Logica ne spune că dacă Geoană a fost aruncat la gunoiul istoriei de opoziţie ar trebui să urmeze şi Crin Antonescu după el că doar a fost aliat, partener şi prieten de platou de televiziune cu „prostănacul”. Aşa-i în tenis! Crin Antonescu prin exluderea lui Geoană din PSD recte USL şi-a pierdut credibilitatea electorală. În concluzie s-a terminat cu candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţia România din 2014.
Ca cetăţean simplu al României aş dori mult să avem parte de o opoziţie puternică, cu lideri charismatici, pliată pe programe economice, proiecte şi soluţii morale pentru regenerarea societăţii româneşti. În schimb văd un USL, confuz ideologic, care se auto-macină în excluderi, care se ocupă de subiecte răsuflate şi nu e în stare să coaguleze oameni politici noi şi credibili pentru a câştiga alegerile din 2012. Mircea Geoană şi-a spălat păcatele în faţa opiniei publice cu celebra sintagmă, de la şedinţa de excludere, „Adio, tovarăşi!”, care a îngropat alianţa liberalo-socialistă. Cu Victor Ponta şi Crin Antonescu la cârmă şi cu Năstase, Iliescu şi Voiculescu în umbră, USL-ul va pierde alegerile cu brio din 2012, dacă nu se va desfiinţa până atunci. Cu astfel de lideri mărunţi şi preocupaţi să dea oamenii afară din partid, opoziţia riscă să rămână încă un mandat pe tuşe până în 2016. Păcat că românii între o putere uzată de guvernare cu acte de corupţie şi o opoziţie infantilă şi-au pierdut orice speranţă de mai bine. De Ionuţ Ţene – NapocaNews
«

Mic la stat si mic la sfat Emil Boc

FARA COMENTARII !!!   Asta o merita ! Asta le vom da !!!

Acest l.....Boc, era sa zic pe de-a dreptul, a plecat in Israel  bou si a venit vaca.
Mizeriile pe care le-a borat peste capetele noastre  plecate ca de slugi, le-a debitat fara frica  nu mai zic de Dumnezeu ci, de  vreunul din ziaristii rebeli care ar putea sa-i dea in  fata sange uman  de la victimele lui.
Cu asa prosti ca noi  care  acceptam mizeria asta, pe  care trebuie sa o ingurgitam prin cuvintele prim ului L.... al tarii ca "am hotarit,  toate tarile Europei, etc ., sa fim prudenti, salatiile si pensiile raman la fel" dar, s-au scumpit  toate marfurile si sunt ca pret,  duble sau aproape duble, ca saptamana trecuta.
In aceasta mizerie pregatita noua si pe urmatorul an nu este cuprinsa prudenta fata de chetuielile  de la Cotroceni, guvern si SPP.  Ba chiar  prudenta NU EXISTA. Asa ne trebuie ca numai ne uitam la curisorul bombat lucrat in secret, al  vampei noastre oficiale. Si uitam  kilometrajul experimental, care sta la baza experientei.
Mai buna este o ciobanita, chiar daca miroase a branza.
La acest tupeu obraznic nu este sufient sa raspundem cu tupeu, ci trebuie sa raspundem cu sabia scoasa. Acesti nemernici ne-au distrus si vor face asta in continuare, pana la disolutia noastra ca neam si ca tara, se vede din faptul ca spun mereu ca nu ne mai imprumuta nimeni.  Este normal ca o tara asa de bogata ca a noastre sa se impriumute cand ea imprumuta pana si pe HITLER, pentru masinaria de razboi? Imprumuta zic dar stiti  raspunsul lui Hitler catre Ms. I., Antonescu ca nu-i rusine sa ceara banii, cand suntem asa  bogati si cu moneda noastra leu aur cea mai tare din Europa si recunoscuta pe tot globul?Si ganditi-va ca trecusera  tot atatia ani  de la primul razb.mondial, cit de la revolutie pana acum. Si tara se refacuse si era mai bogata de cat fusese  si cu  averea ei lasata la rusi si confiscata de ei. Dar la noi  in acesti 22 de ani am saracit tara pana la cersetorie. Ei gandesc ca daca ne imprumutam si nu vom mai avea peste ani sa platim, datoriile vor fi sterse. DE MILA. Dar noi ce facem? Facem politica in carciuma si ne distram uitandu-me si visand ca vom tine in maini  un curisor bombat, lucrat  si tocit, expert in cea mai veche profesiune.  Daca am fi trait bine toti si am fi  fost bogati, sa ne aranjam viata dupa  voia noastra si aruncam ochii numai in scarba spre aceste gunoaie , care cred ca atunci, nu vor mai reprezenta decat vorba unui prieten  francez  "catele batrane".
Articolul precedent arata spre ce ne indreptam noi, spre CRIMINALITATE ca nu avem din ce trai.
Suntem fortati sa devenim brute, mai rele ca animalele, daca nu am si inceput sa fim asa.
Trebuie sa luam valul de pe ochi si sa   fim acei romani viteji care nu am acceptat  jugul, nici al turcilor.Curaj !!! Eu va sunt alaturi cu toate posibilitatile mele  modeste !!!!!!

40 la suta din crimele comise in intreaga lume au loc in America Latina

autor: FrontPress 25.11.2011
Traficul de arme a transformat America Latină într-un câmp de luptă unde se produc peste 40 la sută din crimele comise în întreaga lume, au avertizat miercuri experţi şi funcţionari din regiune reuniţi în Costa Rica, cerând un control sporit al contrabandei cu arme.
Circa 42 la sută dintre crimele provocate cu arme de foc în fiecare an în lume au loc în America Latină, unde locuieşte mai puţin de 10 la sută din populaţia planetei, a indicat laureatul Premiului Nobel pentru Pace şi fostul preşedinte al Costa Rica, Oscar Arias, citând cifrele ONU.
Înainte de a intra pe mâini greşite, „majoritatea armelor sunt legale, fabricate de o industrie înregistrată legal ce achită impozite, finanţând prin urmare campanii electorale”, a declarat ministrul Afacerilor Externe din Costa Rica, Enrique Castillo.
Acum câteva luni, preşedintele mexican Felipe Calderon a anunţat că peste 100.000 de arme recuperate de la grupări de crimă organizată provin din armurării ale Statelor Unite.
„Controalele inexistente sau insuficiente sunt cele care permit transferul armelor către carteluri, mercenari sau cei care susţin dictaturi”, a estimat Castillo.
Arias, asociat cu circa 20 de laureaţi ai Premiului Nobel şi susţinut de experţi, a elaborat în anii 1990 un proiect al Tratatului privind comerţul cu arme (TCA), transmis Naţiunilor Unite şi care se vrea a fi adoptat.
„Importante decizii internaţionale cu privire la traficul de droguri, traficul de persoane, sclavagismul au fost adoptate, dar nu am adoptat încă nicio decizie cu privire la traficul de arme și plătim această acţiune cu vieţi umane”, a declarat Arias.
Armele convenţionale, în special armele uşoare şi de dimensiuni mici, sunt arme de distrugere în masă a căror proliferare are efecte devastatoare, în special asupra ţărilor în curs de dezvoltare, estimează participanţii într-un document comun.
Într-un mesaj clar către Statele Unite, Arias apreciază că deţinerea armelor nu ar trebui percepută ca un semn al libertăţii, ci ca un obstacol pentru exercitarea acesteia.
America Centrală este una dintre regiunile cele mai afectate de violenţă. În Honduras, de exemplu, rata crimelor, peste 80 la 100.000 de locuitori, este de opt ori mai mare faţă de media mondială. De Georgiana Moroșan - Curentul
«

Mostenirea lui Ginghis Han

autor: FrontPress 25.11.2011
Ginghis Han, acel ”Napoleon al stepelor” cum a fost supranumit, este una din marile figuri ale istoriei mondiale, creatorul unui imens imperiu nomad care se întindea din Coreea până în Polonia. Operațiunile militare ale mongolilor sunt uluitorare. Aceiași cuceritori care, în 1242, îl forțau pe regele Ungariei să fugă pe mare, patruzeci de ani mai târziu supuneau insula Java în Indonezia. Europa de Est și Asia au ajuns să facă parte din același conglomerat politic timp de un secol și jumătate. Lumea întreagă era îngrozită de rapiditatea și brutalitatea cuceririlor mongole care erau întotdeauna însoțite de genocide pe scară largă. Mongolii au creat o adevărată psihoză în țările Europei și au trecut mulți ani pentru ca oamenii să nu mai tremure la amintirea călăreților din est care au însângerat continentul.
Aceste evenimente extraordinare au trebuit explicate. Cum și de ce au avut loc? Primul instinct al epocii respective, dominate de religiozitate, a fost de a vedea devastările mongole ca o teribilă pedeapsă divină pentru păcatele omenirii. Ca Attila cu secole în urmă, Ginghis Han apărea ca biciul lui Dumnezeu menit să-i pedepsească pe oameni. Mongolii nu erau surprinși de victoriile lor impresionante: ei credeau că Marele Han primise o misiune divină de a cuceri lumea, iar cei care i se împotriveau trebuiau distruși. Când Papa Inocențiu al IV-lea a trimis un ambasador la curtea mongolă în 1246 pentru a se plânge de atrocitățile comise de armatele mongole în Polonia și Ungaria, i s-a spus că pedeapsa locuitorilor din acele țări era pe deplin meritată deoarece refuzaseră să i se supună lui Dumnezeu și Hanului; mai mult, dacă Papa însuși dorea să se salveze de la distrugere, el trebuia să vină personal în fața Marelui Han pentru a recunoaște, cu umilință, stăpânirea universală a mongolilor.
Mongolii erau un mister pentru contemporani. Însă după Renaștere, când studiul istoriei a evoluat și s-a sustras influenței Biserici, după ce Montesquieu a inițiat căutarea ”cauzelor generale” ale faptelor din istorie, măreția imperiului mongol a fost atribuită geniului militar al lui Ginghis Han; abilității sale de ”divide et impera” a inamicilor; certurilor dintre opozanții săi; dominației unei zone din inima Asiei de unde putea lovi în orice direcție. Aceste considerente politico-militare au fost reluate ulterior de o analiză sociologică a Mongoliei lui Ginghis Han. În 1911-12, saantul rus B. J. Vladimirtsov a lansat o teorie potrivit căreia în secolul al XII-lea societatea tribală mongolă se afla în proces de decădere și începuse să se contureze un conflict de clasă între nobili – care dețineau marile turme de animale, singura bogăție a populațiilor nomande – și oamenii de rând, mult inferiori și aproape exploatați. Ginghis Han a exploatat conflictele sociale în avantajul său, dar apoi – când a început expansiunea cu ajutorul nu doar al nobililor, ci și al nomazilor de rând – a ignorat diferențele sociale când a creat noi instituții, precum Garda Imperială, în care putea pătrunde oricine.
”Tătarii n-au avut nimic în comun cu maurii. Au cucerit Rusia, dar nu i-au dat nici algebra, nici pe Aristotel.”
Vladimirtsov nu era marxist, iar teoria sa a fost formulată înainte de revoluția din 1917. Istoricii sovietici au preluat-o însă deorece se potrivea normelor marxiste. Rușii au fost mereu interesați de Imperiul Mongol deoarece țara lor a fost pare a acestuia timp de două secole, o experiență amară peste care nu au trecut niciodată complet. Devastate de invazia condusă de Batu între 1237-40, principatele rusești au devenit vasale mongolilor și timp de mulți ani fiecare prinț rus trebuia, odată ajuns pe tron, să călătorească la tabăra mongolă de pe Volga pentru a depune jurământul de vasalitate. Rusia a fost într-un fel smulsă din Europa și forțată să-și întoarcă privirea către Asia. Ulterior, instituțiile politice rusești au păstrat anumite influențe din experiența despotismului mongol. Majoritatea specialiștilor contemporani este de părere că țarismul rusesc a fost modelat mai mult pe baza hanatului mongol și nu a imperiului bizantin. Numele de ”Țar” a fost atribuit mai întâi Hanului, nu liderilor autohtoni. Amărăciunea rușilor cu privire la cucerirea mongolă a fost mereu întârită și de faptul că aceasta a contribuit la rămânerea în urmă a țării, lăsând-o ignorantă, reacționară și semi-asiatică. În plus, mongolii nu au adus – precum arabii și maurii în Spania – niciun beneficiu cultural. După cum spunea Pușkin, ”tătarii n-au avut nimic în comun cu maurii. Au cucerit Rusia, dar nu i-au dat nici algebra, nici pe Aristotel.” Mongolii au rupt Rusia de Europa, rezultatul fiind că Rusia n-a avut acces la înfloritoarea experiență a Renașterii și revoluției științitice. Renașterea culturală și intelectuală a Occidentului a putut avea loc tocmai pentru că țările de aici au scăpat de coșmarul mongol.
Nici în China mongolii nu sunt mai apreciați. Dominația lor aici a fost mai scurtă: Ginghis Han n-a cucerit decât teritoriul de la nord de fluviul Galben, și nu de la chinezi, ci de la popoarele barbare care se stabiliseră acolo. Nepotul lui, faimosul Kubilai, a fost primul mongol care a stăpânit întreaga Chină prin eliminarea, în 1279, a dinastiei Sung ce conducea Sudul Chinei. După cum notează Marco Polo, Kubilai a fost puternic impresionat de civilizația chineză. El a mutat capitala imperială de la Karakoru, în Mongolia, la Khan-Balik, ”Orașul Hanului” aflat în locul Beijingului de azi. El a adoptat vestimentația și manierele chineze și a acorat privilegii clerului budist. Totuși, el n-a învățat niciodată limba chineză și a refuzat să acorde oficialilor chinezi funcții importante în administrație. Chinezii i-au disprețuit mereu pe cuceritori, iar după moartea lui Kubilai, în 1294, regimul mongol a avut de înfruntat numeroase revolte. Acestea au culminat cu o revoltă la nivelul întregii țări, iar în 1368 ultimul împărat mongol a fost alungat, venind la putere dinastia autohtone Ming.
Între timp, celelalte victime ale mongolilor încercau și ele să-și ia revanșa. Până în secolul al XVII-lea, rușii începuseră deja să înainteze către Urali, iar chinezii spre nord, către deșertul Gobi. Rezistența nomazilor mongoli a cedat sub utilizarea armelor de foc pe care aceștia nu le cunoșteau. Rușii și chinezii i-au învins în cele din urmă pe vechii lor stăpâni. Prima șansă a mongolilor de a se sustrage presiunii ruso-chineze a venit odată cu revoluția chineză din 1911. Atunci, cu ajutorul Rusiei țariste, mongolii și-au declarat independența. În 1913, China republicană a recunoscut autonomia, nu și suveranitatea, Mongoliei Exterioare. După revoluția rusă din 1917 și sfărșitul războiului civil, bolșevicii și-au îndreptat atenția către est. Trupele sovietice au ocupat Mongolia sub pretextul de a o apăra de chinezi și de Albi, iar în 1924 a fost proclamată Republica Populară Mongolă. China i-a recunoscut independența abia în 1945. Vechea populație nomadă s-a transformat treptat, sub presiuni sovietice, într-o populație de fermieri și muncitori. Totuși, în republica mongolă de azi trăiește doar o mică parte a vechii rase mongole. Restul de circa două milioane se află în Mongolia Interioară, o provincie autonomă din China.
Ginghis Han în istoriografia contemporană
Istoricii ruși, chinezi și mongoli au reexaminat istoria mongolilor, cuceririle acestora și rolul lui Ginghis Han. Deși comuniștii au distrus multe din bibliotecile aflate în mănăstirile budiste, s-au păstrat totuși materiale documentare ce au putut fi studiate și interpretate, evident în baza normelor rigide ale marxist-leninismului. Un istoric mongol renumit, Yü Yuan-an, a publicat o biografie a lui Ginghis Han în 1955, bazată considerabil pe lucrările lui Vladimirtsov. Astfel, el descrie Mongolia lui Ginghis Han ca un pământ feudal în care vechiul sistem al clanurilor se destrăma, dar în care nu se conturase încă un sentiment național. Succesul lui Ginghis Han s-ar fi datorat dorinței crescânde de unitate a mongolilor, dorinței de a pune capăt conflictelor dintre tribale și de a opri agresiunile străinilor. În Mongolia, Ginghis Han a jucat un rol ”progresist” – termen atât de drag marxiștilor – în sensul că a unificat țara și a adus poporului său arta scrisului și noi instituții. În afara Mongoliei însă, a fost exact opusul: un războinic brutal care a adus nenumărate prejudicii țărilor civilizate.
Într-o altă carte dedicată istoriei mongole, publicată în 1958, Yü Yuan-an abordează problema istoriei cuceririlor mongole de după moartea lui Ginghis Han. Descriind invazia Europei condusă de Batu între anii 1237-1242, el discută motivele retragerii subite a armatelor mongole din centrul Europei. Explicația general acceptată este că moatea marelui han Ogodai, în decembrie 1241, a ridicat problema succesiuni, astfel că Batu a trebuit să se retragă și să revină pe Volga pentru a putea influența alegerea noului Han. Acesta a fost ales abia în 1246 din cauza rivalităților și intrigilor dintre posibilii succesori. Yü Yuan-an argumentează însă că moartea lui Ogodai n-a fost decât un pretext. De fapt, ar fi fost vorba de ”lupta eroică a poporului rus” care-i epuizase pe mongoli într-atât de mult încât aceștia nu mai aveau resursele necesare pentru a înainta către Occident. Astfel, rușii s-au sacrificat pentru a salva Europa. Cât despre China, istoricul mongol este de părere că predecesorii săi s-au purtat acolo ca niște tirani. Chiar și Kubilai este criticat pentru extravaganța sa, pentru irosirea resurselor naturale și pentru favorurile excesive acordate clerului budist. Reputația lui Kubilai, bazată în mare parte pe elogiile ce i le-a adus Marco Polo, ar fi de fapt exagerată. Nepotul și succesorul său, Temür, care a pus capăt războaielor și a redus taxele, a fost un conducător mai bun. În cele din urmă, exploatarea țăranilor – baza națiunii, de către acești nomazi care nu au înțeles niciodată valoarea agriculturii, a ajuns să fie de nesuportat. Apoi, sub dinastia Ming, China eliberată de dominația barbarilor a putut da naștere unei impresionante civilizații.
O astfel de interpretare a plăcut atât rușilor, cât și chinezilor. Însă după 1960, când începe conflictul sino-sovietic, Monglia, cu trecutul și conducătorul ei glorios, a fost atrasă în dispută. Poziția Mongoliei, aflată între cei doi giganți aflați în conflict, a căpătat o foarte mare importanță politică și strategică. Politica Chinei a fost de a și-i atrage pe mongolii ce trăiau în provincia autonomă, de a pune accent pe unitatea acestora și de a scoate Mongolia din orbita URSS-ului. Pe de altă parte, sovieticii căutau să-și întârească dominația asupra Mongoliei, să hrănească sentimentele anti-chineze existente în societatea mongolă și să sublinieze că unificarea poporului mongol – divizat ca și germanii, coreenii și vietnamezii – se putea face doar pornind de la Ulan Bator.
Disputa istoricilor ruși și chinezi a dus la apariția mai multor lucrări despre istoria Mongoliei și despre Ginghis Han, lucru îmbucurător pentru istoriografie. Indiferent de prisma prin care privim lucrurile, nu putem nega anumite merite ce trebuie atribuite lui Ginghis Han. A fost într-adevăr un războnic nemilos, dar a adus China și Europa în legătură directă pentru prima dată în istorie, a facilitat schimbul de bunuri și idei pe o scară nemaivăzută până atunci, și a deschis Asia comerțului internațional. Lumea Veche n-a mai fost la fel după aceea. Rămânerea în urmă a Rusiei, cu toate efectele sale, evoluția culturală spectaculoasă a Occidentului, ascensiunea turcilor otomani și visul Europei de a găsi o rută maritimă spre Extremul Orient, toate acestea sunt consecințe indirecte ale imperialismului mongol. De Andreea Lupşor - Historia
«

Jorge Negrete - La Adelita (cantecul original)

Nat King Cole - Adelita

joi, 24 noiembrie 2011

GOOOOOOOOOOOOOD !!!!!!!!!!


GOOD ...GOOD ...GOOOOOOOD .!!!!? LaughingWinkHai noroc si la mai mareeee .....Chelneeeer! Inca un rind.
mariyuki: Party!!!!

A SOSIT VREMEA REVOLTEI CIVICE !

fidel castro

O pecingine canceroasă s-a întins încetul cu încetul şi a cuprins întreaga Romanie: Îngăduinţa. La prima vedere pare a fi o calitate ce nu trebuie să lipsească aceluia care se doreşte cuprins de valorile morale. În realitate este un viciu, şi, în egală măsură, un avatar care transformă viitorul într-un coşmar. Toate nenorocirile pe care le-a suportat sărmana noastră omenire s-au datorat îngăduinţei. La nici una dintre speciile cu care împărţim universul, îngăduinţa nu funcţionează, nu este cunoscută. Am făcut o mândrie din a cultiva îngăduinţa, am educat generaţii după generaţii să devină îngăduitoare, lăsând slăbiciunea să cuprindă specia. Am confundat mereu îngăduinţa cu toleranţa, şi n-am ţinut cont că atunci când ceva este tolerat, eşti mereu atent la evoluţia acelui lucru, acelui fenomen, gata oricând să corectezi eroarea. Îngăduinţa este mereu deplină, şi întotdeauna, fără excepţie, fără abatere a fost folosită împotriva celui care o practică. Pentru că, îngăduinţa nu este o calitate, este o slăbiciune, iar cei slabi pier întotdeauna. Din nefericire, cel care, îngăduitor, vrea să-şi dovedească ceva sieşi, îşi revarsă acţiunea supra cuiva cu toate că ştie că lucrul acela nu trebuie făcut sub nici o formă. Iar efectul îngăduinţei se va întoarce întotdeauna asupra lui şi-l va ucide. Da, da, îngăduinţa este un viciu mortal, manipulat cu abilitate şi străşnicie de cei care-i cunosc efectul, care ştiu cât de deplină e neputinţa pe care o cultivă.
De aceea nu trebuie sa mai fim ingaduitori cu Basescu si cu ceilalti basisti, decat sa fim ucisi noi ,mai bine ii ucidem noi pe ei,decat sa planga mamele noastre, mai bine sa planga mamele lor.
ACTIUNEA DIRECTA ROMANA
Previzualizaţi

NOUA STANGA IN ROMANIA
Ce inseamna astazi in Europa, noua stanga? Iata o intrebare in fata careia majoritatea dintre noi s-ar bloca si ar activa sistemul de urgenta implementat de mass-media oficiala, care sa raspunda in mod mecanic: nimic! Nimic mai fals! In intreaga Europa miscarile de stanga exista, cu toate eforturile facute de mass-media oficiala de a pastra tacerea in privinta acestora.

"La Lutte Continue" cum spunea un slogan al manifestantilor din 1968. Presa de stanga (radicala) continua de asemenea sa existe: Morning Star, l'Humanite, Prométhée, Le Chiffon Rouge, Rizospastis, Liberazione, Il manifesto sau Avante!. In Romania insa nu se afla nimic despre toate acestea, pentru ca aici manipularea opiniei publice atinge cote de neimaginat in Occident. In Romania este aproape interzis sa vorbesti despre marxism sau despre miscarea muncitoreasca. O campanie de discriminare a celor ce au curajul sa isi afiseze public convingerile de stanga, se desfasoara de aproape 20 de ani.

Care este principalul argument al celor ce contesta dreptul stangii radicale de a exista? De la primul neo-liberal pana la ultimul neo-legionar, argumentul care strabate ca un fir rosu intregul grup al celor de dreapta este "comunismul nu poate exista in afara stalinismului". Punct. De 20 de ani noua ni se inoculeaza ca marxismul inseamna stalinism, ca orice sustinator al stangi este un criminal etc. S-a facut prea putin sau nimic pentru a se explica oamenilor ca stanga radicala este un concept larg, care inglobeaza multe curente. Stanga inseamna si anarho-comunism, trotkism, anarho-sindicalism, socialism libertarian, marxism, socialism democratic, eco-socialism, , feminism sau ecologisti.

Peste tot in Europa civilizata aceste partide exista si chiar inregistreaza progrese, in ciuda faptului ca politicile pe care acestea le promoveaza sunt slab mediatizate si nu beneficiaza de o popularizare adecvata.Este nevoie si in Romania de o "Noua Stanga" adevarata, care sa colaboreze cu sindicatele, sa se elibereze de burghezia pesedista,care nu-si doreste altceva decat puterea ca sa fure ei mai mult decat pedelistii lui Basescu.



Previzualizaţi
http://ortodoxwar.blogspot.com

Cugetari.....

Nationalism si extremism (Cine nu este nationalist nu este patriot(Petre Tutea)

Pe plan mondial, inclusiv in tara noastra, prin toate mijloacele se duce o lupta acerba contra nationalismului. Cel mai frecvent acesta este acuzat de rasism, xenofobie si mai ales de antisemitism. Sunt aceste acuze reale in toate cazurile? Sa incercam precizarea continutului acestor notiuni atat de controversate.
In primul rand, ce se intelege prin termenul de nationalist? Nationalist este cel ce-si iubeste neamul caruia ii apartine,fiind dispus sa puna in slujba acestuia tot ce are el mai de pret. Ce este de condamnat in aceasta atitudine? Din acest punct de vedere unul dintre cele mai nationaliste popoare este poporul evreu si cu toate acestea nimeni nu-l condamna pentru nationalismul sau. Cel mai adesea nationalismul este catalogat ca fiind de dreapta sau de extrema dreapta. Sa nu uitam ca statul Israel este condus de un guvern de extrema dreapta si cu toate acestea nimeni nu protesteaza contra acestui regim,cu exceptia evreilor moderati. Desigur nu se poate afirma ca toate ideologiile nationaliste sunt benefice si ca in cadrul lor nu s-ar putea ajunge la excese care ar confirma acuzele ce li se aduc. Exemplul cel mai graitor este nazismul care a fost si rasist, si xenofob si antisemit. Termenul de antisemitism este total denaturat in conceptia actuala si este atribuit nationalistilor care de cele mai multe ori nu au nici in clin, nici in maneca cu relele de care sunt acuzati.In plus antisemitismul este asociat poporului evreu si numai lui. Nimic mai eronat.
Termenul de evreu este atribuit poporului israelian din sec XVIII. Pana atunci, incepand cu Vechiul Testament si pana in sec XVIII,acest termen nu era mentionat in documente si acte oficiale.Cea mai mare parte a evreilor de astazi nu au singe semit, cu exceptia evreilor sefarzi, foarte redusi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagra si Marea Caspica. In sec VIII acest trib a fost pus in situatia de a opta intre religia crestina si cea musulmana. Pentru a nu deveni victime ale conflictului dintre mahomedani si crestini, acestia au ales religia mozaica si in anul 741, Bulan, conducatorul tribului chazar, adopta mozaismul ca religie oficiala. Astfel chazarii asiatici devin evrei prin religie,fara sa aiba sange semit. Adoptand religia iudaica au pus accentul pe ideea “poporului ales” care trebuie sa stapaneasca lumea.
Cei mai autentici si mai numerosi semiti sunt popoarele arabe, dar nimeni nu face referire la ele cand utilizeaza termenul de antisemit,ci doar la evrei.In aceste conditii poporul israelit devine cel mai antisemit popor din lume, datorita urii de moarte ce o nutreste fata de arabi. In concluzie,cred ca ar fi corect termenul de antiiudaism in locul celui de antisemitism.
Nationalismul autentic in Romania a fost cel al Miscarii Legionare. Inca de la aparitia ei in anul 1927, s’a pus de bunavoie sub ascultarea si trairea credintei in Iisus Hristos si sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, conducatorul ostilor ceresti si invingatorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionara si-a propus sa creeze un nou tip de om care sa traiasca in spiritul crestin si sa jertfeasca pentru neamul sau tot ce are mai de pret. In aceste conditii un bun crestin nu este capabil sa-si urasca semenul,nici sa-l prigoneasca sau sa-l nedreptateasca. Esenta credintei crestine se reduce la fraza: “Ceea ce doresti sa-ti faca tie oamenii, fa-le si tu lor”. In cei peste 70 de ani de la infiintarea ei, Miscarea Legionara a creat acest tip de om si nu putine sunt exemplele care demonstreaza acest fapt. Incepand cu jertfa lui Mota si Marin,care au murit in Spania pentru Hristos in lupta contra bolsevismului criminal si ateu pe pamantul Spaniei catolice si terminand cu numeroasele exemple date in inchisori, cand legionarii au ajutat, cu sacrificii, pe cei care-i prigonisera in trecut,inclusiv pe evrei. Sunt numeroase exemple date in memoriile lor, de cei ce au beneficiat de ajutorul primit. Daca doctrina legionara isi propune sa creeze un nou tip de om, capabil de jertfa pentru neam si aproapele sau,cum pot fi acuzati legionarii de antisemitism,rasism sau xenofobie? Din ce motiv i se atribuie ML atributul de miscare extremista. Poate pentru faptul ca a creat eroi care si-au dat, fara nici o ezitare, pentru Hristos si Neam, si acestia sunt extremisti fata de oameni obisnuiti. Si Biserica crestina a avut si are extremistii ei. Ce sunt sfintii decat crestini extremisti? Noi ii cinstim si ne inchinam lor. Dupa teoria la moda ce incrimineaza extremismul ar trebui sa-i contestam si sa-i scoatem din calendar si biserici.
Extremismul este nociv atunci cand duce la exces anumite principii izvorate din dorinta de dominare,exploatare si impunerea cu forta a unei ideologii straine de morala crestina acceptata pe arii intinse in toata lumea.
In concluzie,extremismul poate fi in unele cazuri pe drept acuzat de pericol potential pentru societatea in care isi desfasoara activitatea,dupa cum un extremism izvorat din principii morale, in cazul Romaniei din credinta crestina majoritara,nu poate fi decat benefic si ar contribui esential la redresarea morala a poporului roman, morala grav afectata in cei 50 de ani de regim comunist ateu.
Sursa: Foaie Naţională
http://blog.nouadreapta.org/

Zona euro se va prabusi

Barroso: Zona euro se va prăbuşi, dacă nu vor fi luate măsuri urgente

Zona euro se va prabusi daca nu vor fi luate masuri urgente pentru a consolida moneda unica europeana, a declarat presedintele Comisiei Europene (CE), Jose-Manuel Barroso.

Anuntul a fost facut miercuri in cadrul unei conferinte organizate la Berlin, ce a avut ca tema introducerea eurobondurilor, scrie The Guardian.
“Fara o guvernare economica intarita, zona euro va intampina dificultati mari in a-si pastra moneda unica”, a mentionat Barroso.
Presedintele CE a recunoscut ca moneda euro incepe sa se scufunde si a facut un apel catre cele 17 guverne, indemnandu-le sa actioneze impreuna pentru a salva zona euro.
Barroso a prezentat modalitatile prin care Comisia Europeana ar putea impune o stabilitate financiara mai mare in tarile din zona euro.
In viziunea presedintelui CE, toate cele 17 natiuni care fac parte din zona euro ar trebui sa trimita Comisiei in fiecare an proiectele bugetare pana la data de 15 octombrie, astfel incat organizatia sa poata cere modificari, daca acestea sunt necesare.
In plus, CE ar trebui sa monitorizeze mai atent deficitul bugetar al fiecarei tari si, daca este cazul, economia nationala, in ansamblu, in cazul in care in care stabilitatea financiara a statului respectiv este amenintata. Comisia Europeana ar putea oferi asistenta financiara fara ca tara respectiva sa ii mai solicite ajutorul. In plus, fiecare stat ar trebui sa formeze consilii financiare si sa pregateasca proiectul de buget pe baza unor previziuni independente.
Barroso a mai subliniat si ideea de independenta a Bancii Centrale Europene, acesta considerand ca institutia financiara nu ar trebui sa cumpere obligatiuni pentru a reduce datoria statelor din zona euro.
Sursa: Ziare
http://blog.nouadreapta.org/

SURSA " PREDA " ESTE DON LORENZZO

EXCLUSIV ŞI CUTREMURĂTOR: Sursa "Preda" e Don Lorenzzo

22 noiembrie 2011 Cornel Ivanciuc 
<strong>EXCLUSIV ŞI CUTREMURĂTOR:</strong><strong> Sursa "Preda"</strong><strong> e Don Lorenzzo</strong>
Vă informam într-un articol apărut în ediţia online a săptămânalului nostru că, în 1986, Securitatea reuşea să racoleze ca informator un ultracunoscut şi hiperinfluent satrap al lumii medicale româneşti, care va activa până la revoluţie sub numele conspirativ „Preda“. În motivarea racolării, căpitanul Costică Păun din cadrul Direcţiei a III-a Contraspionaj, ofiţerul de legătură al sursei „Preda“, va invoca contactele primejdioase pe care le cultivă, cu cetăţeni străini, anumiţi cercetători români în domeniul ştiinţelor medicale şi că „Preda“ îi cunoaşte pe câţiva personal, iar cu unii chiar colaborează pe plan ştiinţific, fapt care ar ajuta la supravegherea acestora.
Paranoia regimului ceauşist atinsese deja cote paroxistice şi Securitatea deschidea dosare de urmărire, pe bandă, tuturor persoanelor care călătoreau în străinătate. Nici faptul că „Preda“ era deja membru al PCR n-a constituit un impediment pentru Securitate, care va reuşi să obţină o dispensă din partea conducerii superioare a partidului şi să-i dea valorosului informator o identitate conspirativă. În 1986, sursa „Preda“ era şef de lucrări în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
La rândul ei, sursa „Preda“ călătorea des în străinătate, fapt care îi permitea să se afle nu o dată în anturajul unor colegi cercetători, suspectaţi de Securitate că şi-ar putea „vinde ţara“. Între 1986-1989, „Preda“ a conferenţiat la universităţile din Graz, Viena, Louvain, Heidelberg, Würzburg, Frankfurt, Tokyo, Nagoya, Oxford, Seattle sau Stanford, după ce în 1977 s-a specializat la Universitatea din Leiden, Olanda (Postdoctoral Fellow), iar în 1981, la National Institutes of Health, Be­thesda, Maryland, SUA (Fogarty International Fellow). Ţinta lui „Pre­da“ era obiectivul „Pavel“.
La data de 12.09.2008, persoana urmărită de „Preda“, unul dintre cei mai reputaţi biofizicieni români, a formulat o cerere adresată CNSAS, prin care ruga să intre în posesia dosarului de urmărire întocmit de fosta Securitate. În cele 1.600 de pagini ale dosarului apărea de nenumărate ori numele de sursă „Preda“. Întrucât urmăritul avea suspiciuni serioase legate de identitatea reală a sursei, a cerut CNSAS date suplimentare legate de statutul acesteia. Conferenţiarul universitar dr. Virgiliu-Leon Ţârău, vicepreşedintele CNSAS, a dat curs solicitării: „(…) Persoana ce figurează cu numele conspirativ «Preda», în dosarul menţionat anterior, este una şi ace­eaşi persoană cu numitul Laurenţiu Mircea Popescu, născut la data de 15.04.1944 în Câmpulung Muscel“.
Numitul Laurenţiu Mircea Popescu, zis Don Lorenzzo, este una şi aceeaşi persoană cu membrul titular al Academiei Române, Laurenţiu Mircea Popescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale, cu profesorul de Medicină Celulară şi Moleculară la Facultatea de Medicină Generală, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, cu directorul general al Institutului Naţional de Patologie şi Cercetări Biomedicale „Victor Babeş“ şi cu preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale.
Toate aceste titulaturi îl acuză pe Don Lorenzzo de fals în declaraţii, deoarece, la numirea în respectivele funcţii, titularul a fost obligat să declare, pe propria răspundere, dacă a colaborat cu Securitatea. Practic, Don Lorenzzo a răspuns de patru ori că nu a colaborat cu Securitatea, bazân­du-se pe decizia nr. 98/2004 emisă de CNSAS, că nu a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică. Mai mult ca sigur că, la data emiterii deciziei, actele doveditoare nu fuseseră încă predate CNSAS de către SRI.
Până la data redactării acestui material, redacţia noastră nu a reuşit încă să ia legătură cu Laurenţiu Mircea Popescu. Urmăritul „Pavel“ a insistat în mod expres ca numele lui real să nu fie dat publicităţii. „Pavel“ ne-a declarat că Laurenţiu Mircea Popescu a fost, înainte de revoluţie, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi. La data de 18 noiembrie a.c., s-au desfăşurat alegeri la Academia de Ştiinţe Medicale, iar domnia sursei „Pre­da“, recte Laurenţiu Mircea Popescu, alias Don Lorenzzo, a luat sfârşit, fiind înlocuit cu academicianul Irinel Popescu.
 

"Jos burtile"

Moda impusă de generalul Ion Antonescu: “Jos burţile!”

autor: FrontPress 24.11.2011
Când a venit, în decembrie 1933, în fruntea Marelui Stat Major, generalul Ion Antonescu a creat o minirevolutie. I-a pus la treabă pe multi dintre cei care obisnuiau doar să miste niste hârtii de colo-colo, fără vreo noimă, a silit toate sectiile creierului militar al armatei să tină o evidentă riguroasă a lucrărilor realizate si a termenelor stabilite, iar la plecarea sa, intempestivă, asa cum îi era firea, a lăsat pe masa succesorului său, cu sigurantă, ceva mai multă ordine decât găsise la instalarea în functie.
Problema armatei române: kilogramele în plus!
I se dusese faima că era un personaj incomod si inflexibil, iar Gheorghe Barbul, un apropiat colaborator al maresalului în anii celui de- al Doilea Război Mondial, într-un admirabil portret al acestuia, inclus în memoriile sale (Memorial Antonescu. Al Treilea om al Axei), scrie, referindu-se la acel Antonescu din perioada în care a detinut functia de sef al Marelui Stat Major: “Pe unde trece oare linia de demarcatie în interiorul statului, între competenta militarilor si aceea a civililor? Pentru Antonescu, ea nu exista. Ministrul de Finante, căruia îi incumbă sarcina de a finanta armamentele; ministrul de Interne, care este răspunzător de moralul si comportarea populatiei, ministrul Economiei Nationale, care controlează productia si sursele de materii prime; ministrul Afacerilor Externe, care se preocupă de preliminariile ce privesc ‘ultima ratio regnum’. Oare nu trebuie să colaboreze toti cu seful armatei? Pentru Antonescu, a colabora înseamnă a se subordona. Cu un astfel de sef de stat major, ministerele nu vor întârzia să devină sectii ale Mareluis Stat Major, spuneau, glumind, parlamentarii”.
Desi Conducător al Statului, maresalul Ion Antonescu si-a păstrat obisnuinta de a se implica în cele mai mici detalii ale vietii politice, sociale, economice si militare ale tării si aceasta este evident, pentru oricine urmăreste stenogramele Consiliului de Ministri, în perioada în care Ion Antonescu s-a aflat în fruntea sa.
După Bătălia Stalingradului (în care armata română a avut pierderi însemnate) si după înfrângerea armatei germane la Kursk, initiativa pe frontul germano-sovietic a fost definitiv preluată de URSS. Armata română, demoralizată, profund pătrunsă de un defetism păgubos, care excludea orice urmă de optimism în privinta vreunei posibile victorii, era însă încurajată, de Conducătorul Statului, în toamna anului 1943, să mai… slăbească! S-ar putea crede că Ion Antonescu găsise, în sfârsit, cauza profundă a insucceselor armatei române pe frontul de est (reprosate de aliatul german, însă adesea pe nedrept!). Şi, în vederea rezolvării disputelor de comandament româno-germane, care grevau buna desfăsurare a războiului în Răsărit, un eventual ordin de… slăbire ar fi putut contribui, în viziunea sa, la ameliorarea semnificativă a prestatiei militarilor români!
“Normali”, “discutabili” si “obezi”
La 16 septembrie 1943, Ordinul General nr. 74 al ministrului apărării nationale consemna, în preambulul său, constatarea făcută de Conducătorul Statului (care trebuie să fi fost si inspiratorul ordinului!), potrivit căreia ofiterii si subofiterii români erau “mai grasi” decât cei din alte armate (cel mai probabil comparatia fusese făcută, în primul rând, cu armata germană!), cauzele fiind lipsa de miscare (!) si “hrănirea exagerată sau neigienică”.
În consecintă, ministrul apărării cerea înlăturarea din armată a celor obezi si luarea unor măsuri care să stăvilească tendinta generală de îngrăsare a corpului de cadre. Fuseseră studiate si acceptate trei formule pentru identificarea limitei de obezitate, utilizate în epocă (“Broca”, “Bouchard” si “Pignet”), iar după aplicarea acestora rezultau trei categorii: “normali”, “discutabili” si “obezi”. Ordinul impunea un termen de sase luni pentru revizuirea siluetelor militarilor, iar cei care nu reuseau să se încadreze în limitele stabilite sau care, după evaluări succesive, se încadrau repetat în ultimele două categorii “proscrise” urmau să fie înlăturati din armată.
Controlul greutătii ofiterilor era obligatoriu, potrivit ordinului general, în luna februarie a fiecărui an, fiind instituite comisii speciale ale corpurilor de armată, supervizate de Comitetul Consultativ Sanitar.
Cele mai interesante – tinând seama de faptul că o mare parte a armatei se afla pe front – erau recomandările pentru stăvilirea tendintei de îngrăsare. Astfel, comandantii de regimente (corpuri de trupă) erau obligati să asigure organizarea, “printr-un program rational”, a cel putin 3-4 sporturi, dintr-o listă care enumera tenisul, voleiul, călăria în manej, ciclismul, canotajul, patinajul, skiul si scrima! Să fi fost, oare, vreodată, mai adevărat celebrul proverb care constata preocupările cosmetice ale babei în vreme ce tara arde?
Este foarte adevărat că ordinul, inspirat de maresalul Antonescu, trebuie să-i fi vizat mai ales pe cei care se aflau în spatele frontului, cadrele militare cantonate în comandamente, cu lungi stagii de plictiseală prin birouri căldute, dar ironia face că, fiind vorba de un ordin general, el trebuia adus la cunostinta întregului personal al armatei si respectat întocmai, indiferent unde acesta s-ar fi aflat. Este usor de imaginat, de aceea, cum vor fi privit continutul acestui ordin cei aflati pe front, care întâmpinau dificultăti majore în aprovizionarea cu hrană si echipament… Ne îndoim că ei au fost primii care să înteleagă ratiunea unui asemenea demers al Ministerului Apărării Nationale si al Maresalului Antonescu – altminteri perfect lăudabil în vremuri de pace! – fiind convinsi, probabil, că cei din Bucuresti au, încă o dată, o imagine idilică asupra realitătilor de zi cu zi ale frontului.
Însă atunci când evaluăm dorinta militarilor români de a lupta în Răsărit, credem că va trebui să luăm în seamă si astfel de demersuri ale factorilor de decizie militară, care au subrezit convingerea celor aflati pe front că de soarta lor îi mai pasă cu adevărat cuiva… De Florin Sperlea – Historia
H