Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Ne vom trezi din acest cosmar ???????

Doamne - Dumnezeule, cind ne vom trezi din acest cosmarrrrr ??????  Un cosmar care nu se mai termina. Un  cosmar care se amplifica zilnic. Ma gindesc la cei care sint implicati direct, adica duc o viata activa de familisti,  in aceasta perioada grea care, le poate da lovitura de gratie pentru viitorul lor, viitorul copiilor lor, sanatatea lor, batrinetile lor.  Ce orizonturi au?
Eu cind eram in serviciu ma gindeam cu bucurie  acunsa la perioada cind  voi fi pensionara(copii la casele lor). Imi ziceam ca chiar daca o sa fiu in virsta, macar ma voi bucura de o pensie frumusica, deoarece am lucrat o  perioada buna si in armata ca laboranta, avind un salariu frumusel. Chiar stateam si ma gindeam ca ce o sa fac eu cu banii, ca aveam detoate. Si era problema nu ai a mancarii, dupa revolutie era mincare peste tot, numai bani sa ai. Si deoarece ma gindeam ca nu voi avea ce face cu atitia bani, fara obligatiile  ce decurg atunci cind ai serviciu, imbracaminte, pachet si alte obligatii inerente, de aceea m-a pedepsit Dumnezeu in asa fel ca m-a facut sa am pensie mica, sa fiu bolnavicioasa, sa schimb locuinta cu una mai mica si mincarea sa fie foarte scumpa, pentru o pensie care  este insuficienta. Dar generatia activa de acum la ce sa se astepte? La privatiuni de toate felurile, in urmatoarea suta de ani.  M-am referit la mine ca sint mereu criticata ca scriu despre  Basescu, uite nu mai scriu ca,  noi sintem de vina ca nu dam cu el de pamint odata. El profita. Dar noi ne adincim mereu in marasm, in mizerie  morala, materiala, fizica, etc.
Cind fiecare dintre noi ne retragem in sinea noastra, sint sigura ca toti gindim ce este de facut in viitorul apropiat, cum sa facem sa ne fie mai bine noua  si urmasilor nostrii. Si oricit am fi de optimisti si sa dam la o parte  negativismul, adica gindurile negre, nu vedem nimic de remarcat, decit o viata asa cum au spus guvernantii, decit austeritate. Pina cind ? Pina cind nu vom mai fii pe acest pamint si ne vom stinge in tacere, rosi de boli si lipsuri, nestiuti decit de catre cei apropiati. Asta ne asteapta, daca intre timp  infractorii nu ne vor lua zilele ca sa ne ia piinea mucegaita din mina.
Sa nu ma criticati ca gindesc ca  actualii guvernanti sint diabolici, dar acesta este purul adevar, o demonstreaza cinismul lor  de fiecare zi, de fiecare ora, de fiecare minut.
Ma rog ca viata sa ma contrazica. Dar......   Curaj !  Puterea se afla numai in noi, ca sa schimbam aceasta situatie !!!!.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

Iuliu Maniu despre Corneliu Zelea Codreanu

Într-o oarecare măsură, faima detestabilă care s-a creat legionarilor este de înteles deoarece din 1941 si până în 1990 ei n-au putut să răspundă la nici una din calomniile rostite pe seama lor, iar din ’90 încoace posibilitătile lor de a răspunde noilor calomnii sunt infinit mai reduse decât ale calomniatorilor. Acuzatorii de azi ai Miscării Legionare sau n-o cunosc sau refuză să recunoască valorile morale si intelectuale care au aderat la crezul ei.
Nu pot însă uita dintre oamenii politici din afara Legiunii atitudinea de onestă aprobare adoptată de Iuliu Maniu. În 1937 acest om de o inflexibilitate proverbială a convingerilor sale, n-a putut totusi să nu declare: „D-l Codreanu este convins ca si mine că fără a respecta regulile de corectitudine în viata publică si particulară si fără a tine seama de morala crestină, nu se poate asigura dăinuirea unei natiuni, si că părăsirea acestei morale ar însemna si pentru poporul nostru ceea ce a însemnat pentru alte popoare din trecut: distrugerea si pieirea. Pentru aceasta suntem de acord în tendinta de a impune în viata particulară publică si socială, corectitudinea, onoarea si morala crestină pe care astătzi – cu durere spun – atâtia o calcă”.
În toamna anului 1944, după publicarea unui apel adresat tineretului de a se înscrie în partidul National-Tărănesc, a declarat: „Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe căi de înăltare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare si apoi un partid.” În 1945, primind vizita d-nei Codreanu, mama Căpitanului si fiind rugat de aceasta să-i dea un memoriu lui Petru Groza – în care se cerea eliberarea din lagăr a fiicei si a nurorii sale – Iridenta Mota si Elena Codreanu – că fuseseră sotii de legionari, decedati cu multi ani înainte, ele nefăcând nici un fel de politică, Iuliu Maniu le-a spus: „Nu pot să fac nimic. Astept si eu să fiu arestat. Doamnă, eu nu am avut copii, dar dacă as fi avut, as fi dorit să semene cu fiul d-voastră Corneliu!”
Redau pentru moment din memorie părerile Căpitanului despre doi oameni politici: Maniu si Iunian. „Peste alte deosebiri, noi credem că d-l Maniu este un om corect si cu tinută morală într-o tară care moare în fiecare zi din lipsă de tinută morală si de corectitudine interioară; că pentru această tinută, se unelteste în contra sa, asa cum se unelteste si împotriva tineretului ceas cu ceas”. Dacă cineva mi-ar cere să-i spun cum ar trebui să fie profilul moral al unui dintre oamenii politici din afara Legiunii, i-as răspunde imediat: „Ca Iuliu Maniu!” exemplu de corectitudine, integritate, curaj civic, fermitatea de a spune nu, chiar de i-ar sta împotrivă un milion de voci agresive.
Iată acum ce a spus Căpitanul despre Grigore Iunian, la moartea acestuia: „A dispărut unul dintre putinii oameni de caracter care a avut curajul să spună numai adevărul într-o lume dominată de minciună. Oameni ce nu fac parte din aceeasi generatie cu noi, sunt cu atât mai vrednici de veneratia noastră. Să ne închinăm deci si să ne rugăm pentru odihna sufletului său. Am ordonat ca o echipă de legionari să-l conducă la locul de veci si la coborârea în mormânt”.
Alexandru Serafim “Permanente” Nr. 3/2002
 
http://blog.nouadreapta.org/

vineri, 9 septembrie 2011

Elena Zelea Codreanu(1902-1994) despre sotul ei Corneliu Zelea Codreanu(1889-1938)

Elena Zelea Codreanu

Elena Zelea Codreanu, soţia întemeietorului Mişcării Legionare 

autor: FrontPress 
Elena Zelea Codreanu (n. 2 decembrie 1902 – d. 5 septembrie 1994) născută Ilinoiu a fost soţia liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu. Au adoptat împreună o fiică pe nume Cătălina.
A cunoscut clipe de înălţare, dureri cumplite şi suferinţe fără margini. Dacă a început printr-o nuntă ca în poveşti, la care mii de oameni veneau să-l cinstească pe omul pe care-l vedeau izbăvitorul neamului, viaţa a continuat cu o groază a urmăririlor, ca cea din 1933-1934 când soţul ei era vânat de forţele poliţieneşti pentru a fi împuşcat, şi a continuat şi sub guvernele ulterioare culminând cu asasinarea acestuia din noaptea de 29/30 noiembrie 1938. Odată cu invazia sovietică şi instaurarea comunismului a fost târâtă un deceniu prin închisori: Mislea, Târgşor, Arad, Oradea. A mai fost trimisă pentru 5 ani în lagărul de muncă de la Loteşti, unde a stat 2 ani , pentru ca apoi să fie deportată în Bărăgan şi eliberată abia în 1963. Deoarece nu i s-a putut imputa nimic nici nu i s-a intentat proces.
Relevant în acest sens este şi episodul petrecut într-una din închisorile unde a fost închisă. Profitând de inspecţia unor “sus-puşi” ai partidului comunist, în momentul în care deţinutele au fost scoase în front, Elena Codreanu a ieşit din front şi a întrebat:
- Domnilor, vă rog să-mi spuneţi de ce am fost arestată şi de ce mă ţineţi aici, fiindcă eu nu am făcut nimic!
- Cum te cheamă?
- Elena Zelea Codreanu.
- Şi mai întrebi de ce?… De pe MetaPedia
Imagini de la nunta lui Corneliu Codreanu cu Elena Ilinoiu
Interviu din 1994

Menirea Sacra a Orgasmului

Un mesaj special de la Inanna: Menirea Sacră a Orgasmului

În Pleiade, am ştiut întotdeauna şi i-am învăţat mereu pe copii noştrii scopul și menirea secretă a orgasmului. Această cunoaştere vouă v-a fost ascunsă în ultimii 6 000 de ani de către conştiinţa tirană care controlează acest plan, al celei de-a treia dimensiuni, în care se află şi planeta Pământ. Aceşti tirani au ajuns la concluzia că era mult mai uşor să controleze specia voastră dacă vă spălau creierul, vă induceau sentimentul de vinovăţie sexuală şi vă suprimau sexualitatea naturală. Puterea care curge prin corpul vostru este aceeaşi putere care ne permite nouă, celorlalţi (da, nu sunteţi singuri!), să accesăm multitudinea de straturi imbricate ale realităţii multidimensionale care există şi au existat mereu în jurul vostru.



Valuri peste valuri de energie

Oamenii voştri de ştiinţă şi doctorii vă vor spune că orgasmul este o chestiune de vascularizaţii şi terminaţii nervoase. Această explicaţie fizică nu este nici măcar vârful aisbergului. Orgasmele voastre se produc într-un tărâm care rămâne în mare măsură invizibil pentru majoritatea dintre voi. Când trăiţi experienţa acelei plăceri dulci-efemere pe care o numiţi orgasm, ceva se întâmplă în tărâmul acela invizibil, ceva foarte puternic.
Dacă aţi putea vedea valurile de energie care ţâşnesc din trupurile voastre în momentul orgasmului, aţi fi foarte atenţi la ceea ce gândiţi în momentul în care acesta se produce. Sunt valuri peste valuri de energie generate de chakrele (centrii de energie) voastre, de sistemul endocrin şi de reacţiile voastre fizice.


Fiți foarte atenți la ceea ce gândiți

Aceste valuri de energie sunt curelate strâns cu gândurile, intenţiile şi conştiinţa voastră. Pe măsură ce începeți să vibrați pe aceste frecvenţe, un întreg șuvoi se revarsă pe tărâmul invizibil. Din această cauză este foarte important să fiți foarte atenți la ceea ce gândiți în acele momente. Aceia care sunt suficient de necugetaţi încât să alunece în lumea gândurilor sumbre, cum ar fi durerea şi dependenţa, în timpul experienţei lor sexuale, se vor trezi conectaţi (legaţi) în planul de jos al conştiinţei, energia fiindu-le „suptă” de entități malefice. Toate aceste imagini ale „frumuseților” hidoase, pictate în Evul Mediu, vă vor da o imagine foarte reușită asupra acompaniamentului pe care vă puteți aștepta să-l păstrați în urma unei vizite în planurile joase.


Read more: http://intreadevarsiiluzie.blogspot.com/2011/03/un-mesaj-special-de-la-inanna-menirea.html#ixzz1XQIKoqYl

joi, 8 septembrie 2011

DELIRUL LUI BASESCU

BANI, CAT MAI MULTI BANI !
     http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2011/09/431ft53f0242klrjfzryfhnc_129023476370150000_delir.png

Falsa reprezentare a realitatii

Toate bolile psihice au la baza o falsa reprezentare a realitatii, fie ca e vorba de sine, de ceilalti sau de lumea din jur.
Aceasta falsa reprezentare a realitatii isi afla formele extreme in delir, intalnit in psihoze. In aceste forme, cauzele organice joaca adesea un rol determinat (ca, de pilda, delirul produs de droguri sau de alcool); ele tin, asadar, de o terapeutica medicamentoasa. Totusi continutul delirului – ca si acela al viselor, de altfel – depinde in parte de viziunea despre lume pe care o are omul, de dorintele, de temerile si de starea sa afectiva. Una dintre problemele pe care le intampina terapeutul este ca deli­rul are o mare putere de stapanire asupra bolnavului, pe care-l face in cele mai multe dintre cazuri rezistent la orice rectificare prin reflectie sau discurs rational. Terapeutica medicamentoasa constituie atunci un adjuvant nu doar util, dar chiar indispensabil; reducand forta delirului, ea il face pe bolnav receptiv la discursul terapeutului si capabil de o reflectie personala, prin care sa-si rectifìce in mod progresiv viziunea despre lume si reprezentarea pe care o are despre realitate.
Putini sunt psihoterapeutii care sa tina seama, ca de un factor constitutiv al multor boli psihice, de aceasta falsa reprezentare a realitatii – conceputa ca o falsa Weltanschauung, ca o falsa viziune asupra lumii si existentei -, si care, asadar, sa priveasca rectificarea acestei reprezentari drept un element important al terapeuticii. Printre ei se detaseaza Viktor Frankl cu logoterapia sa, care plaseaza problema sensului (logos) existentei in centrul intelegerii bolilor psihice si al terapiei lor.
http://mercenarul.weblog.ro/

John Galliano, condamnat pentru "insulte rasiste"

John Galliano, fost designer al casei de moda Christian Dior, condamnat pentru “insulte rasiste”

Un tribunal din Paris l-a găsit vinovat pe designerul John Galliano, fost angajat al casei de modă Christian Dior, pentru “insulte aduse în public, bazate pe origine, afiliere religioasă, rasă și etnie”. Conform Associated Press, celebrul creator de modă britanic a primit o amendă de 6.000 de euro cu suspendare.
Designerul de 50 de ani nu a fost prezent în sala de judecată, motivându-şi absenţa prin dorinţa sa de a evita hărţuirea mediatică.
Scandalul a început în luna februarie după ce Galliano a agresat verbal un cuplu într-un restaurant din Paris. În aceeași seară, John Galliano și-a exprimat simpatia pentru fostul cancelar german Adolf Hitler. La acea vreme, tabloidul britanic The Sun a dat publicităţii o înregistrare în care Galliano apare spunând că “îl iubesc pe Hitler. (…) Oameni ca voi ar fi morţi. Mamele voastre, taţii voştri ar fi fost toti gazaţi”. După aceste incidente, a fost concediat de casa de modă Dior, cu care colaborase de peste 15 ani. El s-a apărat spunând că nu își amintește evenimentele din seara respectivă și a susținut că nu are convingeri rasiste sau antisemite. Mai mult, a pus totul pe seama consumului de droguri și alcool. Sursa: FrontPress.ro
http://frontpress.ro/

Toti sumtem prosti

I. Huiu: Toți suntem proști, numai pedeii sunt deștepți

Iulia Huiu
Cam asta este ipoteza (conștientizată sau mai degrabă nu) de la care pleacă tot mai mulți comentatori, analiști și chiar simpli spectatori ai vieții politice românești. De dimineața până seara putem auzi și citi, prin toate mediile – TV, online, pe la colțuri – ce pregătesc pediștii pentru anul electoral următor, cum vor păcăli ei din nou populația și se vor „scoate” perpetuându-se la putere pe vecie. Citesc chiar analize cu oarecare pretenții care pleacă de la aceeași premisă, că pedeii vor reuși toate matrapazlâcurile pe care și le propun, că strategiile lor sunt nemaipomenite, pentru că, nu-i așa, ei sunt foarte foarte deștepți, abili și mai au și bani pe deasupra, iar noi, PNL-ul, PSD-ul, PC-ul, USL-ul și toată populația României suntem proști. Niște proști condamnați să înghită aiurelile băsiste la nesfârșit și să stea cu mânile-n sân sau cu ochii la sondaje, în timp ce mai deștepții adversari înstăpâniți pe putere își văd nestingheriți de urzeli.
Lăsând gluma la o parte e de remarcat totuși că în spațiul politic s-au propagat niște mecanisme de gândire. Și concomitent cu ele o sumă de premise a-normale. Nu atât prin falsitatea lor, ci prin faptul că ele nu ar fi fost de conceput într-un altfel de context, al unei politici așezate, normale. Aceste premise poartă cu ele un alt viciu de fond. Acela al certitudinii. După mine, certitudini absolute nu există. Nici imposibilități absolute. Descrierea cu acuratețe a adevărului este imposibilă, chiar și de către cel mai obiectiv observator.
Deci, prima premisă de acest tip este că PD va crește, iar USL va scădea. Și că acestea sunt tendințele. Aici două observații. Mai întâi că o asemenea aserțiune este ruptă de context și omite o evoluție mai largă. Ar trebui să ne uităm mai întâi de unde s-a pornit și vom vedea că lucrurile sunt mult mai nunanțate. PD a plecat de la a fi un partid aproape majoritar, undeva peste 40%, având în mână toate pârghiile și instrumentele puterii și s-a comprimat într-un interval relativ restrâns, de cca un an, la 18-20%. Asta chiar după ce a câștigat alegerile prezidențiale. Este o contraperformanță demnă de remarcat, unică în istoria postcomunistă. În fapt, cei care numără acum creșterile în marja de eroare ale PD omit cel mai important lucru: că nicio formațiune aflată la putere nu s-a prăbușit atât de drastic și atât de rapid vreodată în ultimii 20 de ani. De cealaltă parte, uităm prea repede care era situația înainte de constituirea USL. Niciunul dintre partide nu putea spera la un scor care să-l rupă decisiv de pluton și să-i asigure accesul la guvernare. PSD se raporta la pragul de 35%, iar PNL la 20-22%. Iar acum dintr-o dată vorbim de 50-60%. Cine crede că e puțin lucru să facă un recurs la istorie…
În plus, trecem cu vederea faptul că mai este un an până la alegeri, că urmează o iarnă foarte grea, că dificultățile economice sunt departe de a se fi încheiat. În aceste condiții de unde până unde certitudinea că PD crește. Și dacă va scădea? Dacă de la 18% ajunge la 15%, la 12%?
A doua ipoteză, care decurge din această abordare, este că PD va mitui electoratul într-o proporție consistentă și va fura la fel de consistent. Sigur, ei sunt capabili de asta și intenționează asta. Dar de la intenție la succes e cale lungă, iar ce se întâmplă pe parcurs mai depinde și de noi. Contracararea acestei intenții necesită fără îndoială efort, organizare și rigurozitate din partea noastră. Dar ea nu e un dat absolut și nici o chestie infailibilă. Adică în loc să se minuneze unii și alții sau să calculeze dacă se vor fura 5, 10 sau 15%, la fel de bine se pot gândi la soluții de răspuns sau cum să facem să creștem participarea și nivelul de conștientizare asupra importanței votului. Să nu-mi spuneți că nu se poate, pentru că nu cred. Nu văd de ce principiul „nu pot ei fura, cât putem noi vota” nu s-ar putea reedita.
Aici intervine și altă eroare. Extrapolarea nefericită a „cazului Neamț” la nivelul întregii țări și evaluarea lui ca exemplu general, scos din contextul lui particular. Nu este chiar așa. Întâmplător cunosc foarte bine situația de la Neamț, și dinamica politică locală, și personajele din toate taberele, inclusiv complicitățile locale. Probabil că ar merita detaliat acest subiect și am s-o fac la un moment dat. Dincolo de toate însă, Neamțul este cel mai atipic exemplu care se poate da. El este bun ca semnal de alarmă pentru lipsa oricăror limite din partea puterii și tipul de comportament la care ne putem aștepta, dar nu trebuie supra-amplificat. Dacă avem un cuvânt de spus, ne batem cu toate mijloacele democratice și ne urmărim obiectivele, chiar nu cred că toată țara va putea fi cumpărată sau prostită.
Până la urmă nu e vorba aici nici de a ne „relaxa” nepermis în fața acestor aspecte, dar nici de a ne resemna sau de a le transforma în certitudini.
sursa: Iulia Huiu
http://networked.blogspot.com/


miercuri, 7 septembrie 2011

Prietenie

http://drrobert-impresiones.blogspot.com /

Croix Celtique

mercredi 7 septembre 2011


Croix Celtique

 Roumanie : encore libres d'y dire ce qu'ils pensent et de le manifester. Et ça rigole pas là-bas, chez nos frères européens qui ont tant souffert de l'idéologie bolchévique,  ils ne semblent  pas encore aliénés par les saloperies européistes, "humanistes"  et invasionnistes. ceux-là ont compris le piège qu'était la société "mixte" consumériste. Ici, on se laisse un peu trop marcher sur les pieds, il est largement temps qu'on s'inspire d'eux, et que leur colère insuffle en nous le doux esprit de vengeance. Inspirons-nous des fous de dieu "islamistes" qui nous montrent quelque exemple.






Merci à cette  chère Odorica,  le hasard nous a fait nous croiser sur la toile. Odorica :  une très honorable nationaliste roumaine, qui sait défendre, Elle, les valeurs de son pays, contrairement aux gaucho-capitalos, qui jouent le jeu de l'hyperclasse mondiale, sans parfois  le savoir, tellement la bêtise leur encombre l'esprit.

Harry Belafonte Matilda

Nana Mouskouri si Harry Belafonte Septembrie

marți, 6 septembrie 2011

Reclama contrafacuta

BANI, CAT MAI MULTI BANI ! 

Azi este ziua doamnei Basescu si a lui Boc-La multi ani UDREA


Topul celor mai bizare decese din istoria omenirii

autor: FrontPress 06.09.2011
De-a lungul istoriei au existat multe decese foarte bizare, iar lista acestora continuă să crească de la an la an. Printre cele mai ciudate decese se regăsesc moartea cauzată de băutul în exces al sucului de morcov sau executarea prin înecare într-un butoi cu vin.
1.Marele Sigurd din Orkney i-a legat capul duşmanului, ce tocmai îl decapitase, de şaua calului său. În timp ce călărea victorios spre casă, dinţii vrăjmaşului său i-au intrat în picior, provocându-i o rană serioasă care i-a fost fatală. Sigurd a murit la scurt timp, în urma infecţiei la picior.
2. În 1327, Edward al II-lea al Angliei a fost omorât prin introducerea în fund a unui fier roşu-încins în fund.
3. În 1478, George Plantagenet, ducele dn Clarence, a fost executat. Ultima lui dorinţă a fost să fie înecat într-un butoi cu vin
4. În 1649, Sir Arthur Aston a fost bătut până a murit cu piciorul lui de lemn.
5. În 1771, regele Suediei, Adolf Fredrik a mâncat până a crăpat. Ultima lui masă a constat în homari, hering afumat, caviar, şampanie şi 14 porţii din desertul său favorit, dintr-o patiserie din nordul Europei, într-un bol de lapte cald. Este cunoscut lumii întregi ca „regele care s-a automâncat”.
6. În 1814, nouă oameni au murit înecaţi în şuvoiul de bere din Londra, după ce 1.500 de tone de bere de la Compania Brewery s-au revărsat pe străzi.
7. În 1947, fraţii Collyer au murit din cauza gunoiului. Ei au strâns tot ce le-a picat în mână, de la ziare, la resturi de mâncare, până s-au baricadat în casă. Cel mai tânăr dintre fraţi a murit strivit de un teanc de cărţi, ziare şi alte obiecte, în timp ce fratele mai mare, rămas singur- orb şi paralizat – a murit de foame.
8. În 1974, Basil Brown, un avocat care mânca doar hrană sănătoasă, naturală, a băut atât de mult suc de morcovi până a murit.
9. În 1998, o întreagă echipă de fotbal a decedat în urma unui fulger în timpul unui meci în Republica Democratică Congo. Ce este interesant este că cealaltă echipă, a gazdelor, a supravieţuit!
10. În 2010, rusul Vladimir Ladyzhensky a murit în timpul Campionatului Mondial de saună din Finlanda după ce a rezistat 6 minute la 110 grade Celsius. De Adina Blaj – Historia
http://frontpress.ro/

6 sept.1940 Proclamarea Romaniei "Stat National Legionar"

O printesa romanca, ocrotitoarea lui Hitler!

autor: FrontPress 
Hugo Bruckmann şi Elsa Cantacuzino în 1940
În 1922, Adolf Hitler (1889 – 1945) era la începutul ascensiunii sale politice, în timp ce prinţesa Elsa Cantacuzino, căsătorită Bruckmann, era gazda influentă a unui salon din München în care se întâlnea elita Germaniei, formată din industriaşi, scriitori şi artişti. Hitler şi prinţesa Cantacuzino, fata prinţului român Teodor Cantacuzino, s-au cunoscut la o petrecere, iar Hitler a profitat din plin de această întâlnire. Prin intermediul româncei, a cunoscut oameni bogaţi, care au finanţat partidul naţional-socialist. După doar 10 ani, Hitler devenea cel mai temut om din lume.
Prinţesa Elsa Cantacuzino s-a măritat în 1898, la 33 de ani, cu Hugo Bruckmann, un proprietar de editură din München, cei doi devenind în scurt timp animatorii înaltei societăţi din oraşul german. În salonul vilei lor se întâlneau industriaşi, dar şi oameni de cultură, precum scriitorul Thomas Mann şi poetul Rainer Maria Rilke. Soţii Bruckmann, la fel ca majoritatea elitei germane a epocii, aveau simpatii de dreapta, astfel că întâlnirea Elsei cu Hitler în 1922, la o petrecere, a fost prilejul împărtăşirii aceloraşi afinităţi politice. Hitler avea atunci 33 de ani şi tocmai formulase programul politic al Partidului Muncitoresc German Naţionalist-Socialist. Formaţiunea se afla la început şi avea nevoie de fonduri. Elsa, care se înscrisese în mişcarea naţional- socialistă, i-a promis lui Hitler că îl ajută.
A avut grijă de banii din conturile elveţiene
Elsa l-a invitat pe viitorul dictator în salonul ei, pentru a cunoaşte industriaşi şi patroni din industria grea, care să contribuie cu bani la dezvoltarea noii mişcări. Mai mult, Elsa s-a ocupat de dirijarea fondurilor, trecân- du-le prin conturi elveţiene, pentru a nu da de bănuit autorităţilor germane.
I-a corectat “Mein Kampf”
Prinţesa Cantacuzino i-a făcut lui Hitler corectura la “Mein Kampf”, platforma- program a nazismului. Elsa şi Hugo Bruckmann au fost printre primii germani care s-au înscris în Partidul Naţional-Socialist, având legitimaţiile de membru cu numerele 91 şi 92.
În 1932, în semn de recunoaştere pentru meritele sale în ascensiunea dictatorului, Hitler i-a facilitat lui Hugo Bruckmann accesul la postul de deputat în Reichstagul ( parlamentul) german. După moartea preşedintelui Paul von Hindenburg, în 1933, Bruckmann s-a aflat printre cei care au semnat apelul oamenilor de cultură germani pentru organizarea unui “plebiscit” care să valideze cumularea funcţiilor de preşedinte şi de cancelar în Germania nazistă, fapt ce i-a deschis drumul spre putere absolută lui Hitler.
Totuşi, a existat şi un moment în care soţii Bruckmann nu au vrut să colaboreze cu Hitler. Deşi Elsa i-a făcut corectura pentru al doilea volum din cartea “Mein Kampf” (“Lupta mea”), scrisă în închisoare, soţii Bruckmann au refuzat, în 1926, să îl publice la editura lor, îndrumându-l spre un alt editor. Soţul prinţesei Cantacuzino a murit la 3 septembrie 1941, fiind înmormântat cu onoruri de stat.
Bunicul, senator român
Elsa Cantacuzino s-a născut la 23 februarie 1865, în Austria, la Traun, fiind fiica prinţului român Teodor Cantacuzino (1841-1895) şi a Carolinei Germalihn, o austriacă de viţă nobilă. Tatăl Elsei, născut în România, era fiul senatorului Dimitrie Cantacuzino (1817-1877) şi strănepot al lui Matei Cantacuzino (1750-1816), mare comis de Moldova la începutul secolului 19. La 24 iulie 1898, Elsa s-a măritat cu Hugo Bruckmann, editor german, şi s-a mutat la Müchen. Ea a trăit în Germania până la sfârşitul vieţii. A decedat în 1947, la Garmisch Partenkirchen.
Führerul i-a făcut cadou un Mercedes
În 1923, mai mulţi membri ai mişcării naţional-socialiste au fost arestaţi, în urma unui puci eşuat. Printre ei s-a aflat şi Hitler, care a fost încarcerat la închisoarea Landsberg.
Mai mult de un an, cât a stat închis, Hitler a fost vizitat de câteva zeci de ori de prinţesa Cantacuzino, care l-a sprijinit moral şi i-a transmis mesajele de încurajare ale susţinătorilor. În 1932, partidul nazist a câştigat alegerile şi a ajuns la putere, iar în 1933, Hitler a fost numit cancelar al Germaniei. Hitler nu a uitat de faptul că Elsa nu l-a lăsat la greu şi, în toamna lui 1934, drept mulţumire pentru tot sprijinul, i-a făcut cadou acesteia un superb autoturism Mercedes. De altfel, în arhive s-a descoperit că soţii Bruckmann figurau pe lista celor care primeau frecvent cadouri de la Hitler. Tot din arhive s-a aflat că în 23 februarie 1945, când prinţesa Cantacuzino a împlinit 80 de ani, Hitler i-a trimis o scrisoare de felicitare şi un buchet de flori. După două luni, la 30 aprilie 1945, Hitler se sinucidea în buncărul său din Berlin. La 7 iunie 1947, prinţesa Cantacuzino se stingea, la 82 de ani.
A fost salvat de la moarte de prietenul prezentat de Elsa
Una din cele mai importante întâlniri intermediate de prinţesa Cantacuzino a fost aceea în care l-a prezentat pe Hitler lui Emil Kirdorf, un prieten de-al ei, bogat industriaş din zona Ruhrului. După întrunirea care avut loc la 4 iulie 1927, chiar în salonul casei din München a Elsei, Kirdorf avea să devină unul dintre cei mai generoşi sponsori ai partidului nazist, primind, pentru meritele sale, ordinul “Vulturul de aur”. În jurnalul lui Gobbels, ministrul propagandei, acesta relatează un episod petrecut la 15 noiembrie 1936: “Hitler i-a spus lui Kirdorf că îşi trage un glonţ în cap pentru că are datorii foarte mari. Atunci, Kirdorf a scos pe loc 100.000 de mărci, făcându-l pe Hitler să se răzgândească în privinţa sinuciderii”. De Andrei Comsa, Andrei Balan – Libertatea

BASESCU VREA SA SCAPE DE PUSCARIE !


BANI, CAT MAI MULTI BANI !
Basescu este bolnav sau se da victima sa scape de puscarie?    

Jurnalistul Stelian Tănase a afirmat, într-un interviu acordat ziarului Ring, că ştie “din mai multe surse” că preşedintele Traian Băsescu ar fi bolnav. Stelian Tănase a citat mai multe surse din “zona Cotroceni”, dar a precizat că nu poate spune mai multe pentru că “nimeni nu are o dovada certă”.

Administraţia prezidenţială a ţinut să contrazică afirmaţiile jurnalistului. Într-o intervenţie la Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a caracterizat afirmaţiile lui Stelian Tănase drept “ridicole”. Turcan a completat chiar că, de fapt, ar reprezenta o “dorinţă personală” a jurnalistului ca Traian Băsescu să fie bolnav.
Conform declaratiei lui Vadim Tudor facuta azi la Antena3- emisiunea “La ordonea zilei” a lui Dana Grecu, BASESCU este grav bolnav la cap, are o tumoare, si are nevoie lunar de medicamente speciale in valoare de 25.000 $ pe care le aduce din SUA.La aceasi emisiune,Radu Tudor insa a afirmat ca el crede ca este doar o smecherie a lui Basescu ,se da victima ca sa scape peste 2 ani de puscarie.
http://mercenarul.weblog.ro/

luni, 5 septembrie 2011

Freddi Mercury, ar fi implinit azi 65 de ani (1946-1991)

Masacrul din comuna Ip

Masacrul din comuna Ip: 157 de români masacraţi de armata horthystă în toamna anului 1940

Masacrul din Ip se înscrie în seria masacrelor antiromânești desfășurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupație cantonată în orașul Șimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari și cu membri ai organizației Straja națiunii (“Nemzetőrség”) au ucis 157 de localnici români.
După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, NV Transilvaniei intră sub ocupație maghiară. Teritoriul ocupat de horthyști în timpul celui de-al doilea război mondial a rămas în istorie sub numele de Transilvania de Nord și cuprindea nord-vestul regiunii cu același nume precum și ținuturile secuiești. Un număr de 8 județe din totalul de 23 câte număra Transilvania în perioada interbelică au fost înstrăinate în întregime, iar alte 3 au fost spintecate în două. Astfel, județul Sălaj este și el alipit Ungariei, iar la data de 8 septembrie 1940 Armata a II-a intră în orașul Zalău. Imediat după ocuparea teritoriul transilvănean, a început seria masacrelor împotriva populației civile românești. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, unde au fost masacrați 477 de români.
Cea mai mare și mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară în complicitate cu etnicii maghiari locali, unde au căzut cele mai numeroase victime nevinovate -157 de morți – cu ocazia ocupării Ardealului, este cea de la Ip, localitate din județul Sălaj, aflată la 45 km de orașul Zalău. Modul în care s-a desfășurat acest masacru a fost stabilit de către instanța Tribunalului Poporului din Cluj la 13 martie 1946.
Sub pretextul răzbunării celor doi militari unguri morți într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăsește în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nușfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.
În noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 11 noaptea, locotenentul Vasvári Zoltán ajunge în Ip. Imediat acesta împreună cu membrii gărzii naționale din comună s-au dus pe la casele mai multor locuitori trezindu-i din somn și împușcându-i. Au fost uciși în acest mod 18 români. Crimele au fost comise înainte de miezul nopții. Întors la sediul gărzii naționale din Ip, Vasvári Zoltán dă indicații membrilor să pregătească 10 căruțe și mai mulți oameni pentru dimineață în scopul îngropării victimelor ucise până atunci. Locotenentul părăsește apoi postul. Imediat după se aude o rafală de mitralieră trasă din sat, iar Vasvári se întoarce la sediul gărzii naționale pretextând că sătenii români i-au atacat compania. Furios se adresează oamenilor din corpul de strajă local, spunând că va incendia comuna. Unul dintre comandanți a încercat să-l oprească răspunzându-i că așezarea este compusă în proporție de 70% din maghiari. Vasvári a simulat în continuare că va da foc numai caselor românești, dar același comandant a protestat spunând că nici acest lucru nu este posibil întrucât gospodăriile românilor sunt răsfirate printre cele ale ungurilor. Atunci Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală care să arate soldaților lui caselor românești, pentru a-i împușca pe vlahi. De data această ordinul i-a fost acceptat.
S-au format 6 echipe de soldați în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite au pornit fiecare pe străzile comunei:
* Echipa I a acționat pe drumul ce duce spre localitatea Suplacu de Barcău. Toți românii din această zonă care au fost găsiți acasă au fost împușcați. Și-au găsit moartea 62 de oameni.
* Echipa a II-a a acționat în zona bisericii și a cimitirului din Ip. După indicațiile date soldaților de către calăuza Csepei Sigismund au fost împușcați 21 de locuitori.
* Echipa a III-a a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâți 13 români.
* Echipa a IV-a a acționat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împușcați 9 locuitori.
* Echipa a V-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâți 36 de români.
* Echipa a VI-a trebuia să acționeze în aceeași zonă cu echipa a V-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-și seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaște casele românilor, deoarece venise de puțin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.
În tot acest timp, populația română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte și paturi de armă. Mai mulți copii au fost sfârtecați cu baionetele. Tortura a fost urmată de uciderea oamenilor, jefuirea cadavrelor, a caselor și a bisericii.
A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la groapa comună.
La 68 de ani de la Dictatul de la Viena și masacrul din Ip, singurul supraviețuitor rămas încă în viață, Gavril Butcovan a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008: „În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rânind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”
Gavril Butcovan amintește și de celelalte crime comise în noaptea masacrului: „ Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”
Supraviețuitorul își încheie povestea facând o remarcă cu privire la implicarea localnicilor maghiari la această atrocitate: „Trebuie să vă mărturisesc adevărul până la capăt. Nu toți consătenii mei au pactizat cu criminalii horthyști. Au fost și maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-și prin acest gest viața în pericol. Astfel au fost salvați din mâna ucigașă a horthyștilor cel puțin 3 familii de români. Cu siguranță, dacă acțiunea criminală ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai mulți care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, și în mod sigur numărul celor uciși era mult mai mic.”
Sursa: Piatza.net
http://blog.nouadreapta.org/

duminică, 4 septembrie 2011

Cine canta prohodul USL

BANI, CAT MAI MULTI BANI !
     
De ce canta unii prohodul USL? De ce apar tot felul de analize basiste din care reiese ca alianta opozitiei, abia inscrisa in Justitie, fie explodeaza zilele urmatoare in teritoriu, fie explodeaza, mai tarziu, la centru? Vezi doamne,daca nu va fi distrusa acum, atunci evenimentul se va produce, cu certitudine, imediat dupa alegerile locale. Atunci cand se va vedea ca USL ar fi fost incapabila sa adune peste 50 la suta din electorat. Dar cine sunt groparii? Cine sunt politicienii si cine sunt analistii care prevestesc decesul prematur al USL? Si oare de ce se straduiesc ei atat de mult sa ne convinga? Daca raspundem la aceste intrebari, intelegem mai usor un mecanism politic pus in miscare inca din momentul nasterii USL dar accelerat in ultimele zile.
Sa incepem prin a raspunde la intrebarea cheie. Care este identitatea groparilor? Nu este deloc dificil sa facem acest demers. Orice persoana care urmareste, cu relativa atentie, informatia de natura politica a putut observa ca, aproape fara exceptie, este vorba despre reprezentanti PD-L. Extrem de rar isi exprima asemenea opinii activisti UDMR sau chiar UNPR. PD-L isi asuma paternitatea acestei teme a distrugerii USL ori a esecului USL – ceea ce, pana la urma, inseamna acelasi lucru – acreditata din ce in ce mai perseverent si mai vocal in ultimele zile. Si, evident, marele dirijor. Care este Basescu. Presedinte-jucator. Nu numai in ale Executivului, ci si in materie de politica interna a unor partide.Groparii cei mai activi sunt,bineinteles Udrea,Boc,Labaroiu,Voinescu-Cotoi, ajutati si de ceilalti tuteri basisti.
Daca am raspuns la intrebarea “cine vorbeste despre USL, lansand mesaje negative?”, sa raspundem si la urmatoarea intrebare. Cine scrie despre USL? Cine face pretinse analize, din care rezulta aceeasi concluzie? Nici acest demers nu este dificil pentru o persoana obisnuita sa treaca in revista, zilnic, principalele mesaje ale presei. Este vorba de acei jurnalisti si acei analisti – din eleganta, carciuma a lui Basescu, a PD-L, in general aflati in slujba puterii si carora Basescu le lipeste din cand in cand cu scuipat bancnote pe frunte..
Acum sa vedem de ce toaca atat de mult Basescu, politicienii PD-L si presa aservita aceasta tema a ineficientei ori a prabusirii USL. Pana la urma, de ce sunt acestia atat de interesati de soarta opozitiei, de ceea ce se intampla in interiorul unor partide ori a unei coalitii cu care se vor confrunta in alegeri abia la anul? Sau, cum isi doresc, abia peste doi ani?
DE FRICA. Este singurul raspuns rational. Pentru PD-L, ascensiunea opozitiei este o realitate cu adevarat amenintatoare. Dar de unde pana unde aceasta ascensiune? De ce sondajele arata atat de prost pentru PD-L? In primul rand, si incerc sa fiu cat se poate de rational cand spun acest lucru, pentru ca in Romania ultimilor 20 de ani regula a fost alternanta la guvernare. Iar continuitatea nu ar putea fi taxata decat drept o exceptie. Cum va fi, din aceasta perspectiva, viitorul ciclu politic? Va respecta regula sau va fi o exceptie? Privind lucrurile dintr-o anumita perspectiva, asa cum fac destul de multi, am fi tentati sa pariem pe exceptie. De ce? Pentru ca mandatul prezidential este mai lung decat cel parlamentar. Si, in consecinta, Basescu se va afla la pupitrul de comanda si in timpul alegerilor si dupa alegeri si avand posibilitatea, vointa necesara si chiar talentul de a combina astfel lucrurile incat, indiferent ce vrea populatia, sa poata mentine PD-L la putere. La aceasta se adauga si disponibilitatea puterii de a impune acte normative cu efect electoral in beneficiul exclusiv al PD-L.
Si, cu toate acestea, eu sunt convins ca nu exceptia de la regula alternantei va prevala. Si probabil nu sunt singurul. Cred ca si Basescu, cred ca si politicienii PD-L si analistii pro-PD-L, multi dintre ei, gandesc ca mine dar spun pe dos. De ce? DE TEAMA. Vor musai sa incurce lucrurile in USL. Dar vor sa incurce si mintile romanilor.

http://mercenarul.weblog.ro/

Basescu, nici nu stii cit de mic incepi sa fii!

http://primejdiaalbacorvin.blogspot.com/

Marsul impotriva tiganilor in Timisoara

Discursul preafu...tei UDREA la Scoala de Vara

BANI, CAT MAI MULTI BANI !
 
20110902-062330.jpg

Guvernarea National-Legionara 1940-1941 (ISTORIA NOASTRA)


În 3 Septembrie 1940, izbucnește revoluția legionară, aplicându-se planul de acțiune stabilit de grupul din Berlin. Horia Sima dă un manifest către popor, prin care cere abdicarea Regelui. În mai multe orașe din țară legionarii trec la atac, ocupând instituțiile publice. În București au loc uriașe manifestații de sute de mii de oameni. Regele Carol II, pentru a-și salva tronul, însărcinează în 4 Septembrie pe Generalul Antonescu cu formarea noului guvern. În ziua următoare, 5 Septembrie, îi acordă puteri depline, numindu-l Conducător al Statului. Dar nici cu această concesiune nu se poate menține pe tron. După o disperată încercare în noaptea de 5-6 Septembrie de a pune armata să tragă în legionari, Regele abdică în dimineața zilei de 6 Septembrie 1940.
Toată țara respiră ușurată. Călăul tineretului, care ucisese pe Corneliu Codreanu și floarea tineretului românesc, este izgonit de pe tron și pleacă până la frontieră petrecut de rafalele de gloanțe ale legionarilor. Populația, după doi ani de tiranie sângeroasă, își manifestă bucuria ieșind în valuri pe străzi și aclamând pe legionari. În luptele care s-au dat au căzut opt legionari și au fost peste patruzeci de răniți. Mii de oameni participă la înmormântarea lor, la Constanța, Brașov și Ploiești. Și-au jertfit viața în revoluția de la 3 Septembrie legionarii Ilie Cavachi, Cristu Caporani și Constantin Ardeleanu la Constanța, iar la Bod și Brașov, Lucian Caramlău, Gheorghe Ștefănescu, Grigore Grigorescu, Sultan Donat și Constantin Sălceanu.
Ardealul de Nord fiind cedat Ungariei prin arbitrajul de la Viena, se iau măsuri urgente pentru dezgroparea osemintelor legionarilor uciși la Miercurea Ciuc. Trupurile lor sunt aduse peste noua frontieră de la Brașov și apoi îngropate în cimitirul din Predeal.
În 13 Septembrie peste zece mii de legionari din Capitală se concentrează la „Casa Verde”, pentru a comemora ziua Căpitanului.
În 14 Septembrie 1940, se formează guvernul național-legionar, iar în 15 Septembrie se întoarce Regina-Mamă Elena din exil.
În 22 Septembrie, în cimitirul din Predeal, are loc o impresionantă solemnitate pentru pomenirea martirilor legionari, în prezența Generalului Antonescu și a reprezentanților Axei. În aceeași zi, la București, Horia Sima se îndreaptă în fruntea coloanelor legionare spre Podul Sf. Elefterie, la locul unde au fost împușcați Miti Dumitrescu și echipa lui pe Bv. Regele Carol II, pentru a comemora jertfa lor.
În 6 Octombrie are loc o uriașă manifestație legionară în Capitală. Peste o sută de mii de cămăși verzi se concentrează în Piața 6 Septembrie și apoi defilează la statuia lui Mihai Viteazul, în fața Generalului Antonescu, Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare și a reprezentanților Puterilor Naționaliste.
În 9 Octombrie un detașament de 120 tineri legionari, sub comanda lui Victor Silaghi, pleacă în Italia, pentru a participa la reuniunea tineretului european de la Padua. Defilează în fața Ducelui.
În seara de 9 Octombrie, Horia Sima, Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, vorbește în aula liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, denunțând atrocitățile maghiare din Ardealul de Nord contra populației românești.
În 8 Noiembrie 1940, ziua Arhanghelului Mihail, toate autoritățile Statului în frunte cu Maiestatea Sa Regele, se deplasează la Iași, proclamat „Oraș al Mișcării Legionare”, unde are loc o mare manifestație.
În 12 Noiembrie Generalul Antonescu pleacă în Italia, unde este primit de Duce, restabilind raporturile de bună prietenie între cele două națiuni.
În 20 Noiembrie moare venerabilul luptător naționalist Protopopul Ion Moța. I se fac funeralii naționale.
În 22 Noiembrie Generalul Antonescu, însoțit de o delegație de miniștri legionari din cabinet, este primit de Adolf Hitler.
În 23 Noiembrie, România aderă la Pactul Tripartit.
În 30 Noiembrie 1940, are loc reînhumarea osemintelor Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor la „Casa Verde”, cu participarea Generalului Antonescu și a reprezentanților mișcărilor naționaliste. Zeci de mii de legionari și sute de mii de locuitori ai Capitalei dau ultimul onor marilor dispăruți.
Guvernarea național-legionară se încheie la 23 Ianuarie 1941 cu așa zisa „rebeliune legionară”, în realitate lovitura de Stat a Generalului Antonescu contra formelor constituite ale Statului. Din cauza uriașei rezistențe ce o întâmpina Generalul în toata țara, inclusiv din partea unor sectoare importante din armată, acesta se află pe punctul de a capitula. În acel moment critic pentru Antonescu, vine ordinul de la Adolf Hitler ca armata germană, care până atunci păstrase o poziție neutrală, să treacă de partea Generalului și să-l ajute pe acesta „în eforturile de a restabili ordinea internă”. Horia Sima primește un ultimatum de la Hitler. În fată acestei situații neprevăzute, Horia Sima este silit să cedeze și ordonă legionarilor să se retragă din instituțiile publice.

  1. Arhanghelul Mihail, patronul Legiunii, și-a arătat puterea lui la 6 septembrie 1940, ziua biruinței legionare. În această zi, Biserica prăznuiește Minunea Arhanghelului Mihail. Arhanghelul Mihail este îngerul neamurilor și voievodul nesfârșitei tinereți
  2. 6 septembrie 1940 în capitală. Renunțarea la tron a regelui Carol. Zidurile tiraniei s-au prăbușit. Calea Victoriei e o mare de oameni. Poporul se revarsă pe străzi, cântându-ș i bucuria
  3. 6 septembrie 1940. Impunătoare manifestație legionară în Piața Palatului Regal
  4. O altă vedere a manifestației din 6 septembrie
  5. Ziua martirilor legionari la București, 22 septembrie 1940
  6. Comandantul Legiunii se îndreaptă spre locul unde au fost uciși legionarii din echipa lui Miti Dumitrescu
  7. Pe podul Sf. Elefterie. Reculegere și rugăciune
  8. 22 septembrie 1940. Generalul Antonescu se reculege în fața mormintelor legionare de la Predeal
  9. 9 octombrie 1940. Discursul lui Horia Sima, vi ce–președinte al guvernului, în aula Liceului Andrei Șaguna din Brașov, denunțând atrocitățile maghiare din Ardealul de Nord
  10. Marea manifestație legionară din 6 octombrie 1940