Reda-i copilaria lui Stefanut

sâmbătă, 21 august 2010

Daca nu este morala, nimic nu este(parafrazare Marin Preda)


"Somnul natiunii naste mostrii", a fost spus acum 2oo de ani de Francisco Goya(1746-1828).
Nimic mai adevarat !In mod cu totul si cu totul gresit, s-a inoculat in subconstientul public faptul ca, guvernantii sint prosti, nepriceputi si pentru ca nu au solutii, au trecut la reducerea locurilor de munca, a salariilor, a pensiilor si impozitarea in exces, a tuturor veniturilor dar nu si la cei privilegiati.
Nimic mai gresi, ca nu sint in stare. Sint si profita de faptul ca, este criza mondiala pe care o puteam resimti foarte putin(s-a mai scris despre subiectul acesta). Lasa lucrurile la voia in timplarii, ca se se aleaga praful de tot tocmai pentru, a se prabusii totul in tara asta si a gasi justificarea la devalizarea tarii de catre ei. Si cu ocazia asta scapa de salariati, de locurile de munca incomode pentru ei(dar nu de privilegiati), scapa si de pensionari care ducind o viata nenorocita cind trebuiau sa se bucure de munca lor, lipsiti de cele mai modeste conditii de trai, fara mincare corespunzatoate virstei lor si fara medicamente sa se reduca si numarul acestor bereficiari in opinia conducatorilor, adevarati criminali prin eliminarea fizica, fara a se vedea a fii implicati conducatorii.Atitea zile a avut vor zice , lasa ca a mincat destula pensie.Pensie care poate nu reprezinta nimic din contributia lor de o viata. Dar sa revenim la oile noastre, daca ar fii specilistii pusi de guvernati asa de prosti, nu ar mai da atitea legi incalecate care se anuleaza una pe alta, dar beneficiarii ramin.Numai o minte diabolica nu ar suferii, cind vad la tv. cum marii artisti ai tarii ajunsi la virsta senectutii pling, ca vor sa mai faca ceva pentru cultura noastra. Numai diavolul strecurat perfid in mintea lor, au putut da aceste creiere criminale , care au improbodit poporul, cu imaginea de oameni populari pentru a ametii electoratul Chiar in fatizarea lor caricaturala, parca e un semn de la cel de sus, le-a facut placere si veselia hahaita sau bonoma, ridicarea parasutei la rang de prima doamna a tarii a cucerit o parte din electorat. Totul i-au facut populari caci, cine este cel mai sigur ca nu a fost in cornorat sau nu a in cornorat.Dar totul a fost facut mai cu perdea, nu in vazul lumii. Acum incepind cu hotia,. curvasartia si criminalitatea a ajuns politica de stat.Nu condamn pe nimeni dar, toate aceste mari defecte nu au decit un efect devastator, asupra generatiei de astazi si asupra generatiei viitoare. Daca nu este morala nimic nu este. Fara morala se da drumul hotiei, criminalitatii, minciunii, curvasariei, perfidiei si aceste defecte ale fiecarui popor, trebuiesc tinute in friu si nu aratate ca acestea asigura succesul in viata a unui om, a unui popor. La situatia de acum ne-a dus ingaduinta fata de aceste mari defecte. De aceea sint de acord cu cei care au o atitudine, chiar daca sint vinovati de a nega ca au facut aceasta in public, fiind persoane publice. Sa plateasca pentru ce au facut, dar adevarul sa ramina in continuare o taina, pentru a arata lumii ca, cu aceste elemente nu ne mindrim.
Defectele oamenilor proeminenti in stat, nu trebuiesc facute publice. Mai au oamenii defecte, dar numai cite unul din fiecare. Ai nostrii in frunte cu primul om in stat, le au pe toate. Cine isi permite ca, in vazul intregii lumi sa-si umileasca nevasta si sa se prezinte alaturi de ea numai la intilniri oficiale? Ce o fii in sufletul ei?? Cred ca o apostrofeaza cu cuvintele :Ce nu esti multumita cit de bine ti-am pus progeniturile, pe care le-ai facut? Una un omoi insensibil si mincinos iar, cealalta usor retardata, am facut-o europarlamentar sa ne reprezinte tara? Ca altii mai prosti nu se mai gaseau?
Aceasta este concluzia "Somnul Natiunii naste monstrii". Monstrii din politicienii tarii in frunte cu primul pirat. Asta a facut din noi ca am lasat lucrurile la voia intimplarii cu voie buna. Sa speram ca ne vom trezii pina nu v-a fii prea tirziu. Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

vineri, 20 august 2010

Prostia nu este efemera, o dovedeste Marco Bela !

Sursa: George Bara-Napocanews

La Cluj-Napoca se desfăşoară în aceste zile un fel de festival maghiar combinat. Spun combinat pentru că este o combinaţie de manifestări culturare, combinate cu altele şovine şi cu unele de spălări de bani. Sub înaltul patronaj al extremistului nr.1 din România, Tokes Laszlo, un preot-exemplu şi un soţ-model, acest festival a debutat exact cum mă aşteptam. Desigur, scepticismului meu legat de Festivalul Zilelor Maghiare din Cluj-Napoca, festival făcut pe banii statului român dar organizat de diferite ONG-uri ungureşti faimoase pentru aspiratul de bani publici, nu a putut fi zguduit nici când am fost asigurat că festivalul are un caracter pur cultural.

Desigur, aveam să nu mă înşel, căci la deschiderea acestui eveniment aspirator de bani publici, Marko Bela, Tokes Laszlo, Gergely Balazs şi Laszlo Attila (care în timpul liber este cel mai incompentent viceprimar al oraşului nostru, dacă nu ştiaţi cine e…) au început să facă declaraţii tipice, condamnând epoca comunistă, când oraşul şi-a primit binemeritatul nume de Cluj-Napoca sau epoca funariotă, când oraşul era împânzit de bănci tricolore, dar măcar era curat şi boom-ul imobiliar nu transformase cartierele oraşului în nişte favele braziliene. Deci au transformat, în nicio oră, un festival cultural într-unul politic! Perfect previzibil!

Sursa: http://blog.nouadreapta.org/

joi, 19 august 2010

Trebuie sa stii Florin Chilian



sursa http://ninulescu.blogspot.com/

La recitire ...


Intr-o tara in care imediat dupa ce a murit Luminitza.... de la capatul tunelului, a murit si Speranta.. ori ce ai mai spune e de prisos... oamenii normali si cu judecata au parasit tara in mare parte... in Ro nu se mai poate traii, tara e impartita frateste intre bandele de tigani nespalati, pentru care apa si sapunul e o amenintare mai mare de cit Ebola ori SIDA, si Mafia Portocalie care practica acu pe fata hotia la drumul mare... cind asa ceva se intimpla intr-o tara care mai e si membra UE in anul 2010 ori ce ai mai spune e de prisos...
Intr-o tara in care omului normal care salveaza vieti si care munceste zi lumina i se taie 25% pentru ca Udrea sa-si mai cumpere o poseta in plus sau basescu inca o sticla de whisky... ori ce ai mai spune e de prisos...
Intr-o tara in care persoanelor cu handicap li s-a taiat 25 % din indemnizatia de ingrijire care si asa era mai mult simbolica nu mai ai ce spune...
In Ro traiesc bine doar manelistii care cistiga bani fara numar, fara numar fara sa-i impoziteze cineva ori sa-i intrebe de sanatate si asta doar fiindca au cintata la urechea cretinilor in campanie cintece prin care Piratul si sinistra lui amanta erau ridicati in slavi, mai traiesc bine PDL-ii mari si mici care asemeni hoardelor de Tatari li s-a dat mina libera sa prade si sa pustiasca tara dupa bunul plac..... Si groparii o duc bine si vor continua sa o duca... O duc bine Judecatorii corupti, si politistii nepasatori...
Nici un semn nu este ca ne-am indrepta inspre mai bine... totul e pustiu ori in curs de pustiire..doar frunza lui Udrea care a cazut lasind sa se vada goliciunea sufletelor celor de la putere a mai adus un zimbet trist pe fata Romanilor fara speranta si orizonturi...

Nicicind nu am dus-o bine... dar nici cind nu am dus-o asa de rau... din cauza reducerii cu 25% a indemnizatiei de ingrijire pentru persoanele cu handicap de catre Guvernul Romaniei... ma vad nevoit sa renunt la Internet... si sa sper ca voi reusii sa trec cu bine peste aceasta iarna, acum cind combustibilul pentru incalzit locuinta a ajuns sa coste cit costa in 89 o masina Dacia noua... aveam de ales intre a avea internet ori a murii in casa de frig la iarna... asa ca am ales.... desi poate nu am ales bine .. insa sint obisnuit sa fac alegeri proaste, daca nu eram specialist in ele acum... nu eram singur si cu viata ratata...

Va ramane acest blog marturie a clipelor pe care le-am petrecut in Blogosfera alaturi de D-voastra prieteni si colaboratori..si poate cind vremurile vor fi mai bune..voi putea revenii, nu ma pling.. ca nu am de ce, acum cind exista persoane care mor cu zile din cauza ca nu au bani de o banala pastila. ori copii mor cu zile din cauza ca spitalele nu au bani pentru un banal senzor de fum..a ma plinge eu ca nu am bani de internet ar fi total aiurea....dar am vrut doar sa-mi justific absenta din Blogosfera... faptul ca v-am intilnit aici si ca am petrecut impreuna clipe frumoase mi-a imbogatit viata si mi-a adus bucurie in suflet.. dar asa cum e normal..in lumea asta totul are un sfirsit....
La recitire..... si Dumnezeu sa ne ajute la toti !

Cu drag Ipu Ninulescu.
sursa : http://ninulescu.blogspot.com/

"Sfintul preput" si inelele lui Saturn: o alta legenda fantastica


Dintre toate relicvele creştine care au circulat în timpul Evului Mediu în Europa, cele mai căutate erau cele asociate cu Iisus Hristos, lucrurile care se presupun că au fost atinse sau folosite de Iisus în timpul vieţii sale. Astfel, nicio relicvă n-a fost mai preţioasă decât “Sfântul Prepuţ”, ce ar fi făcut parte din trupul lui Hristos. De fapt, prepuţul e singura parte din trup care i-a fost îndepărtată lui Hristos în timpul vieţii sale, aşa cum ne spune şi Biblia, la 8 zile după ce s-a născut.

Sfântul Prepuţ şi-a făcut apariţia în timpul Evului Mediu în jurul anului 800, atunci când împăratul Charlemagne l-a oferit drept dar papei Leo al III-lea. Charlemagne ar fi spus că Sfântul Prepuţ i-ar fi fost dat de către un înger! (Incredibil! Mai sunt oameni care mai şi cred asta!)

Totuşi, prepuţuri rivale, dar la fel de sfinte, au început să apară în toată Europa. Astfel, numai puţin de 21 de biserici pretindeau că deţineau “Sfântul Prepuţ”, care, cică ar fi avut şi puteri miraculoase, ca de exemplu protejarea femeilor în timpul naşterilor. Odată începută lupta rivalităţilor prepuţurilor, au început eforturile pentru declararea prepuţului ca fiind “unicul original”. Astfel, la începutul sec.12, călugării de la mănăstirea San Giovanni au cerut papei Inocenţiu al III-lea să le declare prepuţul ca fiind singurul autentic, dar papa a refuzat. Mai târziu, în secolul al XVI-lea, papa Clement al VII-lea (1523-1534) a declarat prepuţul călugărilor de la mănăstirea Charroux ca fiind singurul autentic, pentru că pe dânsul au apărut şi picături de sânge.

Totuşi, unii teologi au argumentat faptul că “Sfântul Prepuţ” trebuie să fie un fals, din moment ce el ar fi trebuit să se înalţe la Ceruri, odată cu înălţarea lui Iisus. Teologul Leo Allatius a afirmat în eseul său “De Praeputio Domini Nostri Jesu Christi Diatriba” că “Sfântul Prepuţ” s-ar fi înălţat la cer, în acelaşi timp cu Iisus, şi s-ar fi transformat în…inelele lui Saturn! Fără cuvinte!

Sursa: http://lovendal.net/

miercuri, 18 august 2010

Imnul rumunei



Sursa:http://ninulescu.blogspot.com/

Generatia invinsta(as fi vrut sa scriu generatia invingatoare)


Posted: 17 Aug 2010 12:24 PM PDT
Laşitatea generaţiilor tinere din ziua de azi, iluziile create de droguri şi mass media, delăsarea familiilor. Să arătăm că ultimul lucru pe care îl face familia în ziua de azi este să îşi trimită copilul la şcoală, biserică, muncă. Exact generaţia tânără minte fură, se droghează şi înjură în englezeşte că în româneşte nu este cool.
Sunt intrigată şi dezgustată. Să nu ne dezicem de idealurile ţării acesteia.Tinerii nu îşi găsesc rostul în România! Nu ştiu nici primele strofe ale Imnului de Stat. Sunt întrebări fără răspunsuri de dat.
Ne plângem de gaşca asta de hoţi din comoditate?

Nu cumva neglijăm intenţionat educaţia naţionalist-creştină a copiilor noştrii, ca să privim la telenovele şi meciurile de fotbal?
La tv. moderatoarea spunându-i unui interlocutor că este naţionalist, acesta s-a ferit ca de ciumă şi a spus vehement că el nu este naţionalist. Generaţia de tineri de acum, e definitiv pierdută şi nu mai există cale de întoarcere pentru ea.

Ce fac oare tinerii? La ce se gândesc ei oare? Că eu dacă stau prea mult să mă gândesc, ma apucă jalea. Cum am putut noi să ajungen în halul acesta numai cu hâhâiala?

Mă bucur că nu mai am copii în formare, dar ceilalţi?
Unde este patriotismul? L-am alungat prin vot???

Tinerii sunt debusolaţi. Dacă ar exista cenzura bunului simţ, ar fi altceva. Nu avem cum să dăm dovadă de patriotism şi vitejie căci, lumea este delăsătoare şi se bălăceşte în noroi, iar sacrificiul nostru ar fi inutil. Ne sacrificăm fără rost.

Oare trebuie să ajungem pe treapta cea mai de jos, pentru a ne învăţa minte şi a arunca din spatele nostru pe aceşti vampiri?

Dar asta v-a dura foarte mulţi ani şi noi până atunci vom fi epuizaţi.
Generaţia noastră de la copii până la bătrâni, am pierdut totul. Noi cei în vârstă ne-am trăit traiul, aşa cum a fost cu bune şi cu rele. Niciodată în viaţa mea nu am gândit că vom ajunge în această situaţie fără ieşire. Am lăsat ca alţii să gândească şi să facă în locul nostru. Şi au gândit şi au făcut pentru ei. Articolul nu poate avea un sfârşit optimist. Nu va fi aşa.

Este aşa cum este adevărul, PESIMIST. Ne-a murit speranţa şi vina nu este a noastră căci nu i-am aruncat la timp şi nu e nici acum timpul trecut, pe acesti nemernici! Dar cine, că toţi suntem delăsători şi lăsăm pe alţii să facă în locul nostru, ceea ce trebuie să facem noi. Şi ei au făcut pentru ei nu pentru noi. Degeaba vorbim noi ca hoţii, fură de rup în continuare şi îşi spun lasă proştii să vorbeasca, abia au de lucru.Distrugerea moralei dând exemplu, chiar intâiul om în stat care îşi ţine tiitoarea sfertnic.

Ticăloşii şi criminalii de la conducerea ţării nu vor pleca de bunăvoie căci, vor fi urmăriţi şi pedepsiţi (asa sper eu)..Aşa că ei sug acolo de la bogăţia ţării şi ne lasă datori vânduţi pentru 1000 de ani. Trebuie alungaţi de la conducerea ţării, cât mai repede pentru a nu da ţara faliment. Ei pot fura mai mult, decât noi vota. Să trăiţi bine hahahah.Trăim falimentul unei naţiuni conduse de un nebun care ne duce spre dezastru. Acum ori niciodată sunt mai valoroase şi de actualitate, cuvintele Ioanei D’Arc ” Dacă nu acum atunci când? Dacă nu noi atunci cine?”

Odorica Ion
17 august 2010

marți, 17 august 2010

Agonia acestei tari


România a renunţat la toate reperele pe care altădată îşi sprijinea certitudinile. Începutul acestui secol ce se întrevede extrem de uşuratec cel putin la noi la români, aşează cununi de trandafiri pe ruinele templelor mutilate de prostie şi vulgaritate, şi această imagine trebuie să poarte numele de progres şi speranţă. Pieptănăturile pudrate ale personajelor care populează viaţa publică alcătuiesc eticheta seriozităţii şi filosofiei vizionare a conducătorilor.

Dar eu nu mai cred în aceste imagini, deşi le văd zilnic. Minciuna coaptă în contactul fierbinte cu viciul, voluptatea suficienţei aşezată confortabil în guşile umflate strânse între gulere albe şi apretate, în burţile revărsate neruşinat peste tristeţea acestei ţări – aceasta este imaginea de zi cu zi a României. Totul în ţara asta cade, genunchii se încovoaie sub greutatea realităţilor zilnice, frunţile se înclină sub greutatea deznădejdii. Agonia aceasta pare un imn al învinşilor.

Peste toate acestea, însă, obscenitatea morală a unui preşedinte strigată cu voluptate de stăpân cam în felul în care se strigă maneaua peste ghetoul împodobit cu miros greţos de cârnaţi prăjiţi. El, preşedintele, îşi trimite profesorii la muncă prin Europa; el, expertul în gesturi minime (în loc de argumente), consimţind alături de gaşca de puşlamale din care se trage, că educaţia pute iar profesorii nu pot respira în preajma lui, căci în nobila filosofie a gulerelor albe, a forma caractere sănătoase şi a transmite cunoştinţe unor copii, ar însemna a vărsa dejecţii la porţile Cotroceniului. El, cu râsul gâlgâit şi grobian , îşi trimite medicii, cercetătorii, inginerii să spele vase prin tavernele Occidentului sau să schimbe pamperşii hodorogilor zaharisiţi din lumea asta mare. Aţi mai auzit vreun preşedinte de ţară dând astfel de soluţii pentru cetăţenii lui? Carevasazică, de ce să se ferească el, mârlanul cu lustru pe staif din calea profesorilor, medicilor, inginerilor, cercetătorilor şi nu să se autoexileze toţi aceştia prin lumea largă? Uită acest preşedinte că este pus acolo, în fruntea ţării ca să vegheze ca oricărui cetăţean i se acordă maximum de drepturi şi de respect cuvenite prin Constituţie.

Niste parveniţi cărora totul le reuşeşte, care au obişnuinţa îndrăznelii şi deprinderea victoriei, dar nu şi a argumentelor, pot să îngrămădească atâta obrăznicie şi suficienţă de sine, alături de primitivismul managerial şi brutalitatea de a declara inepţii ce împovărează orice minte lucidă. Spiritul mistuit al românului se revoltă când gaşca de hoţi şi trădători de ţară îţi râd în faţa în loc să argumenteze lipsa strategiilor economice, discriminările în politica salarială, neimpozitarea maneliştilor şi alte o mie de dovezi de dezmăţ politico-managerial. Semn că obrazul lor subţire nu se implică în amănunte şi virtuozităţi ce ţin de patria care-i suportă la sânul ei. Pe ei îi interesează hoţia, opulenţa, luxul şi dispreţul faţă de poporul român, cruzimea frenetică cu care ne cadentează viaţa. Oriunde ai călca pe pământ românesc, oriunde întorci capul, vezi operele “băieţilor deştepţi” (expresia aparţine lui Mircea Eliade). Pretutindeni te înnămoleşti în dezmăţul josnic şi netrebnic al secăturilor care ne conduc cu capricii roşii sau portocalii şi cu ifose reformiste.

Când ţara asta va deveni, prin opera voastră de tâlhărire, un schelet descărnat în care nu se va mai mişca nimic viu, un absolut sinistru unde sufletele nu-şi vor putea afla alt adăpost decât în gestul înţelept al Divinităţii, atunci Dumnezeu ne va răzbuna toate spaimele, toate durerile, toată indignarea. Învierea acestei naţii, vă va pune pe fugă, domnilor politicieni, căci Dumnezeu nu poate fi tolerant cu jagardelele. Eşafodul o să cadă sec peste grumazurile voastre nesimţite, iar istoria o să vă înghesuie la capitolul “căzături abandonate uitării”. Mă tem că nu veţi putea scăpa decât în iad, poate chiar în cel pe care l-aţi construit voi aici.

În această toamnă ţara agonizează şi noi respirăm aerul vâscos de mizerie şi lehamite al acestei toamne.

Prof. Ion Cociorva
16 august 2010

Falimentul unei natiuni

ATENTIE ! NU TE INCHINA PANA NU STI CINE-I SFANTUL !

Previzualizaţi
Previzualizaţi

http://28.media.tumblr.com/tumblr_kvnhttIENb1qa0twoo1_400.gif

Falimentul unei naţiuni

Gind de 3 minute...

Credinta impune veritabile salturi ın gol ale convingerilor: acceptarea mentala a miracolelor, a imaculatei Conceptii, interventiile divine… Şi apoi mai sunt şi codurile de conduita: Biblia, Curanul, scrierile budiste… Toate implica cerinte similiare – şi pedepse identice. Toate sustin ca dacă nu traieşti conform unui anume cod de comportament, te paşte Iadul. Eu nu-mi pot imagina un Dumnezeu care sa acţioneze astfel.
Scripturile nu sunt altceva decat poveşti – legende şi relatări ale ıncercărilor omului de a-şi satisface nevoia de a ıntelege sensul lumii şi al existenţei.
Religia este ca limbajul sau vestimentatia. Accepta doar variatii uşoare de la practicile cu care am fost ınvatati. In esenta toti pretindem acelaşi lucru: ca VIAŢA are sens şi ca ıi suntem recunoscatori Forţei care ne-a creat.
Credinta este universala. Modalitatile noastre specifice de a o ıntelege şi transpune sunt aleatorii. Unii dintre noi se roaga la Iisus, altii se ındreapta spre Mecca, o a treia categorie studiaza particulele subatomice…. In final ınsă, cu totii cautam ADEVARUL. Acel adevar care este deasupra noastra şi dincolo de noi…
Traditiile nu ne pot umbri raţiunea… Ştiinta ne spune ca Dumnezeu trebuie să existe. Mintea ne spune ca niciodată nu vom putea sa-L ıntelegem…
Iar inima ne spune ca nici nu trebuie s-o facem!

Sursa:http://dalesufletului.blogspot.com/

Contraventzie


Subsemnatul, recunosc urmatoarele:
Nu am cedat prioritatea la intersectia inimilor noastre;
Am intrat pe sensul unic al sufletului tau;
Nu am respectat ” Accesul interzis” aflat pe ” Bulevardul Dragostei” ;
Am stationat neregulamentar in viata ta;
Nu am oprit la semaforul gandurilor tale;
Am depasit calcand linia continuua a saruturilor interzise;
Am fost prins de radarul ochilor tai;
Nu am purtat centura de siguranta pe Drumul National al relatiei noastre.
Pentru toate acestea ma declar vinovat
Si accept suspendarea permisului de conducere prin viata
Pe o perioada nedeterminata.
Semnat: conducatorul vehiculului inmatriculat cu nr. Tc-NOI
Gönderen EdebiMevzulaR


suesa: http://dalesufletului.blogspot.com/

luni, 16 august 2010

Atinge-ma

Ma-ntreb la ce ımi folosesc blogurile astea și-mi spun ca e un fel de comunicare unilaterala, ca sa nu ma apuce vorbitul de unul singur și sa ma adune ceva baieti de pe strada c-o oferta generoasa de cazare fara plata ıntr-un așezamant ın care la camași manecile sunt ceva mai lungi... Acum sa nu trageti pripit concluzia ca ma ucide dorul de a povesti de dragul poveștilor, ca ati da-o cu oiștea ın gard. Dar cum ma doare mintea de cat se zbate saraca sa gaseasca solutia unei minime normalităti ın viata mea, solutia la un strop de liniște, ımi vine sa ımi mai mişc degetele pe taste, din cand ın cand, făra pretentia de a emite judecați de valoare. Și la urma urmei, ımi scriu mie, și-apoi cu mirare citesc cele scrise cand ulterior deschid frumoasele bloguri, cam cu aceeași mirare și bucurie cu care ıși citea Mr Bean felicitarile ce și le trimitea de unul singur de sarbatori.
Auzi, apropos,aşa am sa fac anul acesta...:) O sa cumpar și eu ceva vederi ca sa am ce primi de Craciun și Anul Nou ! Vedeti la ce-i bun scrisul? Tastezi și-ti vin idei de cum sa faci ca sa atingi fericirea suprema. Cu toate ca, daca ma gandesc bine, nici nu știu cu ce se mananca aia. Poate nu mi-am luat carnet pentru ea sau poate ar fi trebuit sa dau ceva examen... Sau poate trebuia sa dau șpaga destinului... N-am idee și azi nici nu-s dispus sa-mi caut răspunsuri!
De la cap și pan' la coada, m-am apucat sa pictez minunatele fraze dupa ce m-a rupt oboseala în așteptarea finalului unui film. Ei na, ma scuzati, recunosc ca ıl vad a doua oara. Ca și el, domnul film, și eu, cel ce ma-nclin, suntem ceva mai vechi prin zona drept pentru care ne-am permis sa facem cunoștinta cu ceva ani ın urma. Partea trista ın șmecheria asta e ca pe cat de mult mi-a placut prima data, pe-atat de tare era sa-mi rupă falcile din cauza cascatului de data asta. Poate am devenit eu insensibil sau poate mi s-a rupt coarda ce mi-a vibrat atunci, dar bag mana în foc ca pe vremuri erotismul filmului și-a pus amprenta ın mintea mea, pe cand acum, cautand doar ideea, mi-am zis ca realizarea e cam un fas. Altfel, ideea ın sine, o gasesc interesanta și demna de luat ın seama.
Dar vai, din nou greșesc și-mi uit bunele maniere.. Orchid... Wild Orchid ! Despre el e vorba.
Revenind la ideea de care ziceam, e expusa ıntr-un simplu schimb de replici, și alea scurte:


-Atinge-ma, glasuiește domnita.
-Imi este doar frica... ca vei disparea, zice masculul.


In cazul ın care n-ati priceput unde e șpilu', va rog din suflet sa nu ma ıntrebati pe mine. Nu de alta, dar raspunsul m-ar ıntrista prea tare...
Și fiindcă filmul, pe undeva, contine ideea de iubire, va las ın compania lui Enrique İglesias…




Sursa: http://dalesufletului.blogspot.com/

Ducu Bertzi Focul vinat e gonit de vint.Versuri Serghei Esenin

Maria Antoaneta care traia alaturi de capre parfumate


Maria Antoaneta (1755-1793), a fost soţia regelui Franţei, Ludovic al XVI-lea, fiind o personalitate extrem de cunoscutăîn întreaga istorie. Despre ea se spune că la 14 ani s-a căsătorit cu prinţul Franţei şi a trăit într-un lux de-a dreptul jignitor în comparaţie cu oamenii de rând pe care îi conducea. Maria Antoaneta era faimoasă pentru faptul că-şi construise lângă Versailles un aşa-zis sătuc unde se juca de-a “ţăranca” şi unde îşi petrecea uneori vremea alături de capre şi oi parfumate. Ea a mai fost de asemenea faimoasă pentru că ar fi răspuns, când i s-a zis că poporul nu are pâine, “atunci să mănânce cozonac”. Abia recent s-a stabilit că ea nu a zis niciodată aşa ceva.

Maria Antoaneta şi regele au fost subiectul multor zvonuri, care mai de care mai ciudate şi mai misterioase, cum ar fi că relaţia cu soţul ei era platonică. Unii dintre istorici sunt de părere că cei doi şi-au început viaţa sexuală după mulţi ani de căsnicie. Regina avea parcă un talent special să trezească furia supuşilor ei, ea fiind la un moment dat în centrul unui mare scandal pentru că a acuzat, în 1785, un cardinal, că i-ar fi furat un colier cu diamante care valora o avere. Aceasta extravaganta a sa a afectat-o nu numai pe ea personal, ci şi Coroana. Potrivit lui Napoleon, care e acum contrazis de istorici, Revoluţia Franceză a început cu “Afacerea Colierului furat”. Maria Antoaneta a murit demn, ultimele sale cuvinte fiind de scuză, pentru că, din greşeală, îşi călcase călăul pe picior. A fost un sfârşit umil, nu cel pentru care va fi totuşi amintită în istorie.

Sursa:http://lovendal.net/

duminică, 15 august 2010

Serghei Esenin (1895-1925) Cele mai frumoase poezii


Foto: Serghei Esenin

Focul vanat e gonit de vant,
zarile-au uitat sa ma mai doara…
de iubire-ntaia oara cant,
la scandal renunt intaia oara.

Am fost crang paraginit pe loc
La femei si votca dam navala
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.

E de-ajuns sa te privesc tacut
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul
Ca uitand intregul tau trecut
Tu sa nu mai poti pleca la altul.

Tu – mers gingas, tu surasul meu,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie.

Carciumile le-as uita pe veci
n-as mai sti nici versul ce inseamna
de-as atinge-aceste brate reci
si-al tau par ca floarea cea de toamna.

Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara


poezie de Serghei Esenin (1923)Citate similare

Serghei Esenin(1895-1925) Viata sentimentala


Viața sentimentală

Dăruit cu frumusețe fizică și cu o personalitate romantică, s-a îndrăgostit frecvent și, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În timpul epurării staliniste, Iuri Esenin a fost arestat și a murit în 1937, în lagărul de muncă forțată din Gulag.

În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actrița Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, și un fiu, Constantin.

În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris, Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reușit să comunice în limba franceză și s-au căsătorit în 2 mai 1922. Esenin și-a însoțit noua și celebra soție într-un turneu prin Europa și prin Statele Unite ale Americii, dar în acest punct al vieții, dependența față de alcool scăpase de sub control. Adesea aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, în timpul unor crize violente de furie, Esenin a distrus camere de hotel sau a provocat scandaluri în restaurante, acțiuni care au avut parte de multă publicitate în presa lumii. Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă și, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relație cu actrița Augusta Miklașevskaia și se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obținut divorțul de Isadora Duncan.

Relația lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârșit tragic: la un an după moartea lui, ea s-a sinucis la mormântul acestuia.

Comportamentul lui Esenin a devenit tot mai dezechilibrat și, în același an, are un fiu, Alexandr, cu poeta Nadejda Volpin. Serghei Esenin nu a apucat să-și cunoască acest fiu, dar Alexander Esenin-Volpin a devenit un poet important și un activist în mișcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960, alături de Andrei Saharov și de alții. După ce s-a stabilit în Statele Unite, Esenin-Volpin a devenit un matematician respectat.

Ultimii doi ani din viața lui Esenin au fost plini de rătăciri constante și comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală și a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, și-a tăiat venele de la mână și a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de țevile de la încălzire de pe tavanul camerei de hotel din Sankt Petersburg.


Sursa Victor Roncea Blog ziarist onlaine

Presedintele Israelului, Shimon Peres: Romanii au salvat de la moarte 400.000 de evrei. Cum au actionat preoti romani din Ardealul ocupat de unguri pentru a-i scapa pe evrei de la Auschwitz prin Retelele Omeniei conduse de Raoul Sorban

12.aug.2010

WP Greet Box icon
Hello there! If you are new here, you might want to subscribe to the RSS feed for updates on this topic.

Shimon Peres, presedintele statului Israel: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici – 400.000 de evrei -, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu şi-au uitat iubirea pentru România, şi-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulţumesc poporului român.” – 12 August 2010, Bucuresti, Palatul Cotroceni

Intr-un text memorialistic al fostului rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weinberger, datat “New York, în luna mai 1988″, text intitulat AJUTORUL ROMANIEI ÎN ACŢIUNEA DE SALVARE A EVREILOR ÎN TIMPUL NAZISMULUI, autorul afirmă:

“În primul rând putem afirma ca un fapt cert că nu am fi fost capabili să realizăm operaţia de salvare, dacă nu am fi primit ajutor din partea unor oameni, neevrei, cu gândire umanistă, antifascistă. Şi când reexaminez trecutul, în faţa mea apare în special figura unui om, care fără nici o ezitare s-a alăturat celor prigoniţi, întinzându-ne mâna sa protectoare şi frăţească. Acest om a fost profesorul RAOUL SORBAN. […] Prima iniţiativă de a găsi soluţii, de a lua nişte măsuri pozitive i-a aparţinut lui RAOUL ŞORBAN. La începutul anului 1941 mi s-a adresat cerându-mi ajutor […] Nu se pot enumera pe scurt toate acele iniţiative ale lui RAOUL ŞORBAN, care au fost decisive în evoluţia unor importante operaţiuni. Pe scurt, aş aminti un fapt decisiv pentru destinul operaţiunii, anume că, prin mijlocirea lui RAOUL ŞORBAN, s-a realizat o largă cooperare, cu participarea lui EMIL HAŢIEGANU, a episcopului IULIU HOSSU, a lui AUREL SOCOL, a mai multor preoţi greco-catolici şi ortodocşi, ca TITUS MOGA, FLOREA MUREŞAN, VASILE AŞTILEANU, COSMA, STĂNESCU şi a altora, a lui EUGEN FILOTTI, ambasadorul României la Budapesta, a consulului României la Oradea, MIHAI MARIN, a colonelului MIHAI GURGU, ataşat militar – cu maşina căruia au fost trecuţi peste graniţă, în România, mai mulţi evrei şi neevrei, între ei dr. ERNEST MARTON – şi a colonelului VICTOR CUPŞA din Turda, datorită căruia s-au obţinut sute de documente de călătorie pentru evreii refugiaţi în România, a profesorului dr. CORIOLAN TĂTARU din Sibiu şi a multor altora. Datorită acestei colaborări a fost mobilizată populaţia românească de-a lungul întregii frontiere româno-maghiare, care, în mod dezinteresat, a facilitat trecerea graniţei de către evrei.

RAOUL ŞORBAN a fost şi omul de legătură între mine şi > care îşi primeau onorariile numai după ce se reîntorceau cu mesajul cifrat, stabilit de mine, dovedind că operaţiunea de trecere a frontierei a reuşit. […] Dupa ce am sosit la Bucureşti, am fost ajutat din nou de RAOUL ŞORBAN, întrucât el s-a alăturat acţiunii de salvare a evreilor, condusă de A.L. ZISSU, şeful mişcării sioniste din România.

Prin mijlocirea lui RAOUL ŞORBAN am intrat in legătura cu IULIU MANIU. […] RAOUL ŞORBAN, gata să facă orice sacrificiu, a luat formularele pe care le-am primit de la IULIU MANIU şi a trecut clandestin graniţa în Ungaria, la Cluj, ca să le împartă evreilor ce urmau să vină în România. Dar la Cluj nu a mai găsit evrei. Maghiarii au golit ghetoul din Cluj în numai 6 săptămâni. Cu această ştire cumplită a revenit RAOUL ŞORBAN la Bucureşti.”

Iată acum şi un fragment din discursul venerabilului Alexandru Safran, Rabinul-şef al Genevei, rostit în Parlamentul României, la 28 martie 1995:

„Iar acei evrei rǎzleţi din Ardealul de Nord, care au izbutit sǎ scape de la deportarea la Auschwitz, datoresc salvarea lor simţului nobil românesc al profesorului Raoul Şorban, simţului nobil românesc al domniei-voastre, domnule profesor Şorban, chibzuinţei sale active şi a aceleia a prietenilor sǎi. Ei s-au cǎznit ca aceşti rǎzleţi evrei sǎ poatǎ sǎ treacǎ în România, la noi, şi de aici, din acest liman al izbǎvirii lor, sǎ ajungǎ apoi în Ţara Fǎgǎduinţei, în Ţara Sfântǎ.”

Întrebat de Constantin Mustaţă dacă a fost Holocaust în România, autorul spune tranşant: “Nu! Holocaust a fost în Ungaria. (p. 25). Raoul Şorban susţine că în România nu a existat Holocaust, dimpotrivă, că ţara noastră i-a salvat pe evrei, în timp ce Ungaria a trimis la moarte, în numai două luni, circa 618.000 de evrei. Această afirmaţie a făcut-o şi la inaugurarea Muzeului Holocaustului din Washington, opinia fiindu-i susţinută şi de doi mari evrei – cei doi Rabini plecaţi din România: Alexandru Şafran (decedat recent la Geneva) şi Moshe Carmilly-Weinberger din New York, fost Rabin al Clujului. ).

Cred că, într-o problemă atât de delicată, cum este cea a Holocaustului, era absolută nevoie ca autorul să indice sursele, documentele pe care se bazează în afirmaţii, mai ales atunci când foloseşte anumite cifre. Iată, de pildă, ce putem citi într-o lucare de specialitate: Mareşalul Ion Antonescu “are meritul de a fi salvat de la “Solutia finala” viaţa a circa 350.000 de evrei români. Poartă răspunderea deportării evreilor basarabeni şi bucovineni în Transnistria, din care cel puţîn 108.710 au pierit acolo. Poartă răspunderea războiului” (Dinu C. Giurescu, în O istorie a românilor. Coordonatori: Stephen Fischer-Galaţi, Dinu C. Giurescu, Ioan-Aurel Pop, Fundaţia Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 1998, p. 271).

Cartea de interviuri a lui Constantin Mustaţa ne oferă nenumărate ocazii de a reflecta la destinul unor oameni, la “aviatorismul” lor politic. Am să dau două exemple.

Raoul Şorban evocă o întâlnire, la Bucureşti, la Institutul de Istorie al Partidului Comunist Român, la care participase şi Randolph Braham, evreu român, trăitor o vreme la Dej (”unde au rămas pregnant în amintirea oamenilor convingerile sale bolşevice, de care n-a reuşit să se desprindă niciodată” (p. 15), cunoscut cercetător al Holocaustului, în prezent profesor la City College of the City University din New York. La întâlnirea cu pricina, acesta a propus să se ridice, la Bucureşti, o statuie închinată …mareşalului Ion Antonescu, pe care el îl considera salvatorul evreimii din România! Ulterior, prin acţiunile şi articolele sale, Braham s-a pus în slujba revizionismului maghiar, dorind a şterge crimele maghiarilor din al II-lea război mondial, ascunzând masacrele făcute de armata maghiară la Novi Sad, ca şi măcelul de la Kameneţ-Podolsk, unde au fost masacraţi 36.000 de evrei din zona Maramureşului. “Până în 1990 – scrie Raoul Şorban – poziţia lui a fost una corectă, după care, inexplicabil, şi-a modificat radical poziţia, schimbând albul cu negrul şi invers! Explicaţia > nici nu este greu de găsit, fie şi dacă admitem să ne gândim doar la faptul că preşedintele Ungariei, Arpád Göncz, i-a decernat o importantă medalie a Ungariei…” (p. 15 – Dialoguri cu Raoul Şorban, de Constantin Mustaţă, tipărita la Editura Anotimp din Oradea, 2002)
(…)
Chestiunea maghiară.

Problema căreia Raoul Şorban i-a dedicat cel mai multe timp se referă la ceea ce se numeşte “chestiunea maghiară”, respectiv la pretenţiile maghiarilor de a revendica Ardealul, de a reface Ungaria Mare.

Raoul Şorban susţine într-un interviu: “N-am fost şi nici nu sunt antimaghiar!” (p. 187). În sprijinul acestei afirmaţii, care pentru unii poate părea surprinzătoare, el spune: “Eu am trăit la Dej, un oraş cu câte o treime români, unguri şi evrei. Erau şi puţini saşi. Îi puteai număra! Niciodată n-am avut conştiinţa că prietenii mei sunt maghiari, români sau evrei. Prietenii mei erau prietenii mei, indiferent ce naţionalitate aveau. Nici prin minte nu-mi trecea că respectivul meu prieten este evreu sau de altă naţionalitate. Azi, din păcate, se subliniază naţionalitatea >” (p. 15). Autorul subliniază obsesia Trianonului, politica de maghiarizare forţată a nemaghiarilor, pentru ca maghiarii să devină majoritari în propria lor ţară, politică având reflexe până în zilele noastre (cum ar fi, de pildă, înlăturarea drapelului românesc de pe Primăria din Sfântu Gheorghe şi de pe clădirea Consiliului Judeţean de aici). Sunt citate afirmaţiile unor ultrşovinişti maghiari, precum contele Dénes Eszterházi, care spunea: “În Transilvania, numai maghiarul poate fi considerat om, iar cu valahii nu poţi şi nu trebuie să te porţi altfel decât cu dobitoacele!” (p. 20). Autorul respinge formula “crime horthyste”, fiindcă noţiunea de “horthysm” a fost inventată de teoreticienii kominternişti maghiari, “pentru a absolvi Ungaria de respectivele crime”, crime care au urmărit realizarea unui vis nebunesc: refacerea Coroanei Sfântului Ştefan! Reabilitarea lui Horthy i se pare la fel de gravă ca şi când Germania l-ar reabilita pe Hitler! Cât priveşte viziunea sa asupra lui Ion Antonescu, Raoul Şorban citează o afirmaţie a lui Wilhelm Fielderman, preşedintele Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România, care spunea că “mareşalul Antonescu a pus capăt mişcării fasciste din România”. Ceea ce se întâmplă în România postdecembristă, în legătură cu fostul conducător, este “un circ gratuit. Absurd. Penibil. O elementară lipsă de respect pentru istorie. Un triumf al diletantismului politic” (p. 21). Raoul Şorban este de părere că legislaţia antievreiască din România trebuie judecată în contextul epocii. În plus, multe din prevederile legilor discriminatorii nu s-au aplicat niciodată, nuanţă extrem de importantă (precum aceea ca evreii care trec graniţa maghiaro-română sa fie executaţi. Nici un evreu nu a fost executat din acest motiv). În favoarea depoziţiei sale, autorul dă citate din Alexandru Şafran, Moshe Carmilly-Weinberger, Wilhelm Fielderman, Al. I Zissu ş.a. Se combat cărţi revanşarde, precum este cea semnată de Endre Bajcsy-Zsilinszky, publicată în 1944, în Elveţia, în limba engleză, şi tradusă relativ recent de fostul preşedinte maghiar, Arpád Göncz! Dezaprobă inventarea unor noţiuni, precum cea de transilvanism, sinonimă cu “spiritul maghiar”, adică o formă modernă a iredentismului, la fel ca aceea de hungarism, în care vede “complexul de stăpânire al ungurilor”, hungarismul fiind sinonim cu fascismul şi cu nazismul. Vorbeşte despre colonizările din Ungaria în Transilvania, în timpul Diktatului de la Viena (300.000 sau 400.000 de mii de maghiari). Aflăm că, la Bacica, în Voivodina, ungurii au ucis circa 18.000 de sârbi, în anul 1941, aducând, în locul lor, pste 15.000 de colonişti maghiari. Că, în septembrie 1944, circa 100.000 de secui au plecat în Germania, de frică pentru crimele făcute împotriva românilor, care au revenit în 1946 în România, ajutaţi de guvernul dr. Petru Groza. Iniţial, România a refuzat acordarea cetăţeniei române celor 400.000 de unguri, colonizaţi de Ungaria în Transilvania, în timpul Diktatului de la Viena, dar dr. Petru Groza a intervenit în favoarea foştilor colonişti maghiari.
(…)
Conştient de importanţa moştenirii sale culturale, voi pregăti, în cadrul unui amplu proiect de valorificare a moştenirii culturale a marilor personalităţi româneşti, o ediţie cuprinzând articole, interviuri, scrisori, amintiri şi eseuri răspândite prin reviste de-a lungul anilor, de la debutul în Tribuna Ardealului, până la ultimul interviu din cotidianul Ziua (15 iunie 2006), interviu consacrat moştenirii Fundaţiei Gojdu.

Ilie RAD

Recviem pentru un ultim mare umanist: Raoul Sorban

Raoul Sorban (1912-2006), profesorul de istoria artelor si profesorul de nationalism, ne-a pãrãsit la 94 de ani, ducîndu-se la cele vesnice.
Trupul respectabilului bãrbat a fost îngropat în cimitirul din Dej, la 21 iulie 2006, zi însoritã, cu multã lume, lîngã mormîntul tatãlui sãu, Guilelm Sorban, fost prefect al Dejului si, mai ales, compozitor cunoscut. Raoul Sorban era un aristocrat cu o noblete atestatã în documente latinesti, regale, din secolul al XIII-lea. Raoul Sorban era un cosmopolit. Vorbea, din copilãrie, cu tovarãsii de joacã, româna, maghiara, germana. A studiat apoi muzica si istoria artelor în mari orase europene, la Viena si în Italia. Si-a petrecut vremea printre artistii si literatii Clujului, ca om al orizonturilor deschise, liber de orice determinãri de neam, libertate sporitã de conditia sa de fiu de mosier. Atelierul lui de pictor era un laborator în care se intersectau toate graiurile locului. Anii 1940-1944 au produs însã modificãri imprevizibile în viata tînãrului pictor, care se împãrtea
între propriul atelier si cenaclurile literare gãzduite de profesorul Victor Papilian. În momentul în care fostii prieteni de colocvii literare, din poliglota cafenea clujeanã, i-au dat de înteles cã fiind „valah” este fiintã de rang secund, ca orice valah si orice evreu, Raoul Sorban a descoperit lumea intolerantei si a opresiunii. Fiul de mosier a tinut însã sã se confunde cu ai lui, cu „valahii”, si sã facã din aceastã alegere un resort de actiune. În initiativele culturale de ordin simbolic ale putinilor intelectuali si artisti români rãmasi în Transilvania ocupatã de trupele ungare, a avut, de aici înainte, un rol de seamã. Cît de atroce a fost aceastã ocupatie asupra Ardealului de Nord, ne-a spus-o scriitorul Francisc Pãcurariu în romanul „Labirintul” (1974), în care multe situatii si personaje sînt luate din realitate. Raoul Sorban a luat, firesc, partea celor prigoniti, ajungînd pe aceastã cale sã participe la salvarea evreilor din Transilvania de Nord, meniti exterminãrii la Auschwitz. A ajuns, la fel de inevitabil, si în companiile de muncã, în care erau mobilizati prioritar români, trimisi sã facã lucrãri istovitoare, riscante, în spatele frontului, precum alti români. A avut parte de închisoare, unele condamnãri fiind dictate de ocupantul ungur, dar si de statul român, ocupat de Armata Rosie si condus de un partid bolsevic. Paradoxal este cã Raoul Sorban era un om cu vederi de stînga. Dupã o detentie politicã, de cîtiva ani, Raoul Sorban a putut sã intre timid în activitatea culturalã, ca redactor de editurã, ca pictor, ulterior ca profesor de istorie a artei.

Cu toate cã mai tînãrul sãu coleg de generatie a tinut sã vorbeascã în romanul „Labirintul” despre cumplita perioadã a ocupatiei ungare, Raoul Sorban a asteptat multã vreme pînã cînd s-a pronuntat ca martor al acelei sinistre perioade. A apãrut, în public, ca participant la o dezbatere a revistei „Luceafãrul” despre anii ’40, ai ocupatiei armatei ungare în Transilvania, unde a adus un cuvînt lucid, nuantat, neiertãtor si exact. Era în anii ’80. Dupã care a vorbit despre salvarea evreilor din Transilvania de Nord, pe care ocupantul ungar îi livra, în loturi succesive, Auschwitz-ului. Fãcuse parte din releele ascunse ale acestei operatii desfãsurate de evrei, cu sprijin românesc. Mãrturiile au fost puse pe hîrtie de scriitorul Adrian Riza si tipãrite în Almanahurile „Luceafãrul”. Declaratiile lui Raoul Sorban erau o adevãratã revelatie, care modifica optica mohorîtã cu care erau priviti – si cu care se priveau – românii. Din suta de mii de exemplare ale unui asemenea Almanah, unul a ajuns la fostul
rabin al Clujului, Moshe Carmilly Weinberger, care s-a întors în România sã-si regãseascã colaboratorul din vremuri de restriste. A avut loc o întîlnire, au avut loc discutii (am fost martor la una din ele)! Acesta a fost începutul de drum prin care Raoul Sorban a ajuns „Drept între popoare” la Tel Aviv, unde a primit faimoasa diplomã si a sãdit un pom ca toti cei laureati pentru cã au salvat evrei, fãrã ca ei însisi sã fie evrei, actionînd în mod idealist.

Desi invitat oficial, la Yad Vashem, Raoul Sorban n-a primit pasaportul cuvenit. A plecat la Tel Aviv cu pasaport turistic si cu recomandarea sã nu facã declaratii de presã. Acestui eveniment, cãruia presa strãinã i-a acordat atentie, presa românã i-a întors spatele. Mîna lungã a rãzboiului rece, impunea ca, despre români si România, sã nu circule nici o opinie favorabilã. Mai mult, autori care scriseserã despre omenia româneascã fatã de evrei, în epoca Holocaustului, au început sã-si schimbe opiniile si chiar sã conteste salvarea evreilor, pentru care Raoul Sorban devenise „Drept între popoare”. Explozia de adevãr a mãrturisirilor lui Raoul Sorban, privind prigoana ocupantului în Transilvania de Nord si prigonirea si exterminarea evreilor aici, incomoda calcule diverse. Dupã teribilele zile ale lui decembrie 1989, l-am vãzut pe Raoul Sorban preocupat de sîngele vãrsat în Transilvania de Nord, si încercînd sã înfiinteze, cu ajutorul guvernului provizoriu de la Bucuresti, un ziar – „Ardealul”, care n-a putut lua fiintã. A tipãrit în schimb o lucrare de avertisment, la care îl îndemna vechea sa experientã de „valah” discriminat în Transilvania de Nord, „Fantasma imperiului ungar si Casa Europei” (1990), care a fost un mesaj venit la timp si i-a asigurat recunostinta cititorilor.

Profesorul de istoria artei, care se ocupase de Tonitza, de Vida Geza, nu-si uitase instrumentele. Raoul Sorban a tipãrit singulara monografie „O viatã de artist”, despre Simon Holossy – „Corbul, pictor din Scoala de la Baia Mare”, evidentiindu-i valoarea, fãrã a uita metodele prin care propaganda ungarã i-a schimbat identitatea, din român în ungur. I-au urmat si alte cãrti, precum „Chestiunea maghiarã” si, mai ales, „Invazia de stafii”, volum memorialistic, ce include fragmente din drama mai multor tãri si popoare, si, nu în ultimul rînd, drama poporului român si aceea a autorului cãrtii legate de ultimul rãzboi mondial. Sînt cãrti adînc meditate si extrem de grãitoare pentru noua generatie, aflatã fatalmente departe de aceste evenimente atît de pline de urmãri.

La cãpãtîiul prestigiosului dispãrut, unde am tinut sã fiu prezent, s-au aflat si au vorbit personalitãti importante ale bisericii crestine, scriitori si fosti studenti, dar nimeni din partea celor pe care i-a salvat cu riscul propriei vieti în anul 1944. Din generatia lui Raoul Sorban sînt cunoscute figuri supradimensionate de rezonanta operei lor: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Edgar Papu, dar nici una cu altitudinea constiintei identitãtii românesti din Transilvania, în timpul rãzboiului si dupã aceea. Raoul Sorban a fost un artist veritabil, un literat cu o lucidã reactie la rãul care ne-a asediat si ne asediazã, un patriarh care n-a cedat nimic din ideile si pozitiile sale, nici atunci cînd a fost pãrãsit, nici atunci cînd a fost lovit.
Pentru generatiile tinere, Raoul Sorban a fost o aparitie providentialã, despre care se va mai vorbi.

Mihai Ungheanu

Sursa: “PATRIARHUL ISTORIOGRAFIEI ROMANESTI”-INTR-O CULEGERE DE EVOCARI SI ANALIZE