Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Serghei Esenin Scrisoare catre mama


http://singurafelina.blogspot.com/

Serghei Esenin recita Stefan Iordache

Serghei Esenin (1895-1925) Cele mai frumoase poezii

Foto: Serghei Esenin

Focul vanat e gonit de vant,
zarile-au uitat sa ma mai doara…
de iubire-ntaia oara cant,
la scandal renunt intaia oara.

Am fost crang paraginit pe loc
La femei si votca dam navala
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.

E de-ajuns sa te privesc tacut
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul
Ca uitand intregul tau trecut
Tu sa nu mai poti pleca la altul.

Tu – mers gingas, tu surasul meu,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie.

Carciumile le-as uita pe veci
n-as mai sti nici versul ce inseamna
de-as atinge-aceste brate reci
si-al tau par ca floarea cea de toamna.

Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara
(1923)


http://odorica.blogspot.com/
Citate similare

vineri, 26 noiembrie 2010

Evolutionismul, o mare minciuna : viata nu a aparut din intimplare

Este imposibil ca speciile să fi evoluat, pentru că altfel ele nu ar mai fi supravieţuit. Vom continua în partea 3 discuţia din aceste perspective.
Ingineria genetică poate fi realizată doar de către o inteligenţă
Dacă mediul înconjurător nu posedă abilitatea de a realiza singur inginerie genetică şi dacă macro-evoluţia nu poate apărea cu adevărat, atunci cum ar putea cineva explica similarităţile genetice şi biologice care există între diferite specii? Deşi nu pot dovedi ştiinţific, creaţioniştii cred că singura explicaţie raţională pentru toate similarităţile genetice şi biologice între toate formele de viaţă constă în existenţa unui Creator care a creat funcţii similare pentru scopuri similare şi funcţii diferite pentru scopuri diferite în toate formele variate de viaţă, de la cele mai simple la cele mai variate. Dacă oamenii trebuie să-şi folosească inteligenţa pentru a efectua inginerie genetică, atunci codul genetic iniţial al speciilor a fost creat, la fel, de o “Inteligenţă” asemănătoare.
Primii părinţi ai umanităţii au posedat gene pentru a produce diverse rase de oameni
Mulţi oameni se întreabă adesea cum de toate rasele de oameni ar putea avea la bază acelaşi strămoş comun. E ca şi cum ai întreba de ce există cazuri în care copiii sunt blonzi, roşcaţi sau şateni, deşi ambii părinţi au părul brunet. Aşa cum unii indivizi poartă astăzi gene pentru a produce descendenţi cu diferite culori de păr sau de ochi, tot aşa primii părinţi ai umanităţii au posedat gene pentru a produce diverse rase de oameni. Noi, cei care trăim în ziua de astăzi, poate că nu posedăm gene pentru a produce diferite rase de oameni, dar primii părinţi ai umanităţii au avut aşa ceva.
Explicaţia pentru care există atât de multe rase diferite de oameni în lume
Toate rasele de oameni poartă gene pentru aceleaşi caracteristici de bază, dar nu toţi oamenii au aceeaşi posibilitate de variaţie a genelor. De exemplu, o persoană poate deţine câteva variaţii de gene pentru culoarea ochilor (căprui, verzi, albaştri), dar altcineva nu are decât o singură variaţie a genelor pentru culoarea ochilor (de exemplu, căprui). Astfel, amândouă persoane au abilităţi diferite în a influenţa culoarea ochilor pentru descendenţii lor.
Unii părinţi cu păr negru, de exemplu, sunt capabili de a produce copii cu păr blond, dar copiii lor cu păr blond, întrucât vor moşteni doar genele recesive, nu vor mai avea posibilitatea să producă moştenitori cu păr negru, decât dacă se împerechează cu cineva care are păr negru. Dacă descendenţii blonzi se vor împerechea doar cu alţi blonzi, atunci întreaga linie şi populaţie va fi blondă, chiar dacă strămoşul lor a avut păr negru.
Evoluţionismul are mari hibe
Ştiinţa nu poate demonstra că ne aflăm aici prin creaţie, dar nici nu poate arăta că suntem aici datorită întâmplării sau macro-evoluţiei. Adevărul adevărat este că nu există niciun martor care să fi asistat la originea vieţii, aşa că evoluţionismul nu poate fi demonstrat niciodată. De fapt, evoluţionismul are multe hibe, din care voi prezenta doar câteva aici:
1) Absenţa atmosferei necesare pe Pământ pentru a putea apărea viaţa
Atmosfera noastră constă din 78% azot (N2), 21% oxigen molecular (O2) şi 1% alte gaze ca dioxid de carbon (CO2), argon (Ar) şi apă (H2O). O atmosferă conţinând oxigen liber ar fi fatală pentru orice proces de apariţie a vieţii. În timp ce oxigenul este, într-adevăr, necesar vieţii, oxigenul liber ar oxida şi, astfel, ar distruge toate moleculele organice necesare originii vieţii.
Deşi există dovezi care arată că pe Pământ întotdeauna a existat o cantitate semnificativă de oxigen liber în atmosferă, evoluţioniştii persistă în a afirma că, la începuturi, Pământul nu avea deloc oxigen. Dar chiar dacă ar fi devărat, acest lucru ar fi, de asemenea, fatal pentru originea evoluţionară a vieţii. Dacă nu ar fi existat oxigen, stratul de ozon protectiv din jurul Pământului nu s-ar mai fi format. Ozonul se produce de radiaţiile de la Soare ce acţionează asupra oxigenului din atmosferă, transformând oxigenul diatomic (O2) pe care-l respirăm, în oxigen triatomic (O3), acesta din urmă reprezentând ozonul.Aşadar, dacă n-ar fi existat deloc oxigen, nu ar mai fi fost nici ozon. Atunci, razele distructive ultraviolete de la Soare ar fi coborât nestingherite pe suprafaţa Pământului şi ar fi distrus toate moleculele organice necesare vieţii, transformându-le în gaze.
Aşadar, evoluţioniştii au această dilemă irezolvabilă: în prezenţa oxigenului, viaţa nu ar mai fi evoluat; fără oxigen, viaţa nu ar fi existat. Atunci, cum a apărut viaţa?
2) Un scenariu evoluţionist pentru originea vieţii ar fi creat o dezordine incredibilă
Să presupunem, prin absurd, aşa cum sugerează evoluţioniştii, că ar fi existat o cale prin care moleculele organice s-ar fi format într-o cantitate semnificativă pe Pământul primitiv. Dacă ar fi fost aşa, atunci ar fi apărut o dezordine de neînchipuit. În afara celor 20 de aminoacizi diferiţi existenţi astăzi în proteine, alte câteva sute de aminoacizi s-ar fi produs. În afară de riboză şi dezoxiriboză, de zaharurile 5-carbon, găsite astăzi în ADN şi ARN, s-ar mai fi produs o varietate mare de alte zaharuri 5-carbon, 4-carbon, 6-carbon şi 7-carbon. În afară de cele 5 purine şi pirimidine găsite astăzi în ADN şi ARN, ar fi existat în trecut o mare varietate de alte purine şi pirimidine.
Şi mai mult decât atât: aminoacizii de astăzi din proteine sunt exclusiv de stânga, dar toţi aminoacizii din Pământul primitiv ar fi fost 50% de stânga şi 50% de dreapta. Zaharurile din ADN-ul şi ARN-ul de azi sunt exclusiv de dreapta, dar în trecut ar fi trebuit să fie 50% de dreapta şi 50% de stânga. Dacă se află un singur aminoacid din proteină de dreapta, sau un singur zahăr din ADN sau ARN de stânga, atunci toată activitatea biologică ar fi distrusă.
În Pământul primitiv nu ar fi existat un asemenea mecanism pentru a putea alege forma corectă. Evoluţioniştii s-au luptat cu această dilemă încă de la începuturi şi n-au găsit nicio soluţie acceptabilă. Toate aceste diversităţi ar fi concurat unele cu celelalte, şi o mare varietate de alte molecule organice ar fi existat, inclusiv aldehide, cetone, acizi, amine, lipide, carbohidraţi etc.
Dacă evoluţioniştii pretind că pot simula condiţiile din Pământul primitiv pentru apariţia vieţii, de ce nu-şi pun toate aceste componente într-un balon uriaş, care să-l iradieze cu raze ultraviolete sau căldură şi să vadă rezultatele? Degeaba…căci n-ar obţine vreodată vreun rezultat concret.
3) Micromoleculele nu se combină spontan pentru a forma macromolecule
Se spune că ADN-ul este secretul vieţii. ADN-ul nu este secretul vieţii, ci mai degrabă viaţa este secretul ADN-ului. Evoluţioniştii pretind că la originea vieţii s-ar afla molecula de ADN/ARN auto-replicantă. Dar o asemenea moleculă n-a fost niciodată demonstrată că ar fi existat.
Formarea unei molecule necesită anumite forme de energie şi anumite unităţi constructoare. Pentru a produce o proteină, unităţile constructoare sunt aminoacizii. Pentru ADN şi ARN, aceste unităţi constructoare sunt nucleotidele, care sunt compuse din purine, pirimidine, zaharuri şi acid fosforic. Dacă aminoacizii sunt dizolvaţi în apă, ei nu se pot uni spontan pentru a forma o proteină. Pentru aceasta, e necesară o anumită energie. Dacă proteinele sunt dizolvate în apă, legăturile chimice dintre aminoacizi se despart uşor, eliberând energie. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ADN şi ARN.
Pentru a forma o proteină în laborator, chimistul, după ce dizolvă aminoacizii într-un solvent, adaugă un compus chimic ce conţine o cantitate mare de energie (se numeşte agent peptidic). Energia din acest compus chimic este transferată către aminoacizi. Ea formează legăturile chimice dintre aminoacizi şi eliberează H şi OH pentru a forma apa (H2O). Dar acest lucru se poate întâmpla doar într-un laborator chimic sau în celulele organismelor vii. Niciodată nu ar fi putut apărea într-un “ocean primitiv”. Cine sau ce ar fi putut fi acolo pentru a oferi cantitatea necesară de energie?
Iată de ce teoria evoluţionistă e din ce în ce mai improbabilă.
(Va urma)

Alte articole asemanatoare

http://lovendal.net/

NICU ALIFANTIS DECEMBRE (versuri George Bacovia 1881-1957)


http://singurafelina.blogspot.com/

joi, 25 noiembrie 2010

Sa crosetam clatite ! A fost sa fie un Pa........

Foto: steag Germania Nazista.

Nimic nu ne scoate din nimicnicia   prostioarelor din viata cotidiana. Nici faptul ca  s-a anuntat ca va intra Romania in incapacitate de plata.  Ce ginduri urite, le alungam  cu mina si ce frumos este sa vezi cancanuri mincinoase pe bloguri.
Dar eu atit as vrea sa va aduc in memorie daca ati citit, sau nu venirea lui Hitler  pe val la putere in 1933, cind a fost ales cancelar. Situatia Germaniei in acel moment este de necrezut acum, cind privim in urma.
Inflatia si somajul erau atit de mari incit cuprinsese toata tara si tot acest popor harnic si ordonat.
Din  scrierile citite de mine de la aceea vreme, se spune ca  pentru a cumpara o piine mergeai cu roaba  plina cu hirtii fara valoare. Preturile se schimbau pe zi de 5 ori. Ca sa prinzi  de-ale mincarii cu un pret bun in ziua respectiva,  trebuia sa mergi de cu noapte pentru a prinde primul pret caci pina seara, se  tripla sau mai mult.  Oamenii nu munceau nimic(la un popor asa de harnic).
Orasenii mergeau la sate unde la marginea lor ii asteptau taranii cu de-ale gurii.
Orasenii din familii  bune vechi si cu stare  veneau cu obiectele de mare valoare, vechi de sute de ani provenind din familie si  le dadeau pentru 2 oua, o gaina, o bucata de brinza, putina faina si alte citeva  nimicuri dar, care si la  tarani devenisera o comoara. Cei care nu aveau ce oferii la troc, mincau o zeama calda  oferita gratis de primarii, in centrul oraselor.  Si sa nu va inchipuiti ca situatia asta devastatoare s-a intimplat  in ani de zile. S-a intimplat imediat ce Germania a intrat in  incapacitate de plata.  Hitler a promis locuri de munca pentru toata lumea, ordine si disciplina. Si asa a fost odata cu alegerea lui  Cancelar al Germaniei in 1933, a inceput  prin  angajarea oamenilor la infracstructura tarii caci, aceasta a abosorbit aproape toata forta de munca a Germaniei . Important este ca nu a mai fost nici un somer in Germania. Si apoi, a inceput inarmarea Germaniei, dezvoltind industria de armament, pentru inceperea unui razboi(al 2-lea) cu toate ca nu avea voie. Si dupa cum stim cu totii dupa 6 ani Germania era pregatita  din toate punctele de vedere, sa intoarca lumea pe dos. Dar oare la noi dupa 6 ani de la alegerea Cancelarului nostru unde sintem?  Ne imbatam cu gindul ca ne v-a ajuta U.E., ca sintem in aceeiasi caruta cu Ungaria, Portugalia si Grecia ? Dar ei au salarii  de 4 sau 5 ori mai mari ca ale noastre! Cine ne-a adus in starea asta, noi cu paminturile nelucrate de zeci de ani? Asteptam ajutor alimentar  din occident? Nu intereseaza pe nimeni. Noi crosetam clatite in continuare. Nu  vream sa  cunoastem istoria !!! Asta este istoria, o privire in urma pentru a vedea ce au patit altii inaintea noastra,  popoare harnice si disciplinate. Dar nu vrem sa stim ca si America si Germania in anii crizei din 1933 au  iesit din criza prin munca la infrastructura tarii, care nu se termina niciodata, absoarbe in totalitate somajul si oricite eforturi s-ar face, este benefica pe termen lung.
Dar noua ce ne pasa? Crosetam clatite in contuinuare si sorbim cancanurile....
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://singurafelina.blogspot.com/

miercuri, 24 noiembrie 2010

Cum s-a pregatit "Noua Dreapta" pentru 1 dec. 2010 (Pamflet)

Multi dintre jurnalistii din Romania,sufera de labilitate psihica.Saracii de ei sunt atat de hilari incat razi minute in sir cand le citesti elucubratiile.Jurnalism care merge pe principiul:”Scriu si de mama ca e curva,banu’ sa iasa”.Suntem numiti: pustani infantili,ultrasi,huligani,extremisti,teroristi,amenintam ordinea statului,suntem hilari,suntem prea mici,nu reprezentam nimic,suntem  periculosi,pregatim atentate,nu pregatim atentate,etc,etc.La varsta lor nu se pot decide cum trebuie asupra “Noii Drepte”.Anul trecut,urlau din toti rarunchii:”Vaiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii….Noua Dreapta,merge la Sf Gheorghe….vaiiiiiiiiiii….iese razboi civil…curge sange….ne pregatim de razboi…vaiiiiiiiii….ce ne facem?”Din pacate,pentru ei,am demonstrat linistit si ne-am intors acasa.Inca odata s-a dovedit ca sunt niste papagali isterici care instiga la violenta doar pentru a-si vinde fituicile cretine.Anul acesta ne-am decis sa le oferim pe tava programul pregatirilor pentru ziua de 1 decembrie 2010.Priviti mai jos mostra de jurnalism.Pe cei de la “Adevarul” nu are rost sa-i bagam in seama.Doar radem de ei,rar vezi atata prostie stransa intr-o singura redactie.
http://www.citynews.ro/mures/eveniment-29/noua-dreapta-vrea-ofensiva-impotriva-separatistilor-maghiari-100225/
E Romania, e tara noastra si va luam la misto, cu Ungaria voastra.
http://garduldefier.wordpress.com/
http://singurafelina.blogspot.com/

Scrisoare deschisa viitorului Sef al Statului Major General

Domnule General, 
Vă scriu cu sentimentul   temător al decenţei, dar, deopotrivă,  şi copleşitor al responsabilităţii faţă de instituţia căreia îi datorez, ca om, totul, responsabilitate care, asemenea celor mai mulţi dintre noi, ai nimănui acum,  n-a încetat să existe  odată  cu trecerea mea în corpul cadrelor de rezervă. Ba, dimpotrivă, există altfel –  liberă de orice constrângere, lucidă, nepartinică, altruistă, critică, întotdeauna asumată...
Peste puţin timp (mult a fost, iată, oleacă a mai rămas!), dacă, cine ştie, nu apar imprevizibile  circumstanţe anulatoare, mandatul actualului şef al Statului Major General se încheie. Odată cu el şi perioada cea mai tristă, tragică întru totul, a condiţiei militare naţionale, cum fu aceasta consacrată, afirmată şi confirmată în mai bine de un veac şi jumătate de istorie naţională.
Dar, negura mocirloasă a relaţiilor întronate în instituţie, consecinţele absolutismului  alienant, prelungit  spasmodic în împlinirea antiumană  a conducătorului unic, bubele, viciile  şi puroiul acestor patru ani şi mai bine, care au caracatiţat  organismul militar românesc,  metastaziindu-i interdependenţele şi curajul libertăţii instituţionale, dar şi individuale, se vor vedea cu adevărat după  risipirea întunericului, când acesta va da brusc ochii cu lumina, când atitudinile vor putea să respire liber, când în Statul Major General, implicit în întreaga Armată, bucuria statornică a profesiei şi a conştiinţei de corp va fi „înghiţită” de normalitate.  Ştim bine unde se află, unde a ajuns Armata României, după patru ani de ocârmuire străină oricărei morale a binelui, potenţată şi întreţinută de  circumstanţe dintre cele mai murdare, pe care istoria prezentă, cea de mâine cu atât mai mult,  le condamnă şi le va condamna cu maximă severitate. Îmi repugnă orice aluzie la „greaua moştenire”, orice atribuire a unei neîmpliniri sau alta „grelei moşteniri”.  Acestea îmi par, în ultimă instanţa, măşti străvezii ale neputinţei, incompetenţei, imoralităţii. Chiar aşa stând treburile, domnule general,  nimeni nu poate să  facă abstracţie de faptul că veniţi la conducerea unei Armate demoralizată până la alienare, batjocorită până la disperare, umilită până  dincolo de marginile firii, dezarticulată  relaţional, persecutată  moral, deposedată cu brutalitate  de  drepturile, chiar şi de obligaţiile, constituţionale,  pulverizată şi distrusă psihic.
Nu ştiu cine trebuie să fie şef al Statului Major General, nu am nici  măcar căderea opiniei, plină de gravitate şi asumare istorică,   ştiu însă, am   susţinut explicit, cine nu trebuie să  fie şef al Statului Major General.  Mai  ştiu,   cine se bate şi cine nu se bate pentru această demnitate, cine o râvneşte şi cine nu,  cine dă acatiste pe la tot felul de mănăstiri, cabinete  şi biserici spre a-l îndupleca pe Cel de Sus să-l  mai împingă o treaptă, cine  trage tot felul de sfori şi cine nu, spre a ocupa această funcţie,  de o responsabilitate imensă, covârşitoare, la care în mod firesc nu s-ar angaja  conştiinţele insalubre,  spiritele incolore şi competenţele  clătinânde, decorative ale rostului militar.  Dar,  pe-aici pe la noi,  este posibil orice.  Despre fiecare dintre aceştia, libertatea, cel puţin cea pe care sunt capabil să mi-o asum,  îmi îngăduie să am propria mea opinie, propriile mele păreri...  Iată de ce, îmi este relativ uşor să mă adresez dumneavoastră, domnule general,  care veţi fi rânduit să împliniţi istoric această demnitate naţională.  
Domnule general,
Mă  adresez dumneavoastră, oricare aţi fi în sala de aşteptare a celei mai înalte demnităţi militare,  îngăduindu-mi cu deferenţă să vă  supun  atenţie neliniştile mele regăsite cognitiv în înţelegerea de azi şi nu numai a condiţiei militare. Iată-le...
1. Reabilitaţi degrabă prestigiul celei mai înalte demnităţi militare a statului, compromis şi mutilat până la descompunere de anonimul dumneavoastră predecesor. Aduceţi în conduita dumneavoastră, drept  pildă, oricare din exemplele înaintaşilor dumneavoastră şi ridicaţi-vă, măcar, la înălţimea faptelor lor ştiute de istorie.
2.    Luaţi neîncetat în seamă faptul că, fiind unul dintre  generalii de prestigiu ai Armatei României, nu sunteţi singurul care merită această demnitate. Sunt, poate, generali mai buni decât dumneavoastră, care, prin merite dovedite şi nu doar proclamate, ar fi fost la fel de îndreptăţiţi să ocupe această funcţie, dar numai „întâmplarea” a făcut să fie altfel.
3.    Nu uitaţi de unde aţi plecat, nu uitaţi că ascensiunea dumneavoastră a început din bocancii înnoroiţi ai poligoanelor de instrucţie, dar mai cu seamă nu uitaţi că mâine-poimâine, mai devreme sau mai târziu, respectul de care vă veţi bucura ca fost, este, esenţial şi irevocabil,  calificativul ultim acordat personalităţii dumneavoastră.
4.   Apropiaţi-vă de cei care au puţin şi se mulţumesc cu atât şi trataţi cu prudenţă pe cei care au mult şi care nu se mai satură. Aceştia  vor mereu mai mult, mereu mai mult...
5.    Colaboraţi productiv, fără să abandonaţi câtuşi de puţin arhitectura şi esenţa demnităţii militare, cu ministrul care respectă şi iubeşte aplicat Armata şi nu intraţi în cârdăşie cu impostori, ticăloşi, aventurieri şi nemernici ajunşi, prin înţelegeri de tarabă şi trădări de crez şi ideal,  în fotoliul ministerial al Apărării.
6.   Intăriţi fraternitatea dintre arme, atât de greu încercată în anii din urmă.  Trataţi fratern, cu un plus de înţelegere şi apropiere, camarazii din Forţele Navale. Marinarii militari au fost dintotdeauna, sunt şi, nu am nicio îndoială, vor fi oameni minunaţi, camarazi de excepţie, profesionişti desăvârşiţi. Ei nu au absolut nicio vină că un impostor, un nevrednic întru toate,  ajuns să conducă Armata României,  a dezlănţuit din primul moment o represiune dintre cele mai abjecte împotriva celorlalte arme, cu precădere împotriva liderilor din Forţele Terestre. Da, nu am uitat, şi Forţele Aeriene au fost decapitate!
7.    Fiţi neîncetat  aproape de talpa  tăvălită a Armatei.  Fără ei, dumneavoastră, şef al Statului Major General, nu aţi avea niciun sens. Deopotrivă, luaţi în grijă şi ascultare tovarăşii noştri de muncă civili. Ei sunt militarii fără uniformă ai Armatei.
8.    Nu vă îndepărtaţi prietenii de-o viaţă, în beneficiul circumstanţial al  „prieteniilor” care se vor  înmulţi  epidemic în jurul dumneavoastră. Adevăratele prietenii se nasc şi se dezvoltă  spre a  rămâne, în anii frumoşi, simpli şi neîntinaţi ai vieţii, când nimeni nu cere nimic nimănui.
9.   Aduceţi-vă în sprijinul imediat, cursiv al rolului dumneavoastră formal, colaboratori pe care-i consideraţi mai buni, mai valoroşi decât dumneavoastră, capabili să vă îndrepte fără nici cea mai mică reţinere erorile, să vă împlinească înţelegerile, să vă optimizeze oportun deciziile, şi nu colaboratori care să-şi snopească traumatizant călcâiele, urlând, cu pieptul încărcat de spume,  „Am înţeles!”. Aceştia din urmă vă vor duce spre pierzanie. Nu uitaţi că de subordonaţi slabi se înconjoară doar şefii slabi; şefii puternici îşi doresc subordonaţi puternici. Exemplul oferit de cel mai slab dintre şefii care au condus Statul Major General, trebuie avut neîncetat în seamă.
10.                     Concentraţi-vă programatic atenţia asupra evoluţiei  profesionale şi împlinirii  umane a cadrelor tinere – ofiţeri, subofiţeri, militari angajaţi. Ei sunt temeiul de  azi al vitalităţii militare şi substanţa ei de mâine. Pe ei, jertfe uitate curând, îi aducem din războaie de departe în sicriele sigilate ale morţii pentru România, pe ei şi nu pe cei care decorează slinos  birourile care le justifică existenţa sau  cabinetele şefilor care nu prea ştiu de unde vin, dar ştiu pe de rost încotro se îndreaptă. 
11.                     Daţi credit loialităţii, dar celei care respiră prin performanţă, nu prin intense şi neobosite exerciţii de măgulire a sensibilităţilor atrofiate; loialităţii prin cultivarea demnă a subordonării, nu prin devertebralizarea nechinuită a reprezentării; prin autodepăşirea referenţială  a limitelor, nu prin acordul cu îngăduinţa tacită a mediocrităţii; prin libertatea  deplină a spiritului, nu prin aservirea lui oleaginoasă; prin curajul firesc de a spune ceea ce gândeşti, nu ceea ce convine corzile sensibile ale auzului unidirecţional...
12.                     Între militari nu sunt decât diferenţe de grad  şi rol. Preţuiţi-i şi iubiţi-i pe toţi deopotrivă şi în egală măsură  şi nu uitaţi o clipă faptul că cei cu grade mici sunt mai apăsaţi de nevoi, mai singuri în faţa greutăţilor, mai expuşi nedreptăţilor, fie acestea cronice sau conjuncturale. Pe ei ascultaţi-i  mai mult, mai atent, mai cu grijă...
13.                     Recurgeţi neîntârziat la neutralizarea morală a apropiaţilor incolori ai, încă, actualului lider. Ei au fost instrumentele de descurajare, aplatizare şi nonsens ale celui dintâi amiral de uscat al tuturor timpurilor, spirite oleaginoase, lipsite de personalitate, avide de mărire, putere şi bani. Aceştia vă pot fi de folos prin decenţă, reţinere şi trudă concretă, nu doar asumată. Credibilitatea acestora, în rostul ei complex, înrâuritor, este compromisă irecovacabil.
14.                      Dislocaţi „baronii locali” ai Armatei şi orientaţi-le utilitatea spre îndeletniciri conforme posibilităţilor lor generale şi particulare şi nu cu capacitatea de a se superpune sistemului, spre a-l stoarce de vlagă, demnitate şi onoare. Păstrarea lor vă decredibilizează, prelungind agonia şi teama, certificând metastaza.
15.                     Îndreptaţi, atât cât este posibil, moral cel puţin, nedreptăţile care au afectat grav oameni şi care au schimbat destine.
16.                     Reinstauraţi dreptul cursiv al bucuriilor mărunte, inerente oricăror construcţii/aşezări lucrative, şi eradicaţi cu maximă asprime delaţiunea, ipocrizia, impostura şi servilismul. Ele au nenorocit seninul şi încrederea dintre oameni!
17.                     Prezenţa României în NATO nu înseamnă, din perspectiva imediată a filozofiei euroatlantice, doar trimiterea  militarilor  români în teatrele de operaţii, ci şi impunerea aplicată a înţelegerilor noastre despre evoluţia fenomenului militar contemporan  în dezvoltările conceptuale ale strategiilor nord-atlantice. Cei aproape cinci sute de doctori în ştiinţe militare, dacă nu cumva mai mulţi,  trebuie să-şi dovedească meritul acestei ajungeri.
18.                     Consolidaţi neîncetat unitatea de corp a Oştirii, dezvoltaţi preţuirea jumătăţii active a condiţiei militare pentru cealaltă jumătate, din rezervă, şi puneţi în rost formal instituţia celor care au condus Statul Major General. Rămaşii în viaţă sunt un patrimoniu care nu trebuie lăsat în plata Domnului!
19.                     Reuniţi sub autoritatea dumneavoastră  valorile cursive ale instituţiei militare naţionale, de oriunde ar fi acestea, active sau în rezervă. Centraţi-vă proiectele, edificările şi aşteptările pe valorile dovedite ale instituţiei militare naţionale, sunt asemenea valori, şi nu pe altitudini de carton, gonflate la maxim de conjuncturi derizorii. Preţuirea integrală a valorilor condiţiei militare naţionale este imperativă.
20.                     Recurgeţi, în regim de primă urgenţă, la angajarea şi asumarea explicită a unui program de încurajare morală a Armatei şi de recredibilizare socială a condiţiei militare naţionale. Ieşirea din această prăpastie, a lipsei de încredere în condiţia militară şi în rostul social al Armatei, este imperativă, întrucât, dincolo de orice detaliu de ordin economic, criza este morală.  Şi nu uitaţi, pierderea încrederii sociale este greu reversibilă.
21.           Reconstruiţi neutralitatea politică a instituţiei militare, afectată profund, în special în straturile superioare, de imixtiunile oligofrene ale trepăduşilor şi lepădăturilor politice.  Sfidaţi făţiş, ferm  şi, dacă este cazul,  brutal orice încercare de amestec politic în treburile Armatei, oricare ar fi culoarea rujului politic de pe buzele nesătule de neadevăr extrem. 
22.                     Valorificaţi potenţialul de preţuire a instituţiei militare naţionale, încă existent semnificativ şi în forme concrete, din spaţiul social românesc. Altitudini de necontestat ale elitei intelectuale naţionale, care acordă maximă preţuire instituţiei militare, sunt, din păcate,  ignorate sau  tratate cu o condamnabilă neconsiderare.
     De asemenea, domnule general, să nu fiţi încă o botniţă  de serviciu aplicată  Armatei României, ci cuvântul ei liber, demn, constituţional, astfel încât în respiraţia şi  în silabele  bine rostuite ale cuvântului dumneavoastră   să se regăsească respiraţia şi silabele de gândire, aspiraţii şi aşteptare ale fiecărui militar, ale întregului organism  militar naţional. Să nu scape atenţiei dumneavoastră dezobedientizarea  politică a ierarhiei militare şi excluderea amestecului politic în treburile cu inalienabil specific militar; „spargerea”  entităţilor cu manifestări sectare şi îndepărtarea nucleelor în jurul cărora acestea gravitează; decăpuşarea  folosirii banului public şi îndreptarea  riguros controlată a acestuia  pe drumul maximei eficienţe,  în folosul constituţional al Armatei; erodarea îngrijorătoare a autorităţii formale, cu consecinţe nemijlocite în croirea unei stări de fals şi incertitudie  a raporturilor dintre şefi şi subordonaţi şi câte-or mai fi...
     Domnule general,
     Chiar râvnită îndelung, nu acceptaţi această funcţie doar spre a defila copleşit de măreţie şi importanţă în faţa oglinzii din sufragerie; acceptaţi-o doar dacă, în forul dumneavoastră interior, sunteţi dominat de certitudinea că îi puteţi împlini deplin răspunderile. Oricât de mult aţi râvnit-o, de nu sunteţi vrednic de această demnitate, refuzaţi-o. Nu oricine, domnule general, se poate înălţa până la un gest de o asemenea măreţie morală, de o asemenea onoare – să refuze întâia demnitate militară a ţării sale!
    Domnule general,

         Mi-am îngăduit aceste gânduri care, poate, nu sunt doar ale mele, mistuit de dorinţa de a-i fi oleacă mai  bine instituţiei căreia, tot restul zilelor mele, nu am să-i pot oferi îndeajuns de mult, spre a-i arăta recunoştinţa pe care i-o port.  De asemenea, mi le-am îngăduit deoarece am câţiva ani peste anii dumneavoastră,  cunosc realităţile  morale care vă responsabilizează de-acum existenţa şi, nu este lipsit de importanţă, am învăţat câte ceva din propriile mele greşeli.
      Iar mie, în încheiere, vă rog să îmi permiteţi să îmi iubesc în continuare instituţia nu mocirlându-mă la picioarele liderilor ei, ci arătându-i pe mai departe, de-or mai fi, bolile cronice, viciile incurabile, bubele puroinde  şi nu poticnelile de parcurs.    
De vă veţi fi gândit şi dumneavoastră la toate acestea, cu atât mai bine.
    Cu  consideraţie,
                 Colonel (r) Costinel Petrache

Link http://ziarulscmd.blogspot.com/

marți, 23 noiembrie 2010

Partile scirbavnice ale Adevarului(Noua Dreapta filiala Brasov)

Nu prea pricep cum vine treaba asta. În vreme ce la umbra unui stat tolerant şi anemic şi-a făcut culcuş o haită compusă din interlopi şi corupţi, trei editorialişti de soi – Corina DRAGOTESCU (http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/dictatura_0_375562777.html), Ovidiu NAHOI (http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/ovidiu_nahoi_-_editorial/Spre_fascism-in_zborr_7_376232378.html) şi Sebastian DAN (http://www.adevarul.ro/locale/brasov/brasov-editoral_brasov-sebastian_dan-redactor_sef_brasov_0_376762454.html) – sar la beregata unor tineri care nu au vrut decât să redea lumii un strop din ordinea normală a lucrurilor (http://www.brasov.nouadreapta.org/noua-dreapta-organizeaza-prima-patrula-civila-de-la-brasov/). Ei bine, iată cum cineva care pune punctul pe „i” este imediat pus la categoria „extremişti”. Başca ar mai trebui şi scalpat de „organele abilitate”, după cum sugerează slugile din bătătura lui conu’ Patriciu.
S-au pus oamenii de la Adevărul pe un veritabil tărăboi editorialistic, după ce, la Braşov, s-a organizat o banală Patrulă civilă. Şi dacă nu ar fi făcut-o cei de la Noua Dreaptă, probabil că ar fi făcut-o pensionarii din asociaţiile de proprietari – veritabili nazişti – sau părinţii de elevi tocilari – un soi de fascişti cu ochelari. Demersul celor trei scribi, care şi-au tras pe figură blana de oaie şi care patrulează prin ziare întru apărarea stânei democratice, n-are nicio noimă, pentru că nimeni nu vrea să pună laba pe ea. Zău că nu-mi arde să mă iau în scris la trântă cu scribii doar de dragul de a arăta care-i mai democrat dintre trustul Adevărul şi organizaţia Noua Dreaptă. Pe la Noua Dreaptă şedinţele încep şi se termină cu o rugăciune, pe la Adevărul se termină cu „hai să o rupem în două afară”. Mie mi-ar fi ruşine să mă asociez cu un asemenea trust. Scribilor nu le este. Deh, bătaia e ruptă din democraţie. Şi mi-ar fi ruşine să slujesc unui supraponderal care pufăie din ţigară cu iz de mafiot. Scribilor nu le este ruşine nici de asta. La fel cum nu le este ruşine ca, în numele democraţiei, să terfelească prin „extremisme” dorinţa unor concetăţeni de a simţi în siguranţă pe străzi. Oare cei trei mai cred că pe la noi este democraţie? Ar fi şi naivi pe deasupra.
„Noua Dreaptă nu este un partid foarte activ. Totuşi, funcţionează ca un semnal de alarmă pentru cine e capabil să audă acest semnal. Când ceva nu merge bine, când există un dezechilibru, acest partid de buzunar vine şi indică exact slăbiciunea. Problema este că atunci când o face, o face într-un fel extremist, iar statul nu reacţionează”. Cam asta zice madam Dragotescu. N-au fi chiar rău pe alocuri, dacă nu ar fi cu totul prost informată. Coană Dragotescu, ia pune matale mâna pe lista partidelor politice şi arată-mi cu de’ştul şi mie unde-i Noua Dreaptă. Cât despre extremisme, am văzut o droaie de extremisme la clasa politică de pe la noi şi o sumedenie de extremisme economice chiar pe la stăpân’tu.
„Dacă aş fi un înalt reprezentant al acestui stat, m-aş îngrozi”, conchide Nahoi. Păstreză-ţi frate statul, aşa cum este, că văd că te simţi în largul tău în mlaştina corupţiei. Când matale vei fi făcut la buzunare pe tonuri de manele, poate vei dori să schimbi ceva. Poate atunci te vei alătura şi tu unei patrule civile. Oricum, eşti bine venit.
Cât despre ce zice Sebastian Dan… n-are sens să scriu nimic. Nu zice mai nimic şi oricum e prea puţin important pentru o analiză pe text.
Ciprian Bojan Brasov
http://blog.nouadreapta.org/

luni, 22 noiembrie 2010

Lindo gatito

http://drrobert-impresiones.blogspot.com/

Armata romana a participat la "experimentul Philadelphia"

Timp de mai bine de şase decenii, sute de lucrări apărute în întreaga lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către armata americană în timpul celui de-al II-lea război mondial, mai precis în anul 1943, când se presupune că o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia. Odiseea experimentului este arhicunoscută, fiind prezentată în numeroase lucrări ulterioare evenimentului. Rezultatele acestui experiment sunt foarte controversate, ca şi experimentul în sine, care este negat în totalitate de către Pentagon, dar cercetările în mod sigur nu s-au oprit în acel stadiu, avându-se în vedere evoluţia ştiinţei şi tehnicii.
În continuare vom prezenta un incident petrecut în anul 1994, ce pare a avea o legătură cel puţin parţială cu evenimentele prezentate anterior. Unele date apărute în presă în luna octombrie 1994 anunţau pe spaţii largi desfăşurarea exerciţiilor navale din Marea Neagră codificate cu numele “Sea Partener ’94″, cu participarea a 10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, România, Rusia, SUA, Turcia şi Ucraina. Aplicaţia în cauza va pune în evidenţă faptul că în prezent se află în experimentare, dacă nu chiar în exploatare la trupe, metode “de manipulare a spaţiului şi timpului”.
Manevrele încep la 23 octombrie, ora 10, partea româna participând cu distrugătorul “Mărăşeşti”, exerciţiul continuând şi pe 24 octombrie. Tema exerciţiului de luptă era “executarea de foc cu tunurile de 76 mm asupra unei ţinte maritime” lansate de la bordul fregatei americane “Doyle”, de unde de fapt era condusă întreaga aplicaţie. Observarea rezultatelor tragerilor s-a făcut dintr-un elicopter de luptă decolat de pe fregată “Doyle” şi direct de către participanţi. Fiecare navă trebuia să tragă asupra ţintei ce marca inamicul timp de 8 minute.
Elementul surpriză al întregului exerciţiu tactic a fost uluitor. Nici unul dintre trăgători nu a lovit ţinta. Mai mult chiar, corveta bulgăreasca “Restelnîi” se apropie, contrar regulilor stabilite, şi executa focul de la o distanţă de numai 3 mile faţă de ţintă, distanţă mult inferioară celei regulamentare. Surpriza ia proporţii pentru toţi participanţii – desigur mai puţin pentru americani – atunci când constată că dacă se puteau aştepta la bruiajul radiolocatorului de descoperire a ţintei şi de dirijare a focului, nu se poate explica faptul că ţinta nu este lovită nici măcar când este încadrată “la vedere” prin intermediul mijloacelor de ochire optice şi optoelectronice.
Este absolut evident că dacă americanii au venit cu fregata “Doyle” pregătiţi să-şi testeze mijloacele şi capacităţile de apărare pasivă a ţintei asupra focului, nu mai puţin pregătiţi au venit şi ruşii pentru a-şi testa mijloacele de contracarare a bruiajului radiolocatoarelor de dirijare a focului. Oricum, din perspectiva analizată interesează nu atât faptul că bruiajul radar al dirijării focului a funcţionat sau nu, ci faptul că dirijarea “la vedere”, şi prin mijloace optice a focului asupra ţintei nu a avut niciun fel de efect pentru niciunul dintre trăgători.
Explicaţia rezidă în faptul că ţinta se găsea de fapt într-o altă plasare spaţială decât cea care apărea vizibilă în mod virtual. Desigur că duelul principalilor protagonişti ai exerciţiului s-a derulat între fregata americană “Doyle” şi fregata rusa “Bezucoruznenîi”. Date fiind miza, cât şi importanţa exerciţiului, este sigur că ruşii au venit dotaţi cu tot echipamentul electronic de ultimă oră de care dispuneau. Şi totuşi, aşa se face ca după scurgerea celor 8 minute regulamentare nici ruşii (ca şi ceilalţi 6 participanţi) n-au obţinut nici un rezultat. Dar, contrar regulilor impuse, văzând că nu au lovit ţinta după cele 8 minute regulamentare, ruşii nu se retrag de pe linia de foc şi, încercând probabil să colecteze cât mai multe informaţii posibile, continuă tragerea timp de încă 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingând în final nici măcar o dată ţinta. Este evident desigur că, pe parcursul celor 30 de minute scurse în afara timpului regulamentar legal ordonat, ruşii au căutat să-şi dirijeze focul atât prin vizare telemetrică şi radar a ţintei, prin vizare la vedere, cât şi prin modalităţi combinate. Fără însă niciun rezultat.
După cum se ştie, în materie de invizibilitate a ţintelor navale şi aeriene au fost obţinute o serie întreagă de realizări în ceea ce priveşte invizibilitatea în spectrul electromagnetic (tehnologia Stealth – pentru ţinte terestre, nave maritime şi aeriene). De asemenea, sunt cunoscute realizările în ceea ce priveşte materialele absorbante şi vopselele antiradar. Tehnologiile bruiajului activ sunt deja arhicunoscute chiar şi în ceea ce priveşte bruiajul activ de baraj sau prin impulsuri electromagnetice de foarte mare putere ţintite asupra radarului inamic. Or, cu toate aceste tehnici cunoscute, care la rândul lor pot fi contracarate cu alte mijloace, cum ar fi telemetrele laser şi cele cu raze infraroşii, niciunul dintre participanţii la exerciţiul pomenit nu a putut atinge ţinta, toate proiectilele trimise fiind rateuri.
Cauza în sine a fenomenului descris a rămas un mister şi la peste 10 ani de la eveniment. Specialiştii participanţi la exerciţiu au încercat câteva explicaţii posibile, astfel: proiectilele nu au reuşit să străpungă zona unui spaţiu, “zid” de protecţie din jurul ţintei; ţinta nu se afla în locul unde era vizată când s-a tras asupra ei (altă amplasare spaţială); ţinta nu se afla în locaţia spaţială de foc la momentul respectiv (având altă amplasare temporală). Învăţătura care se desprinde din cazul de mai sus este aceea că ţinta avea o altă amplasare spaţio-temporală, focul executându-se asupra unei ţinte virtuale. Evident că este foarte posibil că efectul în cauză să fie o perfecţionare sau o variantă a Experimentului Philadelphia aplicată în prezent în tehnologia militară americană.
Mai multe cărţi referitoare la Experimentul Rainbow au apărut în ultimul timp în Statele Unite, încercându-se să se facă o legătură între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii ’60-’70 de către armata americană, cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. Concluziile unui mare număr de savanţi şi specialişti militari, atât occidentali, cât şi est-europeni, converg spre ideea că experimentul descris, deşi negat de către Pentagon, a avut loc şi este perfecţionat în continuare în zilele noastre.
http://odorica.blogspot.com/



duminică, 21 noiembrie 2010

Tu esti special pentru mine !!!! :)

http://odorica.blogspot.com/

Ei cu ale lor, noi cu ale noastre

Foto: Elena Udrea din spate.
Ce viata de vis vad la tv.  PDL-ul o alege pe prima parasutista a tarii, in fruntea sa. E buna, buna rau. Asa imi mai clatesc si eu ochii ca vad ca acum mai nou i se spune Soare, al nostru sau numai al partidului.
Foarte bine, ca ma saturasem de femeile acelea amarite, zbircite, imbatrinite inainte de termen si tipind cu gura mare ca, nu au mincare ca, nu au ce da copiilor sa manince. Imi dadea o stare de disconfort, putin spus. Ce sa mai zic de barbati, slabi, nebarbieriti, fara dinti in gura,  ma facea sa nu mai am incredere in nici un barbat, vazind cu ce necazuri se lupta. Dar Elena Udrea o femeie robusta,  increzatoate, ( ca are marinarul in spate care  numai cu ochiul semn ai face)  si  fara nici o concurenta ca doar ea singura( a mai indraznit cineva?), concureaza la Sefia Partidului, imi da o stare de bine, de satisfactie, ca MESERIA ESTE BRATARA DE AUR  si uita asa ca si reprezentanta noastra a femeilor, a ajuns sa fie soarele nostru.  Ce inseamna sa ai meserie buna si protectie de sus, e mare lucru. Discursul piticului mincinos  mi-a trecut pe linga urechi, dar atit am retinut, ca  si-au asumat raspunderea si au hotarit. Dar cine l-a pus sa-si asume si sa hotarasca in locul meu? Ca doar a fost numit, nu ales.Si atit am mai auzit, ceva de anul 2008, de unii care au dat pensii si lefuri mari.Dar toate acestea au trecut pe linga urechile mele, eu neretinind decit chipul frumos de soare, a Elenei Udrea, eleganta, cu geanta de citeva mii de euro, pantofi la fel, unicat si coafiura extraordinara la inceput, dar care s-a pleostit din cauza minciunilor, care se spuneau.
Traiasca Soarele !!! Atit ca, v-am plictisit destul.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://odorica.blogspot.com/