Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Viitorul stat Tiganesc pe teritoriul Romaniei

autor: FrontPress 24.09.2011
În istorie există precedent în ceea ce priveşte obţinerea de către un popor fără pământ a propriei sale formaţiuni statale. Cum pe teritoriile palestinienilor a fost creat statul sionist Israel, pe teritoriul de astăzi al României va fi creat un stat ţigănesc. Dacă Israelul a apărut pe hartă datorită presiunilor, jocurilor de culise, calităţilor organizatorice excepţionale ale sioniştilor atunci statul Ţigania va apărea pe hartă datorită UE.
Ţigani există în toată lumea, de la Extremul Orient până la strâmtoarea La Manche şi dincolo, şi de la New York până în Los Angeles. Cu mici excepţii, pretutindeni au acelaşi mod de viaţă, aceleaşi obiceiuri şi acelaşi sistem de valori. Nu prea ai ce le face şi cum îi integra, aşa sunt ei daţi de la Dumnezeu să fie pe faţa pământului. Foarte puţini din acest neam se lasă asimilaţi de mediile în care trăiesc, nu se leapădă de identitatea de ţigan şi doar unităţi adoptă modul de viaţa al poporului în mijlocul căruia locuiesc. Eu nu mă apuc să-i critic pe ţigani pentru modul lor de a fi, deoarece nu-i treaba mea cum hotărăsc ei că e mai bine pentru ei. Cum zic liberaştii „fiecare naţiune are dreptul la autodeterminare”.
Astăzi Europa şi întreaga lume capitalistă are nevoie de om doar în calitate de „unitate de producţie şi consum”, exemple de astfel de unităti sunt nemţii, francezii, românii… numai nu ţiganii, ei de produs nu se grăbesc să produca nimic (mai ales pentru alţii), iar de consumat- consumă „ce dă Dumnezeu”.
Să spunem lucrurilor pe nume, nu trebuie ţiganii nimănui, pentru că nu aduc profit, ba mai şi incurcă datorită nerespectării legii statelor în care locuiesc. Dacă în Evul Mediu cînd ţiganul nu era om, ci un „bun material” ei erau foarte preţuiţi (şi războie au fost din cauza lor), păi astăzi cînd nici un om nu mai este om, ci „unitate de producţie şi consum”, ţiganii nu mai au nici o valoare.
Este evidentă dorinţa tuturor de a scăpa de ţigani. Sunt două căi de a rezolva ”problema ţigănescă”; una ar fi nimicirea lor fizică, adică genocidul şi a doua ar fi crearea unui stat ţigănesc, în care sa fie izolaţi.
Prima cale, ne dăm bine seama, nu o va urma nimeni, deci rămîne ca cei care urăsc ţiganii să lupte pentru crearea acestui stat ţigănesc cît mai repede şi mai departe de ei.
Observăm, că după cum la începutul secolului al XX-lea se punea „problema jidăneasca” tot mai stringent în societăţile europene şi paralel se promova „Iudeii să plece în Iudeea”, tot aşa şi astăzi se ridica „problema ţigănesca”, iar portavocile europenoizilor difuzează mesajul ”Rromii sa plece în România” cu toate că nu au nimic în comun rromii(ţiganii) cu România, după cum nu au nimic nici iudeii (sioniştii) cu Palestina.
Tot mai multe propuneri vin de a crea un stat pe „undeva” şi pentru „bieţii”, „sărmanii”, „criminalii”, „discriminatii” de rromi (ţigani). Pressa europeană tot mai mult identifică ţiganii cu România şi promovează termenul de rrom. Foarte puţin a mai rămas pînă în ziua cînd se va spune tare şi deschis, că în Romănia trebuie creat statul ţiganilor din toată lumea.
Nici nu va trebui creat un alt stat pe teritoriul României, ci doar să se schimbe denumirea, poate si constituţia. Această schimbare se va face foarte democratic, prin referendum. Se va intîmpla acest lucru deaoarece foarte mulţi români de bună voie se ţiganizează (simt ei de unde vine puterea), iar cei care refuză ţiganizarea în marea lor majoritate sunt sodomiţi, impotenţi ori castraţi, care nu au urmaşi sau sunt căsătoriti cu nişte egoiste care doresc să trăiască doar în desfrâu şi plăcere şi nu vor să nască copii.
Ţiganii nu sunt vinovaţi de faptul, că în viitor vor prelua arealul de trai al românilor, ei sărmanii nici treaba nu au cu acest proces, ei urmează mersul firesc al vieţii pe pamânt, se nasc (părinţii lor nu îi avortează), trăiesc, se înmulţesc, emigrează acolo unde au condiţii mai bune si pot primi ceva îndemnizaţii.
Europenii tot nu pot fi acuzaţi, ei cată să se dezbaiere de ce nu au nevoie, şi indemnizaţii o să ofere cîte o sa fie nevoie din partea lor, numai să se vadă scăpaţi de toţi ţiganii.
Si nici pe români nu îi mai putem învinui (morţii nu se vorbesc de rău), ei aproape că au disparut încă în anii 90 ai secolului trecut, foarte puţine exemplare au mai supravieţuit din Neamul Românesc şi ei nu mai pot face aproape nimic.
Am mai atins eu odată „problema ţigănească”, care de fapt, am senzaţia, că e „problema româneasca”, ţiganii nu prea au obiceiul sa-şi creeze probleme pentru a avea ce rezolva. De Ion Tcaci
Nota FrontPress: Nu suntem întru totul de acord cu parerile autorului exprimate în acest articol, publicarea textului având doar rolul de a crea o bază de discuţie, de a prezenta o opinie inedită legată de crearea unui stat ţigănesc pe teritoriul României.

FELIPÃO diz que sua relação com o Palmeiras é como casar com mulher feia

http://bloguedovalentim.com/

Basescu recidiveaza

Basescu recidiveaza! Presedintele sustine obsesiv “Statele Unite ale Europei”!

autor: FrontPress 
Traian Basescu a pledat in luna august, ca din senin, pentru “cedari masive de suveranitate” in favoarea proiectului mamut Statele Unite ale Europei, in contradictie totala cu Constitutia si subminand constient independenta Romaniei. Ulterior s-a dovedit ca lansarea acestei teme de discutii nu a fost deloc intamplatoare, in ultimele saptamani o serie de personaje importante ale scenei politice si economice europene iesind la rampa cu aceeasi idee. Nu-i asa ca totul parca face parte dintr-un plan coordonat si bine pus la punct? Iar pentru ca subiectul sa nu dispara din atentia publica si pentru a prinde “radacini” in constiinta colectiva, presedintele a reiterat ieri necesitatea trecerii la o politica bugetara si fiscala unica, precum si la constituirea Statelor Unite ale Europei.
“Astazi, in aceasta criza, avem si solutia viitorului. Ceea ce inseamna o sansa pentru Europa de a garanta prospetritatea cetatenilor ei se numeste mai multa integrare, iar eu mi-as permite sa spun – Statele Unite ale Europei, care sa respecte valorile noastre, care sa tina cont de specificul cultural al fiecarei tari, care sa protejeze fiecare minoritate, dar care, in acelasi timp, sa aiba forta sa ne proiecteze acolo unde pot fi sau pot spera sa fie cei 500 de milioane de europeni, adica la pupitrul de comanda al procesului de globalizare, nu la remorca acestuia”, a declarat Traian Basescu, citat de agentiile de presa, la o conferinta a Partidului Popular European, tinuta la Parlamentul Romaniei.
“Este responsabilitatea noastra, a generatiei actuale de politicieni, sa avem curaj sa vorbim despre Statele Unite ale Europei, sa le proiectam, sa avem forta politica sa ne convingem cetatenii ca aceasta este solutia”, a mai spus presedintele. Cu alte cuvinte, romani, vi se pregateste ceva!
PS: Sclavul perfect este acela care se crede liber! Sursa: FrontPress.ro

vineri, 23 septembrie 2011

Mooji Puterea gindului

Mooji : Cine si ce esti



Mooji - Privește cu ochii tăi: cine și ce ești




„Take a deep breath in your own self!”

„Respiră adânc în interiorul Sinelui tău!”

„Acesta este cel mai important lucru pe care îl faci: să privești tu însuți (în interiorul tău) și să-ți descoperi Sinele! Nu poți să te uiți la tine, poți numai să privești dinspre tine, fiindcă tu însuți nu poți fi un obiect pe care îl vezi, nu există doi de „Tu”. Poți să privești spre ideea pe care o ai despre tine, dar despre ceea ce ești nu poți să vezi, pentru că nu este un obiect. Toate lucrurile au emanat dinspre interiorul lui, dar el nu este o emanație, nu este ceva, nu este un efect, ceea ce ești nu este aceasta.”
„Este important să faci difența dintre Sinele tău și transformările care se întâmplă în tine.”




Robespierre si Teroarea ca principiu de guvernare

autor: FrontPress 23.09.2011
Viitorul Franţei era în pericol. Sângele curge pe eşafod în mod legal, ghilotina este arma regimului. Robespierre, după ce i s-a opus, a organizat el însuşi represiunea înainte de a deveni, la rândul ei, una din multele victime ale acesteia.
Teroarea a fost o practică, o legislaţie, un pricipiu. O practică începută din iulie 1789 şi care s-a terminat abia cu eliminarea montagnarzilor în luna Thermidor a anului II.; ea se prelungeşte cu Terorarea albă, se extinde până în perioada imperiului cu excesele napoleoniene. Această practică implică mai mulţi actori (victime, martori, decidenţi, executanţi), mai multe mijloace (ghilotina, tunul, spada), spaţii diferite (Parisul, Vendée, Nantes). O practică proteiformă care – conform istoriografiei recente – are drept trăsătură definitorie caracterul conjunctural, variabil în timp şi spaţiu. Ea este, de asemenea, o moştenire a practiciilor de supraveghere şi represiune ale Vechiului Regim. În acelaşi timp, Teroarea este şi legislaţia care legitimează practica: o legislaţie, formată din texte acumulate înca de la debutul revoluţiei, care legalizează crimele – acelea ale lui De Launay, comandant al Bastiliei; sau Masacrul de pe Câmpul lui Marte.
Aceasta legislaţie se baza pe un principiu cu care sunt de acord şi moderatul Barnave, dar şi foarte patriotul Robespierre: acela al necesităţii violenţei, chiar şi excesive, pentru înfăptuirea revoluţiei şi apărarea naţiunii. Vechea legendă a Terorii începute odată cu masacrele din septembrie şi sfârşită cu decapitarea lui Robespierre nu mai e astăzi vaidată de istoriografie, fie că e denunţată de stânga ca fiind liberală sau de dreapta ca fiind iacobină. Această legendă, hrănită de romantismul lui Lamartine sau dezvoltată de Guizot şi Thiers, îl identifică pe Robespierre ca sufletul Terorii.
Teroarea apără Naţiunea!
Mitificarea lui Robespierre se bazează pe trei elemente concrete. Mai multe texte şi decizii semnate de el confirmă responsabilitatea acestuia cu privire la măsurile revoluţionare radical. El scria: „Când Revoluţia este purtată de despotism împotriva poporului, măsurile revoluţionare nu sunt, în mâinile sale, decât instrumente de cruzime şi oprimare; dar în revoluţiile în care poporul se opune despotismului şi aristocraţiei, măsurile revoluţionare sunt remedii, acte de binefacere universală.”
Textele în care el face apel la terorizarea şi exterminarea inamicilor naţiunii sunt egale în număr cu cele în care vorbeşte despre drepturi, libertatea individuală a omului, protejarea cetăţenilor etc. Robespierre a promovat sufragiul universal (din primăvara anului 1790), el este cel care obţine abolirea sclavagismului; Marele Comitet terorist pe care l-a guvernat a fost şi cel care a obţinut victoria armatei revoluţionare împotriva monarhiilor europene. Aşa că Robespierre poate fi văzut şi ca un tiran nemilos, dar şi ca unul din fondatorii democraţiei în Franţa.
Interpretarea mitului său trebuie să se facă prin acceptarea şi înţelegerea tuturor nuanţelor. Niciun istoric care se respectă nu-l mai poate descrie azi pe Robespierre ca sufletul sau încarnarea Terorii. De fapt, putem contura trei feţe ale aceluiaşi personaj: a fost, iniţial, opozant al metodelor Terorii; apoi unul dintre organizatori; şi, în fine, o frână şi victimă a acesteia.
În mai 1792, , după Masacrul de pe Câmpul lui Marte, el publică primul număr din ziarul Apărătorul Constituţiei, în care afirmă că aceasta – Constituţia – este singura pavăză împotriva tiraniei plănuite de „pretendenţii” republicani. Legalist ca şi Socrate, modelul pe care l-a urmat până şi în modul de a înfrunta moartea, Robespierre afirmă ca angajamentul său în răsturnarea monarhiei rămâne unul pur ideologic; dacă insurecţia este necesară, asta este din cauza regelui şi guvernului său, care trădează naţiunea aflată în pericol. El e de acord cu crearea unui Tribunal Revoluţionar în martie 1793, dar refuză să-i condamne pe autorii masacrelor din septembrie „în numele dreptului la rezistenţa contra oprimării”.
Prin cele două funcţii de conducere – în Marele Comitet şi în clubul Iacobinilor – Robespierre devine şi organizator al Terorii. Apoi a devenit victima propriului mecanism – a fost condamnat de Convenţia Naţională şi executat prin ghilotinare la 28 iulie 1794. Pentru el, Teroarea a fost o necesitate cerută de vremurile dificile şi de Naţiune, o lege pe care a refuzat să o încalce. Drept urmare, şi-a pierdut şi libertatea, şi viaţa. Moartea lui nu a pus capăt nici legilor, nici practicilor Terorii. De Andreea Lupşor - Historia

joi, 22 septembrie 2011

Expertiza flota

foto: http://acuvio.blogspot.com/
Asa ne trebuie. Asta meritam !

Citat celebru Oliver Cromwel (1599-1658)

Increde-te in Dumnezeu si tine praful de pusca la adapost de umezeala(Oliver Cromwel) 

Aceasta figura proeminenta la istoriei Angliei m-a impresionat in momentul cind am citit ca,  de frica lui Parlamentul englez a fugit  dar el, pentru a da legalitate  ordinelor sale i-a cautat cu armata prin paduri si  au fost obligati sa se intoarca sa voteze, daca nu au  platit cu viata. Vedeti ce important era votul Parlamentului englez acum 400 de ani.
Mai amintim doar ca, a decapitat un rege, Carol 1 1649 si a instaurat teroarea in Anglia timp de 6 ani. Dar nu sintem noi in masura sa judecam ce a facut bine si ce a facut rau.  Regalitatea a inteles cum trebuie sa se comporte caci, oricind poate aparea un nou Cromwel.

Vreau sa spun ca  acum conducatorii nostrii contemporani, nu se comporta macar ca  crudul Cromwel.

Dar el poate sa ne fie noua exemplu.  

Sa nu uit un lucru important, a cerut pictorilor care l-au imortalizat sa ii fie PICTATI  TOTI NEGII,  ASA CUM ERAU CA NU VOIA SA FIE COSMETIZAT SAU INFRUMUSETAT IN VRE-UN  FEL. SA-L STIE POSTERITATEA ASA CUM A FOST CU ADEVARAT





miercuri, 21 septembrie 2011

Copiii somalezi castiga arme si grenade la un concurs de recitare a Coranului

Un post de radio din Somalia oferă drept premii arme şi grenade, copiilor care vor câstiga o competiţie de recitare a Coranului.
Postul de radio Andalus, deţinut de gruparea al-Shabaab, a oferit o armă AK-47 şi 450 de lire, celui care a ocupat locul întâi la un concurs de recitare a Coranului din acest an. Pentru ocupantul locului al doilea, premiul a fost tot un AK-47, dar împreună cu 320 de lire, în timp ce locul al treilea a primit două grenade F1 şi 250 de lire.
Cei trei copii premiaţi au fost răsplatiţi de asemenea şi cu numeroase cărţi religioase, scrie The Guardian.
Al-Shabaab controlează cea mai mare parte din sudul centrul Somaliei.
Desemnată drept o grupare teroristă, al-Shabaab are legături strânse cu al-Qaida şi practică o versiune violentă a islamismului.
În anumite zone, gruparea teroristă al-Shabaab a interzis sunetele de apel ale telefoanelor, filmele, posturile sportive de televiziune, dansul la nunti, precum şi siglele sau posterele scrise în engleză din magazine. A cerut în schimb ca acestea să fie înlocuite de anunţuri scrise în limba arabă.
Pedepsele pentru nerespectarea acestor cerinţe includ amputări ale mâinilor sau picioarelor şi ucideri cu pietre.
Gruparea este cunoscută de asemenea pentru faptul că recrutează în armată tineri de până în 15 ani.
Deoamdată nu se cunosc vâstele premianţilor din acest an, dar în anii trecuţi cel mai vârstnic câştigător al acestui concurs a avut 20 de ani.
Sursa: Adevărul
http://blog.nouadreapta.org/

Imi este rusine ......

Imi este rusine dupa ce am vazut la tv. videoclipul in care Pres.Romaniei (nu-i dau numele)  vorbea despre bateriile de prastii.  Mi-a fost sila de el ca, era urit cu draci si stacojiu la fata din cauza bauturii(alcoolismului). Dar cel mai sila mi-a fost de citiva aplaudaci din jurul lui,  care rideau  tamp. Acei imbecili care intretin nebunia acestui alcoolic notoriu, cu forme accentuate de delirum tremolo, trebuiesc pedepsiti dupa  picarea  pres. pentru ca,  intretin starea de nebunie a acestui accident al naturii si nu fac decit sa  ingreuneze si mai rau situatia poporului nostru si dispretul cu care sintemn vesnic gratulati.
Acest fel de glume  mojicesti nu fac cinste nici unor betivani lenesi, de pe marginera santului de linga o bodega de unde au fost dati afara pentru  ca, nu mai au bani si sint intr-un stadiu  avansat de ebrietate.
Acesta ne reprezinta si eu as fi vrut sa  fug undeva in fundul lumii, sa nu ma stie nimeni si sa  nu mai vad astfel de reprezentatii ad-hoc de prin preajma bodegilor  care,  ar fi  constituit risul satului.
Nu vreau sa  indemn la fugirea din tara caci, sper ca vom scapa in curind de acesti criminali ai neamului nostru, care ne fac de ris si ne saracesc, intr-un mod cum nu a cunoscut poporul nostru,  nici pe vremea fanariotilor(renumiti pentru jaful si jupuirea poporului nostru).
Vreau sa  mor un pic si pe urma cind se  termina cu aceste gunoaie  care ne conduc acum, sa pot sa revin si sa  fiu mai optimista.
Curaj ! Puterea sta in noi sa scapam de aceste lichele depravate, care ne omoara cu fiecare zi, cu fiecare clipa.
Capul sus, pieptul inainte !!!

WikiLeaks si "razboiul din Transnistria"

Cinci lucruri de stiut despre Basescu, WikiLeaks si “razboiul din Transnistria”

autor: FrontPress
Chiar asa? Se pregatea seful statului roman de un razboi cu Rusia in Transnistria, cum pare sa arate telegrama WikiLeaks? Nu. Romania nu se pregatea pentru o varianta in care mergeam la lupta cu marele nostru vecin. Chiar mergand de la presupunerea ca telegrama reflecta fidel cuvintele lui Basescu, n-avem de ce sa ne temem.
Cateva lucruri de retinut aici – e vorba de politica, nu de o pozitie razboinica. Si, daca, prin absurd, ar fi fost vorba de o pozitie razboinica, aceasta nu ar fi fata de Rusia, ci fata de satelitii lor transnistreni. Traian Basescu a incercat sa obtina o reactie americana si nimic mai mult. Avem cinci lucruri de retinut aici.
1. In telegrama nu se vorbeste ca Romania ar intra in razboi cu Rusia
“Basescu este ingrijorat in mod clar ca rusii pot declansa o provocare similara in Moldova, care ar necesita practic un raspuns militar al Romaniei”. Reactie similara cu cea din Georgia. Iar provocarea similara e una declansata de separatistii transnistreni, cum si conflictul din Georgia a fost declansat prin mijlocirea separatistilor osetini si abhazi. Nu scrie razboi cu Rusia.
Daca Basescu ar fi zis “razboi cu Rusia” senatorului Richard Lugar, stiti ce ar fi aparut in telegrama? BASESCU VREA RAZBOI CU RUSIA. Cat se poate de clar, asta ar fi aparut, pentru ca asta era informatia de baza. Cand spui “ar declansa o provocare in Moldova”, nu te gandesti ca Rusia vine cu armata. Sa ne uitam mai departe.
Presa noastra, in schimb, nu face decat sa exagereze cand vorbeste de un “razboi cu Rusia”.
2. Din contra, critica un razboi cu Rusia
Cand Basescu a criticat, “socat”, lipsa de maturitate a liderilor georgieni care au declansat un razboi cu Rusia, e clar ca nici el nu vorbea de un razboi cu Rusia. Ar fi fost o contradictie.
3. Basescu incerca o smecherie politica
Sa fim seriosi, chiar si cand vorbea de o implicare intr-un conflict militar in Republica Moldova, Basescu nu se gandea efectiv la un razboi. In schimb, ii testa pe americani. Ii facea sa se gandeasca la ingrijorarile romanesti si voia sa le arate ca suntem foarte decisi. Ca Moldova nu o lasam, in niciun caz. Ca trebuie sa se tina cont de asta, ca noi nu permitem ca Rusia sa faca vreo miscare de forta in aceasta tara cu populatie majoritar romaneasca. Despre asta e vorba.
E, daca vreti, ceva intre cacealma si diplomatie tupeista. Trebuie pusa in context, in plus. Venea dupa razboiul din Georgia, cand multi, chiar din SUA, vedeau un pericol rusesc. Basescu incerca sa profite de antipatia antiruseasca pentru a-i face pe americani sa se aplece si mai mult pe chestiunile de securitate pe care le dorea Romania.
3. Americanilor nu le-a cazut bine
E de stiut un lucru. Americanilor nu le plac asemenea atitudini ale aliatilor lor. Sigur, un presedinte roman nu e obligat sa faca in asa fel incat sa le placa americanilor. Dar asta e realitatea. Cum in cablograma se vorbea despre “paranoia” referitoare la securitate a lui Basescu, e clar ca ii considerau atitudinile prea dure.
Cum i-au considerat si declaratiile despre Transnistria, care i-au surprins pe americani. Inutil sa spunem, americanii nu ar dori un conflict militar in Moldova, in care sa se implice unul din aliatii sai militari, adica Romania. De ce? Din cauza faptului ca SUA au obligatii fata de noi. Declaratiile lui Traian Basescu n-au fost, asadar, cel mai bun lucru.
4. Nu ajungem la niciun razboi
Stati linistiti, astea sunt prostii. Un razboi cu Rusia nu se putea intampla nici atunci si nu se poate intampla nici acum, nici in viitorul apropiat. Un asemenea razboi ar fi atat de greu de declansat, dintr-o multime de motive, care pleaca de la contextul international la faptul ca nimeni nu ar fi suficient de nebun sa declanseze asa ceva, nici in Romania, nici in Rusia.
Daca, totusi, vrem sa ducem lucrurile in absurd, sa luam in calcul doua lucruri. Primul, suntem membri NATO, iar aliatii nostri nu ar permite asa ceva si ar avea o infinitate de parghii sa impiedice. Al doilea, rusii nu ar risca sa piarda enorm, pe plan diplomatic si militar, printr-un razboi cu Romania. Ne-ar fi aproape imposibil, mergand pe aceeasi cheie absurda a discutiei, ca resurse, sa suparam Rusia asa mult incat sa ne atace.
Pentru ca, astfel, Kremlinul ar risca izolare diplomatica si, mai ales, pierderi economice uriase. In urma razboiului cu Georgia, Rusia a pierdut cateva zeci de miliarde, in doar cateva saptamani, din investitii ratate si bani occidentali retrasi. Cu noi, ar fi si mai dezastruos, desi, militar, suntem tot marunti fata de ei.
5. Totusi, stam prost cu rusii
Da, stam chiar foarte prost, in ciuda faptului ca Basescu ne vorbeste de “relatia pragmatica”. Si vom sta si mai prost dupa declaratia asta, daca nu cumva Kremlinul o stia dinainte. Rusia si-a luat sau isi va lua masuri suplimentare fata de Romania. Doar ei stiu ce inseamna asta. De Lucian Lumezeanu - Ziare.com

marți, 20 septembrie 2011

Infiintarea unui stat al tiganilor

Un lider naţionalist slovac vrea înfiinţarea unui stat al ţiganilor

Jan Slota, liderul formaţiunii naţionaliste slovace SNS, doreşte înfiinţarea unui stat ţigănesc independent. Acesta vede o ţară a ţiganilor ca soluţia ideală la problema ţigănească.
Cunoscut pentru discursurile sale pe tema problemei ţigăneşti şi a separatismului maghiar, Slota spune că ţiganii nu au nimic în comun cu valorile şi stilul de viaţă a poporului slovac, chiar dacă sunt de câteva secole pe teritoriul Slovaciei.
Politicianul naţionalist a venit şi cu o abordare dură a problemei ţigăneşti, propunând plasarea în internate a copiilor ţigani pentru a putea fi îngrijiţi şi educaţi, lucru de care nu se ocupă familile lor.
Reprezentanţii ţiganilor din Slovacia au declarat că nu-şi doresc un stat al lor. În cazul unui stat independent al ţiganilor, aceştia ar fi lipsiţi de privilegile pe care le oferă multiculturalismul în statele în care locuiesc.
Numărul oficial al ţiganilor din Slovacia este de 89,920 de persoane (1,7% din populaţie). Însă după unele surse numărul lor real ar fi de 520,000 de persoane (10% din populaţie)
Sursa: Blog ND

George Cosbuc(1866-1918) Lupta vietii (1894 Fire de tort)

Copiii nu-nteleg ce vor:
A plânge-i cumintia lor.

Dar lucrul cel mai las în lume
E un barbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptator.

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Când n-ai un tel hotarâtor.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.

E tragedie naltatoare
Când, biruiti, ostenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când bratul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Si-i un neom, ca-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârsitul luptei,
Sa stai luptând, caci esti dator.

Traiesc acei ce vreau sa lupte;
Iar cei fricosi se plâng si mor.

De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor.

145 de ani de la nasterea lui George Cosbuc (1866-1918)

“Să nu dea Dumnezeu cel sfânt să vrem noi sânge, nu pământ.”

autor: FrontPress 20.09.2011

George Coşbuc, poet, gazetar şi patriot român din Transilvania, s-a născut în 20 septembrie 1866, în satul Hordou, judeţul Bistriţa–Năsăud. Se stinge la 9 mai 1918, la doi ani după ce a devenit membru al Academiei Române. „Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide, acum liniștite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”, scria Nicolae Iorga în necrologul său.
Noi vrem pământ!, poezie publicată în Vatra, 1894, nr. 3
Flămând și gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Și m-ai scuipat și m-ai bătut
Și câine eu ți-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ți fim toți câini, lovește-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Și ham de cai, și jug de boi
Dar vrem pământ!
O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieții tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag și sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Și ne sfârșim de mila lor
Dar toate le-am trăi ușor
De-ar fi pământ!
De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceți lan, noi, boi în jug.
Și-n urma lacomului plug
Ies oase și-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos
Din case goi, în ger și-n vânt,
Ne-ați scos și morții din mormânt;
O, pentru morți și-al lor prinos
Noi vrem pământ!
Și-am vrea și noi, și noi să știm
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-și vor bate-ai voștri joc
De noi, dacă murim.
Orfani și cei ce dragi ne sânt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or ști-n care șanț zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ și noi creștini suntem!
Și vrem pământ!
N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Și parcă l-ați uitat!
Ați pus cu toții jurământ
Să n-avem drepturi și cuvânt;
Bătăi și chinuri, când țipăm,
Obezi și lanț când ne mișcăm,
Și plumb când istoviți strigăm
Că vrem pământ!
Voi ce-aveți îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoși și tați
Noi mame și surori și frați!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump și sfânt,
Că el ni-e leagăn și mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Și câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat
Noi vrem pământ!
N-avem puteri și chip de-acum
Să mai trăim cerșind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luați din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoși să fiți, nu veți scăpa
Nici în mormânt!

luni, 19 septembrie 2011

Claudia Ghitulescu Jaga Jaga

Grecia pregatita de razboi cu Turcia (SIC !!! pe banii nostrii pe care ii donam UE)

Dacă Cipru va fi atacat. Grecia, pregătită de război cu Turcia

Grecia va susţine Cipru în eventualitatea unui atac din partea Turciei, după ce Nicosia a decis să înceapă lucrări de prospectare pentru găsirea de resurse de petrol şi gaze naturale în zona economică exclusivă a Ciprului, a asigurat duminică ministrul grec al afacerilor externe, Stavros Lambrinides, citat de presa locală. Într-un interivu acordat unui ziar grecesc, Lambrinides a precizat că solidaritatea între parteneri, în cazul unui atac împotriva unuia dintre ei, provine şi din prevederile tratatului de la Lisabona, transmite Agerpres.
În ceea ce priveşte activităţile de explorare ale Turciei în zonele din apropierea Greciei, Lambrinides a declarat: “vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne apăra”.
Turcia, care a ocupat în 1974 partea de nord a Ciprului, creând Republica Turcă a Cirpului de Nord, consideră că orice resursă naturală trebuie să aparţină ambelor comunităţi (ciprioţii greci şi ciprioţii turci). Ankara s-a opus vehement planurilor de prospectare ale Ciprului. În cursul zilei de duminică, ministrul de externe turc a declarat, potrivit Reuters,, că acestea sunt o “provocare” şi că va examina oportunitatea de a iniţia propriile activităţi de prospectare de petrol şi gaze naturale împreună cu Ciprul de Nord dacă autorităţile din sudul Ciprului vor demara activităţile de explorare.
Turcia ameninţă şi UE
De asemenea, Turcia ameninţă că va îngheţa relaţiile cu Uniunea Europeană dacă situaţia din Cipru nu va fi rezolvată prin negociere până în iulie 2012, când Cipru urmează să preia preşedinţia semestrială a UE, conform declaraţiilor vicepremierului turc Besir Atalay, citat de AFP. “Dacă negocierile nu vor avea un rezultat pozitiv şi dacă UE va încredinţa preşedinţia Ciprului de Sud, criza va fi în principal între UE şi Turcia. Deoarece noi vom îngheţa relaţiile cu UE”, a avertizat oficialul sâmbătă, într-o declaraţie pentru un post de televiziune local.
Premierul turc Recep Erdogan a ameninţat, la rândul său, de mai multe ori, cu îngheţarea relaţiilor cu UE din cauza situaţiei din Cipru: “Dacă nu va fi găsită o soluţie privind împărţirea Ciprului, Turcia va îngheţa relaţiile cu Uniunea Europeană pe durata preşedinţiei cipriote”, a arătat premierul turc. “Vreau să spun clar: vom îngheţa toate raporturile cu UE. Nu putem discuta cu administraţia cipriotă greacă”, a adăugat acesta.
Sursa: Ziua Veche
http://blog.nouadreapta.org/

Johnny Raducanu (1931-2011) Cintecul codrului

Johnny Raducanu Sustin Miscarea de Rezistenta

A murit Johnny Raducanu (1931-2011)

Mumia de la B.N.R.(n.1936)

De cite ori vad   mumia B.N.R. la tv. trebuie sa ma supar incit,  imi vine sa  sparg tv. Aceasta mumie ambulanta care inchite in sec, dupa fiecare cuvint balbait ne spune despre exemplul  Greciei, care a dat 14-15 salarii si pensii  pe an. De aceea au ajuns in faliment.
Dar aceasta  mumie  din vremuri vechi si depasite, nu intelege ca traiul acceptabil pe care l-au dus grecii, a facut ca  sanatatea populatiei sa fie mult mai buna decit a romanilor care ,  nu mai au loc nici in spitale mai ales ca au fost desfiintate(si nici in cimitire) si isi tarasc zilele   pe paturile  lor saracacioase, fara medicamente, fiind un balast pentru familie, care este incomodata  in buna desfasurare a muncii lor, la locurile de munca unde mai au ce lucra.
Asta nu intelege acest imbecil, o marioneta a mai marilor zilei ca, perioada de buna stare care a fost si inca mai este in Grecia,  face ca  oamenii acelei tari sa fie mult mai putin suferinzi, decit daca erau tinuti in foame, frig, fara  ingrijiri medicale. Si costurile pe termen lung a ingrijirii sanatatii lor sint mult mai reduse. Ce este mai important  pentru o tara pe termen lung? Taierea criminala a  veniturilor sau un popor sanatos pe cit se poate, care sa  procreeze oameni sanatosi in generatiile viitoare, cu cit mai putine sechele de la  privarea vietii de alimente  si stind in frig, sau in stabilimente pentru bolnavi cronici( daca apuca un loc). Asta ar fi o cheltuiala in plus pentru stat, dar ce sa inteleaga aceasta mumie pe care o scot mnereu  pe sticla, ca sa prosteasca oamenii sa zica "rumanul", de rind uite ce greu e in Grecia  ca, dau faliment si noi o ducem bine, tirindu-ne zilele si bolile de pe o zi pe alta, acum si in  generatiile viitoare. Ce drept avem noi prin lasitate, sa condamnan  urmasii nostrii. Vom fi blestemati !!!
V-am spus ca lasindu-i pe acesti ticalosi sa-si faca de cap cu banii nostrii, pe care ni i-au furat si i-au depus in paradisuri fiscale in  toata lumea si acum se folosesc de criza mondiala si europeana ca sa spuna ca, de aceea am dus-o si o ducem si o vom duce rau, ca am trait prea bine.:)))
Mereu v-am spus:" Jos cu toti acesti ticalosi" care ne prostesc in fata, pe viata noastra. Din parinti bolnavi si nemincati ies copii debili si fara posibilitate de redresare de-a lungul vietii, chiar daca pleaca parintii in  strainatate la munca. Ce se pritoceste in organismul unei femei mereu flaminde  si tinuta ca un caine de pripas in frig si privatiuni, este baza sanatatii viitoare a fatului. Dupa nastere poate sa-i dea toate  vitaminele din lume caci, va fi un viitor bolnav cronic. Un STOP al  familiei si al statului unde va trai. Curaj !!!
Am incredere ca m-ati inteles corect.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

duminică, 18 septembrie 2011

A murit Kara Kennedy fata lui Ted Kennedy, la 51 de ani in urma unui atac cardiac

Muere de un fallo cardíaco la hija de Edward Kennedy



Kara Kennedy, la hija mayor del fallecido senador demócrata Ted Kennedy, murió este viernes a los 51 años en un gimnasio de Washington tras sufrir un infarto al corazón, informó la cadena ABC.
Kennedy, a la que se le diagnosticó un cáncer de pulmón en 2002, se sometió a cirugía para extirpar parte de ese órgano un año más tarde, y en 2007 aseguró estar curada. No obstante, el severo tratamiento al que se sometió para superar la enfermedad fue mermando su salud, según señalaron a la cadena fuentes cercanas a su familia. Kara, la mayor de tres hermanos y la única hija del senador Ted Kennedy, que falleció en 2009 a los 77 años debido a un tumor cerebral, se distinguió por su trabajo en la organización sin ánimo de lucro VSA Arts, fundada por su tía Jean Kennedy y dedicada a fomentar las habilidades artísticas de los discapacitados. Nacida el 27 de febrero de 1960, el año de la histórica campaña en las primarias demócratas de su tío John F. Kennedy, Kara se casó en 1990 con el marinero Michael Allen, con el que tuvo dos hijos, Grace y Max. Kennedy, que deja dos hermanos, Teddy Jr. y Patrick, era además miembro de la junta directiva de la Organización Nacional sobre el Síndrome Alcohólico Fetal. En 2009, cuando el presidente Barack Obama concedió la Medalla de Honor al ya gravemente enfermo senador Ted Kennedy, Kara aceptó el galardón en su lugar. Su madre, Joan Kennedy, aseguró a la cadena ABC que había pasado "un verano maravilloso" junto a su hija en la finca familiar de Hyannisport (Masachusets). "Mi hija era mi mejor amiga. Todos los que la conocían la querían", afirmó la viuda del veterano senador

elmundo

Descanse en paz Kara, esta familia no sale de un sobresalto para meterse en otro, mi pésame a todas su familia y gentes que la apreciaban 
http://drrobert-impresiones.blogspot.com/

Tudor Gheorghe Pune tata steag la poarta

Ultima executie oficiala

Franta, 1977: Ultima executie oficiala cu ajutorul ghilotinei

autor: FrontPress 18.09.2011
Aproape că nu există persoană care să nu fi auzit de ghilotină, celebra invenţie creată să decapiteze “într-un mod mai uman” şi asociată cu revoluţia franceză din 1789. Maşinăria constă într-un cadru din lemn şi dintr-o lamă asuţită şi grea, ridicată cu un scripete pentru a fi lăsată să cadă deasupra gâtului imobilizat al celui ce urmează a fi executat. Ce este mai puţin ştiut de publicul larg este faptul că ghilotina a fost folosită de statul francez până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ultima execuţie oficială în care s-a folosit această invenţie având loc în 10 septembrie 1977.
Hamida Djandoubi, născut în 1949, a fost ultima persoană ghilotinată în Franţa. Execuţia a avut loc în închisoarea Baumettes din Marsilia. Bărbatul, un imigrant musulman din Tunisia, a fost condamnat la moarte pentru torturarea şi uciderea Elisabetei Bousquet, de 21 de ani.
Tânărul se mutase în Franţa în 1968 şi a lucrat iniţial într-un aprozar din Marsilia. S-a reorientat spre domeniul peisagisticii, dar a avut un accident de muncă în 1971, pierzându-şi două treimi din piciorul drept.
În 1973, Elisabeta Bousquet, o fată pe care o cunoscuse în spital în timp ce se recupera în urma amputării şi cu care a avut o scurtă relaţie, a depus o plângere la poliţie prin care îl acuza pe Djandoubi că a încercat să o forţeze să se prostitueze. A fost arestat, dar ulterior eliberat. Imediat după ce s-a văzut liber, a recolat două fete cu care trăia în concubinaj. Ocazional acestea se prostituau pentru tunisian. Însă în tot acest timp ideea răzbunării l-a urmărit permanent.
Astfel în iulie 1974 a răpit-o pe Elisabeta Bousquet şi a dus-o în casa în care locuia. De faţă cu celălalte două tinere îngrozite a bătut-o crunt şi a ars-o cu ţigarea în repetate rânduri în zona sânilor şi a organului genital. După ce a tortura-o în acest fel, Djandoubi a dus-o până la marginea oraşului şi a strangulat-o. La întoarcerea de la locul crimei, Djandoubi le-a ameninţat pe cele două fete care au fost martorele scenelor violente că dacă vor spune ceea ce au văzut, vor fi ucise. Cadavrul a fost descoperit de un băiat şi poliţia a început investugaţiile în acest caz.
La o lună după crimă, Djandoubi a răpit o altă femeie, care a reuşit însă să scape şi să depună o plângere la poliţie.
Hamida Djandoubi încătuşat
Astfel imigrantul tunisian a ajuns în faţa unui tribunal din Aix-en-Provence, fiind acuzat de tortură, crimă, viol şi violenţă cu premeditare. Apărarea s-a axat pe efectele emoţionale care au urmat amputării, acestea conducându-l pe bărbat spre o viaţă caracterizată de violenţă şi consum de alcool. Cu toate acestea, a fost condamnat la moarte în februarie 1977. Apelul a fost respins şi în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1977 Djandoubi a fost informat că cerere de comutare a pedepsei, adresată preşedintelui republicii, a fost respinsă. A fost ghilotinat la puţin timp după aceea. Avea 28 de ani.
Djandoubi a fost ultima persoană executată în Franţa (deşi au mai existat condamnări ulterioare la moarte) până la abolirea oficială a pedepsei capitale în 1981, de către preşedintele socialist François Mitterrand.
Ghilotinarea, o moarte nedureroasa?
Încă de la începutul folosirii ghilotinei ca metodă de execuţie au existat dezbateri pe tema eficienţei maşinăriei de a oferi condamnatului o moarte rapidă şi nedureroasă. Au existat păreri conform cărora rapiditatea cu care gâtul era secţionat prelungea în mod paradoxal suferinţa condamnatului. Susţinătorii acestei teroii afirmau că lama tăia atât de repede şi de “curat” încât victima mai beneficia de câteva secunde scurte de conştienţă.
Au existat de-a lungul istoriei şi mărturii ale acelora care au asistat la execuţii prin ghilotinare. Martorii susţineau că persoanele decapitate mai clipeau, mişcau gura sau ochii câteva secunde bune după execuţie.
Execuţia lui Henri Languille
Există şi un raport scris de un anume doctor Beaurieux care a făcut un experiment cu capul prizonierului Henri Languille, executat în 1905. Acesta a constatat că după ghilotinare, circa 6 secunde, au existat contracţii neregulate ale pleoapelor şi buzelor. După încetarea acestor spasme, doctorul a strigat tare numele celui executat, pleoapele deschizându-se încet, fără contracţii. După alte câteva secunde ochii s-au închis, pentru a se deschide din nou la strigarea numelui. După alte câteva secunde pleoapele s-au închis pentru totdeauna. Este însă posibil ca spasmele sau deschiderea ochilor după decapitare să fi fost doar reacţii reflexe ale muşchilor.
În mod normal, scăderea masivă a presiunii sangvine în creier, în urma decapitării, are ca rezultat pierderea cunoştinţei în câteva secunde.
Au existat şi cazuri timpurii, mai ales în timpul Revoluţiei Franceze, când din cauza folosirii repetate a unei ghilotine lama se tocea sau îşi deplasa traiectoria stabilită de cadrul din lemn. În acele cazuri, dacă lama nu era ridicată până la nivelul maxim de călău şi mai ales dacă victima era mai corpolenta şi nu era aşezată corespunzător, capul nu era retezat din prima încercare, fiind necesară ridicarea din nou a lamei şi eliberarea ei spre a da o nouă lovitură. Sursa: FrontPress.ro

Imperiul Otoman, urmatoarea putere mondiala?

autor: FrontPress
La aproape 100 de ani de la colapsul Imperiului Otoman, Turcia revine puternic pe arena internaţională, intenţionând să-şi recâştige influenţa pierdută în secolele XIX şi XX. Iar acest lucru stârneşte deja îngrijorare la Israel, Siria, Iran sau UE.
Primele semne ale nerăbdării turceşti de a reveni la gloria de altădată ar putea fi fricţiunile cu Israelul, deşi cele două ţări sunt într-o alianţă. Mai nou, de câţiva ani, Turcia oferă un sprijin masiv Palestinei, ameninţă că vor cere monitorizarea programului nuclear israelian şi promit că se vor opune oricărei încercări a Israelului de a exploata gazele naturale din Mediterana. Pe data de 7 septembrie, Turcia a mai făcut un pas în direcţia opusă Israelului, anunţând intenţia de a semna un tratat militar cu Egiptul.
În general, notează ziariştii ruşi de la Pravda, sentimentele anti-israeliene sunt în creştere în Egipt, Turcia şi recent “eliberatele” ţări arabe din nordul Africii. Acestea s-ar putea coaliza din nou împotriva Israelului, cum au făcut-o în anii ’60 şi 70, într-un scenariu pesimist. Doar că de data asta, Turcia nu va mai fi de partea Israelului. Iar Turcia, nu mai este cea din urmă cu 50 de ani, fiind astăzi cea mai puternică decât toate ţările arabe la un loc. Unii experţi consideră că activitatea militară intensă din ultima vreme din Turcia ar trebui să îngrijoreze. Turcii vor să trimită o nouă “flotilă a libertăţii”, vase cu provizii pentru Palestina, însă de data asta sub protecţia Marinei turce.
Răceala dintre Turcia şi Israel a devenit evidentă mai ales după 2008, în paralel cu eforturile de politică externă depuse de guvernarea islamistă a premierului Recep Tayyp Erdogan. După căderea lui Hosni Mubarak, turcii încearcă să exploateze la maxim puternicul sentiment islamist din această ţară. De asemenea, regimul lui Erdogan susţine activ mişcarea Fraţii Musulmani din ţările arabe din nordul Africii. În plus, Marina turcă a anunţat că îşi va spori activitatea şi în Marea Adriatică, o mişcare care ţinteşte influenţa în Bosnia şi Herţegovina, o altă zonă pe care turcii vor să o aducă sub influenţa lor. La fel, turcii vor să ofere sprijin şi marilor comunităţi islamice din Caucaz, o zonă cunoscută drept butoiul cu pulbere de la marginea Europei.
Cu un produs intern brut de 1,1 trilioane de dolari şi cu o creştere economică de 8,2%, cifre aferente anului 2010, Turcia este în acest moment puterea economică dominantă în Orientul Mijlociu, o situaţie complet diferită de cea în care s-a aflat ţara în ultimii 50 de ani. Obiectivul declarat al Turciei, de a adera la Uniunea Europeană, lansat în urmă cu câţiva ani, a căzut în derizoriu, după ce turcii şi-au dat seama că tocmai neapartenenţa la UE i-a făcut să fie imuni la crizele economice ale marii alianţe. De Cătălin Alistari – Capital
«http://frontpress.ro/

"Cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece orice inchipuire"

Daca in 1940, in Transilvania, in zona comunei Ip, ungurii horthysti masacrau orice roman intalnit in cale, dupa 71 de ani horthystii criminali din udmr si odiosii tradatori din pdl si unpr, ne ucid cu zile, fara remuscari si cu zambetul pe buze. Acelasi genocid se petrece si acum, in ale conditii insa, si la alta scara, la 71 de ani dupa masacrele savarsite de unguri asupra romanilor din Transilvania. Metodele s-au rafinat – bebelusii nu mai sunt scosi din burta mamei cu baioneta, romanii nu mai sunt ingropati de vii, iar copii de 7 ani nu mai sunt inpuscati in cap in timp ce incearca sa fuga din calea gloantelor. Astazi “partenerii unguri si tradatorii romani de la guvernare” folosec tehnici noi si diverse care insa produc acelasi rezultat – moartea. Unul dintre idealurile pe care banda criminala“basescu – udrea – boc” le are este reducerea numarului de batrani, dupa cum un idiot ce poarta functia de ministru a declarat, accidental, din pura prostie sau din tupeu.
Mijloacele sunt altele, dar scopul este acleasi, distrugerea natiunii romane, instrainarea teritoriului tarii si imbogatirea gunoaielor tradatoare din randul romanilor. Scursurile societatii, ca si in timpul instaurarii regimului comunist sunt cele care conduc acum natiunea romana. Ceea ce este insa extrem de grav este colaborarea de buna voie a romanilor cu elemente straine in uciderea conationalilor. Daca in timpul masacrului hortist  din Transilvania, ungurii erau singuri impotriva romanilor, acum romanii din guvern si hortistii din udmr sunt impotriva noastra..
Citeste mai jos marturiile cutremuratoare ale singurului supravietuitor roman al masacrului de la Ip. Citeste pentru a sti si intelege de ce in Romania suntem ucisi cu sange rece. Oamenii sau schimbat, ideile si scopul au ramas aceleasi. CITESTE UN ARTICOL MARTURIE AICI:

ROMANE, NU UITA! 71 de ani de la genocidul savarsit de unguri asupra românilor din Transilvania ocupata. Supravietuitor al masacrului de la Ip: “În acea zi, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat”

Mai jos este definitia genocidului preluata din DEX: “GENOCÍD, genocide, infracțiune săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic sau politic [ și genociduri] – Din génocide.
http://proiectromania.wordpress.com/

Cine erau si cum traiau vikingii ?

autor: FrontPress 
Este greu de dat un rãspuns clar întrebãrilor legate de civilizaţia vikingã întrucât majoritatea surselor scrise din vremea vikingilor sunt puţin concludente. Cu excepţia câtorva inscripţii runice greu de descifrat nu avem la dispoziţie decât surse din spaţiul cultural central-european, bizantin sau arab, care într-adevãr oferã o imagine relativ precisã despre marile raiduri vikinge, dar destul de puţine date referitoare la aspectele culturale şi politice caracteristice civilizaţiei lor.
În Scandinavia limba latinã devine cunoscutã odatã cu creştinarea care are loc în secolul al 11-lea, premise pentru dezvoltarea unei istoriografii proprii care înfloreşte în secolele urmãtoare şi în care predecesorii sunt ridicaţi adesea la rang de eroi. Profesorul de scandinavisticã din Bonn Rudolf Simek vorbeşte chiar despre dezvoltarea unui ‘Wikingermythos’, mitul Viking care s-a perpetuat pânã astãzi. În general ni-i reprezentãm ca pe nişte rãzboinici de temut, cu coifuri încornorate şi sãbii grele, nişte rãzboinici solizi şi mândri care se desfatã dupã lupte însângertae cu râuri de mied şi mese copioase. Mergând de la imagistica bogatã dar stereotipicã din cinematografie, festivalurile tematice de tipul “Zilele vikinge” din Schleswig, benzile desenate ce-l au ca protagoniste pe Wickie, pânã la instrumentalizãrile naţional-socialiste, constatãm cã este dificil sã ieşim din acest imaginar colectiv pentru a contsrui o reprezentare diferenţiatã a vikingilor, care sã corespundã mcar parţial realitãţii istorice.
Razboinici si calatori
Principalul leagãn de civilizaţie este desigur Scandinavia, unde se practicã agricultura în areale mai ferrite şi pe lângã fiorduri. Casele sunt dispersate, între ele dezvoltându-se mici terenuri agricole. Oraşele apar ca rezultat al activitãţilor comerciale, deşi sunt puţine deoarece comunitãţile sãteşti preferã economia închisã, autarhicã. Pentru cã exista pericolul ca aceste oraşe sã fie predate, necesitau o localizare favorabilã, de pildã Birka, ridicat pe o insulã în Mälarsee, Suedia, sau Haithabu al capãtul unui braţ maritim în Schleswig-Holstein, multã vreme cel mai important nod comercial din Europa de nord.
Vikingii dominã nordul European între 800 şi 1050, angajându-se într-o migraţie ale cãrei motive sunt în continuare subiect de dezbatere. Cel mai probabil este vorba despre o epuizare a resurselor solului, o extindere a comerţului (vikingii suedezi urmãrersc cursul râurilor din zona rusã, atingând chiar şi Bizanţul, fãcând schimb de piei, dinţi de morsã şi pene pe articole deluxe precum mãtase, aur sau vin, întemeind aşezãri precum Novgorod la gurile râurilor), dar şi expediţiile de pradã. Câteodatã este invocate chiar şi o migraţie târzie a popoarelor, dar oricum ar fi, vikingii ajung sã strãbatã în lung şi-n lat apropare toatã lumea cunoscutã de atunci.
Vikingii iau în stãpânire Insulele Faeroe ocupate atunci de cãlugãri irlandezi, apoi ocupã şi Islanda din cauza suprapopulãrii Norvegiei (istoria colonizãrii o gãsim în “Cartea Islandei” scrisã de Ari Thorgilsson). Spre deosebire de Norvegia în Islanda nu are reşedinţa un rege, ci guvernarea se face prin Althing, un fel de adunare legislativã care se întruneşte din 930, ale cãrei colecţii de legi sunt transpuse în scris în 1118. vechea ‘republicã’ islandezã îşi pãstreazã independenţa pânã în 1262, când se supune regelui Norvegiei. Şi introducerea creştinismului în insulã se decide tot în Althing, dar obiceiurile pãgâne precum consumul cãrnii de cal sau sacrificiul cãtre zeii din vechime se pãstreazã. Sfârşitul erei vikinge este asociat înscãunãrii primului episcop în 1056. Colonizarea Groenlandei este pusã pe seama lui Eric cel Roşu, care o exploreazã doi ani şi gãseşte în nord întinderi verzi şi roditoare. În 985 pleacã 25 de corãbii în direcţia insulei,d ar doar 14 ajung la destinaţie. Colonia are drept centru curtea lui Eric de la Bratahlid lângã Eiriksfjord.
În ceea ce priveşte colonizarea Lumii Noi, “Istoria arhiepiscopilor de Hamburg”, terminatã de cãtre cãrturarul german Adam din Bremen în anul 1075, prezintã în cartea a patra, intitulata “Descrierea insulelor din nord”, colonizarea de cãtre vikingi a pãmânturilor din Lumea Noua. El a cules aceste informatii de la curtea danezã în anul 1060, fiindu-i povestite de cãtre regele Svein al II-lea Estridsson (1047-1074), nepotul regelui Canut cel Mare. Alte surse, “Analele islandeze” (1121-1127) consemneaza urmatoarele: La sud de Groenlanda se aflã Hellulanda şi apoi Marklanda (sau Tara împãduritã, America de Nord) şi, nu departe de acolo, Vinlanda. Tragem concluzia cã islandezii erau foarte siguri pe sursele diverselor Sagas şi cã ştiau desigur de existenţa Vinlandei, cu mult înainte de informaţia lui Adam din Bremen. Este povestea descoperirii Peninsulei Labrador, o ţarã situatã la sud-vest de Groenlanda. “Saga groenlandezilor” ne trimite pe urmele primilor colonişti scandinavi de origine norvegiana. Un anume Bjarni Herjolfsson obisnuia, ca impreuna cu tatal sau sa-si petreaca iernile in Norvegia si Islanda, in zonele sudice cu un climat mai bland. Dar într-o iarnã, tatãl sãu este nevoit sã plece in Groenlanda, însoţit de Eric cel Rosu. Bjarni, porneşte pe urmele tatãlui, însã vânturi puternice din Nord şi ceţuri dense i-au facut pe membrii echipajului sã se îndeparteze de ruta iniţialã spre Nord, iar când s-a fãcut senin, au descoperit alte ţinuturi diferite. Leif Eriksson, fiul lui Eric cel Roşu, curios din fire, reface traseul lui Bjarni si exploreazã ţinuturile noi. Era primul european ajuns in Lumea Nouã.
În anul 793, în Cronica anglo-saxonă este menţionat primul atac viking asupra Britaniei, la mânăstirea Lindisfarne. Totuşi, este ştiut că până atunci vikingii deja se stabiliseră în Orkney şi Shetland, şi probabil că avuseseră loc şi alte multe raiduri înainte de această prima menţionare. De asemenea, cronicile arată că primul atac viking asupra insulei Iona a avut loc în 794. Sosirea vikingilor a tulburat grav ordinea politică şi socială a Britaniei şi a Irlandei. Victoria lui Alfred cel Mare de la Edington din 878 a avut o importanţă considerabilă, cu toate că, Northumbria se destrămase deja în regatul Berniciei şi un regat viking, Mercia, de asemenea se divizase şi Anglia de Est îşi incetase existenţa ca regat anglo-saxon, iar numeroase regate ale irlandezilor, ale scoţilor şi ale picţilor avuseseră aproximativ aceeaşi soartă. În nordul Britaniei, apărarea în faţa vikingilor a fost motivul pentru care a fost întemeiat regatul Alba, cunoscut mai târziu sub numele de regatul Scoţiei. După nenumărate raiduri, vikingii au început să se stabilească în Anglia. O importantă zonă controlată de către vikingi erau împrejurimile oraşului York, vikingii numindu-l Jorvik. Aşezările daneze din estul Angliei, zonă numită la vremea respectivă Danelaw şi cele norvegiene din nordul Scoţiei şi Irlanda au avut un impact îndeajuns de semnificativ pentru a lăsa o anumită amprentă asupra limbii engleze; multe dintre cuvintele de bază ale limbii engleze moderne sunt derivate din scandinava veche; de asemenea, multe dintre toponimele din Anglia, care fuseseră aşezări daneze sau norvegiene şi-au păstrat numele de origine scandinavă, ca exemplu, Sutherland.
Invaziile în direcţia estică au fost opera suedezilor – care din secolul al VIII-lea era un stat unitar şi puternic – cunoscuţi sub numele de varegi. Suedezii fac parte din categoria negustorilor şi exploratorilor şi pot fi întâlniţi încă din secolul al VI-lea pe coasta estică a Balticii. De acolo ei urcă cursul fluviilor şi lacurilor Câmpiei Ruse, ducându-şi bărcile pe interfluvii, până la Nipru şi Marea Neagră, schimbând aici sclavi şi blănuri pe produse orientale, servind uneori şi ca mercenari în favoarea bizantinilor şi a locuitorilor oraşelor slave presărate în drumul lor : Novgorod, Smolensk, Kiev. Drumul varegilor din Scandinavia spre Constantinopol (“Drumul mare de la varegi la greci”) trecea prin golful finic, pe Neva, lacul Ladoga, Volhov, lacul Ilmen, râul Lovat, mai departe pe Nipru până la Marea Neagră. Tradiţiile lor afirmă că fondatorii oraşelor-state sau cnezate Novgorod şi Kiev (862) au fost scandinavi dintre cei care se numeau varegi sau ‘rus’ conduşi de Rurik.
Societatea vikingã
În genere societatea era împãrţitã în trei clase. Cea mai de sus o alcãtuiau Jarl, urmaţi de karl şi de thrall. O veche poezie mitologicã, Rigsthula, atribuie originea lor zeului Heimdall, poezie pãstratã în Edda lui Snorri. Pe scurt, zeul se întrupeazã într-un om pe nume Rig şi viziteazã trei cupluri, care vor da naştere claselor. În cadrul clasei aşa-numiţilor ‘oameni liberi’ se aflau şi cei mai privilegiaţi, Goden, cel puţin în Islanda. Fiecãrui district în care era împãrţitã îi corespundea un Gode, care se îngrijea de treburile administrative şi organizatorice. Mai mult, dispunea şi de funcţii preoţeşti. Proprietarii de pãmânt reprezentaţi de Gode se împãrţeau în funcţie de bogãţie şi de mãrimea proprietãţii, se bucurau de multe privilegii legislative, având dreptul de a purta arme şi de a-şi exprima opinia în adunare. Comercianţii aveau acelaşi statut ca şi proprietarii obişnuiţi, deşi practic nu deţineau bunui imobile. De menţionat ar fi şi baza de sclavi destul de dezvoltatã, sclavi cu statut de proprietate mobilã, fãrã niciun fel de drepturi şi de o importanţã comercialã deosebitã, mulţi provenind din zona slavã şi cea occidentalã, unde vikingii conduceau raiduri constante. În afara societãţii îi enumerãm pe cerşetori, pelerini, vrãjitori şi profetese.
Restructurările care au avut loc în cadrul societăţii vikinge până în secolul al IX-lea au determinat accentuarea tensiunilor şi conflictelor în cadrul acesteia. Este de remarcat că denumirea adunării poporului – thing -, forul social suprem în comunităţile vikinge, vine de la un cuvânt care înseamnă judecată, funcţia sa principală fiind mai ales de instanţă judecătorească superioară. Din thing făceau parte toţi bărbaţii liberi în stare să poarte arme. Paralel a existat şi un sfat al nobilimii ce a avut în prima fază a democraţiei militare, atribuţii destul de restrânse, dar care, pe măsură ce această categorie socială şi-a extins puterea, s-a suprapus tot mai mult autorităţii thing-ului. Într-o societate cu o stratificare socială şi cu aşezări răzleţe este de aşteptat să nu întâlnim un sistem de legi aplicabil uniform întregii regiuni, ci mai degrabă o serie de aspecte zonale şi regionale ale unor structuri legislative comune, derivate din religia comună întregii populaţii ce locuia în Peninsula Scandinavică. Sistemul de legi care guverna această societate ne este cunoscut mai ales din colecţiile de coduri de mai târziu şi în general putem presupune o schemă general răspândită pe baza unui schelet comun, diferenţierile fiind date de partea procedurală sau de nivelul pedepselor acordate.
Religia vikingã
Panteonul zeilor în religia scandinavilor era populat de zeităţi antropomorfe, fiecare cu propriul său simbol, fiind divizaţi în două grupuri distincte: ‘Asenii’, zeii aristocraţiei războinicilor şi ‘Wanii’, divinităţile agricultorilor şi păstorilor, ai fecundităţii şi fertilităţii, protectorii păcii şi ai bogăţiei. Zeul suprem al tuturor germanilor, regele Asenilor, era Odin/Wotan, având ca simbol o suliţă; la origine zeul furtunilor, Odin era în primul rând zeul furiei războinice, înconjurat de ceata sa formată din luptătorii cei mai aprigi şi era singura divinitate căreia i se aduceau sacrificii umane.. Tot el stabilea care dintre războinici vor fi conduşi de fecioarele războinice (“walkirii”) în Walhalla- locul celor căzuţi pe câmpul de luptă. Al doilea zeu, foarte popular, era Thor, zeu al tunetului şi al furtunii aducătoare de ploaie binefăcătoare recoltelor, reprezentat cu un ciocan, uneori în asociaţie cu un topor. Alături de aceste zeităţi panteonul era completat de numeroşi alţi zei principali (Freya, zeiţa fertilităţii, Loki, zeul focului, s.a.) şi secundari.
În ceea ce priveşte concepţia nordicã asupra lumii, avem ca principalã sursã de referinţã “Völuspá” (Profeţia clarvãzãtoarei), în care profetesa ii dezvãlui lui Odin devenirea şi sfârşitul lumii. Cea mai veche versiune a cântului provine din Codex Regius , secolul al 13-lea, dar se estimeazã cã dateazã cel puţin cu douã secole mai devreme. Deşi infiltrate cu elemente creştine, poemul se adreseazã totuşi prin conţinut unor oameni de formaţie pãgânã clarã. Alte lucrãri ce pot fi încadrate tot în scrieri cosmogonice sunt “Cântecul lui Grimnir”, Grimnismal, “Cântecul lui Vafthrudnir”, Vafthrudnirsmal, şi poeme conţinute în Snorra-Edda precum Gylfaginning.
În cosmogonia nordicã existã la început doar un gol uriaş: Ginnungagap. În sud întâlnim însã Muspellsheim, strãlucirea şi cãldura, un loc infernal dominat de uriaşul Surtr. La polul opus întâlnim Niflheim, întunericul şi frigul, din centrul cãruia izvorãşte Hvergelmir, care-şi varsã apele în Ginnungagap. Acolo apele îngheaţã şi se topesc, procesul rezultând în naşterea uriaşului Ymir. Din braţele uriaşului hermafrodit iau naştere prima femeie şi primul bãrbat. Uriaşul se hrãneşte cu laptele vacii Audhumbla, care linge promoroaca de pe pietre şi astfel se naşte o altã creaturã, Buri, pãrintele zeilor. Buri are un fiu, Borr, care se însoarã cu Bestla, fiica uriaşului Bolthorn şi are cu aceasta trei copii: Odin, Villi şi Ve, primii zei. Aceştia îl ucid pe Ymir şi îneacã în sângele sãu pe ceilalţi uriaşi, mai puţin pe Bergelmir, care întemeiazã noul neam al uriaşilor. Cei trei carã trupul uriaşului în Ginnungagap şi fãuresc pãmântul din el, din sângele sãu mãrile şi din oasele sale munţii. Odin, Villi şi Ve creeazã din douã buturugi pe primii oameni care sã populeze pãmântul denumit Midgard: Askr şi Embla.
Ca acte de cult scandinavii cunoşteau rugăciunile, formulele magice cântate (baldr), ofrandele şi sacrificiile sângeroase. Practicau toate felurile de magie; îndeosebi magia imitativă era la baza riturilor de fecunditate şi fertilitate. Ospăţul ritual era momentul religios esenţial al ceremoniei sacrificiului: Toţi cei care luau parte se credea că absorb şi asimilează misterioasa influenţă divină de care era pătrunsă carnea animalului sacrificat. De Irina Manea – Historia